Cine ne controleaza somnul ne controleaza si visele. Iar de aici mai e un singur pas sa ne controleze intreaga viata. Cea mai asteptata carte din 2019 pentru The Verge | Book Riot | Kirkus | BookBub Ianuarie este o lume muribunda. O parte a planetei este cufundata intr-un intuneric inghetat, in vreme ce, pe partea cealalta, totul e parjolit de o lumina orbitoare. Umanitatea atarna de un fir de ata, imprastiata in doua orase arhaice, construite pe o fasie de apus nesfarsit. Dar viata in orase este la fel de periculoasa ca in deserturile din afara. Intr-o lume in care pana si timpul este controlat de conducatori, iar nivelul de lumina e reglat artificial, sufletele pierdute sunt trimise printre umbre, in salbaticie. O astfel de paria, sacrificata in noapte, dar salvata de timp si de legatura cu o bestie misterioasa, se va ridica din salbaticie ca sa preia intreaga putere, inainte ca planeta sa fie zdrobita de greutatea rasei umane. E un roman cu si despre «mileniali», oameni tineri, care trebuie sa-si gaseasca drumul printr-o lume nedreapta, corupta si violenta. - The Guardian O fictiune critica, inteligenta, care testeaza granitele momentului in care ne aflam ca specie, ilustrand printr-o distopie antrenanta esecurile noastre, dar si capacitatea nelimitata de a ne schimba. - Tor Fragment din volumul "Orasul de la miezul noptii" de Charlie Jane Anders: "Vantul ma pisca de obraji, ma orbeste si ma forteaza sa vars mai multe lacrimi decat am crezut ca pot varsa vreodata. Dar un mecanism interior preia controlul, iar eu bajbai in continuare dupa adancituri in care sa-mi proptesc mainile si sa ma imping in sus, metru cu metru. Nu mai sunt constienta de nimic, merg parca in somn, mainile si picioarele mi-au amortit. Tresar cand ma ridic inca o data si ajung in varf. Sunt pe un platou mic, unde ma pot opri sa trag aer rece in plamani. La vreo zece metri de mine, o frantura de soare loveste un colt de stanca atat de fierbinte, incat iti parleste pielea. Nici macar nu pot privi pata aceea, atat e de incinsa. In spatele meu se intinde orasul, deja adormit in spatele jaluzelelor groase. Iar dincolo de el, Tanarul Tata - muntele mai scund si mai neted care ne apara de lumina zilei - spinteca orizontul. Stau in picioare pe platou, gafaind, si incerc sa-mi alung amorteala punandu-mi mainile la subsuoara, unde sunt plina de vanatai. Politistii mormaie amenintator. Abia asteapta sa se intoarca in oras sa-si bea carafa de gin cu lapte, in fata semineului. Ma bruscheaza cu armele, iar eu ma intorc spre partea cealalta a muntelui. In fata... nimic. Bezna fara margini, un spatiu in care lumina si caldura nu patrund niciodata. Acolo, ghetarii cioplesc in tundra si furtunile spinteca aerul. Furtunile si megafauna omoara fiecare suflet care se aventureaza dincolo de acest munte, daca nu cade victima frigului si dezorientarii inainte. Politistii inainteaza la unison si ma imbrancesc cu mainile ascunse in manusi, pana cand ma prabusesc cu capul inainte intr-un frig atat de patrunzator, incat am impresia ca mi se va opri inima. Partea intunecata a Batranei Mame ma izbeste ca un ciomag peste tors si peste picioarele mele impleticite. Incerc sa ma agat de ceva, sa-mi aduc talpile sub mine, dar ma dezechilibrez intruna, pana cand cad brusc de-a lungul unui zid neted, acoperit cu gheata, care imi arde si pielea ramasa pe palme cand incerc sa ma prind de el. Nu vad cat de jos am alunecat sau ce e dedesubt, nici cum as putea evita sa ma fac bucatele lovindu-ma de stanci. Incerc sa ma imping de suprafata dura cu ambele coate, rasucindu-ma si pipaind incolo si-ncoace. Nimic, doar vantul rece ca gheata. Ma prabusesc pur si simplu in gol. Aterizez pe un strat de zapada destul de tare ca sa-mi taie rasuflarea si ma inec cu aerul rece. Spatele si coastele imi iau foc de durere si, o clipa, am senzatia ca mi-am rupt ceva. Dar ma fortez sa ma ridic intr-un genunchi, scuturata de spasme, si durerea teribila incepe sa se estompeze. Nici macar nu vad muntele de pe care am cazut. Degetele mi-au amortit, nu-mi mai simt nici fata, plamanii imi ard, stomacul mi se intoarce pe dos. Vantul suiera si mai nervos, acoperind orice sunet. Cand ma ridic in picioare, un vortex negru imi scutura maruntaiele. N-am stat in bezna nici cateva clipe, ca deja ma doboara. Lumea spune ca, daca stai prea mult in pustiul asta invizibil, te apuca delirul. Asta, daca supravietuiesti. Dar ma silesc sa-l infrunt. Ma strang in brate si inaintez orbeste in ciuda vantului turbat, prin moara de gheata. Habar n-am in ce directie ma indrept. Ma ciocnesc de ceva. O blana deasa peste o carapace groasa. Un tentacul ma atinge usor pe obraz si imi dau seama ca stau la cativa centimetri de un crocodil matur. Clestele lui frontal e suficient de aproape ca sa-mi sfarame capul dintr-o miscare lenta. Un sunet infundat razbate prin vuietele interminabile ale vantului si sunt sigura ca animalul deschide gura larga si rotunda, cu dinti ascutiti, ca sa ma devoreze cu oase cu tot. " carti sf pdf
Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 1960Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 1960 Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 1960 Nu exista arme periculoase, exista doar oameni periculosi. Razboiul interstelar dintre Federatia Terrana a Pamantului si civilizatia extraterestra de pe planeta Klendathu a ajuns intr-un punct critic. Soarta oamenilor e in mainile Infanteriei Stelare, ale carei trupe de elita sunt singurele care mai pot opune rezistenta teribilei amenintari. Abia ajuns in randurile armatei, tanarul Johnny Rico se confrunta nu doar cu inamicul, ci si cu propriile dileme morale. Infanteria stelara ramane pana in ziua de azi unul dintre cele mai controversate romane din istoria literaturii SF. Razboiul nu e doar violenta si macel, razboiul e violenta controlata, are un scop. Scopul razboiului este sa sustina deciziile guvernului prin forta. Scopul nu este niciodata sa omori inamicul doar pentru a-l omori… ci sa-l constrangi sa faca ceea ce vrei tu. Fragment din romanul "Infanteria stelara" de Robert A. Heinlein: “Eu si Dutch am fost norocosi destul de mult timp. Ne-am invartit printr-o zona de aproape doi kilometri patrati, infundand gauri cu bombe, omorand tot ce gaseam la suprafata, menajandu-ne reactoarele cat de mult posibil, pentru urgente. Ideea era sa securizam tinta si sa le permitem intaririlor si cavaleriei grele sa coboare fara cine stie ce opozitie. Nu era un raid, miza era sa stabilim un cap de pod, sa stam pe el, sa-l mentinem si sa ajutam trupele sa-si indeplineasca misiunea de a captura sau pacifica planeta. Numai ca n-am reusit. Sectia noastra se descurca destul de bine. Era in in randul gresit si pierduseram legatura cu cealalta sectie - plutonierul si sergentul erau morti si nu ne-am regrupat. Dar reusiseram sa mentinem pozitia, grupa de arme speciale desfasurase o defensiva puternica, si eram pregatiti sa predam zona trupelor proaspete, in momentul in care apareau. Numai ca n-au aparut. Au asolizat unde ar fi rebuit sa asolizam noi, au dat peste localnici neprietenosi si s-au ocupat de ei. N-au mai venit. Asa ca am stat unde eram, incasand pierderi din cand in cand si provocand si noi, cand aveam ocazia. Numai ca incepeam sa ramanem fara munitie si combustibil pentru salturi si chiar fara energia de care aveam nevoie pentru a pastra costumele. Ni se parea ca suntem acolo de cateva mii de ani. Alergam cu Dutch pe langa un perete, indreptandu-ne spre grupa de arme speciale, pentru a raspunde unui strigat de ajutor, cand terenul s-a deschis dintr-odata in fata lui Dutch, o ganganie si-a facut aparitia si Dutch a cazut. Am incendiat gangania si am aruncat o grenada pentru a acoperi gaura, apoi m-am intors sa vad ce se intamplase cu Dutch. Era la pamant, dar nu parea ranit. Un sergent de pluton poate monitoriza semnalele fizice ale fiecarui om din plutonul lui, pentru a-i separa pe cei morti de cei care trebuie recuperati. Dar oricine poate face acelasi lucru, manual, de pe butoanele centurii unui costum. Dutch nu mi-a raspuns la apel. Temperatura lui se mentinea la 37 de grade, dar respiratia, bataile inimii si activitatea cerebrala erau la zero - nu era deloc bine, dar se putea sa fi murit costumul, nu Dutch." top 100 carti sf
Furia aurie - a doua carte dintr-o trilogie-fenomen: Furia rosie Darrow e nevoit sa lupte in apararea barbatului care i-a spanzurat sotia, sa fie cel mai bun dintre lancierii lui. Pe fondul unui adevarat razboi civil declansat in sanul Auriilor, intr-un fundal desprins din Razboiul stelelor, eroul nu trebuie sa piarda niciun moment din vedere adevaratul lui scop: revolutionarea Societatii care inrobeste Culorile considerate inferioare. In randul dusmanilor sai, Darrow reuseste sa gaseasca prietenie, respect, ba chiar si dragoste. Insa cine ar mai ramane alaturi de el daca adevarata lui identitate ar iesi la iveala? Brown are personaje multidimensionale si un ochi de regizor de Hollywood pentru explozii, dar cea mai impresionanta reusita a lui e constructia subiectului. Ca o masinarie fin calibrata menita sa sara in aer, fiecare actiune pare sa curga in urmatoarea. - NPR Captivanta... Cu Furia Aurie, Brown ocoleste acea scadere in intensitate specifica volumelor de mijloc ale trilogiilor, oferindu-i romanului niste rasturnari de situatie distopice la care te-ai astepta mai degraba de la un ultim volum. - Entertainment Weekly Intr-un curant, Furia Aurie e uluitoare. - Tor Din seria Furia rosie fac parte volumele: Furia rosie Furia aurie Furia diminetii Furia de fier Furia dezlantuita Fragment din romanul "Furia aurie" de Pierce Brown: "Bresa Pe ecranul tactic se vad cele sase distrugatoare abile invartindu-se in jurul singurei mele nave de razboi. Peste Albastri se lasa o tacere sinistra in timp ce functiile razboiului intra in actiune. In zona prin care mintile lor plutesc acum, cuvintele sunt mai lente decat aisbergurile. Locotenentii mei monitorizeaza flota. In oricare alta situatie s-ar fi aflat pe propriile lor distrugatoare sau ar fi condus oameni in navete-capuse, dar acum, in momentul victoriei, imi vreau prietenii aproape. Si totusi, chiar si cu ei atat de aproape simt separarea, marea prapastie care se casca intre lumea lor si lumea mea. - Detectez rachete, spune un Albastru de la comenzi. Puntea nu izbucneste in actiune. Nicio lumina de avertizare nu panicheaza echipajul. Niciun strigat nu sparge tacerea. Albastrii sunt niste specimene de gheata, crescuti de la nastere in Secte comune unde sunt invatati sa imbratiseze logica si sa-si indeplineasca sarcinile cu o riguroasa eficienta. Se spune adesea ca sunt mai mult computere decat oameni. Spatiul intunecat de dincolo de hublouri infloreste-n lumina laptoasa a micro-exploziilor. Armele noastre defensive creeaza un mare paravan de nori albi si anosti. Rachetele care se apropie explodeaza in timp ce barajul de artilerie le detoneaza prematur incarcatura. Una dintre ele reuseste sa treaca, iar un distrugator indepartat se zguduie din cauza exploziei nucleare simulate. Oamenii s-ar ingramadi sa scape din el. Exploziile ar putea face gauri in carena de metal permitand oxigenului arzand sa sara asemenea sangelui dintr-o balena, pentru ca apoi, sa fie din nou inghitit de-ntuneric. Dar asta e un joc de razboi, si nu ne dau focoase nucleare adevarate. Cele mai mortale arme de aici sunt studentii. Pierdem inca o nava cand salve de proiectile electromagnetice trec prin barajul nostru defensiv. " top 100 carti sf
Leonard Oprea apartine categoriei superioare de autori de SF atrasi nu atit de imaginarea unor aparate ori procedee cu puteri senzationale, cit de cercetarea posibilelor reactii omenesti in prezenta unor metode psihice de influentare (ori stricta determinare) a comportamentului. E din scoala lui Asimov, a lui Lovecraft, a lui Clark, a lui Bradbury. Leonard Oprea, ca si Huxley ori Burgess, e creator de terminologie – pe exercitii, programari si mesaje care au drept obiect mentalul si reflexele conditionate ori neconditionate. In domeniul acesta e original, adinc si inventiv si spornic in dibacie.(Aici este chiar esenta, aici e locul geometric al primejdiilor viitoare: spalarea creierului, babbiti domesticiti si uzinati in serie…) Lumea reglementarii totale, a controlului permanent, a subjugarii psihice, Leonard Oprea o respinge cu un brio artistic si o fermitate etica specifica marilor maestri ai genului: Huxley, Burgess, Bradbury. - Nicolae Steinhardt carti sf de citit
Pe lista scurta a premiilor Orange si Man Booker Prima parte a unei trilogii care va continua cu "Anul potopului" si "MaddAddam", "Oryx si Crake " este o calatorie in iadul viitorului. Intr-o lume in care nu mai exista nicio bariera morala in calea ingineriei genetice, Pamantul devine un laborator imens: genografi lucreaza – de dragul profitului – la cele mai vandabile modificari genetice, conflictele sociale se intensifica, virusii si bacteriile iau forme tot mai virulente si avem ocazia sa vedem cu incetinitorul felurile in care poate fi schimonosita natura pana la implozie. Totul promite o apocalipsa. Care nu intarzie sa vina. Crake lucreaza in secret la un ambitios proiect genetic, incercand sa creeze o specie noua de hominizi, mai bine adaptata noii lumi, mai putin violenta. Prietenul lui din copilarie, Jimmy, e singurul din vechea lume care stie ce s-a intamplat si isi asteapta printre creaturile stranii ale lui Crake sfarsitul, care-ar putea de fapt sa fie sfarsitul intregii omeniri. Oryx si Crake este Atwood in ce are ea mai bun: o carte lugubra, fara ocolisuri, ingenios de scabroasa, dar totusi induiosatoare si presarata cu straluciri de poezie pura. - The Independent Fragment din romanul "Oryx si Crake" de Margaret Atwood: “- De unde vii tu, o, Snowman? - Vin de unde locuiesc Oryx si Crake, le spuse. Crake m-a trimis. Ceea ce era adevarat, intr-un fel. - ... si Oryx. Pastreaza structura frazei simpla si mesajul clar: stie cum sa faca asta de pe vremea cand se uita la Oryx prin peretele de sticla si, bineinteles, din ce auzise. - Unde s-a dus Oryx? - A avut niste lucruri de facut, le spusese Snowman. Asta a fost tot ce-a putut sa inventeze, pentru ca simpla pronuntare a numelui ei ii gatuise vocea. - De ce te-au trimis Crake si Oryx la noi? intreba o femeie pe nume Madame Curie. - Ca sa va duc intr-un loc nou. - Dar acesta este locul nostru. Suntem multumiti unde suntem. - Oryx si Crake vor ca voi sa traiti intr-un loc mai bun decat acesta, le spusese Snowman, unde veti avea mai mult de mancare. Ei dadura din cap si zambira. Oryx si Crake le doreau binele, ca intotdeauna. Pentru ei, acest lucru era suficient. - De ce este pielea ta atat de larga? intreba unul dintre copii. - Eu am fost facut intr-un alt fel decat voi, spuse Snowman. Incepea sa gaseasca conversatia interesanta, ca si cum ar fi fost un joc. Acesti oameni erau ca niste foi goale, putea sa scrie orice pe ele. - Crake m-a facut cu doua straturi de piele. Unul se da jos. Isi scoase vesta ca sa le arate. Se uitau cu interes la parul lui de pe piept. - Ce sunt astea? - Astea sunt pene. Pene mici. Oryx mi le-a dat, ca un cadou special. Vedeti? Mai am si altele, pe fata. Ii lasa pe copii sa ii atinga tepii din barba. In ultima vreme nu se mai barbierise, crezand ca nu mai are de ce si ii aparusera primele fire. — Da, vedem. Dar ce sunt penele? Da, corect. Nu mai vazusera pene pana atunci. — Unii dintre Copiii lui Oryx au pene pe ei, le spuse el. Acesti Copii se numesc pasari. Noi vom merge unde traiesc ele. Cand le veti vedea, o sa intelegeti mai bine. Snowman se minuna de propria-i dezinvoltura: dansa cu gratie in jurul adevarului, vioi si plin de indemanare. Era aproape prea usor: ei acceptau tot ceea ce le spunea.” carti sf
Anihilare. Prima parte din trilogia Southern Reach Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Finalist Locus. Aria X: un misterios teritoriu abandonat, aflat in carantina. Pana acum, unsprezece echipe de exploratori au disparut in misiune. A douasprezecea este formata din patru femei: un psiholog, un antropolog, un topograf si un biolog – cea prin ochii careia ni se infatiseaza Aria X, cu toate ororile si splendorile ei, sfidand granitele rationalului. Dupa ce si-a lasat in urma numele si identitatea, biologul se confrunta cu forme de viata care depasesc orice imaginatie, dar si cu povestea paralela a sotului ei, fost explorator al Ariei X. Secretele pe care fiecare le-a adus cu sine sunt la fel de periculoase ca lumea pe care o exploreaza... Protagonisti decupati parca din cartile lui Jules Verne sau ale lui H.G. Wells exploreaza o insula misterioasa, dintr-o lume de cosmar kafkian. - Kim Stanley Robinson Un thriller psihologic despre o expeditie periculoasa si despre stranietatea pe care o ascundem adanc in noi. Cu influente din Kubrik si Lovecraft, romanul isi tine cititorii intr-un suspans insuportabil pana la ultima pagina, si chiar si dupa. - Lauren Beukes Daca ti-a placut romanul Picnic la marginea drumului, de Arkadi & Boris Strugatki, trebuie sa incerci cartea asta. - Marian Coman, redactor-sef Armada Din trilogie Southern Reach fac parte: Prima parte: Anihilare A doua parte: Autoritate A treia parte: Acceptare Fragment din volumul "Anihilare" de Jeff VanderMeer: "Vantul se intetise. A inceput sa ploua. Am vazut fiecare picatura cazand, ca un diamant lichid, slefuit, refractand lumina chiar si in bezna, am simtit mireasma marii si mi-am imaginat zbaterea valurilor. Vantul parca era viu; imi patrundea in fiecare por si avea si el un miros, purtand izul de pamant al stufarisurilor din mlastini. In spatiul restrans al turnului incercasem sa ignor aceste schimbari, dar simturile inca pareau a-mi fi prea acute, prea alerte. Ma adaptam la asta, dar in asemenea momente imi aminteam ca, abia cu cateva zile in urma, fusesem altcineva. Am facut de paza cu randul. Lipsa somnului parea mai acceptabila decat sa o lasam pe psiholog sa se furiseze nevazuta pana la noi; stia localizarea fiecarui declansator din perimetrul taberei si n-aveam timp sa le dezarmam si sa le reamplasam. Am lasat-o pe topograf sa stea prima de paza, ca semn de bunavointa. In puterea noptii, topograful a venit sa ma trezeasca pentru schimbul doi, dar ma trezise deja bubuitul tunetului. Posaca, s-a dus sa se culce. Ma indoiesc ca avea incredere in mine. Cred ca, pur si simplu, dupa toata incordarea acelei zile, nu mai putea tine ochii deschisi. Ploaia a reinceput sa cada, mai tare. Nu ma temeam ca o sa fim luate de apa - corturile erau de armata si puteau rezista la orice uragan -, dar daca tot era sa fiu treaza, voiam macar sa am parte de experienta furtunii. Am iesit deci in suvoiul de stropi intepatori precum acele si in bataia intermitenta a vantului. O auzeam deja pe topograf cum sforaia in cort; cred ca dormise linistita si in situatii cu mult mai rele. Luminile slabe de urgenta licareau din marginile taberei, transformand corturile in triunghiuri de umbra. Pana si intunericul mi se parea mai viu, inconjurandu-ma ca ceva material. Nici nu pot spune macar ca era o prezenta sinistra. In momentul acela mi s-a parut ca totul era un vis - antrenamentele, viata de dinainte, lumea pe care o lasasem in urma. Nimic din toate astea nu mai conta. Conta doar locul acesta, momentul acesta, si nu fiindca ma hipnotizase psihologul. Cuprinsa de emotia aceea coplesitoare, am privit spre coasta, prin spatiile inguste si zdrentuite dintre copaci. Acolo se aduna o negura imensa, la intalnirea dintre noapte, nori si mare. Undeva, la o alta frontiera. Apoi, prin bezna, am vazut-o: o palpaire de lumina portocalie. Un punct de lumina doar, departe, pe cer. M-a uimit, pana cand mi-am dat seama ca isi avea originea, probabil, la far. Cum priveam, luminita s-a miscat catre stanga-sus, apoi pentru a reaparea mult mai sus dupa cateva minute, s-a stins de-a binelea. Am asteptat sa revina, dar n-am mai vazut-o. Dintr-un motiv oarecare, cu cat se prelungea absenta luminii, cu atat mai agitata deveneam, de parca in locul acela straniu, o lumina - de orice fel - ar fi fost un semn de civilizatie. Furtuna fusese si in acea ultima zi petrecuta cu sotul meu, dupa ce-a revenit din a unsprezecea expeditie. O zi ce avusese claritatea unui vis, ceva bizar, insa familiar totusi - comportamente familiare, dar calmul bizar, mai mult chiar, decat cum obisnuisem inainte de plecarea sa.” top 100 carti sf
Curentii spatiali este a treia carte din seria Imperiul SFWA Grand Master, 1987 Planeta Florina, binecuvantata cu o primavara eterna, este sursa kyrtului atat de ravnit de puternicii lorzi ai Sarkului. Florinienii produc fara incetare pretiosul material care le aduce prosperitate stapanilor de pe cealalta planeta, dar sunt aproape complet lipsiti de drepturi. Razvratirea este de neconceput. Nu doar pentru ca florinienii si-au pierdut dorinta de a fi liberi, ci si pentru ca orice intrerupere a productiei ar starni nemultumiri pe toate planetele Imperiului Trantorian. Printre muncitorii florinieni traieste Rik, un om fara trecut si fara amintiri. A fost gasit intr-o stare deplorabila, aproape incapabil sa vorbeasca. Insa, pe masura ce lui Rik incepe sa-i revina memoria, iese la iveala un mesaj criptic: Florina este sortita pieirii aduse de curentii spatiului. Din seria Imperiul fac parte: O piatra pe cer Praf de stele Curentii spatiului sf carti
Autoritate. A doua parte din trilogia Southern Reach Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Finalist Locus. Dupa treizeci de ani, singurele interactiuni umane cu Aria X – o zona malefica, inconjurata de o bariera invizibila – au fost mai multe expeditii guvernamentale secrete, toate incheiate dezastruos. John Rodriguez („Control“) este noul sef al agentiei care supervizeaza orice interactiune cu Aria X. El se confrunta cu o echipa ajunsa in pragul epuizarii, cu interogatorii tot mai stresante, cu notite secretizate si ore intregi de filmari tulburatoare. Fiecare noua descoperire pe care o face il aduce mai aproape de adevaruri incomode despre el insusi si despre agentia pentru care lucreaza. Trilogia lui VanderMeer este si un experiment de scriere psihedelica despre natura, in traditia lui Thoreau, dar si o meditatie pe tema pesimismului epistemic, in traditia lui Kafka. - The New Yorker VanderMeer transpune stranietatea in stilul literar, iar aceasta stranietate nu se reduce la lucrurile vazute si nevazute din Aria X, ci se reflecta asupra cotidianului contaminat misterios de natura necunoscuta care il inconjoara. - io9 Nici urmatoarea expeditie, trimisa in Aria X la o saptamana dupa experiment, nu descoperise vreo dovada a existentei unor iepuri albi, vii sau morti. Si nici alte experimente similare, dar facute la o scara mult mai mica, nu produsesera niciun fel de rezultat. Iar lui Control nu-i scapase o observatie nemultumita facuta de un specialist in ecologie intr-un dosar, care suna asa: «Ce mama dracului? Asta-i o specie invaziva. Ar fi trebuit sa contamineze Aria X.» Asa ar fi trebuit sa stea lucrurile? Ceea ce crease Aria X ar fi permis asta? Control incerca sa-si scoata din cap o imagine ridicola a Ariei X, peste ani, trimitand inapoi un iepure mare cat un om, care nu-si mai amintea nimic decat cum sa functioneze. Pe mai multi dintre magicieni ii pufnise rasul in tot soiul de momente nepotrivite, de parca i-ar fi dezvaluit cum facusera trucul lor cel mai de fala. Dar mai auzise chicoteli nervoase la viata lui; era sigur ca, si dupa ce luasera o asemenea distanta, filmul inca ii tulbura pe multi dintre ei. Din trilogie Southern Reach fac parte: Prima parte: Anihilare A doua parte: Autoritate A treia parte: Acceptare carti sf bune
Max, Fugara. Un roman Stranger Things O lectura minunata si captivanta, perfecta pentru Stranger Things! Romanul bazat pe serialul fenomen Netflix, Stranger Things, exploreaza trecutul lui Max Mayfield, precum si modul in care a ajuns sa considere oraselul Hawkins o a doua casa. Povestea este bine scrisa si reda perfect spiritul si personalitatea lui Max Mayfield. De asemenea, ajungem sa vedem o profunzime emotionala a familiei lui Max, ceea ce lipsea, atat in sezonul 2, cat si in sezonul 3 al serialului. - Los Angeles Times Cartea are loc in timpul evenimentelor actuale din Stranger Things, sezonul 2. Este povestea din perspectiva lui Max, pe masura ce ea il cunoaste pe Lucas, Dustin, Mike si Will. Cartea straluceste prin prezentarea vietii lui Max. - Goodreads Mi-a placut sa citesc din perspectiva personajului meu preferat din Stranger Things, Max Mayfield. Am simtit ca aceasta carte este ca acele video-uri Bonus care le prezinta regizorii unui film. Cartea dezvaluie povestea completa a lui Maxine. O lectura captivanta care extinde universul Stranger Things. - Megan Ashcroft cartii sf
Castigator al America Book Award 2020 Finalist la International Booker Prize 2020 Finalist la National Book Award 2019 Romanul distopic al lui Yoko Ogawa - povestea unei tinere femei care, luptand sa-si continue cariera de scriitoare pe o insula unde obiectele dispar, ajunge sa puna in aplicare un plan nebunesc de salvare a editorului ei, vanat de Politia Memoriei - a fost o revelatie pe mai multe continente prin traducerea in engleza din 2019. Castigator al American Book Award 2020, finalist la premii prestigioase precum National Book Award 2019 si International Booker Prize 2020, nominalizat la Best Translated Book Award 2020 si World Fantasy Award 2020, s-a aflat vreme indelungata in topul celor mai bune carti ale anului 2020. Amazon Studio urmeaza sa-l ecranizeze, cooptandu-i in echipa pe Charlie Kaufman, detinator al Oscarului pentru scenariu, si pe regizoarea Reed Morano, cunoscuta pentru serialul Povestea Slujitoarei. Pana in prezent, Politia Memoriei a aparut in traducere in 30 de tari. Inca de la primele randuri, cititorul este pus in garda ca pe insula ceva nu este in regula. Palarie, panglica, pasare, trandafir... Rand pe rand, lucrurile incep sa dispara. Si, odata disparute, inceteaza sa mai aiba vreo semnificatie in mintea locuitorilor. Ele urmeaza sa fie arse, aruncate in rau sau predate Politiei Memoriei. In scurta vreme, insula si oamenii de pe ea vor uita complet de existenta lor. Insa oricine se incumeta sa pastreze un lucru declarat disparut este in primejdie. In si mai mare pericol este cel care inca isi aminteste de el, caci Politia Memoriei vegheaza din umbra ca nimeni sa nu se abata de la legile amneziei colective. Afland ca editorul ei are memoria intacta, o tanara romanciera, inca traumatizata de moartea, cu multi ani in urma, a mamei sale, se hotaraste sa-l ascunda. Inscriindu-se intre marile distopii, romanul dezvolta, printre altele, o tema mereu actuala - puterea memoriei si trauma pierderii ei. Politia Memoriei a aparut in Japonia in 1994, dar trecerea timpului nu a diminuat semnificatia mesajului, dimpotriva, l-a facut si mai relevant pentru zilele noastre. anticariat sf
Acceptare. A treia parte din trilogia Southern Reach Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Finalist Locus. Trilogia Southern Reach este finalista a premiilor World Fantasy (2015) & Kurd Laßwitz (2016). E iarna in Aria X, teritoriul care, de mai bine de treizeci de ani, a ramas invaluit in mister, caci toti membrii expeditiilor care s-au aventurat dincolo de frontiera sa au disparut ori s-au imbolnavit grav. Chiar si Divizia Sudica, agentia care cerceteaza probele aduse din Aria X, a intrat in colaps. Asa ca, intr-o ultima incercare disperata, cativa temerari se incumeta sa patrunda in taramul anomaliilor, hotarati sa gaseasca raspunsurile cautate de atata timp. Pentru ca, daca si ei vor da gres, lumea intreaga va fi intr-un pericol de neimaginat. Ador trilogia Southern Reach, de Jeff VanderMeer! E terifianta si fascinanta! - Stephen King O carte infricosatoare, ca un roman de groaza de moda veche a carui actiune se petrece insa intr-un viitor nu prea indepartat. Anumite fragmente sunt atat de intense, incat va pot da peste cap intreaga viziune asupra lumii. - The Washington Post Am inaintat, cu arma atintita asupra fiarei. De atat de aproape, geamatul ei era asurzitor, avand vibratia stranie, guturala, a unui clopot de catedrala, a unuia viu, insa. Nu aveam cum sa ma apropii in liniste – solul era acoperit cu stuf uscat peste namol si iarba, care-mi scrasnea sub pasi –, insa fiinta dormea inca. Am luminat-o cu lanterna. Corpul ei avea consistenta si forma unui porc urias incrucisat cu un limax, iar pielea albicioasa era presarata cu portiuni raioase, acoperite cu muschi verzui. Bratele si picioarele aratau ca membrele unui porc, insa cu cate trei degete groase la capete. Pozitionate pe trunchi, langa ceea ce am presupus ca era pantecul, se mai aflau doua apendice, care aduceau cu niste pseudopode carnoase. Creatura le folosea ca sa-si carmeasca trupul masiv, insa se zvarcoleau des, intr-un chip jalnic, si se izbeau de pamant ca si cum n-ar fi fost in totalitate sub controlul ei. […] Ar fi trebuit sa simt ceva. Ar fi trebuit sa ma simt miscata sau dezgustata de intalnirea aceasta. Insa, dupa coborarea in turn, dupa anihilarea mea de catre Tarator, nu mai simteam nimic. Niciun pic de emotie, nici macar obisnuita si banala mila, cu toata exhibarea aceasta de trauma, de agonie dincolo de puterea de intelegere. Din trilogie Southern Reach fac parte: Prima parte: Anihilare A doua parte: Autoritate A treia parte: Acceptare cele mai bune carti sf
Haul ispasirii este volumul al treilea din trilogia Spatiul Revelatiei Daca ti-a placut: Amintiri din trecutul Terrei de Liu Cixin, Aurora de Kim Stanley Robinson, seria Cultura de Iain M. Banks Inhibitorii au fost creati pentru a distruge orice forma de viata care ajunge la un anumit nivel de inteligenta, iar acum tinta lor este umanitatea. Veteranul de razboi Clavain si un grup de refugiati au incercat sa se ascunda, numai ca mica lor colonie este pe punctul de a primi un oaspete complet neasteptat: un inger al razbunarii, care vrea sa salveze omenirea. Hela este, in aparenta, doar un satelit lipsit de importanta al giganticei planete Haldora. Se remarca insa prin doua lucruri: relicvele unei civilizatii extraterestre disparute si o populatie de o fervoare religioasa incredibila. Conflictele insa nu lipsesc. Aici vor ajunge tovarasii lui Clavain si aici se va purta batalia pentru supravietuirea omenirii. O carte plina de concepte spectaculoase, care ofera o viziune originala asupra unor teme precum religia, razboiul, societatea si economia galactica. - Midwest Book Review O carte fascinanta, cu descrieri bogate si actiune memorabila. - Locus Din seria Spatiul Revelatiei fac parte: Volumul 1: Spatiul Revelatiei Volumul 2: Arca mantuirii Volumul 3: Haul ispasirii top 10 carti sf
Preludiul fundatiei - Volumul al VI-lea din seria Fundatia Premiul Hugo 1966 pentru cea mai buna serie din toate timpurile. Preludiul Fundatiei, prequal al seriei Fundatia, dezvaluie primele demersuri ale lui Hari Seldon in domeniul psihoistoriei, o stiinta a carei punere in aplicare ar putea salva Imperiul aflat in pragul declinului. Desi la inceput este neincrezator in propriile-i forte, Seldon este incurajat si protejat pe tot parcursul misiunii sale de un personaj misterios, pe nume Chetter Hummin, si de tanara specialista in istorie Dors Venabili. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
Gigantii adormiti, cartea intai din Dosarele Themis Premiul Seiun pentru cel mai bun roman strain Oricine ar fi fost capabil sa construiasca un astfel de obiect i-ar fi inspaimantat de moarte pe oamenii de acum 6000 de ani. Ar fi fost vazuti drept zei, demoni, fiinte supranaturale de vreun fel sau altul. Existenta singulara a oamenilor in univers este pusa la indoiala dupa descoperirea intamplatoare a unui artefact misterios care preceda civilizatia umana, probabil cea mai mare enigma care a confruntat vreodata omenirea. Originile, constructorii si scopul sau ridica multe semne de intrebare: se stie doar ca descifrarea secretului poate conduce Pamantul fie spre evolutie, fie spre extinctie. Din fericire, exista oameni care nu inceteaza niciodata sa caute raspunsuri. Lumea a vazut prea multe filme cu extraterestri ca sa fie cu totul socata de existenta lor. Daca expui pe cineva la ceva anume suficient de multa vreme, devine...desensibilizat. Fragment din cartea "Gigantii adormiti" de Sylvain Neuvel: "- De ce te-au trimis? Pare sa fie genul de misiune care le tine departe pe femei, iar tu tocmai mi-ai spus ca exista un regiment intreg de oameni care sunt speci-exact in genul asta de operatiuni. De ce au trimis intr-o misiune asa de importanta o femeie de douazeci si patru de ani aroganta, si nu SOAR? - Comandantul ma. cunostea. Am zburat pentru el in cateva misiuni de sprijin in Afganistan. Si e NATO, lucrurile sunt putin diferite. In orice caz, comandantul nu trebuie decat sa-i spuna misiune de recunoastere sau de sprijin, si atunci pot sa zbor. Armata are cateva femei-pilot chiar foarte bune. Comandantii buni gasesc modalitati sa se foloseasca de experienta lor. - O ultima intrebare. Ce-ar fi daca ti-as spune ca pot face in asa fel incat sa ti se acorde din nou dreptul de zbor? Ce-ai fi dispusa sa faci? - Orice. - Ai grija cum decizi sa raspunzi. S-ar putea sa regreti mai tarziu. - Atunci spune-mi ce trebuie sa fac. - Ai fi dispusa risti viata? - Asta-i o intrebare caraghioasa. Oricine se urca intr-un elicopter militar stie ca-si risca. viata. - Ai fi dispusa sa pui in pericol vietile unor oameni nevinovati? - Daca sunt convinsa ca exista un motiv solid pentru asta. Nu prea are importanta ce ma. intrebi. Cum ti-am zis, sunt dispusa sa fac orice daca exista un scop. - Esti soldat in armata Statelor Unite. Probabil ca nu ti se spune intotdeauna motivul pentru orice. Ai fost trimisa, vreodata. in misiune fara cunosti scopul? - S-a intamplat. Nu asa de des cum ti-ai imagina, dar s-a intamplat. - Si atunci de unde stii ca merita sa-ti pui viata in primejdie? Nu-mi faci impresia unei persoane care s-ar increde orbeste in cineva." cele mai bune carti sf
Intr-un viitor indepartat, in spatiul controlat de Polity se deschide o poarta. Cei care intra prin ea au misiunea de a-l duce acasa, in civilizatia lui, pe Creator. Imediat ce refugiatii sunt in siguranta, poarta se inchide. Cineva din alta lume este pe urmele lor... Agentul Cormac descopera ca perversa si subversiva tehnologie Jain a desfiintat civilizatia „Creatorului“. De ce a fost trimis Dragon, un bioconstruct extraterestru, pe planeta Samarkand din cadrul Polity? Iata doar una dintre intrebarile pe care le ridica descoperirea lui. Ce inseamna sa fii om? Aceasta este una dintre problemele fundamentale pe care le pune literatura SF, iar Asher o abordeaza fascinant, din dubla perspectiva: a oamenilor si a inteligentei artificiale. - Interzone Un roman space-opera dintre cele mai bune, presarat cu umor negru. - Starburst Fragment din cartea "Agentul Cormac" - Neal Asher " Hiroshi a impins cu piciorul cadavrul plutitor al unei femei si a inaintat mai departe. De pe mal s-a desprins o masa de cadavre care au inceput sa alunece la vale, duse de curent. Acum cerul era intunecat si, oriunde ar fi privit, intunecimea lui apasa spre pamant incendii diavolesti. A inghitit din plin apa maloasa si si-a spalat fata umflata; apoi, atarnandu-si pantofii in jurul gatului cu ajutorul sireturilor, s-a impins in curentul tulbure. Cand in cele din urma a urcat pe malul celalalt, ploua cu picaturi mari si grele de apa murdara, care lasa in urma pete, ca si cum ar fi fost ulei uzat. Cum am ajuns in rau? S-a uitat peste apa, spre furtuna de foc ce bantuia in zona in care se afla scoala lui. Incendiul l-ar fi parjolit, astfel ca s-a retras de acolo, ajungand in alt loc, apoi traversase raul — destinatia propusa. Ori am innebunit? Cand, intr-un tarziu, a ajuns pe strada unde se gasea casa lui, i-a fost greu sa stabileasca sub care morman de moloz se aflase candva caminul lui. A identificat locul doar dupa ce l-a recunoscut pe domnul Hidachi stand pe strada, in fata movilei care fusese casa lui, aflata alaturi de a sa. — Se investigheaza amanuntele, a spus barbatul. Apoi, raspunzand la intrebarea lui Hiroshi privind familia sa, a repetat: Se investigheaza amanuntele. Sapand, Hiroshi a dat de capul, gatul si bratul drept al mamei lui, in vreme ce cadavrul incinerat al tatalui sau era identificabil doar dupa incaltaminte. Cum statea ghemuit in mijlocul ruinei, ceva s-a blocat in mintea lui Hiroshi. Noaptea aceea a venit si s-a sfarsit, iar dimineata setea l-a indemnat sa mearga inapoi la rau. Cand s-a intors, i s-a parut ca simte miros de sepie prajita si a salivat, dar, urmand mirosul, a ajuns la o movila de cadavre — majoritatea de oameni, dar si cateva de caini, pisici si pasari, plus unul de vaca, o vaca umflata ca un balon. Revenit la mormanul de moloz, si-a facut un cuib pentru sine si a mestecat incet o mana de orez. La urmatoarea intoarcere la rau, a gasit o sticla care plutea — apa pe care a adus-o de la rau l-a ajutat sä mestece mai usor orezul. Dupa trecerea unei alte nopti, cadavrele mamei si tatalui sau au inceput sa miroasa, astfel ca Hiroshi a impachetat orezul intr-o carpa, si-a luat sticla cu apa si a pornit la drum. " carti sf online
Dupa cum ati vazut din rapoartele noastre, Portalul Albuquerque a fost o incercare de a crea o metoda viabila pentru transfer de materie energetica, obiectivul pe termen lung fiind crearea unui sistem practic de transfer instantaneu de materie. Profesorul de liceu Mike Erikson e foarte multumit de slujba pe care o are si de traiul sau linistit; desi poseda un coeficient de inteligenta ce se invecineaza cu geniul, a decis sa duca o viata cat mai normala posibil. Un vechi prieten il convinge insa sa-l ajute sa afle ce nu este in regula cu proiectul secret pe care il finanteaza. Privit initial cu suspiciune de catre cercetatorii care lucreaza la proiect, Mike trebuie sa afle ce se intampla si daca experimentul a deviat de la scopul propus. Pe masura ce investigatiile avanseaza, el incepe sa se teama de raspunsul gasit – s-ar putea sa fie doar o chestiune de timp pana cand proiectul va distruge viata pe Pamant. Koturovic credea ca intr-o zi omenirea va forma un soi de structura telepatica globala, un subconstient colectiv care va deschide o bresa dimensionala intre lumi. Iar monstrii din acele alte lumi vor veni sa ne atace. O lectura obligatorie pentru cei carora le plac thrillerele SF. O poveste inteligenta, captivanta, cu un protagonist stralucit si o enigma care m-a surprins cu adevarat. - Andy Weir, autorul romanelor Martianul si Artemis Cartea mea preferata de pana acum: o combinatie perfecta de mister, suspans, umor, groaza, SF si paranormal. - Bibliosanctum Un roman science-fiction remarcabil, cu o poveste solida si captivanta, bazata pe teorii stiintifice si idei foarte interesante. - Quick-book-review Combinati SF-ul cu misterul si veti obtine Portalul Albuquerque. Personajul principal este o combinatie interesanta intre Sherlock Holmes si Barbati in negru. - Inkdrinkersociety Mister, horror, SF si un protagonist aparte si interesant. - Scottwhitmorewriter Recomandat fara ezitare fanilor science-fiction interesati de universuri paralele.- Shaunesay Un protagonist neobisnuit, multa tensiune, mister si o neasteptata schimbare de directie. - Sfsignal Un erou demn de Sherlock Holmes si un deznodamant terifiant. - Fantasticfiction recenzii carti sf
Fundatia si Imperiul este al doilea volum din seria Fundatia Premiul Hugo pentru cea mai buna serie SF din toate timpurile Prabusirea vechiului Imperiu sub loviturile necesitatii istorice nu reprezinta altceva decat un prolog al prabusirii Fundatiei insesi. Pe aceasta scena apocaliptica are loc ascensiunea neprevazuta a Catarului, un mutatn capabil sa controleze emotiile oamenilor si al carui magnetism malefic aminteste de cel al sangerosilor dictatori care au inspaimantat Europa secolului al XX-lea. Toate sperantele Galaxiei depind acum de acea misterioasa A Doua Fundatie, singura care ar putea impiedica expansiunea nelimitata a noului stat totalitar al Catarului. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei cartii sf
O carte clasica a genului science-fiction, care la centenarul nasterii lui Stanislaw Lem, in 2021, ii vadeste spiritul vizionar. Profunzimea si inventivitatea prodigioasa a lui Lem sunt celebrate intr-o editie aniversara, de colectie, si intr-o noua traducere. Un maestru al literaturii science-fiction. Unul dintre spiritele profunde ale epocii noastre. - The New York Times Doi mari roboti-inventatori ai viitorului se provoaca unul pe altul cu aparatele nascocite: construiesc cand un Electrobard producator de poezii pe banda, cand un instrument de dezindragostit sau o masina care creeaza neant si fac experimente pe sute de microlumi in cautarea Fericirii Universale. Intr-un melanj alegoric de basm si fabula moderna, aventurile robotilor nasc o adevarata epopee, acoperind marile teme ale omenirii: nasterea, dragostea si moartea, binele si raul. Pe cat de distopice, pe atat de ludice si pe cat de specifice in tarele denuntate, pe atat de universal valabile, povestirile din Ciberiada se caracterizeaza printr-o inventivitate uimitoare. Sensurile stratificate il incita pe cititor sa le deplieze si sa le sondeze, insa fara vreo garantie de a le epuiza. Lumea viitorului nu e cea mai frumoasa si nici cea mai buna. Intalnim aici avaritia si narcisismul, violenta si demagogia, absurditatea si pacatul birocratiei. Printr-o fina, dar muscatoare ironie, Lem avertizeaza asupra pericolelor hipertehnologizarii, indemnand la meditatia profunda asupra rostului vietii, limitelor cunoasterii si complexitatii naturii umane. Universul inca se straduieste sa tina pasul cu enorma forta creatoare care a fost Stanislaw Lem. - The Washington Post Imbinarea dintre imaginatia si stiinta lui Lem da nastere unor lumi diverse si complexe. Unele se afla imediat dupa coltul nedefinit pe langa care trecem in fiecare zi; cateva se gasesc la doar o aruncatura de bat de orizonturile propriei noastre epoci spatiale; iar altele sunt la mare departare, extrapolari parabolice ale folclorului din trecut intr-un viitor de legenda, populat de dragoni statistici si regate microminiaturale, utopii psihedelice care mascheaza suferinta universala a unor muritori autobionici care persecuta roboti monoteisti. - The New York Times Lem a creat o lume stranie, in care robotii si rachetele se intalnesc cu regi si dragoni. - The Independent on Sunday cartii sf
Isi indrepta privirea, agatandu-se ca de o ultima speranta, spre tanara care continuase in tot acest rastimp sa-si citeasca, impasibila, ziarul. De parca tocmai asta ar fi asteptat, ea isi intrerupse lectura si, ridicand spre el ochii, ii zambi complice. Pentru o clipa, se pomeni transportat intr-al noualea cer. Se fastaci, rosi pana in varful urechilor si raspunse cu un suras neajutorat. Nu-i venea nicicum a crede ca acel semn de funciara bunavointa ii fusese adresat, intr-adevar, lui. Zambetul ei inflori, ii destinse figura altminteri atat de absenta, accentuandu-i parca, totusi, cicatricea. Numai de n-ar incepe si ea sa trancaneasca, isi zise, incercat de un gand alarmant. Isi aminti brusc sloganul publicitar – „Nici nu banuiesti cat de aproape poate fi fericirea!“ – si, in acelasi moment, in gura ei se arata, dezvelit de zambetul tot mai larg, siragul impecabil al unei danturi din vipla. Luciul metalic al acelui ranjet lugubru ii ingheta sangele in vine. - Gheorghe Sasarman sfanta traditie carte
A doua parte din seria TERRA XXI. Nimic nu prevedea furtuna din primavara lui 2058. Nanitii invinsesera cele mai crunte boli, omenirea ajunsese pe Marte, iar tumultul terorist de la inceputul secolului fusese dat uitarii. Cei mai puternici oameni de pe planeta, membrii Societatii, incep sa se teama de mecanismele pe care ei insisi le-au pus in miscare: orasele circulare, IA-uri cu puterea a zeci de milioane de creiere umane, o retea secreta de tineri cu abilitati telepatice si, mai ales, diferentele ideologice despre cum sa faca lumea mai buna inainte de contactul cu o civilizatie extraterestra. Semnele sfarsitului existau. Dar furtuna i-a prins pe toti, buni sau rai, oameni sau ciborgi, batrani sau tineri. Cine va mai ramane dupa Ziua Judecatii? Adrian Mihaltianu ne propune un viitor apropiat sumbru, dar plauzibil, in care nanotehnologiile, implanturile mentale si inteligentele artificiale pun in pericol insasi ideea de OMENIRE. O poveste captivanta si surprinzatoare, care duce mai departe intamplarile din Epoca Inocentei. - Andrei Crivat carti sf bune
Golul evolutiv este a treia parte din Trilogia golului Bestseller international Golul evolutiv. Trilogia golului. Partea a III-a. Volumul 1 (544 pagini) Golul evolutiv. Trilogia golului. Partea a III-a. Volumul 2 (536 pagini) Seria lui Peter F. Hamilton a cucerit milioane de cititori si pentru ca pune intrebari fundamentale despre inteligenta omului si conditia umana in general, cercetand limitele si puterile fanteziei. Dupa Golul visator si Golul temporal, Golul evolutiv patrunde in granitele flexibile ale realitatii, ale formelor si sensurilor ei. - The New York Times SF-ul si fantasy-ul imi plac cel mai mult pentru ca aceasta literatura inca recunoaste existenta miracolului, ca odinioara, si astfel poti evada in alte realitati. Cand te apuci de citit o asemenea carte, ea te poate duce oriunde. - Peter F. Hamilton Natura Golului ascunde mai multe paradoxuri. In el se afla si raiul, si moartea. Visele si visatorii se intalnesc in continuare, intr-o carte in care mecanismele imaginatiei se dezvaluie in toata splendoarea si perversitatea lor. Peter F. Hamilton e unul dintre cei mai fascinanti scriitori SF din vremea noastra. Imaginatia lui nu se compara cu a nici unui alt autor. Incursiunea fictiva in viitor ofera intrebari si povesti fara sfarsit, intr-un amestec de fictiune si stiinta la care niciun cititor nu poate ramane indiferent. - Kirkus Reviews Al Doilea Visator, Araminta, e vanat in toata galaxia de toti cei hotarati sa impiedice Pelerinajul in Gol. Microunivers indestructibil, acesta cuprinde si paradisul, dar e si o amenintare mortala, pentru ca realitatea din interiorul lui are nevoie de energie provenita din planete, stele, galaxii, din tot ce exista. Povestea lui Edeard merge, si ea, mai departe. Visatorul Inigo nu mai are timp si trebuie sa hotarasca daca da unda verde pentru visul final al lui Edeard. Iar Araminta trebuie sa aleaga daca fuge de indatoriri sau le infrunta. Numai ca toate aceste alegeri pot fi in zadar, daca liderul unei factiuni rivale intra in Gol. Caci nu cucerirea paradisului e scopul, ci obtinerea puterii absolute. Dupa Golul temporal si Golul visator, Golul evolutiv e o lectura extraordinara, care merita un loc in biblioteca oricarui fan SF. - Library Journal carti sf pentru copii
Ingerul cauzalitatii. Seria Jean le Flambeur, partea a III-a Intamplarile din Ingerul cauzalitatii ii gasesc pe excentricul Jean le Flambeur si pe Mieli in parti diferite ale universului, in vreme ce Perhonen, nava lor cu constiinta proprie, a fost distrusa. Cei doi protagonisti trebuie sa decida cui ii sunt loiali si ce trebuie sa faca pentru a supravietui. In jurul lor, intreg sistemul solar intra intr-un razboi de dimensiuni si consecinte fara precedent. Aventurile personajelor din romanele lui Hannu Rajaniemi isi iau forta din talentul lui de povestitor si, mai ales, din viziunea extraordinara asupra stiintei viitorului si asupra umanitatii fracturate prin tot universul. Toate temele unui space opera clasic se imbina cu explorarea avangardista a post-umanului, a fizicii cuantince si a ciberneticii. Intriga e complexa, ideile sunt antrenante intelectual, iar Jean le Flambeur este un personaj puternic conturat. - The Guardian Fragment din cartea "Ingerul cauzalitatii. Seria Jean le Flambeur" de Hannu Rajaniemi: "Ai venit la munte ca sa gasesti vrajitoarea. Versantii abrupti si piscul alb, scobit ca un castron, sunt invaluite in nori ca dantela. Muntele este solitar, perfect in sine, nepasator inaintea ingustei poteci a oamenilor care urca in zigzag in fata ta, aidoma copcilor care inchid o rana. Te gandesti la calatoria pe care ai facut-o si la alegerile pe care le-ai facut. Sunt margele pe o salba, pietre pretioase insirate pe un colier, una dupa alta. Iti aranjezi katana si incepi ascensiunea. Vantul aduce iz de fum. Un stalp alb se ridica spre cer indaratul tau. Satul tau continua sa arda. Gakii ataca la inceputul serii, cand ajungi pe creasta. Esti deasupra norilor acum si ultimele raze de soare le transforma varfurile intr-o fuziune de albastru si trandafiriu. Un vant inghetat coboara pe panta alba a muntelui, purtand fulgi minusculi. Este rasuflarea lui Yuki-Onna, vrajitoarea alba. Ea stie ca vii. In versantul de deasupra exista scobituri. Gakii ies din ele lent, ca niste limbi albicioase din guri negre. Sunt creaturi atrofiate, vestejite, cu exceptia pantecelor bombate, umplute cu sange intunecat. Ei adulmeca aerul si coboara pe poteca montana, la inceput sovaielnic, apoi in goana frenetica. Katana iti iese din teaca din propria-i vointa, o aschie de argint stralucitor. Primul gaki suiera si roteste spre tine un brat aidoma unei coase. Duhoarea lui te face sa icnesti: excremente, pamant umed si descompunere. Katana descrie un arc sclipitor prin aer. Lichid de culoarea cenusii tasneste din ciotul labei lui intinse. Gakiul se retrage, clantanind manios din dinti, arzand din ochii galbeni. Vezi doi dintre tovarasii lui care suie pe panta din dreapta. De acolo vor cobori ca sa te atace din flanc. Ceva mai jos, nu departe, se afla un afloriment cu o stanca masiva, care ti-ar proteja spatele. insa pentru a ajunge acolo trebuie sa cobori panta abrupta si inzapezita. Un gaki decide in numele tau. Se napusteste direct spre tine, cautand sa se traga in teapa in taisul katanei. Faci un pas gratios de dans intr-o parte si-i retezi picioarele; se rostogoleste pe povarnis, iar tu il urmezi prin sarituri nebunesti, iar pietrele zornaie si se pravalesc sub talpile tale, si te rogi sa nu-ti agati glezna in ceva si sa ti-o luxezi. Esti cat pe-aci sa cazi pana in fundul rapei, dar te opresti dupa o jumatate de rostogolire, te ridici si te intorci, gafaind din greu. Acum ai spatele aparat, insa un semicerc de gaki vin spre tine, cu ghearele raschirate, suierand, clantanind si scuipand. Astepti. Vantul se inteteste. Pare un loc bun in care sa mori. Singurul tau regret este ca Yuki-Onna va scapa de razbunarea ta si va pastra sufletul iubitei tale. Tii katana cu delicatete, ca o pensula de caligraf si te pregatesti sa scrii un haiku despre moarte. O sageata cu coada penata infloreste din gatul gakiului din mijloc. Mai multe sageti se arcuiesc de sus spre ceilalti, in succesiune rapida. Inaintezi cu pasi iuti, dar fara a desprinde talpile de pe sol, si izbesti in stanga si in dreapta. Capul unui gaki se pravaleste pe panta muntelui." cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
O piatra pe cer este prima carte din seria Imperiul Orice planeta este "Pamantul" pentru cei ce-o locuiesc. Un singur pas il duce pe Joseph Schwartz dintr-un timp in altul, din 1949 in perioada primului Imperiu Galactic. Se afla tot pe Pamant, insa planeta e de nerecunoscut. Radioactivitatea a saracit solul si, pentru a economisi resursele, oamenii sunt eutanasiati la varsta de saizeci de ani. Pamantul este doar un bolovan, o piatra pe cer, dar locuitorii sau sustin cu incapatanare ca acesta este locul unde au aparut oamenii, care s-au raspandit apoi in toata galaxia. Vreme de cincizeci de ani, tonul aproape impersonal al lui Asimov a fost cel pe care l-au ascultat toate celelalte voci ale SF-ului... Se poate afirma intr-adevar ca i-a lipsit poezia, dar pentru cincizeci de ani, glasul lui a fost cel care a sunat cel mai mult a SF. Asimov a fost vocea implicita a science-fictionului. - John Clute, The Encyclopedia of Science Fiction Din seria Imperiul fac parte: O piatra pe cer Praf de stele Curentii spatiului carti sf de dragoste
Cartea a treia din seria Lumea Inelara Surprizele nu vin usor atunci cand nu recunosti nimic. O noua aventura pe Lumea Inelara il reuneste pe Louis Wu cu Cel-Mai-Ascuns, pentru a scrie impreuna istoria imensului artefact. Se pare ca fiecare specie de pe Arcada a avut dintotdeauna un Protector, dar acum e nevoie de cineva care sa-i protejeze pe toti, deoarece vampirii se reproduc in numar alarmant, terorizeaza planeta si ii ameninta existenta. Asadar, cine se va aseza pe tronul Lumii Inelare? Intrebarea principala este legata de Protectori. Trebuie sa stiu unde se gasesc, cati sunt, caror specii le apartin, care le sunt intentiile, metodele si telurile. Opera lui Niven reprezinta un univers uluitor si plauzibil, iar cartea aceasta este piatra de temelie a seriei Lumea Inelara. Tehnica lui e ireprosabila, iar personajele si situatiile in care se gasesc sunt creionate cu deosebita maiestrie. - San Diego Union-Tribune Lumea Inelara ramane o creatie ametitoare si spectaculoasa, una dintre cele mai mari nascociri ale imaginatiei din istoria SF-ului. - sfreviews.net Niven va ramane vesnic in topul autorilor de science-fiction. - publishersweekly.com Imi face o deosebita placere sa va informez ca Larry Niven inca are stil. - fantasticreviews.com Una dintre cele mai frumoase si influente carti de science-fiction scrise vreodata. Lumea Inelara in sine ramane unul dintre cele mai ingenioase si uimitoare concepte din istoria SF-ului. - tor.com Din seria Lumea Inelara au mai aparut: Lumea Inelara Inginerii Lumii Inelare anticariat sf
O alegorie faustiana despre hybris si stiinta Eram invizibil si abia acum incepeam sa-mi dau seama de avantajul extraordinar pe care mi-l oferea invizibilitatea. O prezenta cel putin neobisnuita tulbura linistea unui satuc englezesc - un strain acoperit de bandaje, cu o fire neprietenoasa si activitati ce starnesc curiozitatea localnicilor. Curand, ei descopera ca sub deghizarea sa se ascunde o descoperire stiintifica uluitoare: invizibilitatea. In vreme ce se foloseste de aceasta putere in scopuri egoiste si malefice, barbatul se desprinde treptat de umanitate, devenind un experiment moral esuat. Indraznind sa viseze la o lume a progresului stiintific, H. G. Wells introduce o serie de teme literare ce revolutioneaza genul SF, prin opere ca Omul invizibil, Razboiul lumilor, Masina timpului, Insula doctorului Moreau, Primii oameni in Luna. Ideile mari si neobisnuite, care depasesc experienta noastra comuna, au adesea mai putina inraurire asupra oamenilor decat faptele marunte, concrete. Interesul romanului nu consta in conceptele sale stiintifice, ci in dezvoltarea stralucita a temei invizibilitatii. Daca cineva ar putea fi invizibil, atunci ce s-ar intampla? - Arthur C. Clarke O poveste captivanta de teroare si suspans, si in acelasi timp o alegorie faustiana a hybrisului si a stiintei. - penguinrandomhouse.com Wells a reusit, la fel ca toti marii scriitori de SF, sa speculeze si sa proiecteze progresul stiintific, dar Omul invizibil este mai mult decat tehnologiile specifice descrise si modul in care acestea influenteaza viata personajelor, este o discutie despre locul omului de stiinta in lume si pericolele experimentarii stiintifice. - bibliofreak.net Provocatoare si originala, cu un erou memorabil, desi neplacut. O poveste care a fost si continua sa fie foarte influenta. - Ian Gregoire O capodopera desavarsita a science-fictionului despre un om prins in teroarea propriei sale creatii. - amazon.com Din aceeasi galerie cu monstrul lui Frankenstein si Dracula, povestea unui om innebunit de puterea de a deveni invizibil a fost raspandita pe scara larga dupa publicarea romanului lui H.G. Wells. - peoplesworld.org carti sf pentru copii
Zeul adormit este a III-a parte din seria Zorii Noptii si este alcatuit din 3 volume Acest volum incheie actiunea inceputa in Disfunctia realitatii si Alchimistul neutronic. Soarta omenirii si confruntarea cu sufletele mortilor au ajuns la o noua etapa. Criza spirituala a Confederatiei atinge punctul culminant: se clatina granita dintre realitate si viata de dupa moarte, pe care o multime de suflete vor sa o treaca pentru a folosi puterea energetica a celor vii. Romanul lui Peter Hamilton pune in discutie o gama variata de teme din filozofie si morala si se concentreaza pe cele peste 100 de „personaje principale“. Autorul exprima stralucit o viziune profunda si limpede. Peter Hamilton este un talent dintre cele mai rare. - Denver Post Hamilton si-a asigurat un loc sigur in viitor. Trilogia ZORII NOPTII va deveni in curand un titlu clasic din literatura SF. - SF Site Personajele de mare subtilitate, povestile diverse care se intalnesc in acest roman si tehnologiile inedite la care apeleaza autorul contureaza un univers credibil, captivant pentru cititor, care calatoreste astfel intr-un viitor complicat. - Analog Science Fiction Magazine O serie care indeplineste una dintre principalele misiuni ale science fiction-ului si ale literaturii in general: creeaza o lume la scara lumii reale si ii confera aceeasi complexitate. - Locus Daca exista o carte care merita eticheta NU RATATI!, aceasta este romanul lui Peter Hamilton. - Critical Wave Universul lui Hamilton nu incape intr-un singur volum. Sunt prea multi eroi de admirat, prea multi ticalosi de detestat, prea multe lumi de explorat... Imaginatia scriitolui nu are limite. - Science Fiction Weekly Tulburator, de o originalitate autentica si demn de a fi comparat cu cele mai bune romane hard SF semnate de scriitori ca Isaac Asimov si Arthur C. Clarke, Zeul adormit este incheierea sclipitoare a uneia dintre operele majore ale scrience fiction-ului britanic. - SFX anticariat sf
Creatorul succesului international Eragon revine cu un roman sciencefiction fascinant, amplu si poetic, plin de rasturnari de situatie. Ati plutit pe aripi de dragon, acum va veti inalta pana la stele... Calatori pe o mare de stele este o aventura de proportii intergalactice despre conflicte neasteptate si descoperiri epocale, dar si despre puterea speciei umane de a depasi orice obstacol, cu multa compasiune si empatie. In timpul unei misiuni de rutina, xenobiologul Kira Navarez descopera orelicva extraterestra care o va purta intr-o serie de aventuri dincolo de spatiul cunoscut. Kira a visat sa gaseasca viata extraterestra, insa a trezit... un Cosmar. Cand intreaga specie umana este amenintata cu distrugerea, Kira este poate ultima speranta de mantuire. Fanii de toate varstele vor fi curiosi si vor explora cu uimire acest roman. - The Wall Street Journal O carte care uimeste, oferind placeri din alte lumi, si Cosmaruri nebanuite. - Newsweek Este cea mai buna carte scrisa de Paolini pana in prezent, creata cu multa maiestrie, imaginatie si inteligenta. Este accesibila si palpitanta, iar la final, cititorii isi vor dori mai multe! - Starburst Magazine Paolini este un scriitor fascinant de literatura fantasy. - The Boston Globe Christopher Paolini creeaza magie literara. - People carti sf pdf
Fundatia si Pamantul este al cincilea volum din seria Fundatia Premiul Hugo pentru cea mai buna serie SF din toate timpurile O nava. Trei calatori. O misiune: gasirea Pamantului. Soarta omenirii sta in mainile lui Golan Trevize. Dupa ce a hotarat ca lumile trebuie sa se uneasca in superorganismul Galaxia, Trevize nu este sigur ca a luat cea mai buna decizie. Convins ca rezolvarea dilemei se afla pe Pamant, el porneste in cautarea planetei-mama. Nimeni insa nu stie unde se afla aceasta, ba mai mult, unii sustin ca nici macar nu exista. Din seria Fundatia fac parte: Fundatia Fundatia si imperiul A doua fundatie Marginea fundatiei Fundatia si Pamantul Preludiul fundatiei Zorii fundatiei cele mai bune carti sf
Universul ofera mereu porti ale descuierii creativitatii interioare pentru oameni si pentru natura. Praful de stele insa ne-a aratat ca nu doar frumusetea naturii e unul dintre punctele culminante ale acestui cuvant fara intelesuri, viata. Mai avem planete, galaxii si alte abisuri ale gandirii cosmice inca nedezvaluite, dar care merita o cinstita privire… Elementalii traiesc pe o planeta din Sistemul Solar, acestia fiind manifestari fizice ale sentimentelor cunoscute. Sunt emotiile cu care ai putea sta de vorba la propriu, dar si la figurat. Au o planeta plina de resurse inca neexplorate suficient, un camp al legilor fizicii cu totul diferit fata de planeta Terra, si poseda asa-zisa ,,magie” ce vine din puterea, vointa lor interioara… In Volumul I, Inceputul lui Forrium, veti parcurge povestea unui elemental pe nume Forrium, un baiat prins in mrejele unui razboi de zece ani ce zguduie planeta din temeliile vietii. Un razboi civil ce este condus de catre regele planetei, Negattivum, un alt elemental ce poarta un coif misterios, intunecat, ascunzand urmele trecutului sub o masca. Acest volum reuseste sa dea viata si speranta unui cuvant ce nu a fost inteles de cele mai multe ori in existenta sa cumulativa, oferindu-i un start de la zero, o interpretare pura asupra acestei dezbateri complexe - sub o forma simpla - Elementalii. recenzii carti sf
O noua poveste din apocalipsa zombie Fata cu toate darurile Oamenii de stiinta si militarii din statia Rosalind Franklin lucreaza cu disperare sa salveze lumea de pandemia ce ameninta sa distruga intreaga civilizatie. Greaves, un baiat de cincisprezece ani, instabil emotional, eminent in stiintele naturii, dar marginalizat de adultii din statie, pare sa fi gasit leacul. Dar, aflati in pragul colapsului, destabilizati de anxietatea si disperarea celor care stiu ca de ei depinde salvarea tuturor, oamenii nu iau intotdeauna cele mai bune decizii. O carte fascinanta, deopotriva o drama in plina claustrofobie, un thriller palpitant si o lunga calatorie printr-o lume apocaliptica. Baiatul de pe pod e scrisa neobisnuit de poetic, iar tensiunea creste cu fiecare pagina. - Barnes and Noble carti sf pdf
Casa Harkonnen. Preludiul Dunei - Cartea a II-a Bestsellerul New York Times care precede saga legendara a lui Frank Herbert Au trecut optsprezece ani de cand Shaddam al IV-lea domneste pe Tronul Leului de Aur, dar incercarile sale de a produce mirodenie artificiala cu ajutorul fanaticilor tleilaxu inca nu au fost incununate de succes. Tensiunile cresc tot mai mult intre cele trei Case Mari ale Landsraadului care vor scrie istoria. Ducele Leto Atreides se vede silit sa aleaga intre prietenie si datorie, siguranta si destin, in timp ce dusmanul sau de moarte, baronul Vladimir Harkonnen, are ambitii tot mai mari, complotand impotriva Imparatului Padisah si a surorilor Bene Geserit. Jessica, tanara cu parinti ilustri, urmeaza antrenamentul dur al Cuvioaselor Maici, pentru a fi initiata in tainele magiei pe care nimeni in afara acestora nu o poate intelege, dar care influenteaza intregul imperiu. O poveste extraordinar de bine gandita si etern fascinanta! - Kirkus Reviews Cu multa vreme in urma, in timpul Jihadului Butlerian, cele mai multe fiinte umane ajunsesera niste biete automate organice, care urmau orbeste poruncile masinilor ganditoare. Infrante complet, nu puneau intrebari, nu opuneau rezistenta, nu cugetau niciodata... Ramasesera oameni, dar isi pierdusera scanteia care-i facea umani. Cu toate acestea, dintre ei, cativa au rezistat. Acestia au luptat, au refuzat sa cedeze si, pana la urma, au triumfat. Doar ei isi mai aminteau ce inseamna sa fii uman. Noi nu trebuie sa dam niciodata uitarii lectiile pe care ni le-am insusit in acele vremuri intunecate si primejdioase! Din seria Preludiul Dunei fac parte: Cartea 1: Casa Atreides Cartea 2: Casa Harkonnen Cartea 3: Casa Corrino recenzii carti sf
Un science fiction ideal pentru cei care au citit Jocul lui Ender, Jocurile foamei sau Infanteria stelara. O rasa extraterestra a venit sa cucereasca Pamantul cu o tehnologie mai presus de orice vazusera oamenii vreodata, care semana mai degraba cu magia. Orase intregi disparusera in flacari si sfarsitul parea aproape. Pana cand oamenii au descoperit ca pot folosi si ei arma inamicilor si au ripostat. Dupa cinci secole de razboi, Jax, cadet in elita militara si printre putinii din lume care pot folosi tehnologia extraterestrilor, s-a antrenat toata viata pentru lupta pe front. Pentru Naomi, o tanara nomada printre ramasitele Pamantului, fiecare zi este o lupta pentru supravietuire. In fata unui nou atac inamic, cei doi tineri trebuie sa gaseasca o cale sa opreasca invazia iminenta. Fanii seriilor JOCUL LUI ENDER si HARRY POTTER, cei ai Infanteriei stelare si cei carora le plac costumele in stilul manga vor considera cartea lui J. Patrick Black un bilet perfect catre o lume fantastica. Acest inceput de serie plin de actiune ii va cuceri pe fanii literaturii science fiction cu elemente de fantasy. - Booklist Un cocktail uluitor de science fiction, fantasy si actiune militara. - Patricia Briggs carti sf pentru copii
"Mai povesteau oamenii, in serile cand se-adunau la cate unul, sa stea de taina, ca mosneagul se ivea, cel mai adesea in noptile cu luna plina, prin marginile lanului. Umbla de colo-colo, sovaind, parca neindraznind sa se-ntoarca la el acasa. Trupul ii era tot strapuns, iar prin gaurile in care nu ramasesera panusi se putea vedea dintr-o parte-n alta. Pe teasta si-n varfurile degetelor ii crescusera mii de fire de matasea porumbului, care frematau la cea mai mica adiere. Din picioare inmugureau frunze si cu toate astea se misca aproape ca un om, gemand de ti se facea pielea de gaina. Dar din gavanele ochilor nu curgea nicio lacrima, caci erau pline cu graunte, printre care se furisau gandaci marunti..." top carti sf
Una dintre primele reguli pe care le invatase ca observator era ca o persoana ce ocupa doua puncte in acelasi timp din aceeasi realitate risca sa se intalneasca cu ea insasi. In afara spatiului si timpului exista Eternitatea, al carei scop este sa vegheze la bunastarea umanitatii. Sarcina lui Andrew Harlan este de a calatori in timp si de a introduce in locul si la momentul potrivit cate o schimbare de realitate pentru binele comun al omenirii. Totusi, sfarsitul Eternitatii pare sa fie aproape, deoarece Harlan nu mai este convins ca rolul Eternilor este spre binele general al oamenilor. Iar din clipa in care intalneste si se indragosteste de o femeie ce nu se numara printre Eterni, el va cauta sa manipuleze timpul pentru propriile interese, astfel incat iubirea sa supravietuiasca. Omenirea poate reusi sa se inalte pe cele mai mari culmi doar supunandu-se la incercari majore. Forta care o impinge spre cuceriri mai noi, mai inalte, vine din pericol si din insecuritate lipsita de odihna. Nu se va sti niciodata cati oameni de stiinta de astazi isi datoreaza inspiratia unei carti scrise de Isaac Asimov. - Carl Sagan Asimov dovedeste una dintre cele mai dinamice imaginatii in science-fiction. - Daily Telegraph Asimov creeaza o lume cu o realitate surprinzatoare, dar credibila, in care ne sunt prezentate ramificatiile sociale ale calatoriilor in timp. - Pajiba Posibilitatea calatoriei in timp fascineaza intotdeauna, iar aceasta carte tese o poveste asa cum nu am mai intalnit. - Noreadstoogreat.Wordpress Asimov pare sa fi gandit bine toate detaliile. Chiar m-am entuziasmat: ar putea fi aceasta povestea unei calatorii in timp care sa functioneze? - Schicksalgemeinschaft.Wordpress Sfarsitul eternitatii are farmecul retro al SF-ului din anii 1950, dar cu mai multa profunzime decat majoritatea romanelor de gen din acea epoca. - Fantasyliterature Un thriller futurist si un roman de suspans. - Wbur Traducere din limba engleza de Iulia Anania. cartii sf
…subiectul incitant si, in egala masura, emotionant al cartii Omul amfibie, cea mai cunoscuta creatie fantastica a lui Beleaev, a prilejuit, pe langa tiparirea a zeci de editii in toata lumea, si cateva memorabile adaptari cinematografice. Locuitorii unui oras aflat pe coasta oceanului sunt cuprinsi de panica si spaima, ca urmare a stirilor senzationale, aparute in ziare, privind o creatura monstruoasa care isi facuse simtita prezenta in apele golfului.Unora, aceasta fiinta ciudata le pricinuia tot felul de necazuri, dar altora le venea pe neasteptate in ajutor. Despre „diavolul marii” se urzeau deja legende impresionante, pe care marinarii si le povesteau in soapta, de teama sa nu fie auziti chiar de el. „E zeul marilor - spuneau indienii batrani - el iese din adancul oceanului o data la o mie de ani ca sa faca dreptate pe pamant.” Nimeni nu banuia insa taina acelei misterioase fiinte "om-peste" si prin ce hotarare a destinului parasise ea lumea terestra. Autor a peste 50 de romane, nuvele si povestiri, scriitorul rus ALEKSANDR BELEAEV este unul dintre reprezentantii proeminenti ai literaturii stiintifico-fantastice universale. Eroii operelor sale sunt oameni care traiesc in imprejurari si conditii cu totul insolite, asa cum a fost si viata creatorului capodoperelor Omul-amfibie, Capul Profesorului Dowell sau Traficantul de aer. Din cuprins: Diavolul marii Calare pe delfin Zurita n-are nororc Doctorul Salvador Nepotica bolnava Gradina miracolelor Al treilea zid Atacul Omul Amfibie O zi in viata lui Ichtyandro Fata si negriciosul Servitorul lui Ichtyandro In oras Din nou in ocean O mica razbunare Zurita e neindurator O intalnire nedorita Lupat cu caracatitele Un nou prieten carti sf noi
Printul fractal. Seria Jean le Flambeur, partea a II-a Nu se compara cu nimic din literatura SF contemporana - Adam Roberts Matjek descopera intr-o librarie o lucrare misterioasa. Ideile din ea sunt atat de departe de tot ce s-a gandit ori s-a incercat vreodata, incat sunt cu adevarat infricosatoare. Intr-un oras al "Iutilor", al jucatorilor din umbra si al djinnilor, doua surori planuiesc o revolutie. Iar la marginea realitatii, un hot ajutat de o nava ganditoare este pe cale sa deschida o cutie Schrodinger pentru angajatorul sau. In cutie isi poate gasi libertatea. Sau nu. Jean le Flambeur s-a intors si nu are timp de pierdut. In mult asteptata continuare a volumului Hotul cuantic, Hannu Rajaniemi revine la universul fascinant pe care l-a creat in romanul sau de debut si ne dezvaluie planurile unui viitor sumbru pentru Pamant. Printul fractal ne vorbeste despre marile probleme: nemurire si moarte, dragoste si tradare, dar mai ales despre puterea povestilor. - Adam Roberts carti sf pdf
Masinarii infernale. Cartea intai din Cronicile oraselor flamande Unele cicatrici nu dispar. Este o lume in care orasele mai puternice le inghit pe cele mai slabe. Intr-un viitor postapocaliptic, lumea este un teren de vanatoare pe care orasele - masinarii infernale pe roti - isi disputa suprematia, inghitindu-se unele pe altele. In Londra mecanizata din care n-a iesit niciodata, Ucenicul Istoric Tom viseaza sa devina un erou, insa adanc in pantecele metropolei sale, Hester Sahw face prima miscare intr-o lupta pe viata si pe moarte. Desi nu vrea decat sa se razbune, ea intelege ca, de fapt, si-a asumat o responsabilitate mai mare si descopera ca dragostea si aventura pot fi la indemana oricui. Trebuie doar sa invete sa aiba incredere in oameni. Tu nu esti un erou, iar eu nu sunt frumoasa, zise fata, si probabil ca nu vom trai fericiti pana la adanci batraneti. Dar suntem in viata si suntem impreuna, si vom fi bine. Din seria Cronicile oraselor flamande fac parte: Cartea 1: Masinarii infernale Cartea 2: Aurul pradatorului Fragment din romanul "Masinarii infernale" de Philip Reeve: "- Stai! striga Tom, pe jumatate alergand, pe jumatate plescaind prin noroi, straduindu-se s-o ajunga. Hester! Domnisoara Shaw! - Lasa-ma-n pace! se rasti ea. - Unde mergi? - Trebuie s-ajung inapoi la Londra, nu? Am avut nevoie de doi ani sa dau de urma ei, traversand Lumea de Afara pe jos, sarind la bordul unor orasele cu speranta ca vor fi inghitite de Londra. Iar cand am ajuns intr-un final acolo si l-am gasit pe Valentine, care a coborat sa faca turul atelierelor, asa cum mi-au spus scotocitorii ca obisnuieste, ce s-a-ntamplat? Un idiot m-a oprit sa-i scot inima din piept asa cum merita, zise ea, apoi se opri din mers si se intoarse catre Tom. Daca nu ti-ai fi bagat tu nasul, ar fi mort, iar eu as fi cazut si-as fi murit langa el, si acum m-as fi odihnit linistita! Tom se holba la ea si, inainte de a se putea stapani, ochii i se umplura de lacrimi intepatoare. Se detesta fiindca se facea de ras in fata lui Hester Shaw, dar nu se putea abtine; socul celor ce i se intamplasera si gandul ca fusese abandonat aici il coplesira, iar lacrimile fierbinti i se revarsara pe chip si taiara brazde albe prin noroiul ce-i acoperea obrajii. Hester, care fusese pe punctul de-a se intoarce si-a porni mai departe, se opri si-l privi, ca si cum nu era sigura de ceea ce vedea. - Plangi! rosti in cele din urma, incet si cu blandete, parand surprinsa. - Scuze, smarcai Tom. - Eu nu plang niciodata. Nu pot. N-am plans nici macar atunci cand Valentine mi-a ucis parintii. - Ce? Glasul lui Tom tremura din cauza plansului. Domnul Valentine n-ar face niciodata asa ceva! Katherine a spus ca n-a fost in stare nici macar sa omoare un pui de lup. Minti! - Si-atunci cum se face ca esti aici? intreba ea batjocoritor. Te-a imbrancit dupa mine, nu-i asa? Pentru simplul motiv ca mi-ai vazut chipul. - Minti! repeta Tom. Insa isi amintea mainile mari care-l impingeau; isi amintea caderea si luminita stranie care lucise in ochii arheologului. - Deci? intreba Hester. - El m-a imbrancit! murmura Tom stupefiat. Hester se multumi sa stranga din umeri, de parca ar fi spus: „Vezi? Vezi cum este el de fapt?" Apoi ii intoarse spatele si-si continua drumul. Tom se grabi, o ajunse din urma si merse alaturi de ea. - Vin cu tine! Trebuie sa ma-ntorc si eu in Londra! O sa te-ajut! - Tu? intreba fata si rase suierat, apoi scuipa in noroiul de la picioarele lui. Crezusem ca esti omul lui Valentine. Acum vrei sa m-ajuti sa-l omor? Tom clatina din cap. De fapt, nu stia ce vrea. O parte din el continua sa se agate de speranta ca totul era o neintelegere, iar Valentine era bun, si blajin, si curajos. In niciun caz nu voia sa-l vada ucis, si pe sarmana Katherine ramasa fara tata. Totusi, trebuia sa ajunga cumva in Londra si n-o putea face singur. Si, oricum, se simtea responsabil pentru Hester Shaw. La urma urmelor, era vina lui ca fusese ranita." cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
Imagineaza-ti ca ai in fata un paletar urias, deschis asa, ca un evantai, si are cel putin un milion de nuante… una mai fascinanta decat cealalta. Toate iti sar in ochi. Nu stii pe care sa o apuci si de care sa te bucuri mai intai. Asta e viata. Un milion de culori si nuante amestecate. Scopul tau este sa te bucuri de fiecare in parte, pe rand, cu rabdare, sa le savurezi pe indelete si, cand simti ca le-ai terminat, sa le iei de la capat, din nou si din nou, pana la sfarsitul vietii… - Gandeste-te la mine ca la un pictor, Robin! zambi el multumit. Am pictat cu materialul genetic uman un nou tablou, o noua specie, iar Omega este panza pe care il voi asterne… Se uita in ochii inginerului parca incercand sa ii trans¬mita si lui dragostea pentru aceasta forma de arta inventata de el. Pictura cu gene umane… pana la obtinerea tabloului perfect, a operei ce nu avea sa se strice niciodata, sa nu se imbolnaveasca sau sa se manjeasca de alte culori decat cele permise de pictorul-creator. carti sf online
Al cincilea val Cartea 1 Editie cartonata- roman integral. O invazie extraterestra distruge omenirea in patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru ca de data asta putinii pamanteni ramasi in viata nu stiu nici macar ce ii ameninta, cu atat mai putin cum sa infrunte pericolul. Cassie, o adolescenta curajoasa de 16 ani, are o singura dorinta: sa isi salveze fratiorul – iar pentru asta nu se da in laturi de la nimic. Inaintea atacului, Ben Parish era un baiat obisnuit, dintr-un liceu obisnuit. Acum este soldat si se vede obligat sa aleaga intre a avea incredere si a deznadajdui, intre a se supune si a se razvrati, intre a-si face datoria si a-si salva prietenii, intre viata si moarte. Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extraterestri la care va puteti gandi. Al Cincilea Val este cu mult mai inspaimantator. Poate pentru ca pare atat de plauzibil. Mai aproape de noi decat am vrea sa credem. Un roman fascinant, indraznet, o capodopera a SF-ului modern. Fascinant si original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde si nu-ti mai da drumul. O poveste post-apocaliptica despre o invazie extraterestra, cu o eroina inteligenta si vulnerabila in mijlocul actiunii. - New York Times carti sf de dragoste
Vortex - Seria Turbion. Partea a III-a. Un pelerinaj care duce omenirea pana la capatul universului Turk Findley, protagonistul din partea a doua a seriei, Axa, ajunge intr-un viitor indepartat gratie unor entitati misterioase si descopera ca umanitatea a populat un lant de planete legate intre ele. Pamantul e pe moarte. Turk si prietenul sau Isaac Dvali sunt transportati de o comunitate de fanatici care cred intr-o profetie de mult anuntata: se va realiza o comuniune mistica intre Ipotetici si oameni. Cei doi vor trebui sa descopere adevarul din cuvintele profetiei si adevarata natura a Ipoteticilor, intr-o calatorie care ii va duce pana la capatul universului. Wilson face din Vortex povestea unui pelerinaj religios, dar mai ales povestea oamenilor manati de nevoia de a intelege sensul vietilor lor, care ii trimite intr-o cautare inteleapta sau nu, in functie de asteptarile pe care le au de la inceput. - SF Reviews carti sf pentru copii
Serie de romane inspirate din universul serialului de televiziune Stranger Things, realizat de Netflix. Unul dintre cele mai vizionate si indragite seriale din ultimii ani, cu recorduri impresionante de audienta, care a cucerit publicul printr-un univers retro, al coloratilor ani ’80, plin de mister si de supranatural. Un laborator misterios. Un om de stiinta malefic. O istorie secreta. Suspicious minds, de Gwenda Bond, spune povestea mamei lui Unsprezece. Inainte de Demogorgon… inainte de Stapanul Mintii… teroarea avea chip uman. In vara anului 1969, tineretul american fierbe. Terry Ives, o studenta de la un campus linistit din Indiana, nu are nicio legatura cu tumultul din Vietnam sau cu protestele de la Washington. Insa in Laboratorul Hawkins, condus de Martin Brenner, o conspiratie ameninta totul. Terry Ives si Martin Brenner vor incepe un razboi cu totul diferit de cel in desfasurare: un razboi al carui camp de lupta e chiar mintea umana. Prequel-ul pe care toti fanii l-au asteptat. - Kirkus Reviews recenzii carti sf
Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Aceasta planeta a fost colonizata de oameni care aveau sentimente religioase intense, care s-au stabilit aici special pentru a le conserva si care au facut mari eforturi pentru a le insufla descendentilor Cat de puternice iti pot fi convingerile, daca nu sunt puse la incercare de ispita? Puritanii care au colonizat cu sute de ani in urma planeta Borthan au decretat ca doar umilinta le poate salva credinta. Destainuirea gandurilor si a sentimentelor personale reprezinta o crima, iar cuvinte ca eu si mine sunt considerate indecente si interzise in orice exprimare. Dar printul Kinnall Darival pune la indoiala strictetea acestui legamant si-i incalca poruncile cand se indragosteste de Halum, sora lui liant. Am trecut printr-o vreme a schimbarii si am fost vindecat… Eu sunt Kinnall Darival si am sa va povestesc totul despre mine. carti sf pdf
Casa Atreides. Preludiul Dunei - Cartea I Daca ti-a placut seria Dune, de Frank Herbert In asteptarea noii ecranizari Dune realizata de Dennis Villeneuve, care urmeaza sa fie lansata in 2021, Casa Atreides deschide o trilogie care dezvaluie detalii nestiute din lumea seriei, urmarind destinele unor personaje binecunoscute precum Baronul Harkonnen, Leto Atreides, Printul Shaddam, Duncan Idaho sau planetologul Kynes. O ocazie unica de a pasi in trecutul DUNE Cu universul Dune, Frank Herbert a aprins imaginatia a milioane de cititori din intreaga lume. Pasionat de zonele ramase neexplorate ale acestui univers si inspirandu-se din notitele tatalui sau, Brian Herbert, impreuna cu scriitorul Kevin J. Anderson, imagineaza o noua serie de romane, in care ajungem pe planeta Arrakis cu trei decenii inainte ca eroul din Dune, Paul Muad\'Dib Atreides, sa paseasca pe nisipurile ei fierbinti. Elrood al IX-lea domneste pe Tronul Leului de Aur, fiind Imparat Padisah al Universului Cunoscut, in vreme ce fiul sau, Shaddam, unelteste sa-i ia locul. O familie nobiliara inca minora, Casa Atreides, alege onoarea in raspar cu rivalii lor din Casa Harkonnen. Sclavul de opt ani Duncan Idaho e vanat de stapanii lui intr-un joc al cruzimii, iar copilul jura sa se razbune intr-o buna zi. Dune. Casa Atreides este o aventura extraordinara. Frank Herbert ar fi incantat si mandru de continuarea viziunii sale. - Dean Koontz Desi povestea e complexa, chiar si noii cititori vor putea s-o urmareasca cu interes, fiindca e construita pe mai multe povesti legate. Zecile de revelatii legate de istoria Dune fac din carte o lectura grozava care va face cititorii sa citeasca sau sa reciteasca seria originala. - Publishers Weekly La fel de complexa si de inventiva ca seria originala. - Kirkus Din seria Preludiul Dunei fac parte: Cartea 1: Casa Atreides Cartea 2: Casa Harkonnen Cartea 3: Casa Corrino cele mai bune carti sf
Fratia este volumul al II-lea din seria Assassin\'s Creed Lucram in intuneric pentru a sluji lumina. - Ordinul Asasinilor Prezicerile marului nu puteau fi schimbate, fiindca el arata viitorul asa cum avea sa fie si nimeni nu-l putea modifica, tot asa cum nimeni nu putea modifica trecutul. Roma, candva mareata, zace in ruine. Orasul este sufocat de mizerie si degradare, iar locuitorii sai traiesc asupriti de nemiloasa familie Borgia. Un singur om ii poate elibera de tiranie: Ezio Auditore, Maestrul Asasin. Din seria Assassin\'s Creed fac parte: Volumul 1: Renasterea Volumul 2: Fratia Volumul 3: Cruciada secreta Volumul 4: Revelatii Volumul 5: Renegatul Fragment din romanul "Assassin’s Creed. Fratia" de Oliver Bowden: "- Nu voi avea liniste pana n-o sa stiu ca Cesare este mort. - Ei bine, exista o cale de-a afla. Ezio il privi pe Leonardo. - Te referi la Mar? - Unde este? - Aici. - Atunci scoate-l si haide sa-l consultam. Ezio sovai. - Nu, este prea puternic. Trebuie sa-l ascund pentru totdeauna de mainile oamenilor. - De ce, daca este atat de valoros? intreba Leonardo ridicand nedumerit din umeri. - Cu multi ani in urma, chiar tu ai spus ca n-ar trebui sa se ingaduie sa cada in maini necuvenite. - Atunci tot ce avem de facut este sa-l tinem departe de mainile cui nu trebuie. - Nu exista nicio garantie ca putem face asta mereu. Leonardo il privi cu gravitate. - Daca vei hotari vreodata sa-l ingropi undeva, promite-mi un singur lucru. - Ce anume? - De fapt, doua lucruri. In primul rand, pastreaza-l atata timp cat ai nevoie de el. Ar trebui sa ai totul de partea ta, daca ai drept tel nimicirea definitiva a familiei Borgia si a Templierilor. Dar dupa ce vei termina si o sa vrei cu adevarat sa-l ascunzi de restul lumii, gandeste-te la Mar ca la o samanta ce urmeaza sa fie plantata. Lasa indicii privind locul lui, pentru cei care vor fi in stare sa-l gaseasca. S-ar putea ca intr-o buna zi, viitoare generatii - poate viitori Asasini - sa aiba nevoie de puterile Marului, pentru a le folosi de partea binelui. - Si daca va cadea in mainile altuia ca Cesare? - Vad ca revii intruna la Cesare. De ce nu incerci sa scapi de toate gandurile astea si sa vezi daca nu te-ar putea indruma Marul? Ezio reflecta cateva minute, apoi zise: - Bine. Disparu pentru o clipa si reveni cu o cutie patrata acoperita cu plumb, cu incuietoare masiva. Scoase de sub tunica o cheie prinsa pe un lantisor de argint in jurul gatului si descuie cutia. Inauntru, pe un suport de catifea verde era Marul. Cenusiu si deloc impresionant, ca intotdeauna cand era inert, avea marimea unui mic pepene galben si o textura ciudat de moale, foarte asemanatoare pielii umane." carti sf pdf
Citeste aici interviul acordat de Radu Pavel Gheo librariei Libris.ro: blog.libris.ro/2016/01/26/radu-pavel-gheo-tot-mai-bine-e-sa-fii-scriitor-in-ce-scrie-scriitorul-e-propria-lui-orchestra/ Science fiction, fantasy, basm modern sau chiar post-modern, Fairia incepe clasic, cu o nava spatiala care esueaza pe o planeta necunoscuta, dar ciudat de familiara. Astronautii se transforma in eroi exploratori ai unei lumi care ar semana cu vechiul Pamint, insa cu legi si locuri mult mai imprevizibile si mai inselatoare. In momentul in care in scena apar un centaur batrin si sentimental, un print de benzi desenate si o superba vrajitoare blonda si rea (cel putin la prima vedere), realitatea se da cu totul peste cap: stincile vorbesc si se lupta in duel, corabiile plutesc pe nisip, rasar de nicaieri cavaleri in armura si, din cind in cind, la granita dintre vis si trezie, imagini dintr-o viata paralela a aceleiasi expeditii sugereaza o poveste in oglinda, la fel de reala ca aceea pe care o deapana peste ani singurul martor ramas in viata al calatoriei. Printre personaje de basm – unele induiosator de simplute, ca in B.D.-uri – si peripetii «care mai de care», iata-ma regasind o greu definibila stare de gratie. Ca si atunci cind am citit Micul Print? Sau Povestea fara sfirsit? Sau, intr-un fel, Un yankeu la curtea regelui Arthur? - O. Nimigean carti sf de citit
Zorii fundatiei - Volumul al VII-lea din seria Fundatia In vreme ce Imperiul Galactic se straduieste sa tina laolalta milioane de planete, un savant concepe o idee care sa pastreze cunostintele omenirii in vremurile intunecate ce vor urma prabusirii inevitabile a Imperiului. Savantul acela este Hari Seldon. Ideea lui: Psihoistoria. Este povestea confruntarii lui Hari Seldon cu ambitii imperiale si intrigi birocratice pentru a crea mostenirea necesara unei viitoare renasteri a civilizatiei galactice. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei cartii sf
Dragi cititori, asteptarea a luat sfarsit: Almanah Anticipatia 2015 este aici si revine cu acceasi informatie de calitate cu care ne-a obisnuit: literatura speculativa la cel mai inalt nivel, articole de stiinta fara egal in mediul editorial din Romania, interviuri cu scriitori si personalitati ale lumii stiintifice, dar si multe, multe altele. „Gandim in viitor”, sloganul Anticipatia si in acelasi timp indemnul facut de aceasta publicatie tuturor cititorilor, este o promisiune indeplinita inca o data. anticariat sf
Salbaticul Razboi al Clonelor a impins Republica aproape de colaps.In apogeul luptei,un Cavaler Jedi reuseste sa scape din toiul carnajului pentru a transmite un mesaj lui Yoda,aflat pe Coruscant.Se pare ca Dooku este dornic de pace si solicita o intalnire.Sunt putine sanse ca atitudinea tradatorului conte sa fie sincera,dar Yoda nu are alta optiune,intrucat sunt in joc un milion de vieti... top 100 carti sf
Revelatii este volumul al IV-lea din seria Assassin\'s Creed Intotdeauna tirania este mai bine organizata decat libertatea. Mai batran, mai intelept si mai letal ca niciodata, Ezio Auditore porneste intr-o ultima calatorie in cautarea bibliotecii pierdute a lui Altair, care ascunde nu doar cunostinte uitate, ci si un secret tulburator, care, ajuns in mainile Templierilor, ar putea schimba destinul omenirii. Pornit pe urmele celor cinci chei ale bibliotecii, asasinul florentin pleaca la Constantinopol, unde va avea de infruntat si intrigile politice de la curtea Imperiului Otoman condus de Baiazid. Acesta este unul dintre paradoxurile morale cu care omenirea se va lupta pana cand va deveni cu adevarat civilizata. Este oare rau sa folosesti raul in combaterea raului? Din seria Assassin\'s Creed fac parte: Volumul 1: Renasterea Volumul 2: Fratia Volumul 3: Cruciada secreta Volumul 4: Revelatii Volumul 5: Renegatul Fragment din cartea "Assassin\'s Creed. Revelatii" de Oliver Bowden "Pregatirile pentru calatorie ii ocupasera lui Ezio tot restul anului, ba chiar si parte din anul urmator. Plecase in nord, la Florenta, si statuse de vorba cu Machiavelli, insa nu-i spusese tot ce stia. In Ostia, il vizitase pe Bartolomeo d\'Alviano, care se rotunjise de prea multa mancare si vin bun, dar care era la fel de feroce ca intotdeauna, desi era cap de familie. El si Pantasilea aveau trei fii si, cu o luna in urma, capatasera si o fiica. Ce-i spusese Bartolomeo? - E timpul s-o faci si tu, Ezio! Niciunul dintre noi nu mai intinereste. Ezio zambise. Barto era mai norocos decat isi dadea seama. Regretase ca nu mai avea timp sa mearga la Milano, mai in nord, dar avusese grija de armele sale - pumnalele, pistolul si aparatoarea - si oricum nu avea vreme sa-l ispiteasca pe Leonardo sa gaseasca mai multe feluri de a le perfectiona. Ba chiar, Leonardo insusi ii spusese, dupa ce le verificase ultima data, cu un an in urma, ca de acum nu se mai putea imbunatati nimic la ele. Asta ramanea de vazut cu prima ocazie cand aveau sa fie puse la incercare. Machiavelli ii daduse si alte vesti in Florenta, un oras in care Ezio continua sa umble cu tristete, intr-atat de incarcat era de amintirile familiei lui pierdute si ale mostenirii devastate. Si ale iubirii sale pierdute, de asemenea – prima si, se gandea el, poate unica iubire adevarata a vietii lui Cristina Calfucci. Doisprezece ani... era cu adevarat posibil sa fi trecut atata de cand ea murise in mainile fanaticilor lui Savonarola? Iar acum, alta moarte. Machiavelli i-o anuntase sovaielnic. Tocmai murise perfida Caterina Sforza, care amarase viata lui Ezio tot atat pe cat i-o binecuvantase Cristina - la patruzeci si sase de ani, o femeie imbatranita si slabita, uitata de toti si saraca, ale carei vita-litate si incredere in sine pierisera de mult." carti sf online
Anul 3172. Illyrionul este cea mai importanta substanta din galaxie, iar dificultatea obtinerii sale are implicatii majore pentru omenire. Un echipaj neobisnuit este gata sa zboare in miezul unei nove si sa extraga sapte tone din pretiosul element. Dar misiunea e mai degraba sinucigasa cand pericolele sunt iminente si pandesc la fiecare pas. Fragment din romanul "Nova" de Samuel R. Delany: "- Minele de illyrion din Coloniile Exterioare. - Din nou latul s-a apropiat de gatul lui Red-Shift, a replicat tatal lui Lorq. Intelegi? - Exploatarea naturala a illyrionului este mult mai ieftina decat fabricarea acestuia. - Chiar daca aceasta presupune conectarea unei populatii de multe milioane de lucratori. Chiar daca zeci de companii concurente, atat din Dragon, cat si din Pleiade, au deschis mine peste tot in Coloniile Exterioare si au subventionat migrarea pe scara mare a fortei de munca din toata galaxia. Care ti se pare cea mai evidenta diferenta intre structura Coloniilor Exterioare si structura din Dragon si din Pleiade? - Coloniile exterioare detin tot illyrionul de care au nevoie. - Da, dar mai inseamna si asta: Dragonul s-a dezvoltat datorita claselor foarte bogate de pe Pamant. Pleiadele au fost populate prin deplasarea unor persoane ce apartineau, prin comparatie, clasei de mijloc. Desi Coloniile Exterioare au fost sprijinite de cei cu bani, atat din Pleiade, cat si din Dragon, populatia coloniilor provine din randul celor aflati la cel mai scazut nivel economic din galaxie. Combinatia dintre diferentele culturale — si nu imi pasa chiar deloc ce spun profesorii tai de studii sociale de la Causby — si discrepantele asociate costurilor de transport, vor asigura in cele din urma suveranitatea Coloniilor Exterioare. Si deodata Red-Shift incepe din nou sa-i loveasca pe cei care detin illyrionul. Barbatul a facut un gest spre fiul lui. - Tocmai ai fost lovit. - Dar noi avem o singura mina de illyrion. Banii nostri provin din controlul pe care il detinem asupra numeroaselor afaceri raspandite peste tot in Pleiade. Iar in momentul de fata cateva dintre ele au operatiuni chiar in Dragon — mina de pe Sao Orini nu reprezinta nimic... - Adevarat. Dar ai remarcat tipurile de afaceri in care nu suntem implicati? - Ce vrei sa spui, tata? - Avem foarte putini bani investiti in productia de adaposturi si de alimente. Suntem implicati in productia de computere si componente tehnice miniaturizate; realizam carcasele pentru bateriile cu illyrion; fabricam elemente de inserare si racorduri; exploatam intensiv alte tipuri de mine. Ultima data cand l-am vazut pe Aaron, in cea mai recenta calatorie pe care am facut-o, i-am spus, glumind, desigur: „Stii ceva, daca pretul illyrionului ar cobori la doar jumatatea celui actual, intr-un an as putea realiza nave spatiale la mai putin de jumatate din costurile pe care le ai tu cu productia lor". Si stii ce mi-a raspuns, glumind, desigur? Lorq a clatinat din cap. - Stiu asta de zece ani.” cele mai bune carti sf
”Eugen Lenghel e unul dintre scriitorii rari pentru care proza scurta e o vocatie, caracterul concis al scrierilor sale tinand de o modalitate de expresie si nu de saracie ideatica. Ritm, idee, suspans, finaluri neasteptate, accident stiintific, actiune, teme de meditatie, persobaje solid construite, universuri cunoscute…Cam asta ne propune Eugen Lenghel intr-o carte care trebuie citita mai ales de aceia care au ramas perpetuu indragostiti de epoca de aur a science-fiction-ului si care stiu din teorie sau simt din instinct ca stilul clasic nu se demodeaza niciodata.” (Dan Dobos) recenzii carti sf
Genetica si cibernetica au mijloacele de a crea un mutant rezistent la orice atac bacteriologic si la conditiile oricarui mediu de viata. George Anania a plasat creatura paranormala intr-o poveste ampla, ce pune sub lupa creatia stiintifica. Realitatea a venit peste noi, ne-a inghitit si suntem prizonierii ei, fara mare putinta de a alege. Asta, daca in mintea si sufletul nostru se mai pune problema de a alege. - George Anania Bun analist, autorul cauta incordat nuante inedite, spre a se opri in cele din urma la o concluzie dura, dar in spiritul logicii: supraomul, caruia i se cultiva orgoliul lipsei sale de raspunderi fata de restul unei omeniri «insignifiante», nu e in fond decat umila proprietate a puterii care l-a creat. Astfel de judecati incomode nu se pot exprima pe un ton lejer. Ele pretind o fraza crispata, sufocata de tensiunea grea a revelatiei, gata sa antreneze in articulatiile ei rostogolite intregul dezastru al spiritului nepregatit sa faca fata marilor sale descoperiri. - Mircea Oprita carti sf
Eoin Colfer a reusit o adaptare perfect calculata: un roman care e si un fel de evocare a lui Douglas Adams, dar care in acelasi timp are o viata a lui. - The Guardian Arthur Dent a reusit in sfarsit sa ajunga acasa, pe Pamant. Dar asta nu inseamna ca a pacalit destinul. Si inca ceva este... este neasteptata si neprevazuta parte a sasea a cunoscutei serii Ghidul autostopistului galactic. In paginile ei va asteapta un Pantheon de zei care someaza, un extraterestru indragostit pana peste cap, un computer care te scoate din minti si cate si mai cate. carti sf pentru copii
Cind centrul orasului Dallas e zguduit de o explozie, autoritatile o pun pe seama unui act terorist. Putini sint dispusi sa creada ca menirea deflagratiei e sa stearga urmele unui adevar incomod si periculos, ca unda verde a venit de pe coridoarele puterii si ca secretul care trebuie protejat indica existenta unui virus anterior rasei omenesti. Fox Mulder si Dana Scully incearca sa dezlege enigma, chiar daca asta le pericliteaza cariera, le ameninta viata si le transforma putinele certitudini in semne de intebare. Traducere din limba engleza de Anca Nistor. top 10 carti sf
Cine suntem? De unde venim si incotro ne indreptam? Care este insusi scopul existentei noastre? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile fundamentale ale omenirii, inca din zorii civilizatiei! Intre copertile acestei carti veti gasi o poveste. O poveste care nu doreste neaparat sa dea raspunsuri categorice acestor intrebari, dar care cu siguranta va va da, multora dintre voi, frau liber imaginatiei! - H.G.S. Tabara de instructie este un captivant roman stiintifico-fantastic, cu o actiune dinamica si complexa, desfasurata pe mai multe planuri distincte, care intr-un final se integreaza intr-un acelasi puzzle pentru a oferi imaginea unui Univers fascinant si tumultos. Amintind pe alocuri de intriga si unele personaje din celebrul Star Wars, actiunea romanului Tabara de instructie are si ea ca element central un razboi stelar, a carui miza suprema insa rezida nu neaparat in binecunoscuta lupta dintre bine si rau ci, dincolo de aceasta, in mentinerea echilibrului dintre cele doua tendinte extreme care guverneaza existenta tuturor. Romanul propus de H.G. Soreen are o desfasurare alerta, cu multe rasturnari de situatie spectaculoase, care il acapareaza pe cititor intr-un Univers fantastic, tinandu-l cu sufletul la gura pana in ultima clipa. - Mihai-Bogdan Marian recenzii carti sf
In principiu, Lumea Inelara ar fi trebuit sa fie o gradina fara sfarsit. La urma urmei, nu era o lume care evolua aleatoriu, ci una construita. Ceea ce vazusera la prima vizita nu se putea considera ca fiind semnificativ. Au trecut douazeci de ani de cand Louis Wu si echipajul lui pestrit au revenit de pe Lumea Inelara, fara sa gaseasca raspunsul la intrebarile care aveau sa-i bantuie neincetat de atunci: Cine a construit aceasta megastructura si, mai ales, de ce? Poate ca noua calatorie pe care se vad nevoiti sa o intreprinda spre inelul indeparat va dezlega misterul, dar inainte sa descopere cine sunt creatorii acestei lumi colosale si care e telul ei, Louis se vede confruntat cu o realitate inspaimantatoare: Lumea Inelara risca sa se prabuseasca in propriul ei soare. Totul devenea dureros de evident. Arcul albastru al Lumii Inelare - culoarea a trei milioane de lumi terestre -, desi prea indepartat pentru a-i distinge detaliile, dar cu panglica patratelor de umbra clar conturata, era evident descentrat fata de soarele sau. cele mai bune carti sf
In viitorul indepartat, la 60.000 de ani lumina de Pamant, o confederatie de Terrani exilati poarta un razboi dublu cu enigmaticii protoss si necrutatorul roi zerg. Pentru a-si asigura propria supravietuire printre stele, fiecare specie se lupta intr-un razboi care va vesti inceputul celui mai maret capitol din istoria omenirii sau ii va prevesti sfarsitul violent si sangeros... Bhekar Ro: o lume uitata, la margine Dominionului Terran, unde in fiecare zi o mana de colonisti lupta pentru supravietuire. Este un adevarat pustiu, un fir de praf intre atat de multe din intinsul ocean intunecat al spatiului. Dar cand cea mai violenta furtuna din trecutul recent dezgroapa un obiect extraterestru de neinteles, Bhekar Ro devine cel mai ravnit trofeu din Sectorul Terran – Sfantul Pocal al zergilor, al protossilor si al umanitatii – pentru ca armatele celor trei puteri se confrunta cu scopul de a recupera secretele pierdute ale celei mai puternice specii din cate au existat in univers. carti sf online
Diamantul de la miezul noptii este volumul al doilea din seria Tronul de clestar Doi barbati o iubesc. O lume intreaga se teme de ea. Dar numai ea poate sa salveze lumea. Celaena Sardothien, asasina, este arma cea mai ucigatoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie sa-si castige libertatea prin sangele dusmanilor ei - dar nu suporta sa ucida pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o insceneaza, cu fiecare minciuna pe care o rosteste ii pune in pericol pe cei pe care ii iubeste. Atrasa de cei doi protectori ai ei, un capitan si un print, si luptand impotriva unor forte intunecate mult mai puternice decat regele insusi, Celaena trebuie sa se hotarasca pentru ce sa se zbata: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului... Din seria necartonata Tronul de clestar fac parte volumele: Volumul 1. Tronul de clestar Volumul 2. Diamantul de la miezul noptii Volumul 3. Mostenitoarea focului Volumul 4. Regina umbrelor cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
Imi plac povestirile. Si sa le citesc, si sa le scriu. Unele mai vechi mi-au reusit indeajuns incat prietenii sa si le aminteasca si astazi. Sindromul Quijote le aduna intre copertile sale pe cele scrise dupa anul 2000. Eu am ramas tot cel de odinioara, dar ele sunt altfel. Am oroare de repetitii. Daca tot ne-am asumat misiunea de a trimite mesaje in viitor, e cazul sa le decupam mereu din orizontul prezentului. Iar aici multe ne enerveaza, multe ne amuza, iar unele ne fac in continuare sa visam. Asa merg lucrurile – cum spunea un coleg mai in varsta, de pe alte meridiane. Textele de fata sunt raspunsul meu optimist privitor la faptul ca lucrurile chiar merg. - Mircea Oprita top 10 carti sf
Zorii fundatiei este al saselea volum din seria Fundatia In vreme ce Imperiul Galactic se straduieste sa tina laolalta milioane de planete, un savant concepe o idee care sa pastreze cunostintele omenirii in vremurile intunecate ce vor urma prabusirii inevitabile a Imperiului. Savantul acela este Hari Seldon. Ideea lui: PSIHOISTORIA. Este povestea confruntarii lui Hari Seldon cu ambitii imperiale si intrigi birocratice pentru a crea mostenirea necesara unei viitoare renasteri a civilizatiei galactice. Din seria Fundatia fac parte: Fundatia Fundatia si imperiul A doua fundatie Marginea fundatiei Fundatia si Pamantul Preludiul fundatiei Zorii fundatiei Fragment din romanul "Zorii fundatiei" de Isaac Asimov: ”- De unde crezi ca i-a venit Wandei o asemenea idee? intreba Seldon. - Ei, Hari. A avut o soparla salvaniana, care a murit, nu tii minte? Si tatal unei prietene de-a ei a murit intr-un accident, iar la holoviziune vezi mereu cate ceva despre moarte. E imposibil sa protejezi un copil astfel incat sa-l impiedici sa afle ce e moartea. De fapt, nici n-as vrea sa-l protejez de asa ceva. Moartea e o parte integranta a vietii; trebuie sa afle asta. - Nu vorbeam despre moarte in general, Manella. Doar despre moartea mea. Cum i-o fi intrat in cap ideea asta? Manella ezita. Tinea intr-adevar foarte mult la Hari. „Cine ar putea sa nu tina la el", isi zise ea. „Deci cum sa-i spun asta?" Dar cum ar fi putut sa nu-i spuna? Asa ca-i spuse: - Hari, tu i-ai bagat-o in cap. - Eu? - Bineinteles, tu tot repeti de luni de zile c-o sa implinesti saizeci de ani si te tot plangi cu voce tare ca imbatranesti. Singurul motiv pentru care lumea pregateste petrecerea asta e ca sa te consoleze. - Nu e deloc distractiv cand implinesti saizeci de ani, spuse Seldon cu indignare. Asteapta! Asteapta! O sa afli pe pielea ta! - Da... daca sunt norocoasa. Unii n-ajung la varsta asta. Totusi, daca vorbesti numai de cei saizeci de ani pe care-i vei implini si de batranete, reusesti sa inspaimanti o fetita impresionabila. Seldon ofta, parand incurcat. - Imi pare rau, dar e greu. Uita-te la mainile mele. Se umplu de pete si in curand vor deveni noduroase. Nu mai pot fi torsador. Probabil ca si un copil ar putea sa ma tranteasca in genunchi. - Si cum te deosebeste asta de alti sexagenari? Macar mintea ti-e la fel de ascutita ca intotdeauna. Cat de des ai spus ca numai asta conteaza? - Stiu. Dar mi-e dor de trupul meu tanar. - Mai ales ca Dors nu pare sa imbatraneasca, spuse Manella cu o usoara malitiozitate. - Ei da, asa cred... raspunse el stanjenit. Isi feri privirea, dand clar de inteles ca dorea sa abandoneze subiectul. Manella isi studie socrul cu un aer grav. Necazul era ca el nu stia nimic despre copii – de fapt, nimic despre oameni, in general. Era greu de crezut ca, dupa ce-si petrecuse zece ani ca prim-ministru sub vechiul Imparat, aflase atat de putine lucruri despre semenii lui.” carti sf online
Primul volum al seriei Disparuti Cat ai clipi din ochi, toata lumea a disparut. Toti, cu exceptia tinerilor. Au ramas fara nici un adult. Fara profesori, politisti, doctori, parinti. Si tot asa de brusc dispar si telefoanele, internetul, televiziunea. Fara nici o posibilitate de a cauta ajutor. Si fara vreo sansa de a afla ce se intampla. Foametea ameninta. Incepe domnia salbaticilor. O creatura sinistra pandeste din umbra. Animalele devin mutante. Iar adolescentii se schimba si ei, le apar talente noi, puteri inimaginabile, periculoase, mortale, care sporesc din zi in zi. Este o lume noua si inspaimantatoare. Se aleg tabere, se pregateste o lupta. Cei puternici impotriva celor slabi. Iar timpul se scurge inexorabil: de ziua ta, dispari, la fel ca toti ceilalti. Din seria Disparuti fac parte volumele: Disparuti Foamea Minciunile recenzii carti sf
Fundatia si Pamantul - Volumul al V-lea din seria Fundatia Premiul Hugo pentru cea mai buna serie din toate timpurile. O nava. Trei calatori. O misiune: gasirea Pamantului. Soarta omenirii sta in mainile lui Golan Trevize. Dupa ce a hotarat ca lumile trebuie sa se uneasca in superorganismul Galaxia, Trevize nu este sigur ca a luat cea mai buna decizie. Convins ca rezolvarea dilemei se afla pe Pamant, el porneste in cautarea planetei-mama. Nimeni insa nu stie unde se afla aceasta, ba mai mult, unii sustin ca nici macar nu exista. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei carti sf
Problema celor trei corpuri este primul volum din seria Amintiri din trecutul Terrei Castigator al premiilor Hugo, Yinhe, Kurd-Lasswitz & Ignotus Finalist al Nebula, Locus, Prometheus, John W. Campbell & Grand Prix de l\'Imaginaire Revolutia Culturala aproape a luat sfarsit, iar armata chineza demareaza un proiect pentru a trimite semnale in spatiu si a stabili contactul cu extraterestrii. O civilizatie aflata la ani-lumina distanta si care e pe cale de disparitie primeste semnalul si planuieste sa invadeze Pamantul. Populatia Terrei se imparte atunci in doua tabere: una pregatita sa primeasca fiintele superioare ca sa preia controlul asupra societatii noastre corupte, iar cealalta, gata sa lupte din toate puterile impotriva invaziei. In centrul actiunii se afla Wenjie, fiica unui fizician ucis in timpul Revolutiei pentru ideile lui despre relativitate, considerate "reactionare" de catre comunisti, si Miao, un nano-tehnician care-si petrece tot timpul in realitatea virtuala numita Trei Corpuri, un joc atat de metafizic, incat incepe sa semene cu o secta. Remarcabil, revelatoriu si de neratat! - Kikrus Reviews O imaginatie incredibila, cu adevarat interesanta! - Barack Obama Traducere din limba engleza de Nina Iordache. sfanta traditie carte
Daca va puteti imagina un Bulgakov trecut prin universul lui Swift, in timp ce ghizii sint, pe rind sau concomitent, Urmuz sau Daniil Harms, ambii in mare verva, dar si Sigmund Freud, atunci nu veti ezita sa va lasati purtati de povestea fascinanta pe care ne-o propune Nichita Danilov, unul dintre povestasii adevarati ai literaturii noastre de azi, coborindu-ne in abisul inconstientului uman din eprubeta sa, populata cu tot felul de entitati si arhetipuri. Un embrion aterizat de pe nebuloasa Andromeda pe Pamint, ajuns in laboratorul unui profesor nebun, dar care misca universurile pe degete, este martorul uimit al unei vieti cotidiene terifiante, greu de inteles, aflata nu intimplator in rezonanta cu lumea romaneasca posttotalitara. Mai mult, de pe nebuloasa natala, embrionul aduce pe Pamint dublura ancestrala a cronovizorului lui Ernetti, aparatul alchimic care faciliteaza detinatorului sa patrunda in biografia altuia, ca un vierme intr-un fruct, si sa o roada pe dinauntru. Astfel descoperim ca fiecare om traieste in final viata din subconstientul celorlalti, instrainindu-se complet de propria existenta. Homunculul din eprubeta pare mesagerul unei noi omeniri; el are doua seturi de dinti, unul pentru mestecat mincarea, altul pentru mestecat cuvintele fara sens, in timp ce in jurul sau colcaie o multime somnambula de oameni-miini si oameni-degete intr-un spectacol halucinant, de un umor sublim, care iti intoarce sufletul pe dos la fiecare pagina. Si astfel, in aceasta lume noua forma corpului uman este ajustata in functie de nevoile psihicului; psihicul comunica la rindul sau direct cu o divinitate care isi manifesta teribila "prezenta prin absenta", trupul fiind un recipient pentru sufletul care se uzeaza fie ca e sau nu e folosit. Distopie luxurianta, satirica, cu un imaginativ care debordeaza de solutii epice mereu surprinzatoare, Omul din eprubeta este un roman total care cauta sa imprime un sens absurdului vietii de zi cu zi. - Adrian Alui Gheorghe sfanta traditie carte
„Abia casatorita, Cordelia Vorkosigan se asteapta la o viata de familie fericita, in timp ce incearca sa se adapteze traiului pe o noua planeta si sa inteleaga ciudatele obiceiuri de pe Barrayar. Linistea ii e curand tulburata de un atentat care pune in pericol nu doar vietile celor doi soti, ci si pe cea a copilului lor nenascut. Dar sotia regentului Aral Vorkosigan e o luptatoare si nu se va da batuta... Pentru ca... ...Barrayar incheie povestea din Cioburi de onoare, care ii are ca protagonisti pe Cordelia Naismith si Aral Vorkosigan. ...Barrayar este o carte care te tine cu sufletul la gura, de la prima pana la ultima pagina. ...Lois McMaster Bujold reuseste sa construiasca unul dintre cele mai puternice personaje feminine ale literaturii SF din toate timpurile, fara a neglija personajele secundare care devin, si ele, din ce in ce mai bine conturate.“ - Michael Haulica anticariat sf
Hari Seldon, intemeietorul psihoistoriei, prezice prabusirea Imperiului Galactic si instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor sai, Seldon infiinteaza Fundatia Enciclopediei Galactice, a carei misiune este sa salveze cunostintele a 12 000 de ani de evolutie. Fundatia este exilata pe Terminus, o planeta de la marginea Galaxiei, de unde se implica mersul istoriei, transformand stiinta in religie, iar savantii in preoti care s-o raspandeasca in lumile Imperiului. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei carti sf pentru copii
Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatura Autor distins cu Premiul Arthur C. Clarke pentru literatura Un zgomot infundat, prelung a zguduit puntea pe care alergam, un zgomot pe care credeam ca nu-l voi mai auzi niciodata. Breq este aproape de a-si indeplini obiectivul care a obsedat-o fara incetare vreme indelungata - acela de a razbuna distrugerea unei nave spatiale. Dar ultimul pas pe care trebuie sa-l faca se dovedeste cea mai grea incercare a misiunii ei, in joc fiind propria-i viata. De ce ar fi o nava spatiala disparuta demult atat de importanta pentru o locuitoare anonima din galaxie. Secretul lui Breq ar putea zdruncina temeliile Imperiului Galactic. Cu patru ore inainte de ivirea zorilor, lucrurile au luat-o razna. Sau, mai precis, eu am luat-o razna. Datele furnizate de monitoare s-au intrerupt si, brusc, toate cele douazeci de corpuri ale mele au ramas fara ochi si fara urechi, nestiind incotro s-o apuce. Premiile HUGO, NEBULA SI ARTHUR C. CLARKE pentru cel mai bun roman SF. Fragment din romanul "Razbunare ancilara" de Ann Leckie: „Segmentele mele au avut nevoie de cateva clipe bune de panica si uluiala ca sa-si dea seama ca fiecare era izolat de celelalte, fiecare replica a mea izolata intr-un singur corp. Cel mai grav insa era ca, din acel moment, lt. Awn nu a mai primit nicio informatie. Din acel moment eu eram douazeci de persoane, cu douazeci de seturi de procese perceptive si imagini pastrate in memorie, si-mi amintesc de ce s-a intamplat doar punand cap la cap experientele avute de fiecare corp. In clipa in care lovitura s-a abatut asupra mea, toate cele douazeci de segmente mi-au activat imediat, fara sa se mai gandeasca, armura. Segmentele care erau imbracate n-au facut nici cea mai mica incercare ca s-o modifice si astfel sa-mi acopere vreo parte a uniformelor. In casa, opt segmente care dormeau s-au trezit instantaneu si, imediat ce m-am dezmeticit, m-am repezit in incaperea unde Awn incerca sa doarma. Doua dintre acele segmente - Saptesprezece si Patru -, vazand ca lt. Awn si cele cateva segmente din jurul ei nu patisera nimic, s-au repezit la consola ca sa verifice daca asigura comunicatiile - dar consola nu functiona. — Comunicatiile sunt intrerupte, a anuntat segmentul Saptesprezece cu vocea distorsionata de armura argintie. — Imposibil, a zis Patru, dar Saptesprezece n-a mai raspuns, fiindca orice raspuns era inutil in situatia data. Unele dintre segmentele mele din orasul de sus s-au intors spre Ante-Templu inainte sa-si dea seama ca cel mal bine era sa ramana pe loc. Toate segmentele din piata si din templu s-au intors spre casa. Unul a luat-o la goana ca s-o apere pe lt. Awn, iar doua au spus in acelasi timp: — Orasul de sus! Altele doua au spus: — Sirena de furtuna! Pret de doua secunde confuze, segmentele mele au incercat sa hotarasca pasul urmator. Segmentul Noua a dat fuga in templu si a trezit-o pe preoteasa care dormea langa sirena de furtuna. Preoteasa a declansat alarma. Cu doar cateva clipe inainte ca sirena sa sune, in orasul de sus, Jen Shinnan iesise in fuga din casa strigand: — Crima! Crima! Luminile s-au aprins in casele din jur, dar zgomotele care au urmat au fost acoperite de sunetul strident al sirenei. Cel mai apropiat segment al meu se afla la o departare de patru strazi. Peste tot in orasul de jos lumea tragea obloanele de furtuna. Preotesele din templu au incetat rugaciunile, iar sefa lor m-a privit intrebatoare. Eu insa n-aveam ce sa-i spun i-am ridicat din umeri neputincioasa. — Comunicatiile mele sunt intrerupte, Divino, a zis segmentul. Sefa preoteselor a clipit nedumerita. Vorbele erau de prisos cand suna sirena. Stapana Radchului nu reactionase in momentul in care ma fragmentasem, desi era conectata la segmentele ei aproape la fel ca mine. Calmul ei aparent era indeajuns de ciudat pentru ca segmentul meu cel mai apropiat de ea sa-l observe. Poate ca era doar dovada unei stapaniri de sine iesite din comun; sirena n-a facut-o decat sa se uite in sus si sa ridice dintr-o spranceana. Apoi s-a ridicat in picioare si a iesit in piata.” carti sf
Partea fascinanta a romanelor postapocaliptice este nu atat ca isi imagineaza apocalipsa, ci ca incearca sa dea un raspuns la intrebarea: ce facem dupa? La paisprezece ani de la apocalipsa care a distrus organizarea teritoriala americana si a ucis majoritatea populatiei, Gordon Kranz devine un ratacitor care retraieste destinul menestrelilor medievali, colindand comunitatile de supravietuitori, carora le ofera, contra gazduire si provizii, povesti pline de speranta. In ziua in care isi insuseste camasa unui postas pe care-l gaseste mort printre ramasitele unui automobil, se naste in el ideea Statelor Unite Restaurate ale Americii. David Brin scrie despre puterea povestilor, despre invinsii care supravietuiesc si invingatorii care reconstruiesc lumea. si asa aflam ca, de fapt, totul a fost, la inceput, o poveste. Pentru ca... ...David Brin nu poate lipsi dintr-o serie a maestrilor literaturii SF mondiale. ...in Postasul nu avem parte de o lume noua, construita de autor, ci asistam la reconstructia Americii, ca o dovada – fie si fictionala - ca omenirea este capabila sa se reinventeze, daca e cazul. ...au trecut douazeci de ani de la prima editie in limba romana a Postasului, realizata dupa o versiune italiana, si ar fi timpul sa existe si la noi o traducere la care sa ne referim in urmatorii douazeci de ani. - Michael Haulic anticariat sf
Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Premiile Hugo si Locus Aveam patru oameni in perfecta stare si trebuia sa am grija sa nu fie ucisi. Nu-mi pasa de ei personal, dar nu ar fi dat bine la dosar, iar dosarul meu arata deja groaznic. Aflata intr-o expeditie stiintifica pe o planeta necunoscuta, echipa CercetareAux este atacata in mod neprevazut. O provocare pentru AsaSint, robotul care nu poate sa asigure securitatea echipei decat prin interactiuni cu oamenii, extrem de stanjenitoare pentru el. In ciuda reputatiei sale de "masina de ucis", responsabilitatea ii este permanent pusa in balanta cu introvertirea. Limitele dintre ingineria anorganicului si constiinta umana tind sa dispara, iar AsaSintul incearca sa-si elucideze trecutul, impulsionat de comportamentul lui tot mai omenesc. Asa ca ne-au facut mai inteligenti. Anxietatea si depresia erau efectele secundare. Una dintre cele mai umane experiente de care puteti avea parte in literatura SF a momentului: o masinarie de ucis care este mereu imbufnata si iubeste telenovelele. - npr.org Oricat ar parea de superficial, textul Marthei Wells este o lectura complexa ce ridica multe intrebari, oferindu-le cititorilor ocazia de a-si gasi propriile raspunsuri. - sffbookreview.wordpress.com Toate sistemele in alerta vorbeste despre liberul arbitru si autonomie, dar si despre dificultatile intampinate de introvertiti in viata de zi cu zi. - fantasyliterature.com Este intotdeauna o incantare sa citesc povestile Marthei Wells, iar seria Jurnal de AsaSint are un farmec aparte. - locusmag.com Intre adevarul care exista undeva, acolo, si adevarul pe care-l constata in propria lui minte, povestirea lui AsaSint ofera o aventura plina de amuzament, buna dispozitie si sensibilitate. - kirkusreviews.com Panopticul straniu al interfetelor multiple ale SecUnitatii permite o perspectiva hibrida a naratorului de persoana intai si a celui omniscient, care isi contextualizeaza experienta fara sa cedeze oamenilor lumina reflectoarelor. - publishersweekly.com carti sf online
Printesa mostenitoare Rhiannon Talan, cunoscuta sub numele de Rhee, este singura supravietuitoare a unei vechi familii. Lumea o vede ca pe o fiinta delicata, care trebuie protejata si ferita de ceilalti pana cand ajunge la varsta potrivita pentru a fi Imparateasa. Dar Rhee are alte planuri. O odisee spatiala care te tine in priza chiar de la inceput - pericole, inselatorii, aliati imposibili si soarta intregii lumi care atarna de un fir de par. Un debut incredibil. - Kami Garcia Acest roman straluceste ca stelele de pe cer. Actiune care iti pune sangele in miscare, secrete cu final neasteptat si personaje pe care nu poti sa nu le indragesti fac din Imparateasa celor o mie de ceruri o carte pe care o citesti pe nerasuflate. - Beth Revis top 100 carti sf
Marginea fundatiei - Volumul al IV-lea din seria Fundatia Razboiul costisitor si inversunat dintre cele doua Fundatii s-a incheiat in sfarsit. Oamenii de stiinta ai Primei Fundatii au obtinut victoria, iar acum urmeaza din nou Planul lui Hari Seldon de construire a unui nou Imperiu. Se pare insa ca A Doua Fundatie n-a fost de fapt distrusa, iar supravietuitorii isi pregatesc razbunarea. In aceste imprejurari, doi cetateni exilati ai Fundatiei - un Consilier renegat si un istoric - pornesc in cautarea miticei planete Pamant si a dovezii ca A Doua Fundatie inca mai exista. Intre timp, ceva sau cineva din afara celor doua Fundatii pare sa puna la cale un complot pentru atingerea propriilor scopuri. Asa ca in curand reprezentantii ambelor Fundatii se vor angaja intr-o cursa pentru descoperirea unei misterioase lumi numite Gaia, pregatindu-se sa ia o decizie care va hotari soarta intregului Univers. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei carti sf bune
Trezirea Leviatanului este volumul intai din seria The Expanse. Ce pericole ar mai putea pandi in spatiul cosmic dupa ce umanitatea reuseste sa colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apa, aer si hrana trebuie purtata in fiecare zi? Cu milioane de ani in urma, fiinte necunoscute din Univers au lansat asupra Pamantului un virus cu o inteligenta superioara, menit sa reconfigureze planeta si pe locuitorii ei. Dar protomolecula isi rateaza tinta si calatoreste prin spatiu asteptand sa fie trezita la viata. Cand virusul cade in mainile unor sociopati, sute de mii de oameni isi pierd viata, iar sistemul solar este amenintat de izbucnirea razboiului civil. In haosul care se starneste, doua personaje cu principii antagoniste – James Holden, ofiter pe un transportor de gheata, si detectivul Miller – vor porni impreuna intr-o cursa pentru salvarea omenirii. Din seria The Expanse au aparut: Trezirea Leviatanului Razboiul lui Caliban Poarta lui Abaddon Fragment: "Holden clipi si Naomi ii disparu din ochi. Trapa se inchise in urma ei cu un pocnet care nu fusese probabil mai puternic decat unul normal, insa lui asa i se paru. Apela cabina pilotilor si-i spuse lui Alex sa faca pauza si sa bea o cafea. Indreptandu-se spre punte, pilotul se opri parand ca vrea sa spuna ceva, dar Holden ii facu semn sa mearga mai departe. Alex ridica din umeri si pleca. Ghemul din stomac se inradacinase zdravan si inflorea intr-o panica palpabila, care-i facea picioarele sa tremure. O parte a mintii lui Holden — cea violenta, razbunatoare si autoflagelanta — insista obsesiv sa construiasca imagini cu Eros gonind spre Pamant. Asteroidul cobora vajaind din ceruri, ca in toate viziunile apocaliptice religioase transpu-se in realitate: cu foc, si cutremure, si ploi pestilentiale ce maturau solul. Dar de fiecare data cand Eros lovea Pamantul in imaginatia lui, Holden vedea de fapt explozia lui Canterbury. O lumina alba, fulgeratoare, apoi nimic, doar zgomotele granulelor de gheata rapaindu-i pe carcasa ca o grindina usoara. Marte avea sa supravietuiasca pentru o vreme. Enclave din Centura aveau sa reziste probabil chiar mai mult. Acestea aveau cultura supravietuirii. Stiau sa se descurce cu putin, sa traiasca la limita dureroasa a resurselor. Insa fara Pamant, totul urma sa moara pana la urma. Oamenii iesisera de mult din putul gravitational. Iesisera de suficient timp pentru a dezvolta tehnologia necesara taierii acelui cordon ombilical, totusi nu se sinchisisera niciodata s-o faca. Stagnasera. In ciuda dorintei de a se infiltra in toate ungherele locuibile in care putea ajunge, omenirea stagnase. Se multumise sa zboare in nave construite cu o jumatate de secol in urma, utilizand tehnologii care nu se schimbasera de inca si mai multa vreme. Pamantul fusese atat de concentrat asupra propriilor lui probleme, incat isi ignorase copiii care zburasera hat departe, mai putin atunci cand isi ceruse cota parte din munca lor." carti sf noi
Premiul International Fantasy Rasa umana se sfarseste in fiecare zi. De fiecare data cand moare un om, rasa umana se sfarseste pentru el – in ceea ce-l priveste, nu mai exista nicio rasa umana. Au trecut mii de ani de cand oamenii au abandonat orasele. Apoi au nazuit spre stele, pentru ca, in cele din urma, sa aleaga somnul vesnic. Pamantul a ramas in stapanirea Cainilor, care isi cresc urmasii cu legende transmise din generatie in generatie despre cei care le-au oferit darul vorbirii, dar care nu se vor mai intoarce niciodata. Cu ajutorul robotilor, traiesc in pace si armonie, insa si lumea lor e pe cale sa se schimbe, fiindca o noua putere pretinde suprematia pe Pamant. Acestea sunt povestile pe care Cainii le spun atunci cand focul se inteteste si vantul bate dinspre nord. Cand fiecare familie se aduna in fata vetrei, cand cateii stau linistiti si asculta, iar la sfarsit pun o multime de intrebari.. Fragment din romanul "Orasul" de Clifford D. Simak: "King simti cum i se inmoaie genunchii si se lasa sa cada pe scaun. Linistea era palpabila. - Vreau, totusi, sa va spun ceva, zise Webster. Un lucru pe care ar fi trebuit sa vi-l spun demult. Un lucru pe care trebuie sa-l auziti cu totii. Ce ma surprinde e ca eu sunt cel care vi-l spune. Dar, fiindca am muncit in folosul acestui oras aproape cincisprezece ani, poate ca sunt indreptatit sa spun adevarul... Griffin zicea ca orasul moare vazand cu ochii - o afirmatie corecta. Ceea ce-i reprosez eu e ca nu e completa. Orasul... acest oras, orice oras... e deja mort... Orasul este un anacronism. Si-a pierdut utilitatea. Hidroponica si elicopterul i-au semnat condamnarea la moarte. Intr-o prima faza, orasul a fost un loc tribal, un loc in care membrii tribului se adunau ca sa se protejeze reciproc. Apoi de jur imprejurul lui s-a construit un zid, tot pentru protectie. In cele din urma zidul a disparut, dar orasul a continuat sa existe datorita inlesnirilor pe care le oferea comertului. A supravietuit pana deunazi fiindca oamenii au fost obligati sa locuiasca aproape de locul de munca, iar locul de munca era in oras... Astazi insa orasul nu mai conteaza. Cand fiecare familie are avionul ei, 150 de kilometri reprezinta o distanta mai scurta decat reprezentau 10 kilometri in 1930. Oamenii pot zbura cateva sute de kilometri pana la serviciu si sa fie inapoi acasa inainte de caderea serii. Nu mai trebuie sa traiasca inghesuiti intr-un oras... Automobilul a dat tonul, iar avionul de familie a pus capacul. Tendinta a fost vizibila chiar din prima parte a secolului - indepartarea de oras, de taxe si aglomeratie, spre suburbii si zone inchise. Lipsa mijloacelor de transport corespunzatoare, lipsa banilor i-au tinut pe multi in oras." sf carti
Finalist in 2017 la Locus Award pentru Cel mai bun roman science fiction Finalist in 2017 la Premiile Aurora pentru Cel mai bun roman Hwa este una dintre ultimele fiinte care nu recurg la ameliorari prin inginerie biologica si ramane singura persoana cu adevarat organica din New Arcadia, un oras construit pe o platforma petroliera, in largul coastei canadiene. Dar Hwa este totodata experta in arte martiale si are sarcina de a-l antrena pe cel mai tanar membru al familiei care detine platforma si care primeste amenintari cu moartea. Intre timp, o serie de crime aparent fara legatura tulbura linistea orasului. Sa fie un criminal in serie sau ceva mult, mult mai rau? O distopie ciudata, scrisa inteligent. - Margaret Atwood Un amestec fascinant de noir si science fiction din viitorul apropiat, cu o constructie cinematografica a lumii si o protagonista puternica. - Booklist carti sf bune
Cum ai reactiona daca intr-o buna zi, care nu prevestea nimic neobisnuit, te-ai trezi pe o nava spatiala unde nimic nu este ceea ce pare? Intr-un loc in care realitatea se schimba de la o clipa la alta si unde trebuie sa lupti din toate puterile pentru a-ti salva viata? Pare imposibil, dar… Cum imposibilul tocmai s-a intamplat, lui Jacob nu-i ramane altceva de facut decat sa lupte pentru supravietuire alaturi de noii sai prieteni. Curajul, determinarea, forta psihica sunt aliatii sai nu doar in lupta cu creaturile diabolice de pe Negatrom, ci si cu propriile sale temeri. Va reusi oare Jacob sa duca la indeplinire misiunile sale si sa se intoarca pe Pamant la iubita sa, Alisa? top carti sf
Transformarea este prima parte din trilogia Transformarea. Partea I din seria Transformarea cuprinde doua volume (Vol.1 + Vol.2) Proiectul NOE, un experiment secret, o ia razna in clipa in care se raspandeste din greseala un virus care transforma fiintele umane in altceva - ceva ucigator, ceva indestructibil. Amy, o fetita de sase ani, supusa si ea experimentului, e salvata de un agent FBI, impreuna cu care fuge in munti, departe de lume si de urmarile dezastruoase ale Proiectului NOE. Transformarea imagineaza o lume credibila, dominata de frica si de nevoia de supravietuire. E foarte posibil ca soarta omenirii sa fie in mainile unei fetite. Mizand pe o viziune ambitioasa si pe un stil puternic, romanul lui Justin Cronin spune o poveste tulburatoare despre catastrofa si supravietuire, despre sacrificiu si speranta. Povestea lui Amy, fetita parasita de mama ei si sechestrata pentru un experiment apocaliptic, se desfasoara intr-un univers care trece printr-un moment de dramatica schimbare. Strabatand distante lungi si decenii intregi, destinul ei ne poarta intr-un viitor intunecat, ce sta sub semnul violentei si al disperarii. Si numai Amy poate salva lumea... Cititi cincisprezece pagini, si o sa fiti cuceriti. Cititi treizeci de pagini, si o sa va treziti prizonieri care stau cu cartea in mana pana tarziu in noapte. Transformarea are forta pe care numai marile opere ale imaginatiei o pot dobandi. - Stephen King Monstrii din Transformarea, roman care te tine cu sufletul la gura, sunt cele mai ingrozitori monstri din literatura dupa cei din Salem’s Lot de Stephen King... Iar Cronin este un maestru la construirea suspansului si nu face niciodata risipa de cuvinte. - Library Journal Cititi aceasta carte si toata lumea obisnuita va disparea. - Stephen King Citeste celelalte titluri ale seriei: Cei Doisprezece. Trilogia Transformarea Vol. 2 Orasul oglinzilor. Trilogia Transformarea Vol. 3 carti sf pdf
Creepypasta: intamplari macabre traite de oamenii din jur Prezenta carte contine detalii ce pot deranja cititorul, fapt ce ma face sa va avertizez ca prezentele povesti sunt intamplarile reale ale unor oameni care au avut nefericita ocazie sa vada ce nu-i este dat oricui sa vada. In fiecare dintre noi sta un mister pe care, daca-l descoperim, trezeste la realitate adevarata noastra fata de psihopat, fata pe care cu greu reusesti sa o adormi la loc, iar odata trezita, starneste lucruri ciudate in tine, fapt ce ma face sa cred ca tu vei fi urmatorul criminal in serie sau urmatorul dement care asteapta cu nerabdare sa ia autobuzul din statia falsa situata in interiorul Spitalului de Psihiatrie. Legatura dintre noi si lumea de dincolo este comparabila cu trecerea unei punti subrede peste un rau involburat, oricine va vrea sa treaca peste ea va simti nesiguranta si temere, iar cand rasufla usurat ca a ajuns dincolo, va realiza ca nu mai e cale de intoarcere… Moartea ramane cel mai mare mister de pe Pamant, mister folosit de multi oameni pentru a-si conduce adeptii prin frica. Bineinteles, nu tuturor le este frica de moarte, sunt si cazuri unde moartea este o alegere sau sa spunem ca acei sinucigasi au intrat prea in adancurile necunoscutului si ceva i-a ghidat inspre o alegere blamata de multi. cele mai bune carti sf
Planul iscusit al Imperiului este in plina desfasurare. Noua Republica se afla in pragul unui razboi civil, iar zvonurile despre reintoarcerea din morti a legendarului Mare Amiral Thrawn unesc fortele imperiale. Acum Luke Skywalker, Han Solo, Printesa Leia si aliatii lor se confrunta cu provocarea vietii lor. Fragment din cartea "Star Wars - Viziuni din viitor" de Timothy Zahn: "Spargatorul de Pietre spuse ceva cu acea aproape-voce iritanta de qom jha si zbura pentru a se aseza in pozitia lui obisnuita, cu capul in jos, pe o stalactita micuta. — Minunat, anunta Luke. Se pare ca am ajuns. Mara ridica raza baghetei luminoase de pe pamant in fata ei si cerceta peretii coridorului, neindraznind sa creada ca epuizanta calatorie de patru zile se incheiase in final. Orase sau nave spatiale, ori chiar o tabara linistita sub cerul liber — acestea erau peisajele pe care si le-ar fi dorit. Treaba asta cu orbecaitul prin intuneric, in tuneluri murdare, in care siroieste apa si aerul este umed, nu era in mod clar, facuta pentru ea. Dar supravietuise, si nu simtise nevoia sa il omoare pe vreunul dintre qom jha de mai mult de doua ori pe zi, si droidul astromec nu provocase prea multe probleme, iar Skywalker fusese o companie neasteptat de placuta. Fireste, de acum se vor confrunta cu Turnul inalt, cu toate pericolele lui necunoscute. Dar asta era bine. Pericolul facea si el parte din peisajele preferate de ea. Si dintre ale lui Luke, daca statea sa se gandeasca. — Uite-o, zise Luke, indreptandu-si raza baghetei luminoase spre o portiune de stanca aflata la cativa metri mai departe in lungul coridorului. — De partea asta a acelei arcade. — Arcada? repeta Mara incruntandu-se in timp ce indrepta bagheta luminoasa in directia indicata. Sigur, era imposibil ca cineva sa fi construit o arcada aici, in mijlocul pustietatii, nu? Nu. Fireste, semana destul de mult cu o arcada, cu coloanele ei laterale mai mult sau mai putin verticale facand o deschizatura de vreo doi metri latime pe coridorul cavernei, iar arcul ei aproape rotund unindu-se cu tavanul cam la trei metri insa orice privire mai atenta arata imediat ca era vorba de o formatie naturala, creata de vreun truc de eroziune sau de lovitura unei pietre ori de vreun curs de apa demult disparut. — E un fel de a spune, zise Luke, mutandu-si si el raza de lumina pe formatiunea de piatra. Aminteste intr-un fel de arcada aceea din orasul Hyllyard de pe Myrkr, nu? — Te referi Ia chestia aia enorma, ca o ciuperca, pe care ti-ai dat toata silinta sa o darami peste noi? replica ea. Cea pentru care a trebuit sa ne croim drum prin padure vreme de trei zile pentru a ajunge la ea? Aia unde jumatate dintre trupele de soc din Imperiu stateau si ne asteptau sa venim? — Chiar aia, spuse el, iar Mara simti amuzamentul pe care provocase tirada ei. Ai uitat ca a fost locul in care ti-ai dorit mai mult decat orice din galaxie sa ma omori. — Eram tanara atunci, zise ea taios, indreptandu-si lumina in alta parte. — Deci, unde-i deschizatura asta? — Chiar acolo, spuse Luke, mutandu-si iar raza baghetei luminoase catre o portiune de perete care parea mototolita, chiar de sub tavan. In centrul fasciculului de lumina era o mica zona deschisa care parea sa se piarda in bezna de dincolo. — O vad, zise Mara. Nu parea sa intre aer pe acolo; trebuie ca era blocata ceva mai departe. Pare stramta. — Nu pentru mult timp, spuse Luke, dandu-i bagheta luminoasa si aprinzand sabia Jedi. — Dati-va inapoi — probabil ca o sa sara aschii de piatra. Roti sabia in perete, taind piatra... Si, cu o palpaire de lumina verde, lama disparu. R2 tipa, iar Mara prinse explozia lui de uimire, cand Luke se clatina un pic inainte de a-si recapata echilibrul. — Ce s-a intamplat? intreba ea. — Nu stiu, zise el uitandu-se de aproape si piezis la capatul armei. — Credeam ca am pornit-o... stai sa mai incerc o data. Apasa butonul si, cu obisnuitul trosc-fas, lama se aprinse iar la viata. Luke o privi pentru o clipa, apoi lua o pozitie sigura de lupta si roti iar varful sabiei in peretele de stanca. Si, inca o data, lama taie doar putin in roca inainte de a se stinge. Unul dintre qom jha batu din aripi si spuse ceva. — Da, zise Luke, iar Mara putu simti banuiala urata din mintea lui cand amintiri vechi iesira la suprafata. — Da ce? intreba ea. — Trebuie ca aceasta piatra contine minereu de cortoza, ii spuse el. Isi ridica bagheta luminoasa langa fata rocii, lumina dansand in scantei minuscule. Mara clatina din cap. — In viata mea n-am auzit de asta. — Se pare ca este destul de rar, spuse Luke. Tot ce stiu este ca inchide sabiile de lumina. Corran si cu mine am dat odata peste niste utilizatori de Forta care isi facusera armuri din fibre de cortoza impletite. A fost o surpriza destul de mare. " top 100 carti sf
Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 1956 Premiul Hugo pentru cel mai bun roman 1956 Pentru inceput vreau sa-mi juri solemn ca nici macar in somn nu vei vorbi despre ce vei afla in continuare." Intrigi politice, conspiratii interplanetare, crime, rapiri, rasturnari de situatie... si un secret urias, a carui dezvaluire ar putea pune in pericol siguranta intregii galaxii. Daca vreodata Satana l-ar inlocui pe Dumnezeu, ar considera ca este necesar sa-si asume atributele Divinitatii. Fragment din romanul "Substituirea" de Robert A. Heinlein: “Domnul comisar teritorial Boothroyd fusese, desigur, numit in functie de catre Partidul Umanitatii, la fel ca intreg personalul aflat in subordinea lui, cu exceptia functionarilor publici. Dak mi-a spus ca era convins intr-un procent de cel putin saizeci la suta ca Boothroyd nu avea niciun amestec in rapire. Dak il considera cinstit, dar ingust la minte. De fapt, nici Dak si nici Rog Clifton nu credeau ca ministrul suprem Quiroga era implicat. Amandoi faceau responsabil un grup terorist clandestin din interiorul Partidului Umanitatii, autointitulat „Actionistii", care urmau ordinele unor persoane influente care invarteau sume uriase de bani si voiau sa faca profituri cat mai mari posibile. Personal, nu cred ca puteam face deosebirea dintre un actionist si un actionar. Insa chiar dupa ce am aterizat, s-a intamplat ceva care m-a facut sa ma intreb daca prietenul nostru Boothroyd era chiar atat de cinstit si ingust la minte precum il credea Dak. Nu s-a intamplat nimic grav, dar tocmai lucrurile marunte puteau compromite definitiv rolul pe care trebuia sa-l joc. Intrucat eram un Vizitator Foarte Important, am fost intampinat de comisar. Dar neavand nicio functie publica, cu exceptia aceleia de membru in Marele Consiliu si calatorind in particular, nu mi s-au acordat onoruri oficiale. Comisarul era insotit doar de consilierul sau si de o fata cam de cincisprezece ani. Il stiam din fotografii si aveam destul de multe informatii despre el. Rog si Penny ma instruisera bine. Ne-am strans mainile, l-am intrebat despre sinuzita lui, i-am multumit pentru experienta placuta pe care am avut-o in timpul ultimei mele vizite si am vorbit cu consilierul lui cu caldura, ca de la barbat la barbat, in stilul lui Bonforte. Dupa aceea m-am intors catre tanara domnisoara. Stiam ca Boothroyd avea copii, unul dintre ei fiind de acelasi sex si cam de aceeasi varsta ca fata asta. Nu stiam, poate ca nici Rog si Penny nu stiau, daca Bonforte o mai intalnise sau nu inainte. Dar tot Boothroyd a fost cel care m-a scos din incurcatura: - Nu cred ca ai cunoscut-o pana acum pe fiica mea, Deirdre. A insistat sa vina astazi. Din imaginile pe care le studiasem nu imi puteam da seama cum se comporta Bonforte cu tinerele domnisoare. Deci, pur si simplu, trebuia sa fiu Bonforte – un vaduv de cincizeci si ceva de ani, fara copii, nepoate, si probabil cu putina experienta referitoare la adolescente. In schimb, cu foarte multa experienta in comunicarea cu persoanele straine. Asa ca am tratat-o ca si cum ar fi avut de doua ori varsta ei reala si am pupat-o pe obraz in loc sa-i sarut mana. S-a imbujorat si cred ca a fost foarte placut impresionata." top 10 carti sf
La inceputul secolului XXII, oamenii de stiinta au facut o descoperire care a schimbat complet explorarea spatiului. Cu ajutorul somatoformarii, astronautii pot supravietui mediilor ostile din afara Pamantului folosind suplimente biologice sintetice. Pot produce anticongelante pentru temperaturile sub zero grade, pot absorbi radiatiile transformandu-le in hrana si isi pot ajusta corpul pentru a se adapta diferitelor forte gravitationale. Din moment ce fragilitatea corporala nu mai este un impediment, fiintele umane sunt in cele din urma capabile sa exploreze exoplanetele care au fost de mult timp considerate capabile sa gazduiasca noi forme de viata. Ariadne este un astfel de explorator. Fiind intr-o misiune de supraveghere ecologica a patru lumi locuibile aflate la 15 ani lumina de Pamant, ea si colegii ei de echipaj intra in torpoare in timpul tranzitului si se trezesc de fiecare data cu alte caracteristici amplificate. Dar pe masura ce se schimba atat la nivel de forma, cat si de-a lungul timpului, viata de acasa de pe Pamant se schimba si ea. Confruntati cu probabilitatea de a se intoarce pe o planeta care i-a uitat pe cei care au plecat din randul lor, Ariadne incepe un jurnal al extraordinarului si al pericolelor calatoriei, in speranta ca va mai fi cineva acasa care sa ii asculte. carti sf pentru copii
A doua parte din seria Copiii timpului. Cu mult timp in urma, umanitatea muribunda a inceput terraformarea unor planete propice vietii. Unul dintre aceste ecosisteme adapostea insa fiinte inteligente, carora pamantenii au incercat sa le inculce mostenirea lor culturala. Mii de ani mai tarziu, dupa ce marele lor imperiu s-a prabusit, oamenii si noii lor aliati, paianjenii, receptioneaza semnale radio misterioase. Impreuna descopera un sistem planetar in plina criza, macinat de razboiul purtat de formele extraterestre care incearca sa se repuna pe picioare dupa catastrofa cauzata de procesul de terraformare declansat cu atata nepasare in trecut. Iar arma lor e distrugerea totala. La nivel molecular. Mesajul profund ca se poate dainui in pofida tuturor neintelegerilor, temerilor si urii pana la dobandirea unui nou echilibru si a armoniei este transmis in mod subtil, pe un ton deloc moralizator... Tchaikovsky stie sa struneasca ritmul povestirii si sa transmita limpede cele mai misterioase concepte, scriind, astfel, o poveste cuceritoare... - Locus carti sf online
Alex Rider este in spital si e hotarat sa lase in urma zilele sale ca spion. Dar adolescentul este fortat sa actioneze din nou cand un grup de ecoteroristi patrunde in spital. Dintr-odata, Alex se trezeste aruncat in mijlocul unui razboi ce pare cumva legat de Ark Angel, un hotel spatial revolutionar. De data aceasta va trebui sa-si depaseasca toate limitele. Si tot nu va fi de ajuns! Exploziva, incitanta, plina de actiune! - The Guardian anticariat sf
Al patrulea volum din saga HEECHEE Toate conceptele ingenioase si personajele complexe cu care ne-a vrajit Pohl sunt duse mai departe in aceasta poveste sclipitoare, care stabileste in acelasi timp o premisa fascinanta pentru Consemnarile Heechee, o carte a carei lectura devine o necesitate absoluta. - Library Journal Tehnologia avansata a speciei Heechee i-a dat lui Robinette Broadhead posibilitatea de a-si prelungi viata dupa moarte, traind sub forma unei personalitati transferate intr-o masina. Isi petrecea timpul zburand pe cabluri, de la o petrecere la alta, impreuna cu multi alti oameni-masini. Dintr-odata, insa, existenta lui decadenta a fost intrerupta de dezastru – o puternica civilizatie extraterestra, hotarata sa distruga toate formele inteligente de viata, a reaparut dupa eoni de tacere, punand in pericol vietile tuturor, Heechee si oameni deopotriva. Nici chiar Robin, virtualmente nemuritor si cu acces nelimitat la toate datele acumulate de-a lungul mileniilor, n-a putut descoperi cine sau ce erau acesti extraterestri ori cum puteau fi opriti. Totusi, el parea singurul capabil sa faca fata dusmanului – intalnire care avea sa determine viitorul intregului univers. sf carti
Dune (editia tie-in). Primul volum din seria Dune Cartea are coperta necartonata specifica seriei Dune publicata de editura Nemira, precum si o supra-coperta cu afisul filmului Dune lansat in anul 2021. Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Intr-un viitor indepartat, intr-un imperiu interplanetar, condus dupa reguli feudale, casele nobiliare se lupta pentru suprematie. Casa Atreides primeste controlul asupra planetei Arakis, singura sursa de mirodenie – cea mai valoroasa si importanta substanta din univers. Asta adanceste vechea rivalitate dintre Casele Atreides si Harkonnen. Leto Atreides si familia lui se vor confrunta nu doar cu o planeta desertica, neprietenoasa si necunoscuta, ci si cu comploturi politice periculoase. O poveste clasica, bogata in sensuri religioase, economice, tehnologice si sociale, o complexitate care o pune definitiv pe lista cartilor de citit intr-o viata. O poveste unica… Nu se compara cu nimic, poate doar cu amploarea epica din Stapanul inelelor. - Arthur C. Clarke Cel mai important roman SF din toate timpurile. Este convingator, puternic, genial. - Robert A. Heinlein E posibil ca Dune sa fie mai actual acum decat atunci cand a fost publicat. - The New Yorker Unul dintre monumentele science fiction-ului modern. - Chicago Tribune Roman castigator al premiilor Nebula si Hugo Din seria Dune fac parte: Volumul 1: Dune Volumul 2: Mantuitorul Dunei Volumul 3: Copiii Dunei Volumul 4: Imparatul-Zeu al Dunei Volumul 5: Ereticii Dunei Volumul 6: Canonicatul Dunei Traducere din limba engleza de Ion Doru Brana. carti sf online
Balada serpilor si a pasarilor cantatoare, prequel la seria bestseller Jocurile foamei. Ambitia ii va dicta. Rivalitatea il va conduce. Dar puterea are un pret. E dimineata in care incepe a zecea editie a Jocurilor Foamei. La Capitoliu, Coriolanus Snow, un baiat de 18 ani, se pregateste pentru singura lui sansa la glorie, ca mentor in Jocuri. Casa Snow, candva mareata, a decazut, iar soarta ei atarna de posibilitatea firava ca tanarul Coriolanus sa fie mai fermecator, mai istet si mai abil decat colegii lui ca sa ajunga mentorul tributului castigator. Dar norocul nu-i surade. A primit sarcina umilitoare de a fi mentorul tributului feminin din Districtul 12, cel mai de jos dintre cei mai de jos. De acum destinele lor sunt ingemanate - fiecare decizie luata de Coriolanus poate duce la un avans sau la un esec, la triumf sau la tragedie. In arena, lupta se va da pe viata si pe moarte. In afara arenei, Coriolanus incepe sa aiba sentimente fata de tributul lui. In plus, va trebui sa puna in balanta nevoia sa de a urma regulile si dorinta de a supravietui cu orice pret. Va fi o carte despre anii de reconstructie ai Panemului de dupa Marele Razboi, ocazie cu care cititorii vor afla mult mai multe despre tulburatoarea istorie a districtelor si ocazie pentru mine sa ridic intrebari dificile despre esenta umana, precum cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru supravietuire? - Suzanne Collins Seria Jocurile foamei cuprinde volumele: Volumul 1: Jocurile foamei Volumul 2: Sfidarea Volumul 3: Revolta carti sf de dragoste
Renasterea este primul volum din seria Assassin\'s Creed Roman bazat pe jocul de succes Assassin\'s Creed II Tradat de familiile conducatoare din Italia, Ezio incepe sa se pregateasca pentru a deveni asasin. Ajunge astfel sa fie atras in razboiul secret dintre Ordinul Asasinilor si Ordinul Templierilor, care are drept scop obtinerea Marului Edenului, un artefact ce poate controla mintile oamenilor, provenit de la o civilizatie straveche, superioara tehnologic. Din seria Assassin\'s Creed fac parte: Volumul 1: Renasterea Volumul 2: Fratia Volumul 3: Cruciada secreta Volumul 4: Revelatii Volumul 5: Renegatul Fragment din roman: "Leonardo se grabi sa se supuna, iar Ezio se intoarse pentru a-i infrunta pe calareti. Sabia lui, luata de la Mario, era bine echilibrata, iar calul lui era mai agil si mai usor de strunit decat cei ai adversarilor. Dar erau bine protejati de armuri si Ezio nu avea nicio sansa sa foloseasca armele construite cu ajutorul Codex-ului. Isi impinse calcaiele in coastele calului, indemnandu-l spre inamici. Ghemuindu-se in sa, se napusti asupra grupului, iar forta atacului ii sperie pe doi dintre caii inamicilor, facandu-i sa cabreze violent. Apoi incepu cu adevarat lupta cu sabiile. Ezio para multe lovituri cu ajutorul aparatorii de pe antebrat si profita de momentul in care un inamic fu surprins ca lovitura lui nu-si atinsese tinta, pentru a-l dobori. In curand, dobori inca patru oameni, facandu-i pe cei doi supravietuitori sa schimbe directia si sa galopeze inapoi pe unde venisera. Totusi, Ezio stia acum ca nu trebuia sa lase nimanui sansa de a se intoarce la Rodrigo. Galopa dupa ei si, cand ii prinse din urma, ii dobori unul dupa altul. Cerceta rapid cadavrele, insa nu gasi nimic care sa-l intereseze, asa ca le tari langa marginea drumului si le acoperi cu pietre. Se urca din nou pe cal si se intoarse la locul unde avusese loc lupta pentru a elibera drumul de celelalte cadavre si pentru a le oferi o inmormantare rudimentara, macar pentru a le ascunde, folosind pietre si vreascuri ce-i erau la indemana. Nu mai avea ce sa faca in legatura cu caii lor, care deja fugisera. Ezio scapa si de data asta de razbunarea lui Rodrigo, dar stia ca Borgia nu avea sa renunte pana cand nu-l stia mort. Isi infipse calcaiele in coastele calului si se grabi sa i se alature lui Leonardo. Cand il prinse din urma, ii cautara impreuna pe cei doi carutasi si-i strigara, dar degeaba. - Le-am platit o gramada de bani garantie pentru caruta si pentru boi, mormai Leonardo. Banuiesc ca n-o sa-i mai vad. - Poti sa le vinzi in Venetia. - Acolo nu se folosesc gondole? - Sunt si o multime de ferme pe uscat. - Dumnezeule, Ezio, imi plac oamenii practici ca tine! Lunga lor calatorie de-a lungul tarii continua. Trecura pe langa anticul oras Forli, acum un mic oras-stat cu drepturi depline, si apoi spre Ravenna si portul sau aflat la cativa kilometri mai departe pe coasta." carti sf bune
Furia dezlantuita - din seria Furia rosie Vei uri si vei fi urat. Vei iubi si vei fi iubit. Vei cadea si te vei inalta. Nu vei cunoaste niciodata pacea, dar vei cunoaste bucuria. Alungat de Republica pe care a fondat-o, Darrow alege iarasi calea razboiului, lasand in urma sa haos si panica. Noi eroi isi arata chipul si noi viziuni asupra lumilor par sa prinda contur. Dar indiferent de bataliile pe care le poarta, toti soptesc un singur nume – Seceratorul. Va reusi cel care a rupt lanturile sclaviei sa mentina vie speranta intr-o lume echitabila sau va semana doar moarte in jurul lui? Viata e facuta sa fie simtita. Altminteri de ce mai traiesti? Fara vai nu exista munti. Intrigile lui Brown sunt ca o grenada cu nitrometan aruncata intr-un rezervor de benzina. Cadenta e dictata in totalitate de el insusi, aflat deasupra rezervorului cu un bat de chibrit in mana si cu un zambet pe chip, asteptand sa-l provocam sa-i dea drumul. Asa ca, cine alege o carte de Pierce Brown ar trebui sa stie in ce se baga - un mecanism uimitor, angrenat de loialitatea fata de familie, de juraminte de sange si de moarte violenta. - npr.org O epopee despre rebeliune, tulburari sociale si sacrificii. - Orlando Sentinel Dintotdeauna Pierce Brown a dat dovada de un stil literar unic, care se vadeste tot mai bun cu fiecare lectura din Furia dezlantuita – bun a fost intotdeauna, insa cartea aceasta este dovada incontestabila a progresului inregistrat de autor incepand cu scrierea primului roman. Brown pare ca a dat lovitura cu cea de-a cincea carte din serie. Furia dezlantuita inseamna pentru Furia de fier ce a insemnat Furia aurie pentru Furia rosie. Furia dezlantuita pare sa fie adevaratul nucleu al celei de-a doua trilogii, construind si demoland tot ce fusese cladit in Furia de fier. - reddit.com Se spune ca lucrurile bune li se intampla celor care asteapta, iar Furia dezlantuita nu face exceptie de la regula. Poate ca fanii seriei au fost suparati fiindca data initiala a publicarii a fost amanata de doua ori, insa exista cel putin o certitudine despre aceasta carte, si anume ca asteptarea a meritat cu adevarat. - Tara Lynne Nimeni nu face un spectacol literar SF ca Pierce Brown. In universul seriei sale, populatiile sunt masurate in miliarde, bogatiile in catralioane, iar proiectilele nucleare sunt fabricate ca petardele. Numite dupa imparati, zei si eroi legendari, personajele sunt la fel de colosale, totusi, nu lasa deloc impresia de exagerare. Furia dezlantuita este cea mai vasta carte din serie din toate punctele de vedere (desigur, si ca numar de pagini), insa poate fi considerata si cea mai buna. - Jeff Somers Furia dezlantuita este o cursa fara oprire cu actiune frenetica, intensa si salbatica. Ritmul este extrem de rapid si de aceea creste si miza. Eroii trebuie sa fie mai isteti, mai rapizi si mai mortali, fiindca au de-a face cu dusmani mai puternici ca oricand. - fanfiaddict Din seria Furia rosie fac parte volumele: Furia rosie Furia aurie Furia diminetii Furia de fier Furia dezlantuita recenzii carti sf
Prabusirea imperiului este primul volum din seria Interdependenta PREMIUL LOCUS 2018 FINALIST HUGO 2018 O noua aventura in cosmos de la autorul seriei bestseller Razboiul Batranilor In universul nostru, calatoria cu viteza luminii nu a fost posibila pana la descoperirea Fluxului. Un camp extradimensional la care avem acces in anumite momente si care ne poate transporta la distante teribil de mari. Oamenii calatoresc tot mai departe, ajungand sa uite de primul lor camin si sa creeze un nou imperiu in care toate avanposturile sunt dependente unele de celelalte. Razboaiele nu sunt posibile, iar imperiul controleaza totul printr-un sistem foarte strict in care se imbina monopolurile cu dependenta de resurse. Insa, desi Fluxul este etern, el nu e si stabil. Asa cum un rau isi modifica uneori cursul, si Fluxul isi schimba miscarea, lasand unele lumi pamantene fara posibilitatea de a mai calatori vreodata cu viteza luminii. Un om de stiinta, un capitan de nava si Imparaxul trebuie sa gaseasca o solutie inainte ca intregul imperiu sa se prabuseasca. Fanii Urzeala Tronurilor sau Dune se vor bucura mult de aceasta aventura plina de brutalitate, politica si stiinta. - Booklist Cu intrigi politice, mult suspans, dar si o doza considerabila de actiune, Scalzi continua sa fie nesuferit de bun cand scrie aventurile lui SF care te pun pe ganduri, dar te si distreaza. - Kirkus Review Din seria Interdependenta fac parte: Volumul 1: Prabusirea imperiului Volumul 2: Foc mistuitor Volumul 3: Ultimul Imparax recenzii carti sf
... Imediat dupa Razboiul Judecatii, cand haosul si radioactivitatea au pus stapanire pe intreaga Uropa, membrii echipajului originar au mutat Ostrovul Ceresc de deasupra Parisului, ducandu-l catre Tours.... In urma unui razboi atomic mondial care a devastat Pamantul, in lume apare o noua religie, ai carei adepti, adoratori ai Geei, sunt ultraecologisti. Eforturile lor oarbe pentru mentinerea unei planete curate vor declansa insa un conflict de proportii cu vizionarii care aspira sa ajunga in spatiu folosindu-se de energia nucleara. Lupta se anunta crancena, iar razboiul final se va purta intre Ostrovul Ceresc si enigmaticul Orion. Va reusi Pamantul sa supravietuiasca si de aceasta data? Fragment din romanul "Orion va rasari" de Poul Anderson: “Ultimele cuvinte ale prietenului sau ii readusera in memorie ultima intalnire cu Vanna, cu o zi in urma. Nu paruse deloc a fi jignita in clipa in care, incalcand normele societatii ei, Iern ii luase mainile intr-ale lui si i le sarutase. Cat era de delicata si, cu toate acestea, cat de minunat alcatuita! - Fii binecuvantat, Talence Iern Ferlay, murmurase ea. Sa ai parte de fericire, precum meriti. „Aici greseste", isi spusese el, fiind strafulgerat de amintirea nelegiuirilor lui din trecut. Ea murmurase o scurta incantatie in limba ei, apoi ii explicase: - N-a fost o rugaciune pentru tine, caci noi nu ne rugam Geei. A fost o urare facuta din tot sufletul meu, ca acea parte a vietii tale care-i apartine sa fie desavarsita. Eu imi voi aduce mereu aminte de tine, mereu... adaugase ea apoi, renuntand la tonul solemn. Calatoreste in pace! Iern ii raspunse lui Plik, iritat: - Vrei sa stii de ce? Ma simt ca si cum as zbura fara sa vad, cu toate instrumentele de bord moarte. - E, intr-adevar, neplacut sa te trezesti pe neasteptate intr-un mit strain. - Poftim? Nu, uite ce e... Recunosc ca sederea in Dulua m-a facut sa pun la indoiala multe dintre convingerile mele pe care le credeam de nestramutat. Nu eram chiar atat de ingust la minte incat sa cred ca geenii nu pot fi oameni de treaba, luati ca indivizi separati. Am cunoscut si-n Uropa asemenea oameni. Dar ei mi se pareau atunci a fi de partea dusmanului - dintr-o convingere fundamental opusa crezurilor pentru care traieste Domeniul - si credeam ca ei gresesc amarnic! Dar acum, Vanna, cu explicatiile ei rabdatoare, cu insasi firea ei... Iern isi ridica spre soare ochii aproape inchisi. Privind printre gene, vedea curcubeie minuscule. Ea ii atrasese atentia asupra unor astfel de mici miracole, il facuse sa se gandeasca la ele si sa le simta frumusetea.” carti sf online
Suspicious minds editia a doua - Gwenda Bond Serie de romane inspirate din universul serialului de televiziune Stranger Things, realizat de Netflix. Unul dintre cele mai vizionate si indragite seriale din ultimii ani, cu recorduri impresionante de audienta, care a cucerit publicul printr-un univers retro, al coloratilor ani ’80, plin de mister si de supranatural. Un laborator misterios. Un om de stiinta malefic. O istorie secreta. Suspicious minds, de Gwenda Bond, spune povestea mamei lui Unsprezece. Inainte de Demogorgon… inainte de Stapanul Mintii… teroarea avea chip uman. In vara anului 1969, tineretul american fierbe. Terry Ives, o studenta de la un campus linistit din Indiana, nu are nicio legatura cu tumultul din Vietnam sau cu protestele de la Washington. Insa in Laboratorul Hawkins, condus de Martin Brenner, o conspiratie ameninta totul. Terry Ives si Martin Brenner vor incepe un razboi cu totul diferit de cel in desfasurare: un razboi al carui camp de lupta e chiar mintea umana. Prequel-ul pe care toti fanii l-au asteptat. - Kirkus Reviews Fragment din romanul "Suspicious minds" de Gwenda Bond "Terry voia sa stie ce cautau amandoi aici, fara sa-si fi dat intalnire; era o coincidenta prea mare. Dar cand a ridicat privirea, a vazut inca o figura familiara pe trotuarul de afara – Gloria. - Stai putin, a spus Terry, iar clopotelul a sunat din nou cand a iesit afara. - Gasca e aici! i-a strigat Gloriei. Ai vorbit cu Alice sa va intalniti? Gloria sovaia. Tinuta ei de azi era destul de lejera. O bluza in culori pastel, inflorata, si o fusta verde-inchis, lunga pana la genunchi. Se asorta cu poseta. - Ce e? a intrebat Terry. - Nu vin de obicei in partea asta a orasului, a raspuns ea. Nu m-am prea gandit inainte sa vin incoace. - E in regula aici, a spus Terry, intelegand la ce se refera. Nu o sa ne deranjeze nimeni in privinta asta. Bloomington nu era segregat oficial in perioada aceea, cu exceptia unor locuri precum cluburile exclusiviste si terenurile lor de golf. Neoficial, majoritatea oamenilor ramaneau in cartie-rul lor si respectau granitele rasiale. Campusul era locul protes-telor importante initiate de studentii negri care luptau pentru tratament egal. Gloria a inaintat pe trotuar si a intrat in restaurant dupa Terry. A clatinat din cap cand i-a vazut pe Alice si pe Ken. - Credeam ca glumesti ca sunt si ei aici, a comentat ea usor incruntata. - Nici ei nu se asteptau unul pe altul, a precizat Terry. Cel putin, asa cred. - Nici pe tine nu te asteptam, a spus Alice. Ce cautam toti aici? - Cred ca asta am intrebat eu, a zis Terry. Fiindca sunt singura care are motiv sa fie aici. Gloria s-a asezat la masa langa Alice. Terry a aruncat inca o pri-vire in jur ca sa se asigure ca seful ei era inca in spate, apoi s-a asezat." carti sf pdf
Aurul pradatorului. Cartea a doua din Cronicile oraselor flamande Felicitari, locuitori ai orasului Anchorage! Marele Arkangel a ales orasul vostru drept prada! Biciul Nordului se afla la o zi distanta si se apropie rapid. Opriti motoarele si scutiti-ne de a va haitui! Veti fi bine tratati. Vanatoarea pentru suprematie se transforma intr-o lupta acerba pentru supravietuire, chiar si in cazul celor mai mari orase flamande. Iar cand pretul pentru soarta lor este aurul pradatorului, tradarea nu mai pare un act imoral. Pentru Hester Shaw insa, recompensa nu se cantareste in monede. In numele iubirii pentru Tom, ea il va vinde pe Anchorage, un orasel pasnic al marilor de gheata, doar pentru a-si da seama ca gustul amar al tradarii vine cu multe consecinte. Stalkerul il privi ghemuindu-se pe cimentul patat de sange si un flux de memorie, aproape neinteligibil, iritant si confuz, se isca brusc in masinaria creierului sau. Ezita, agitandu-si ghearele. Oare unde-l mai vazuse pe baiatul asta? Cu greu as putea recomanda o lectura mai palpitanta. - Fantasy Literature O capodopera a imaginatiei care iti taie rasuflarea; Hester Shaw este o eroina memorabila. Cand am terminat de citit cartea, am stiut ca trebuie s-o aducem cat mai repede pe marile ecrane. - Peter Jackson, producator Masinarii infernale Cititorii entuziasmati de orasele mobile care se vaneaza cu salbaticie pe Pamantul postapocaliptic din Masinarii infernale vor fi si mai incantati de volumul acesta, care abunda in intrigi, pericole, tradari, violenta si iubire. - Kirkus Reviews O aventura palpitanta, dominata de actiune. - School Library Journal Suficient de captivanta incat sa n-o lasi din mana pana la final. - Booklist Fanii primului volum nu vor fi dezamagiti. - Publishers Weekly O poveste inteligenta despre gelozie, tradare si aventuri indraznete. - TheTimes Din seria Cronicile oraselor flamande fac parte: Cartea 1: Masinarii infernale Cartea 2: Aurul pradatorului carti sf noi
Cartea aceasta este pentru biotehnologie si inteligenta artificiala ce a fost Neuromantul pentru internet. - Neal Stephenson Pamantul, 2144. Cetatenia a fost inlocuita de franciza, iar oamenii lucreaza alaturi de roboti avansati, care incep sa dea semne de emancipare. Judith Chen „Jack“ este pirat si, din propriul submarin, le distribuie medicamente saracilor. Dar cel mai recent, Zacuity, provoaca victime, iar Jack trebuie sa descopere repede antidotul. Pe urmele ei porneste o pereche neasteptata: Eliasz, un agent militar angajat de cea mai mare companie farmaceutica, si partenerul sau robot, Paladin. In goana dupa informatii, cei doi se apropie mai mult decat credeau ca e posibil. Insa cel mai important e sa opreasca epidemia bizara care distruge vieti si aproape ineaca New Yorkul. Este o mare noutate felul naturalist, subiectiv si paradoxal de umanist in care se dezvolta punctul de vedere al unui robot – totul pentru o poveste puternica si insufletita. - William Gibson carti sf pentru copii
Galaxia sudica cuprinde cateva nuvele publicate (una dintre ele, Gravitatie 0.7, a fost chiar nominalizata la premiile Romcon 2015, categoria nuvela), dar si o nuvela inedita, cea mai intinsa dintre ele. Acest volum reprezinta debutul unuia dintre cele mai interesante proiecte din literatura SF romaneasca. Galaxia sudica va fi o saga spatiala, o istorie a lumii. Povestirile lui Aurel Carasel sunt sefeuri clasice, sefeuri dintr-acelea care ne-au facut pe multi dintre noi sa devenim fanii acestui gen de fictiune. Regasim in ele navele spatiale, astronautii, robotii si inteligentele artificiale, statiile orbitale sau coloniile umane de pe Luna si de pe Marte, lucruri care s-au cam pierdut in ultima vreme, odata cu schimbarea la fata a literaturii de gen pe plan mondial si, evident, si la noi. - Michael Haulica Fragment: “Phobos fusese colonizat inca din anul 66 EC, fiind primul corp cosmic indepartat de Therra locuit permanent. In primii cinci ani, se sapasera 12 tunele si Grota Alpha, un gol intern cu suprafata de 86 de hectare, cea mai importanta excavatie intreprinsa de om in epoca de pionierat a extinderii sale in cosmos. in anul 71 EC, incepusera primele curse regulate intre Phobos si Marte, ca al doilea pas in tentativa de reluare a colonizarii Planetei Rosii. Timp de sapte ani, peste 1350 de persoane au lucrat pe cele doua fronturi, reusind sa finalizeze constructiile necesare unei locuiri permanente. In anul 78 EC, colonia martiana Olympus fusese data in functiune, un an mai tarziu primii 3307 colonisti reusisera sa coboare din calele astronavelor la baza de tranzit de pe Phobos, asteptandu-si randul la Ascensor. Apoi, printr-o abila urzeala diplomatica, insotita de amenintarea retragerii suportului material pentru explorarea spatiala, Statele Unite Terestre ale Americii (SUTA) reusisera sa obtina, in anul 80 EC, controlul asupra bazei de pe Phobos, demarand imediat lucrarile de infiintare ale unei baze militare specializate pe vecinul sau Deimos. La vremea respectiva, Marte si cei doi sateliti ai sai pareau inca un vis suficient de indepartat pentru ca Guvernul Therrian sa-si faca prea multe probleme in legatura cu ele. Iar SUTA isi anuntase generoasa participare financiara si tehnica la efortul construirii unei a doua baze de colonizare in desertul rosu, ceea ce ar fi inceput sa rezolve o parte din gravele probleme ale suprapopularii cu care se confrunta planeta-mama. in plus, asa cum daduse asigurari administratia americana, Marte era numai un scurt popas pe calea cea lunga a colonizarii Sistemului Jovian, pas care avea sa aduca, intr-adevar, cu sine inchiderea crizei materiilor prime.” carti sf de citit
Romanul Gradina zeilor este capodopera lui Camil Baciu si una dintre cele mai importante scrieri SF si fantastice din literatura romana. (…) Forta romanului sta in factura sa chagalliana (servita exemplar prin stilul de un lirism bine controlat al autorului), in scurtcircuitarea variabila prin fantastic a universului casnic al familiei David, in zonele de granita in care realismul cel mai domestic face loc straniului, miraculosului, bizarului, absurdului, poeticului. - Mihai Iovanel O civilizatie extraterestra superioara si o fictiune cu accente suprarealiste. Lumea ca balci si o scriitura cu turnura comica. Un program de inginerie globala, o incursiune in istorie, o misiune salvatoare si o carte jucausa, cu delicii pentru cunoscatori. carti sf bune
Cruciada secreta este volumul al III-lea din seria Assassin\'s Creed Gresesti. Si de aceea trebuie sa fii redus la tacere. Lupta pentru putere nu a fost niciodata mai inversunata ca acum, cand noua inamici ameninta pacea cautata de Asasini, noua tinte... noua vieti pentru una singura. Destinul lui Altair este sa foloseasca puterea promisa de Marul din Eden pentru a invinge in conflictul stravechi dintre Asasini si Templieri. Deoarece Asasinii puteau sa vada lumea asa cum era cu adevarat, pentru ei totul era posibil, totul era ingaduit. Din seria Assassin\'s Creed fac parte: Volumul 1: Renasterea Volumul 2: Fratia Volumul 3: Cruciada secreta Volumul 4: Revelatii Volumul 5: Renegatul Fragment din volumul "Assassin\'s Creed. Cruciada secreta" de Oliver Bowden: "Mai tarziu, Asasinii se adunara in curtea interioara, inca savurand victoria. Bustenii se rostogolisera din foisor peste cavalerii de dedesubt; majoritatea lor fusesera striviti de primul val, iar altii fusesera prinsi de o a doua stiva, aflata imediat in spatele primei. Cu numai cateva secunde mai devreme, ei fusesera siguri de victorie, iar apoi trupurile le fusesera maltratate, membrele smulse, si toti fusesera azvarliti in bratele haosului. Robert de Sable ordona retragerea, in timp ce arcasii Asasini profitara si-i improscara cu sageti din inalt. Acum insa Al Mualim le ceru Asasinilor reuniti sa faca liniste si-i indica lui Altair sa i se alature pe platforma de langa intrarea in turnul sau. Ochii ii erau duri si, cand tanarul isi ocupa locul aratat, Marele Maestru ceru ca doi strajeri sa-l inconjoare. Linistea lua locul felicitarilor. Cu spatele la Asasini, Altair simti toti ochii atintiti asupra lui. Pana acum ei aflasera ce se petrecuse in Ierusalim; Malik si Abbas avusesera grija in aceasta privinta. Eforturile lui in batalie si declansarea capcanei nu aveau sa mai conteze defel. Tot ce putea spera era ca Al Mualim sa-i arate clementa. - Te-ai descurcat bine in alungarea lui Robert, rosti Maestrul si cuvintele lui contineau o masura de mandrie, indeajuns pentru ca Altair sa spere ca ar putea fi iertat si ca actiunile lui de dupa intoarcerea din Ierusalim il reabilitasera. Armata lui a fost spulberata si va trece mult pana sa ne tulbure din nou. Spune-mi acum - stii de ce ai izbandit? Altair nu zise nimic, dar bataile inimii i se intetira. - Ai izbandit, pentru ca ai ascultat, urma Al Mualim. Daca ai fi ascultat si in Templul lui Solomon, toate astea ar fi fost evitate. Bratul sau descrise un cerc, aratand curtea interioara si tot ce se afla dincolo de ea, acolo unde, chiar in clipa asta erau ridicate lesurile Asasinilor, templierilor si satenilor. - Am facut asa cum mi s-a cerut, spuse Altair incercand sa-si aleaga cuvintele cu grija, dar dadu gres. - Nu! se rasti Marele Maestru si ochii lui fulgerara. Ai facut asa cum ai vrut tu! Malik mi-a povestit de aroganta de care ai dat dovada. De desconsiderarea fata de caile noastre. Cei doi strajeri care-l incadrau pe Altair il prinsera de brate. Muschii lui se tensionara. Se incorda impotriva lor, totusi nu se zbatu. - Ce faceti? intreba el nelinistit. Culoarea se ridica in obrajii lui Al Mualim. - Exista anumite precepte. Noi nu insemnam nimic daca nu respectam Crezul Asasinilor. Trei reguli simple, pe care tu se pare ca le uiti. Ti le voi reaminti. In primul si in primul rand: tine-ti arma departe... Avea sa-i tina o prelegere. Altair se destinse si nu-si putu stapani tonul de resemnare din glas cand termina fraza lui Al Mualim: - ...de un trup nevinovat. Stiu. Plesnetul palmei Marelui Maestru peste fata lui reverbera din pietrele curtii. Altair simti ca-i arde obrazul. - Si tine-ti gura pana-ti ingadui eu s-o folosesti! mugi Al Mualim. Daca stii atat de bine regula asta, de ce l-ai ucis pe batran in templu? El era nevinovat. Nu trebuia sa moara. Altair nu spuse nimic. Ce ar fi putut spune? "Am actionat nesabuit?” "Uciderea batranului a fost un act de aroganta?” anticariat sf
Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatura Autor distins cu Premiul Locus pentru literatura O ecranizare de exceptie, cu Harrison Ford, Asa Butterfiled, Ben Kingsley si Viola Davis. Bestseller The New York Times si Publishers Weekly Tradus in 34 de limbi Una dintre cele mai bune carti ale secolului al XX-lea pentru Amazon si Locus. Au trecut mai bine de o suta de ani de cand pamantenii se lupta cu gandacii, o rasa de extraterestri care doresc exterminarea umanitatii. Andrew "Ender" Wiggin este recrutat de guvern si trimis sa se instruiasca intr-o academie militara de elita. Desi are doar sase ani, el face fata cu brio antrenamentelor tot mai dure desfasurate la Scoala de Lupta, dovedindu-se un strateg stralucit. Dar e posibil, oare, ca un copil sa fie geniul militar capabil sa salveze omenirea de la pieire? Singuratatea, disperarea si o chemare misterioasa risca sa il infranga pe Ender inainte de batalia finala ce reprezinta testul de absolvire. Cat va mai putea continua jocul? Card preia venerabilele concepte SF de supraom si de razboi interstelar impotriva unor extraterestri si, cu ajutorul talentului sau de povestitor, al capacitatii lui de a caracteriza si al stilului sau superb, le transforma intr-o poveste fara cusur, extraordinar de convingatoare. - Booklist sfanta traditie carte
Cartile sareau si dantuiau ca niste pasari puse pe jaratic, cu penele purpurii si galbene in flacari. In vremea aceea pompierii erau cei care declansau incendiile. Pompierului Guy Montag ii placea sa vada cum ardeau cartile. Apoi el a intalnit o fata care i-a povestit despre un trecut cand oamenii nu se temeau, si a intalnit un profesor care i-a povestit despre un viitor cand oamenii vor putea gandi. Si Guy Montag a inteles ce trebuia sa faca. Nu e nimic magic in carti; magic e doar ceea ce spun cartile si insusi faptul ca in ele peticele universului sunt insailate intr-un vesmant pe masura noastra. Un roman clasic indispensabil. - The Times Dintre toate infernurile conformiste ale science-fictionului, Fahrenheit 451 este cel mai iscusit realizat. - Kingsley Amis O capodopera a distopiei. - Washington Post La mai bine de cincizeci de ani dupa publicarea sa, fabula SF a lui Ray Bradbury nu si-a pierdut nimic din rezonanta. - The Guardian O istorie despre o lume in care cartile sunt proscrise si arse, dar in acelasi timp o poveste despre valoarea intelectului, importanta informatiei si experienta unica si de neinlocuit a citirii cartilor - ca obiecte fizice, palpabile si pretioase. - New York Times Fahrenheit 451 este una dintre cele mai importante con tributii literare ale genului, combinand o metafora importanta despre libera exprimare cu un contrapunct cinic la SF-ul optimist care la precedat. - Kirkus Review Ca autor de science-fiction, Ray Bradbury a fost de mult timp inaintea tuturor. - The Daily Telegraph carti sf bune
Mult asteptata continuare la Foc in adanc Zece ani au trecut de cand cativa dintre Copii si Ravna Bergnsdot au ajuns pe Planeta Stiletelor dupa dezastrul care aproape a distrus omenirea. Ravna si haitele de Stilete care au dat numele planetei au supravietuit razboiului si mai mult de o suta dintre Copiii care erau pe nava au scapat. Desi acum domneste pacea, intotdeauna exista aceia care vor cauta puterea, fara sa-i intereseze costul ei. Iar ei sunt hotarati sa rastoarne civilizatia plapanda care a prins radacini de la sosirea oamenilor pe planeta. Intr-o lume plina de minuni fascinante si pericole, Vernor Vinge a scris un roman de mare forta cu care ii va captiva din nou pe cititori. Vinge a schimbat registrul intr-un mod incredibil, oferindu-ne un roman post-singularitate in care singularitatea a fost distrusa si in care oamenii trebuie sa se adapteze la viata intr-o societate lipsita de orice tehnologie avansata... rezultatul este o carte in care tehnologia nu este atat de importanta, cat povestea minunat construita. - Publishers Weekly Povestile lui Vernor Vinge m-au surprins si m-au fascinat intotdeauna, iar Copiii cerului continua aceasta traditie minunata. - Greg Bear recenzii carti sf
Ce se intampla cand Germania nazista invadeaza Marea Britanie? Ce faci daca Shrodinger are probleme cu ecuatia de unda? Cand coincidenta face legea, povestile din romanul lui Andrew Crumey se insira pe o banda a lui Mobius, asemeni furnicilor, din schita lui Escher. Lumile paralele, intertextualitatea, enigmele stiintifice, rescrierile trecutului sunt doar cateva dintre specialitatile lui Crumey, servite intr-un roman captivant. Ce iese de aici? Un mix postmodernist la cele mai inalte standarde. anticariat sf
Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatura Autor distins cu Premiul Locus pentru literatura Semenii mei au plecat in directia Norilor lui Magellan, dar unii dintre noi am ramas, in cazul in care migratia papusarilor ar intampina vreun obstacol. Acum a intampinat. Megastructura descoperita de specia extraterestra a papusarilor intr-un colt inca neexplorat al universului se dovedeste a fi un inel urias construit in jurul unui soare. Desi infricosati de posibila intalnire cu cei care au creat imensul artefact, papusarii alcatuiesc un grup expeditionar care sa-l exploreze. Insa aventurierul Louis Wu si echipajul lui pestrit vor avea de infruntat pericole majore in vastul si necunoscutul ecosistem al Lumii Inelare. Lumea Inelara nu avea orizont. Nu se zarea nicio linie in care pamantul sa se curbeze sub cer. Mai degraba cerul si pamantul pareau sa se contopeasca intr-o zona unde detaliile de marimea unor continente erau doar niste puncte si unde toate culorile se topeau gradual in albastrul cerului. carti sf noi
Doi cercetatori de geniu se lupta in Universul virtual al internetului. Eric vrea sa creeze paradisul, adica un program care sa-ti permita sa navighezi virtual doar cu ajutorul mintii, Samir vrea sa dezlantuie infernul si creeaza un virus informatic imposibil de exterminat, pentru a distruge lumea civilizata. Testand sistemul creat de Eric, Hanna, sotia lui, se contamineaza cu virusul Mona si este salvata doar de speranta si iubirea sotului, dupa o lunga si aventuroasa odisee. Hanna s-a vindecat, internetul nu. Virusul s-a adaptat din nou si a intrat in hibernare. Nu se stie pentru cat timp. carti sf de citit
Trezirea zeilor, cartea a doua din Dosarele Themis Oamenii iau uneori decizii care afecteaza alte specii.... Si uite ce bine s-au asezat lucrurile! La zece ani dupa evenimentele din Gigantii adormiti, Kara si Vincent au devenit eroi pentru oamenii din toata lumea, iar Themis un simbol al protectiei Pamantului… asta pana cand un robot extraterestru se materializeaza in centrul Londrei si vaporizeaza o sectiune a orasului. Iar acela este doar inceputul, fiindca alti roboti gigantici apar in metropole de pe tot globul, avand, aparent, acelasi scop distrugator. Omenirea stie acum ca nu mai este singura in Univers, dar cum ar trebui sa se comporte in fata unei amenintari extraterestre? Daca am aflat ceva pana acum este ca nu suntem cea mai mareata creatie din Univers, cu siguranta nu cea mai inteligenta. Pare logic ca in Univers sa existe o multime de chestii pe care nu le intelegem. Abundand in rasturnari de situatii si comentarii politice cartea lui Sylvain Neuvel combina science-fictionul cu realitatea, avertizand ca in lumea tehnologica orice se poate intampla si ca trebuie sa fim mereu precauti la posibilitatile pe care le poate aduce viitorul. - Paperbackparis La noua ani dupa evenimentele din Gigantii adormiti, Trezirea zeilor rastoarna in mod neasteptat tot ce aflasem in primul volum. - mtlreviewofbooks.ca Luptele dintre roboti gigantici se intrepatrund cu speculatii stiintifice si filosofice ametitoare. Iubitorii seriilor de science-fiction vor fi incantati de aceasta urmare plina de revelatii neasteptate si de finalul ei surprinzator. - Booklist Neasteptat de buna… Daca anul acesta nu veti citi decat un roman SF, atunci Trezirea zeilor este alegerea perfecta. - Fresh Fiction In al doilea volum al seriei, Neuvel injecteaza o doza de adrenalina in premisa incitanta a primei carti, ridica stacheta si ne ofera imaginea terifianta a unei posibile invazii extraterestre. - Speculativeherald O multime de lucruri sunt minunate in Trezirea zeilor, dar in primul rand numarul urias de referinte din cultura science-fiction, care fac intriga mai plauzibila si personajele mai credibile. Pe ansamblu, un volum doi solid al trilogiei. - Fantasyliterature Escapism literar in stare pura, cu roboti ucigasi gigantici pe fundalul sfarsitului inevitabil al omenirii. - Kirkus Reviews top 100 carti sf
Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania Horia Arama are meritul de a fi dat aici o actiune tensionata, sub semnul terorii produse de disparitia treptata, in conditii enigmatice, a mai tuturor pamantenilor debarcati pe Aixa. Arma infailibila a padurii este un produs cameleonic ce ia forma umana pentru a se putea infiltra nebanuit intre invadatori. - Mircea Oprita Fiecare popas pe Aixa s-a soldat cu durere si moarte pentru padurea ei si nicio satisfactie nu a venit sa compenseze deficitul. Nu exista justitie care sa recomande supunerea la violenta. Daca nonagresiunea este definitorie pentru viata de pe planeta aceasta, riposta ramane un drept inalienabil. Aixa intelege sa-l foloseasca, iar eu sunt o arma din panoplia ei! - Horia Arama cele mai bune carti sf
Pe o alee dosnica din Tokyo, intr-un subsol racoros, se afla o micuta cafenea in care, de mai bine de o suta de ani, se serveste o cafea pregatita cu arta. Clientii sunt mai mereu aceiasi, ocupa mereu aceleasi locuri si isi petrec timpul in acelasi fel. Dar tihna si cafeaua nu sunt singurele experiente pe care cafeneaua le are de oferit. Daca te asezi pe un anumit scaun, poti sa te intorci in timp, intr-un moment anume. Exista insa anumite reguli. Cea mai importanta este sa bei cafeaua pana nu se raceste, altfel ramai blocat in afara timpului. Iar regula cea mai cruda este ca, orice ai face in acele cateva minute, prezentul nu poate fi schimbat. Atunci, la ce bun sa te mai intorci acolo? se intreaba rand pe rand personajele care decid sa faca scurta calatorie. Adevarul este ca refacerea momentului, recuperarea unui gest, a unui cuvant ratat in trecut schimba fundamental ceva: modul de intelegere, de raportare la prezentul neschimbat, valorizarea unui om, a unei relatii, poate a intregii vieti. Exista inca sansa de a schimba viitorul. Pana nu se raceste cafeaua, romanul de debut al lui Toshikazu Kawaguchi, aduce in scena personaje complexe, convingatoare, emotii intense si o viziune particulara asupra vietii si destinului. Pana nu se raceste cafeaua poate ca exploreaza un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limiteaza in mod inventiv mecanica deplasarii in timp la durata unei cafele si asta ii da mai multa semnificatie. - Chicago Review of Books Tesand cu inteligenta fire fantastice in ceea ce se dovedeste a fi o poveste captivanta, Kawaguchi construieste suspansul scena cu scena, alegandu-si cu grija cheile narative. -The Arts Fuse Emotionant, straniu si plin de nostalgie. - Huffpost Traducere din limba japoneza de Iolanda Prodan. carti sf de dragoste
Assassin\'s Creed. Ultimii descendenti. Mormantul Hanului Singurele fantome sunt cele din ADN-ul vostru Conflictele dintre Asasini si Templieri continua. Crezul ghideaza actiunile Asasinilor si ii face sa para mai onorabili, desi inca nu este clar cine are intentii mai bune. Memoria genetica a celor sase tineri ofera ambelor societati secrete posibilitatea de a localiza mormantul unui han mongol, in care a fost ascuns al doilea varf al Tridentului. Vor reusi "ultimii descendenti" sa gaseasca arma mult ravnita? "Ironiile" au fost formulate de unul dintre cei mai intelepti Asasini din istorie: Altair. Fratia noastra se straduieste sa instaureze pacea, dar ucidem. Ne dam silinta sa deschidem mintile oamenilor, dar cerem supunere fata de Crez. Ne straduim sa dezvaluim pericolele credintei oarbe, dar o practicam noi insine. Astea sunt "Ironiile". Autorul zugraveste o zona gri a moralului, sugerand ca niciuna dintre tabere nu are de partea ei adevarul si/ sau dreptatea. Este un punct de vedere diferit fata de jocul video, dar perfect valid, aducand o noua perspectiva conflictului stravechi dintre Asasini si Templieri. - nicolenadeau24.wixsite.com Ritmul alert si succesiunea de revelatii, amplificate de finalul pe muchie de cutit, sunt tot atatea premise pentru o lectura cu sufletul la gura si asteptarea cu nerabdare a continuarii. - granitemedia.org Kirby combina excelent istoria cu science-fictionul; in esenta este un roman despre calatorii temporale, dar in care trecutul este imutabil. Personajele sunt incredibil de veridice, ca si ritmul sustinut al intrigii, care se termina printr-un punct culminant ce urmeaza a fi solutionat in volumul final. - scifichick.com Adolescentii implicati in ambele tabere ale conflictului revin acum in simulari ale Chinei medievale stapanite de mongoli si sfasiate de razboaie, angrenandu-se intr-o cursa contra-cronometru pentru a descoperi urmatoarea Parte a Edenului. - chapters.indigo.ca O continuare de calitate a seriei, mult mai dedicata strategiei decat volumul anterior. Surpriza finala este intr-adevar neasteptata. - Scott Whitney top 100 carti sf
O noua aventura in spatiu, de la autorul bestsellerului Martianul Roman in curs de ecranizare de catre MGM Studios, cu Ryan Gosling in rolul principal Ryland Grace e singurul supravietuitor al unei misiuni disperate pentru salvarea omenirii. Doar ca el nu stie asta. Nu-si aminteste nici macar cum il cheama. A dormit foarte, foarte mult timp, la milioane de kilometri departare de casa, alaturi de doua cadavre necunoscute. Pe masura ce incepe sa-si aminteasca farame din trecut, misterul misiunii sale se recompune ca un joc de puzzle. Timpul insa nu e de partea lui si, ca sa evite o catastrofa, trebuie sa rezolve o enigma stiintifica de proportii epice - si sa salveze specia noastra de la extinctie. Cu alte fiinte umane aflate la ani-lumina distanta, trebuie s-o faca singur. Sau poate cu un aliat absolut neasteptat. O aventura interstelara irezistibila, Proiectul Hail Mary spune o poveste uluitoare despre descoperiri, puterea speculatiei si supravietuire. Un roman care i-ar fi dat pe spate pe Robert A. Heinlein si Isaac Asimov. - George R.R. Martin Cel mai bun roman al lui Weir de pana acum. Cartea pe care o pot recomanda oricui, oricand. - Brandon Sanderson cele mai bune carti sf
Roman ecranizat de BBC America Ce au in comun o pisica moarta, un baiat care stie totul despre calculatoare, un calugar care crede ca lumea e roz, mecanica cuantica, poetul Samuel Taylor Coleridge si pizza? Aparent nu foarte multe: asta pana cand Dirk Gently, detectiv particular, isi propune sa demonstreze interconectivitatea tuturor lucrurilor rezolvand o crima misterioasa, ajutand un profesor misterios, deslusind un mister si mai misterios si mancand multa pizza. Iar intre timp trebuie sa salveze si intreaga omenire (fara sa tarifeze suplimentar). Pentru a afla mai multe, cititi cartea asta sau, si mai bine, contactati Agentia de Investigatii Holistice. carti sf online
Calea spre stele este primul volum din seria Doamna astronaut Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatura Castigator al Premiilor Locus si Hugo (2019) O istorie alternativa de neratat. - Nancy Kress Cel mai bun roman science fiction al anului 2018 - Publishers Weekly Intr-o noapte de primavara din 1952, un meteorit imens cade pe Pamant si spulbera aproape toata Coasta de Est a Statelor Unite, inclusiv Washingtonul. Cataclismul va face, foarte curand, ca planeta sa fie de nelocuit pentru oameni, la fel cum s-a intamplat candva cu dinozaurii. Aceasta amenintare accelereaza efortul omenirii de a coloniza spatiul. Elma York e pilot si matematician la Coalitia Aerospatiala Internationala si lucreaza impreuna cu o echipa extinsa ca sa duca primul om pe Luna. Dar nu trece mult si incepe sa se intrebe de ce nu ar putea sa ajunga si dincolo de Luna. Dorinta ei de a fi prima femeie astronaut va spulbera conventiile societatii. Kowal creeaza un echilibru perfect intre acuratete istorica - inclusiv sexismul, rasismul si tehnologia de la mijlocul secolului al XX-lea - si fictiune speculativa. - Booklist Iata ce n-a avut niciodata NASA: o eroina cu atitudine. - The Wall Street Journal Din seria Doamna astronaut fac parte: Volumul 1: Calea spre stele Volumul 2: Calea spre Marte Ciudat cum se schimba lucrurile cand iti vezi un ideal implinit. Cand au inceput sa soseasca imaginile cu rezolutie mai inalta, Luna in toata splendoarea ei ni s-a parut si mai reala. Da, parea amenintatoare, dar peisajul ei auster avea si ceva maiestuos. (...) A reiesit ca cifrele lui Bubbles erau corecte. Modificarea structurii interioare a miezului combustibilului il facea mult mai stabil, lucru care, la randul lui, genera o forta de propulsie mai mare. Asa puteam creste incarcatura utila cu 23,5 la suta, reducand drastic numarul de misiuni trimise la baza selenara. Nathaniel lucra cu cifrele respective la un scenariu nou. Era prea complex ca sa nu calculeze cu echipamentul IBM, oricat il detesta. Programului ii trebuiau ore intregi ca sa se deruleze, iar lui ii placea sa dadaceasca aparatul, desi Basira - programatorul adevarat - era acolo. Nu ca ar fi stiut sa-l repare daca refuza o cartela, dar... stiti cum sunt barbatii. recenzii carti sf
Primul volum din trilogia Jocurile foamei Bestseller international & un adevarat fenomen mondial Exista o singura regula: ucide sau vei fi ucis! Tu cat ai supravietui singur in salbaticie cand ceilalti fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare? Intr-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord, se intinde natiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros, Jocurile Foamei. Douazeci si patru de adolescenti sunt luati de langa familiile lor si aruncati intr-o lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si... viu. Cine si cu ce sacrificii va castiga cursa pentru supravietuire? Pur si simplu am citit fara sa ma pot opri! - Stephen King Din seria Jocurile foamei fac parte: Jocurile foamei Sfidarea Revolta In pregatire la editura Nemira se afla un prequel la seria Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare Fragment din romanul "Jocurile foamei, volumul 1" de Suzanne Collins: "- Ma ofer voluntar! rostesc pe nerasuflate. Ma ofer voluntar ca tribut! Pe scena apare confuzia. Districtul 12 n-a mai avut niciun voluntar de zeci de ani si protocolul e invechit. Regulamentul prevede ca, odata ce numele tributului a fost extras din urna, un alt baiat eligibil, daca numele a fost al unui baiat, sau o fata, daca s-a citit numele unei fete, poate iesi in fata pentru a-i lua locul. In alte districte, unde castigarea extragerii este o mare onoare, oamenii sunt nerabdatori sa-si riste viata si voluntariatul e o procedura complicata. Dar in Districtul 12, unde tribut e, intr-o foarte mare masura, sinonimul cuvantului cadavru, voluntarii au disparut cu desavarsire. - Minunat! exclama Effie Trinket. Dar cred ca exista un mic amanunt, mai intai trebuie prezentat castigatorul extragerii si apoi sunt ceruti voluntari, iar daca iese vreunul din multime, noi aa... Vocea i se pierde, ezita. - Ce importanta are? spune primarul. Ma priveste cu o figura indurerata. De fapt, nu ma cunoaste, dar ii citesc pe chip ca, vag, ma recunoaste. Sunt fata care aduce fragi. O fata cu care fiica lui s-ar putea sa fi schimbat din cand in cind cate o vorba. Fata care a stat, cu cinci ani in urma, inghesuita langa mama si sora sa, in timp ce el ii daruia ei, copilul cel mai mare, o medalie pentru bravura. O medalie pentru tatal ei, pulverizat de o explozie din mina. Oare isi aduce aminte? - Ce importanta are? repeta el, artagos. Lasati-o sa vina incoace. In spatele meu, Prim tipa isteric. M-a infasurat cu bratele ei costelive si ma strange ca intr-o menghina. - Nu, Katniss! Nu! Nu te poti duce! - Prim, da-mi drumul, spun cu glas aspru, fiindca ma tulbura nu vreau sa plang. Diseara, cand vor da la televizor inregistrarea extragerii, toata lumea o sa-mi vada lacrimile si o sa fiu considerata o tinta usoara. O molaie. N-o sa-i dau nimanui satisfactia asta. - Da-mi drumul! Simt cum o ia cineva din spatele meu. Ma intorc si vad ca Gale a ridicat-o de la pamant, iar ea i se zvarcoleste in brate. - Du-te sus, Catnip, imi spune el, cu o voce pe care se straduieste sa si-o mentina ferma, apoi o conduce pe Prim catre mama. Ma otelesc si urc treptele. - Ei, bravo! izbucneste Effie Trinket. Asta e spiritul Jocurilor! E incantata ca are in sfarsit un district unde exista un strop de actiune. - Cum te cheama? Inghit cu greutate. - Katniss Everdeen, raspund. - Cealalta e sora ta, pariez pe asta pana la ultimul banut. Nu vrem sa ne fure ea toata gloria, nu-i asa? Haideti. Toata lumea! Sa-i oferim o runda de aplauze bogate noului nostru tribut! ciripeste Effie Trinket. Spre meritul etern al oamenilor din Districtul 12, nimeni nu bate din palme. Nici macar cei cu biletele de pariuri, cei care nu au sentimente de mila. Poate fiindca ma stiu din Vatra sau il cunosteau pe tata sau poate au intalnit-o vreodata pe Prim, pe care nu ai cum sa n-o-ndragesti. Asa ca, in loc sa primesc aplauze, stau acolo nemiscata, in timp ce ei iau parte la cea mai curajoasa forma de impotrivire de care sunt in stare. Tacerea. Care spune ca nu suntem de acord. Nu iertam. Toate astea sunt gresite. Pe urma se intampla ceva neasteptat. Cel putin eu nu ma asteptam, fiindca pana acum nimeni din Districtul 12 nu a dat vreun semn ca m-ar aprecia. Dar, cand am iesit in fata, luand locul lui Prim, s-a petrecut o schimbare si se pare ca, brusc, am devenit o persoana indragita. Mai intai un om, apoi un altul, apoi aproape fiecare suflet din multime isi duce la buze cele trei degete din mijloc ale mainii stangi, pe care o intinde apoi spre mine. E un gest vechi, rar folosit in districtul nostru, pe care-l vezi uneori la inmormantari. Inseamna recunostinta, inseamna admiratie, inseamna a-ti lua ramas-bun de la cineva pe care-l iubesti." cele mai bune carti sf
Nicio lume nu se aseamana cu alta. In aceasta antologie captivanta, fiecare decor e mai straniu si mai minunat decat anteriorul, intesat de fiinte fascinante si tehnologii noi. Si cu toate progresele de care se bucura aceste lumi futuriste, oamenii inca se confrunta cu probleme extrem de umane. In INERTIE, Claire si Matt nu-si mai vorbesc. In urma unui grav accident de masina, Matt solicita o procedura care le ingaduie sa retraiasca amintirile pe care le-au impartasit – si le ofera sansa de a descoperi ce n-a mers bine. Atleigh Kent, protagonista povestirii TORCATOARELE, urmareste si ucide lipitori – o rasa extraterestra pradatoare care ia in stapanire ilegal trupuri-gazda umane. Insa moartea naste moarte, iar Atleigh doreste cu orice pret sa se razbune. Inchipuiti-va o simfonie unica, o oda lenta a durerilor si a bucuriilor, note create de fiecare trup in timp ce traieste si moare. In ASCULTATORII, aceste cantece pot fi auzite numai de cativa oameni. Cand Darya ia o decizie dificila intre rolul ei de arhivar de cantece de viata sau de cantece de moarte, tanara descopera unde se imbina cele doua. VIM SI VIGOR exploreaza fanatismul, anxietatea si prietenia dintre femei prin alegerea lui Edie de a folosi Protocolul Elucidarii, o tehnologie de realitate simulata care dezvaluie cele mai plauzibile rezultate ale unor decizii dificile. Asemenea marilor creatii SF, fiecare poveste din antologia atemporala a Veronicai Roth e despre caracterul uman, despre felul in care tehnologia ne poate transforma relatiile cu ceilalti, despre cum poate scoate in evidenta dragostea, bucuria, supararile si complexitatile delicate ale tuturor lucrurilor care ne fac sa fim oameni. - Marie Lu, autoarea seriilor Warcross si Tinerele Elite O minune a ingeniozitatii de gen. De la o lume la alta si de la un personaj la altul, Roth scoate la iveala bine-cunoscutul ei talent de a crea noi lumi si, mai presus de toate, compasiunea pentru oamenii aflati la sfarsituri si inceputuri. - Somaiya Daud, autoarea romanului Miraj Roth provoaca inca o data imaginatia cititorilor cu gandirea ei divergenta. Aceste felii de viata viitoare minutios create sunt intesate cu personaje de care iti pasa cu adevarat, aflate in situatii care iti vor da de gandit! - Neal Shusterman, autorul romanului Secera Fiecare poveste din aceasta antologie are propria sa constelatie memorabila de imaginatie si compasiune chinuitoare. Vor ramane adanc intiparite in sufletul vostru multi ani de-acum incolo. - Alexandra Bracken, autoarea seriei Minti primejdioase Roth e o povestitoare remarcabila. Ultima sa carte e inca o dovada a talentului sau incredibil si, categoric, e o creatie care trebuie neaparat citita. - Courtney Summers, autoarea romanului Sadie Fragment din volumul „Sfarsitul si alte inceputuri. Povesti din viitor" de Veronica Roth: "- Negru sau rosu? Femeia in halat de laborator ridica doua mici recipiente: unul cu o substanta rosie ingrosata inauntru si unul cu ceva negru. Avea aerul ca o intreaba pe Darya ce prefera, nu ceva ce avea sa-i defineasca viitorul. Singura intrebare care avea sa conteze vreodata atat de mult, credea Darya. Intrebarea nu era „Negru sau rosu?". Era „Viata sau moarte?". Iar Darya n-ar fi avut cum sa raspunda pana in clipa aceea. Avea sapte ani cand tatal ei isi daduse seama ce ar fi putut ea sa devina. Sora ei mai mare, Khali, canta la pian in sufragerie, o piesa veche de Schubert. Darya statea pe canapea, fredonand melodia, cu o carte in poala. Maica-sa picotea pe fotoliu, cu gura intredeschisa. Darya se gandea sa-i deseneze o mustata. Mama n-ar fi observat cand se trezea. Ar fi fost prea ametita de alcool. Chiar si la sapte ani, Darya stia. Insa nu era ceva neobisnuit, pentru ca lumea era asa cum era. Jumatate dintre parintii prietenilor ei aveau aceeasi problema. Tatal Daryei statea in prag, ascultand, cu un servet de vase in mana. Stergea o farfurie, in ritmul muzicii care curgea in intervale poticnite, pe masura ce Khali incerca sa descifreze notele. Darya se opri din fredonat, enervata. Muzica ar fi trebuit sa fie curgatoare, iar Khali parea s-o toace bucati-bucatele. Khali dadu pagina si-si aseza mainile pe pian cand incepu o piesa noua. Darya ridica privirea, lasand cartea sa-i cada in poala. Maica-sa sforaia. Sora-sa incepu sa cante, iar Darya se ridica in picioare, se duse la pian si tintui cu privirea mainile sora-sii. Notele ii sunau gresit... intervalele erau prea lungi sau prea scurte; nu se legau cum trebuie. - E gresit, zise Darya, strambandu-se. - Ba nu, raspunse Khali. De unde stii tu? - Pentru ca o aud, spuse ea. Asa ar trebui sa fie. Intinse mana si muta aratatorul lui Khali cu o nota. Apoi ii muta degetul mic si dupa aceea mijlociul. - Asa, zise Darya. Acum canta! Khali isi dadu ochii peste cap. Darya ofta cand notele se legara, rasunand cand se inlantuiau una de alta.” cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
James Luceno, unul dintre cei mai populari autori, potrivit New York Times, ofera o noua aventura din Star Wars, care dezvaluie intamplarile si intrigile ce s-au desfasurat chiar inainte de Episodul I: Amenintarea Fantomei. Cuprinsa de lacomie si coruptie, Republica Galactica se destrama. In sistemele indepartate, unde Federatia Comerciala detine suprematia asupra rutelor comerciale, tensiunea creste - in timp ce pe confortabilul Coruscant, centrul spatiului civilizat si sediul conducerii Republicii, cativa senatori par decisi sa investigheze problema. Iar cei care il banuiesc pe cancelarul suprem Valorum ca joaca un rol in uneltire sunt uluiti mai ales cand maestrul Jedi Qui-Gon Jinn si ucenicul sau, Obi-Wan Kenobi, impiedica o tentativa de asasinare a cancelarului. Odata cu accentuarea crizei, Valorum convoaca de urgenta un summit comercial. Cand toti se aduna, conspiratiile pecetluite cu bani multi se inmultesc vertiginos si nimeni nu este dincolo de suspiciune. Insa cea mai mare amenintare ramane necunoscuta pentru toata lumea, in afara a trei membri ai Federatiei Comerciale care au intrat intr-o alianta tulbure cu un lord intunecat. In vreme ce grupul de trei va fi multumit cu mai multi bani si mai putine probleme, Darth Sidious are planuri marete, groaznice. Este o vreme care ii pune la incercare pe toti cei ce se lupta sa pastreze Republica unita - nimeni altii decat Cavalerii Jedi, cei care au fost mult timp singura speranta a galaxiei de a pastra pacea si dreptatea. Totusi, in ciuda tuturor eforturilor, intalnirea la nivel inalt se ve sfarsi intr-un haos aprig, care depaseste temerile tuturor... carti sf
O serie legendara. Al doilea anotimp Odata cu urmatoarea Vreme a Frigului aveau sa-si nimiceasca in intregime vechiul dusman. Vremea aceea inca nu sosise. Insa avea sa vina. Dupa secole de primavara, Helliconia trebuie sa indure o vara nemiloasa sub stapanirea celor doi sori. Fagorii, vechii inamici ai oamenilor, sunt docili in acest anotimp. Totusi, isi pot permite sa astepte, sa profite de slabiciunea umana, dar si de slabiciunea regelui, care nu observa ca numerosii sai dusmani il inconjoara si vor sa-l distruga. Avernus, statia terestra de observatie, trimite pe planeta un voluntar, care aduce cu el o misterioasa „bijuterie malefica” ce nu ramane neobservata. Asta-i convingerea mea. Si trebuie sa traim sau sa murim potrivit convingerilor noastre. De o mai mica amploare decat primul volum, Helliconia – Vara este totusi mai bine inchegata: cu o putere politica caracterizata de tulburari, cu o perspectiva larga si personaje mai bine conturate... - Kirkus Reviews O perfectionare a volumului anterior. Configuratia planetelor ce se rotesc in jurul sorilor creeaza un efect mai puternic. Personajele sunt mai complexe si mai realiste, iar povestea curge usor si se concentreaza mai bine pe subiect. - Speculiction Blogspot Tinand cont de succesul rasunator al primului volum, nu-mi ramane decat sa spun ca de-acum domnul Aldiss nu concureaza cu nimeni altcineva in afara de sine insusi. - Gerald Jonas Brian W. Aldiss scrie literatura science-fiction cum nu se poate mai bine. Povesteste despre evolutia culturilor, a tuturor speciilor, despre mediul inconjurator aflat intr-o schimbare permanenta, care infatiseaza fortele vietii si este la randul lui infatisat de ele. - New York Times O poveste grandioasa despre politica, razboi si religie pe o planeta asemanatoare cu Pamantul, aflata la o mie de ani-lumina de ceea ce numim «camin». - medium.com Desi succesiunea evenimentelor este atipica, desfasurandu-se uneori in sens invers, intriga formeaza un tot unitar cu un deznodamant zguduitor. - Fantasy Literature Helliconia este fara nicio indoiala cea mai importanta creatie literara a lui Aldiss. - literature.britishcouncil.org Din trilogia Helliconia fac parte volumele: Volumul 1: Primavara Volumul 2: Vara Volumul 3: Iarna Fragment din cartea "Helliconia 2. Vara" de Brian Aldiss "Ottassol consta din pamant si din opusul sau, gauri in pamant, negativul si pozitivul solului, ca si cum fusese sapat de gurile unor viermi geometrici. Orasul adapostea sase sute nouazeci si cinci de mii de oameni. Intinderea sa nu era vizibila si rareori era apreciata chiar si de locuitori. Solul, clima si pozitia geografica favorabile facusera ca portul sa creasca mai mult decat capitala Borlienului, Matrassyl. Asa ca vizuinile se extinsesera, deseori la niveluri diferite, pana cand se oprisera la raul Takissa. Prin subteran treceau coridoare pavate, unele destul de late ca sa aiba loc doua carute. ScufBar pasi, manandu-si zenelul, de-a lungul unuia dintre ele. Se despartise de FloerCrow la o piata de la periferia orasului. Pe drum, trecatorii intorceau capul sa se uite la el, stramband din nas din cauza mirosului care plutea in urma lui. Blocul de gheata de pe fundul cosului se topise aproape complet. - Anatomistul si deuteroscopistul? intreba pe cineva. Bardol CaraBansity? - La Curtea Garzii. Cersetori de toate soiurile cereau de pomana langa locasurile de cult, soldati raniti intorsi din razboaie, schilozi, barbati si femei cu oribile cancere de piele. ScufBar ii ignora pe toti. Pasari pecubea cantau din coliviile lor la fiecare colt si in fiecare curte. Ciripitul diferitelor specii de pecubea era destul de diferit pentru ca orbii sa-l deosebeasca si sa se orienteze. ScufBar isi croi drum prin labirint, merse cativa pasi prin Curtea Garzii si ajunse la o usa pe care se afla o inscriptie cu numele Bardol CaraBansity. Suna clopotelul. Cineva trase zavorul si usa se deschise. In cadru aparu un fagor, imbracat intr-un vesmant aspru de canepa, care il privi lipsit de expresie pe ScufBar si il intreba scurt: - Ce vrei?" carti sf pentru copii
PREMIUL HUGO PENTRU CEL MAI BUN ROMAN SF Indoiala nu este totuna cu negatia. Indoiala este un instrument redutabil, care trebuie folosit in cercetarea istoriei. In lumea de cosmar postapocaliptic, in care oamenii reinvie lumina cunoasterii, descoperirile stiintifice si tehnologice sunt pazite cu grija de calugari dedicati studierii si pastrarii relicvelor Sfantului Isaac Liebowitz. Intr-o epoca terifianta a beznei si a decaderii, obiectele acestea ar putea fi cheia pentru mantuirea omenirii. Cum va avea loc schimbarea? Din nefericire, la fel cum apar toate schimbarile. Prin violenta si revolta, prin foc si furie dezlantuita, fiindca nicio transformare a lumii nu are loc in mod pasnic. carti sf noi
Furia diminetii - a treia carte dintr-o trilogie-fenomen: Furia rosie No 1 New York Times Bestseller Finalist al Premiului International Thriller Writers 2017 Abandonat de Mustang, luat drept mort de Fiii lui Ares, adus in pragul nebuniei de singuratatea si intunecimea de mormant a carcerei in care este tinut inchis, Seceratorul e redus la acel Darrow din Lykos care era la inceputuri. Totul pare pierdut. Dar cu ajutorul prietenilor pe care inca-i mai are, Darrow reuseste sa evadeze din mainile Sacalului, ceea ce se dovedeste cea mai usoara parte a misiunii lui. Cea mai complicata este sa-i inspire pe cei asupriti sa gaseasca curajul sa se revolte, puterea sa rupa lanturile, indrazneala sa viseze la o lume complet diferita fata de tot ce stiau pana acum. Caci a venit in sfarsit momentul revolutionarii Societatii abuzive. Pierce Brown ar putea fi numit cel mai bine pastrat secret al science-fictionului. In Furia Diminetii, devastatorul si inaltatorul episod final al trilogiei, autorul se joaca cu volumul, osciland intre evadari spatiale furtunoase si tratative tacute, tensionate intre rivali, iar dialogul cinematografic emana atata exactitate si suspans, incat aproape ca poti auzi un ac cazand intre pagini. Realizarea lui Brown sta in crearea unei lumi a defectelor, a fricii si a promisiunilor incomod de familiara. - Entertainment Weekly Multistratificat si colcaind de personaje care se misca intr-o lume a umbrei situata undeva intre mit si istorie, cam ca in Dune al lui Frank Herbert. Un sfarsit ambitios si foarte satisfacator pentru o saga monumentala. - Kirkus Reviews Din seria Furia rosie fac parte volumele: Furia rosie Furia aurie Furia diminetii Furia de fier Furia dezlantuita carti sf
Furie de fier. Prima parte a unei noi trilogii: Furia Rosie Noul inghite vechiul. Si in inima noului e ceva ce nu inteleg. O lupta salbatica si frenetica pentru putere, pentru bogatii, un razboi al tuturor impotriva celorlalti. Razboiul lumilor pare fara sfarsit. La zece ani de la inceperea revoltei Culorilor Inferioare impotriva dominatiei Auriilor, Sistemul Solar este in continuare macinat de intrigi si lupte. In noua lume a Seceratorului, eliberata de jugul unei clase opresoare, pacea este pretul ce se cere platit. Prin urmare, se impune o alegere: libertatea intr-un haos permanent sau pacea intr-o lume nedreapta? Oamenii ii spun parintele, eliberatorul, capetenia razboinica, Regele-Sclav, Seceratorul. Dar in timp se ce prabuseste catre planeta sfasiata de razboi, in armura lui rosie, cu armata lui vasta si cu inima grea, se simte ca un copil. Daca sunteti un fan al Furiilor, veti fi din nou impresionat. - thebloggoblin Pentru cei care prefera literatura science-fiction densa, monumentala si orientata spre actiune. - kirkusreviews Confirma inca o data inteligenta lui Brown si admite ca istoria nu este un sir de episoade perfect delimitate, cu inceput si sfarsit precis, ci un flux constant si haotic. - barnesandnoble Furia de fier [...] formuleaza intrebari, iar unele raspunsuri nu ne sunt tocmai pe plac. Tocmai ele o fac insa o lectura intensa si impresionanta. - bookpage Nu doar o simpla aventura SF, ci o creatie mult mai provocatoare si convingatoare prin fuziunea de intriga politica, actiune si perspective. Fanii lui Brown si ai seriei sale vor fi cu siguranta incantati de completarea adusa Furiilor. - flickeringmyth Din seria Furia rosie fac parte volumele: Furia rosie Furia aurie Furia diminetii Furia de fier Furia dezlantuita Fragment din cartea "Furia de fier" de Pierce Brown: "Ii zambesc lui Wulfgar, care coboara scarile in intampinarea mea. Unul dintre fiii favoriti ai Revoltei, Obsidianul e slabanog si noduros ca o radacina de copac, intr-o armura albastru-deschis. E de-abia trecut de patruzeci de ani. Are o fata ascutita ca o pasare de prada si barba impletita ca a eroului sau, Ragnar. Wulfgar este unul dintre Obsidienii care au luptat alaturi de Ragnar pe zidurile Ageei si i-a insotit pe Fiii lui Ares pe Attica atunci cand m-au eliberat din captivitatea Sacalului. Acum ArhiGardian al Republicii, imi zambeste oprindu-se cu o treapta mai sus, cu ochii negri incretindu-se la colturi. - Traiasca libertatea! spun zambind. - Traiasca libertatea, repeta el. - Wulfgar. Ce ciudat ca te intalnesc aici! Ai ratat Ploaia. - Pai, nu puteai sa astepti sa ma intorc, nu? spune Wulfgar tataind mustrator din limba. Copiii mei ma vor intreba unde am fost cand s-a abatut Ploaia asupra lui Mercur si stii ce-o sa fiu silit sa le zic? Se apleaca inainte zambind complice: - Ca sedeam pe buda si tocmai ma stergeam la cur cand am auzit ca Barca a ocupat Mount Caloris. Izbucneste intr-un ras ca un tunet. - Eu ti-am zis sa nu pleci, intervine Sevro. Ti-am zis c-o sa pierzi toata distractia. Trebuia sa-i vezi pe Cenusei cum au uschit-o. Au lasat o dara de pisat tocmai pana pe Venus. Ti-ar fi placut! Sevro ii zambeste larg Obsidianului. El i-a pus un brici in mana, in raul de noroi al Ageei. Acum Wulfgar are propriul lui brici. Plaselele lui sunt confectionate dintr-un dinte de dragon al ghetii de la Polul Sud al Pamantului. - Daca nu m-ar fi convocat Senatul, lama mea ar fi cantat si ea in ziua aia, zice el. Sevro pufneste batjocoritor. - Asa-i. Ai dat fuguta acasa ca un catelus cuminte. - Un catelus? Prietene, sunt un servitor al Poporului. Ca noi toti. Ma priveste cu un usor repros si inteleg adevaratul sens al spuselor lui. Ca toti Gardienii, Wulfgar e un credincios. Nu crede in mine, ci in Republica, in principiile pe care e fondata. Si in ordinele pe care le da Senatul. Cu doua zile inainte ca Ploaia de Fier sa se abata peste Mercur, Senatul, condus de vechiul meu prieten Dancer, a votat impotriva propunerii mele. Mi-a cerut sa continui asediul. Sa nu irosesc oameni si resurse intr-un asalt. N-am ascultat si am dezlantuit Ploaia. Acum, un milion de oameni zac in nisipurile de pe Mercur si noi sarbatorim Ziua Eliberarii. Daca Wulfgar ar fi fost cu mine pe Mercur, n-ar fi sfidat ordinele Senatului alaturandu-se Ploii noastre. De fapt, probabil c-ar fi incercat sa ma opreasca. Si e unul dintre putinii barbati in viata care ar fi putut reusi. Fie si pentru scurt timp." carti sf online
Nemurirea? Sublimarea sufletului? O umanitate absolvita de pacate? Sunt promisiunile unei tehnologii revolutionare, pe care eroii romanului Mineral le urmeaza ca pe singurele sperante ce le-au mai ramas intr-o societate impotmolita la limita neputintelor sale. Ceva se intampla insa pe calea catre contopirea cu perfectiunea universului, amenintand sa spulbere ultimele sanse de supravietuire a speciei. Si, pas cu pas, personajele din Mineral inteleg ca oamenii trebuie sa gaseasca mai intai in sine solutiile pentru a merge mai departe... Piatra incepuse prin a-i fi alaturi si avea sa sfarseasca prin a fi peste tot imprejurul fapturii sale. Ba nu. Aveau sa fie una si aceeasi. Piatra crestea imperceptibil in jurul sau, iar el se scufunda pe nesimtite in piatra, cum se scufunda lent muntii in munti, marile in oceane, stelele in stele. - Danut Ungureanu, Marian Truta, Mineral „Oamenii stelelor vor adora nestingheriti, eliberati de povara carnii, stralucirea intregii Creatii...“ sfanta traditie carte
Ultima poveste din saga Heechee se petrece intre aspiratia le eternitate si visul de a distruge tot ce misca in galaxie Oamenii care viseaza sa traiasca printre stele patrund in nucleul Heechee si-si duc viata alaturi de fiinte ramase fara corpul fizic. Mintea lor e stocata intr-o memorie electronica, astfel incat intelepciunea lor sa se pastreze, sfidand trecerea timpului. Linistea le e amenintata de Kugeli, care ar putea lansa un atac. Wan Enrique Santos-Smith este insa un pericol si mai mare. Condus de o ura fara margini, acesta se lasa dominat de dorinta nebuneasca de a-i distruge pe Heechee si orice alta fiinta din galaxie aflata in preajma lor. Frederik Pohl crede ca putem invata sa facem fata unor provocari extraordinare. Credinta lui in omenire, temperata si greu castigata, face din aceasta carte o lectura placuta. - Publisher’s Weekly In cele mai bune carti ale lui Pohl curiozitatea fata de idei se imbina intotdeauna cu o energie narativa contagioasa. Aceasta energie se simte in Baiatul care voia sa traiasca vesnic [...] Admiratorii lui Pohl, care sunt foarte multi, vor fi recunoscatori ca maestrul genului merge mai departe si, ca de obicei, joaca cinstit. - The New York Times Book Review Fragment din romanul "Baiatul care voia sa traiasca vesnic”, Saga Heechee, partea a V-a, de Frederik Pohl "Babilonia rezultata era cu totul necaracteristica neamului Heechee. Nu era nimeni la platforma de andocare ca sa descarce incarcatura de pe nava lui Achiever. Ba mai rau, dispecerul nu lasase instructiuni cu privire la zborul lor de intoarcere. Drept urmare, Achiever a lasat-o pe Breeze sa pazeasca nava si a pornit in cautarea lui. Insa nu l-a gasit in birou - si nimeni nu-i putea spune unde s-ar fi putut afla, caci cine mai stia de altul in tot balamucul acela? Chiar balamuc era, nu va mint! Disparuse calmul metodic care caracteriza de obicei activitatile desfasurate in avanpost (si care definise tranzactiile neamului Heechee de la inceputul timpurilor si pana in momentul acesta), fusese distrus de vestea care luase prin surprindere intreaga rasa Heechee. Vestile de orice fel venite de Afara erau extrem de rare. Insa aceasta era de-a dreptul terifianta! Si totusi, isi spuse Achiever pe cand incerca sa-si faca drum prin gloata haotica, poate ca nu ar fi trebuit sa fie chiar atat de surprinsi. In fond, stiau ca, intr-o buna zi, isi va face aparitia cineva de Afara. Stiai asta la fel cum stiai ca ai sa mori la un moment dat si ai sa ingrosi randurile Mintilor Colective. Sau ca, la un moment dat, ar putea deveni instabila steaua aceea greoaie, de tip F, adusa de Heechee in Nucleu, producand pagube inestimabile pe o raza foarte mare in jurul ei. Dar in niciun caz nu te-ai fi putut astepta la una ca asta. Nu, nu, in niciun caz! Acum, sigur ca vestile ar fi putut fi mult, mult mai rele. Erau hidoase creaturile acestea de Afara, aparute din senin in lumea Heechee-ilor. Aveau trupurile umflate si fetele moi. Scarboase. Dar in niciun caz nu erau, nu semanau catusi de putin, cu cei numiti "Asasinii" sau "Dusmanul", creaturile acelea puternice, fara trup, care decimasera populatia galaxiei inainte de Retragere. Strainii acestia noi erau dezgustatori, sigur ca da, dar macar nu aveau ganduri de distrugere." top 100 carti sf
Turbion - Seria Turbion. Partea I. Premiul Hugo O combinatie electrizanta intre spectacolul cosmic al stingerii stelelor si spectacolul oamenilor in pragul apocalipsei Intr-o noapte de octombrie, Tyler Dupree impreuna cu cei mai buni prieteni ai sai, Jason si Diane Lawton, asista la disparitia subita a stelelor. Curand, oamenii isi dau seama ca Pamantul este inconjurat de o bariera artificiala de origine extraterestra, dincolo de care timpul se scurge de milioane de ori mai repede. Luna a disparut, Soarele a devenit un simulacru, iar intreaga industrie a satelitilor artificiali a fost distrusa. Sofisticata tehnologie militara si tot fluxul informatic au fost suspendate. Stirile calatoresc ca niste soapte, starnind confuzie si paranoia. In Turbion, treizeci de ani de viata bulversata sunt priviti prin ochii unei generatii care se stie condamnata, constienta ca va trai absorbirea planetei de bezna infinita. Wilson construieste un convingator amestec de thriller si SF, saga unei generatii, poveste de dragoste, conflict tata-fiu, parabola ecologica si fabula apocaliptica, intr-o proza care canta muzica sferelor. - Publishers Weekly Fragment din roman: "Soarele, luna, stelele. In anii urmatori, au crescut generatii de copii care nu vazusera niciodata luna cu ochii lor, oameni cu numai cinci sau sase ani mai tineri ca mine s-au maturizat stiind cum arata stelele doar din filmele vechi si din cateva expresii stereotipe, din ce in ce mai nelalocul lor. La un moment dat, dupa ce implinisem treizeci de ani, i-am cantat unei femei mai tinere o melodie din secolul al douazecilea, Corcovado - Noaptea linistita a stelelor tacute, compusa de Antonio Carlos Jobin, iar ea m-a privit cu ochi mari si m-a intrebat, cu toata seriozitatea: - Stelele erau zgomotoase? Dar pierduseram ceva mult mai subtil decat niste lumini de pe bolta cerului. Nu mai aveam incredere in simtul de orientare. Pamantul e rotund, Luna se roteste in jurul Pamantului, pamantul se roteste in jurul Soarelui, la asta se rezumau cunostintele de cosmologie detinute si dorite de majoritatea oamenilor, si nu sunt sigur ca unul dintr-o suta se mai gandeste la asta dupa terminarea liceului. Dar s-au simtit cu totii derutati cand le-au fost rapite. Nu am auzit niciun anunt oficial legat de Soare, pana in cea de-a doua saptamana de dupa Evenimentul din Octombrie. Soarele parea sa se miste in acelasi mod predictibil, cunoscut dintotdeauna. Rasarea si apunea conform previziunilor standard pentru anul respectiv, zilele se perindau in mod firesc, din ce in ce mai scurte, nimic nu sugera ca astrul ar fi fost in pericol. Multe lucruri de pe pamant, inclusiv viata insasi, depind de natura si de cantitatea de radiatii solare care ating suprafata planetei si, in cele mai multe privinte, asta nu se schimbase. Toate observatiile facute cu ochiul liber sugerau ca Soarele ramasese aceeasi stea galbena, de clasa G, la care ne uitaseram, cu ochii mijiti, toata viata. Cu toate acestea, ii lipseau petele, proeminentele, eruptiile. Soarele e o stea bantuita de turbulente violente. Clocoteste, fierbe, vibreaza ca un clopot actionat de energii imense, scalda sistemul planetar intr-un vant solar alcatuit din particule incarcate cu energie, care ne-ar ucide daca nu am fi protejati de campul magnetic al pamantului. Dar, dupa Evenimentul din Octombrie, anuntasera astronomii, soarele devenise un corp ceresc de o forma geometrica perfecta, de o stralucire absolut uniforma, neafectata de niciun fel de pete. Iar din nord sosise vestea ca aurora boreala, un rezultat al interactiunii campului nostru magnetic cu acel vant solar, fusese anulata, ca un spectacol fara succes de pe Broadway. Alte absente de pe noul cer al noptii: nicio stea cazatoare. De obicei, pamantul isi adauga, in fiecare an, treizeci si sapte de tone de praf cosmic, incinerat, in marea sa majoritate, prin frecarea din atmosfera. Ceea ce nu se mai intampla. In primele saptamani de dupa Evenimentul din Octombrie, in atmosfera n-a mai patruns niciun meteorit detectabil, nici macar vreunul dintre cei microscopici, numiti particule Brownlee. In termeni astronomici, eram inconjurati de o tacere asurzitoare. Pentru asta, nici macar Jason nu putea oferi o explicatie. Deci soarele nu mai era soarele, dar, contrafacut sau nu, continua sa straluceasca si, pe masura ce se scurgeau zilele, asternandu-se si stivuindu-se unele peste altele, dezorientarea era din ce in ce mai profunda, dar senzatia generala de pericol intra in declin. (Apa nu clocotea, nu era decat calduta.) Dar ce subiect bogat de discutii putea sa fie! Nu doar enigma celesta, ci si consecintele sale imediate: caderea sistemului electronic de telecomunicatii, razboaiele din afara hotarelor nu mai puteau fi monitorizate si redate detaliat prin satelit, bombele inteligente, ghidate prin GPS, se dovedeau a fi de o idiotenie iremediabila, fibrele optice deveneau o neasteptata mina de aur. " sf carti
Sfidarea este volumul al doilea din seria Jocurile foamei Orice revolutie incepe cu o scanteie Katniss si Peeta au castigat impreuna sangeroasele Jocuri ale Foamei, sfidand pentru prima oara in istorie regulile Capitoliului. Reveniti in Districtul 12, convinsi ca au castigat o viata sigura si decenta pentru ei si familiile lor, cei doi spera ca va urma o lunga perioada de pace. Dar, chiar inainte sa apuce sa porneasca in nemilosul Tur al Invingatorilor, apar zvonuri despre o revolta printre locuitorii districtelor. Iar in ochii conducatorilor, ei doi sunt inspiratia acestei rebeliuni. Daca nu vor reusi sa convinga Panemul ca sunt in continuare indragostiti nebuneste, consecintele ar putea fi dezastruoase… O lectura la fel de pasionanta, chiar mai pasionanta decat primul volum, pentru ca acum esti deja foarte atasat de personaje. Iar intriga este incredibila. Nu vei avea somn odata ce ai deschis cartea. Sfatul meu este sa o incepi dimineata si sa anulezi orice program din acea zi! - Stephenie Meyer Fascinant este ca, dincolo de a un fi thriller SF plin de aventura, seria cucereste prin abordarea unor teme legate de moralitate, supunere, salvare, iubire si, mai presus de toate, sacrificiu. - Booklist Din seria Jocurile foamei fac parte: Jocurile foamei Sfidarea Revolta In pregatire la editura Nemira se afla un prequel la seria Jocurile foamei: Balada serpilor si a pasarilor cantatoare Fragment din romanul "Sfidarea. Volumul 2 din seria Jocurile foamei" de Suzanne Collins: "In cosmar, port rochia de mireasa din matase, dar e ferfenitita si plina de noroi. Manecile lungi se tot agata de spini si de crengi in timp ce fug prin padure. O haita de tributuri mutante se apropie tot mai mult si mai mult, pana cand ma coplesesc cu rasuflarile lor fierbinti si cu coltii picurand de saliva si ma trezesc tipand. Zorile sunt prea aproape ca sa ma straduiesc s-adorm din nou. In plus, azi trebuie sa ies neaparat in oras si sa stau de vorba cu cineva. La Gale, in mina, n-o sa pot ajunge. Dar am nevoie de Haymitch, de Peeta sau de altcineva cu care sa impart povara tuturor celor intamplate de la vizita mea la lac. Proscrisi fugari, garduri electrificate, un District 13 independent, lipsuri in Capitoliu. Totul. Iau micul dejun cu mama si cu Prim si plec in cautarea unui confident. Aerul e cald si plin de sperante, prevestind primavara. Un moment potrivit pentru o revolta, imi spun eu. Toata lumea se simte mai putin vulnerabila dupa ce a scapat de iarna. Peeta nu e acasa. Imi inchipui c-a plecat deja in oras. Insa sunt surprinsa sa-l vad pe Haymitch foindu-se atat de devreme prin bucatarie. Intru in casa lui fara sa bat la usa. O aud pe Hazelle la etaj, maturand podelele casei, acum curata luna. Haymitch nu e beat crita, dar nici nu pare prea sigur pe picioare. Cred ca zvonurile care spun ca Ripper s-ar fi apucat din nou de afaceri sunt adevarate. Ma gandesc ca e poate mai bine sa-l las sa se bage in pat, cand el propune sa facem o plimbare prin oras. Eu si Haymitch avem acum un soi de limbaj prescurtat. In cateva minute il pun la curent, iar el imi povesteste ca sunt zvonuri si despre revolte in Districtele 7 si 11. Daca intuitia nu ma insala, asta ar insemna ca aproape jumatate dintre districte au facut macar cate o incercare de revolta. - Inca mai esti de parere ca aici n-o sa mearga? il intreb. - Inca nu e momentul. Toate aceste alte districte sunt mult mai mari. Chiar daca jumatate dintre locuitori se ascund de frica in casele lor, rebelii au o sansa. Aici, in Doisprezece, trebuie sa fim toti sau niciunul, imi raspunde el. Nu m-am gandit la asta. Ca ne lipseste puterea pe care o numarul. - Dar, poate, la un moment dat? insist. - Poate. Dar suntem prea putini, prea slabi si nu avem arme nucleare, zice el, cu o umbra de sarcasm. N-a fost prea entuziasmat de povestea mea despre Districtul 13. Ce crezi ca le vor face, Haymitch? Districtelor rebele? - Ei, ai auzit ce-au facut in Opt. Si ai vazut ce-au facut aici, fara ca nici macar sa fi fost provocati. Daca lucrurile o sa le scape intr-adevar din mana, cred ca nu vor vedea nicio problema in distrugerea altui district, asa cum s-a intamplat cu Treisprezece. Il vor transforma intr-un exemplu, intelegi? - Asadar, tu crezi ca Treisprezece a fost distrus cu adevarat? Bonnie si Twill aveau totusi dreptate in privinta filmului cu gaita-zeflemitoare, spun eu. - OK, dar ce dovedeste asta? De fapt, nimic. Exista o multime de motive pentru care ar putea folosi un film vechi. Probabil ca arata mai impresionant. Si e mult mai usor, nu-i asa? Nu e mai simplu sa apesi cateva butoane in camera de montaj decat sa zbori pana acolo pentru o filmare? Ideea ca Treisprezece a renascut cumva si Capitoliul ignora asta pare genul de zvon de care se agata oamenii disperati." sf carti
Foc mistuitor este al doilea volum din seria Interdependenta Bestseller New York Times & USA Today. Continuarea romanului Prabusirea imperiului (Premiul Locus 2018). Interdependenta, imperiul interstelar al umanitatii, e pe marginea prapastiei. Fluxul - calea de a calatori intre stele - e pe cale de disparitie, lasand sisteme si civilizatii intregi in izolare absoluta. Imparaxul Grayland a II-a e gata sa ia masuri extraordinare ca sa ajute omenirea sa supravietuiasca, chiar daca cei din jurul ei cred ca amenintarea e doar un mit. In afara dezastrului iminent, exista si amenintarea unui razboi civil dus in saloanele celor puternici, in piete sau in lacasurile de cult, la fel de violent ca cel dintre navele spatiale. Imparaxul si aliatii sai sunt intelepti si plini de resurse, dar la fel sunt si dusmanii lor - iar conflictul va cuprinde intreaga umanitate ca un foc mistuitor. Un tur de forta uluitor: John Scalzi are o imaginatie exploziva si un umor care extinde granitele science fiction-ului. - Library Journal Dupa o zi in care se tot ascunsese si se furisase impreuna cu mercenarii, chestiune prea suparatoare pentru a fi povestita sau chiar readusa in ganduri, Nadashe ajunse la bordul cinciarului personal al mamei sale, Poti da toata vina pe mine. Lui Nadashe i se parea o extravaganta aproape de neconceput faptul ca mama ei folosea un cinciar ca sa se deplaseze de la un sistem solar la altul, dar, pe de alta parte, mama ei nu locuia cu adevarat niciunde altundeva. Cinciarul era casa ei, chiar si atunci cand era parcat pe orbita planetei Terhathum. Nu cobora niciodata pe planeta si nici in Basantapur, cel mai mare oras de pe planeta. Ei bine, asa a fost intelegerea, isi zise Nadashe. Tata a luat planeta Terhathum. Mamei i-a ramas restul universului. Din seria Interdependenta fac parte: Volumul 1: Prabusirea imperiului Volumul 2: Foc mistuitor Volumul 3: Ultimul Imparax top 10 carti sf
Iata deznodamantul exploziv al trilogiei de mare succes care relateaza destinul, nespus nicicand mai inainte, al lui Han Solo. Plasate cronologic inaintea actiunii din filmele STAR WARS, aceste carti infatiseaza maturizarea celui mai faimos contrabandist, hot si pungas al galaxiei. ZORII REBELIUNII Soimul Mileniului este "cea mai rapida rabla din galaxie". Astfel, in momentul in care Han Solo il castiga in urma unui joc de sabacc, el si Chewbacca devin regii contrabandistilor- imposibil de prins din urma, imposibil de oprit. Din pricina interventiei opresive a Imperiului, Han intelege ca si norocul lui poate lua sfarsit. Cu toate acestea, in clipa in care o fosta prietena care este acum capul unei grupari rebele ii ofera ocazia de a pune mana pe o avere imensa, Han nu poate rezista tentatiei. Planul pare fara fisura. Nu vor intampina oponenti, iar prada va fi imensa. Han si prietenii sai o vor imparti egal cu rebelii. Din nefericire pentru tanarul contrabandist, planeta Ylesia e departe de a fi invinsa, rebelii au alte ganduri, iar partenerii contrabandisti se pot transforma in dusmani... cu o viteza mai mare decat cea a luminii. top carti sf
In viitorul indepartat, la 60.000 de ani lumina de Pamant, o confederatie de Terrani exilati poarta un razboi dublu cu enigmaticii protoss si necrutatorul roi zerg. Pentru a-si asigura propria supravietuire printre stele, fiecare specie se lupta intr-un razboi care va vesti inceputul celui mai maret capitol din istoria omenirii sau ii va prevesti sfarsitul violent si sangeros... Michael Daniel Liberty era un reporter bun; poate prea bun. Cand investigatiile sale jurnalistice au atins o coarda sensibila in inima corupta a Confederatiei Terrane, s-a vazut pus in situatia de a alege intre a-si continua seria curenta de expozeuri sau a accepta sa se ocupe de un subiect periculos despre evolutia trupelor de infanteristi in linia intai din Sectorul Koprulu. Nu a avut nevoie de prea mult timp de gandire sa se decida... Dincolo de atacurile initiate de zergi si protossi se asterne reportajul vietii lui, dar fiecare informatie pe care o obtine tulbura si mai mult misterul. Aruncat in mijlocul unui razboi al carui rezultat va hotari soarta omenirii, Michael Daniel Liberty stie un lucru sigur: singura persoana in care poate avea incredere ca il va ajuta sa supravietuiasca este el insusi... carti sf pdf
Premiile British SF Association, John W. Campbell Memorial, Kurd Lasswitz Credeti ca traiti in centrul universului. Eu spun ca traim in centrul unei ferme. Pozitia noastra este atat de neinsemnata, incat nici nu va puteti da seama de realitate. Sub cei doi sori ai Helliconiei, o planeta indepartata, dar foarte asemanatoare cu Terra, trecerea lenta a anotimpurilor reglementeaza nasterea, cresterea si caderea civilizatiilor intr-un ciclu fara sfarsit. Sosirea primaverii va transforma complet lumea, societatea si vietile celor ce au cunoscut pana atunci doar iarna pe care o crezusera perpetua. In momentul aparitiei pe orbita ei a unei statii stiintifice se pune intrebarea daca cercetatorii pamanteni aflati la bordul acesteia sunt mai mult decat simpli observatori. Problema era in curs de dezbatere - deseori aprinsa. O data in plus, existau capete infierbantate care, in ciuda primejdiilor, votau pentru o expeditie ilegala pe suprafata Helliconiei. Din trilogia Helliconia fac parte volumele: Volumul 1: Primavara Volumul 2: Vara Volumul 3: Iarna carti sf pdf
Cu aproape aceleasi ingrediente ca la prima aparitie editoriala (Sange si flori de portocal), dar cu un plus de maturitate stilistica, Lacrimi de Ceacar ne pune in fata unei povesti imaginare, intr-un decor care nu e neaparat science-fiction, fara sa fie propriu-zis nici lumea noastra de azi. Iubirea si ura, fidelitatea si tradarea, vocatia si ratarea, atent dozate si intr-un perfect balans narativ sunt puse in pagina de Tessa Nadir cu o surprinzator de buna cunoastere psihologica, astfel incat elementele de fantasy nu obtureaza nicidecum verosimilitatea personajelor. Iubitorii genului au de ce sa se bucure, ca si cititorul obisnuit de altfel, fie el si din mult deplansa „era cibernetica” pe care, iata, o traim. Cu o prozatoare inchegata – rara avis – inca de la debut. (Virgil Borcan) Naeva se uita la el lung, ca prin ceata, cu ochi obositi. Ceacarul parca se legana de la stanga la dreapta, avea corpul mare si umflat, si bratele alungite, negre. Era ca umbra ei, stand inclinata pe o parte, holbandu-se la ea, balanganindu-si membrele acelea interminabile si transparente. si incepu sa… rada de ea. Vocile si rasetul. Ti-e frica de umbra ta! […] Statea aici, radea si se astepta ca ea sa-l felicite pentru ce construise. si ochii lui, unul albastru, celalalt verde, ca niste semafoare, palpaiau… Fragment din volum: „Se spune ca orice s-ar intampla, lucrurile, timpul, lumea, toate acestea merg mai departe. Dar cum e atunci cand nu mai exista „lucruri", cand timpul nu mai poate fi masurat si cand lumea nu mai este asa cum o cunosti? Si totusi, obtinuse o victorie, o razbunare, o dreptate, oricum i-ar spune, picatura ei de fericire. Un strop de multumire, fara reprosuri si regrete — la o inmormantare. Nu era tocmai „vaduva vesela", dar nici Mixst nu mai era omul pe care il cunostea. Nici nu avea cum sa fie, caci trupul lui semana cu un puzzle sinistru ale carui piese au fost zdrobite, cu gauri si lipsuri prin toate partile. Locul unde aveau loc inmormantarile era un platou intins de culoare gri, in forma de patrat, fara pereti, fara usi, geamuri sau alte amenajari care ar fi putut sa impiedice ascensiunea trupului spre spatiu. Era amplasat pe mai multi stalpi solizi si in fata era un fel de scara cu multe trepte vaste, pe unde rudele puteau sa urce. Pe platou nu se afla absolut nimic decat un covor de marime medie, auriu, cu modele care serpuiau in jurul unui cerc. Acolo urma sa fie asezata urna in care ramasitele lui Mixst aveau sa fie trimise in spatiu. Acestea fusesera congelate si bine pastrate pentru a fi trimise intr-o alta lume, unde intr-o zi vor fi refolosite pentru a-l recrea. Tocmai din acest motiv, inmormantarea nu era privita ca un lucru trist si ireversibil, in care cei dragi isi iau ramas bun pentru totdeauna, ci ca o a doua sansa la o viata mai buna, intr-un viitor apropiat. Era doar un moment de odihna pe care cel mort si-l lua pentru ca sa fie trezit intr-o alta lume, unde sa-i astepte si pe ceilalti unde sa traiasca din nou si din nou. Trupul lui Mixst insa prea avariat ca sa poata fi trimis in starea lui normala, asa ca medicii se chinuisera sa salveze cateva celule, pentru a se asigura posibilitatea de reanimare.” top 100 carti sf
Marginea fundatiei este al patrulea volum din seria Fundatia Razboiul costisitor si inversunat dintre cele doua Fundatii s-a incheiat in sfarsit. Oamenii de stiinta ai Primei Fundatii au obtinut victoria, iar acum urmeaza din nou Planul lui Hari Seldon de construire a unui nou Imperiu. Se pare insa ca A Doua Fundatie n-a fost de fapt distrusa, iar supravietuitorii isi pregatesc razbunarea. In aceste imprejurari, doi cetateni exilati ai Fundatiei – un Consilier renegat si un istoric – pornesc in cautarea miticei planete Pamant si a dovezii ca A Doua Fundatie inca mai exista. Intre timp, ceva sau cineva din afara celor doua Fundatii pare sa puna la cale un complot pentru atingerea propriilor scopuri. Asa ca in curand reprezentantii ambelor Fundatii se vor angaja intr-o cursa pentru descoperirea unei misterioase lumi numite Gaia, pregatindu-se sa ia o decizie care va hotari soarta intregului Univers. Din seria Fundatia fac parte: Fundatia Fundatia si imperiul A doua fundatie Marginea fundatiei Fundatia si Pamantul Preludiul fundatiei Zorii fundatiei Fragment din romanul "Marginea fundatiei" - Asimov "Ramasitele acelei lumi candva marete au distrus tot ce mai statea in picioare si, in decursul unei singure generatii, Trantorul s-a preschimbat din cea mai grandioasa planeta vazuta vreodata de om intr-un inimaginabil haos in care domneau ruinele. Toate acestea se petrecusera cu doua secole si jumatate in urma. In tot restul Galaxiei... „Trantorul de odinioara" ramasese in memoria oamenilor. Avea sa traiasca vesnic, preferat ca decor pentru romanele istorice, ca simbol si ca amintire a trecutului, nelipsit din zicale de genul: „Toate navele stelare ajung pe Trantor", „Ca si cum ai vrea sa dai de urma cuiva pe Trantor" si „Nimic nu se compara cu asta si cu Trantorul". In tot restul Galaxiei... Dar nu si pe Trantor! Acolo, vechea infatisare a planetei cazuse in uitare. Carcasa metalica disparuse aproape cu desavarsire. Trantorul era acum o lume subpopulata, locuita de fermieri care traiau din roadele pamantului, unde navele comerciale veneau rar si nu erau prea bine primite. Insusi cuvantul „Trantor", desi inca prezent in limbajul oficial, disparuse de pe buzele locuitorilor planetei. Trantorienii o numeau acum „Salish", ceea ce, in dialectul lor, era sinonim cu „Salas", in Galactica standard. Pe jumatate adormit, intr-o bine-venita stare care-i ingaduia mintii sale sa se lase purtata de un autopropulsat val de ganduri invalmasite, Quindor Shandess isi aducea aminte de toate acestea si de multe altele. " carti sf bune
Spatiul Revelatiei este primul volum din trilogia Spatiul Revelatiei. Amarantinii au fost distrusi in urma cu noua sute de mii de ani. Poate pentru ca au avut ghinion sau poate din alta cauza. Pentru cei care colonizeaza acum planeta, Resurgam nu prezinta aproape niciun interes, nici macar dupa descoperirea unui oras amarantin multa vreme ascuns si a unei statui gigantice infatisand un amarantin inaripat. Stralucitul savant Dan Sylveste vrea sa afle adevarul cu orice pret. Amarantinii au fost stersi de pe fata planetei dintr-un motiv. Insa pericolul e mai mare si mai aproape decat si-ar putea imagina... O poveste care iti taie respiratia prin amploarea si detaliile ei, care face din Reynolds un maestru al genului space opera. - The Times O carte coplesitor de ingenioasa... In viziunea lui Reynolds despre un viitor dominat de inteligenta artificiala se simte raceala intunericului dintre doua stele. - Publishers Weekly Din seria Spatiul Revelatiei fac parte: Volumul 1: Spatiul Revelatiei Volumul 2: Arca mantuirii Volumul 3: Haul ispasirii cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
Goodreads Choice Awards 2017 pentru roman SF Eu nu vreau o slujba. Cand o sa ma fac mare, vreau sa fiu bogata. Traiul in Artemis, primul si singurul oras de pe Luna, implica privatiuni daca nu te numeri printre turistii bogati sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e sa se imbogateasca. Doar ca un simplu job de comisionara n-o sa-i indeplineasca acest vis. Si nici micile ei actiuni de contrabanda. Viata lui Jazz va capata o intorsatura teribila atunci cand planul ei de imbogatire pune in pericol existenta orasului si a cetatenilor lui. Luna este o jigodie batrana si-afurisita, careia nu-i pasa de ce ti s-a stricat costumul. Cand se-ntampla asa, ea te omoara si gata! Artemis exemplifica perfect ceea ce cred ca ar trebui sa fie literatura science-fiction: o carte si o tema care se bazeaza in mare masura pe stiinta, detalii si concepte. - geekygoodies.com Un tehno-thriller plin de actiune, mijlocul perfect pentru cei care vor sa scape, chiar si numai pentru o perioada scurta de timp, de gravitatia planetei Pamant. - USA Today Artemis revitalizeaza scenariul coloniei lunare si combina, in mod caracteristic pentru autor, cunostintele tehnice si suspansul. - Wall Street Journal Romanul lui Weir face ca stiinta marginala sa fie atragatoare si relevanta. Autorul a creat o societate viitoare realista si fascinanta. - Associated Press Weir exceleaza cand vine vorba de referinte tehnice, sarcasm si scenarii pline de ingeniozitate. - Financial Times Un thriller extraordinar, a carui actiune se petrece intr-un viitor apropiat, presarat cu o doza sanatoasa de umor. - Publishers Weekly O calatorie palpitanta, inteligenta, amuzanta, unul dintre cele mai bune romane science-fiction ale anului. - Booklist Artemis este o incantare; de departe, unul dintre romanele mele favorite aparute anul acesta. - johnthelibrarian.com O carte fermecatoare, cu un solid fundament stiintific, care prezinta o viziune asupra posibilului viitor al rasei umane pe Luna. - futurism.media De Andy Weir a mai aparut: Martianul Fragment din volumul „Artemis" de Andy Weir: "In ciuda costurilor unei vacante selenare, cererea depaseste intotdeauna oferta. Pamantenii din clasa de mijloc si-o pot permite ca pe o experienta unica in viata, cu finantare corespunzatoare. Ei stau in hoteluri mai jalnice din bule mai jalnice, cum este Conrad. Insa bogatasii sosesc anual si se cazeaza in hoteluri frumoase. Si, vai-vai, ce cumparaturi fac, nu gluma. Mai mult decat oricare alt loc, Aldrin este poarta prin care banii intra in Artemis. In cartierul comercial nu exista nimic ce mi-as fi putut permite. Dar intr-o buna zi voi avea destui bani ca sa apartin locului acela. Sau cel putin asta planuiesc. M-am mai uitat o data, apoi m-am intors si am pornit spre Portul de Intrare. Aldrin este bula cea mai apropiata de zona de aselenizare. N-am vrea ca bogatii sa se murdareasca trecand prin zone sarace, nu-i asa? I-am aduce direct in locurile frumoase. Am trecut prin intrarea arcuita si am patruns in port. Complexul masiv al sasului este a doua incinta ca marime din oras. (Doar Parcul Aldrin este mai mare.) Sala zumzaia de activitate. M-am strecurat printre lucratori care glisau eficient inainte si inapoi. In oras trebuie sa mergi incet, fiindca altfel o sa-i lovesti pe turisti. Pe de alta parte, portul este exclusiv pentru profesionisti. Toti stim pasul-lung artemisian si ne putem incinge serios. Pe latura nordica a portului, cativa navetisti asteptau langa sasul trenului. Majoritatea mergeau spre reactoarele orasului si topitoria Sanchez Aluminum, aflata la un kilometru sud de oras. Topitoria utilizeaza cantitati nebunesti de caldura si compusi chimici extrem de periculosi, asa ca toti sunt de acord ca ar trebui sa fie cat mai departe. Cat despre reactoare... ei bine... sunt reactoare nucleare. Este preferabil ca si ele sa fie destul de departe. Dale a lunecat spre peronul trenului. Se indrepta catre Centrul pentru Vizitatori Apollo 11. Turistii se dau in vant dupa el. Calatoria de o jumatate de ora cu trenul ofera panorame incredibile ale terenului selenar, iar Centrul pentru Vizitatori este un loc minunat pentru a privi situl aselenizarii fara a iesi din incintele presurizate. Iar pentru cei care doresc totusi sa se aventureze afara, ca sa vada totul mai bine, exista Dale si alti experti AEV gata oricand sa le ofere un tur cu ghid. Exact in fata sasului trenului era un drapel kenyan urias. Dedesubtul lui scria: „Urcati la bordul Platformei Kenya Offshore Artemis. Platforma aceasta este proprietatea Corporatiei Spatiale Kenya. Se aplica legile maritime internationale".” sfanta traditie carte
Praf de stele este a doua carte carte din seria Imperiul Biron Farrell, un tanar naiv, descopera ca in camera sa a fost plasata o bomba. Va afla apoi ca tatal lui, respectatul Fermier de Widemos, a fost ucis. Revoltat, incearca sa afle adevarul si se trezeste implicat in itele unor complicate intrigi politice, mistere si afaceri de spionaj. Ajuns in spatiu, se vede silit sa se maturizeze brusc dupa ce da piept cu despotii planetei Tyrann. Acum insa nu se va lupta doar pentru propria viata, ci si pentru libertatea galaxiei. Din seria Imperiul fac parte: O piatra pe cer Praf de stele Curentii spatiului carti sf de dragoste
„Zeii nu sunt cruzi pentru ca ne fac sa muncim. Sunt cruzi pentru ca ne permit sa speram.” Intr-un trecut indepartat, orasul Bulikov s-a folosit de puterile zeilor pentru a cuceri lumea, dar asta a durat pana cand protectorii divini au fost ucisi, iar Bulikov a devenit un banal avanpost colonial al noii puteri mondiale. Tanara diplomata Shara Thivani, in realitate una dintre cele mai bune spioane ale asupritorilor, incearca sa dezlege misterele de impanzesc realitatile paralele ale orasului. "Poate ca zeitatile au creat multe iaduri, dar ele nu se compara cu cele pe care si le-au facut oamenii." "O fantezie urbana incantatoare, care ne poarta pasii printr-un oras al realitatilor paralele. Vechii zei manjesc cu sange ruinele misteriosului oras Bulikov, iar Sigrud, omul de incredere al Sharei, asigura momentele de actiune." - The Washington Post "Inteligent si sardonic, autor al unei naratiuni inventive si seducatoare, Bennett este un maestru al genului." - Kirkus Reviews "Un roman politist, un thriller de spionaj, o carte fantastica de aventuri si un tratat filosofic. Toate intr-un singur volum." - Sci-Fi Bulletin carti sf pentru copii
In secolul al XXIII-lea, Pamantul, distrus de schimbarile climatice provocate de poluare, este condus de cateva familii puternice si de asa-numitii „sfinti verzi” ai acestora. Milioane de oameni lucreaza la reconstructia ecosistemelor devastate. Altii au preferat sa plece pe satelitii lui Jupiter si Saturn, unde au creat o varietate de habitate, protejate de atmosferele inospitaliere cu ajutorul unor vaste corturi sau ascunse sub scoarta astrilor respectivi. Aici si-au dat frau liber imaginatiei si au pus in practica pana si cele mai fanteziste teorii ale geneticii. Insa pacea fragila dintre Pamant si colonii este amenintata de ambitia „exteriorilor” de a se raspandi prin intreg Sistemul Solar si de a grabi evolutia umanitatii... top carti sf
Ord Cestus, o planeta stearpa si neprielnica vietii, a functionat mai intai ca inchisoare, pana cand o mana de pionieri neinfricati a descoperit resursele sale bogate de minereu si a pus pe picioare o industrie profitabila de productie de roboti. Dar, izbucnind Razboiul Clonelor, rationalizarea severa a resurselor importate si interdictia Republicana asupra producerii de droizi de lupta amenintau Ord Cestus cu declinul economic. Confederatia Sistemelor Independente - Separatistii - intervine cu o oferta salvatoare de a achizitiona cea mai banoasa marfa de export a planetei: biodroizii. Posedand abilitati tactice de lupta care rivalizeaza cu cei mai avansati cavaleri Jedi, aceste unitati sofisticate ar deveni o arma imbatabila in cazul in care ar fi utilizate in lupta. Intentia Confederatiei de a investi intr-o armata de biodroizi a alarmat cei mai importanti membri ai guvernului Republican. Hotarat sa puna capat vanzarii de biodroizi, dar temandu-se ca o interventie in forta ar putea sfarsi intr-o criza politica de proportii, Cancelarul Suprem Palpatine trimite emisari, condusi de Obi-Wan Kenobi, cu misiunea de a impiedica relatiile dintre guvernul de pe Ord Cestus si Confederatie. Vor incerca pe cale diplomatica, dar daca nu da rezultate, Republica nu va ezita sa lanseze un atac de amploare, nu numai pentru a anihila mijloacele de productie a robotilor si mii de vieti, dar si pentru a pune in evidenta consecintele lipsei de loialitate. Perspectiva unui asemenea macel ii alimenteaza lui Obi-Wan suspiciunile despre calea intunecata pe care incepe sa mearga Republica. Dar Maestrul Kit Fisto si detasamentul republican de clone sunt mai mult decat pregatiti sa indeplineasca ordinul Cancelarului Suprem. Pe masura ce liderii de pe Ord Cestus refuza sa capituleze, iar Palpatine isi pierde rabdarea, sperantele lui Obi-Wan pentru ca evenimentele sa ia o turnura pasnica scad. Trecand printr-o criza de constiinta, cavalerul Jedi trebuie sa gaseasca intelepciunea si puterea de a impiedica o baie de sange si de a apara Republica, respectand in acelasi timp codul in slujba caruia si-a incredintat intreaga viata. recenzii carti sf
A inceput ca o explorare indepartata-pentru a se transforma curand in subiectul principal al unei legende uitate a Republicii...si intr-un capitol intunecat din istoria Jedi.Acum,in sfarsit,cunoscutul Timothy Zahn povesteste extraordinarele intamplari ale remarcabilului-si blestematului-proiect \'\'Zbor in necunoscut\'\'. carti sf
In viitorul indepartat, la 60.000 de ani lumina de Pamant, o confederatie de Terrani exilati poarta un razboi dublu cu enigmaticii protoss si necrutatorul roi zerg. Pentru a-si asigura propria supravietuire printre stele, fiecare specie se lupta intr-un razboi care va vesti inceputul celui mai maret capitol din istoria omenirii sau ii va prevesti sfarsitul violent si sangeros... Tot ce si-a dorit Ardo Melnikov vreodata a fost sa traiasca in pace pe inverzita lume-colonie Bountiful. Dar cand necrutatorul roi zerg a atacat colonia si i-a anihilat pe cei dragi lui, Ardo a fost obligat sa se trezeasca din visul sau si sa accepte realitatile brutale ale unei galaxii macinate de razboi. Acum infanterist confederat, insarcinat cu apararea lumilor Confederatiei Terrane, Ardo trebuie sa se impace cu amintirile dureroase ale trecutului sau si cu adevarurile tulburatoare care ii pot conduce viitorul. sf carti
Tomothy Zahn, castigator al premiului Hugo, se reintoarce triumfator in universul Star Wars cu primul dintre cele doua volume in care se scrie istoria Noii Republici confruntate cu cel mai periculos dusman de pana acum: un comandat suprem imperial, mort. Spectre din trecut Imperiul se afla in pragul prabusirii. Dar a pastrat un plan abominal pentru final. Mai intai urzeste un scenariu care ar putea ineca Noua Republica intr-o baie de sange provocata de un genocid si de un razboi civil. Apoi se napusteste asupra sa socanta veste potrivit careia se pare ca Marele Amiral Thrawn - cel mai viclean si mai crud comandant suprem din istorie - s-a intors din morti pentru a conduce Imperiul spre un triumf de mult profetit. Luptand impotriva imposibilului, Han si Leia incep o goana disperata impotriva timpului pentru a impiedica destramarea Noii Republici confruntate cu doua pericole: unul din interior si unul din afara. Intre timp, Luke i se alatura Marei Jade, folosind forta pentru a da de urma unei misterioase nave pirat cu echipaj format din clone. Totusi, cei mai periculosi dintre toti sunt cei care pandesc din umbra, orchestrind un plan sumbru care ar putea transforma Republica si Imperiul in propriile marionete. carti sf pentru copii
Arca mantuirii este volumul al II-lea din trilogia Spatiul revelatiei Tarziu in secolul al XXVI-lea, rasa umana a avansat suficient de mult cat sa atraga atentia nedorita a Inhibitorilor - masini de ucis extraterestre, facute sa detecteze viata inteligenta si s-o distruga. Politicienii par sa fi abandonat lupta si vor sa fuga, lasand de izbeliste triburile umane. Singura speranta a omenirii este sa gaseasca armele apocalipsei, acum bine ascunse. Clavain, un renegat, e decis sa le gaseasca, pentru ca nu se poate impaca cu decizia lasa si cinica a conducatorilor. Insa nu e singurul, in joc sunt si alte factiuni, cu agende diferite. Armele au, la randul lor, propria agenda. O poveste epica despre razboi, politica, ideologie si invazie extraterestra. Cu o tehnica narativa inteligenta si personaje bine construite, acest roman isi va absorbi complet cititorii. - Booklist Respicienta nu punea niciodata intrebari despre activitatea ei. Ea stia doar ca actiona pentru binele final al vietii inzestrate cu ratiune. Nu era deloc ingrijorata ca aceasta criza pentru a carei evitare actiona, criza care avea sa devina un dezastru cosmic incontrolabil daca vietii inteligente i se permitea sa se raspandeasca, se afla tocmai la treisprezece Rotatii - trei miliarde de ani - in viitor. Asta era lipsit de importanta. Timpul nu insemna absolut nimic pentru Inhibitori. Din seria Spatiul Revelatiei fac parte: Volumul 1: Spatiul Revelatiei Volumul 2: Arca mantuirii Volumul 3: Haul ispasirii anticariat sf
„La naiba cu toate ocaziile cand s-au sincronizat momentul si locul ca sa inghesuie visul despre eroism al unui pusti in cosmarul despre asasinat, nelegiuire si inselaciune al unui adult!“ - spune Lois McMaster Bujold in romanul ei, prin vocea Cordeliei Naismith. Si chiar despre asta e vorba in Cioburi de onoare, despre transformarea Cordeliei Naismith din om de stiinta in razboinic si a razboinicului Aral Vorkosigan in „Macelarul de pe Komarr“, dar si despre o frumoasa poveste de dragoste intre cei doi combatanti trecuti de varsta primelor iubiri. Si in toata aceasta poveste „Onoarea nu se imputineaza daca e impartasita“ - spune tot Lois McMaster Bujold. Pentru ca... este prima carte scrisa de Lois McMaster Bujold, pentru ca deschide saga Vorkosigan, care i-a adus celebritatea si patru premii Hugo, doua Nebula, doua Locus si alte cinci premii, si pentru ca personajele romanului sunt vii, nu doar niste gageturi dintr-un roman stiintifico-fantastic. Iar Lois McMaster Bujold va fi surpriza anului pentru multi iubitori de science-fiction. recenzii carti sf
Casa Corrino. Preludiul Dunei - Cartea a III-a Bestsellerul New York Times care precede saga legendara a lui Frank Herbert Proiectul Amal, care a fost initiat de catre Elrood al IX-lea pentru ca necrutatorii tleilaxu sa produca mirodenie artificiala, se pare ca va fi incununat de succes. Daca Maestrul Cercetator Hidar Fen Ajidica va izbuti, Dune, planeta-desert, nu va mai avea nicio importanta, iar Ghilda Spatiala, Comunitatea Maicilor Bene Gesserit si toti cei care folosesc melanjul vor depinde de bunavointa Imparatului Padisah Shaddam al IV-lea. Doar incercarea ducelui Leto Atreides de a-i face dreptate exilatului print Rhombur si de a recuceri planeta Ix mai poate impiedica obtinerea puterii absolute de catre membrii Casei Corrino. Iar consoarta ducelui, Jessica, tanara cu ascendenta ilustra, este pe punctul de a da peste cap planurile milenare ale Bene Gesserit de a crea o fiinta atotputernica, schimband astfel pentru totdeauna istoria. Fiecare actiune mai adauga o piatra de nepretuit in constructia remarcabila a universului Dune. - Booklist Seria Preludiul Dunei se dovedeste a fi mai accesibila, dar la fel de captivanta precum cea a lui Frank Herbert. - The Oregonian Din seria Preludiul Dunei fac parte: Cartea 1: Casa Atreides Cartea 2: Casa Harkonnen Cartea 3: Casa Corrino anticariat sf
Experiment este volumul al III-lea din seria Divergent Societatea impartita pe factiuni in care Tris Prior credea candva a fost distrusa – spulberata de violenta, conflicte si tradari. Astfel ca atunci cand i se ofera sansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregatita. Poate ca, in afara orasului, ea si Tobias vor putea duce o viata noua, lipsita de minciuni, loialitati puse sub semnul intrebarii si amintiri dureroase. Insa noua realitate a lui Tris e si mai periculoasa decat cea pe care a lasat-o in urma. Vechile descoperiri devin imediat de neinteles. Adevarurile noi si explozive schimba inimile celor pe care ea ii iubeste. si, o data in plus, Tris trebuie sa lupte pentru a intelege complexitatea naturii umane – si pe ea insasi –, fiind in acelasi timp nevoita sa faca fata unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu si iubire. Narat dintr-o perspectiva duala captivanta, EXPERIMENT conduce seria Divergent catre un final tulburator, dezvaluind secretele lumii distopice care a captivat milioane de cititori. Din seria Divergent fac parte: Volumul 1: Divergent Volumul 2: Insurgent Volumul 3: Experiment Four. O Antologie Divergent sf carti
Fundatia si Imperiul este al doilea volum din seria Fundatia Prabusirea vechiului Imperiu sub loviturile necesitatii istorice nu reprezinta altceva decat un prolog al prabusirii Fundatiei insesi. Pe aceasta scena apocaliptica are loc ascensiunea neprevazuta a Catarului, un mutatn capabil sa controleze emotiile oamenilor si al carui magnetism malefic aminteste de cel al sangerosilor dictatori care au inspaimantat Europa secolului al XX-lea. Toate sperantele Galaxiei depind acum de acea misterioasa A Doua Fundatie, singura care ar putea impiedica expansiunea nelimitata a noului stat totalitar al Catarului. Din seria Fundatia fac parte: Fundatia Fundatia si imperiul A doua fundatie Marginea fundatiei Fundatia si Pamantul Preludiul fundatiei Zorii fundatiei carti sf noi
Premiul Seiun pentru cel mai bun roman strain Lucrurile stau astfel: tu esti omul fara sot. Esti cheia tuturor evenimentelor care se petrec aici. La propriu. Lumea se poate sfarsi in orice clipa. Poate fi un cataclism natural. Sau un fenomen cosmic. Dar cel mai probabil va fi o eroare umana. Numaratoarea inversa a omenirii este declansata atunci cand un germene de natura extraterestra extrem de versatil ajunge pe Pamant si provoaca instantaneu moartea tuturor locuitorilor unui orasel. Singurii supravietuitori, un nou-nascut si un batran, reprezinta raspunsul cautat de oamenii de stiinta. Tot ce au de facut este sa insele timpul. Din acest moment, mai sunt trei minute pana la declansarea dispozitivului nuclear de autodistrugere. Germenul Andromeda a introdus un nou gen literar, tehno-thrillerul... Crichton reuseste sa-si tina treji toata noaptea cititorii si sa-i determine sa lipseasca de la job a doua zi. - San Francisco Chronicle Crichton este unul dintre marii nostri povestitori. - Newsday Literatura science-fiction ne infricosa candva pentru ca ni se parea atat de stranie, dar ne sperie astazi pentru ca ni se pare atat de familiara. Germenul Andromeda este la fel de realista ca teasta si oasele incrucisate de pe eticheta unei sticle cu otrava – si la fel de ingrozitor de eficienta. - Life Captivanta si inteligenta. - The Washington Post Book World Impleteste cu maiestrie aventura palpitanta si prelegerea stiintifica si-i educa subtil pe cititori. - St. Louis Post-Dispatch Suspans fara oprire... O experienta pasionanta. - The Pittsburgh Press Tensiunea de pe fiecare pagina taie rasuflarea. - San Antonio Express News Cu treizeci de ani inainte ca oamenii de stiinta sa descopere variatele efecte letale ale microorganismelor, Crichton a prezis un virus la fel de periculos... Acest roman va va urmari peste ani. - The Huffington Post cele mai bune carti sf
Premiul Prometeus Pamantul arata ca si cum l-ar fi atacat un zeu inarmat cu un aparat de sudura, ciopartindu-l la intamplare si lasand in urma dare subtiri, incandescente. Pamantul e o bomba cu ceas. In scurt timp, tot ceea ce inseamna viata va deveni scrum si cenusa. N-ai unde sa fugi, n-ai unde sa te ascunzi, n-ai motive sa speri ca intr-o buna zi o poti lua de la capat. In orice caz, nu pe planeta ca ti-a fost casa si care, in curand, se va transforma in crematoriu. Spatiul cosmic pare singura solutie. Dar exista riscul ca oamenii sa nu stie sa renunte la jocuri de putere si ambitii nici macar cand de asta depinde supravietuirea propriei specii. Ca sa te bati nu-i nevoie sa stii cum. E nevoie doar sa te hotarasti. Seveneves mi-a amintit de lucrurile pe care le iubesc la science-fiction. E un roman minunat in care sa te pierzi, din care sa inveti si la care sa chibzuiesti. Mai presus de toate, m-a facut sa cred ca ar fi cazul sa incep sa citesc din nou literatura SF. - Bill Gates Seveneves ar fi lectura perfecta in timp ce astepti sa vina sfarsitul lumii. - The New York Times Un roman fascinant, care iti taie respiratia, despre o catastrofa naturala. Surclaseaza filme apocaliptice precum Armageddon sau 2012, conditionand umanitatea sa infrunte eventualitatea propriei extinctii. - The Guardian Neal Stephenson ne determina sa credem ca oamenii pot gasi solutii chiar si in cele mai neasteptate si terifiante situatii si poate ca niciun alt scriitor al zilelor noastre nu captiveaza imaginatia cititorului cu atata pasiune pentru detaliile tehnologiei. - boingboing.net Abordand idei si viziuni care trezesc admiratia cititorului prin ingeniozitatea lor, Seveneves nu numai ca este cel mai important titlu SF al anului in care a fost lansat, dar va deveni un roman clasic, despre care se va discuta mult si la care se vor face trimiteri numeroase in anii urmatori. -sfreviews.net In cazul lui Stephenson nu avem de-a face cu fictiuni superficiale sau cu povestiri plictisitoare: ideile lui sunt grandioase, iar el are nevoie de planete intregi sau, in acest caz, de sisteme solare ca sa le puna in practica... Literatura science-fiction scrisa cu desavarsita maiestrie si iscusinta si foarte bine documentata. - Kirkus Reviews „Seveneves creeaza suspansul de care cititorul are nevoie ca sa dea pagina dupa pagina, intalnind o multime de enigme realizate cu maiestrie si ridicandu-si semne de intrebare despre controversate subiecte filozofice.“ science.sciencemag.org Fragment din romanul "Seveneves. Sapte Eve" de Neal Stephenson: "Se facu liniste in sala. - O sa fie un bombardament cu meteoriti cum n-a mai cunoscut Pamantul din vremuri primordiale, cand se forma sistemul solar, spuse Doob. Stiti darele acelea incandescente pe care le tot vedem pe cer in ultima vreme, de cate ori cad meteoriti si ard in atmosfera? Vor fi atat de multe, incat se vor uni intr-o cupola de foc care va incendia tot ce vedem cu ochii. Toata suprafata Pamantului are sa fie sterilizata. Ghetarii vor fierbe. Singurul mod de-a supravietui e sa fugim de atmosfera. Sa coboram in subteran sau sa mergem in spatiu. - Mda, e limpede o veste foarte proasta, daca-i adevarata, spuse presedinta. Ramasera toti pe ganduri, in tacere, timp de un minut, sau poate cinci. - Va trebui sa le facem pe amandoua, spuse presedinta. Sa mergem si in spatiu, si in subteran. Evident ca a doua e mai usoara. - Da. - Putem sa ne-apucam de construit buncare subterane pentru... - si se abtinu la timp sa nu spuna ceva lipsit de tact. Pentru oameni, sa se refugieze in ele. Doob nu spuse nimic. Presedintele Comitetului Sefilor de Stat Major interveni: - Doctor Harris, eu sunt cu logistica de moda veche. Ma ocup de materiale. Cate materiale ne trebuie ca sa coboram in subteran? Cati saci de cartofi si cate role de hartie igienica pe cap de locatar? De fapt, ce vreau eu sa stiu e cat timp o sa dureze Ploaia Solida. - Dupa estimarile mele, spuse Doob, cel mai probabil este ca va dura intre cinci mii si zece mii de ani. - Niciunul dintre voi nu va mai simti vreodata pamantul sub talpi, nu-i va mai atinge pe cei dragi, nu va mai respira in atmosfera planetei-mama, spuse presedinta. E o soarta cumplita. Si totusi, e o soarta mai buna decat cea la care pot spera sapte miliarde de oameni captivi pe suprafata Terrei. Spre casa nu mai pleaca nicio nava. De-acum inainte, vehiculele de lansare se vor ridica pe orbita, dar nu se vor mai intoarce timp de zece mii de ani. Cei doisprezece barbati si femei din Banana ascultau in tacere. La fel ca distrugerea Lunii insesi, se confruntau din nou cu un lucru a carui dimensiune nu incapea in intelegerea lor, a carui enormitate nu putea fi depasita de emotiile lor." carti sf pentru copii
O LUME INTREAGA ESTE IN JOC. O MISIUNE PENTRU PREMIUL CEL MARE. ESTI PREGATIT? In 2045, lumea noastra nu este locul in care ai vrea sa traiesti. Singurele momente cand Wade Watts se simte in viata sunt cand evadeaza in OASIS, o utopie virtuala vasta, unde aproape toti oamenii isi petrec zilele. Cand excentricul creator al OASIS-ului moare, lasa in urma o multime de enigme bazate pe obsesia lui pentru cultura pop din deceniile trecute. Iar cine le va rezolva primul va mosteni imensa lui avere si controlul total asupra OASIS. Wade reuseste primul sa rezolve puzzle-ul cu care incepe jocul. Deodata intra in joc cu rivali care sunt gata sa ucida pentru premiul cel mare. Cursa pe viata si pe moarte a inceput si nu poate supravietui decat daca o castiga. Fermecatoare. Un amestec intre Fabrica lui Willy Wonka si Matrix. - USA Today Originala si imaginativa. - Entertainment Weekly Fantezia oricarui geek. - Austin American-Statesman Nebunesc de distractiva. - NPR Interesanta, comica si fabulos de antrenanta. - Cleveland Plain Dealer O parte vanatoare de comori intergalactice, o parte poveste de dragoste, toata numai inima. - CNN „«Vanatoarea», asa cum a ajuns sa fie cunoscuta competitia, s-a infiltrat repede in cultura globala. Aidoma castigarii loteriei, gasirea oului de Paste al lui Halliday a devenit un vis popular printre adulti si copii deopotriva. Era un joc pe care-l putea juca oricine si, la inceput, s-a parut ca nu exista un mod corect sau incorect de a-l juca. Almanahul lui Anorak parea sa indice doar ca pentru gasirea oului ar fi fost esentiala familiaritatea cu diversele obsesii ale lui Halliday, ceea ce a dus la un interes mondial fata de cultura pop a anilor 1980. La cincizeci de ani dupa terminarea deceniului, filmele, muzica, jocurile si modele anilor 1980 au revenit in actualitate. Pana in 2041 se purtau din nou tunsoarea cu tepi si blugii prespalati, iar reinterpretarile hiturilor din anii 1980 de catre formatii contemporane dominau topurile muzicale. Oameni care fusesera adolescenti in perioada aceea si care se apropiau acum de batranete traiau senzatia stranie de a vedea modelele si curentele tineretii lor imbratisate si studiate de nepoti.“ Ernest Cline este autor de bestsellere, scenarist, tata si geek cu norma intreaga. Traieste in Austin, Texas, cu familia lui, un DeLorean care calatoreste in timp si o colectie imensa de jocuri video clasice. Este autorul romanelor Ready Player One si Armada si co-scenarist la adaptarea Ready Player One, regizata de Steven Spielberg. Fragment din roman: "Aech a trecut prin Prima Poarta la inceputul zilei urmatoare. Numele lui a aparut in Clasament pe locul al treilea, cu scorul de 108 000 puncte. Valoarea obtinerii Cheii de Bronz se mai micsorase cu 1 000 de puncte pentru el, insa valoarea trecerii prin Prima Poarta ramasese neschimbata la 100 000. Am revenit la scoala in aceeasi dimineata. Ma gandisem sa anunt ca eram bolnav, dar ma ingrijora ca absenta mea sa nu iste banuieli. Cand am ajuns acolo, mi-am dat seama ca nu trebuia sa-mi fi facut griji. Din cauza interesului brusc renascut pentru Vanatoare, mai bine de jumatate din elevi si destui profesori nu se mai sinchisisera sa vina. Intrucat toti din scoala imi stiau avatarul ca Wade3, nimeni nu m-a bagat in seama. Umbland neobservat pe coridoare, am constatat ca-mi placea sa am o identitate secreta. Ma facea sa ma simt precum Clark Kent sau Peter Parker. M-am gandit ca poate tata ar fi fost incantat de asta. In dupa-amiaza aceea, I-rOk ne-a trimis mie si lui Aech e-mailuri, incercand sa ne santajeze. A zis ca, daca nu-i vom spune cum sa gaseasca Cheia de Bronz si Prima Poarta, va posta tot ce stia despre noi pe toate avizierele gunterilor pe care le putea gasi. Cand l-am refuzat, s-a tinut de cuvant si a inceput sa spuna oricui era dispus sa-l asculte ca Aech si cu mine eram elevi pe Ludus. Desigur, nu avea cum sa demonstreze ca ne cunostea realmente si deja existau sute de alti gunteri care sustineau ca ne sunt prieteni apropiati, asa ca Aech si eu speram ca postarile lui vor trece neobservate. Bineinteles insa ca nu s-a intamplat asa. Cel putin alti doi gunteri au fost indeajuns de isteti ca sa puna cap la cap Ludusul, limerickul si Cripta Ororilor. A doua zi dupa ce I-rOk a dezvaluit secretul, numele „Daito" a aparut pe locul a patrulea al Clasamentului. Apoi, dupa nici cincisprezece minute, numele „Shoto" a aparut pe locul al cincilea. Cumva, ambii obtinusera Cheia de Bronz in aceeasi zi, fara sa mai astepte miezul noptii, cand se reseta serverul. Iar dupa alte cateva ore, atat Daito, cat si Shoto au trecut prin Prima Poarta. Pana atunci nimeni nu mai auzise vreodata de avatarurile acestea, insa numele lor pareau sa indice ca lucrau impreuna, fie ca duo, fie ca parte dintr-un clan. Shoto si daito erau denumirile japoneze pentru sabia scurta, respectiv cea lunga purtate de samurai. Cand erau purtate impreuna, cele doua sabii se numeau daisho, iar acesta a devenit repede porecla pentru cei doi. Numai patru zile trecusera de cand numele imi aparuse in Clasament si in fiecare zi de atunci sub el aparuse cate un nume nou. Secretul era cunoscut acum si Vanatoarea parea sa fi accelerat. Toata saptamana, am fost incapabil sa ma concentrez la lectiile tinute de profesorii mei. Din fericire mai ramasesera doar doua luni de scoala si obtinusem deja suficiente credite pentru absolvire, chiar daca de acum incolo n-aveam sa mai fac nimic. Asa ca am plutit ca in ceata de la o ora la alta, gandindu-ma la ghicitoarea Cheii de Jad, pe care o recitam intruna in minte. Intr-un salas de mult abandonat, Cheia de Jad capitanul a ascuns. Dar in tignal nu poate fi suflat Decat dupa ce trofeele s-au strans. Potrivit manualului meu de Literatura, o poezie cu patru versuri si rime incrucisate se numea catren, asa ca aceea a devenit porecla mea pentru ghicitoare. In fiecare seara dupa scoala, ma delogam din SISAO si umpleam paginile goale din jurnalul Graalului cu posibile interpretari ale Catrenului. La ce „capitan" se referea Anorak? Capitanul Kangaroo? Capitanul America? Capitanul Buck Rogers din secolul al XXV-lea? Si unde naiba se afla acel „salas de mult abandonat"? Partea asta din indiciu parea innebunitor de vaga." cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri
Farame de soapte este al doilea volum al Trilogiei Constelatii Farame de soapte aduce in scena o pereche de indragostiti aflati in taberele adverse ale unui razboi sangeros. Jubilee Chase si Flynn Cormac n-ar fi trebuit sa se intalneasca niciodata. Lee este capitan si face parte din fortele trimise pe Avon sa-i supuna pe colonistii rebeli ai acestei planete terraformate. Flynn conduce revolta impotriva corporatiilor care nu si-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere in unele pe care se poate trai. Incercand cu disperare sa-si asigure un avantaj cat de mic intr-un razboi nemilos, Flynn face singurul lucru care pare sa aiba sens atunci cand el si Lee isi incruciseaza cararile: se intoarce la baza, luand-o prizoniera. Dar in timp ce tovarasii lui se pregatesc s-o execute pe aceasta fata dura, cu nervi de otel, Flynn face o alta alegere, care il va schimba pentru totdeauna. Lumea fantastica pe care o imagineaza autoarele, talentul lor de a imbina teme originale si familiare, de a sustine doua voci intr-o poveste presarata cu romantism si tensiune - toate promit, in a treia parte a trilogiei, o alta lume, o alta aventura si, daca avem noroc, un alt cuplu de indragostiti. - Booklist Acest science-fiction accesibil ne ofera conflicte autentice, conspiratii de tot felul si o analiza surprinzatoare a notiunii de vina. - Kirkus Reviews Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la mine. Dar brusc ma pomenesc in camera mea, ametita de ganduri, cu pielea infiorata. Ma pregatesc de culcare cu destula usurinta, avand in sange acest ritual dupa atatia ani in care m-am simtit extrem de obosita la sfarsitul unei zile pentru a mai face si altceva. Nu trebuie sa ma mai gandesc, nu trebuie sa mai raman in aceasta stare teribila in care simt cum adrenalina imi pompeaza prin vene. Nu trebuie sa mai rememorez cele intamplate cu Flynn. Nu trebuie sa ma indragostesc de un baiat care reprezinta toate lucrurile impotriva carora am luptat de cand aveam opt ani. Dar pentru ca nu ma pot opri sa fac toate astea, macar pot sa nu-l mai ating vreodata. Din trilogia Constelatii fac parte volumele: Cioburi de stele Farame de soapte Franturi de lumina carti sf pdf
Cartea Executorul climateric de pe Gliesse este un rezultat al imaginatiei, dar si al unor reflectii filosofice proprii asupra destinului persoanelor care aleg sa se conserve prin criogenie, exploatarii potentialului exoplanetelor si consecintelor posibile ale regenerarii organismelor umane intr-un viitor - sper eu - cat mai indepartat. Pentru ca rezolvarea problemei mortii prin stiinta si tehnologie va naste alte probleme de o complexitate si o gravitate mult mai mari. Astfel de probleme se vor regasi in deciziile si intamplarile neobisnuite prin care vor trece cei douasprezece condamnati la moarte din viitor care sunt protagonistii acestei povestiri. Executia lor se va realiza metodic, prin intermediul schimbarilor climaterice prin care urma sa treaca o planeta excentrica - schimbari determinate de miscarea sa de revolutie pe o orbita foarte eliptica. In plus, drama personajelor din carte exprima si anumite frici sau temeri comune oamenilor inca din perioada copilariei. Frica de inaltime, valul intunecat de apa pe care ni-l putem imagina cu teama ca va acoperi tot ceea ce ne inconjoara, tresarirea produsa de lumina si zgomotul unui fulger puternic in noapte ori spaima de a fi pur si simplu ridicati spre cer de o tornada - toate se regasesc in trairile personajelor acestei carti. - Autorul cele mai bune carti sf
Cel mai ingenios space opera al anilor ‘90, castigator al Premiului Hugo. La mii de ani in viitor, mai multe rase populeaza un univers in care potentialul unei minti este dat de locul ei in spatiu, de la entitati superinteligente de la marginea galaxiilor pana la mintile limitate din mijlocul lor, acolo unde nu poate functiona decat o tehnologie simpla. Nimeni nu cunoaste motivul pentru aceasta impartire ciudata a spatiului in „Zone Ganditoare“ si „Adancuri Neganditoare“, dar atunci cand oamenii de stiinta din Domeniul Straumli incearca sa trezeasca la viata un artefact vechi din Transcendent, ei elibereaza fara sa stie o putere atat de monstruoasa, incat mii de lumi sunt in pericol. Fugind de amenintare, o familie de cercetatori naufragiaza pe Planeta Stiletelor din Zona Lenta, unde o rasa cu o cultura medievala dura se afla in mijlocul unei lupte sangeroase pentru putere. O misiune contracronometru trebuie sa recupereze copiii familiei si un secret care ar putea fi salvarea tuturor celorlalte civilizatii din spatiu. Fragment din cartea "Foc in adanc" Vernor Vinge “Uneori mama obisnuia sa spuna despre ceva ca era „mai amuzant decat o droaie de catelusi". Jefri Olsndot nu avusese niciodata mai multe animale de companie simultan si doar o data avusese un caine. Acum insa intelegea expresia mamei. Cei opt catei il fascinasera din prima zi, desi fusese atat de obosit si de speriat. Iar pe ei ii fascinase Jefri. Il asediasera pur si simplu, il trasesera de haine, ii descheiasera pantofii, i se instalasera in poala sau ii dadusera tarcoale. Trei sau patru il priveau in orice clipa. Ochii le erau complet maro sau roz si pareau mari in comparatie cu capetele lor. De la inceput, cateii il imitasera. Erau mult mai priceputi decat pasarile-cantatoare Straumli; puteau reproduce orice ar fi spus baiatul - pe loc sau mai tarziu. Iar cand el plangea, catelusii plangeau adesea si ei si se lipeau in jurul lui. Existau si alti caini, caini mari care purtau haine si intrau in sala prin usi amplasate sus pe pereti. Ei coborau hrana in incapere si uneori emiteau sunete ciudate. Insa mancarea avea un gust oribil si ei nu raspundeau la tipetele lui Jefri, nici macar imitandu-l. Trecusera doua zile, apoi o saptamana. Jefri cercetase tot ce se afla in sala. Nu era chiar celula unei temnite; era prea mare pentru asa ceva. In plus, prizonierii nu primesc animale de companie. Intelegea ca planeta aceasta era necivilizata. Ca nu facea parte din Taram, poate nici chiar din Retea. Daca mama, tata sau Johanna nu erau in apropiere, era posibil ca aici sa nu existe nimeni care sa-i invete pe caini sa vorbeasca samnorska! In cazul acesta, ar fi sarcina baiatului s-o faca si sa-si gaseasca familia... Acum, cand cainii cu veste-albe apareau la balcoanele din colturi, Jefri le punea intrebari zbierand. Nu erau de cine stie ce ajutor.” carti sf noi
Galaxia sudica, nuvela care da titlul seriei lui Aurel Carasel, a fost distinsa in acest an cu Premiul Stiinta & Tehnica pentru cea mai buna proza scurta si cu Premiul Conventiei Nationale de Science-Fiction pentru cea mai buna nuvela. Galaxia sudica - unul dintre cele mai interesante proiecte din intreaga literatura SF romaneasca. - Michael Haulica Odata ce a pasit in viitorul Galaxiei sudice, cititorul pasionat de SF nu va dori sa plece prea curand, ci, dimpotriva, va astepta cu nerabdare o noua aventura. - Lucian Dragos Bogdan top 100 carti sf
Galaxia sudica, nuvela care da titlul seriei lui Aurel Carasel, a fost distinsa in 2016 cu Premiul Stiinta & Tehnica pentru cea mai buna proza scurta si cu Premiul Conventiei Nationale de Science-Fiction pentru cea mai buna nuvela. - Te intorci pe Therra? Vocea de copil neascultator il facu sa tresara. isi scutura capul si se intoarse. Un pusti, imbracat tot intr-o salopeta albastra, prea mare pentru el, cu manecile sumese pana la cot, statea la doi pasi de el si-l examina cu un ochi critic. - Pe Therra? facu el, balbaindu-se putin. As vrea eu, dar, din pacate, nu am reusit sa adun suficient de multi bani pentru taxa de repatriere. Administratia le pune gheara in gat tuturor celor pe care-i momeste in spatiu pentru a mai elibera ceva din locurile supraagomerate ale enclavelor. Cu voi nu e la fel? anticariat sf
Calatorii in timp. Antologie de povestiri SF face parte din colectia Nautilius SF a editurii Nemira. Volumul este publicat in colaborare cu Societatea Romana de Science Fiction si Fantasy. Au scris acest volum: Liviu Radu, George Lazar, Cristian-Mihail Teodorescu, Aurel Carasel, Ioana Visan, Stefana Cristina Czeller, Sergiu Somesan, Daniel Haiduc, Mircea Liviu Goga si Silviu Genescu; Se poate insela Timpul, maestrul acesta care nu va inceta niciodata sa ne atraga? Cunoasteti pe cineva care a gasit mijlocul de a-l supune? Va propunem zece Calatorii in timp si tot atatea mijloace seducatoare de a va deplasa in trecut si in viitor. Daca aveti curajul, puteti plonja chiar in trecutul sau in viitorul altui univers! Nu e vorba de simple alunecari in Timp. Veti fi martorii unor interventii de cronochirurgie uluitoare, unice prin abilitatea celor care le realizeaza. Ei va vor dezvalui taina spiritismului, a poporului pierdut, a revenirii continue in aceeasi secventa temporala sau metoda cea mai inteligenta de a scapa de cei care ne fac viata un chin. Nu pierdeti, asadar, ocazia de a juca sah cu Timpul indiferent cine castiga, frumusetea jocului nu poate fi inlocuita. Autori: Liviu Radu, George Lazar, Cristian-Mihail Teodorescu, Aurel Carasel, Ioana Visan, stefana Cristina Czeller, Sergiu Somesan, Daniel Haiduc, Mircea Liviu Goga, Silviu Genescu. Coordonator: Antuza Genescu. anticariat sf
A doua fundatie este al treilea volum din seria Fundatia Premiul Hugo pentru cea mai buna serie SF din toate timpurile Cine va descoperi aceasta faimoasa si enigmatica A Doua Fundatie? Si o va descoperi, oare, cineva cu adevarat? Iata marea miza a celui de-al treilea volum al seriei, in care Asimov creeaza treptat o atmosfera de asteptare tensionata, intocmai ca un adevarat maestru al suspansului. Cartea abunda, chiar de la inceput, in scenarii conspirationiste, rasturnari surpinzatoare de situatie si elaborate jocuri ale mintii, insa in acelasi timp se constituie intr-un elogiu nedisimulat adus progresului stiintific si evolutiei societatii. Gratie mai ales profundei sale interogatii asupra omului si a viitorului umanitatii, Asimov isi inscrie definitiv numele printre cele clasice ale literaturii universale. Din seria Fundatia fac parte: Volumul 1: Fundatia Volumul 2: Fundatia si imperiul Volumul 3: A doua fundatie Volumul 4: Marginea fundatiei Volumul 5: Fundatia si Pamantul Volumul 6: Preludiul fundatiei Volumul 7: Zorii fundatiei carti sf noi
Genul science fiction a revoluționat literatura de specialitate pentru că a adus foarte multe elemente ieșite din comun. “Dune” de exemplu este seria care încă dăinuie în topurile de specialitate ca fiind iconică pentru orice cititor ce dorește să înțeleagă SF-ul și să se familiarizeze cu toate aspectele sale specifice. A durat ceva, însă îți prezentăm un top special, de cărți science fiction, de marcă pentru acest tip și care cu siguranță îți va atrage atenția prin unicitatea lui. Pregătiți-vă să auzit de Isaac Asimov, Pierce Brown, Brian Herbert, Margaret Atwood și mulți, mulți alții. Așteptăm cu drag să ne spuneți care carte v-a plăcut cel mai mult din topul propus de noi.
Avem pentru tine Cărți Science Fiction în format PDF. Înainte să cumperi cărțile, poț citit primele câteva pagini în format PDF ca să te poți decide dacă merită să cumperi cartea sau nu. Vezi cărțile cu butonul albastru PDF din lista de mai sus. În această listă de cărți găsești: carti sf,carti sf bune,cele mai bune carti sf,carti sf pdf,top carti sf,cea mai bună carte fantasy şi sf pentru tineri,carti sf pentru copii,sf carti,anticariat sf,carti sf noi,carti sf online,carti sf de dragoste,top 10 carti sf,sfanta traditie carte,carti sf de citit,cartii sf,top 100 carti sf,recenzii carti sf
Copyright © 2014-2024 Booknation.ro