Reed Hastings este antreprenorul care a revolutionat industria divertismentului din 1997, cand a infiintat Netflix; fiind presedinte si director executiv al companiei din 1999. Prima sa companie, Pure Software, a fost lansata in 1991 si a fost achizitionata chiar inainte de lansarea Netflix. Hastings a fost membru al Consiliului Educational al Statului California din 2000 pana in 2004 si este un filantrop activ in sectorul educatiei. A fost membru de consiliu in cadrul catorva organizatii educationale, printre care se numara Dreambox Learning, KIPP Foundation si Institutul Pahara. Si-a luat licenta la Bowdoin College, in 1983, si masteratul in inteligenta artificiala la Stanford University, in 1988. Intre Bowdoin si Stanford, Reed a fost profesor voluntar Peace Corps in sudul Africii. Erin Meyer este autoarea The Culture Map: Breaking Through the Invisible Boundaries of Global Business si profesor in cadrul INSEAD, una dintre cele mai importante scoli de afaceri internationale din lume. Studiile ei au fost publicate in Harvard Business Review, The New York Times si pe Forbes.com. In 2019, Meyer a fost selectata de Thinkers50 drept unul dintre cei mai influenti cincizeci de ganditori antreprenoriali din lume. Si-a luat diploma de master in administrarea afacerilor la INSEAD in 2004, iar in prezent locuieste in Paris, Franta. In 1994 si 1995, Meyer a fost profesor voluntar Peace Corps in sudul Africii. Prin alternarea de sectiuni cu Meyer, care ofera rafinament pe baza a peste 200 de interviuri la nivelul Netflix, Hastings descrie in detaliu crearea metodei Netflix, de la angajarea celor mai bune talente creative, cu salarii mari, pana la cresterea gradului de sinceritate prin feedback frecvent si eliminarea treptata a verificarilor care inabusa inovarea. Fascinanta poveste a unei abordari contraintuitive care, aparent, functioneaza. - Kirkus Reviews Am avut onoarea de a invata chiar de la Reed si de a studia cultura Netflix. Perspectivele oferite in aceasta carte sunt de nepretuit pentru oricine incearca sa creeze si sa mentina o cultura organizationala. - Satya Nadella, director executiv al Microsoft Pe masura ce epoca informatiei reduce ciclurile de productie si comprima intervalele de timp, cea mai importanta intrebare de business a erei noastre se refera la modul in care putem continua sa inovam. In aceasta carte excelenta, Reed Hastings si Erin Meyer dau raspunsul. Traseaza o metodologie dovedita, sistematica pentru construirea, mentinerea si imbunatatirea unei culturi globale deosebit de inovative. O lucrare uimitoare. Bravo! - Ben Horowitz, cofondator al Andreessen Horowitz Sa lasam deoparte reinventarea televiziunii; adevarata realizare a lui Reed Hastings este reinventarea culturii corporative, iar in Regula fara reguli, Reed dezvaluie toate tacticile si procesele pe care le-a folosit pentru a face din Netflix una dintre cele mai inovative companii ale secolului XXI. O carte clara, convingatoare, fascinanta (asa cum ii sade bine unei carti despre Netflix) si pe care nu-ti vine sa o lasi din mana; Regula fara reguli este cartea pe care imi doresc sa o fi citit la vremea cand lansam afacerea si pe care o voi da fiecarui director executiv cu care lucrez. Este pur si simplu o lectura obligatorie pentru orice director de companie. - Marc Randolph, cofondator al Netflix si autor al That Will Never Work: The Birth of Netflix and the Amazing Life of an Idea carte foto
Impreuna cu Pe drum, romanul Big Sur este una din creatiile de virf ale lui Jack Kerouac si un reper pentru viziunea sa asupra vietii. Cartea relateaza una dintre profundele crize existentiale traite de alter egoul autorului, Jack Duluoz. Insa in Big Sur, spre deosebire de alte romane ale lui Kerouac, personajul central este un scriitor devenit faimos dupa publicarea cartii Pe drum si care incearca sa scape de gloria proaspat cucerita de "Rege al Beatnicilor". Vrind sa evite gloata de admiratori care il asalteaza pina si acasa, Jack se retrage la cabana unui prieten de-al sau, Lorenzo Monsanto, in padurile din Big Sur. Numai ca, dupa doar trei saptamini, e coplesit de singuratate si de o tulburare nelamurita, ce il fac sa revina in San Francisco. Aici se reintilneste cu vechii sai prieteni, inclusiv cu legendarul Cody, si intra iarasi in cunoscuta spirala a petrecerilor, betiilor si degradarii, cautind totusi cu disperare o cale de salvare. Scrisa in doar zece zile, intr-un flux narativ ce captiveaza si, uneori, copleseste si care se incheie cu un poem-experiment elaborat in timpul sederii scriitorului la cabana, Big Sur este, incontestabil, o carte fundamentala pentru Kerouac si pentru intelegerea asa-numitei "generatii beat". In multe privinte si in special prin directetea lirica, ce reprezinta cuceritoarea marca personala a lui Kerouac, aceasta este cea mai buna carte a sa... si in mod cert n-a etalat nicaieri altundeva mai multa "delicatete tandra". - San Francisco Chronicle O relatare umana si exacta a extraordinarelor ravagii suferite in urma unui delirium tremens alcoolic de Kerouac, un scriitor extraordinar, ce a avut puterea sa isi duca pina la capat naratiunea poetica, sarcina de care putini autori atit de chinuiti ca el ar fi fost capabili... Si, la apogeul geniului sau umoristic, s-a salvat de chinuri incheind cu superbul poem Mare. - Allen Ginsberg Este cu siguranta cel mai indraznet roman al lui Kerouac si unul ce va fi citit cu maximum de respect de toti cei care initial s-au aratat sceptici fata de intreaga miscare beat. - The New York Times Book Review foto carte
Albumul care documenteaza cel mai mare protest din istoria post‐decembrista a Romaniei “#rezist. Proteste impotriva OUG 13/2017” este albumul prin care Curtea Veche Publishing, cu sprijinul oferit de numerosi fotografi din tara si din strainatate, de importanti jurnalisti, analisti si oameni de cultura, documenteaza cel mai amplu protest din istoria postdecembrista. Textele cuprinse in carte sunt semnate de Vintila Mihailescu, Andrei Oisteanu, Paula Herlo, Mircea Toma, Dragos Bucurenci, Ioana Popescu, Liviu Papadima si Cristian Simonca. In aproape 200 de pagini si 150 de fotografii, cartea documenteaza protestele care au avut loc atat in Romania, la Bucuresti, Sibiu, Iasi sau la Cluj, cat si in diaspora. Mesajele din timpul protestelor, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arata ca ne-am despartit, pentru totdeauna, de vremurile in care, la demonstratii, se agitau mesaje scrise de altii cu litere albe lipite pe un fundal de panza rosie. Adunate intr-o carte, ele devin niste instantanee din 2017, care le arata scepticilor ca o noua generatie de cetateni manifesta altfel decat se facea, cu indarjire, naivitate si chiar cu ura, la inceputul anilor 1990. Fotografii care au contribuit la aceasta carte sunt Calin Ardeleanu, Vitalie Brega, Dragos Bucurenci, Adi Bulboaca, Alexandra Marta/Ameliegraphie, Eli Driu, Andrei Dascalescu, Dacian Foldi, Catalin Georgescu, Dora Marian, Dragos Stefan Mantoiu, Ilie Micut-Istrate, Anda Ignat, Ovidiu Moisin, Barna Nemethi, Cristian Pantus, Cristian Paun, Alexandru Socol, Cristian Tudose, Alexandru Urdas, Cristian Vasile. De asemenea, Agentia Nationala de Presa Agerpres a sprijinit realizarea acestui volum punand la dispozitie fotografii realizate de Adrian Cuba, Constantin Duma, Silviu Matei, Simion Mechno, Alex Micsik, Cristian Nistor, Isabela Paulescu, Grigore Popescu, Radu Tuta. Fiind un demers civic, profitul rezultat din vanzarea cartii va fi donat de Curtea Veche Publishing organizatiei nonguvernamentale Funky Citizens, care desfasoara proiectul factual.ro, primul site de fact-checking pe politicile si declaratiile publice din Romania, cu scopul de a-i motiva pe cetatenii romani in a-si dezvolta gandirea critica. foto carte
Cele 5 limbaje ale iubirii pentru parintii copiilor cu dizabilitati. Bucuria iubirii in familiile cu nevoi speciale Din acest ghid practic, plin de caldura umana, vei afla cum exprimarea iubirii intr-unul dintre cele cinci limbaje poate imbogati viata unei familii care creste copii speciali, chiar daca timpul, banii si energia sunt limitate. Un copil cu dizabilitati poate fi o incercare coplesitoare. Parintii lui sunt apasati de temeri zilnice legate de viata micutului, de incertitudine fata de viitorul lui si, mai ales, de chinuitoarea intrebare: "Oare stie copilul meu cat de mult il iubesc?" Autorii acestei carti raspund afirmativ. Jolene Philo a trecut printr-o astfel de experienta, iar Gary Chapman este un renumit expert in limbajele iubirii, de aceea sunt in masura sa ii invete pe parinti cum sa isi arate dragostea, astfel incat copiii cu nevoi speciale sa ii inteleaga fara probleme. O lucrare de referinta care ofera informatii valoroase unor familii obisnuite aflate in situatii neobisnuite. - Arielle Hobbs Sunt incantata ca aceasta carte atat de necesara a vazut lumina tiparului! Din paginile ei ne vorbesc oameni reali, parinti care isi impartasesc experientele proprii. Iar Chapman si Philo explica intelept cum angajamentul si loialitatea, tesute pe panza limbajelor iubirii, aduc seninatate in vietile mult incercate ale unor astfel de oameni. - Susan Pannell In urma cu optsprezece ani eram doi tineri casatoriti cu un copil mic si un nou-nascut cu nevoi speciale. Cat de mult mi-as fi dorit sa am cartea asta atunci! - Joe Butler fotocarte ieftina
CD-Rom-ul contine: - peste 150 de nuduri (make-up artist: Mircea Vescan; hair stylist: Cristina Trohani); - fotografiile, unele publicate si in revista Plai cu boi, sunt facute de Razvan Voiculescu si au fost structurate pe cinci categorii: studio, liber, natura, insolit, detaliu - un text semnat de Horia-Roman Patapievici - melodia „Floare de Naramz“, interpretata de cvartetul Domnisoara Pogany (muzica: Domnisoara Pogany; piesa din albumul Kahani, Humanitas Multimedia, 2004) carte foto
Cu fotografii de Andrei Pandele, Dan Vartanian, Dan Dinescu, Sorin Vasilescu, Peter Derer, Serban Lacriteanu, Andrei Birsan, Nic Hanu, Radu Stefanescu Poate ca Andrei Pandele a inventat aparatul fotografic ideal, acela care imprima direct in memoria noastra ceea ce vedem, dar cu inima, sufletul si viziunea lui. - DINU LAZAR Fotografiile lui Andrei Pandele sunt singurele fotografii-document facute cu umor si interes, si singurele care rezista unei probe a timpului. - COSMIN BUMBUT Fotografia de pe coperta: Templul Unirea Sfanta din Bucuresti (sinagoga breslei croitorilor), monument istoric, de pe str. Mamulari, incadrata amenintator de excavatoare. - februarie 1986, Andrei Pandele Aprilie 1985. Ansamblul manastirii Mihai Voda, considerat si in perioada comunista unul dintre cele mai pretioase monumente ale Bucurestiului, nu a scapat de politica de excludere a lacaselor de cult din perimetrul vizual, adoptata de cuplul Ceausescu. Ctitorie din 1594 a lui Mihai Viteazul, adapostind din 1916 Arhivele Statului, manastirea a fost demolata. - Andrei Pandele foto carte
CASA TARANULUI ROMAN Casa de locuit si curtea romaneasca au fost expresia aceluiasi spirit de armonie si de gratie, al aceluiasi spirit de sinteza intre practicitate si intre deschiderea spre orizontul de taina al existentei. Habitatul romanesc e un habitat in realitate si poezie, ca si portul romanesc; romanul se imbraca si locuieste in poezie fara a parasi realitatea. lar poezia reveleaza viata lui interioara in orizontul de taina al existentei si o proiecteaza in realitatea exterioara. E o poezie care nu se instraineaza de realitate, ci o transfigureaza, adancindu-i dimensiunile. inca stalpii care imprejmuiesc portile de la intrarea in curte, prin motivele incrustate in ei, imbie nu numai intr-un spatiu gospodaresc ci si intr-un spatiu de poezie. Curtea e imprejmuita, dar nu ermetic izolata. Ea e deschisa vietii de pe ulita satului. In deosebi, de pe prispa, vietuitorii casei privesc la ceea ce se intampla pe ulita, in vreme ce trecatorii ii vad pe acestia si comunica cu ei. Prispa, sprijinita si ea pe stalpi de lemn sculptati, mentine deschiderea casei spre sat, ofera prilejul de contacte usoare, de convorbiri cu cei de pe ulita. Membrii familiei nu sunt izolati in orizontul lor exclusiv, in grijile lor, in tristetile lor din timpul nu risca sa cada in disperari, ci sunt sustinuti continuu de tot satul; ei nu se dezintereseaza de viata celorlalti oameni din sat, ci si-aduc continuu contributia lor de sfat, de incurajare. - Pr. Dumitru Staniloae carte foto
Olguta e o pustoaica de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neindemanatica, impertinenta, intra mereu in bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atat de dezbinata, incat nu-si recunoaste matusa cand aceasta isi face aparitia la usa. Nu-i de mirare ca Olgutei nu-i convine deloc cand e nevoita sa petreaca un weekend cu matusa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, tine mortis sa o vada. Si nu are de gand sa accepte un refuz. Olguta e o fata inteligenta, care taxeaza dubla masura din discursul adultilor, moralismele fara acoperire in comportament si, in general, tot ceea ce plictiseste sau nedreptateste. Este o poveste despre familie si una despre prietenie (inclusiv dintre om si caine!), despre incredere si rani. Ilustratiile facute de Jozsef Vass ar merita o expozitie. - Alina Purcaru Ilustratii de Jozsef Vass. carte cu poze
Un album dedicat marelui actor, care contine fotografii realizate de-a lungul anilor de tanarul cineast fotograf Cristian Radu Nema, absolvent al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” Bucuresti. Albumul se intituleaza Un Mare Actor Roman – RADU BELIGAN – prin ochii lui Cristian Radu Nema si este o editie aniversara, publicata la implinirea a 95 de la nasterea artistului. Volumul a fost tiparit in 100 de exemplare numerotate, destinate atat colectionarilor, cat si iubitorilor de teatru si film, dar mai ales celor ce il admira pe Mesterul Beligan, asa cum il numeste prietenul sau de o viata, Marin Moraru. Tot el este cel care semneaza prefata acestei carti. Albumul contine imagini din cele mai importante aparitii ale actorului, de la Teatrul National, Opera Nationala, Muzeul National de Arta, Casa Capsa, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, Ateneul Roman etc. Marele actor apare alaturi de personalitatile care au avut sansa sa ii fie alaturi de-a lungul carierei: Gheorghe Dinica, Florin Piersic, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Manuela Cernat, Mariana Nicolescu si multi altii. carte cu poze
Bridgerton. In drum spre altar. Povestea lui Gregory este al optulea volum al indragitei serii Bridgerton Spre deosebire de multi gentlemeni pe care ii cunoaste, Gregory Bridgerton crede in dragostea adevarata. Este, de asemenea, convins ca, atunci cand o va gasi pe femeia visurilor lui, va sti de indata ca ea este aleasa - iar sentimentul va fi reciproc. Si exact asta se intampla. Doar ca... Nu ea este sortita. De fapt, ravasitoarea si visatoarea domnisoara Hermione Watson este indragostita de altcineva. Cum prietena ei, Lady Lucinda Abernathy, o tanara rationala si cu picioarele pe pamant, doreste sa o salveze pe Hermione de o alianta dezastruoasa, ea se ofera sa il ajute pe Gregory sa o cucereasca. Totusi, in toata aceasta aventura, Lucy se indragosteste la randul ei. De Gregory! Doar ca... Lucy e logodita. Iar unchiul ei nu este dispus sa renunte la aranjamentul facut cu mult timp in urma, chiar si dupa ce Gregory isi da seama ca Lucy, cu istetimea ei iesita din comun si cu zambetul luminos, este cea care ii face inima sa cante. Iar acum, Gregory trebuie sa riste totul pentru a se asigura ca, atunci cand va veni vremea sa sarute mireasa, el va fi cel care va sta in fata altarului alaturi de aleasa lui... In drum spre altar a fost desemnat "Cel mai bun historical romance" in anul 2007 de Asociatia Scriitorilor de Romane de Dragoste din America! Din seria Bridgerton fac parte volumele: Volumul 1: Eu si ducele Volumul 2: Vicontele care ma iubea. Povestea lui Anthony Volumul 3: Oferta unui gentleman. Povestea lui Benedict Volumul 4: Indragostita de domnul Bridgerton. Povestea lui Colin Volumul 5: Lui Sir Phillip, cu dragoste. Povestea lui Eloise Volumul 6: Iubirea unui libertin. Povestea Francescai Volumul 7: Pentru un sarut. Povestea lui Hyacinth Volumul 8: In drum spre altar. Povestea lui Gregory foto carte
O carte-album de colectie cu cele mai importante 100 de fotografii din istoria lumii si descrierea istoriei acestora. Momente marete din istorie imortalizate in 100 de fotografii! De la deschiderea mormantului faraonului Tutankhamon la primul zbor al fratilor Wright, de la ciuperca atomica din Nagasaki la prima aterizare pe luna, cele 100 de fotografii marcheaza momentele cele mai impactante din istoria omenirii. Acestea ne reamintesc nu numai ca fotografia retine evenimentele majore din intreaga lume, dar si ca este un mod de a aduce in atentia opiniei publice realitatea acestor evenimente. Aceasta carte cu o realizare grafica de exceptie ce include comentarii pentru fiecare imagine este pur si simplu de nelipsit din biblioteca ta! Autori: Margherita Giacosa, Roberto Mottadelli, Gianni Morelli carte cu poze
Care dintre noi / Which One of Us este experienta majora-magica a lui Chris dupa ce a primit recent diagnosticul de cancer si, in loc sa inchida fereastra, a deschis-o larg. Albumul a inceput ca o joaca intre ea si Catalina, devenind pe parcurs un joc intre ea si toata lumea. Chris vede paharul plin si cand acesta e gol si scoate din orice suferinta sensul, latura izbavitoare. Am iesit pe plus, acest diagnostic mi-a reamintit ce e esential. Am primit aceasta "boala" ca pe un dar. Nu ca pe o nenorocire. Si am simtit neincetat ca Dumnezeu e cu mine. Fotografii de Catalina Flaminzeanu Chris Simion-Mercurian (n. 1977) este absolventa a doua facultati din cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale" (teatrologie in 1999 si regie teatru in 2004). A publicat noua carti, printre care Ce ne spunem cand nu ne vorbim, 40 de zile, In fiecare zi Dumnezeu se roaga la Mine si Imperativele adolescentei, toate la Editura Trei. In teatru este recunoscuta drept o regizoare cu o viziune moderna, inedita si cu un curaj estetic rar. Este initiatoarea Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD si a proiectului Grivita 53 / G 53 – PRIMUL TEATRU CONSTRUIT IMPREUNA. Catalina Flaminzeanu (n. 1979) este absolventa a Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, specializarea Jurnalism, din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai", Cluj-Napoca. Pasionata de portretistica si fotografie de teatru, este fotograful oficial al Festivalului UNDERCLOUD. De asemenea, a realizat expozitiile FotografIE cu IE si Mama. Eseu despre iubire. Convinsa ca emotiile nu cad niciodata in banalitate, Catalina stie sa creeze, pentru cel aflat in fata aparatului foto, acel moment unic de incredere si, totodata, de vulnerabilitate. Albumul de fata este mai degraba rezultatul prieteniei dintre cele doua. fotocarte ieftina
Bridgerton. In drum spre altar. Povestea lui Gregory este al optulea volum al indragitei serii Bridgerton Spre deosebire de multi gentlemeni pe care ii cunoaste, Gregory Bridgerton crede in dragostea adevarata. Este, de asemenea, convins ca, atunci cand o va gasi pe femeia visurilor lui, va sti de indata ca ea este aleasa - iar sentimentul va fi reciproc. Si exact asta se intampla. Doar ca... Nu ea este sortita. De fapt, ravasitoarea si visatoarea domnisoara Hermione Watson este indragostita de altcineva. Cum prietena ei, Lady Lucinda Abernathy, o tanara rationala si cu picioarele pe pamant, doreste sa o salveze pe Hermione de o alianta dezastruoasa, ea se ofera sa il ajute pe Gregory sa o cucereasca. Totusi, in toata aceasta aventura, Lucy se indragosteste la randul ei. De Gregory! Doar ca... Lucy e logodita. Iar unchiul ei nu este dispus sa renunte la aranjamentul facut cu mult timp in urma, chiar si dupa ce Gregory isi da seama ca Lucy, cu istetimea ei iesita din comun si cu zambetul luminos, este cea care ii face inima sa cante. Iar acum, Gregory trebuie sa riste totul pentru a se asigura ca, atunci cand va veni vremea sa sarute mireasa, el va fi cel care va sta in fata altarului alaturi de aleasa lui... In drum spre altar a fost desemnat "Cel mai bun historical romance" in anul 2007 de Asociatia Scriitorilor de Romane de Dragoste din America! Din seria Bridgerton fac parte volumele: Volumul 1: Eu si ducele Volumul 2: Vicontele care ma iubea. Povestea lui Anthony Volumul 3: Oferta unui gentleman. Povestea lui Benedict Volumul 4: Indragostita de domnul Bridgerton. Povestea lui Colin Volumul 5: Lui Sir Phillip, cu dragoste. Povestea lui Eloise Volumul 6: Iubirea unui libertin. Povestea Francescai Volumul 7: Pentru un sarut. Povestea lui Hyacinth Volumul 8: In drum spre altar. Povestea lui Gregory fotocarte
Cand corpul spune nu. Costul stresului ascuns este un studiu aprofundat, revelator, plin de informatii utile despre stres si influenta lui asupra sanatatii noastre psihice si fizice. Nu exista oameni care sa nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a facut pe toti sa simtim macar de cateva ori in viata ca am ajuns la capatul puterilor, determinandu-ne sa luam masuri urgente ca sa restabilim echilibrul. Dupa cateva decenii de cariera medicala de exceptie, in care a urmarit legatura dintre stres si boala, Gabor Mate a strans laolalta povestile pacientilor sai, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice si a dezvaluit consecintele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea sa este un semnal de alarma si o pledoarie pentru medicina biopsihosociala, una dintre cele mai bune cai prin care ne putem elibera de aceasta cumplita afectiune a epocii noastre. O colectie inedita de cazuri reprezentative, extrase din experienta profesionala a lui Mate, precum si dintr-o bogata bibliografie medicala. - The Vancouver Sun Backgroundul medical si stilul clar ale lui Mate fac astfel incat chiar si procesele biologice complexe sa fie accesibile cititorilor care nu au o pregatire stiintifica. - The Gazette O explorare captivanta a relatiei dintre stres si boala. Mate cerceteaza in profunzime povestile de viata si psihicul pacientilor sai. Ce iese la suprafata nu este altceva decat o mare revelatie. - Edmonton Journal Scris ca un exercitiu de claritate si compasiune, volumul este dupa chipul si asemanarea autorului sau: inarmat cu multe cunostinte si cu un suflet de aur. - The Georgia Straight Aceasta carte are multe puncte forte. Atunci cand observa si scrie despre suferinta umana, inclusiv a sa, Mate este plin de compasiune si, de aceea, convingator. - The Globe and Mail Gabor Mate (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, specialist in domeniul ingrijirii paliative. Cercetarile sale vizeaza in special traumele din copilarie, dependenta de alcool sau droguri si stresul. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numara rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu cateva clinici pentru recuperarea pacientilor dependenti de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, si, mai recent, aparitiile publice in calitate de speaker motivational si autor. Pentru activitatea sa de exceptie din domeniul medical si pentru cartile scrise, Gabor Mate a primit Premiul Hubert Evans pentru nonfictiune si i s-au acordat Ordinul Canadei si Civic Merit Award din partea orasului Vancouver, unde locuieste. carti foto
Athos. Arhitectura si spatiu sacru / Athos. Architecture and Sacred Space / Athos. Architektur und Sakraler Raum / Athos. Architecture er espace sacre Citeste aici interviul acordat de Teofil Mihailescu librariei Libris.ro Albumul Athos. Arhitectura si Spatiu Sacru va vorbeste prin lumina, va vorbeste prin taceri, va vorbeste prin senzatii despre Gradina Maicii Domnului, Arca Ortodoxiei caci asa i se mai spune Sfantului Munte Athos. O aparitie editoriala de exceptie, in conditii grafice si tipografice de exceptie, cu text in limbile romana, engleza, franceza si germana, Albumul Athos. Arhitectura si Spatiu Sacru reuneste in 190 de pagini aproape 500 de fotografii de arhitectura care documenteaza intr-un senzational pelerinaj fotografic toate manastirile athonite si va vorbesc despre relatia intre istorie, arhitectura, spatiu sacru si natura la Muntele Athos. Muntele Athos e doar un pretext pentru cautarea Luminii. Albumul nu este un exercitiu de prozelitism. Exponent al tinerei generatii de arhitecti romani, Teofil Mihailescu, autorul Albumului, este doctor al Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu” din Bucuresti, are un master la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, este conferentiar universitar, este membru fondator al Ordinului Arhitectilor din Romania si conduce Biroul de Arhitectura "Teofil Mihailescu”. Stagiile ca arhitect la J. Paul Getty Museum from Los Angeles, Politecnico di Milano, Universita degli Studi di Genova sau Royal Institute of Technology in Stockholm ii implinesc un valoros parcurs profesional ce include fotografia ca mijloc de explorare antropologica a lumii. Fotografiile sale sunt o suma de cadre-stari care spun o poveste despre sentimentul locului in lumea athonita si insumeaza ca timpi de expunere o secunda de Lumina. Veti tine in mana o secunda de Lumina de la Athos care vi se daruieste cu suflet curat dintr-un loc al curateniei sufletului. Daruind acest Album, daruiti si Dumneavoastra o secunda de Lumina celor dragi acum in prag de Paste, sarbatoarea Luminii. fotocarte ieftina
Flowers. Flori- Octavian Chende Editie bilingva- engleza- romana Album de fotografie. " Beauty will save the world" / "Frumusetea va salva lumea" - Feodor Dostoievski "Cu ganduri si cu imagini Innegrit-am multe pagini: S-ale cartii, s-ale vietii, Chiar din zorii tineretii." - M. Eminescu foto carte
Entuziasmul incredibil al descoperirii orasului se regaseste in suita de lucrari dedicate Pietei Cybele din Madrid. Intr-un joc foarte subtil al spatiului, cladirea care domina peisajul, Palatul Comunicatiilor, pare ca se multiplica de una singura, avanseaza si se departeaza ochiului privitorului, devine un personaj, care intr-o miscare a lamelelor evantaiului, dezvaluie inca un detaliu, inca o coloana, o cariatida sau un frontispiciu. Aceasta miscare se naste dintr-o tehnica speciala a artistei, care combina transparenta tuselor de acuarela, cu liniile desenului, realizat si el doar din culori de apa. E un fel de pictura transparenta. Palatul se intrupeaza parca in timp ce este privit, strat dupa strat, dintr-un desen fin, cu multe suprapuneri, de parca in locul culorilor de apa ar fi folosite lacuri si vernis. Imaginea pietei este redata folosind culori transparente peste culori transparente, cu usoare irizatii de nuante ale cerului si vegetatiei, iar din aceasta reflexie, cladirea se profileaza. Iar Cybele se invarte, dreapta si totusi cazuta in transa, in carul tras de lei. Artista reuseste o punere in scena iesita din comun: Cybele pare ca stapaneste intregul mecanism al pietei, al rotatiei magice. Artista s-a reintors in acelasi loc, in aceasta intersectie majora a fluxurilor energetice ale orasului. Inca o data, Cybele si-a miscat carul. Piata se reasaza, cladirile se dezvaluie superbe, intr-o scriere care se cere descifrata. E o placere a contemplarii si a unui joc subtil al intelegerii si neintelegerii alfabetului desenului. - Andreea PASTARNAC fotocarte ieftina
Editie bilingva romana-engleza. Interior alb - negru In general locurile si cadrele au fost alese intamplator. De cele mai multe ori m-am lasat condus catre anumite situatii, nu de putine ori in locuri complet noi. N-am tinut cont de ora din zi si nici n-am cautat lumina perfecta dinainte. Uneori am pozat in cea mai dura lumina de la pranz, in plin soare, in contre jour. Alteori in lumina foarte slaba sau lumina de bec murdar. Mi-am propus sa descopar ce-mi ofera momentul respectiv, ce-mi transmite fiecare persoana si cum putem comunica. Fotografiile din album sunt rezultatele acestui triunghi. - Mircea Struteanu Fotografiile lui Mircea Struteanu nu sunt portrete cu scriitori, ci peisaje cu scriitori. Spatiile in care au fost facute arata ca fotograful si-a lecturat subiectii si ca in acest album schiteaza o descriere vizuala plina de subtilitati si detalii neasteptate. Intr-o tara care-si ignora scriitorii, proiectul lui e mai mult decat binevenit. E un tribut adus celor mai tacuti dintre artistii romani, care-si publica prozele si versurile in tiraje nedrepte. - Cosmin Bumbut M-am gandit adesea la ce se poate exprima prin fotografie si nu se poate exprima prin alt limbaj artistic. Care este, adica, specificul fotografiei. Cred ca raspunsul e foarte simplu. Un fragment de realitate isi lasa amprenta pe pelicula sau pe senzorii de imagine ai aparatului foto si aceasta amprenta devine imaginea fixa pe care o contemplam. Intotdeauna, fotografia trimite spre Real. Nu avem acces la Real, bineinteles, dar avem acces la urma lui. Implicit, o fotografie e cu atat mai buna cu cat pare sa fi inghetat o frantura semnificativa, importanta, din realitate. Iar atunci cand in fotografie apar oameni, ea e cu atat mai buna cu cat ceva din lumea interioara a acelor oameni ajunge pana la noi. Or, zic eu, asta reuseste sa faca aceasta serie de fotografii. O multime de stari si emotii sunt zugravite pe chipul sau pe trupul celor fotografiati: relaxare, frustrare, bonomie, teama, jena, suferinta, joaca, bucurie, morga, dispret, plictiseala, incrancenare etc. Nu poti sa nu te gandesti, vazand imaginile lui Mircea Struteanu, la ce spunea mai demult un confrate al celor fotografiati aici, si anume ca adancimea este ascunsa la suprafata lucrurilor. - Radu Jude carte foto
Ganduri despre speranta, supravietuire si miracolele vietii de zi cu zi. In intuneric, chiar si cele mai mici raze de speranta ne pot conduce acasa. Iata o carte despre lucrurile care ne pot aduce mai aproape de noi insine si despre frumusetea rapitoare a unei vieti obisnuite. O carte pentru oricine cauta speranta, calea spre o viata mai buna sau doar un dram de incurajare. Cartea alinarii e pluta de salvare a lui Matt Haig: o colectie de note, liste, povesti scrise de-a lungul anilor, cu scopul de a-i reaminti sinelui din viitor ca lucrurile nu sunt mereu asa cum par. Surse literare sau filozofice din intreaga lume, istorie, stiinta, multe experiente personale sau povesti inspirationale - toate amestecate cu caldura si calmul scriitorului care ne reaminteste mereu ca e bine sa incetinim si sa apreciem frumusetea si hazardul existentei noastre. Iata cartea de care sa te apuci atunci cand ai nevoie de intelepciunea unui prieten, de alinarea unei imbratisari sau de reamintirea faptului ca speranta izvoraste din locurile cele mai neobisnuite. Matt Haig priveste conditia umana cu empatie si foloseste o intreaga paleta de lumini si umbre ca sa-si construiasca povestile uluitoare. - Neil Gaiman Matt Haig foloseste cuvintele ca pe un desfacator de conserve. Noi suntem conserva. - Jeanette Winterson Eu pur si simplu iubesc cartile acestui om. - Jodi Picoult carte cu poze
Teo a lucrat aproape doi ani la acest album. A ales pozele, a scris textele, a gandit asezarea in pagina, i-a pus titlul. N-a apucat sa-l publice. Incendiul din Colectiv a gasit-o in primul rand la concertul trupei pe care o iubea cel mai mult, Goodbye to Gravity. Trecuse de mai multe operatii pe creier, dar ultima provocare a fost prea mare chiar si pentru o luptatoare ca ea. Acest album nu este doar al lui Teo. Este chiar Teo. Asa cum a vrut ea sa se prezinte. "Dragilor, Am dat drumul la rotite si am inceput sa fac selectia de poze, sa pun pe hartie niste idei si sa adun gandurile care vor insoti imaginile in ceea ce va fi camera lui Teo (nu asta va fi titlul albumului, dar asta e titlul operatiunii/ misiunii noastre). Va multumesc ca sunteti langa mine si ca in fiecare zi, fara sa va dati seama, ma incurajati si ma inspirati, fiecare intr-un fel sau altul. Si pregatiti-va ca in curand sa avem meeting, o stoarcere de creiere si o exorcizare de energie pozitiva. Inspiratie si zambete va doresc, la pachet cu ganduri frumoase si oameni misto in jurul vostru, asa cum am eu :) Keep in touch! Xoxo" - Teodora Maftei, 6 ianuarie 2015. Mesaj pe Facebook fotocarte ieftina
In timpul celor sapte zile din august 1968, cand armatele statelor semnatare ale Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia, Josef Koudelka, pe atunci in varsta de treizeci de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reusit ulterior sa le scoata din tara. Fotografiile lui au fost publicate de agentia Magnum Photos in 1969, in numeroase reviste internationale cu ocazia implinirii unui an de la invazie, fara ca numele autorului sa fie mentionat. In acelasi an, Koudelka a primit un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit „fotografului ceh anonim” medalia de aur Robert Capa. In timpul celor sapte zile din august 1968, cand armatele statelor semnatare ale Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia, Josef Koudelka, pe atunci in varsta de treizeci de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reusit ulterior sa le scoata din tara. Fotografiile lui au fost publicate de agentia Magnum Photos in 1969, in numeroase reviste internationale cu ocazia implinirii unui an de la invazie, fara ca numele autorului sa fie mentionat. In acelasi an, Koudelka a primit un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit „fotografului ceh anonim” medalia de aur Robert Capa. De-abia in 1984, dupa moartea tatalui sau, cand amenintarea represaliilor impotriva familiei a disparut, a recunoscut public pentru prima data ca el este autorul instantaneelor. In timpul celor sapte zile din august 1968, cand armatele statelor semnatare ale Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia, Josef Koudelka, pe atunci in varsta de treizeci de ani, a realizat o serie de fotografii pe care a reusit ulterior sa le scoata din tara. Fotografiile lui au fost publicate de agentia Magnum Photos in 1969, in numeroase reviste internationale cu ocazia implinirii unui an de la invazie, fara ca numele autorului sa fie mentionat. In acelasi an, Koudelka a primit un premiu important: Overseas Press Club i-a conferit „fotografului ceh anonim” medalia de aur Robert Capa. De-abia in 1984, dupa moartea tatalui sau, cand amenintarea represaliilor impotriva familiei a disparut, a recunoscut public pentru prima data ca el este autorul instantaneelor. Josef Koudelka, unul dintre cei mai importanti fotografi contemporani din lume, si-a revazut arhiva dupa patruzeci de ani si a ales, pentru aceasta carte, 249 de fotografii, majoritatea nefiind pana acum publicate. Cartea cuprinde, de asemenea, textele declaratiilor oficiale, marturii din perioada respectiva si un studiu despre evenimentele din august 1968. fotocarte ieftina
Ganduri despre speranta, supravietuire si miracolele vietii de zi cu zi. In intuneric, chiar si cele mai mici raze de speranta ne pot conduce acasa. Iata o carte despre lucrurile care ne pot aduce mai aproape de noi insine si despre frumusetea rapitoare a unei vieti obisnuite. O carte pentru oricine cauta speranta, calea spre o viata mai buna sau doar un dram de incurajare. Cartea alinarii e pluta de salvare a lui Matt Haig: o colectie de note, liste, povesti scrise de-a lungul anilor, cu scopul de a-i reaminti sinelui din viitor ca lucrurile nu sunt mereu asa cum par. Surse literare sau filozofice din intreaga lume, istorie, stiinta, multe experiente personale sau povesti inspirationale - toate amestecate cu caldura si calmul scriitorului care ne reaminteste mereu ca e bine sa incetinim si sa apreciem frumusetea si hazardul existentei noastre. Iata cartea de care sa te apuci atunci cand ai nevoie de intelepciunea unui prieten, de alinarea unei imbratisari sau de reamintirea faptului ca speranta izvoraste din locurile cele mai neobisnuite. Matt Haig priveste conditia umana cu empatie si foloseste o intreaga paleta de lumini si umbre ca sa-si construiasca povestile uluitoare. - Neil Gaiman Matt Haig foloseste cuvintele ca pe un desfacator de conserve. Noi suntem conserva. - Jeanette Winterson Eu pur si simplu iubesc cartile acestui om. - Jodi Picoult carti foto
Dedicat celor aproximativ 250 de ziaristi ucisi la datorie in primii sapte ani ai mileniului III (dintre care 9 de la Reuters), acest album fotografic insolit, cu instantanee uneori terifiante, insotit de comentarii pertinente despre lumea de azi, este o contributie de marca si, totodata, o profesiune de credinta a unor pasionati ai presei. Scrisa de 9 ziaristi de la Reuters si ilustrata cu 534 de fotografii realizate de 227 de reporteri de 70 de nationalitati, Lumea, astazi este povestea in imagini a secolului nostru, momente care au schimbat lumea, fapte care au decis viata omenirii, provocari care vor modela viitorul. carti foto
Stravezimea transcendentei vii a lui Dumnezeu in trairea satului romanesc ii da acestuia, pe langa duhul unei adanci comuniuni, si pe acela al unei gandiri care uneste in ea intelegerea cu simtirea tainelor inepuizabile ale lumii si persoanelor unite cu Dumnezeu. „Echilibrul spiritului romanesc, manifestat in exteriorizarile lui mai pertinente, apare ca o armonie de o gama deosebit de bogata care din punct de vedere estetic se remarca printr-o gratie incomparabila, unita paradoxal cu seriozitatea. Portul, melosul, dansul, casa de locuit sau locasul religios, sculptura si pictura ca podoabele lor, infatiseaza aceasta armonie si gratie unica.” „Daca echilibrul poate fi socotit un semn al intelepciunii, al unei maturitati spirituale, din imbinarea gratiei si a seriozitatii rasare cuviinta sau buna cuviinta, cu alte cuvinte mentinerea in limitele a ceea ce se cuvine si ferirea de ceea ce nu se cuvine, in care se manifesta aceeasi putere a spiritului, sau aceeasi intelepciune ca frumusete vazuta, in vorbe, in fapte, in comportamentul general. [...] Cuviinta e o buna estetica a fiintei umane, nedespartita de etica. Poporul roman e un estet al exteriorizarii fiintei umane.” „In toate creatiile artistice romanesti, e o gratie, o poezie, o armonie, o gandire delicata a omului la om, a omului care se imbraca expresiv pentru altii, sau impodobeste expresiv un lucru util pentru altul, sau pentru comunitatea din care face parte, dand expresie celor mai delicate ganduri pe care le nutreste pentru cel pe care-l iubeste, sau pentru comunitatea la care tine si in fata careia vrea sa se remarce. In impodobirea lucrurilor ce si le daruiesc persoanele, a locasurilor folosite in comun, este exprimata o bogatie de sentimente si delicatete umana, promovatoare de comuniuni, un respect si o pretuire nemarginita a omului, un efort de inaltare a vietii omenesti in acest duh de delicata si profunda comuniune.” „Toate formele noastre de manifestare nationala se resimt de prezenta credintei crestine in ele, de simtul ei de taina si, in unire cu ea, de o moralitate curata si de un spirit de vie si delicata comuniune. [...] Taranul roman vede prezenta si ocrotirea lui Dumnezeu in toate.” Pr. Dumitru Staniloaie carte foto
Aceste imagini sugestive arunca o lumina abundenta asupra a ceea ce reprezinta pana acum o fereastra intunecata in viata cetatenilor sovietici, care au fost supusi unor represiuni dure. Mariajul lui Zaharia Cusnir cu arta si documentarul ne ofera o mostenire impresionanta, legata de o realitate disparuta, o sansa rara de a ne revedea trecutul. - Tyrone Shaw fotocarte
Ultimele doua volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenta acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite in dosarul de urmarire informativa a monahului de la Rohia. Alaturi de corespondenta interceptata este inclusa si corespondenta "libera" a lui Steinhardt catre prieteni, nume de referinta ale culturii romane, ca Alexandru Cioranescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Staniloae sau Ileana Malancioiu, catre reprezentanti ai Bisericii (IPS Antonie Plamadeala, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar si catre redactiile unor reviste sau edituri carora le propunea spre publicare texte proprii. Scrisorile lui Steinhardt ne ofera cai de acces spre celelalte scrieri ale sale, deschid pentru cititor usa atelierului de creatie al autorului, sunt in legatura cu respectivele scrieri, mai ales cu Jurnalul fericirii (ambele variante), pe care il escorteaza, il flancheaza si nu de putine ori il completeaza (logic, de vreme ce Jurnalul... se opreste in 1972). Dupa cum am scris in repetate randuri, dat fiind ca Jurnalul fericirii n-avea nici o sansa sa fie publicat in timpul regimului comunist (a avut o istorie antuma dramatica, astazi cunoscuta), N. Steinhardt a reusit sa-si "deverseze" unele idei, obsesii sau chiar fragmente ca atare in cartile care au putut vedea lumina tiparului (a fost o strategie subtila de a pacali cenzura, id est o forma de subversiune). Ei bine, astfel de idei, obsesii, referinte culturale ori fragmente sunt "deversate" si in scrisorile catre prieteni. Si invers: idei, referinte sau fragmente din scrisorile anterioare anului 1969, cand incepe sa redacteze Jurnalul fericirii, au fost "deversate" (fie si printr-o reconstituire din memorie) in aceasta capodopera memorialistica. S-ar putea vorbi foarte bine si de "transfer" sau de "contaminare" intre aceste scrieri care constituie, cu un termen inca la moda astazi, o "retea" textuala. - George Ardeleanu foto carte
Prezenta unui Suveran Pontif in Romania este fara indoiala un eveniment ce apartine istoriei, nu doar contemporaneitatii. Cand ajunge intr-o tara cu profunde radacini crestine si ortodoxe, Servitorul Servitorilor lui Dumnezeu, Patriarhul Occidentului sau chiar Succesorul Sfantului Petru, asa cum sunt unele dintre titlurile Sale, importanta evenimentului capata proportii pe care nu le poate cuantifica nimeni, si nici descrie. Fie ca este un oficial, o fata bisericeasca, un credincios, un fotograf sau un simplu martor al trairilor. Ca si in cazul Regilor, Papa este un trimis al lui Dumnezeu. Iar in jurul sau, calitatea celorlati dispare, ei ramanand doar martori ai unui moment cat o eternitate. Dincolo de semnificatii, toti cei prezenti la aceasta venire au fost pentru cateva zile doar crestini, prin gandurile lor. Si atat. Nu au fost greco-catolici, nici ortodocsi, nici catolici sau de alte religii. Au fost crestini. Au fost frati si surori, asa cum Papa i-a numit mereu. Au zambit, au primit sperante, au primit bucurie. Au oferit, la randul lor, aceasta bucurie, zambete si sperante, Papei. Ca orice vizita oficiala, autoritatile Statului, prin insusi Presedintele Romaniei, au fost gazde in toate locurile vizitate de catre Papa Francisc. Incepand de la sosirea Sa pe aeroportul romanesc, fiind primit mai apoi de Presedinte la Palatul Cotroceni sau de Patriarhul Daniel la Catedrala Mantuirii Neamului. Sunt foarte putini, insa, cei care cunosc contextul istoric si religios in profunzime. Semnificatiile sunt foarte patrunzatoare. Istoria Romaniei prin prisma Ortodoxiei incepe tot atunci, in Noul Testament, odata cu venirea Mantuitorului. Sfantul Andrei a adus Ortodoxia pe meleagurile noastre. Noi suntem urmasii Sfantului Apostol Andrei. Iar Andrei este fratele lui Petru, Sfantul Petru, considerat primul Papa. Influentele Imperiilor asupra teritoriului nostru au fost decisive: Influenta Imperiului Austro-Ungar din sec. al XVII-lea are repercusiuni pana in zilele noastre, influenta evenimentelor din timpul celor Doua Razboaie Mondiale si, in fine, influenta comunismului. Nu va cunoaste insa nimeni Adevarul despre ceea ce s-a intamplat – si de ce – in aceste trei zile. Cu siguranta mesajul prezentei Sale este complex, atat din punct de vedere politic, religios, social si cultural. Insa, in imagini, niciunul dintre aceste aspecte nu se regaseste. Pentru ca imaginea este sincera, si oglindeste privirile. Oglindeste starile, si reda trairea. Trairea nu este influentata de nimic, ea are loc pur si simplu. Fotografia este una dintre artele care redau cel mai echilibrat un moment al prezentului. Si il zideste in eternitate. Paradoxal insa, o face in cel mai subiectiv mod posibil. Pentru ca este modul in care l-am privit pe Papa, atunci cand a rostit „Tatal Nostru”, atat Ortodox cat si Catolic, atunci cand a spus „Hristos a inviat!” ortodocsilor prezenti in curtea Catedralei Nationale, sau atunci cat a mers la pas alaturi de Patriarhul romanilor. Desi am avut sansa sa fiu in prezenta unor inalte fete bisericesti de-a lungul timpului, sau, in alte momente, a unsilor lui Dumnezeu, capete incoronate ale lumii, in aceste trei zile a fost altfel. De aceasta data am fost eu si Papa. Un moment pe care voi incerca sa mi-l descriu si sa il inteleg zeci de ani de-acum incolo, insa nu voi reusi niciodata… - Cristian Radu Nema carte cu poze
Impreuna cu Pe drum, romanul Big Sur este una din creatiile de virf ale lui Jack Kerouac si un reper pentru viziunea sa asupra vietii. Cartea relateaza una dintre profundele crize existentiale traite de alter egoul autorului, Jack Duluoz. Insa in Big Sur, spre deosebire de alte romane ale lui Kerouac, personajul central este un scriitor devenit faimos dupa publicarea cartii Pe drum si care incearca sa scape de gloria proaspat cucerita de "Rege al Beatnicilor". Vrind sa evite gloata de admiratori care il asalteaza pina si acasa, Jack se retrage la cabana unui prieten de-al sau, Lorenzo Monsanto, in padurile din Big Sur. Numai ca, dupa doar trei saptamini, e coplesit de singuratate si de o tulburare nelamurita, ce il fac sa revina in San Francisco. Aici se reintilneste cu vechii sai prieteni, inclusiv cu legendarul Cody, si intra iarasi in cunoscuta spirala a petrecerilor, betiilor si degradarii, cautind totusi cu disperare o cale de salvare. Scrisa in doar zece zile, intr-un flux narativ ce captiveaza si, uneori, copleseste si care se incheie cu un poem-experiment elaborat in timpul sederii scriitorului la cabana, Big Sur este, incontestabil, o carte fundamentala pentru Kerouac si pentru intelegerea asa-numitei "generatii beat". In multe privinte si in special prin directetea lirica, ce reprezinta cuceritoarea marca personala a lui Kerouac, aceasta este cea mai buna carte a sa... si in mod cert n-a etalat nicaieri altundeva mai multa "delicatete tandra". - San Francisco Chronicle O relatare umana si exacta a extraordinarelor ravagii suferite in urma unui delirium tremens alcoolic de Kerouac, un scriitor extraordinar, ce a avut puterea sa isi duca pina la capat naratiunea poetica, sarcina de care putini autori atit de chinuiti ca el ar fi fost capabili... Si, la apogeul geniului sau umoristic, s-a salvat de chinuri incheind cu superbul poem Mare. - Allen Ginsberg Este cu siguranta cel mai indraznet roman al lui Kerouac si unul ce va fi citit cu maximum de respect de toti cei care initial s-au aratat sceptici fata de intreaga miscare beat. - The New York Times Book Review carte cu poze
Cele 5 limbaje ale iubirii pentru parintii copiilor cu dizabilitati. Bucuria iubirii in familiile cu nevoi speciale Din acest ghid practic, plin de caldura umana, vei afla cum exprimarea iubirii intr-unul dintre cele cinci limbaje poate imbogati viata unei familii care creste copii speciali, chiar daca timpul, banii si energia sunt limitate. Un copil cu dizabilitati poate fi o incercare coplesitoare. Parintii lui sunt apasati de temeri zilnice legate de viata micutului, de incertitudine fata de viitorul lui si, mai ales, de chinuitoarea intrebare: "Oare stie copilul meu cat de mult il iubesc?" Autorii acestei carti raspund afirmativ. Jolene Philo a trecut printr-o astfel de experienta, iar Gary Chapman este un renumit expert in limbajele iubirii, de aceea sunt in masura sa ii invete pe parinti cum sa isi arate dragostea, astfel incat copiii cu nevoi speciale sa ii inteleaga fara probleme. O lucrare de referinta care ofera informatii valoroase unor familii obisnuite aflate in situatii neobisnuite. - Arielle Hobbs Sunt incantata ca aceasta carte atat de necesara a vazut lumina tiparului! Din paginile ei ne vorbesc oameni reali, parinti care isi impartasesc experientele proprii. Iar Chapman si Philo explica intelept cum angajamentul si loialitatea, tesute pe panza limbajelor iubirii, aduc seninatate in vietile mult incercate ale unor astfel de oameni. - Susan Pannell In urma cu optsprezece ani eram doi tineri casatoriti cu un copil mic si un nou-nascut cu nevoi speciale. Cat de mult mi-as fi dorit sa am cartea asta atunci! - Joe Butler carte cu poze
Mihai Nicolae Ducea, absolvent al Facultatii de Geologie din Bucuresti, in prezent profesor la Universitatea din Tucson, Arizona, SUA, colaboreaza la derularea unor proiecte finantate de NASA si in acelasi timp, isi implineste pasiunea pentru realizarea de a face fotografii din locurile speciale pe care le viziteaza. Astfel, in albumul Fiordurile Pacificului publicat de editura Alcor Edimpex in octombrie 2011, domnia sa ofera publicului colectia pe care a adunat-o din deplasarea in Alaska si Columbia Britanica. Dar nu numai imaginile din aceasta carte sunt fascinante - textul, in versiune romana si engleza, este la fel de interesant si cuceritor. In fraze scurte, dar sugestive, pline de sensibilitate si umor, autorul reuseste sa transmita cititorilor sentimentele sale de admiratie pentru frumusetea peisajelor din tinuturi atat de greu accesibile, cum sunt cele din nord-vestul continentului american. Norii care "adauga o aura de mister peisajului tulburator", "minunatii" ghetari albastri , cascadele "fantastic de inalte", rocile cu "textura uimitoare", vulturii care "te supravegheaza de sus fara zambet", ursii care "sunt pretutindeni, fie ca ii vezi sau nu", balenele care insotesc orice barca, atunci "cand sunt in buna dispozitie", arta populatiei native care "mosteneste sufletul intim al spatiului respectiv", barcile "cu trecut fascinant", devin rand pe rand personajele albumului sau, astfel incat, atunci cand cititorul inchide ultima pagina are regretul ca paraseste locuri pe care le-a indragit si in care ar dori sa revina. O calatorie prin tinuturile de coasta ale Alaskai si Columbiei Britanice - de Mihai Nicolae Ducea A journey through the coastal landscapes of Alaska and British Columbia - by Mihai Nicolae Ducea carte cu poze
Lucrarea Africa reprezinta un album fotografic care aduna imagini cu animale din 15 ani de expeditii in Africa sub-Sahariana. Fotografiile vin insotite de povesti cu si despre animale din faimoasele sau mai putin faimoasele parcuri nationale sau alte zone naturale din Kenya, Uganda, Africa de Sud, Coasta de Fildes, Liberia, Republica Centrafricana sau Somalia. Lucrarea se prezinta in conditii grafice deosebite. Sunt prezentate peste 100 de specii de animale. fotocarte
Editie bilingva: romana-engleza Volumul cuprinde 96 de fotografii privind conflictul armat de pe Nistru (martie-iunie 1992), semnate de jurnalistul Nicolae Pojoga. Imaginile reprezinta o parte din multimea de fotografii care au figurat la timpul respectiv in presa locala si cea de peste hotarele Republicii Moldova. Album de razboi acopera doar partial evenimentele dramatice care au avut loc atat in zona de conflict, cat si in alte locuri-cheie legate, intr-un fel sau altul, de narativul pseudocronologic al expunerii. Din anumite motive, fotografiile sunt insotite de un text minimal, insumand doar locul si data evenimentului, altele fiind restabilite dupa copii din ziare. The volume includes 96 pho-tographs with scenes from the Nistru armed conflict (March-June 1992) signed by journalist Nicolae Pojoga. The pictures represent a part of the substantial collection of photographs that circulated at the time in the local press and abroad. The War Album covers only partially the dramatic events that took place both in the conflict zone and in other key places linked, in one way or another, to the pseudo-chronological narrative of exposure. The photos are accompanied by minimum caption, stating only the place and date of the event. A numbers of photographs was recovered from media prints. carte foto
Cine vrea sa inteleaga secolul XXI trebuie sa ajunga in CHINA, acolo unde TIMPUL pastreaza emotii, nuante, legende si imagini milenare, indispensabile in realitatea vremurilor pe care le numim moderne. In CHINA ai sansa sa parcurgi milenii intr-o singura vacanta, pentru ca TIMPUL se exprima dual: prin intermediul locurilor, oamenilor, care il fac sa fie mereu acelasi; prin intermediul dezvoltarii care il face sa fie mereu altul. Aici, in fiecare zi, se construieste, se avanseaza, se adapteaza, se transforma, se exprima si se imprima timpului un nou sens, o noua valoare, pe model chinezesc. Este una dintre explicatiile pentru care China ramane aceeasi. Un loc in care timpul inca mai are valoare si sens. Timpul Chinei este despre oameni, locuri si detalii surprinse in fotografii, in care sunt criptate visele, ambitiile si incapatanarile unui popor despre care se poate vorbi cu invidie si pasiune, mai ales daca ajungi sa il cunosti si sa il accepti. - Dan Tomozei, Beijing, ianuarie 2018 fotocarte
Publicata in 1977, Despre fotografie castiga premiul National Book Critics Circle Award for Criticism, devenind ulterior un bestseller al autoarei. Washington Post considera volumul „o analiza splendida a schimbarilor pe care fotografia le-a generat in felul noastru de a privi lumea si de a ne privi pe noi insine, in ultimii 140 de ani“. Perspectiva critica inovatoare asupra fotografiei propusa de Susan Sontag in acest volum pune sub semnul intrebarii contextele morale si estetice ale acestei forme de arta. Carte recomandata de Teodor Baconschi in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". fotocarte ieftina
Cand corpul spune nu. Costul stresului ascuns este un studiu aprofundat, revelator, plin de informatii utile despre stres si influenta lui asupra sanatatii noastre psihice si fizice. Nu exista oameni care sa nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a facut pe toti sa simtim macar de cateva ori in viata ca am ajuns la capatul puterilor, determinandu-ne sa luam masuri urgente ca sa restabilim echilibrul. Dupa cateva decenii de cariera medicala de exceptie, in care a urmarit legatura dintre stres si boala, Gabor Mate a strans laolalta povestile pacientilor sai, le-a confruntat cu cele mai recente studii clinice si a dezvaluit consecintele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea sa este un semnal de alarma si o pledoarie pentru medicina biopsihosociala, una dintre cele mai bune cai prin care ne putem elibera de aceasta cumplita afectiune a epocii noastre. O colectie inedita de cazuri reprezentative, extrase din experienta profesionala a lui Mate, precum si dintr-o bogata bibliografie medicala. - The Vancouver Sun Backgroundul medical si stilul clar ale lui Mate fac astfel incat chiar si procesele biologice complexe sa fie accesibile cititorilor care nu au o pregatire stiintifica. - The Gazette O explorare captivanta a relatiei dintre stres si boala. Mate cerceteaza in profunzime povestile de viata si psihicul pacientilor sai. Ce iese la suprafata nu este altceva decat o mare revelatie. - Edmonton Journal Scris ca un exercitiu de claritate si compasiune, volumul este dupa chipul si asemanarea autorului sau: inarmat cu multe cunostinte si cu un suflet de aur. - The Georgia Straight Aceasta carte are multe puncte forte. Atunci cand observa si scrie despre suferinta umana, inclusiv a sa, Mate este plin de compasiune si, de aceea, convingator. - The Globe and Mail Gabor Mate (n. 1944) este un cunoscut medic canadian de origine maghiara, specialist in domeniul ingrijirii paliative. Cercetarile sale vizeaza in special traumele din copilarie, dependenta de alcool sau droguri si stresul. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numara rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu cateva clinici pentru recuperarea pacientilor dependenti de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, si, mai recent, aparitiile publice in calitate de speaker motivational si autor. Pentru activitatea sa de exceptie din domeniul medical si pentru cartile scrise, Gabor Mate a primit Premiul Hubert Evans pentru nonfictiune si i s-au acordat Ordinul Canadei si Civic Merit Award din partea orasului Vancouver, unde locuieste. carte foto
Fiordurile pacificului / Pacific Fiords Editie bilingva romana - engleza O calatorie prin tinuturile de coasta ale Alaskai si Columbiei Britanice - de Mihai Nicolae Ducea A journey through the coastal landscapes of Alaska and British Columbia - by Mihai Nicolae Ducea carte foto
Reed Hastings este antreprenorul care a revolutionat industria divertismentului din 1997, cand a infiintat Netflix; fiind presedinte si director executiv al companiei din 1999. Prima sa companie, Pure Software, a fost lansata in 1991 si a fost achizitionata chiar inainte de lansarea Netflix. Hastings a fost membru al Consiliului Educational al Statului California din 2000 pana in 2004 si este un filantrop activ in sectorul educatiei. A fost membru de consiliu in cadrul catorva organizatii educationale, printre care se numara Dreambox Learning, KIPP Foundation si Institutul Pahara. Si-a luat licenta la Bowdoin College, in 1983, si masteratul in inteligenta artificiala la Stanford University, in 1988. Intre Bowdoin si Stanford, Reed a fost profesor voluntar Peace Corps in sudul Africii. Erin Meyer este autoarea The Culture Map: Breaking Through the Invisible Boundaries of Global Business si profesor in cadrul INSEAD, una dintre cele mai importante scoli de afaceri internationale din lume. Studiile ei au fost publicate in Harvard Business Review, The New York Times si pe Forbes.com. In 2019, Meyer a fost selectata de Thinkers50 drept unul dintre cei mai influenti cincizeci de ganditori antreprenoriali din lume. Si-a luat diploma de master in administrarea afacerilor la INSEAD in 2004, iar in prezent locuieste in Paris, Franta. In 1994 si 1995, Meyer a fost profesor voluntar Peace Corps in sudul Africii. Prin alternarea de sectiuni cu Meyer, care ofera rafinament pe baza a peste 200 de interviuri la nivelul Netflix, Hastings descrie in detaliu crearea metodei Netflix, de la angajarea celor mai bune talente creative, cu salarii mari, pana la cresterea gradului de sinceritate prin feedback frecvent si eliminarea treptata a verificarilor care inabusa inovarea. Fascinanta poveste a unei abordari contraintuitive care, aparent, functioneaza. - Kirkus Reviews Am avut onoarea de a invata chiar de la Reed si de a studia cultura Netflix. Perspectivele oferite in aceasta carte sunt de nepretuit pentru oricine incearca sa creeze si sa mentina o cultura organizationala. - Satya Nadella, director executiv al Microsoft Pe masura ce epoca informatiei reduce ciclurile de productie si comprima intervalele de timp, cea mai importanta intrebare de business a erei noastre se refera la modul in care putem continua sa inovam. In aceasta carte excelenta, Reed Hastings si Erin Meyer dau raspunsul. Traseaza o metodologie dovedita, sistematica pentru construirea, mentinerea si imbunatatirea unei culturi globale deosebit de inovative. O lucrare uimitoare. Bravo! - Ben Horowitz, cofondator al Andreessen Horowitz Sa lasam deoparte reinventarea televiziunii; adevarata realizare a lui Reed Hastings este reinventarea culturii corporative, iar in Regula fara reguli, Reed dezvaluie toate tacticile si procesele pe care le-a folosit pentru a face din Netflix una dintre cele mai inovative companii ale secolului XXI. O carte clara, convingatoare, fascinanta (asa cum ii sade bine unei carti despre Netflix) si pe care nu-ti vine sa o lasi din mana; Regula fara reguli este cartea pe care imi doresc sa o fi citit la vremea cand lansam afacerea si pe care o voi da fiecarui director executiv cu care lucrez. Este pur si simplu o lectura obligatorie pentru orice director de companie. - Marc Randolph, cofondator al Netflix si autor al That Will Never Work: The Birth of Netflix and the Amazing Life of an Idea carte cu poze
Ultimele doua volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenta acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite in dosarul de urmarire informativa a monahului de la Rohia. Alaturi de corespondenta interceptata este inclusa si corespondenta "libera" a lui Steinhardt catre prieteni, nume de referinta ale culturii romane, ca Alexandru Cioranescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Staniloae sau Ileana Malancioiu, catre reprezentanti ai Bisericii (IPS Antonie Plamadeala, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar si catre redactiile unor reviste sau edituri carora le propunea spre publicare texte proprii. Scrisorile lui Steinhardt ne ofera cai de acces spre celelalte scrieri ale sale, deschid pentru cititor usa atelierului de creatie al autorului, sunt in legatura cu respectivele scrieri, mai ales cu Jurnalul fericirii (ambele variante), pe care il escorteaza, il flancheaza si nu de putine ori il completeaza (logic, de vreme ce Jurnalul... se opreste in 1972). Dupa cum am scris in repetate randuri, dat fiind ca Jurnalul fericirii n-avea nici o sansa sa fie publicat in timpul regimului comunist (a avut o istorie antuma dramatica, astazi cunoscuta), N. Steinhardt a reusit sa-si "deverseze" unele idei, obsesii sau chiar fragmente ca atare in cartile care au putut vedea lumina tiparului (a fost o strategie subtila de a pacali cenzura, id est o forma de subversiune). Ei bine, astfel de idei, obsesii, referinte culturale ori fragmente sunt "deversate" si in scrisorile catre prieteni. Si invers: idei, referinte sau fragmente din scrisorile anterioare anului 1969, cand incepe sa redacteze Jurnalul fericirii, au fost "deversate" (fie si printr-o reconstituire din memorie) in aceasta capodopera memorialistica. S-ar putea vorbi foarte bine si de "transfer" sau de "contaminare" intre aceste scrieri care constituie, cu un termen inca la moda astazi, o "retea" textuala. - George Ardeleanu carte foto
Album in editie bilingva (romana-engleza) « On earth as it is in heaven ». A photo journey into the Romanian Eastern Orthodox realm Versiunea engleza : Vlad A. Arghir Unul si acelasi fotograf poate face zeci de feluri de poze. Uneori, cu unul si acelasi aparat. Poate raspunde unei comenzi de reportaj ; poate imortaliza cunostinte, situatii, locuri ; se poate mira, bucura, induiosa pe cont propriu, acumuland poze « pentru sertar » ; poate « fura » nostalgii, ezitari, asteptari, inaltari si uniri colective de care imaginea da seama mai bine decat propria lui judecata ; poate declansa ca sa-si asigure o amintire plata si poate obtine... un miracol. S-au asezat in acest album peste 210 cadre ca sa spuna povestea unui fel de a fi din interiorul ortodoxiei romanesti, asa cum arata ea in ultimii doi-trei ani (2008-2011). Cristina Nichitus Roncea si-a deschis aici arhiva de mirean care fotografiaza in biserici si manastiri, in atelierele si bucatariile lor, in chilii si prin muntii in care calugarii se duc « la pustie ». A avut sansa de a fi acceptata si ingaduita cum putini sunt, gratie unui firesc si unei simplitati inspirand liniste si incredere. Sentimente justificate din ceea ce se poate vedea in album : o priza directa a evenimentului, iar nu punerea lui in scena ; bucurii mari si sarbatori ale inimii, nu o antologie a fastului ; momente de meditatie autentica si altele de munca la fel de adevarata, care tin laolalta viata spirituala si intruchiparea ei materiala, cerul si pamantul existentei, iar nu plasmuiri eterice asociate cu cine stie ce abstractii. Pentru cei care vor sa-si curete sufletul, ca si pentru cei care nu cunosc aceasta anume Romanie sau pentru strainii care n-o cunosc deloc, invitatia la calatorie prin ortodoxia rasariteana de la noi are gustul fermecat al traditiei traite chiar la timpul prezent. Printr-un noroc, obiectivul proaspat al aparatului de fotografiat s-a mutat de pe monumentul de arhitectura mereu pus in rama pe omul in rasa neagra care matura imprejurul lui, pe cel care aprinde candela, coase vesminte preotesti, duce vitele la pascut si ingrijeste de batrani ! O mica deplasare de accent : pasul de furnica dintre idee si inima. Adina Keneres fotocarte
Mereu pe drum — pe motocicleta, pe jos, in masina sau pe bicicleta, intr-o continua miscare, o neobosita cautare, strabatand circuitele zilnice ale subzistentei, drumurile care unesc casele, locurile, pietele, oamenii — asa apar locuitorii Marrakesh-ului in fotografiile lui Barna Némethi. La originea miscarii lor permanente nu sunt doar necesitatile imediate ale vietii, cautarea hranei, acest surogat urban al vanatorii, ci si cautarea celuilalt, a gandurilor si a fiintei sale, a urmelor unei foste comunitati mistice. Nevoia de a spune sau de a asculta, nevoia de a impartasi farame de istorie, povesti, de a le pune in circulatie si a nu le lasa prada uitarii este, poate, adevaratul combustibil al acestei miscari. Fotografiile din The Marauders Of Marrakesh surprind nu doar nomadismul perpetuu specific vietii, ci si povestile sedimentate la suprafata acesteia: povestea Africii, povestea Marrakesh-ului, povestile oamenilor… Fiecare fotografie din acest album dezvaluie o unica, stranie istorie a existentei si a povestilor care ii dau sens, un chip inefabil al realitatii, asa cum a aparut acolo, atunci. carte cu poze
O carte-album de colectie cu cele mai importante 100 de fotografii din istoria lumii si descrierea istoriei acestora. Momente marete din istorie imortalizate in 100 de fotografii! De la deschiderea mormantului faraonului Tutankhamon la primul zbor al fratilor Wright, de la ciuperca atomica din Nagasaki la prima aterizare pe luna, cele 100 de fotografii marcheaza momentele cele mai impactante din istoria omenirii. Acestea ne reamintesc nu numai ca fotografia retine evenimentele majore din intreaga lume, dar si ca este un mod de a aduce in atentia opiniei publice realitatea acestor evenimente. Aceasta carte cu o realizare grafica de exceptie ce include comentarii pentru fiecare imagine este pur si simplu de nelipsit din biblioteca ta! Autori: Margherita Giacosa, Roberto Mottadelli, Gianni Morelli fotocarte
Granita dintre artele plastice si fotografie este una tot mai incerta, este un taram vast si fragil, o subtila intrepatrundere de planuri si de idei, o lume adeseori ispititoare si extrem de complexa. Se presupune ca daca am reusi sa ne aplecam asupra inceputurilor cu o anume migala si cu perseverenta, daca am detine cunoasterea sublima si daca am avea harul vederii limpezi si neingradite, am putea intrezari viitorul, iar daca am sti sa privim cu atentie in inefabila oglinda launtrica, am putea identifi ca ceva mai mult decat dimensiunea epica a lumilor. Vestigiile unui timp aproape uitat ne conduc in mod subtil inspre lumina interioara, cea care confera oricui echilibru si trainicie existentiala. Orase imaginare isi deschid larg portile, astri mai apropiati sau mai indepartati pun bazele unei cosmogonii poetice si, dincolo de toate acestea, ramasitele unor civilizatii pierdute candva prind viata in lumina amiezilor sau in racoarea noptilor instelate. De peste tot se aud cuvinte pentru ca adeseori operele vorbesc despre aspectul discret al vietii, despre farmecul vertiginos al biruirii sinelui, despre melancolie si despre visare, apropiind totodata lumi, rascolind amintiri, innobiland cotidianul, dand viata lucrurilor inaparente. Imi imaginez!… Imi imaginez aproape cu pietate esentele vaste creatoare ale unui univers angelic, imi imaginez revenirea la simplitatea si puritatea originilor, imi imaginez ce ar mai putea ramane in urma fiecarei treceri, apoi, contempland imaginile care se desprind de noi si care insotesc timpul tot mai abstract, imi imaginez infinita biblioteca a tuturor lumilor. Da! Imi imaginez!… Imi imaginez si percep limita subtila dintre verbul "a fi" si verbul "a visa", intalnesc personajele tuturor posibilelor mele vieti si, mai ales, traiesc din nou istoriile de altadata. O lume prinde contur din lumea care dispare, un cuvant ia locul celui abia rostit, o briza insoteste orice asfintit si in spatele fiecarui lucru se afla o impresie efemera asemanatoare umbrei sau zborului. A surprinde mai intai realitatea, a combina apoi imaginile si a genera un cadru aflat dincolo de aparent este un joc cuceritor, este un exercitiu aproape initiatic prin care pot fi descatusate reprezentari inedite. Cu aceleasi reguli de compozitie, cu acelasi dozaj al tonurilor si al cromaticii, fotograful, la fel ca si plasticianul, isi modeleaza universul afectiv si aduce inspre actual o infinitate de trairi si de simboluri. O lume complexa prinde astfel contur din simplitatea fiecarui cadru, un mesaj percutant rezuma in sine toate experientele anonime, iar introspectia poate deveni in mod neingradit definitorie si revelatoare. J’Imagine s-a nascut din dorinta de a trece imaginile dinspre suportul virtual inspre unul palpabil. Pe hartie totul pare mult mai apropiat privitorului sau cititorului, este mult mai firesc, iar contactul nemijlocit cu imaginea devine o experienta deosebita. Volumul de fata este in egala masura un omagiu adresat formatiei literare materne, experientelor deosebite si cunostintelor minutios dobandite in "scoala de arte plastice", este o continuare a lucrarilor de grafica si de pictura care mi-au definit la un moment dat parcursul artistic. - Dorin Gabriel Tilicea foto carte
Atlasul frumusetii este o emotionanta calatorie in imagini si povesti de viata din toate colturile lumii si a devenit de-a lungul celor patru ani un adevarat fenomen online. Proiectul Mihaelei Noroc e urmarit de aproape un milion si jumatate de oameni pe retelele de socializare si e prezent des in media internationala. Mihaela Noroc a calatorit in peste 50 de tari, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei romance a devenit faimos in intreaga lume si s-a transformat intr-o carte de succes publicata in mai multe limbi. Aceasta colectie impresionanta de portrete si povesti e o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate si mai ales pentru puterea de a accepta si descoperi frumusetea din noi si din ceilalti. Elle, RAI, SKY News sunt doar cateva dintre numele mari care au prezentat pe larg Atlasul frumusetii, transformandu-l in cel mai mediatizat proiect artistic creat de un roman, in zilele noastre. Va invitam sa descoperiti editia Humanitas a acestei surprinzatoare carti care va contine imagini si povesti inedite culese de Mihaela Noroc. Mihaela Noroc declara despre Atlasul frumusetii: In carte sunt multe imagini si povesti care n-au aparut niciodata online. Sunt bucuroasa ca editia romaneasca publicata de Humanitas nu va fi o simpla traducere a celei din limba engleza. Am adaugat imagini noi, am creat o noua coperta si sper ca albumul va avea la fel de mult succes acasa, pe cat a avut si peste hotare. carti foto
In volumul sau de debut, Laura Ionescu se intoarce in copilarie si adolescenta pentru a pune intrebari despre lumea nevazuta a parintilor nostri. Autoarea isi recompune mama din dialoguri si momente doar ca sa descopere cat de complexa a fost ca personaj: o femeie care credea in egalitatea dintre femei si barbati la inceputul anilor 1990, o luptatoare capabila sa infrunte statul, capul unei familii care a stiut mereu ca singura resursa cu adevarat infinita este iubirea. O carte despre iubirea care ramane si care ne creste dincolo de moarte, despre forta de a integra trauma in ceea ce devenim si despre cine sunt ai nostri dincolo de faptul ca sunt ai nostri, Nu te gasesc pe nicaieri are o forta emotionala teribila. Lucrurile nespuse se transforma intr-o voce curajoasa si autentica, o voce ale carei valuri trec insesizabil de la umor la reflectie si de care nonfictiunea romaneasca avea nevoie. "Naiva mai esti, mama, oare cand o sa vezi lucrurile asa cum sunt?", ma intreba ea atunci, iar eu ii raspund: acum. In momentul in care scriu lucrurile astea, le vad pentru prima oara asa cum au fost. Le vad pentru ca e prima oara cand simt ca daca ma uit la ele asa cum au fost n‑o sa orbesc. Am crescut, iar timpul iti da puterea asta. Ma uit la trecut si stiu ca n‑o sa ma orbeasca, pentru ca am vazut destule pana acum. N‑as fi vrut sa am nimic de‑a face cu acea femeie pe care o iubeau toti si de care se temeau toti. Ma uit in oglinda si o vad in ochii mei, o vad in deciziile mele, in neinfricarea absoluta pe care o am uneori. O vad in alunita de pe mana mea dreapta, cea pe care o aveam amandoua in acelasi loc. O alunita pe care timpul insista sa o stearga, fiindca timpul e o guma de sters. O verific din cand in cand sa vad daca mai e acolo, dar nu prea mai e. Ne seamana mainile, ne seamana picioarele, ne seamana alunita de sub nas, aia care pare o semnatura grabita facuta de Dumnezeu cand avea multe acte de rezolvat. Semanam. Nu stiu daca am eu nevoie sa semanam sau chiar semanam in toate; nu stiu daca oamenii imi spun asta fiindca ma iubesc sau fiindca o iubesc. carte foto
Pozele facute in inchisoarea din La Paz si in cea de la Omdurman, pe o strada din New York, in izolatul Bhutan ori in centrul capitalei Europei, in haoticul Delhi sau in si mai haoticul Bucuresti sunt toate „taine nepatrunse“, cum ar fi zis Dimitri Karamazov. Iar celor care ma intreaba de ce in Catalonia nu am ales sa fotografiez Sagrada Familia, ci o plaja din Tossa de Mar la amurg, de ce in Qatar nu am pozat un zgarie-nori din Doha, ci un tomberon de pe un maidan de la marginea desertului, de ce kargazii, sarbii, iranienii, srilankezii sau bolivienii pe care i-am surprins sunt, in general, tristi, batrani sau ponositi, de ce am cautat in universul urban „certuri marunte, votca si insecte, mizerie fizica si buimaceala“, cum zicea un personaj cehovian, le voi raspunde ca frumosul e, de fapt, realitatea neretusata. (C.D. PREDA) C.D. Preda e profesor la Universitatea din Bucuresti si a publicat mai multe carti si articole despre istoria liberalismului, sisteme electorale si politica romaneasca. In 2016, la Baroque Books & Arts a aparut primul sau album de fotografii, intitulat Strada. carti foto
Simturile ne aduc permanent in atentie sunete, imagini, mirosuri, senzatii. Dar oare toate exista in realitatea exterioara? Pot fi confirmate de altii? De noi insine, dupa cateva clipe? Sau unele provin de fapt din adancurile creierului nostru? Halucinatiile nu sunt intotdeauna iluziile unor nebuni. Adesea, ele sunt generate de deficiente senzoriale, de unele substante (uneori ingerate tocmai in acest scop), de boli (chiar banale dureri de cap ori stari febrile), de vatamari corporale. Ca tanar medic in California anilor 1960, Oliver Sacks s-a interesat personal si profesional de experientele psihedelice. Acestea, impreuna cu primele sale migrene, l-au determinat sa cerceteze toata viata diversele fenomene halucinatorii. Cartea de fata porneste de la trairile autorului si ale pacientilor sai si ofera o adevarata antologie a halucinatiilor. Acestui doctor ii pasa cu adevarat de experientele pacientilor sai -de vietile lor, nu doar de bolile lor. Prin povestirile sale ne putem imagina cum e sa constatam ca perceptiile noastre nu se conecteaza la realitate, iar creierele noastre construiesc o lume pe care nimeni altcineva n-o poate vedea, auzi sau atinge... Sacks transforma halucinatiile din ceva bizar si inspaimantator in ceva care pare sa tina de conditia umana. Si cartea lui este un triumf medical si uman. - The Washington Post Uimitor... Temperamentul lui Sacks... inlesneste aceasta extraordinara compasiune, curiozitatea plina de dragoste fata de experientele altor oameni, abilitatea aproape magica de a vedea cum pana si pierderile aparent cele mai devastatoare pot fi remediate de remarcabila capacitate de compensare a mintii. - Bookforum Traducere din limba engleza de Florin Oprina. carte foto
In spatele camerei. Cei mai mari fotojurnalisti ai vremurilor noastre Cartea de fata prezinta marii maestri ai fotojurnalismului secolelor XX si XXI, aducandu-le laolalta cele mai emblematice imagini. Ea spune povestea unor femei si barbati care, cadru dupa cadru, au captat esenta vremii lor in cel mai captivant mod cu putinta. De la fotografia de razboi a lui Robert Capa, Larry Burrows si George Rodger la eseurile fotografice ale unei pioniere precum Margaret Bourke-White; de la alb-negrul bogat al brazilianului Sebastiao Salgado la culorile vii ale lui Steve McCurry, de la privirile intense ale subiectilor lui Dorothea Lange din cei mai aspri ani ai Americii la profunda umanitate a activitatii lui Werner Bischof. De la incredibila abilitate de a surprinde clipa pe care o vedem la Henri Cartier-Bresson si la Elliott Erwitt la studiul religiilor si al contradictiilor lor realizat de Abbas Attar. Iar apoi portretele, de la copiii si trecatorii imortalizati de Robert Doisneau pe strazile din Paris la posturile regale alese de Cecil Beaton. Pagina dupa pagina, descoperim ca acesti maestri nu doar au inregistrat istoria: prin subiectele, tehnicile si stilurile alese, si-au spus intr-un fel propria poveste. Astfel ne dam seama ca un fotograf devine mare nu doar printr-o singura fotografie exceptionala, ci printr-o capacitate continua si constanta de a comunica o viziune, de a defini o abordare a realitatii. De a ramane fidel unei estetici care, in multe cazuri, nu poate fi separata de un cod de etica. carte foto
O extraordinara istorie colectiva despre evolutia genetica a omenirii O carte fascinanta despre cum a luat nastere specia noastra, cum s-a despartit de ramura cimpanzeilor, acum 7 milioane ani, si cum a reusit, putin cate putin, sa cucereasca planeta. In aceasta odisee genetica, cititorii vor merge pe urmele verilor nostri disparuti, neanderthalienii si denisovanii, dar si pe urmele popoarelor de stepa care ne-au lasat mostenire limba indo-europeana. Urmand firul migratiilor si al amestecurilor de popoare, ii vor cunoaste pe evreii din Buhara, pe mostenitorii lui Ginghis Han (se banuieste ca aproape 10% dintre locuitorii vechiului Imperiu Mongol sunt urmasii marelui conducator) sau pe sutele de "Fiice ale Regelui", tinere trimise de Ludovic al XIV-lea sa populeze Noua Franta - multe dintre ele, bunicile a numerosi canadieni de azi. Impartasindu-ne ultimele rezultate ale cercetarilor de laborator, precum si peripetiile sale de pe teren, Evelyne Heyer ne dezvaluie misterele unei povesti care parea, pana nu demult, inaccesibila: cea a aventurii umane. Antropologia genetica, stiinta nascuta in a doua jumatate a secolului XX, reuneste geniul geneticii, calculele statisticii, paleoantropologia, istoria si lingvistica. Iata mixul incitant folosit si de Evelyne Heyer in acest studiu excelent documentat. - Sciences Humaines Evelyne Heyer isi invita cititorii pe urmele unei istorii vechi de 7 milioane de ani: istoria propriei noastre umanitati. Genial. - Lire O epopee stiintifica fascinanta. - Pour la science Pentru mine, genele inseamna o carte de istorie, o masina a timpului. Ne putem explora trecutul cu ajutorul genelor, pana in timpuri despre care nu s-a pastrat nimic in arhive. Am venit in Asia sa cercetez felul in care s-a facut popularea regiunii in decursul secolelor, insa aceasta e doar o parte dintr-un demers mult mai vast. Este vorba despre raspunsul la o intrebare care ne priveste pe toti: cum a ajuns Omul sa cucereasca planeta? Cum a fost posibil ca o mana de sapiens ratacitori prin savane sa devina, in doar cateva milioane de ani, specia dominanta? Am luat in stapanire continentele si ecosistemele foarte repede, iar capacitatea noastra de adaptare s-a dovedit uluitoare. Ce itinerare au urmat stramosii nostri, plecati in aventura departe de leaganul lor african, pentru a explora planeta? In ce masura ni s-a modificat genomul pentru a face fata provocarilor aparute in noile climate? In prezent, suntem 7,5 miliarde de indivizi. Si fiecare dintre noi este un copil al acestei istorii colective. fotocarte
O extraordinara istorie colectiva despre evolutia genetica a omenirii O carte fascinanta despre cum a luat nastere specia noastra, cum s-a despartit de ramura cimpanzeilor, acum 7 milioane ani, si cum a reusit, putin cate putin, sa cucereasca planeta. In aceasta odisee genetica, cititorii vor merge pe urmele verilor nostri disparuti, neanderthalienii si denisovanii, dar si pe urmele popoarelor de stepa care ne-au lasat mostenire limba indo-europeana. Urmand firul migratiilor si al amestecurilor de popoare, ii vor cunoaste pe evreii din Buhara, pe mostenitorii lui Ginghis Han (se banuieste ca aproape 10% dintre locuitorii vechiului Imperiu Mongol sunt urmasii marelui conducator) sau pe sutele de "Fiice ale Regelui", tinere trimise de Ludovic al XIV-lea sa populeze Noua Franta - multe dintre ele, bunicile a numerosi canadieni de azi. Impartasindu-ne ultimele rezultate ale cercetarilor de laborator, precum si peripetiile sale de pe teren, Evelyne Heyer ne dezvaluie misterele unei povesti care parea, pana nu demult, inaccesibila: cea a aventurii umane. Antropologia genetica, stiinta nascuta in a doua jumatate a secolului XX, reuneste geniul geneticii, calculele statisticii, paleoantropologia, istoria si lingvistica. Iata mixul incitant folosit si de Evelyne Heyer in acest studiu excelent documentat. - Sciences Humaines Evelyne Heyer isi invita cititorii pe urmele unei istorii vechi de 7 milioane de ani: istoria propriei noastre umanitati. Genial. - Lire O epopee stiintifica fascinanta. - Pour la science Pentru mine, genele inseamna o carte de istorie, o masina a timpului. Ne putem explora trecutul cu ajutorul genelor, pana in timpuri despre care nu s-a pastrat nimic in arhive. Am venit in Asia sa cercetez felul in care s-a facut popularea regiunii in decursul secolelor, insa aceasta e doar o parte dintr-un demers mult mai vast. Este vorba despre raspunsul la o intrebare care ne priveste pe toti: cum a ajuns Omul sa cucereasca planeta? Cum a fost posibil ca o mana de sapiens ratacitori prin savane sa devina, in doar cateva milioane de ani, specia dominanta? Am luat in stapanire continentele si ecosistemele foarte repede, iar capacitatea noastra de adaptare s-a dovedit uluitoare. Ce itinerare au urmat stramosii nostri, plecati in aventura departe de leaganul lor african, pentru a explora planeta? In ce masura ni s-a modificat genomul pentru a face fata provocarilor aparute in noile climate? In prezent, suntem 7,5 miliarde de indivizi. Si fiecare dintre noi este un copil al acestei istorii colective. carte foto
Stocul exemplarelor semnate de catre autor a fost epuizat. Aceasta lucrare este deopotriva un album de fotografie de arhitectura si o carte de istoria arhitecturii. Este o mare monografie in imagini a Brasovului. Conceptul, dimensiunea simbolica, bogatia si calitatea informatiei transmise atat prin imagini, cat si prin textul disponibil in limbile romana, engleza, franceza, germana si maghiara, precum si conditiile grafice si tipografice de exceptie, fac din aceasta lucrare o realizare editoriala de exceptie pe piata de carte din Romania. Albumul este rodul unei munci de cercetare si fotografie desfasurata in perioada 2009-2014 in ideea inchiderii unui arc peste timp pornind din Brasovul sfarsitului secolului XIX - inceptului secolului XX si sosind in Brasovul sfarsitului secolului XX - inceputului secolului XXI, intr-un numar simbolic de 365 de perechi de clisee gemene, cate sunt zilele intr-un an, cu fotografii realizate in Brasovul prezentului, din aceleasi locuri de unde vechii fotografi si-au facut fotografiile in Brasovul trecutului. Citeste aici interviul acordat de Teofil Mihailescu librariei Libris.ro carte cu poze
In volumul sau de debut, Laura Ionescu se intoarce in copilarie si adolescenta pentru a pune intrebari despre lumea nevazuta a parintilor nostri. Autoarea isi recompune mama din dialoguri si momente doar ca sa descopere cat de complexa a fost ca personaj: o femeie care credea in egalitatea dintre femei si barbati la inceputul anilor 1990, o luptatoare capabila sa infrunte statul, capul unei familii care a stiut mereu ca singura resursa cu adevarat infinita este iubirea. O carte despre iubirea care ramane si care ne creste dincolo de moarte, despre forta de a integra trauma in ceea ce devenim si despre cine sunt ai nostri dincolo de faptul ca sunt ai nostri, Nu te gasesc pe nicaieri are o forta emotionala teribila. Lucrurile nespuse se transforma intr-o voce curajoasa si autentica, o voce ale carei valuri trec insesizabil de la umor la reflectie si de care nonfictiunea romaneasca avea nevoie. "Naiva mai esti, mama, oare cand o sa vezi lucrurile asa cum sunt?", ma intreba ea atunci, iar eu ii raspund: acum. In momentul in care scriu lucrurile astea, le vad pentru prima oara asa cum au fost. Le vad pentru ca e prima oara cand simt ca daca ma uit la ele asa cum au fost n‑o sa orbesc. Am crescut, iar timpul iti da puterea asta. Ma uit la trecut si stiu ca n‑o sa ma orbeasca, pentru ca am vazut destule pana acum. N‑as fi vrut sa am nimic de‑a face cu acea femeie pe care o iubeau toti si de care se temeau toti. Ma uit in oglinda si o vad in ochii mei, o vad in deciziile mele, in neinfricarea absoluta pe care o am uneori. O vad in alunita de pe mana mea dreapta, cea pe care o aveam amandoua in acelasi loc. O alunita pe care timpul insista sa o stearga, fiindca timpul e o guma de sters. O verific din cand in cand sa vad daca mai e acolo, dar nu prea mai e. Ne seamana mainile, ne seamana picioarele, ne seamana alunita de sub nas, aia care pare o semnatura grabita facuta de Dumnezeu cand avea multe acte de rezolvat. Semanam. Nu stiu daca am eu nevoie sa semanam sau chiar semanam in toate; nu stiu daca oamenii imi spun asta fiindca ma iubesc sau fiindca o iubesc. fotocarte
Oricine poate sa faca o fotografie draguta, dar, pentru ca aceasta sa fie buna, cel care apasa declansatorul trebuie sa stapineasca foarte bine tehnica fotografica si principiile compozitiei. Iar pentru a crea opere de arta este nevoie de mult mai mult – de la talent nativ, simt estetic si creativitate, pina la disponibilitate pentru efort prelungit si o buna capacitate de observare a mediului inconjurator. Andreas Feininger isi sintetizeaza experienta in domeniul fotografiei, oferind sfaturi utile cu privire in special la fotografia alb-negru, care de multe ori este mai expresiva si are un impact mai mare decit cea color. Profesionistii si toti cei interesati sa-si descopere si sa-si cultive talentul pentru arta fotografica gasesc in aceasta carte informatii utile si solutii ingenioase care se pot aplica in diferite situatii. Din cuprins: O abordare a fotografiei Fotografia si arta Subiectul Alb-negru sau color? Fotograful Cum devii fotograf Fotografia Simbolurile fotografiei Reportajul fotografic fotocarte ieftina
Arta traditionala din Republica Moldova. Traditional art from Republic of Moldova Fiecare dintre noi are pasiunea calatoriilor, exprimata prin dorul de a cunoaste si a admira locuri, monumente, traditii, obiceiuri, bucate de o incarcatura simbolica aparte. Calatoriile pot fi reale, dar si imaginare. Adeseori, acestea din urma au rol de initiere si, ulterior, ne motiveaza sa ne pornim la drum pentru a trai cu adevarat bucuriile calatoriilor. Initierea in spatiul, timpul, comunitatile si valorile pe care urmeaza sa le vedem este pe deplin benefica in acest sens. O calatorie poate fi anticipata de un pliant, o harta a locurilor remarcabile si, de ce nu, de o carte precum cea pe care o cititi acum. - Varvara Buzila Editie bilingva in limba romana si engleza. carte foto
Simturile ne aduc permanent in atentie sunete, imagini, mirosuri, senzatii. Dar oare toate exista in realitatea exterioara? Pot fi confirmate de altii? De noi insine, dupa cateva clipe? Sau unele provin de fapt din adancurile creierului nostru? Halucinatiile nu sunt intotdeauna iluziile unor nebuni. Adesea, ele sunt generate de deficiente senzoriale, de unele substante (uneori ingerate tocmai in acest scop), de boli (chiar banale dureri de cap ori stari febrile), de vatamari corporale. Ca tanar medic in California anilor 1960, Oliver Sacks s-a interesat personal si profesional de experientele psihedelice. Acestea, impreuna cu primele sale migrene, l-au determinat sa cerceteze toata viata diversele fenomene halucinatorii. Cartea de fata porneste de la trairile autorului si ale pacientilor sai si ofera o adevarata antologie a halucinatiilor. Acestui doctor ii pasa cu adevarat de experientele pacientilor sai -de vietile lor, nu doar de bolile lor. Prin povestirile sale ne putem imagina cum e sa constatam ca perceptiile noastre nu se conecteaza la realitate, iar creierele noastre construiesc o lume pe care nimeni altcineva n-o poate vedea, auzi sau atinge... Sacks transforma halucinatiile din ceva bizar si inspaimantator in ceva care pare sa tina de conditia umana. Si cartea lui este un triumf medical si uman. - The Washington Post Uimitor... Temperamentul lui Sacks... inlesneste aceasta extraordinara compasiune, curiozitatea plina de dragoste fata de experientele altor oameni, abilitatea aproape magica de a vedea cum pana si pierderile aparent cele mai devastatoare pot fi remediate de remarcabila capacitate de compensare a mintii. - Bookforum Traducere din limba engleza de Florin Oprina. carte cu poze
Olguta e o pustoaica de doisprezece ani ca oricare alta. Bine, nu chiar ca oricare alta: e neindemanatica, impertinenta, intra mereu in bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e atat de dezbinata, incat nu-si recunoaste matusa cand aceasta isi face aparitia la usa. Nu-i de mirare ca Olgutei nu-i convine deloc cand e nevoita sa petreaca un weekend cu matusa pe care de-abia a cunoscut-o. Ba mai mult, Constantin, bunicul ei, tine mortis sa o vada. Si nu are de gand sa accepte un refuz. Olguta e o fata inteligenta, care taxeaza dubla masura din discursul adultilor, moralismele fara acoperire in comportament si, in general, tot ceea ce plictiseste sau nedreptateste. Este o poveste despre familie si una despre prietenie (inclusiv dintre om si caine!), despre incredere si rani. Ilustratiile facute de Jozsef Vass ar merita o expozitie. - Alina Purcaru Ilustratii de Jozsef Vass. fotocarte
Un album cu fotografii declarate de autor profund subiective, Brasovul meu compune in alb-negru imaginea unui oras vazut prin obiectivul foto timp de aproape 14 ani. Tiparit in conditii de exceptie, prin tehnologia duotone frequency modulation, albumul reda in peste 200 de pagini viata unui oras in schimbare: cladiri vechi si noi, centru si periferie, strazi sub zapada si maidane insorite, oameni de-ai locului si turisti – toti fac parte dintr-un oras viu, surprins deopotriva in momente de tensiune si ragaz. Eugen Andronic a cautat sa reflecte in pagini “Brasovul real, cel de dincolo de poleiala sarbatoreasca sau turistica”, un oras privit de autor cu nostalgie, admiratie, umor si rabdare. Cele trei grupaje de fotografii din volum – Locuri vechi, Locuri noi, Oameni vechi si noi – sunt insotite de marturii, impresii si amintiri semnate de Maria David, Dorin Lazar si Adriana Barbat si de un interviu cu Valer Rus, directorul Muzeului Casa Muresenilor din Brasov. Prefata este semnata de Bogdan Balan. Textele incluse in volum sunt bilingve (romana si engleza). O carte-obiect de facut cadou si de deschis atunci cand ni se face dor de Brasov si de oamenii sai, Brasovul meu apartine de-acum nu doar autorului, ci si cititorilor. Eugen Andronic este inginer IT si fotograf din cand in cand (sau invers). Fotografiaza din 1986. Traieste in Brasov, iar acesta este primul sau volum de fotografii. carte foto
Mereu am fost pasionați de cărți foto și avem o super colecție în bibliotecă. Avantajul lor? Sunt minunate, toată lumea le admiră și în plus, sunt potrivite pentru orice tip de cadou. Fie că discutăm despre cărți din domeniul modei/ artei, sau din gastronomie, muzică sau film, este esențial să ai cel puțin una dintre aceste cărți foto pentru a le admira atunci când ai nevoie de un moment de relaxare. Sunt o adevărată sursă de inspirație și de ce nu, dacă ai nevoie de idei în materie de poze pentru Instagram, in ele găsești oricand un material de studiu veritabil.
Avem pentru tine Cărți Foto în format PDF. Înainte să cumperi cărțile, poț citit primele câteva pagini în format PDF ca să te poți decide dacă merită să cumperi cartea sau nu. Vezi cărțile cu butonul albastru PDF din lista de mai sus. În această listă de cărți găsești: carti foto,fotocarte,foto carte,carte foto,carte cu poze,fotocarte ieftina
Copyright © 2014-2024 Booknation.ro