Top 50 Cărți despre Religie din 2024

O carte magistrala. - Sunday Times   Celebrul Paul Johnson ne prezinta o istorie provocatoare a poporului, religiei si culturii evreiesti din cele mai vechi timpuri pana in prezent. Impartita ingenios in sapte sectiuni (Israelitii, Iudaismul, Catedocratia, Ghetoul, Emanciparea, Holocaustul si Sionul), lucrarea descrie complexa interactiune dintre istoria evreilor si istoria mondiala, aratand felul in care traiectoria civilizatiei occidentale a fost influentata decisiv de acest grup putin numeros… O excelenta istorie nonacademica, pentru marele public. - Library Journal   O introducere foarte accesibila si utila, mai ales in istoria moderna a evreilor. - Kirkus Reviews   O istorie de 4 000 de ani, de la Casa lui David pana in anii 1980. Entuziasmul si productivitatea lui Johnson sunt, ca de obicei, prodigioase. - Sunday Times   O carte captivanta, provocatoare, bine scrisa, adeseori miscatoare, un amestec patrunzator si pasionat de istorie si mit, de povestire si interpretare. - Christian Science Monitor

Pe masura ce forme de falsa spiritualitate se raspandesc din ce in ce mai mult si pun stapanire pana si pe oameni care se declara crestini ortodocsi, ne infioram la privelistea acestei amagiri careia ii pot cadea prada crestinii neavizaþi, nepregatiþi sa i se impotriveasca. Cartea de faþa este un avertisment adresat lor, ca si tuturor celor care se straduiesc sa duca o viaþa pe deplin constienta intru dreapta credinþa, in mijlocul unei lumi aflate sub stapanirea duhurilor necurate. Ea nu reprezinta o analiza exhaustiva a noii religii, care nici nu a imbracat inca o forma definitiva, ci este mai curand o explorare preliminara a acelor tendinþe spirituale care, dupa cum vedem, netezesc calea adevaratei religii anticrestine – o religie care pastreaza aparenþele crestinismului, dar care se bazeaza pe experienþe „iniþiatice” de factura pagana.

Problema divinitatii persista in orizontul fiecarei fiinte umane, in orice perioada istorica si in orice spatiu geografic. Atat Lucian Blaga, cat si Emil Cioran considera religia si problema divinitatii drept teme esentiale si indispensabile pentru dezvoltarea individului si a culturilor. Blaga remarca atitudinea omului contemporan de a depasi orice manifestare religioasa, dar este convins ca nu va putea duce pana la capat demersul de secularizare. "Omul astazi isi arde idolii - afirma filosoful - pentru ca maine sa se inchine cenusei lor, daca nu va gasi altii, cu care sa inlocuiasca pe cei vechi." [...] Cioran se afla in aceeasi tonalitate cu Lucian Blaga: "Omul care nu a trecut prin religie si nu a cunoscut tentatia religioasa este un om vid." Analiza de fata nu propune o linie exclusivista de citire a operei lui Lucian Blaga sau a lui Emil Cioran. Stilul ecstatic blagian, care nu incearca sa distruga misterul, si cel aforistic cioranian, de cele mai multe ori paradoxal si contradictoriu, lasa libertatea multor puncte de interpretare. 

Studiile reunite in acest volum alcatuiesc partea cea mai importanta a psihanalizei aplicate. Miza teoretica este extrem de ambitioasa, si anume de a explica inceputurile principalelor dimensiuni ale culturii umane (morala, dreptul, religia), utilizand perspectiva inconstientului, asa cum va constata cititorul parcurgand celebra lucrare Totem si tabu, numita de Mircea Eliade "romanul negru al psihanalizei". Nu doar trecutul indepartat al fenomenelor culturale majore face obiectul interesului intemeietorului psihanalizei, ci si viitorul lor. Religia, atat de preocupanta pentru Freud, este cercetata sub acest aspect in controversata lucrare Viitorul unei iluzii. Cunostintele puse in joc sunt impresionante: atat in Totem si tabu, cat si in Moise si religia monoteista, Freud utilizeaza informatii istorice si etnografice foarte intinse si aprofundate.   Toate firele problematicii volumului se strang in amplul studiu Disconfort in cultura, unde Freud pune in discutie cultura din perspectiva fericirii individului, dovedindu-se a fi, alaturi de Nietzsche, unul dintre cei mai severi critici ai culturii prin dezvaluirea consecintelor psihice ale represiunii instinctelor   Intr-o zi, fratii alungati s-au unit, si-au ucis si devorat tatal si au pus astfel capat hoardei patriarhale. Tatal primordial violent fusese cu siguranta cel mai invidiat si mai temut model al fiecaruia din multimea de frati. Astfel, prin actul devorarii lui, fratii au realizat identificarea cu el, fiecare insusindu-si o parte din puterea lui. Pranzul totemic, poate prima sarbatoare a omenirii, ar fi deci reluarea si comemorarea acestei fapte memorabile, nelegiuite, cu care au inceput atat de multe - organizatiile sociale, restrictiile morale si religia. - Sigmund Freud   Problema de rezolvat este de a deplasa scopurile pulsionale astfel incat sa nu intre sub incidenta frustrarii din partea lumii exterioare. Sublimarea pulsiunilor isi ofera aici ajutorul. Si reusim cel mai bine atunci cand stim sa sporim indeajuns castigul de placere din sursele muncii psihice si intelectuale. Asemenea satisfactii pot proveni din bucuria artistului care creeaza, din bucuria fata de intruparea plasmuirii fanteziei lui, din bucuria cercetatorului la rezolvarea unor probleme si la aflarea adevarului. - Sigmund Freud

Pe 8 aprilie 1967, la implinirea virstei de 56 de ani, Emil Cioran isi nota in jurnal urmatoarele: «In tot ce am scris, nu i-am adus sexualitatii omagiul pe care il merita». Intimplator sau nu, era in plina epoca a «revolutiei sexuale» declansate de tinerii din miscarea hippie. Nu voi spune ca am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualitatii, ci si in incercarea de a intelege delicatele si misterioasele ei mecanisme si modul in care ele influenteaza (si sint la rindul lor influentate de) mecanismele sociale, morale si culturale. Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii si, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii. Compunind aceasta lucrare, nu am plecat de la o teza prestabilita si nici de la un plan premeditat. Ea s-a alcatuit cumva organic. Am scris aceasta carte in aceeasi masura in care ea m-a scris pe mine. Poate asa se explica relativa eterogenitate stilistica a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academica la exprimarea eseistica, cu grad mai mare de libertate. - Andrei Oisteanu

Exista un singur dumnezeu? De ce trebuie sa sufere oamenii? Ce se intampla dupa ce murim? Miliarde de oameni din toata lumea gasesc raspunsuri in religie, dar ce idei anume se afla la baza unor asemenea credinte si cum s-au dezvoltat acestea?   Scris intr-un limbaj accesibil si acoperind toate religiile importante ale lumii, volumul abunda in explicatii concise care ne lamuresc jargonul, in diagrame care descurca itele teoriilor complicate si in ilustratii ingenioase care se joaca cu intelegerea noastra asupra religiei.   Oricat de multe ati cunoaste despre acest subiect, fie ca sunteti interesati de diversitatea globala a credintelor sau a conceptelor care le leaga, in paginile acestei carti veti gasi o multime de lucruri care sa va stimuleze curiozitatea.   

Publicata in 1792, Religia in limitele ratiunii pure, lucrare de mare insemnatate in istoria gandirii religioase occidentale, reprezinta o incercare de a demonstra ca morala poate exista foarte bine fara ideea unei fiinte supreme si ca nu depinde de religie, ci isi este suficienta siesi, gratie ratiunii practice pure. Abordand toate temele aferente unei filozofii a religiei de inalta tinuta, Kant ii vorbeste cititorului despre credinta si Dumnezeu, despre etica si ideea binelui suprem, despre cult si Biblie, in cadrul unui discurs de o ireprosabila rigoare. Morala, in masura in care este intemeiata pe conceptul de om ca fiinta libera, nu are nevoie nici de ideea unei alte fiinte superioare ei spre a-si cunoaste datoria, si nici de un alt resort decat legea insasi, spre a respecta datoria. Cel putin este vina omului daca in el exista o asemenea nevoie, care in acest caz nici nu poate fi inlaturata de altceva, intrucat ceea ce nu izvoraste din el insusi si din libertatea lui nu compenseaza lipsa propriei moralitati. - Immanuel Kant Traducere din limba germana de Radu Gabriel Parvu.

Religia procesualista este o religie a imanentei, o religie naturalista care nu propune racordarea fiintei la un nivel ontologic superior ce i se face descoperit fiintei umane prin revelatie, ci stipuleaza doar cultivarea unei anumite armonii universale realizate in planul imanentei si catre implinirea careia fiinta umana are o tendinta innascuta. Intreaga teologie a lui Whitehead reprezinta o abordare stiintific-empirica asupra Universului, in care incearca sa ii faca loc si lui Dumnezeu, ca factor explicativ pentru anumite fenomene naturale. Cosmologia stiintifica a jucat un rol regulator in raport cu teologia, pe baza acestei cosmologii decizandu-se ce anume este mentinut din teologie si ce trebuie eliminat. Supranaturalul, interventia sa in lume si sensul supra-firesc oferit fiintei umane au fost, bineinteles, primele sacrificate in acest proces de ajustare a teologiei la stiinta.   In teologia lui Whitehead, religia este anterioara lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu este acela care legitimeaza religia, ci religia este aceea care il descopera pe Dumnezeu. Experienta, intuitia religioasa, reprezinta datul primar; cultivandu-si si rationalizand intuitiile sale religioase, omul ajunge si la Dumnezeu. Facand din Dumnezeu un element natural, Whitehead a "dezvrajit" lumea; in Universul procesualist nu se intampla nimic extra-ordinar. Dumnezeul lui Whitehead este cu totul lipsit de relevanta soteriologica, intrucat nu ofera nicio "salvare", niciun sens superior omului, ci doar mentine in functiune procesele naturale carora le este supusa si fiinta umana. - Ovidiu Cristian Nedu

Despre minuni pleaca de la ideea ca miracolul crestin fundamental este intruparea, toate celelalte pregatindu-l sau decurgand din el. Ca atare, crestinii ar trebui nu numai sa accepte minunile, ci si sa le priveasca drept dovezi de implicare directa a Domnului in creatia Sa. Cele patru iubiri puse in evidenta de Lewis sunt Afectiunea, Prietenia, Erosul si Mila, fiecare cu trasaturile ei distincte, in ciuda zonelor de suprapunere. Autorul atrage atentia asupra deceptiilor si distorsiunilor proprii primelor trei iubiri, cele „naturale“, care raman primejdioase atata vreme cat cea de-a patra, iubirea „divina“, nu le inglobeaza. Problema durerii isi propune sa dea o solutie dilemei crestine: daca Dumnezeu este bun si atotputernic, cum de ingaduie ca fapturile pe care le-a creat sa sufere durerea? Autorul atrage atentia de la bun inceput ca nici o solutie intelectuala a problemei durerii nu poate inlocui curajul, simpatia umana si mai ales dragostea de Dumnezeu. L-am citit pe Lewis in urma cu multi ani pentru placerea si linistea mea sufleteasca, si o simpla privire in cartile lui imi reinvie vechea admiratie. - John Updike

In prezent, individualismul liberal sufoca ordinea publica americana. El incearca sa rastoarne traditia si sa scoata religia din activitatea si reflectia politica.   Normele morale nu sunt deduse din cunoasterea teoretica (metafizica, antropologie) si, logic vorbind, nu poate fi altfel. Cunoasterea teoretica trebuie, intr-adevar, sa fie testata prin adecvarea la (sau concordanta cu) ceea ce este. Dar cunoasterea practica, incluzand aici cunoasterea de catre noi a propozitiilor morale adevarate, trebuie sa fie testata cu alte criterii. Ordinile rationalitatii teoretice si ale rationalitatii practice genereaza criterii diferite, non-transferabile, ale adevarului. Adevarul cunoasterii practice consta, potrivit acestor teoreticieni contemporani, in adecvarea la posibila implinire umana luata in calcul tocmai in masura in care aceasta implinire poate fi infaptuita prin actiune umana. - Gerard V. Bradley

Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate, adica studiat la scara religioasa. A voi sa delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistica, arta etc. inseamna a-l trada; inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el, anume caracterul sau sacru. - Mircea Eliade   Indata ce observam cele mai umile religii, ne apare o "filozofie de dinaintea filozofiilor" rezultata dintr-un efort de explicare si unificare, dintr-un efort spre teorie, in toate sensurile acestui cuvant: cartea lui Mircea Eliade ne face sa simtim coerenta si nobletea acestei filozofii si, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul... - Georges Dumezil Traducere din limba franceza de Mariana Noica.

1. Un gol in forma lui Dumnezeu 2. Texte sacre 3. Bine si rau 4. Viata si moarte 5. Regula de aur 6. Rituri si ritualuri 7. Viata lui Hristos 8. Dumnezeu si Mamona 9. Reforma 10. Papalitate 11. Vina si misoginie 12. Duhul Sfant 13. Sfinti si pacatosi 14. Ortodoxia 15. Luther si urmasii sai 16. Anglicanism 17. Metodism 18. Baptisti 19. Prezbiterieni 20. Secte si culte 21. Extazul 22. Ce inseamna sa fii evreu 23. Rituri evreiesti de trecere 24. Cabala 25. Antisemitism 26. Nasterea islamului 27. Stalpii islamului 28. Sunniti si siiti 29. Inima islamului 30. Islam militant 31. Numeroasele fete ale hinduismului 32. Cultul hindus 33. Samsara 34. Jainism 35. Sikhism 36. Buddha si arborele Bodhi 37. Scoli de budism 38. Roata budista a vietii 39. Confucianism 40. Confucius si comunistii 41. Taoism 42. Sintoism 43. Credinte contemporane 44. Religie si stiinta 45. Ateism 46. Stapanii creatiei 47. Razboiul drept 48. Impuls misionar 49. Spiritualitate 50. Viitorul religiei   Scrierile anterioare ale lui Peter Stanford avand ca subiect istoria, teologia si semnificatia culturala a ideilor religioase includ: What We Talk About When We Talk About Faith; Martin Luther: Catholic Dissident; Judas: The Troubling History of the Renegade Apostle; The Devil – A Biography; Heaven – A Traveller’s Guide to the Undiscovered Country si The She-Pope, o investigatie asupra legendei papesei Ioana. Este colaborator principal la Daily si Sunday Telegraph si scrie pentru Independent, Observer, Daily Mail si Tablet. A prezentat programe pentru BBC 1, Channel 4 si Channel 5, dar si pentru BBC Radio 2 si Radio 4 si pentru BBC World Service.

O noua si remarcabila reinterpretare a afirmarii crestinismului datorata unuia dintre cei mai importanti istorici ai epocii medievale.   Cum a fost posibil ca o miscare religioasa aparuta in Palestina secolului I, avand doar cateva zeci de adepti, sa se raspandeasca in tot bazinul mediteraneean si sa se impuna in fata paganismului Romei, pentru ca peste alti o mie de ani sa controleze intreaga Europa? Aceasta este in esenta intrebarea la care cartea lui Peter Heather ne ofera raspuns, analizand in detaliu momente decisive din evolutia crestinismului, cum au fost convertirea imparatului Constantin si incoronarea lui Carol cel Mare, domnia lui Iulian Apostatul, consolidarea treptata a doctrinei dupa conciliul de la Niceea sau la al patrulea conciliu lateran, misionarismul, invazia musulmana, cruciadele si multe altele. In tot acest rastimp, crestinismul s-a readaptat continuu pentru a castiga noi adepti din cele mai diferite popoare si categorii sociale, sustinut fiind de conditiile istorice, sociale, economice si culturale specifice care au contribuit la raspandirea lui - si utilizand uneori forta si coercitia -, pentru ca, in final, dupa anul 1300, sa devina o religie cu institutii reale solide, cu ierarhii centralizate si norme si practici ritualice de monolit. Bine documentata si plina de imagini vii si de perspective noi, lucrarea este o istorie comprehensiva a inceputurilor si triumfului crestinismului in Europa medievala. Traducere din limba engleza de Petru Iamandi.

La un moment dat in viata noastra, ne intrebam care este scopul nostru? Care este sensul vietii? De ce existam? Cautarea acestui sens de catre omenire a constituit un impuls pentru stiinta si reli!gie. In timp ce religia adopta credinta intr-o constiinta atotcuprinzatoare, infinit mai mare, stiinta incearca sa desluseasca misterele creatiei universului si a vietii prin intermediul unor date strict observabile si repetabile. Ce se intampla daca ambele au dreptate?  Exista dovezi ca "cunoasterea" spiritualitatii poate fi unificata cu observatiile stiintei prin doua simboluri geometrice formate din triunghi si arc si aspectele acestora. Autorul Carroll arata cum, de-a lungul mileniilor, religiile au intuit importanta acestor forme si au incorporat simbolismul lor in credintele lor, in timp ce aceleasi forme au fost gasite de stiinta moderna ca fiind esenta vietii si a cosmosului. Aceasta geometrie comuna nu este o simpla coincidenta. In studiul simbolismului nostru colectiv prin ochii atat ai stiintei, cat si ai spiritualitatii, ne aflam in relatie cu intregul si partile noastre respective pe care trebuie sa le jucam in acest univers uimitor al vietii.  Unificarea spiritului cu stiinta prin intermediul geometriei si al simbolismului Caroll se bazeaza pe importanta formei si a simbolului de-a lungul istoriei, religiei si stiintei, incepand cu Moise si culminand cu Era Varsatorului. El analizeaza simbolismul Tetradei lui Pitagora, piramidele din Egipt, Steaua lui David, teoria fractalilor si a haosului, ADN-ul uman si multe altele. Studiind simbolismul colectiv atat prin prisma stiintei, cat si a spiritualitatii, ne situam in raport cu intregul si cu partile noastre corespunzatoare pentru a actiona in acest univers al vietii care inspira veneratie. Stiinta fara religie e incompleta, religia fara stiinta e oarba. - Albert Einstein

Ipoteze religioase in studiul naturii umane. O explorare stiintifica, filosofica si teologica Din cuprins: • The Man is his Heart. The Multifunctional Dimension of the Human Heart in Ancient Judaism • Originea, functiile si transformarea limbajului din perspectiva biblica • Trup si suflet separabile, dar unificate - antropologia biblica justificabila • Human Nature in the Works of C.S. Lewis • Religie si depresie: implicatii pentru sanatatea mintala • Religiozitate si sanatate in vremuri de criza • Constiinta umana: aspecte biblice, antropologice si practice • How Godel\'s Incompleteness Theorem Completely Refutes Materialism Volumul de fata reuneste textele comunicarilor prezentate la Conferinta interdisciplinara Ipoteze religioase in studiul naturii umane care a avut loc la Universitatea de Vest din Timisoara, in perioada 28-29 octombrie 2022. Aceasta conferinta si-a propus sa analizeze din punct de vedere empiric si conceptual anumite ipoteze fundamentale ale literaturii religioase, preponderent crestine. Printre domeniile stiintifice reprezentate in cadrul lucrarilor dezbatute cu acest prilej s-au regasit: lingvistica, teologia, filosofia, asistenta sociala, medicina, informatica, istoria si altele.   Conferinta a urmarit prezentarea rezultatelor cercetarilor din proiectul Religious Hypothesis and the Study of Human Nature, finantat de Fundatia John Templeton si Universitatea Oxford in cadrul granturilor New Horizons for Science and Religion in Central and Eastern Europe, dar si a altor cercetari conexe. Prin aceste comunicari s-a incercat oferirea pentru publicul larg a unei imagini cat mai exhaustive asupra problematicii abordate.

 Un aforism steinerian suna asa: daca Universul cosmo-spiritual este o enigma, atunci descifrarea ei este omul. Ceea ce inseamna ca daca antroposofia este o parte din descifrarea aceasta, atunci aceasta stiinta spirituala (nu doar despre cele spirituale, ci si despre cele materiale) nu este decat o parte din religia zeilor. Care religie nu poate fi precum cele omenesti. Ea are chipul si asemanarea unei stiinte pentru ca, in cuprinsul ei, a crede se misca spre a sti. 

Aparuta intr-o vreme in care oamenii se instraineaza din ce in ce mai mult de religie, inlocuind-o cu diverse surogate, cartea de fata incearca sa-i readuca la credinta parintilor si bunicilor lor. Autorul, cardinalul Gianfranco Ravasi, interpret avizat al Bibliei, cunoscator de ebraica si de greaca veche, participant la sapaturile arheologice din spatiul Orientului Apropiat, comentator al Psalmilor, al Cartii lui Iov, al Cantarii Cantarilor sau al Ecclesiastului, a ales sa raspunda unui numar de 150 de intrebari „ale celor care cred si ale celor care nu cred“. Raspunsurile sale alcatuiesc un indreptar al adevaratei credinte, al acelei credinte care nu nesocoteste problemele si indoielile, ci intelege sa mearga la radacina lor pentru a iesi intarita. „Spunem adesea ca Dumnezeu nu ne raspunde la intrebari; de fapt, noi nu ascultam raspunsurile Sale.“ (C.S. LEWIS

Poate fi refulata religiozitatea? Poate fi ascunsa de Eul constient? Dimensiunii pulsionale a inconstientului Viktor E. Frankl ii adauga dimensiunea spirituala, constiinta morala. Dumnezeul nestiut are la baza o conferinta pe care a sustinut-o in fata unui grup restrans de persoane, la putin timp dupa Al Doilea Razboi Mondial, careia i s-au adaugat cateva materiale relevante pentru temele esentiale aduse in discutie - relatia dintre psihoterapie si teologie. Sunt abordate aici si unele chestiuni legate de tehnica logoterapiei, interpretarea viselor, conceptualizarea "vointei de sens", precum si de problema sentimentului lipsei de sens, aspect devenit tot mai predominant in prezent. Cititorul interesat de psihologia inaltimilor care se concentreaza pe acest fenomen atat de specific omului, nevoia de sens, il va putea urmari pe Frankl in demersul sau terapeutic de a ajuta pacientii sa descopere sensul si sa transforme durerea si suferinta intr-un lucru pozitiv.   Viktor E. Frankl a fost profesor de psihiatrie la Universitatea din Viena. Pornind de la experienta de trei ani de detentie in lagarele de concentrare naziste, printre care Auschwitz si Dachau, a fondat logoterapia, o metoda de tratament bazata pe motivatia omului de a gasi un sens in viata sa. Dintre cartile lui, la Editura Trei a fost publicata Vointa de sens. Fundamente si aplicatii ale logoterapiei.   Faptul ca religiozitatea poate fi "refulata", ascunsa de Eul constient, nu constituie o surpriza, daca tinem cont de cele spuse mai sus cu privire la caracterul cu adevarat "intim" al religiozitatii autentice. Insa nu e surprinzator nici faptul ca in mod ocazional dam peste motive clar religioase in visele unor persoane nereligioase, intrucat am vazut faptul ca, din motive profunde si esentiale, nu exista doar un libido inconstient sau refulat, ci si o religio inconstienta sau refulata. - Viktor E. Frankl   In aceasta clipa, trasaturile chipului ei s-au luminat. Dintr-o data, pacientei i-a fost clar ca cel mai important lucru nu-l reprezinta faptul ca trebuie sa ne luam ramas bun, pentru ca mai devreme sau mai tarziu cu totii trebuie sa facem asta. Lucrul cu adevarat important este faptul ca exista ceva de care trebuie sa ne despartim. Ceva ce putem lasa in urma noastra in ziua in care ne-a sunat ceasul, ceva ce reprezinta realizarea sensului si a noastra insine. - Viktor E. Frankl Traducere din limba germana de Ioana Brigle.

Scrisa sub forma unor eseuri, aceasta carte savanta ofera in acelasi timp o lectura deosebit de interesanta si accesibila despre gandirea religioasa a Greciei Antice. Daca ceea ce cunoastem despre religia greceasca se rezuma la legendele olimpiene, atunci vom fi surprinsi sa descoperim o lume autentica si profunda, care isi traieste stadial varstele: de la riturile timpurii, la perioada clasica a zeilor olimpieni, la reflectia scolilor filosofice, pana la emergenta crestinismului, perioada in care vechea religie a incercat o noua revenire ca reactie la "ateismul" crestinilor. Nu ceea ce este deja cunoscut si afirmat face obiectul acestei lucrari. Dupa cum marturiseste autorul insusi, si-a dorit sa umple spatiile neacoperite inca, zonele de penumbra, perioadele intermediare ale evolutiei gandirii religioase. Perioade de transformare, de cautare, ale caror potentialitati s-au cristalizat si au marcat marile perioade ale istoriei lumii sau au ramas in intuneric. Ele vorbesc despre adevaratul spirit al Greciei Antice. Grecia antica are privilegiul, in acelasi timp exultant si tragic, de a incepe de foarte de jos si de a lupta, oricat de anevoie, pentru a ajunge pe culmi. Aproape ca nu exista superstitie primitiva ale carei urme indepartate sa nu poata fi gasite in Grecia. Si nu exista culme a spiritualitatii care sa nu-si aiba arhetipul sau ecoul in literatura greaca. - Gilbert Murray

O meditatie despre cum putem beneficia de intelepciunea, frumusetea si puterea consolatoare a religiei, fara a fi credinciosi, Religia pentru atei le propune agnosticilor si ateilor ca, in loc sa ridiculizeze religiile lumii, sa "fure" de la acestea. Alain de Botton ne dezvaluie cum putem gasi in religie acele idei bune despre cum sa ne traim viata si sa ne organizam societatile, punandu-ne la dispozitie exemple pretioase despre cum sa construim un spirit al comunitatii, cum sa facem relatiile sa dureze, cum sa trecem peste sentimentele de invidie sau inadecvare, cum sa calatorim inspirati sau sa ne reconectam la natura.   De Botton marturiseste ca a crescut intr-o familie de atei convinsi, ca fiu a doi evrei netraditionalisti care vedeau in credinta religioasa cam acelasi lucru cu atasamentul fata de Mos Craciun. Intr-un eseu de 300 de pagini bogat ilustrat cu fotografii si exemple din istoria religiilor, eseistul exploreaza religia in cautarea unor idei care sa le imbunatateasca viata celor incapabili sa creada in miracole, spirite sau povesti despre ruguri aprinse.   Lucrurile devin cu adevarat interesante de-abia atunci cand incetam sa credem ca religiile ne-au fost transmise din ceruri sau ca sunt complet aberante. Atunci putem admite ca am inventat religiile ca sa slujeasca celor doua nevoi primare care ne anima si astazi si pe care societatea laica nu a reusit niciodata sa le satisfaca in mod onorabil: prima, nevoia de a trai laolalta in comunitati in armonie, [...]; si a doua, nevoia de a face fata unor grade inspaimantatoare de durere... - Alain de Botton

Cartea se construieste pe constiinta triplei unitati romantice: filosofie, arta si religie, postulate de Hegel ca domenii fundamentale ale spiritului. Pe taramul ideilor, subiectivitatea, infinita in sine, este reflexul Absolutului, spiritul lui Dumnezeu. Sensul vietii consta in comuniunea fiintei umane cu fiinta divina, omul fiind imaginea pamanteana a acesteia. In epoca romantica, religia aduce, in esenta ei, chemarea infinitului. - Vasile Voia   Religie de exigenta si intimitate, religie fara biserica, in stare bruta. Cercetare in afara institutiilor, colocviu singular al sufletelor cu Dumnezeu, experienta a pericolului reprezentat de Dumnezeu, pana la limitele in care Fiinta si Neantul se leaga intr-o comuniune ce scapa cuvantului uman. - Georges Gusdorf   Pe Dumnezeu trebuie sa-l cautam printre oameni. In intamplarile umane, in ideile si sensibilitatile umane se reveleaza cel mai luminos spiritul cerului. - Novalis   Cu  toate ca si ceea ce se numeste, de obicei, religie imi pare a fi unul dintre cele mai minunate si marete fenomene, totusi nu pot considera drept religie, in sensul strict al cuvantului, decat ceea ce gandim, scriem si traim dumnezeieste, si anume daca-L simtim pe Dumnezeu in noi, daca o umbra de evlavie si de insufletire s-a revarsat peste intreaga noastra existenta, daca tot ceea ce facem nu e doar din datorie, ci din dragoste, numai pentru ca vrem, si daca vrem, numai pentru ca asa spune Dumnezeu, [si] anume Dumnezeul din noi. - Friedrich Schlegel   Va intrebati ce limbaj ar fi destul de misterios, cuvantarea, scrierea, fapta, mimica linistita a spiritului? Fiecare, raspund eu, si vedeti ca asta nu m-a speriat atat de tare. In fiecare sacrul ramane secret si ascuns profanilor. Lasati sa se roada coaja, cum vreti; insa nu ne refuzati sa-l adoram pe Dumnezeul care va fi in Voi. - Friedrich Schleiermacher

Lumea sufera si este bolnava, fara sa realizeze de cele mai multe ori cauza, datorita filosofiei materialiste, egoiste si imorale, indusa de stiinta si civilizatia moderna. Religiile istorice nu sunt apte sa contracareze influenta nefasta a materialismului din cauza interpretarilor medievale, care vin in contradictie cu stiinta si le submineaza credibilitatea. Purtam in suflet o cunoastere primordiala inscrisa de Creator, care intra in contradictie cu filozofia materialista si imoralitatea. Aceasta contradictie genereaza conflicte psihice, depresie, anxietate si boli organice. Vindecarea poate surveni doar prin adoptarea unei Religii Moderne Universale, care sa restabileasca armonia dintre cunoasterea primordiala si interpretarea lumii, primita prin educatie.

Scrisa pentru credinciosi, dar si pentru atei - si mai ales pentru tinerii cititori - Mica istorie a religiei ne poarta de-a lungul epocilor, de la primele manifestari de credinta pana in prezent. Fiind un ghid empatic, dar manifestand discernamant in ceea ce priveste importanta credintei, Richard Holloway ne introduce in istoria si sistemele de credinte ale religiilor majore ale omenirii: iudaismul, islamul, crestinismul, budismul si hinduismul. Holloway exploreaza si explica si provenienta credintelor religioase, modul cum diferentele de credinta conduc uneori la ostilitate si violenta, ce este o secta si ce este un cult si nu numai. Pe tot parcursul cartii, autorul incurajeaza curiozitatea si toleranta, accentueaza nuanta si misterul si reface cu calm sentimentul valorii credintei.   O carte bine scrisa, dupa a carei lectura multi dintre noi vor ramane cu mai multe informatii despre religie decat stiau inainte... - Times   Povestea lui Holloway abunda in fapte surprinzatoare. - Financial Times

In aprilie 1983, cind scria prefata celui de-al treilea volum al operei sale monumentale, Istoria credintelor si ideilor religioase, Mircea Eliade anunta o modificare in planul general al lucrarii, lasind pentru un ultim tom capitolele privitoare la religiile Chinei si ale Japoniei, prezentarea religiilor arhaice si traditionale din America, Africa si Oceania, precum si o sectiune de incheiere, despre creativitatea religioasa a societatilor moderne. Profesorul planuia sa incredinteze redactarea acestor capitole unor colegi si colaboratori ai sai, care ii impartaseau viziunea asupra istoriei religiilor. Dupa disparitia lui Mircea Eliade – in 1986 – , incheierea Istoriei..., conform organizarii si in spiritul teoriilor sale, a revenit unei echipe formate din istorici ai religiilor si etnologi renumiti, experti cu autoritate in domeniile lor. Cuprins: Orase si simboluri (David Carrasco) • In cautarea nemuririi (Henri Maspero) • Diversitate si totalitate • Mana si tabu • Totem, Timpul Visului, churinga (Waldemar Stohr) • Relatiile de familie si puterile cosmice (Hans A. Witte) • In sfera mortilor-vii (John Mbiti) • Samanismul si calatoria in imperiul mortilor (Maria Susana Cipolletti) • Sub semnul Dansului Soarelui (Peter Bolz) • Sintoism si religie populara (Nelly Naumann) • Religie si politica. Evolutia budismului japonez pina in prezent (Heinrich Dumoulin) • Creativitate religioasa si secularizare in Europa de la Iluminism incoace (Richard Schaeffler)

C R E S T I N I S M U L   S I   P O V E S T E A   L U I   P I E R D U T A : C R E D I N T A ,   P R O F U N Z I M E ,   E L E G A N T A   S I   E R U D I T I E   Istoria pierduta a crestinismului de Philip Jenkins ofera o perspectiva revolutionara asupra istoriei Bisericii crestine. „Mileniul de Aur al Bisericii din Orien­tul Mijlociu, Africa si Asia“ explo­reaza formarea si disparitia celor mai influente Biserici crestine timpurii din China, India si din Orientul Mijlociu, care au avut cele mai apropiate legaturi istorice cu Iisus Hristos si au reprezentat expresia dominanta a crestinismului de-a lungul intregului prim mileniu. Remarcabila poveste autentica a sfarsitului acelor institutii care au dat forma atat Asiei, cat si crestinismului asa cum il cunoastem noi astazi, Istoria pierduta este o opera importanta si capabila sa starneasca multe polemici de stiinta a religiei si ar fi foarte bine ca avertismentul pe care il lanseaza sa fie ascultat.   O opera de restaurare stiintifica, o explorare extrem de accesibila si de relevanta in universul crestinismului, acolo unde religiile cresc, uneori se clatina si alteori dispar. Scrierile de istorie bisericeasca au faima ca ar fi partinice, influentate (inevitabil?) de confesiunea si, eventual, de obliga­tiile contractuale ale autorului. Daca este sau nu asa, nimeni nu o poate spune cu mana pe inima. Cartea lui Philip Jenkins ofera insa o istorie a crestinismului narata de pe pozitia uimirii istoricului care, dupa ce i-a frecventat pe clasicii istoriei Bisericii, descopera acum, prin mijlocirea documentelor, zone intinse ale vechii crestinatati, mai ales siriaca, despre care pana acum ori nu s-a spus nimic, ori tot ceea ce s-a spus este deformat. Tocmai acest deficit de optica si informatie isi propune Jenkins sa-l corecteze in captivanta sa Istorie pierduta – dar, iata, regasita – a crestinismului. - Ierom. AGAPIE CORBU   Cartea lui Philip Jenkins este un tur de forta de recuperare si reconstructie istorica, o opera de restaurare stiintifica care stabileste un echilibru de mult necesar in istoria crestinismului. O poveste relatata in stil alert si lucid. - LAMIN SANNEH, profesor la Yale University Philip Jenkins este profesor de istorie la Baylor University din Statele Unite si codirector al progra­mului de studii istorice ale religiei din cadrul Institutului de studii ale religiei al aceleiasi universitati. In acelasi timp, este si Edwin Erle Sparks Professor of Humanities Emeritus la Pennsylvania State University. In trecut a predat drept penal la Pennsylvania State University. Este autor al unui impresionant numar de volume care abordeaza o varietate de subiecte in domeniul istoriei, dreptului si religiei si desfasoara o intensa activitate publicistica. Ilustratia copertei: Cristiana Radu

John Hick, filosof contemporan al religiei de orientare analitica si teolog, ne ofera o incursiune intr-una dintre cele mai controversate probleme ale istoriei noastre emotionale si intelectuale: raportarea omului la transcendenta prin intermediul trairii personale. In prima parte, lucrarea analizeaza religia in context amplu, istoric-cultural, din perspectiva institutionala, organizationala, in opozitie cu sentimentul religios, trairea spirituala. Principiul din spatele distinctiei este, sustine Hick, acela ca "miezul viu al religiei" este dat, de fapt, de sensul experientei personale - mistice, private - a transcendentei. A doua parte a cartii, cea mai provocatoare si mai actuala, se apleaca asupra relatiei dintre neurostiinta si trairea religioasa. Perspectiva autorului este aceea ca materialismul stiintific nu aduce argumente demolatoare relativ la validitatea experientei spirituale. Cartea prilejuieste cititorului o prezenta directa in miezul uneia dintre cele mai spectaculoase lupte ale cunoasterii: cea dintre fortele vazute - empirice si rationale - si cele nevazute, ale transcendentei spirituale. - Irina-Gabriela Buda, Romania Libera   O carte provocatoare si foarte stimulativa... Hick a adus o contributie importanta si accesibila in dezbaterea dintre stiinta si teologie, care va largi orizonturi si va pune conceptii sub semnul intrebarii. - Mark Harris, Oriel College   O aparare clara si atractiva a importantei experientei religioase, cu referire atat la ultimele descoperiri din domeniul neurostiintei cat si la o intreaga varietate de traditii religioase. - Keith Ward, Oxford University

In the first serious, objective investigation of the highly secretive, controversial Opus Dei organization, Allen finally separates the myths from the facts surrounding the group and its ties to the Vatican. The first serious journalistic investigation of the highly secretive, controversial organization Opus Dei provides unique insight about the wild rumors surrounding it and discloses its significant influence in the Vatican and on the politics of the Catholic Church. Opus Dei (literally \"the work of God\") is an international association of Catholics often labeled as conservative who seek personal Christian perfection and strive to implement Christian ideals in their jobs and in society as a whole. Founded in Spain in 1928, it now has 84,000 members (1,600 of whom are priests) in eighty countries. But far from running bingo nights at local parishes, Opus Dei has become a center of controversy and suspicion both within and outside the Church. It has been accused of promoting a right-wing political agenda and of cultlike practices, aggressive recruiting, brainwashing new recruits, and isolating members from their families. Its notoriety escalated with the publication of the runaway bestseller The Da Vinci Code (Opus Dei plays an important and sinister role in the novel) and with the previous pope\'s much-debated canonization of its founder (often linked with Francisco Franco\'s facist regime) and the discovery that convicted FBI spy Robert Hanson was a member of Opus Dei. With the expert eye of a longtime trusted observer of the Vatican and the skill of an investigative reporter intent on uncovering closely guarded secrets, John Allen finally separates the myths from the facts in Opus Dei. Granted unlimited access to the prelate who heads the organization and to Opus Dei centers throughout the world, Allen draws on a wealth of interviews with current members, as well as with highly critical ex-members, to create an unprecedented portrait of the activities, practices, and intentions behind its veil of secrecy. Allen reveals the remarkable power that Opus Dei commands in shaping Vatican policy and presents a detailed look at the full extent of its network, which includes people in key positions in politics, banking, academia, and other influential arenas. He even describes the arcane rituals--including self-flagellation--performed to preserve and promote a spiritual tradition strange and unsettling to modern sensibilities. For years

Desi exista o istorie a religiei, ea nu este ireversibila, ca oricare alta istorie. Dialectica sacrului permite orice reversibilitate; nici o "forma" nu este scutita de degradare si descompunere, nici o "istorie" nu este definitiva. Or, se intimpla ca reversibilitatea pozitiilor religioase sa fie si mai evidenta in experientele mistice ale societatilor arhaice. Samanismul este tocmai una din tehnicile arhaice ale extazului, mistica, magie si "religie" in sens larg. Ne-am straduit sa-l prezentam in diferitele sale aspecte istorice si culturale si am incercat sa schitam chiar o scurta istorie a formarii samanismului din Asia Centrala si Septentrionala. Dar cel mai mare pret l-am pus pe prezentarea fenomenului samanic insusi, pe analiza ideologiei sale, pe discutarea tehnicilor sale, pe simbolismul si mitologiile sale. Credem ca o atare lucrare este susceptibila sa-l intereseze nu numai pe specialist, ci si pe omul cultivat, in general, si tocmai acestuia ne adresam in primul rind. - Mircea Eliade Traducere din limba franceza de Brindusa Prelipceanu, Cezar Baltag.

Aceasta carte cuprinde  comentarii asupra continutului religios al „Cartii Spiritelor”, in care Allan Kardec a definit principiile Noii Lumini. Obiectivul nostru este acela de a demonstra necesitatea studiului metodic al operei lui Kardec, nu numai pentru a patrunde esenta gandirii sale eliberatoare, ci si pentru a descoperi noi fatete ale maretiei gandirii sale. Indraznim sa afirmam, prin titlul acestei lucrari, ca prima carte a lui Allan Kardec constituie o sursa de valori morale atat de bogata pentru calea evolutiva a oamenilor, incat poate fi considerata nu numai o revelatie din Sferele Superioare, ci si primul semn al Religiei uluitoare, formidabile a Spiritelor Superioare, intemeiate pe intelepciune si iubire, reflectare a Evangheliei, sub inspiratia Domnului nostru Iisus Cristos.

Lucrarea se adreseaza cu precadere celor preocupati de relatia dinamica dintre psihologie si religie, celor aflati in cautarea sensului si a directiei in viata, celor rataciti pe cararile vietii, celor care vor sa descopere valentele logoterapiei si ale cristoterapiei asupra sanatatii si starii de bine, celor care cauta cu adevarat vindecarea, celor interesati de un model de abordare terapeutica inradacinata si fundamentata in revelatia crestina, dar si publicului larg dornic de cunoastere si dezvoltare. Prin urmare, lucrarea devine o calauza pentru toti acesti calatori si practicieni dedicati. Viata insasi poate constitui motivul pentru un alt pas inainte, oferind un punct de reper pentru propriul sens al vietii, dar si un indemn - pentru toti cei care nu il (re)cunosc inca - de a-si revizui punctul de vedere, de a-l imbogati sau optimiza cu propria contributie.

Cartea Intelepciunii lui Solomon a fost scrisa in sec. I i.Hr., in limba greaca, si s‑a bucurat mult timp de reputatia de a fi cea mai interesanta carte din corpusul apocrif, ocupand un loc special printre cele sapte carti sapientiale din Septuaginta.   Opera se imparte in trei sectiuni: prima sectiune a fost numita pe buna dreptate "cartea eshatologiei"; aceasta infatiseaza printr‑un viu contrast diversele destine care ii asteapta pe cei drepti si pe nelegiuitii care ii prigonesc. A doua sectiune este compusa dintr‑un panegiric al Intelepciunii, care da si numele cartii. Atractiile oferite de Intelepciune ca Fiinta cereasca isi gasesc expresia intr‑un limbaj ales si elocvent. In cea de-a treia sectiune intalnim o retrospectiva istorica a Israelului in Egipt si in pustie, intrerupta de o disertatie despre originea idolatriei si despre relele aduse de aceasta.   Iubiti dreptatea, voi care sunteti judecatori ai pamantului, Cugetati la Domnul cu o minte buna, Si in sinceritatea inimii cautati-l voi.   Ascultati asadar, voi, regilor, si intelegeti; Luati invatatura, voi, judecatori ai marginilor pamantului; Bagati in urechi, voi, care stapaniti peste multimi Si care va faliti cu multimea popoarelor voastre. Caci stapanirea voastra v‑a fost data de la Domnul Si puterea voastra de la Cel Preainalt, Care va cerceta faptele voastre Si care va incerca gandurile voastre.   Cartea Intelepciunii s-a bucurat mult timp de reputatia de a fi cea mai atractiva si mai interesanta carte din corpusul apocrif. Atat gandirea, cat si expresia se situeaza la un nivel inalt; cugetarea este a unui scriitor patruns de un puternic spirit religios, unul care a simtit apasarea si tulburarea vietii si a suferintei si care totusi a rezistat ispitei de a abandona - asa cum au facut multi dintre coreligionarii sai - credinta sa ancestrala intr-un Dumnezeu al dreptatii. Limbajul este viguros si constructia simpla; impresia ca autorul era foarte familiar cu literatura si filozofia Greciei este cu atat mai puternica cu cat cartea este studiata mai mult, si acesta nu e lipsit de curajul de a revizui unele dintre credintele traditionale ale religiei sale. Teologia Cartii Intelepciunii este alexandrina, o combinatie intre religia ebraica si filozofia greaca.  

O analiza a religiei ca manifestare a credintei din cele mai vechi timpuri. Autorul urmareste aspectul psihologic/neuronal care ne predispune sa credem intr-o alta lume si care face posibila intalnirea cu spiritualul. Un instinct ce poate fi analizat pe cale naturala, stiintifica, ce nu poate fi tratat ca o greseala sau o iluzie. De asemenea, importanta este si latura sociala, pentru ca religia ajuta la formarea societatilor, le vindeca de probleme si de conflicte. Educativa, usor de citit si cuprinzatoare. - Financial Times Cuprinzatoare si fascinanta, deopotriva bine documentata si accesibila. - Kirkus Reviews Multi oameni sunt astazi indiferenti fata de religie, daca nu chiar in mod fatis ostili religiei. Insa ar fi pacat ca, din acest motiv, cineva sa piarda aceasta carte. Daca Dunbar are dreptate ca religia "nu poate sa fi evoluat inainte de aparitia, acum 200 000 de ani, a ceea ce numim din punct de vedere anatomic omul modern", acest fapt o face sa fie de asemenea "ceva care individualizeaza fiinta umana". Povestea pe care o spune Dunbar este importanta pentru noi toti. - Matthew Reisz, The Guardian Traducere din limba engleza de Ovidiu-Andrei Madin. Fragment din cartea "Cum a evoluat religia. Si de ce rezista" de Robin Dunbar: "Toate religiile au inceput sub forma de culte, construite in jurul unui lider carismatic. Acestia erau oameni sfinti, care calatoreau dintr-un loc in altul; in cele mai multe cazuri barbati, foarte rar femei. Uneori, noile culte au aparut ca urmare a disputelor dintre diverse factiuni din cadrul unei religii deja constituite; alteori, au fost pur si simplu inspirate de persoane care au venit cu perspective noi asupra vietii si teologiei, probabil dupa un timp petrecut in solitudine si contemplatie. Distinctia nu este greu de inteles, probabil: aproape niciun fondator al unei noi religii nu apare dintr-un vid cultural; toti sunt parte a unui set existent de credinte si practici, dezvoltate de ei in moduri noi sau impotriva carora reactioneaza. Multi dintre acesti indivizi carismatici au doar o influenta efemera, care se manifesta in timpul vietii lor si imediat dupa aceea; apoi numele li se pierd in istorie, pe masura ce amintirea lor paleste, iar adeptii lor se risipesc. Doar o mica parte dintre ei, precum Siddhartha Gautama (fondatorul budismului), Guru Nanak (fondatorul religiei sikhiste), Iisus Hristos sau Profetul Mahomed, au infiintat miscari religioase care au ajuns in cele din urma sa domine scena mondiala. Unii, precum Sf. Francisc de Assisi sau Sf. Ignatiu de Loyola (intemeietorul iezuitismului), lasa mosteniri formidabile sub forma de ordine religioase, care devin trupe de soc in cadrul religiei lor - de fapt, culte aparute in interiorul unei religii doctrinare, care nu se abat de la linia teologica a acesteia. Deseori insa, cultul este repudiat de religia-mama pe motiv de erezie sau se separa din proprie initiativa. Deoarece cultele reprezinta, in toate cazurile, o reactie impotriva unui anumit aspect al peisajului religios mai larg in care sunt incorporate, majoritatea religiilor consacrate au fost ambivalente in privinta lor, incercand adesea, pe cat posibil, sa isi impuna controlul asupra lor, odata ce deveneau suficient de stabile pentru a atrage atentia. Doar in cateva cazuri religiile au tolerat diversitatea de opinii si au permis cultelor sa infloreasca (adesea in jurul unor sfinti sau zeitati locale). Hinduismul ar putea fi exemplul cel mai clar: caracteristica sa distinctiva este extraordinara diversitate de zei si traditii religioase, care coexista in mod fericit. Majoritatea religiilor mari au adoptat o atitudine mai putin toleranta fata de deviatiile teologice din sanul lor."

Carte disponibila, dar fara autograful autorului! Intrata intr-un malaxor al semnificatiilor mai mult sau mai putin absurde, dezbaterea pe marginea orei de religie a tinut agenda publica luni bune de zile. si, cu siguranta, va regenera continuturi si dispute inca vreme de acum incolo. Atat vajnicii aparatori ai libertatii copilului de a fi educat, desigur, in grabnic impuse limite invazive (sa nu uitam ca aceleasi personaje au venit deja cu alternative la ora de religie, adica tot ei decid in locul copilului...), cat si Biserica Ortodoxa au iesit in spatiul public cu oameni vocali, care sa faca loc unor deliberari echilibrate si de pe pozitii concrete.  Un astfel de om cu replica, cu spirit critic si simt al valorizarii rationamentelor este Pr. Conf. Dr. Constantin Necula. L-ati intalnit, cu siguranta, destul de des in spatiul media, abordand diverse formate publicistice, actionand imperativ si normativ, in multe dintre situatiile de urgenta duhovniceasca (de unde si apelativul Parintele SMURD, sub care mai e identificat in mediul teologic si nu doar).  Parte din interventiile pe ora de religie (conferinte publice sau articole raspandite in varii periodice) dau profilul acestei carti. Sunt pagini tonice, distincte, care nu fac, de altfel, decat sa confirme acele trairi de echipa ale unui interval temporal in care o majoritate covarsitoare din Neamul romanesc a spus DA pentru ora de religie! Romeo Petrasciuc Fragment: " Aţi afirmat că au ajuns profesori de religie toţi cei incapabili de hirotonie sau de masterat. De ce aceia care nu sunt capabili să predea religia ar fi buni la hirotonie? Nu am spus asta! Ci am spus că au fost perioade — nu în ultimii 4-5-6-7 ani, dar au fost perioade pe care voi n-aveţi de unde să le ştiţi — în care colegi de-ai mei care nu-şi găseau parohie mergeau să predea religie. Exact ca profesorii de limba română; dacă nu işi găsesc ceva serios, se duc şi predau într-o şcoală. Ca orice absolvent de informatică. Dacă nu găseşte o corporaţie serioasă, se duce să predea un pic în şcoală, să-şi facă mâna, să chinuie nişte copii. Dar asta nu-i mentalitatea mea! Asta-i ce s-a impus în popor şi cum s-a coordonat modul acesta de ocupare a posturilor profesorale. Eu sunt conştient că voi credeţi la fel ca mine: că, dacă s-ar duce cineva la şcoală să-i întrebe pe copii câţi ar vrea să facă geometria, nu cred că ar semna mulţi să facă geometrie. Sau chimie. Sau... chiar limba română! Să ştiţi că, în anumite perioade, fără date literare nici nu puteţi trăi. Sunt conştient! Cum, puteţi trăi făr\'ă Baltagul? Care-i primul plagiat ce-lebru al literaturii române? Incomparabil! Fără Baltagul nu există examen, domne! Şi fără Fefeleaga... Generaţia mea, cel puţin, a fost obsedată de Baltagul, de Fefeleaga si de La brusturi. Auziţi ce modele de destindere umană! Nu? Se leagă de religie că le vorbim despre moarte. mă iertaţi, Baltagul tratează cumva vreo problemă despre bunul-gust la casa românului? Fefeleaga este despre lumi-nozitatea din cultura românească... Hai să fim seriosi! Să fim serioşi! Ce ne facem noi dacă nu citim Toamna Patriarhului?Sau cum putem trăi noi fără să citim o chestie despre curvie, pe undeva? Fără un viol... Nu? Noroc cu Rebreanu, că ne-a învăţat cultura ţăranului român, care pupă pământul, curveşte şi omoară ca să câştige. E un model! E un model literar-artistic! Fără el nu putem exis-ta! De ce acolo nu comentează nimeni nimic? De ce? Aş prefera de o mie de ori să ştiu copiii mei citind Chiriţa — în toate provinciile posibile decât să mai fie obsedaţi de cum trebuie să interpreteze Mioriţa, în care fiecare zice ce-l taie capul. Real. Real! Nu spun că moartea ciobanului nu e importantă, dar nu mă defineşte. Nu mă defineşte! Îmi pare rău s-o spun... "

Istoria conflictului dintre religie si stiinta, lucrare ambitioasa si incitanta, a beneficiat pana acum de nu mai putin de cincizeci de editii si de traduceri in peste zece limbi. Teza conflictului ireconciliabil dintre cele doua moduri epistemologice, stiinta pe de o parte, ce reprezinta cunoasterea de tip rational a realitatii inconjuratoare (a naturii), apeland la logica matematica, observatie si experiment, si religia de cealalta parte, ce postuleaza existenta unei alte realitati, transcendente, infinit mai importante decat cea empiric cognoscibila, la care omul poate avea acces numai prin revelatie si prin intermediul unor scrieri considerate sacre, e formulata de autor inca din prefata: «Istoria Stiintei nu e o simpla consemnare a unor descoperiri izolate: e o poveste a conflictului dintre doua puteri antagoniste, forta expansiva a intelectului uman, pe de o parte, si compresia generata de credinta traditionala si de interesele omenesti, pe de alta parte». - Ovidiu Morar   Este oare surprinzator ca numarul celor ce au o stima scazuta fata de opiniile Bisericii a crescut atat de repede? Cum poate fi privit ca un ghid valabil pentru lumea invizibila ceva care greseste de atatea ori in cea vizibila? Cum poate da incredere in lumea morala sau spirituala ceva care a esuat atat de evident in cea fizica? Nu e posibil sa consideri aceste fapte conflictuale drept «umbre goale», «nascociri desarte», «fictiuni ce provin dintr-o cunoastere fals numita astfel», «erori ce au aparenta inselatoare a adevarului», asa cum le stigmatizeaza Biserica. Dimpotriva, ele sunt martori severi ce depun o marturie categorica si ireprosabila impotriva pretentiei ecleziastice de infailibilitate si fixeaza condamnarea ignorantei si orbirii ei. - John William Draper   Se apropie clipa cand oamenii vor trebui sa faca alegerea intre religia inerta, imobila si Stiinta in continua avansare - religia, cu consolarile ei medievale, Stiinta, care presara neincetat binefacerile ei materiale pe cararea vietii, inaltand soarta omului in aceasta lume si unificand speta umana. Succesele ei sunt substantiale si de durata. Insa gloria pe care catolicismul ar putea-o castiga de pe urma unui conflict cu ideile materiale e, in cel mai bun caz, cea a altor meteoriti ceresti cand ating atmosfera pamantului - efemera si inutila. - John William Draper

Cum ne schimba Dumnezeu creierul. Descoperirile inovatoare ale unui prestigios neurolog. Editia a II-a Andrew Newberg, doctor in medicina, este profesor asociat la Departamentul de Radiologie si Psihiatrie al Spitalului Universitatii Pennsylvania si profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul si directorul Centrului pentru Spiritualitate si Minte si directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate si Neurostiinta al Universitatii Pennsylvania. Este board-certified in medicina interna, medicina nucleara si cardiologie nucleara. Dr. Andrew Newberg a publicat peste o suta de articole, eseuri, capitole de carti si este coautor al lucrarilor “Born to Believe”, “Why We Believe What We Believe”, “Why God Won’t Go Away” si “The Mistical Mind”. O prezentare generala a lucrarilor sale poate fi vazuta la www.andrewnewberg.com. Mark Robert Waldman este cercetator asociat al Centrului pentru Spiritualitate si Minte, Universitatea Pennsylvania. Este co-autor al lucrarii “Born to Believe, Why We Believe What We Believe” si al altor carti si antologii care acopera campurile ­psihologiei si creativitatii. A fost editor fondator al jurnalului de literatura academica, Transpersonal Reviews, iar lucrarile sale profesionale au fost publicate in jurnale in intreaga lume. A lucrat in calitate de consilier in California de Sud, specializat in dinamici de cuplu si terapii bazate pe constienta. Fragment din cartea "Cum ne schimba Dumnezeu creierul", de Andrew Newberg si Mark Robert Waldman "Numai un sfert dintre catolici, protestanti si evanghelisti imbratiseaza un Dumnezeu iubitor, in vreme ce mai putin de 14 la suta dintre protestantii negri si evrei il vad pe Dumnezeu ca o forta binevoitoare. Si dintre cei care sunt neafiliati, numai 5 la suta il vad pe Dumnezeu ca fiind bland. De vreme ce cea mai mare parte a Vechiului Testament descrie un Dumnezeu manios, acesta ar putea fi motivul principal pentru care atat de putini oameni il vad pe Dumnezeu ca pe un simbol al iubirii eterne. Pentru a-1 vedea pe Dumnezeu in primul rand ca fiind iubitor, o persoana trebuie sa imbratiseze o interpretare liberala a Bibliei, ignorand sau respingand pasajele pedepselor. Numai jumatate dintre cei care cred intr-un Dumnezeu binevoitor pledeaza cu putere pentru valorile crestine in fata restului tarii si al lumii, in vreme ce cealalta jumatate crede in toleranta fata de oamenii care au vederi religoase diferite. Prin urmare, a crede intr-un Dumnezeu iubitor nu este suficient pentru a indrepta multi credinciosi catre acceptarea unei natiuni sau lumi pluraliste. Personalitatea neurologica si Dumnezeu Personalitatea pe care o atribuiti lui Dumnezeu are tipare neuronale distincte care se coreleaza cu stilurile si comportamentele voastre emotionale. De exemplu, conform studiului Baylor, majoritatea celor care imbratiseaza un Dumnezeu autoritar tind sa fie de acord cu pedeapsa cu moartea, doresc sa cheltuie mai multi bani pentru armata, doresc sa dea guvernului mai multa putere ca sa lupte impotriva terorismului si insista ca rugaciunea sa fie inclusa in scolile publice. Viziunea unei entitati autoritare sau critice fie o alta persoana, fie Dumnezeu - va activa zonele limbice ale creierului, care genereaza teama si furia. Prin urmare, creierul este facut sa lupte, asa ca nu ar trebui sa fie de mirare ca cei mai puternici avocati ai unui Dumnezeu autoritar se numesc pe sine "razboinicii lui Dumnezeu". In orice caz, cand il percepi pe Dumnezeu ca pe o forta binevoitoare, este stimulata o parte diferita a creierului, in cortexul prefrontal. Imagini, chipuri sau ganduri iubitoare, pline de compasiune activeaza un circuit care implica o mica zona in partea din fata a creierului, cortexul cingulat anterior. El este plasat convenabil intre structurile limbica si prefrontala si cand este stimulat suprima impulsul spre furie sau spaima. De asemenea, ajuta la generarea sentimentelor de empatie fata de altii, care sufera sau sunt raniti. Ceea ce dorim sa sugeram este ca cingulatul anterior este adevarata "inima" a sufletului neurologic si cand aceasta parte a creierului este activata, veti simti o mai mare toleranta si acceptare fata de altii, de credinte diferite. Dumnezeul sistemului limbic este un Dumnezeu inspaimantator, iar Dumnezeul cingulatului anterior este iubitor."

Religia, ca fenomen structural al experientei omului, intra in dinamica tranzitiei societatii de la tipare vechi la altele noi. Peter L. Berger, in studiul Toward a New Paradigm for Religion in a Pluralist Age, a facut o afirmatie care prefateaza noua realitate a religiosului in societatea contemporana: "Nu traim intr-o epoca seculara, ci in una pluralista. O mare provocare pentru religie, dar una diferita de cea a secularitatii. In lumea de azi, religia este experimentata nu ca situandu-se in conflict cu modernitatea, ci ca interactionand cu ea." Aceasta remarca a constituit motivul prezentei carti: decriptarea si intelegerea acestei metamorfoze a religiei in tranzitia de la secularizare la realitatea pluralizarii.

Intre moartea politicii si moartea lui Dumnezeu. Eseuri despre literatura, religie si politica Laicitatea este un dar miraculos pe care Crestinismul l-a facut lumii occidentale. Trebuie sa iesim din tendinta de a asocia secularizarea cu ateismul, in spatiul privat si in cel public. Este imperativ sa invatam sa reconstruim lumea noastra pornind de la intimitatea dintre laicitate si religie. Azi constatam ca tipurile de alegeri pe care politicienii le-au facut in relatia lor cu religia stau mai ales sub semnul unei relatii a politicii (a politicienilor sau a partidelor) cu variantele institutionalizate ale religiei. Ideea valorilor religioase nu a lipsit nici ea, doar ca a fost mai mult un vehicul electoral al mesajelor politice decit exprimarea unei optiuni morale. Biserica poate juca un rol important in modelarea spatiului public prin despartirea de compromisul cu politica si cu partizanatul politic, in numele accentuarii vocatiei sale spirituale. Aceasta perspectiva nu invita la spiritualism sau la o atitudine contemplativa, rupta de viata reala si golita de continuturile vietii cotidiene. Dimpotriva, Biserica se dovedeste a fi un factor activ in structurarea vietii comunitatii atita timp cit are ca preocupare majora realizarea ca persoana a individului.

In urma cu aproape douazeci de ani, pe vremea cand ne aflam cu totii in „perioada crestina" am scris ziarului The Times o sugestie pentru formarea unei „Academii de Stiinte din Canterbury", care sa analizeze una dintre marile probleme ale stiintei si sa caute sa dea anumite sfaturi clerului si altor foruri cu privire la adevaratele atitudini crestine. Desi ideea nu a avut un ecou prea mare, nevoia solutionarii problemelor a ramas totusi. Iar una dintre problemele enumerate a fost posibilitatea existentei vietii inteligente extraterestre si a impactului descoperirii sale asupra religiei. Desi actualmente ne aflam in „perioada post-crestina", acea nevoie inca mai exista, si un eminent „teolog stiintific", prof. David Wilkinson, a luat taurul de coarne si ne-a oferit opinia sa. David a analizat practic toate aspectele problemei: viziunea istorica, probabilitatea aparitiei unui succes in cercetarile actuale, atitudinile fata de dimensiunea religioasa si asa mai departe. O parte a acestei dimensiuni se refera la „a fi pregatiti"; cu alte cuvinte, sa stim ce sa spunem publicului daca o detectare pozitiva isi face aparitia. Paza buna trece primejdia rea. Este sansa bisericii sa aiba pe cineva cu ampla cunoastere a lui David Wilkinson, atat in domeniul stiintei, cat si al teologiei, si care sa fie suficient de hotarat pentru a actiona, asumandu-si rolul de ghid. Iata in cele ce urmeaza o experienta personala, care s-a petrecut in urma cu cativa ani, si care are o anumita relevanta, subliniindu-ne caracterul multilateral al subiectului.     Fragment din cartea "Stiinta, religia si cautarea vietii inteligente extraterestre" de David Wilkinson:     "Astfel, unii au vazut in extraterestri o dovada a puterilor creatoare ale lui Dumnezeu, in timp ce altii au sustinut ca efortul creator pe care Dumnezeu l-a facut in crearea acestui vast univers ar fi irosit, daca viata ar fi limitata doar la Pamant. Cu toate acestea, altii au folosit existenta vietii in alte parti ale universului pentru a prezenta o perspectiva si mai larga asupra vietii omenesti. in anul 1757, auzind zvonul ca lumea s-ar putea ciocni intr-o buna zi cu cometa lui Halley, inventatorul paratrasnetului, Benjamin Franklin, a spus: „Nu trebuie sa presupunem prea multe cu privire la propria noastra importanta. Exista un numar infinit de lumi sub guvernarea divina; iar daca aceasta lume ar fi anihilata, abia daca i s-ar simtit lipsa in univers" (Crowe, 1986:109).     Dar ce anume a facut ca astfel de ipoteze sa dobandeasca atat de multa notorietate si respect? Am putea explica aceasta din prisma unei serii de influente. In primul rand, inainte de revolutia lui Copernic, fiintele umane s-au considerat a fi centrul a tot ceea ce exista. Universul, asa cum este el descris de Aristotel si  Ptolemeu, a avut Pamantul in centru, tot restul universului orbitand in jurul lui in cercuri frumoase (dar din ce in ce mai complexe). Barbatii si femeile erau stapanii a tot ceea ce exista. Insa detronarea fiintelor umane a creat cadrul pentru credinta in existenta fiintelor extraterestre. Revolutia creata de teoria lui Copernic era, la randul ei, dependenta de detronarea gandirii grecesti si a teologiei medievale. Influenta teologiei iudeo-crestine nu trebuie nici ea subestimata. Mai multi istorici ai stiintei au subliniat modul in care teologia crestina a demistificat natura si ne-a condus catre metoda experimentala. Desi uneori acest lucru poate fi supraestimat, totusi credinta intr-un Dumnezeu care creeaza liber universul si intampina cu bucurie o minte curioasa ofera o baza solida pentru metoda empirica (Whitehead, 1925; Foster, 1934; Collingwood, 1940; Needham, 1970; Hooykaas, 1973; Harrison,1998). Astfel, Bentley, Huygens si altii au fost liberi sa foloseasca observatiile asupra lumii ca baza primara a stiintei. Iar observarea unui univers atat de vast a crescut sansele posibilitatii reale a existentei unor alte lumi locuite.     In al doilea rand, asa cum a subliniat si Russell, disocierea dintre pozitionarea fizica si statutul actual al fiintelor umane a avut o influenta majora (Russell, 1985a). In universul aristotelian, pozitionarea si statutul erau strans legate intre ele. Noi eram speciali, deoarece eram pozitionati in centru. Dimpotriva, Biblia nu asociaza nici vreun statut si nici vreun loc. Demnitatea si valoarea fiintelor umane proveneau din darul relatiei cu Dumnezeu. Problema devalorizarii fiintelor umane prin indepartarea lor de centrul a tot ceea ce exista ar putea fi contracarata de aceasta viziune.     In al treilea rand, stiinta descoperea legi care pareau sa se aplice la fel, in oricare alta parte a universului."

Confucius, Buddha si Mahomed. Viata si invatatura lor constituie o incursiune in viata si doctrina a trei mari figuri care au schimbat lumea, fiecare avand o influenta semnificativa in cultura si gandirea mondiala.   Confucius a fost un filozof care a trait in China in secolul al VI-lea i.Hr. Invataturile lui au influentat profund cultura chineza si au devenit o parte integranta a traditiei si gandirii acestui popor, continuand sa fie relevante in societatea chineza contemporana. Buddha a fost un lider spiritual si fondatorul budismului in India in secolul al VI-lea i.Hr. Invataturile lui au avut un impact semnificativ asupra culturii si filozofiei asiatice si au raspandit budismul pe tot globul, devenind una dintre cele mai importante religii si filozofii ale lumii. Profetul Mahomed a trait in Arabia secolului al VII-lea d.Hr. Este figura centrala in islam, fiind considerat un mesager al lui Dumnezeu (Allah) in traditia islamica. Viata si invataturile sale sunt consemnate in Coran si au dus la crearea si raspandirea religiei islamice si la inceputul unei noi ere in istoria araba si mondiala.   Acesti trei lideri religiosi si filozofi au influentat profund cultura, moralitatea si filozofia umana si au lasat mosteniri durabile care dainuiesc si in prezent prin intermediul confucianismului, budismului si islamului.

Crestinismul este cea mai raspandita religie din lume, ale carei invataturi sunt urmate de aproximativ o treime din populatia globului. Este o religie monoteista, care sustine inchinarea la un singur Dumnezeu. Iisus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu si a adus omenirii invataturile lui Dumnezeu...

 Cartea Alba reprezinta introducerea clasica a lui Ramtha si a invataturilor sale, acum revizuita si extinsa cu o prefata de JZ Knight, un glosar de termeni si concepte utilizate de Ramtha, un mesaj din partea traducatorului cu explicatia unor termeni cheie, si un comentariu eseu al lui Jaime Leal-Anaya, despre semnificatia invataturilor lui Ramtha. Aceasta este o noua versiune in limba romana, publicata de editura Legacy in 2018. Cartea Alba raspunde intrebarilor despre Sursa intregii existente, divinitatea uitata, viata dupa moarte, evolutie, iubire, puterea constiintei si a mintii, lectiile din natura si ascensiunea lui Ramtha. Invataturile lui Ramtha ne ofera o perspectiva unica prin care sa privim misterul vietii. Ele ne ofera un cadru in care intrebarile la care filozofia, stiinta si religia nu au putut da un raspuns, capata un nou inteles. Aceste invataturi pot largi raza de actiune a experientei umane, dincolo de granitele stabilite de stiinta si de diversele religii din lumea de azi. Sistemul de gandire al lui Ramtha nu este nici religie, nici interpretare filozofica a realitatii. El este adevarul obtinut si verificat prin experientele unui membru al rasei umane. In acest fel poate fi explicata cunoasterea lui Ramtha - stiinta lui Ramtha. Dat fiind ca s-a pasit deja pe aceasta cale, portile sunt deschise pentru aceia care doresc sa o exploreze si sa faca propria calatorie in necunoscut. Nu exista nicio alta mantuire a omenirii, decat aceea de a-si intelege propria divinitate. Voi sunteti semintele acestei intelegeri. Pe masura ce fiecare dintre voi va intelegeti propria valoare si vesnicia vietii voastre, veti contribui, unul cate unul, la constiinta gandirii nelimitate, a libertatii nelimitate si a iubirii nelimitate. Orice ganditi si orice ajungeti sa intelegeti inalta si extinde constiinta pretutindeni. Si cand traiti ceea ce ati ajuns sa intelegeti, in intregime pentru binele propriei voastre vieti determinate, permiteti si altora sa vada in voi un proces de gandire mai maret, o intelegere mai cuprinzatoare, o existenta mai determinata decat ceea ce vad in rest in jurul lor. - Ramtha, Cartea Alba Fragment din cartea "Cartea Alba" - Ramtha "Eu sunt Ramtha, Ram. In limba antica a vremurilor mele inseamna "Dumnezeul". Eu sunt marele Ram al poporului hindus, pentru ca am fost primul om care s-a nascut din pantecele femeii si din salele barbatului, care a ascensionat vreodata din acest plan. Am invatat cum sa ascensionez nu din invataturile vreunui om, ci printr-o intelegere fireasca a Dumnezeului care traieste in tot. Am fost, de asemenea, un barbat care a urat si a dispretuit, care a ucis, a cucerit si a condus pana a ajuns la iluminare. Am fost primul cuceritor pe care l-a cunoscut acest plan. Am inceput un mars care a durat saizeci si trei de ani si am cucerit trei patrimi din lumea cunoscuta. Dar cea mai mare cucerire a fost sa ma cuceresc pe mine insumi, sa ma impac cu propria mea existenta. Atunci cand am invatat sa ma iubesc si sa imbratisez totalitatea vietii, am ascensionat cu vantul in vesnicie. Am ascensionat in fata oamenilor mei, pe partea nordica a muntelui numit Indus. Oamenii mei, care numarau mai mult de doua milioane, erau un amestec de lemurieni, oameni din Ionia - numita mai tarziu Macedonia - si oameni scapati din Atlanta, pamantul pe care voi il numiti Atlantida. Populatia din India, Tibet, Nepal si Mongolia de Sud descinde din neamul meu. Eu am trait doar o singura viata in acest plan, in urma cu 35000 de ani, dupa cum intelegeti voi timpul. M-am nascut in ignoranta si disperare, dintr-un popor nenorocit, pelerini din tinutul numit Lemuria care traiau in mahalalele din Onai, cel mai mare port din Atlanta, in partea de sud."

Esenta a luptei sale impotriva crestinismului, aceasta religie a sclavilor, Anticristul este probabil cea mai controversata opera a lui Nietzsche. Tratat de (a)morala a stapanilor, a celor puternici, este marea proclamare a geniului si a supraomului, eliberat de micimea crestina, de rusinea milei.

Bonobo si ateul. In cautarea umanismului printre primate In Bonobo si ateul, Frans de Waal foloseste cunostintele dobandite in zeci de ani de cercetare a primatelor, si a speciei bonobo in particular, pentru a aprofunda cu ochiul fin al eseistului cultural, versat in istoria artei si in filozofie, probleme fundamentale ale naturii umane. Care este izvorul moralitatii si ce transformari a suferit aceasta pe parcursul evolutiei? Putem fi buni si altruisti si in lipsa constrangerilor religiei? Este simtul moral apanajul omului, sau e prezent si la speciile de maimute cu care ne inrudim? Pentru a afla un raspuns la toate acestea si pentru a ne intelege mai bine conditia, autorul ne propune sa renuntam la perspectiva antropocentrista si sa privim nepartinitor la primatele atat de apropiate noua si la ce ne pot spune ele despre empatie, emotii, etica si religie. In incercarea de a prezenta cat mai limpede evolutia empatiei umane, De Waal imbina, cu mare finete, cercetarea biologica de cea mai inalta calitate cu observatii filozofice pline de indrazneala si originalitate. - Nature Frans de Waal reuseste o performanta rara astazi: nu se lasa antrenat nici in capcana ateismului extremist, nici in cea a religiei. Scrisul lui este liber de orice forma de dogmatism. - New York Times O carte stralucita, care demonteaza definitiv ideea ca moralitatea ar avea origini divine. - Independent Provocarea cea mare este sa mergem mai departe, dincolo de religie si, mai ales, dincolo de moralitatea privita de sus in jos. Cele mai cunoscute «legi morale» ale noastre nu sunt decat niste rezumate post factum a ceea ce noi consideram moral, fiind insa limitate ca sfera de actiune si pline de hibe. Originile moralitatii sunt mult mai umile si sunt usor de recunoscut in comportamentul altor animale. Descoperirile stiintifice din ultimele decenii contrazic perspectiva pesimista potrivit careia moralitatea e o spoiala subtire menita sa acopere rautatea innascuta a omului. Dimpotriva, e limpede ca daca trecutul nostru evolutiv nu ar fi decurs asa cum a decurs nu am fi ajuns niciodata atat de departe. - Frans de Waal Traducere de Ioana Miruna Voiculescu Editie cu ilustratiile autorului Fragment din cartea "Bonobo si ateul " de Frans de Waal   „Mamiferele bonobo au o constitutie mai gratioasa si picioare mai lungi decat orice alta primata. Specia a fost grupata in acelasi gen cu cimpanzeul, genul Pan. Tot restul vietii lor, cei doi oameni de stiinta au aratat cat de puternica este rivalitatea in lumea academica, disputandu-si aprig paternitatea acestei descoperiri istorice. Ma aflam in incapere cand cercetatorul american s-a ridicat in picioare in mijlocul unui simpozion despre bonobo si a afirmat, cu vocea tremurandu-i de indignare, ca in urma cu o jumatate de secol i se furase descoperirea.  Cercetatorul german scrisese in germana, iar cel american, in engleza; e simplu de intuit, asadar, care dintre versiuni este cea mai citata. Multe limbi au pierdut teren in urma ascensiunii limbii engleze, dar mie imi facea multa placere sa vorbesc in olandeza, care, in ciuda zecilor de ani petrecuti in strainatate, continua sa-mi vina pe buze cu o fractiune de secunda mai repede decat orice alta limba. In timp ce un bonobo tanar se legana pe o franghie, intrand si iesind din campul nostru vizual si incercand sa ne atraga atentia lovind geamul de cate ori ajungea in dreptul nostru, am observat cat de mult semana expresia lui faciala cu rasul uman. Se distra, mai ales daca noi ne dadeam cativa pasi in spate, prefacandu-ne speriati. Astazi e imposibil sa ne imaginam ca cele doua specii din genul Pan au fost candva una. Exista o fotografie celebra a expertului american Robert Yerkes, tinand doua primate tinere in brate, pe care el le socotea a fi cimpanzei, fotografie facuta inainte ca bonobo sa fie descoperiti. Yerkes a remarcat totusi ca una din cele doua primate era mult mai sensibila si empatica decat cealalta, poate chiar si mai inteligenta. Aproape toata cartea lui Almost Human este despre acest „cimpanzeu", un veritabil „geniu antropoid", cum l-a numit autorul, fara sa stie ca era de fapt vorba despre unul dintre primii bonobo care ajunsesera vii in lumea occidentala.  In colonia de la Planckendael, diferenta dintre bonobo si cimpanzei reiese imediat din faptul ca grupul celor dintai este condus de o femela. Biologul Jeroen Stevens mi-a spus ca atmosfera din grup se mai relaxase dupa ce femela care detinuse multa vreme titlul de alfa, o adevarata doamna de fier, fusese trimisa la alta gradina zoologica. Ii terorizase pe majoritatea celor din grup, dar mai ales pe masculi. Noua femela alfa avea un temperament mai placut. Schimbul de femele intre gradini zoologice este o tendinta noua si laudabila, care respecta comportamentul natural al primatelor bonobo. In salbaticie, fiii raman cu mamele pe toata durata vietii lor adulte, in timp ce fiicele migreaza in alte zone. Multa vreme, gradinile zoologice mutau masculii, producand astfel dezastru dupa dezastru, pentru ca masculii bonobo sunt batuti mar daca mamele lor nu sunt acolo sa ii apere. Bietii masculi sfarseau deseori izolati in zone inchise publicului, pentru a-si proteja viata. Multe probleme sunt evitate acum, cand masculii sunt lasati langa mamele lor, iar legatura dintre ei este respectata."

Monumentala lucrare Istoria credintelor si ideilor religioase exploreaza originea si semnificatiile divinitatilor si riturilor din diferite epoci si regiuni ale lumii, punind in evidenta, dupa cum afirma autorul insusi, „unitatea fundamentala a fenomenelor religioase si, in acelasi timp, noutatea inepuizabila a expresiilor lor”. Volumul al treilea continua, de la Sfintul Augustin pina in epoca Luminilor, istoria religiei crestine inceputa in volumul precedent. Sint de asemenea prezentate avintul islamului, mistica evreiasca, crestina si musulmana, ereziile, practicile populare si ezoterismul, dar si religiile eurasiatice si tibetane.   Mircea Eliade a reusit ca nimeni altul sa ofere publicului occidental date despre religiile «primitive» ale Orientului. Toti cei interesati de marea aventura umana vor gasi in Istoria sa noi informatii si noi unghiuri de abordare. - New York Times Book Review Cuprins: Religiile Eurasiei antice: turco-mongolii, fino-ugricii, balto-slavii • Bisericile crestine inainte de criza iconoclasta (secolele VIII-IX) • Mahomed si avintul islamului • Catolicismul apusean de la Carol cel Mare la Gioacchino da Fiore • Teologii si mistici musulmane • Iudaismul de la rascoala lui Bar-Kokhba pina la hasidism • Miscarile religioase din Europa: din Evul Mediu tirziu pina in ajunul Reformei • Religie, magie si traditii hermetice inainte si dupa Reforme • Religiile tibetane Fragment din volumul "Istoria credintelor si ideilor religioase vol. 3 De la Mahomed la epoca reformelor" de Mircea Eliade:   „Catolicismul apusean de la Carol cel Mare la Gioacchino da Fiore 266. Crestinismul in Evul Mediu timpuriu   In 474, Romulus Augustulus, ultimul imparat roman din Occident, a fost inlaturat de un rege barbar, Odoacru. Multa vreme, istoricii au considerat anul 474 drept data conventionala a sfarsitului Antichitatii si a inceputului Evului Mediu. Dar aparitia, in 1937, a cartii postume a lui Henri Pirenne, Mahomet et Charlemagne, a situat chestiunea intr-o cu totul alta perspectiva. Marele istoric belgian atragea atentia asupra catorva fapte semnificative. Pe de o parte, structurile sociale ale Imperiului supravietuiesc inca doua secole. Pe de alta parte, regii barbari din secolele al VI-lea si al VII-lea folosesc metode romane si isi aroga titluri mostenite de la Imperiu. In plus, comunicatiile comerciale cu Bizantul si Asia continua. Ruptura dintre Occident si Orient a avut loc, dupa Pirenne, in secolul al VIII-lea si cauza a fost invazia islamului. Izolat de centrele de cultura mediteraneana , ruinat de invazii neintrerupte si de razboaie interne, Occidentul se scufunda in „barbarie". Noua societate care va aparea pe ruinele sale va avea ca temei autonomia rurala; expresia sa va fi feudalismul. Carol cel Mare va reusi sa organizeze o lume cu totul noua: Evul Mediu. Ipoteza lui Pirenne a prilejuit o lunga controversal, si azi ea nu e decat partial acceptata. Dar teza sa a avut meritul de a-i fi obligat pe savanti sa reexamineze procesul istoric complex care va duce la cristalizarea Evului Mediu occidental. Pirenne n-a tinut seama de schimbarile profunde aduse in Occident de crestinism. Or, asa cum a aratat W.C. Bark, istoria Europei Occidentale intre anii 300 si 600 este rezultatul conjugat a doi factori : 1) crestinismul si 2) socurile si contrasocurile evenimentiale: destramarea treptata a economiei si a guvernarii romane locale, dezordinea creata de repetatele invazii, autosuficienta crescanda a unei societati de tip agrar. Intr-adevar, daca Occidentul n-ar fi fost divizat, sarac si slab guvernat, influenta Bisericii n-ar fi putut fi atat de hotaratoare. La inceputurile sale, societatea medievala era o comunitate de descoperitori, de pionieri. Modelul ei era intrucatva constituit de manastirile benedictine. Patriarhul monahismului apusean, Sfantul Benedict (cca 480-cca 540), a randuit un sir de mici comunitati, perfect autonome economic. Distrugerea uneia sau mai multor manastiri nu atragea dupa sine ruinarea intregii institutii monastice. Navalirile barbarilor nomazi, urmate de incursiunile vikingilor, distrusesera orasele, prin urmare, unicele centre de cultura. Resturile mostenirii culturale clasice supravietuiau in manastiri. Putini calugari insa aveau ragazul sa se consacre studiului. Principala lor indatorire era aceea de a propovadui crestinismul si a-i ajuta pe saraci. In plus, erau constructori, medici, lucratori in metal si mai ales agricultori. Uneltele si metodele de a cultiva pamantul au fost perfectionate mult de acesti calugari. S-a comparat constelatia de manastiri care se bucurau de o perfecta autarhie economica cu sistemul feudal de proprietate, adica cu pamanturile atribuite de senior vasalilor lui, ca recompensa sau dar anticipat pentru serviciile lor militare. Acesti doi „germeni", capabili sa supravietuiasca dezastrelor istoriei, au constituit bazele unei societati si ale unei culturi noi. Carol Martel secularizase multe mosii apartinand Bisericii ca sa le imparta supusilor sai. Era singura cale de a alcatui o oaste puternica si devotata; in timpul acela, nici un suveran nu avea posibilitatea sa-si echipeze singur trupele.”

Cine crede ca diferenta dintre religios si credincios e o joaca acum se va lamuri.   ...volumul lui Florin Manole este o astfel de riposta, destinsa si distinsa, la toata graba flecarilor de a ucide cuvintele despre Dumnezeu inmiind vorbele despre religie, religios, sacralitatea fara Dumnezeu. El dovedeste - a cata oara de la Sfantul Nicolae Cabasila  - ca mirenii pot regandi o serie de continuturi pentru a spori acuitatea marturisirii in Hristos a Bisericii celei ce cugeta. - Constantin Necula   Impulsul polemic din care se hraneste textul lui Florin Manole cere refacerea pierdutului discernamant originar al crestinului, care era dramatic constient ca este responsabil de realitati trupesti polar diferite: trupul de carne, marcat de Pacat, si trupul duhovnicesc al Inviatului, liber de Pacat si arvuna, cum spune Pavel, a Invierii noastre generale la capatul timpurilor.  Constinta faptului ca in nici o interpretare teologica valida a fi crestin nu inseamna a fi religios... - Ioan Buduca 

Mircea Mihaies il insoteste pe filozoful, expertul in iudaism, celebrul om de presa american Leon Wieseltier intr-o experienta tragica: pierderea tatalui. O experienta sublimata intr-o carte nu mai putin celebra, Kaddish. Rugaciunea rituala pe care fiul e dator sa o rosteasca timp de un an devine pretextul si suportul unui exercitiu intelectual si afectiv exceptional, compus cu mana de maestru de filozoful american. Intreg acest parcurs e urmarit, descris si interpretat de Mircea Mihaies cu empatie, inteligenta, eruditie, dar mai ales cu o forta expresiva care il reatesta ca scriitor de prim rang. Pot reverbera la armoniile acestui concert la patru maini toti cei care incearca sa inteleaga sensul suferintei, al pierderilor ireparabile, al nevoii de alinare, al rugaciunii, iertarii, amintirii si uitarii. Pentru ca le-au trait. - Adriana Babeti   In Talmud gasim aceasta fraza: "Cand moare un intelept, toti sunt rudele lui". Cu ea si-a inceput Leon Wieseltier textul pe care l-a scris la moartea maestrului sau, Isaiah Berlin. Contrariat de caracterul enigmatic si profund al acestei fraze, Mircea Mihaies a dedicat elucidarii ei o investigatie tulburatoare, la capatul careia aflam ce mai inseamna pentru omul modern sa tina doliul religios si rugaciunile de mantuire pentru parintele sau mort. Pasiunea investigatiei il tine pe cititor cu sufletul la gura, intr-o situatie care ne va tine pe toti, la timpul potrivit, fie cu sufletul cernit, fie cu el trecut in/de bezna. Cand moare un om, toti ii poarta doliul. Despre doliu este o carte superba, care ne priveste cu insistenta pe toti. - H.R. Patapievici   Amintirea, rugaciunea, veghea, melancolia despartirii fara intoarcere, noaptea adanca si definitiva care ne cotropeste existenta atunci cand trebuie spus fatalul "bun-ramas" parintelui iubit, intalnirea inevitabila si totusi de negandit cu limita din urma, jalea, dar si speranta impotriva sperantei, inerenta, spiritul mesianic din inima iudaismului, toate aceste teme si atatea altele se regasesc in cartea lui Mircea Mihaies, deopotriva erudita si tulburatoare, manual de gravitate, empatie si salvare. - Vladimir Tismaneanu   Despre doliu este o carte cu mai multe fete, proteica. Poate fi citita si ca un roman, odata cu fragmentele de fictiune. Textul in care Mircea Mihaies isi imagineaza calatoria mamei lui Leon W. in Timisoara anului 1939 (calatorie pe care mama acestuia chiar a facut-o) poate fi privit sub lentila critifictiunii. Discursul se desprinde de dimensiunea critica si intra in literatura. Jocul, oscilatia dintre realitate si fictiune, inserarile unor pasaje literaturizate devin un specific al scriiturii lui Mircea Mihaies. - Ioana Manta-Cosma   Pornind de la cartea lui Leon Wieseltier, Kaddish, dedicata doliului pentru tatal sau, Mircea Mihaies, prin aprofundari analitice si prin extrapolari, isi propune sa realizeze o fenomenologie a subiectului mortii, implicand cunoasterea de sine, reevaluarea relatiei tata-fiu, intoarcerea la traditie si recuperarea unor sensuri pierdute, alegerea intre datorie si rationalitate, voluptatea si tandretea rememorarii, dorinta de recapatare a puritatii morale. - Paul Aretzu

Avutia religiilor. Economia politica a credintei si apartenentei religioase Editie ingrijita si cuvant inainte de Dragos Paul Aligica   Care tari au o crestere economica mai rapida? Cele care au credinte mai puternice in rai si iad, cele care cred in reincarnare, sau cele care sunt secularizate? Cum influenteaza dezvoltarea economica participarea la slujbele religioase? Dar dogmele si morala? O economie mai infloritoare si o educatie mai buna duc la scaderea religiozitatii si la secularizare? Ce impact economic a avut raspandirea islamului? De ce unele tari au religii de stat? Exista o paralela intre comunitatile religioase si companiile economice aflate in competitie pentru a-si vinde mai eficient produsele?   Avutia religiilor, replica actuala la faimoasa carte a lui Max Weber, Etica protestanta si spiritul capitalismului, este o veritabila introducere in economia politica a religiei, oferind raspunsuri argumentate intrebarilor de acest fel. Crestinismul cu diversele lui confesiuni, iudaismul, islamul, budismul, fundamentalismul si extremismul religios, ateismul, toate acestea au de spus in privinta economiei un cuvant mai insemnat decat am putea crede la prima vedere.   O religie care se bazeaza mai degraba pe stat decat pe credinciosi tinde sa evolueze in doua moduri. Pe de-o parte, sunt pierdute aspecte ale evlaviei religioase, care sunt in general considerate importante de catre simplii credinciosi, iar autoritatea doctrinei este slabita. Pe de alta parte, religia ajunge sa fie desti-nata elitelor si, in loc sa slujeasca credintelor religioase ale enoriasilor, clerul tinde sa se implice in activi!tati seculare precum politica sau in activitati culturale. Insa cel mai important aspect este ca statutul prosper asigurat de stat determina clerul sa nu mai promoveze interesele enoriasilor. - Rachel M. McCleary, Robert J. Barro

Considerat in general un succesor al lumii clasice, Imperiul Bizantin tine de prim-planul istoriei Europei, fiind si punctul de intilnire dintre crestini si musulmani, de la primii arabi islamici din secolul al VI-lea pina la turcii otomani din secolul al XV-lea. In lunga sa istorie, intinderea si contururile Imperiului Bizantin au trecut prin multe schimbari, iar lumea plurivalenta din perioada sa de final era foarte diferita de cea a Imperiului Roman de Rasarit la momentul intemeierii Constantinopolului, in secolul al IV-lea. Tensiunea dintre schimbare si continuitate in societatea bizantina, tranzitia de la lumea antica spre cea medievala si rolul Bizantului in istoria cruciadelor sint citeva dintre temele explorate in acest volum, evidentiind influenta Imperiului Bizantin in Balcanii, bazinul mediteraneean si Orientul Mijlociu de astazi.   Bizantinii lui Averil Cameron marcheaza o bine-venita indepartare de majoritatea incercarilor anterioare de a caracteriza civilizatia bizantina. Cartea se axeaza direct pe locuitorii Imperiului Bizantin, pe imaginea lor despre ei insisi si cultura lor, precum si pe modul in care acestea s-au schimbat in timp. Rezultatul este o prezentare remarcabil de clara a bizantinilor, volumul contribuind semnificativ la o reasezare a Bizantului in centrul traditiei istorice a Europei. - Timothy E. Gregory

Din cuprins: ◊ Secularizare si schimbare religiosa in epoca moderna; ◊ Afilierea si practica religioasa in Romania postcomunista; ◊ Religiozitate si revitalizare religioasa in perioada de tranzitie; ◊ Impactul religiei in spatiul public si privat; ◊ Increderea in biserica: insecuritate existentiala si credinta religioasa. Volumul reprezinta o noutate in literatura sociologica romaneasca prin abordarea de tip comparativ, utilizind metode cantitative, a fenomenelor religioase. Studiul pune fata in fata valorile religioase ale romanilor cu cele ale altor popoare europene, pornind de la datele furnizate de cercetarea Studiul Valorilor Europene. Prin comparatie cu alte popoare, romanii se dovedesc a fi printre cei mai religiosi dintre europeni, in pofida restrictiilor impuse credintei de catre regimul comunist. De asemenea, sint analizate prin prisma evolutiei in timp fenomene precum practica religioasa, identificarea cu o denominatie religioasa, increderea in biserica si religiozitatea. Trecind dincolo de simpla descriere a dinamicii in timp a fenomenelor de practica si credinta religioasa, studiul explica fenomenul revitalizarii religioase prin cresterea incertitudinii existentiale, intr-o perioada de ample transformari sociale.

    Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizata pe cinci continente, se declara adepti ai Islamului si considera Coranul izvorul credintei lor si al preceptelor fundamentale ale practicii religioase, dar si al regulilor de comportament ce ghideaza viata lor morala, sociala si uneori politica. Din acest motiv, apartenenta la o credinta si la traditii comune, afirmate cu mai multa sau mai putina forta, este oare suficienta pentru a trasa contururile unei lumi musulmane atit de diverse, a carei unitate, exaltata de elementele cele mai radicale, de obicei plasate sub egida Islamismului, pare sa tina de profesiunea de credinta politica si de dorinta pioasa?     Mica enciclopedie Larousse, o colectie accesibila, cu lucrari clare, precise si ilustrate, destinate celui care vrea sa protejeze planeta si sa inteleaga lumea.       Fragment din enciclopedie:       „Imperiul Otoman, barbatul bolnav al Islamului     Aceasta vasta miscare de expansiune in detrimentul Orientului musulman este inaugurata de Bonaparte, care ocupa Egiptul, la acea vreme provincie a Imperiului Otoman, in 1798. Aceasta operatie militara nu cuprinde inca dimensiunea coloniala in sensul modern al termenului, cu atat mai mult cu cat se impune impotriva altei puteri imperiale, aflate la confluenta dintre Asia, Europa si Africa, Imperiul Otoman. Desi acesta pretinde ca aduna ansamblul (in tot cazul o mare parte) comunitatii musulmane sub stindardul califatului, exercita o dominatie resimtita drept „coloniala" de catre popoarele subjugate, printre care egiptenii arabofoni. Exportand, asa cum o va face printre popoarele Europei, conceptele moderne de natiune si de suveranitate nationala, generalul francez va cauta de altfel sa-si atraga bunele gratii ale elitelor locale („ulema" - invatati), actiune ce a continuat pana alungarea francezilor din Egipt in 1801 de catre britanici, ale caror ambitii imperiale sunt de alta natura. Ideea de natiune, care va anima miscarile de independenta printre popoarele crestine din Balcani si din Caucaz incovoiate sub jugul turcilor otomani, incoltise cu toate acestea si printre popoarele musulmane, condamnand la un declin inexorabil Imperiul Otoman, numit la sfarsitul secolului al XIX-lea „barbatul bolnav al Europei".     In aceasta vasta miscare de emancipare nationala care misca fundamentele fragilizate ale Imperiului Otoman, va prinde contur “problema Orientului” la care isi vor propune sa rspunde cancelariile  europene, umpland presupusul “vid” de putere in Orientul Apropiat si cel Mijlociu. Astfel pusa, problema Orientului, care era considerata ca exprimand setea de libertate a popoarelor din regiune, indiferent ca erau crestini sau musulmani, va fi adesea pretextul unei interventii politice.”