Astazi ergoterapia, nu numai in spitalele de psihiatrie, este de neinlocuit. Ea joaca un rol extrem de important in umanizarea spitalelor de psihiatrie si totodata ajuta la evitarea cronicizarii bolilor. De asemenea, inlesneste reincadrarea bolnavului in viata sociala si profesionala. Cartea doctorului Martin Mueller, prezinta, cu lux de amanunte, modul in care se poate realiza recuperarea bolnavului prin intermediul mijloacelor ergoterapeutice. si prezentarea sa este cu atat mai credibila cu cat este rezultatul unei cariere medicale de cateva bune decenii, petrecuta intr-unul din cele mai reputate spitale de boli psihice din Germania, acela din Winnenden.
Un compendiu al notiunilor de patologie a sistemului nervos Lucrarea de fata trateaza bazele structurale si functionale ale bolilor sistemului nervos si ale structurilor aflate in legatura cu acesta. Se adreseaza neuropatologilor, neurologilor, neurochirurgilor, cercetatorilor in neurobiologie, cardiologilor, medicilor specializati in boli infectioase, pediatrilor, endocrinologilor, dar si studentilor interesati de domeniul patologiei creierului. Aceasta prezentare a substratuluiui lezional al afectiunilor sistemului nervos are rol practic. Tehnicile de examinare macro si microscopica a tesutului nervos sunt descrise in detaliu. Accentul cade pe aspectele actuale din domenul neuropatologiei, dar nu lipsesc mentiuni pretioase ale contributiilor clasice. Ilustratiile originale, care ii apartin autorului, contribuie la detalierea tehnicilor prezentate in carte si la cresterea gradului de intelegere a acestora. Specialistii regasesc in paginile cartii informatii esentiale despre efectuarea corecta a necropsiei si despre examinarea microscopica a tesutului nervos, cu accent pe patologia vaselor. De asemenea, lucrarea cuprinde un capitol extins despre imunohistochimia sistemului nervos, respectiv a anticorpilor folositi in patologia acestuia. Bolile vasculare sunt tratate pe larg, in contextul prevalentei ridicate in randul populatiei a afectiunilor cerebrale cu acest substrat patogenic. O atentie sporita primesc si maladiile infectioase sau tulburarile neurodegenerative, leziuni cu impact puternic in epoca noastra. Nu lipsesc, insa, nici descrieri ale bolilor rare sau ale patologiilor emergente, arareori cuprinse in literatura de specialitate disponibila la ora actuala. Unic in aceasta carte: Cartea semnata de Dr. Dorel Eugen Arsene se numara printre putinele volume care abordeaza bolile psihice majore si dezechilibrele glicemice in corelatie cu modificarile de structura cerebrala. Notiunile aduse in discutie sunt prezentate dintr-o perspectiva critica - autorul face permanent diferenta dintre datele verificate si cele propuse de diversi specialisti, dar inca nevalidate in practica. Anumite capitole pot fi parcurse si de publicul larg, de cititorii neavizati care vor sa descopere informatii despre substratul bolilor sistemului nervos. In fond, aceste afectiuni pot avea repercusiuni majore in viata de zi cu zi. Pentru specialisti, lucrarea poate fi de real ajutor in paralel cu Neuropatologie chirurgicala, un ghid de consultat zilnic in practica medicala curenta, semnat de Dr. Dorel Eugen Arsene.
In aceasta carte exceptionala, Len Sperry, sintetizand informatiile din DSM-5, ICD-10 si PDM, prezinta cele mai recente si eficiente modalitati de evaluare si interventie clinica in tulburarile de personalitate. Dupa ce familiarizeaza cititorul cu modelul standard al schemei de diagnostic si cu diversele modele de tratament disponibile in domeniu - psihoterapia centrata pe tipare, psihoterapia centrata pe transfer, tratamentul bazat pe mentalizare, terapia centrata pe scheme si terapia centrata pe dezvoltare - autorul dedica fiecarei tulburari de personalitate un capitol in care sunt incluse sectiuni privind diagnosticarea, evaluarea psihologica, conceptualizarea de caz (psihodinamica, biosociala, cognitiv-comportamentala, interpersonala si integrativa) si interventiile de tratament - psihoterapia individuala, terapia de grup, terapia de cuplu si de familie, medicatia si tratamentul integrativ si combinat. Exemplele clinice aduc claritate si substanta discutiilor despre tratament si-i ofera cititorului accesul la profunzimea gandirii clinice. Len Sperry este profesor de psihiatrie la Florida Atlantic University si Medical College of Wisconsin si practica psihoterapia de peste 50 de ani. A scris peste 900 de articole despre tulburarile de personalitate si psihoterapie si a publicat 80 de carti. A primit din partea Asociatiei Americane de Psihologie premiul pentru excelenta in activitatea sa profesionala. La inceputul acestui nou mileniu, clinicienii sunt tot mai increzatori si mai eficienti in lucrul cu indivizii cu tulburare de personalitate, mai mult decat in orice alt moment din istoria psihiatriei si a stiintelor din domeniul sanatatii mentale. In timp ce in urma cu 20 de ani, multi, daca nu cumva cei mai multi clinicieni, considerau ca aceste tulburari sunt intratabile, acum clinicienii pot indica atat catre experienta clinica, cat si spre dovezile din cercetare care arata ca indivizii cu tulburare de personalitate, inclusiv cei cu tulburare de personalitate borderline, pot fi ajutati sa-si creasca nivelul de functionare si starea de bine. - Len Sperry Tulburarile de personalitate pot fi intelese ca fiind rezultatul unor modele de lucru nesecurizante care au ajuns sa se autoconfirme. Aceste modele de lucru despre sine si despre ceilalti au devenit relativ inflexibile si inchise in fata noilor informatii si, drept urmare, individul traieste un nivel semnificativ de distres in functionarea sa sociala, ocupationala si relationala. Este posibil sa caracterizam diversele tulburari de personalitate in termenii acestui model dimensional despre sine si ceilalti. - Len Sperry Din cuprins: Prefata Partea I. Consideratii privind diagnosticul Capitolul 1. Diagnosticul structural Capitolul 2. Interviul structural Capitolul 3. Diagnosticul diferential la adolescenti Capitolul 4. Tulburari de personalitate ale varstnicilor Capitolul 5. Dificultati in clasificarea tulburarilor de personalitate Partea a II‑a. Terapia personalitatilor borderline Capitolul 6. Psihoterapia expresiva Capitolul 7. Gestionarea transferului in psihoterapia expresiva Capitolul 8. Psihoterapia expresiva cu adolescentii Capitolul 9. Psihoterapia suportiva Capitolul 10. Indicatii si contraindicatii pentru utilizarea terapiilor de orientare psihanalitica Partea a III‑a. Personalitatile narcisice: teorie si terapie clinice Capitolul 11. Abordarile narcisismului din perspectiva psihanalizei contemporane Capitolul 12. Strategiile tehnice in terapia personalitatilor narcisice Capitolul 13. Analiza de caracter Capitolul 14. Sinele, Eul, afectele si pulsiunile Partea a IV‑a. Regresiile grave: Diagnostic si terapie Capitolul 15. Impedimentele tratamentului Capitolul 16. Diagnosticarea si managementul clinic in cazul pacientilor cu potential de suicid Capitolul 17. Contratransferul, regresia tranferentiala si incapacitatea de a depinde de analist Capitolul 18. Aspectele clinice ale patologiei severe a Supraeului Capitolul 19. Regresia paranoida si narcisismul malign Partea a V‑a. Tratamentul in conditii de spitalizare Capitolul 20. Conceptii divergente privitoare la tratamentul prin spitalizare al psihopatologiilor severe Capitolul 21. Comunitatea terapeutica: model de tratament Capitolul 22. Tratamentul spitalizat pe termen lung al patologiilor severe borderline si narcisice
Sanatatea mintala reprezinta domeniul principal de interes pentru cei care imbratiseaza cariera de psiholog, iar psihologia clinica constituie una dintre cele mai atractive dar si cele mai dificile ipostaze profesionale. Este un domeniu in care sunt necesare cunostinte aprofundate, capacitatea de a lucra in echipa, precum si deschiderea catre interdisciplinaritate. Impresionantele mutatii aparute in ultimele decenii in abordarea suferintelor psihice au antrenat modificari importante in modul in care psihologul, ca specialist al domeniului, este implicat in diagnosticare si terapie. Psihologul in formare, fie ca este student, fie ca este participant la un program masteral va avea prin aceasta lucrare un instrument complet si modern care sa il ajute in descifrarea universului bolii psihice si va putea cunoaste intregul evantai al posibilelor interventii terapeutice. Posibilitatea unei mai bune comunicari cu psihiatrul este o conditie importanta a dezvoltarii profesionale a fiecarui psiholog clinician si o conditie necesara a succesului in aceasta nobila profesiune. Florin Tudose este profesor de psihologie clinica si psihiatrie. Domenii de interes: psihosomatica, psihosexologia, relatia medic-pacient, psihiatria de legatura. A publicat peste 20 de volume in domeniile de care se ocupa. Catalina Tudose este conferentiar de psihiatrie. Principalele domenii de cercetare sunt: tulburarile cognitive, psihiatria varstnicului, psihofarmacologia, etica si deontologia profesionala. Letitia Dobranici este lector de psihopatologie. Principalele domenii de care se preocupa: gerontopsihiatria, sanatatea mintala, calitatea vietii in bolile psihice.
Creier sanatos, minte sanatoasa. Cum sa previi si sa vindeci anxietatea, depresia, dependenta, ADHD-ul si alte boli mintale cu ajutorul neurostiintei Poti sa-ti disciplinezi mintea agitata, ingrijindu-te de sanatatea creierului tau! Dr. Daniel Amen, specialist in neurologie clinica si imagistica medicala, a cercetat de-a lungul a patru decenii creierele a 170 000 de pacienti – de la cei mai straluciti cercetatori la cei mai performanti atleti - si acest ghid de sanatate mintala, el iti prezinta obiceiurile zilnice ale persoanelor cu randament cognitiv inalt si masurile care ii protejeaza pe acestia de boli precum depresia, anxietatea, tulburarile de personalitate si cele de alimentatie. Cum ne mentinem creierul sanatos, cand lumea se confrunta cu o adevarata epidemie de afectiuni psihice? Dupa ce a interpretat peste 170 000 de tomografii ale creierului pentru pacienti din 121 de tari, dr. Daniel G. Amen, specialist in neurologie clinica si imagistica medicala, iti prezinta obiceiurile si mentalitatile persoanelor reziliente emotional. La polul opus, el ne invata cum sa prevenim si sa tratam efectele unora dintre cele mai frecvente boli psihice precum anxietatea, depresia, deficitul de atentie, tulburarile de personalitate si alimentatie, totul prin ingrijirea epicentrului emotiilor si al constiintei umane: creierul. Acum, dr. Amen iti propune o carte care te va provoca sa observi mai atent legatura dintre sanatatea creierului si sanatatea mintala si sa faci pasii necesari pentru a te bucura de o viata mai sanatoasa si mai implinita. In Creier sanatos, minte sanatoasa vei descoperi: • ce cauzeaza epidemia de afectiuni mintale si care sunt remediile posibile; • cum sa identifici "modelul” creierului tau si sa iti optimizezi procesele cognitive; • 100 de metode simple pe care le poti folosi pentru a-ti vindeca mintea si a indeparta retinerile pe care le ai fata de terapie; • cum sa comunici cu o persoana care a fost diagnosticata cu o afectiune mintala fara sa o descurajezi. Proiectul Starea Sanatatii a aparut atunci cand mi-am dat seama ca setea oamenilor de a cunoaste mai multe despre sanatate, sub toate aspectele ei, intr-un limbaj cat mai usor si accesibil, este uriasa. Cred ca traducerea acestei carti vine la momentul potrivit, ca o sticla de apa rece. In ea, vei descoperi o serie de tehnici care sa te ajute fie pe tine, fie pe acei oameni din jurul tau care au cea mai mare nevoie de ajutor. - Dragos Patraru , jurnalist si specialist in comunicare
Psihofarmacologie, Baze Neurostiintifice si Aplicatii practice Cu aceasta a 4-a editie revizuita, Dr. Stahl revine la bazele formarii unui psihofarmacolog cunoscator al neurobiologiei, priceput in ceea ce priveste selectia si combinatia individuala a terapiilor pentru fiecare pacient in practica clinica. Cuprinzand tematicile unificatoare ale «endofenotipurilor simptomatice», dimensiunilor psihopatologiei care diferentiaza sindroamele si «simptomelor si circuitelor», fiecare aspect al textului a fost adus in actualitate, printr-o claritate a explicatiilor si ilustratiilor pe care numai Dr. Stahl o poate oferi. Prin integrarea bazelor neurostiintelor in capitole clinice, cu adaugiri majore pentru domeniile psihoze, antipsihotice, antidepresive, impulsivitate, compulsivitate si adictie, acest volum este principala sursa de informatie privind bolile si mecanismele farmacologice. Cartea ramane textul de referinta esential pentru toti profesionistii domeniului bolilor mintale care doresc sa inteleaga si sa foloseasca practicile terapeutice curente, anticipand dezvoltarea de noi medicamente. Din Cuprins: Neurotransmisia chimica Transportori, receptori si enzime ca tinte ale actiunii psihofarmacologice a medicamentelor Canale ionice ca tinte ale actiunii psihofarmacologice a medicamentelor Psihoza si schizofrenia Agenti antipsihotici Tulburari afective Antidepresive Stabilizatori ai dispozitiei Tulburari anxioase si anxiolitice Durerea cronica si tratamentul sau Tulburari de somn si veghe si tratamentul lor Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie si tratamentul sau Dementa si tratamentul sau Impulsivitate, compulsivitate si adictie
Intr-adevar, aceasta carte, desi opteaza pentru formula concentrata de ghid, abordeaza si aspectele etice si juridice ale interventiei psihiatrice de urgenta, precum si aplicarea conceptului de criza in psihiatrie, alaturi de probleme inedite (copilul abuzat, violul, perspectiva etica a internarii psihiatrice etc.) pe deplim consacrate in literatura internationala, dar care constituie noutati pentru sfera de preocupari a psihiatrului roman aflat in prima linie a exercitiului sau clinic. Ghidul se situeaza astfel in domeniul realitatii clinice, dar si sociale, al practicii psihiatrice de urgenta, pregatindu-l pe clinician pentru varietatea problemelor cu care se va confrunta.
Nebunie si vindecare. Povestea unei neurocercetatoare ratacite in propria minte. Barbara K. Lipska, impreuna cu Elaine McArdle Calatoria incredibila a unei supravietuitoare. - Kirkus Reviews Pe 10 ianuarie 2015, Barbara K. Lipska, neurocercetatoare specializata in fiziologia bolilor mintale, a fost diagnosticata cu metastaze la creier provocate de un cancer de piele. In cateva luni, lobul ei frontal - sediul gandirii - a inceput sa-si reduca masiv functionarea, aruncand-o in abisul nebuniei. Simptomele, foarte asemanatoare cu ale dementei si schizofreniei, au facut-o aproape de nerecunoscut pentru familie si pentru colegi. In mod miraculos, dupa doar opt saptamani de imunoterapie, autoarea a reusit sa-si recapete facultatile mintale. Insa n-a uitat nimic din cosmarul prin care a trecut, amintindu-si cu precizie fiecare detaliu al intalnirii ei cu nebunia. Barbara K. Lipska ne explica felul in care boala, leziunile cerebrale si varsta ne pot schimba comportamentul, personalitatea, gandirea si memoria. Si ne arata ce parti din mintea noastra raman functionale chiar si atunci cand ne scufundam in tenebrele bolii psihice. Povestea remarcabila a Barbarei K. Lipska dezvaluie nenumaratele mistere ale creierului nostru fragil, si totusi rezistent, iar calatoria ei chinuitoare si recuperarea sa incredibila ne arata ca nimic nu este imposibil. - Lisa Genova, autoarea bestsellerurilor Altfel... si totusi Alice si Partitura suferintei Un memoir de neratat! Recuperarea Barbarei K. Lipska este cu adevarat extraordinara, iar suferintele prin care a trecut le sunt familiare celor atinsi de boala mintala. Experienta ei pledeaza pentru empatie fata de oamenii care si-au pierdut controlul asupra propriei vieti. Lipska este o supravietuitoare si toti cititorii vor fi mai intelepti dupa ce-i vor fi citit cartea. - Shelf Awareness Nebunie si vindecare exploreaza baza fiziologica a bolii mintale, proza autoarei fiind pur si simplu captivanta atunci cand isi descrie experienta. Povestea ei dovedeste ca relatarile personale amanuntite pot contribui la progresul cercetarilor neurostiintifice. - Science Magazine Barbara K. Lipska s-a nascut la Varsovia, in Polonia comunista. Si-a obtinut masterul in chimie organica, iar in 1988 si-a sustinut doctoratul in stiinte medicale la Academia de Medicina din Varsovia. In 1989, a emigrat cu sotul si cei doi copii in Statele Unite, unde s-a angajat la Institutul National pentru Sanatate Mintala din Bethesda, statul Maryland. Este experta internationala in cercetarile asupra schizofreniei realizate pe sobolani si in studierea postmortem a creierului uman, publicand peste 150 de articole in reviste de specialitate. In 2013, a fost numita directoarea Bancii de Creier din cadrul Institutului. Elaine McArdle este scriitoare si jurnalista, investigatiile si articolele sale fiind publicate, intre altele, de Boston Globe, Harvard Law Bulletin si Boston Magazine. Este coautoarea cartii The Migraine Brain: Your Breakthrough Guide to Fewer Headaches, Better Health. In prezent, este editor al revistei UU World si locuieste impreuna cu sotul in Portland, statul Oregon. Fragment din cartea “Nebunie si vindecare” de Barbara K. Lipska: “Vad ca fiica mea e suparata. Ma roaga sa incetez. - Mama, nu intelegi ca esti bolnava la modul serios? spune ea, cu ochii plini de lacrimi. Ai noi tumori pe creier. De ce esti blocata in niste chestii minore legate de micul dejun si de mancare cata vreme viata ta e in pericol? Nu pot sa cred ce aud. - Micul dejun nu e important? raspund. Evident ca e important! Este important pentru mine. Kasia paraseste camera. O aud pe hol vorbind cu un doctor care a venit sa ma examineze. Cand se intoarce, plange. Reactia ei emotionala ma nedumereste. - De ce vrei sa vorbim despre tumori si alte lucruri triste? o intreb. Ce rost are? Ce pot sa fac in legatura cu asta? Exagerezi. - Mama, esti grav bolnava, spune ea. Nu intelegi? - Intri in panica. Calmeaza-te! spun, apoi adaug: Toata lumea e impotriva mea! - Nu te mai recunosc! Nu esti mama pe care o stiu dintotdeauna, continua ea printre suspine. Ma uit in zare si tac. Nu ma mai iubeste nimeni. Pur si simplu nu pot sa cred ca nu sunt de acord cu mine in legatura cu micul dejun. Cum sa iei masa de dimineata la 10:30? Penru ce platim? La spital, continui sa lustruiesc toate tavitele cu mancare si cer familiei mele sa-mi aduca mai multe provizii de acasa. Gasesc ca in special biscuitii pentru bolnavi sunt apetisanti. Ii infulec si mai caut. Totul este delicios. La miezul zilei urmatoare, 21 iunie, intr-o duminica, mi se da drumul acasa. O sa continui sa iau doze mari de steroizi cu administrare orala si am o programare la dr. Atkins peste cateva zile. Vom afla mai multe detalii despre starea mea si vom discuta despre optiuni. Pana atunci, asteptam. Nimeni din familie nu vorbeste despre posibilitatea unui tratament viitor. Moartea se invarte printre noi ca o fantoma. Cand ajungem acasa, mi-e inca foarte foame si insist sa pregatesc cina. Dar sunt derutata pe masura ce incerc s-o prepar. Nu gasesc oale si tigai si tot ce am nevoie. Cand Mirek se ofera sa preia comanda, ii spun sa ma lase in pace. Kasia incearca si ea sa ma ajute, dar ii critic eforturile atat de mult, incat se retrage. Luam cina in trei, aproape in tacere.”
Tratat de psihoterapie de grup. Teorie si practica Cartea cunoscutului psihoterapeut Irvin Yalom isi merita pe deplin numele de tratat. Sunt prezentate cele mai importante tipuri de grupuri: de lunga si scurta durata, experientiale, pentru bolnavi somatici, pentru pacienti de psihiatrie si altele. Factorii terapeutici sunt si ei trecuti exhaustiv in revista: coeziunea, altruismul, speranta, universalitatea etc. De asemenea, sunt descrise etapele dezvoltarii grupului terapeutic. Ideile teoretice isi primesc de fiecare data ilustrarea prin vignete clinice. Psihoterapeutii incepatori gasesc numeroase recomandari practice. Pentru cei interesati de formarea pentru psihoterapia de grup, tratatul contine o sectiune speciala. Irvin D. Yalom este unul dintre cei mai cunoscuti psihoterapeuti contemporani. Cele mai importante lucrari teoretice le-a dedicat psihoterapiei de grup si psihoterapiei existentiale. Profesor de psihiatrie la Stanford University, Yalom a primit in anul 2000 Premiul Oscar Pfister din partea Asociatiei Americane a Psihiatrilor. Din cuprins: 1. Factorii terapeutici 2. Invatarea interpersonala 3. Coeziunea grupului 4. Factorii terapeutici: o integrare 5. Terapeutul: Sarcini elementare 6. Terapeutul: lucrul in aici-si-acum 7. Terapeutul: transfer si transparenta 8. Selectia clientilor 9. Componenta grupurilor de terapie 10. Crearea grupului: locul, timpul, dimensiunea,pregatirea 11. La inceput 12. Grupul avansat 13. Membri problema in grup 14. Terapeutul: formate specializate si materiale procedurale 15. Grupuri specializate de terapie 16. Terapia de grup: stramosi si veri 17. Formarea terapeutului de grup
Principii generale reprezinta; primul volum din seria Fundamentele medicinei naturale. Autorul ne convinge inca de la primele pagini ale acestei carti ca boala nu ne este un dusman, ci paradoxal, cel mai bun prieten, caci are curajul sa ne spuna verde in fata ce, unde si cum gresim. De aceea, atitudinea de a o respinge este contraproductiva. Eforturile de a o nega si de a o suprima au ca rezultat cel mult mascarea simptomelor, si nu o reala vindecare. Dimpotriva, camuflarea manifestarilor fizice exprima refuzul de a ne privi cu luciditate, accentuandu-ne starea de inconstienta. Reprimandu-ne boala, pe noi ne reprimam. Negand-o ori dusmanind-o, pe noi ne negam sau ne dusmanim. Trebuie sa o acceptam si sa o intelegem, deoarece in acest mod pe noi ne acceptam si ne intelegem. Boala ne semnaleaza instrainarea de propriul sine, avand ca substrat ignoranta. Nu o putem vindeca decat daca; revenim in maduva fiintei noastre, daca ne reimprietenim cu noi insine. Boala este calea deschisa; catre esenta din noi, nu este o inlantuire, ci fereastra deschisa catre libertate. Boala este pragul, poarta intredeschisa catre lumina. Odata ce am trecut pragul, poarta inceteaza sa mai existe pentru noi - o lasam undeva in urma, nu ne mai intereseaza: boala nu-si mai are rostul, este vindecata.
Desi studiile reunite in acest volum sub titlul sugestiv Psihogeneza bolilor spiritului par sa se adreseze doar specialistilor (psihologi, psihiatri, psihoterapeuti), in masura in care abordeaza schizofrenia sub diferite aspecte, totusi interesul lor cultural este considerabil. Caci descoperirea arhetipurilor si a inconstientului colectiv este indestructibil legata de activitatea psihiatrica a lui Jung. Asa cum Freud a descoperit inconstientul personal pornind de la nevroze, Jung a descoperit inconstientul colectiv bazandu-se pe tratamentul psihozelor. In articolul sintetic din 1958 dedicat schizofreniei, Jung o declara expres: tipul asociatiilor si formatiunile observabile la psihotici i-au sugerat pentru prima data posibilitatea existentei unui inconstient suprapersonal, ale carui elemente (arhetipurile) au un caracter universal, asemeni motivelor mitice. […] Asa cum Freud a demonstrat ca nevrozele sunt tulburari functionale, Jung se straduieste sa ne convinga ca psihozele nu sunt expresii ale imbolnavirii creierului si polemizeaza cu psihiatria materialista. Astfel, halucinatiile nu sunt expresia imbolnavirii celulelor creierului, ci manifestari ale continuturilor inconstiente proiectate in exterior. Boala spiritului, cum numeste Jung psihoza, nu trebuie echivalata in boala creierului. Desi admite participarea factorilor organici la declansarea psihozei, Jung accentueaza importanta factorilor psihici. Astfel, psihoza "este o stare a spiritului in care elementele mai inainte inconstiente au luat locul realitatii". Psihogeneza psihozelor deschide posibilitatea tratarii lor prin mijloace psihice, Jung situandu-se astfel in avangarda abordarii schizofreniei pe calea psihoterapiei.
Generatia dopaminei este o carte despre placere si durere, dar mai important, despre nevoia esentiala de gasire a unui echilibru fragil intre cele doua. Traim intr-o epoca cu un acces fara precedent la stimuli dopaminergici puternici: droguri, mancare, stiri, jocuri de noroc, cumparaturi, jocuri pe calculator, mesaje text, mesaje cu continut sexual, Facebook, Instagram, TikTok, Twitter.... Numarul, diversitatea si puterea lor sunt uluitoare. Telefonul inteligent este ca un ac de seringa in zilele noastre, injectand dopamina digitala 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru generatia conectata. Astfel, am devenit cu totii vulnerabili la consumul excesiv-compulsiv. Cautam tot timpul sa ne distragem atentia de la momentul prezent, iar efectele incep sa se simta din ce in ce mai mult. - Dr. Anna Lembke, psihiatru si scriitor, bazandu-se pe experiente de viata ale pacientilor sai si pe noi descoperiri stiintifice din domeniu, ne explica de ce cautarea constanta a placerii conduce la durere si ce putem face in aceasta privinta. Experientele acestora, pline de suferinta si vindecare, nu dau tuturor speranta ca ne vom putea stapanii consumul in exces si transforma vietile. Geniala...fascinanta, infricosatoare si inteligent formulata. - Beth Macy, autoarea Dopesick, in emisiunea Fresh Air [O] analiza revelatoare a dependentelor si cautarii placerii...Cititorii care cauta echilibrul vor reveni la sfaturile fascinante, intelepte ale lui Lembke. - Publishers Weekly Dorim cu totii sa scapam de rutina si de acele parti ale vietii care ne deranjeaza. Cum ar fi insa daca in loc sa incercam sa scapam de aceste lucruri, am invatat sa ne intoarcem fata catre ele, sa ajunga la o impacare cu noi insine si cu cei alaturi de care traim? Lembke a scris o carte care modifica radical felul in care conceptualizam bolile psihice, placerea, durerea, recompensa si stresul. Dati-i o sansa. Nu veti regreta. - Daniel Levitin, autorul bestsellerurilor New York Times The Organized Mind si Imbatranire de succes Traducere din limba engleza de Razvan Lerescu.
Autorul volumului de fata, un duhovnic si psihiatru de exceptie, spune: "Aceasta carte s-a ocupat in exclusivitate cu chestiuni psihologice si psihiatrice, neavand in intentie sa fie nici macar in parte o carte cu caracter religios." Cu toate acestea, reperele pe care le ofera pot fi de mare folos chiar si cititorilor care duc o viata crestina. Multi, foarte multi oameni ajung la psihiatri cu probleme mici si pleaca de acolo cu probleme mari. Cuviosul Paisie Aghioritul ne arata care este solutia problemelor psihice: "Clinicele de psihiatrie ar fi goale daca crestinii s-ar marturisi curat, sincer, cu smerenie, facand ascultare de un duhovnic experimentat, care se poate sa fie si putin aspru. Atunci nimeni n-ar avea angoasa, probleme si mari ispite. Trebuie sa stiti ca toate pornesc de la egoism, neascultare si ganduri rele..."
Aceasta carte reprezinta o colectie de articole alese ale autorului, prof. dr. Dmitri Avdeev, publicate in mass-media ortodoxa. Articolele sunt destinate lecturii unui cerc larg de cititori, fiind dedicate, deopotriva, problemelor sufletului sanatos si celui bolnav. Autorul desemneaza prin „patologia duhului” bolile duhovnicesti si bolile provenite din pacate care il aduc pe om la situatii dificile in viata, iar adesea, si la urmari iremediabile. Autorul vorbeste despre originea agresivitatii, maniei, stresului si a altor frici. El scrie despre problemele intampinate in calea acordarii ajutorului psihiatric, despre psihiatria ortodoxa si despre perspectivele ei. Lucrarea include comentarii pe teme de actualitate, articole legate de istoria psihologiei si a psihiatriei, precum si alte materiale. Limbajul de care a facut uz autorul este simplu si accesibil. Lucrarea a fost scrisa intr-o asemenea maniera, incat chiar si o persoana straina de domeniul psihiatriei si al psihologiei sa nu intalneasca dificultati in cursul lecturii textului.
Tinand cont de ritmul rapid al evolutiei psihiatriei si de faptul ca toate manulalele si tratatele esentiale care constituie baza informatiei, formarii profesionale si educatiei continue a profesionistilor din domeniu isi actualizeaza editiile la intervale regulate, autorii si-au propus acelasi lucru pornind de la structura primului tratat de psihiatrie editat si apoi reeditat, incepand din 1976. Pe parcurs s-au raliat specialisti redutabili, lideri incontestabili in aceasta tara, contibuind cu generozitate la elaborarea lucrarii de fata. Volumul trebuie considerat in primul rand o introducere in psihiatria actuala, cu accentul pus pe latura aplicativa clinica a acestei stiinte care in ultimele decenii a devenit de o mare complexitate si unul dintre cele mai dinamice domenii ale medicinei. In acelasi timp si posibilitatile terapeutice s-au dezvoltat, astfel incat se poate vorbi de remisiuni de durata ale episoadelor psihotice si depresive, de vindecare clinica si de reabilitare, chiar la nivelul de functionare anterior imbolnavirii, in cazul multor pacienti. Cuprins: Istoria si actualitatea psihopatologiei pentru psihiatrie. Semiologie psihiatrica. Terapiile psihiatrice. Abuzul si dependenta de substante psiho-active. Schizofrenia. Alte tulburari psihotice. Tulburarile afective. Tulburarile anxioase si tulburarile somatoforme. Tulburarile false (factice) si simularea. Tulburarile conversive si disociative. Tulburarile de personalitate. Tulburarile sexuale. Tulburarile de control al impulsurilor. Tulburari psihiatrice asociate ciclului reproductiv feminin. Tulburari psihice asociate unor boli somatice. Tulburari psihice in bolile cardiovasculare. Tulburari psihice in transplantul de organe. Tulburarile deteriorativ-dementiale. Urgente psihiatrice. Notiuni de psihiatrie medico-legala. Scale clinice de evaluare utilizate in psihiatrie. Genetica psihiatrica si psihopatologia de dezvoltare in principalele boli psihice. Aspecte metodologice ale cercetarii pasihiatrice. Adresabilitate: Studenti la Facultatea de Medicina, rezidenti de specialitate, medici de familie, psihiatri, medici legisti, studenti in psihologie, psihologi clinicieni.
Automatismul psihologic - Experimente ce stau la baza noilor teorii despre trauma si disociere Aceasta carte poate fi considerata lucrarea cea mai importanta din istorie in ceea ce priveste conceptul de disociere, teoriile despre trauma si disociere ale lui Pierre Janet fiind considerate de baza in randurile oamenilor de stiinta care studiaza efectele sindromului stresului post-traumatic (PTSD). Prin studiile sale clinice Pierre Janet a teoretizat legatura intre traumele timpurii si disocierea ca reactie de aparare prin care individul se simte deconectat sau incepe sa se deconecteze de amintirile, emotiile, gandurile, sentimentele si chiar identitatea lor. Aceasta lucrare reprezinta teza de doctorat in Filosofie sustinuta de Pierre Janet la Sorbona in anul 1889. In secolul al XVIII-lea, filosoful Etienne de Condillac isi imagina o metoda ingenioasa pentru a studia gandirea umana: ea presupunea existenta unei statui ca un "spirit vid" in care sa se poata introduce, pe rand, fiecare senzatie, emotie, gand si fiecare fenomen al constiintei. Din pacate, realitatea simultana a tuturor acestor fenomene intrepatrunse l-au facut pe bietul Condillac sa-si exerseze metoda doar in imaginatie. Iata insa ca starea de catalepsie pe care o aveau bolnavii mintal pe care ii trata Janet "procura aceste suprimari bruste si complete, apoi aceste restaurari graduale ale constiintei de care dorim sa profitam pentru experimentele noastre". Pierre Janet considera ca diferenta dintre o stare patologica si cea normala este una de grad: "Daca am cunoaste bine bolile mintale, nu ar fi dificil sa studiem psihologia normala." Metoda folosita in lucrarea sa este cea a stiintelor naturale: faptele au fost adunate prin observatie, pe baza carora au fost formulate ipotezele ce au fost ulterior verificate prin experimente. Subiectii supusi experimentelor au fost persoane isterice si hipnotizabile, atinse de alienare mintala sau epilepsie. Traducere din limba franceza de Gabriel Doru Avram.
În căutarea unei înțelegeri mai profunde a lumii complexe și adesea neînțelese a sănătății mintale? Lista noastră de cărți despre boli mintale oferă o fereastră deschisă către experiențele, luptele și triumfurile celor care se confruntă cu diverse condiții psihice. De la memorii emoționante și povești de viață inspiratoare până la lucrări de referință scrise de experți recunoscuți în domeniul psihiatriei și psihologiei, această colecție este esențială pentru oricine dorește să pătrundă misterul și să dezvolte empatia față de lumea bolilor mintale. Explorând aceste cărți despre boli psihice, vei avea oportunitatea de a te educa și de a-ți lărgi orizonturile în ceea ce privește percepția asupra sănătății mintale. Fie că ești un cititor pasionat în căutare de povești captivante, un student care își dorește să aprofundeze cunoștințele academice sau cineva care se confruntă personal sau în familie cu astfel de provocări, vei găsi în această listă resurse prețioase care îți vor lumina calea. Într-o societate în care stigmatul asociat cu bolile mintale încă există, aceste cărți joacă un rol crucial în educarea publicului larg și în promovarea unei înțelegeri mai bune. Prin poveștile personale, cercetările științifice și abordările terapeutice prezentate, cititorii sunt invitați să exploreze adâncimile minții umane și să descopere frumusețea și reziliența spiritului uman în fața adversităților. Îmbrățișează o călătorie iluminatoare prin lectură, care nu doar că îți va îmbogăți cunoștințele, dar te va și inspira să privești lumea dintr-o perspectivă nouă, plină de compasiune și înțelegere. Descoperă acum lista noastră de cărți esențiale despre boli mintale și fă primul pas către o lume mai bună, mai informată și mai empatică.
Avem pentru tine Cărți despre boli mintale în format PDF. Înainte să cumperi cărțile, poț citit primele câteva pagini în format PDF ca să te poți decide dacă merită să cumperi cartea sau nu. Vezi cărțile cu butonul albastru PDF din lista de mai sus. În această listă de cărți găsești:
Copyright © 2014-2025 Booknation.ro