Top 93 Cărți din Literatura Clasică din 2024

Intors la Sankt Petersburg dupa un lung tratament la un sanatoriu din Elvetia, printul Lev Nikolaevici Miskin este luat in ris de inalta societatea a orasului, care il socoteste sarac cu duhul. Miskin se poarta mereu cu o sinceritate stingace, luata de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. In puritatea lui, Miskin se simte atras, din motive diferite, de doua femei de situatii opuse: Aglaia Ivanovna, femeia „cinstita”, de familie buna, de care e indragostit, si Nastasia Filippovna, femeia „compromisa”, de care printul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspira. Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotaririi si al reactiei convulsive a umanului fata de faptele unei societati violente care, in lipsa ratiunii, se conduce dupa instinct si patimi. Desi nemarginirea ei te va coplesi, desi te vei rataci nu doar o data, desi aterizarea va fi incinsa de atmosfera densa pe care o vei strabate, vei stii, dupa ce ai petrecut o vreme acolo, de ce merita, macar o data pe an sa poposesti si sa traiesti experiente incofundabile pe planetele lui Dostoievski. (blog.libris.ro)   Carte recomandata de Cristian Teodorescu,  Ioana Chicet Macoveiciuc si George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Idiotul" de F.M. Dostoievski "- Indiscutabil, nu exista nici un motiv si, desigur, nu avem prea multe in comun. Pentru ca, daca eu sint printul Miskin, iar sotia dumneavoastra se trage din stirpea noastra, asta, se intelege, nu este un motiv. Inteleg foarte bine. Insa, totusi, este singurul motiv. Am lipsit din Rusia mai bine de patru ani; de fapt, in ce hal am plecat: aproape ca nu eram in toate mintile! Nici atunci nu stiam nimic, iar acum cu atit mai putin. Am nevoie de oameni cumsecade, chiar si o problema as avea, dar nu stiu unde sa ma duc. Inca de la Berlin mi-am zis: „imi sint aproape rude, voi incepe cu ei; poate ca ne vom fi de folos unii altora, ei mie, eu lor, daca sint oameni cumsecade". Si am auzit ca sinteti oameni cumsecade. - Va sint foarte recunoscator, facu generalul surprins. Dati-mi voie sa. va. intreb: unde ati tras? - Deocamdata n-am tras nicaieri. - Deci de la gara ati venit direct la mine? Cu toate... bagajele? - Bagaje n-am aproape deloc, doar o legaturica cu rufarie, pe care o duc de obicei in mina. O camera la hotel pot gasi si diseara. - Deci, aveti de gind, totusi, sa va luati o camera la un hotel? - Sigur ca da. - Judecind dupa cuvintele dumneavoastra, am crezut ca ati vrut sa ramineti la mine. - Asta s-ar fi putut, dar numai la invitatia dumneavoastra. insa, recunosc, n-as ramine nici invitat si nu pentru ca as avea un motiv, ci... pentru ca asa-i firea mea. - Inseamna ca am facut foarte bine ca nu v-am invitat si nu va invit. Dati-mi voie, printe, sa le lamuresc pe toate dintr-odata.: intrucit acum citeva clipe am cazut amindoi de acord ca nici nu poate fi vorba de vreo legatura de rudenie intre noi, desi aceasta ar fi fost, fireste, foarte magulitoare pentru mine, rezulta ca..." carti clasice universale

Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura ...Sa ucizi o pasare cintatoare este un roman brutal si onest, ce se construieste pe marginea unor subiecte mereu de interes: rasismul, conflictele sociale si pierderea inocentei copilariei, totul filtrat prin ochii unei fetite; Scout Finch este martora la intimplarile dramatice declansate intr-un orasel sudist atunci cind un barbat de culoare este acuzat ca a violat o femeie alba. Tatal naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apararii, trebuie sa tina piept unor prejudecati pina atunci latente si, din acest moment, Scout si fratele ei, Jem, sint atrasi intr-o succesiune rapida de evenimente care le depasesc intelegerea. Pe timpul procesului, oraselul decade treptat in grotesc si violenta, insa exista oameni care nu se lasa contaminati de setea generala de linsaj, iar Atticus Finch ramine reperul moral care ii ofera lui Scout – si totodata cititorilor – un punct de vedere empatic si echilibrat.   Multi dintre fanii ei sint convinsi ca Harper Lee, autoarea unui roman devenit aproape instantaneu o opera clasica a literaturii americane, a incetat de mult din viata. Cartea ei avind ca subiect conflictele rasiale din Sudul Statelor Unite, distinsa cu Premiul Pulitzer in 1960, ramine unul dintre marile succese literare ale ultimei jumatati de secol, iar autoarea insasi este un personaj- cheie in recent lansatul film Capote, care a readus-o in lumina reflectoarelor. Dar, in ciuda faimei de care se bucura, Harper Lee a disparut din viata publica de mai bine de patru decenii, urmind exemplul altor pustnici, ca J.D. Salinger sau Thomas Pynchon, retrasi din lume pentru a evita efectele secundare ale celebritatii. - The Observer   Tot ce-mi doream era sa existe cineva caruia cartea mea sa-i placa indeajuns incit sa ma incurajeze sa merg mai departe… Nu aveam mari sperante, dar m-am pomenit coplesita de onoruri, iar acesta a fost, intr-un fel, un lucru la fel de inspaimintator ca executia rapida la care ma asteptam. - Harper Lee Traducere din limba engleza, note si prefata de Tatiana Malita Fragment din romanul "Sa ucizi o pasare cintatoare" de Harper Lee:   "— Retrage-ti cuvintele, baiete! Aceasta invitatie categorica, pe care i-o faceam lui Cecil Jacobs, a fost inceputul unor vremuri destul de intunecate pentru mine si pentru Jem. Cu pumnii inclestati, eram gata sa ma napustesc, Atticus se jurase ca ma desfiinteaza daca mai aude vreodata ca ma bat: eram acum prea mare ca sa-mi ingadui asemenea copilarii, si cu cit voi invata mai repede sa ma stapinesc, cu atit va fi mai bine pentru toti. Lucru pe care era cit pe ce sa-l uit. Sa-l uit din pricina lui Cecil Jacobs. Ieri, in curtea scolii, s-a apucat sa strige in gura mare ca tatal lui Scout Finch ii apara pe cioroi. Eu tagaduisem, dar i-am povestit lui Jem intimplarea. — Ce voia sa spuna, Jem? l-am intrebat. — Nimic. Intreaba-l tu pe Atticus, sa-ti explice el. — Ii aperi pe cioroi, Atticus? m-am interesat eu chiar seara aceea. — Sigur ca da, Scout. Dar nu spune „cioroi", e vulgar. — Asa zic toti la scoala. — De acum incolo, vor spune toti, minus o anumita persoana. — Daca nu vrei sa vorbesc asa, de ce ma trimiti la scoala? Tata m-a privit blind si ochii i-au sclipit inveseliti. Cu tot compromisul dintre noi, campania mea impotriva scolii continua, sub o forma sau alta, de cind cu portia din prima zi, inceputul lui septembrie imi adusese momente de slabiciune brusca, ameteli si mici tulburari stomacale. Mersesem atit departe, incit imi cumparasem cu o moneda de cinci centi dreptul de a-mi freca fruntea de capul baiatului bucataresei domnisoarei Rachel, care avea niste bube grozave. Dar nu m-am molipsit. Alta preocupare isi facea loc acum in mintea mea. — Toti avocatii ii apara pe cior... pe oamenii de culoare, Atticus? — Desigur, Scout. — Atunci, de ce a zis Cecil ca-i aperi pe cioroi? A zis asa, de parca ai fabrica alcool de contrabanda. Atticus ofta. — Apar, pur si simplu, un negru, pe nume Tom Robinson. Locuieste in mahalaua de peste maidanul de gunoi al orasului. Face parte din comunitatea Calpurniei - ea ii cunoaste bine familia. Zice ca sint oameni de treaba. Scout, tu nu esti inca destul de mare ca sa intelegi unele lucruri, totusi iti voi spune ca prin oras s-a vorbit in fel si chip, si mai ales ca n-ar trebui sa ma amestec si sa-l apar pe omul acela. Este un caz ciudat, nu va fi judecat pina in sesiunea de toamna. John Taylor a avut bunatatea sa ne dea o aminare... — Daca nu trebuie, atunci de ce-l aperi? — Din mai multe motive, raspunse Atticus. Principalul e ca daca as proceda altfel, n-as mai putea iesi cu fruntea sus in orasul acesta, n-as mai putea reprezenta tinutul in legislatura. Si nici nu v-as mai putea spune, tie si lui Jem, ce se cuvine si ce nu se cuvine sa faceti. — Vrei sa zici ca daca nu l-ai apara pe omul acesta, Jem si cu mine n-ar trebui sa te ascultam? — Cam asa. — De ce? — Fiindca nu v-as mai putea pretinde niciodata sa ma ascul-tati. Uite ce-i, Scout, orice avocat are, prin natura muncii sale, cel putin o data in viata un proces care-l afecteaza personal. Si cred ca acesta este pentru mine un astfel de proces. S-ar putea sa auzi la scoala vorbe urite in legatura cu procesul, dar te rog sa faci pentru mine un lucru: tine capul sus si pumnii jos. Orice ti s-ar spune, nu-ti iesi din fire. Incearca macar de data asta sa-ti folosesti si capul... caci e un cap bun, chiar daca opune rezistenta invataturii. — Atticus, vom cistiga procesul? — Nu, draga mea. — Atunci, de ce... — Numai fiindca am fost batuti cu o suta de ani inainte de a fi inceput, nu e un motiv sa nu mai incercam sa cistigam, zise Atticus.” literatura clasica universala

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Ceea ce n-as fi indraznit sa sper a fost ca interesul pentru aceasta carte sa depaseasca, obiectiv si subiectiv, granitele Germaniei, ca istoria „declinului unei familii“ sa-i viziteze si pe altii, ca burghezia europeana din Copenhaga sau Marsilia sa se regaseasca in ea, ca scriind - in forma si continut - o carte foarte germana, sa redau o bucata de istorie europeana. - Thomas Mann carti clasice universale

Povestea unei vieti pline de patimi si indoieli, celebrul roman Anna Karenina istoriseste tragedia unei femei aflate sub imperiul distructiv al unei pasiuni adulterine. In fundalul pe care, alaturi de Anna, evolueaza personaje aparte prin natura lor, Tolstoi divulga ipocrizia inaltei societati, zugraveste descompunerea modului de viata patriarhal si degradarea institutiei familiei.   Tolstoi este cel mai mare prozator rus. Iar maretia lui se datoreaza calitatii rare de a se adapta la statura noastra, la ritmul nostru. Proza lui e ritmata de bataile propriei noastre inimi, iar personajele sale par sa se miste la fel de firesc in lumea noastra ca trecatorii care ni se perinda pe sub ferestre in timpul lecturii. - Vladimir Nabokov Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". literatura clasica universala

Toate aceste „pagini autobiografice“, asumat „neliterare“, dar continand o literatura confesiva de cea mai buna calitate, vin sa configureze datele unui profil existential neobisnuit si ale unei atitudini etice, ideologice si artistice. Ele alcatuiesc, de asemenea, un segment distinct al literaturii istratiene – o literatura a razvratirii generoase…  Nu mai avem de-a face nici cu autobiografia mascata din ciclul Viata lui Adrian Zografi,nici cu eposul eroic al romanelor despre haiduci sau cu fabulosul oriental din Chira Chiralina si Nerantula, ci cu un Panait Istrati ce-si rememoreaza, cu onestitate si autenticitate, traseul picaresc al „formarii“ personalitatii sale de autodidact: de la anii petrecuti „la stapan“ sau in porturi pana la debutul publicistic si literar. Si, mai departe, pana la eliberarea de iluziile Revolutiei mondiale. Un credo exemplar, plin de vitalitatea salbatica, rebela a Orientului balcanic, si animat de aspiratia nelimitata catre eliberarea oprimatilor de pretutindeni. literatura clasica universala

carti clasice universale

Pagini alese - Tudor Arghezi Versuri si proza Editie ingrijita si tabel cronologic de Mitzura Arghezi si Traian Radu literatura clasica carti

opere clasice din literatura universala

George Calinescu este un scriitor de referinta al literaturii romane interbelice si al literaturii romane in ansamblul ei. Desfasurandu-se pe mai multe paliere ale literaturii beletristice,  materializata in romane, poezii, piese de teatru, dar si in domeniul criticii si istoriei literare, unde inoveaza modul de analiza si interpretare a operei literare. Este original atunci cand abordeaza biografia unui scriitor roman si aduce in contemporaneitate vechile scrieri romanesti. Atunci cand analizam opera lui George Calinescu, ne oprim asupra romanului Enigma Otiliei si asupra creatiei critice "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent". Prin intreaga sa opera, George Calinescu este o figura reprezentativa a istoriei literaturii nationale, fara de care nu s-ar face asocierile intre operele literare care se realizeaza acum si, daca nu ar fi revolutionat arta criticii literare si a abordarii scriitorilor si a operelor lor, probabil ca literatura nationala nu ar fi fost completa. Meticulozitatea si spiritul critic de care a dat dovada de-a lungul timpului s-au constituit drept caracteristici care l-au apropiat de oricare simbol al literaturii europene dezvoltate, din vremea lui si din toate timpurile.   Prof. Victor Drujinin carti clasice universale

Moara cu noroc este o nuvela scrisa de Ioan Slavici, tratand consecintele pe care dorinta de imbogatire le are asupra destinului uman. Majoritatea criticilor o considera creatia cea mai importanta a autorului, alaturi de Padureanca si romanul Mara. literatura clasica carti

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura In Jocul cu margele de sticla clasicismul armonios si echilibrat se interfereaza cu romantismul avantat si patetic, ambele au numeroase puncte de tangenta cu realismul si nu se refuza contactului innoitor cu expresionismul si suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebreaza in scrisul lui Hermann Hesse intalniri amicale, ca pentru a demonstra ca nimic nu este inutil si pe deplin perisabil in experienta creatoare a secolelor.  Carte recomandata de  Gabriela Alexandrescu  in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment din cartea "Jocul cu margele de sticla" de Herman Hesse "Jocul cu margele de sticla, odinioara mijloc special de amuzament cand pentru matematicieni, cand pentru filologi, cand pentru muzicieni, a adus din ce in ce mai mult toate activitatile cu adevarat spirituale sub puterea vrajii lui. Cateva vechi academii, unele loji si mai ales stravechea Liga a calatorilor in Orientul Apropiat si-au indreptat atentia spre el. Chiar si unele ordine catolice au presimtit aici o noua atmosfera spirituala si s-au lasat fermecate de ea, mai ales in unele manastiri benedictine s-a acordat jocului un interes atat de viu, incat inca de atunci s-a pus acut problema, reactualizata mai tarziu cand si cand, daca in definitiv Biserica si curia papala ar trebui sa tolereze, sa sprijine sau sa interzica acest joc. De la marea realizare a invatatului din Basel, jocul a evoluat rapid si pe deplin spre ceea ce este si astazi: chintesenta activitatilor intelectuale si a muzicii, cultul sublim, acea Unio Mystical a partilor distincte ale intregii Universitas Litterarum. In viata noastra, el a preluat in parte rolul artei, in parte pe cel al filosofiei speculative si a fost numit nu rareori, de exemplu in vremea lui Plinius ZiegenhalB, cu acea expresie ce provine inca din literatura epocii foiletonistice si care pentru acea epoca exprima telul visat de multe spirite capabile de intuitie: teatru magic. Daca, de la inceputurile lui, jocul cu margele de sticla progresase incomensurabil ca tehnica si volum al materiei si, in ceea ce priveste exigentele spirituale impuse jucatorilor, devenise o arta si stiinta superioare, totusi, in vremea invatatului din Basel ii mai lipsea inca ceva esential. Anume, fiecare joc era pana atunci o inscriere, ordonare, grupare si opunere de reprezentari concentrate din numeroase domenii ale gandirii si ale frumosului, o ra-pida reamintire de valori si forme eterne, un iute si vir-tuos zbor prin imperiul spiritului." literatura clasica universala

Colectia "Clasicii Literaturii Universale", ofera iubitorilor de lectura traduceri ale cartilor-cheie, a caror repunere in discutie coincide cu fiecare noua generatie de cititori. Spre deosebire de unele scrieri anterioare marcate de sentimentalism si melodrama, in Marile Sperante perspectiva lui Charles Dickens asupra universului infantil nu e una edulcorata. Pentru Pip, copilasul, sau pentru Pip, tanarul, prima intelegere a lumii e, daca nu dureroasa, cel putin suparatoare: personajul descopera in ochii celorlanti ca e necioplit, ca e imbracat saracacios etc. In Marile Sperante stau impreuna multe dintre temele specifice secolului al XIX-lea: exotismul social, comportamentele psihice bizare, inocenta si generozitatea declasatilor societatii, slabiciunile naturii umane si capacitatea individului de a-si modifica fundamental conditia, hazardul transformat in destin. carti clasice universale

carti literatura clasica

Protagonistul romanului Femei, Henry Chinaski (alter ego al autorului, prezent in mai multe carti ale sale), este un scriitor alcoolic, mare amator de femei, macinat de gindul ratarii. Dincolo de obsesia pentru sex, bautura si pariuri la curse si de predilectia pentru scenele de umor negru care rasar, alaturi de erotismul dezlantuit, la fiecare pagina, se ghiceste disperarea naratorului care-si striga singuratatea, nevoia de tandrete si compasiune.   Fragment din romanul "Femei" de Charles Bukowski: "Ca s-o impac pe Lydia, am fost de acord sa merg in Muleshead, Utah. Sora ei se dusese cu cortul in munti. Surorile erau, de fapt, proprietarele unei mari parcele de pamint din zona. Fusese mostenit de la tatal lor. Glendoline, una dintre ele, isi ridicase cortul in padure. Scria un roman, Femeia salbatica a muntilor. Celelalte surori urmau sa soseasca din clipa in clipa. Lydia si cu mine am ajuns primii. Aveam un cort mic. Ne-am inghesuit in el in prima noapte, impreuna cu tintarii. A fost groaznic. In dimineata urmatoare, ne-am asezat in jurul focului de tabara. Glendoline si Lydia au gatit micul dejun. Cumparasem alimente de vreo 40 de dolari, inclusiv mai multe sticle de bere. Le-am pus sa se raceasca intr-un piriu de munte. Am terminat micul dejun. Am dat o mina de ajutor la spalarea vaselor si apoi Glendoline a scos romanul si a inceput sa ne citeasca din el. Nu era chiar rau, dar era scris fara profesionalism si avea nevoie de multiple revi-zuiri. Glendoline presupunea ca cititorul era la fel de fascinat ca si ea de propria-i viata - ceea ce era o greseala fatala. Celelalte erori erau prea numeroase pentru a mai fi amintite. M-am dus pina la piriu si m-am intors cu trei sticle de bere. Fetele au spus ca nu, nu voiau sa bea. Erau foarte antibere. Am discutat romanul lui Glendoline. M-am gindit ca oricine e in stare sa citeasca altora din propriul roman cu voce tare trebuie sa fie suspect. Daca asta nu echivala cu stravechiul sarut al mortii, atunci ce? Conversatia a deviat si fetele au inceput sa palavrageasca despre barbati, petreceri, dans si sex. Glendoline avea o voce pitigaiata si ridea nervos, incontinuu. Avea vreo 40 si ceva de ani, era des-tul de grasa si foarte neingrijita." carti literatura clasica

„Marele secret al lui Stendhal, marea lui dibacie este de a scrie imediat... De aici acel caracter de vioiciune, de spontaneitate si de libertate fata de conventii, de subit si de sinceritate care ne incanta mereu in stilul sau.“ - Andre Gid   „Stendhal a inserat in cele trei romane principale ale sale (...) istoria unei vointe. Rosu si Negru, Manastirea din Parma si Lucien Leuwen fac ca Stendhal sa fie, intre romancierii de dinainte de 1900, cel mai citit de tinerii de astazi. Motivul este ca aceste carti pun, in termeni limpezi, o unica problema: cum isi va fauri «destinul» un tanar de douazeci de ani!“ - R.M.Alberc   „Cant de iubire romantica, tragica, patimasa, invesmantata in hainele obiectivitatii si ale lucidului simt critic, Manastirea din Parma rezuma visarile de dragoste si duiosie ale autorului sau, realizand in arta ceea ce dorise acesta sa infaptuiasca in viata.“ - Micaela Slavescu opere clasice din literatura universala

Triunghiuri amoroase sunt destule in amandoua romanele lui Camil Petrescu de dinainte de razboi. Combustibilul care pune dorinta in miscare este, in amandoua, vanitatea. Daca pasiunea se analizeaza si formeaza obiectul prozei psihologice, vanitatea se reflecta in gesturi si formeaza obiectul prozei comportiste. Camil Petrescu, atat de dator lui Proust in tezele lui despre roman, nu-i datoreaza mare lucru in romane ca atare. Patul lui Procust e romanul unor vanitati ranite: a doamnei T. si a lui Fred Vasilescu, in primul rand. Tocmai ale celor carora Autorul le da cuvantul, pe care-i indeamna sa scrie. Doamna T. reuseste mai bine sa se confeseze, desi nici ea pana la capat. Fred Vasilescu, in schimb, nu vorbeste deloc despre el insusi (nu aflam niciodata de ce o paraseste pe doamna T., pe care o iubea), preferand sa se ocupe de Ladima si de Emilia, a caror relatie il intriga, fiindca nu descifreaza in ea nicio urma de vanitate. Din contra, o patima greu stapanita la Ladima, iar la Emilia un vag dispret de femeie nesatisfacuta de darurile preponderent epistolare ale poetului indragostit. Fragment din cartea "Patul lui Procust" de Camil Petrescu: "Prietenii mei cred sincer ca n-am inima... Si citeaza cazuri de autentica insensibilitate pe care as fi dovedit-o adeseori, refuzand de a crede celor in nenorocire. Partea de adevar e insa ca plansul provoaca in mine o reactiune de manie si dezgust... De atatea ori am fost in pragul mortii (de doua ori ranit, doua accidente de automobil, unul de avion), am fost ingrozitor nedreptatit, totusi stiu bine ca nimic nu justifica plansul demonstrativ. Nu corespunde - si m-am gandit mult la asta - nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sinceritatea emotiei sau, mai bine, intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, palide si egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa - si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat. Plansul demonstrativ mie imi reaminteste de o femeie care si-ar schimba bandajul igienic in public. Si, in genere, plansul dupa „fericire", orice s-ar spune, nu ma impresioneaza, pentru ca cei care-si clameaza aprig si humos „dreptul lor la fericire" si-l doresc mai totdeauna, lovind necrutator in altii. Emilia pretinde insa de la mine un cuvant, un semn de admiratie. S-a asezat din nou la masa, se sprijina in coate si priveste aiurea, asteptand. Valeria e de asemeni surprinsa de tacerea mea prelungita, dar cand observa ca gandesc, deduce, pare-se, ca sunt tulburat, Eu simt una dintre acele impulsii irezistibile de a face ceva inconvenabil si absurd, ca, de pilda, de a mangaia barba mare si matasoasa a unui domn grav; sau de a turti cu o palma scurta si apasata cilindrul matasos al unui personaj marginit si important, in sfarsit ceva analog acelui procedeu de cinematograf de a tranti un castron de crema in obrazul unei profesoare urate si solemne. Acum, cand am vazut sentimentul Emiliei, cand, potolita si patrunsa de importanta talentului ei, asteapta un cuvant de la mine, eu spun, de pilda, calm si firesc, ca ar fi bine sa se lase de teatru si sa se apuce de croitorie, insa nu de croitorie fina, sau, si mai bine, sa se faca vanzatoare de camasi gata si gulere de cauciuc. Dar e prea cald si, la urma urmelor, nici nu merita sfortarea unei articulari. Fara voia mea, cu aceeasi gratuitate cu care ma pregateam de tasnire, ma trezesc zambind admirativ: „Foarte emotionant!" Valeria are ochii cei mai dulci din lume: - N-ai cumva pe cineva la Teatrul National? Dar sora-sa protesteaza, dezamagita desigur de nenumaratele incercari infructuoase. - Valeria, domnul... nu se ocupa cu teatru. Ma conving tot mai mult ca Valeria, datorita si corpolentei si varstei, s-a confirmat in functiunea de manager artistic al surorii ei. - Taci din gura, ca stiu ce spun... si, intorcandu-se spre mine, mai direct: Poti sa ai talent cu carul, ca daca n-ai un pic de protectie tot degeaba. Cand te uiti la alea de la National... ca toate au ajuns. Vezi, una traieste cu directorul, alta cu regizorul..." carti literatura clasica

carti clasice universale

Lupta cu pasiunea jocului de noroc, nevoia de neoprit de a paria, chiar cu pretul fericirii celorlalti, asteptarea incordata a marii lovituri la ruleta, toate acestea alcatuiesc subiectul cartii lui Dostoievski. Jucatorul este si un pariu in sine, caci marele scriitor nu a avut decit patru saptamini pentru a o scrie si pentru a-si achita datoriile cu banii cistigati de pe urma ei. Un scriitor al carui interes se indreapta mai degraba catre conditia umana mizera, catre pacat, viciu si catre haurile poftei trupesti si ale patimii, decit catre nobletea sufletului si a trupului. - Thomas Mann   Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot invata ceva. - Friedrich Nietzche Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". opere clasice din literatura universala

Razboi si pace a avut o geneza agitata si poarta amprenta creatorului sau sfasiat fara incetare de tendinte conflictuale. Romanul a devenit terenul de manifestare a zbuciumului interior, a carui evolutie, opunand mereu esentialul artificialului, va substitui realul si viziunea exterioara cu parerea subiectiva si rezultatul viziunii interioare. Fidel propriilor exigente, Tolstoi a facut din Razboi si pace o capodopera a literaturii universale, imprimandu-I un caracter profund uman. - Jean Thieulin  Razboi si pace este considerat a fi cel mai mare roman scris vreodata, remarcabil prin complexitate si unitate, un roman istorico-psihologic de mari proportii. Pe panza sa vasta, se tes povestile a peste 500 de personaje, dintre care unele sunt istorice si altele fictive. Povestea se deplaseaza de pe planul vietii de familie catre cartierul general al lui Napoleon, de la curtea tarului Alexandru I al Rusiei pe campul de lupta de la Austerlitz si Borodino.  Carte recomandata de Nicu Alifantis si Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ".   Fragment:    „La 1 septembrie, noaptea, Kutuzov dadu ordinul de retragere a trupelor rusesti prin Moscova, pe drumul Riazanului. Primele trupe pornira chiar in noaptea aceea. Marsul de noapte fu savarsit incet si in ordine, fara graba, dar cand se lumina de ziua trupele care inaintau, apropiindu-se de podul Dorogomilovski, vazura de partea cealalta, in fata lor, inghesuindu-se te la capatul podului si pe pod, blocand toate strazile si ulicioarele ce urcau dincolo de pod, nesfarsite mase de trupe, impinse mereu din spate. O graba si o neliniste cu totul nejustificata cuprinse atunci trupele. Toti se repezira inainte spre pod, spre bacuri si spre barci. Kutuzov dadu ordin sa fie trecut, pe ulite laturalnice, de cealalta parte a Moscovei. Pe la ceasurile zece, in dimineata zilei de 2 septembrie, in suburbia Dorogomilovskaia nu mai ramasese pe mal decat ariergarda. Armata trecuse toata si era in celalalt capat al Moscovei, ori dincolo de Moscova. In acelasi timp, adica pe la ceasurile zece in dimineata zilei de 2 septembrie, Napoleon, in mijlocul trupelor sale, statea pe dealul de la Poklonnaia si se uita la privelistea ce i se deschidea in fata. Incepand la 26 august si pana la 2 septembrie, din ziua bataliei de la Borodino si pana la data intrarii lui in Moscova, in toate zilele acestei zbuciumate si memorabile saptamani, vremea se mentinuse neobisnuit de frumoasa; era una din acele toamne care uimesc totdeauna, cand soarele, foarte scoborat, foarte aproape de orizont, dogoreste mai fierbinte chiar decat primavara, cand in vazduhul limpede si pur stralucesc toate, de te dor ochii, cand ti se umfla pipetul, inviorat sa respire aerul imbalsamat al toamnei si cand pana si noptile sunt calde, iar in noptile acestea negre si calde cad necontenit, spre spaima si bucuria oamenilor, stele de aur.  La 2 septembrie, la orele zece dimineata, vremea era asa.“ carti clasice universale

Textul este reprodus dupa editia H. Sienkiewicz Quo vadis, aparuta in colectia „Biblioteca pentru toti”, Editura Librariei Leon Alcalay, Bucuresti, 1907. „Romanul Quo Vadis este una din operele cele mai voluminoase, din care cauza s-au ivit multe piedici pentru raspandirea minunatei lucrari a lui Sienkiewicz. S-a simtit deci nevoia de a se reduce aceasta lucrare si astfel romanul Quo Vadis a aparut in mai multe editii franceze, germane si engleze. Reducerile din traducerea de fata sunt facute, dupa cea mai buna editie franceza prescurtata, - asa incat cititorii sa nu piarda nici una din frumusetile originalului. Carte recomandata de  Ioan-Aurel Pop in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".     Fragment din volum "Quo vadis" de Henryk Sienkiewicz:       „Imbarbatati de cuvintele lui Petru, crestinii iesisera din catacombe. In drumul Apostolului, care mergea insotit de Vinicius si de Chilon, multi din trecatori ingenuncheau si-i sarutau mainile.     Dupa ce facu de trei ori semnul crucii deasupra Romei, Petru zise lui Vinicius:     - Ligia nu e departe. Hristos a scapat-o.     - Ma supun Lui, din tot sufletul. Stropeste-ma cu apa botezului, si spune-mi ce trebuie sa fac.     - Sa iubesti pe aproapele tau, ca pe tine insuti.     La gura unui soi de pestera, care li se deschise deodata in fata, un om de o statura uriasa, Ursus, se ridica sa-ntrebe:     - Cine e?     - Oameni buni, raspunse Petru.     Ursus ii recunoscu glasul si-i lasa sa intre.     Inauntru, pe un asternut de paie, Linus, bolnav, dormea. Ligia, langa un foc, fierbea o mancare.     Surprinsa si vesela, se arunca in bratele lui Vinicius, imediat ce-l zari. El o saruta si-i povesti tot ce suferise, de cand plecase din Roma.     - Acum, ca te-am regasit pentru a doua oara, nu te mai las. Va iau pe toti cu mine. Vreti sa mergem la Antium? De acolo, putem trece in Sicilia. Pamanturile, casele, viile, tot ce am, e al vostru. Aveti incredere in mine, nu e asa? Nu m-am botezat inca, dar Petru stie ca atat astept.     Ligia nu mai putea de bucurie.     - Casa ta va fi si a mea, ii raspunse ea, dandu-i mana.     - Pentru ca Cezar a umplut cupa urgiei, dand foc Romei, mace-larind locuitorii si aducand foametea, cumplita ii va fi pedeapsa. Ia dar cu tine pe Linus si pe Ursus si grabiti-va a scapa pe Ligia. Dumnezeu pentru tine a facut-o.     - Dar tu, Parinte? Tu ce faci? Ramai aici?     - Hristos mi-a zis: «ia-mi turma si paste-o». Pot eu dar s-o las in mijlocul primejdiei?     Atunci, Vinicius, vibrand de entuziasm, striga:     - Ai dreptate, stapane!... Ochii nu mi s-au limpezit inca, dar vreau sa fiu credincios legii voastre: nici eu nu mai plec.     Drept raspuns, Petru inmuia mana in apa unui vas si-l stropi:     - Te botez, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, amin!     La auzul acestor cuvinte o lumina mistica ii orbi pe toti, un cor ceresc li se paru a canta, ingeri se coborau din vazduh asupra-le, iar in inaltul cerului, intre doua maini care-i binecuvanta, vazura o cruce sangerata.” literatura clasica universala

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura O capodopera a literaturii secolului XX, Muntele vrajit strange intr-o adevarata fresca intelectuala toate fortele ce actioneaza asupra omului modern. Thomas Mann descrie in romanul sau societatea europeana de dinainte de Primul Razboi Mondial, o lume bolnava ce se indreapta catre o catastrofa. Ce v-as putea spune despre aceasta carte si despre felul in care ar trebui ea citita? Cred ca modul deosebit in care este construita compozitia ei face ca placerea lecturii sa fie mai mare si mai profunda cand o citesti a doua oara - asa cum si muzica trebuie sa-ti fie cunoscuta ca s-o poti savura cu adevarat.  - Thomas Mann Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din roman: "Suspect politic! In ritmul obisnuit al zilelor intervenira schimbari: mai intai veni o duminica, o duminica, in care sosi o orchestra, pe terasa, ceea ce se intampla la fiecare paisprezece zile si se intampla si acum, in cea de-a doua jumatate a saptamanii in care sosise Hans Castorp. Venise marti, asadar, era a cincea zi dupa, nemaipomenita furtuna si acea intoarcere a iernii — o zi primavaratica, gingasa si proaspata, cu nori albi pe cerul de un albastru-deschis si cu lumina potolita, a soarelui pe povarnisuri si in vale unde reaparuse verdele estival potrivit sezonului, caci zapada fusese osandita sa se topeasca repede. Era evident ca fiecare se silea sa tina seama si sa, dea importanta acestei duminici; administratia si pacientii se ajutau intre ei cu sarguinta. Chiar la ceaiul de dimineata, se servise cozonac cu migdale, in dreptul fiecarui loc de la masa, era asezat un paharel cu cateva flori, garoafe salbatice sau chiar bujori de munte, pe care domnii si le puneau la butoniere (procurorul Paravant din Dortmund isi pusese fracul si o vesta, cu picatele), toaletele doamnelor erau de-o eleganta sarbatoreasca si diafana, — doamna Chauchat aparu la micul dejun intr-o rochie de dimineata din dantela, cu maneci scurte, pe care o puse acum pentru prima oara, izbind cu zgomot usa de sticla, privind sala si prezentandu-se cu o oarecare gratie inainte de-a se indrepta cu pasi tiptili catre masa ei, iar aceasta rochie de dimineata o prindea atat de bine, ca vecina lui Hans Castorp, profesoara de la Konigsberg, se arata intru totul entuziasmata, — ba chiar si perechea barbara de la masa rusilor de rand tinuse socoteala, de ziua inchinata Domnului, adica barbatul isi schimbase bluza de piele cu un veston scurt si paslarii cu niste ghete, iar ea, ce-i drept, avea pentru ziua aceasta, sub esarfa de pene ponosite, o bluza de matase verde cu guleras de dantela... Hans Castorp incrunta din sprancene cand ii zari, apoi pali, adica avu o comportare la care atmosfera de aici il indemna destul de des. Concertul incepu imediat dupa a doua gustare de dimineata: diferite instrumente de suflat de alama si de lemn se gaseau acolo si cantau, alternand arii usoare sau mai serioase, pana la ora pranzului. In timpul concertului, cura de odihna nu mai era absolut obligatorie. Fireste, cativa se delectau ascultand de pe balcoane aceasta muzica incantatoare, dar si in pavilionul din gradina erau cateva scaune ocupate; insa majoritatea pacientilor stateau pe terasa acoperita, la micile mese albe, pe cand grupul petrecaretilor, gasind ca este prea corect sa stea pe scaune, ocupa treptele de piatra care duceau spre gradina, fiind cu totii foarte binedispusi; erau bolnavii tineri, domni si domnisoare, dintre care Hans Castorp ii cunostea pe cei mai multi fie dupa nume, fie dupa infatisare. Printre ei se aflau atat Hermine Kleefeld, cat si domnul Albin care se invartea cu o cutie mare si inflorata, plina, cu ciocolata, invitand pe toata lumea sa se serveasca, in timp ce el insusi nu manca deloc, in schimb fuma tigari cu cartonul aurit, afisand o mutra provocatoare; printre altii mai erau tanarul buzat din Clubul jumatatilor de plamani, domnisoara Levi, slaba, si cu obrazul de culoarea fildesului, un tanar blond-cenusiu pe care-l strigau cu numele de Rasmussen si care din pricina ca avea incheieturile slabe lasa sa-i spanzure mainile ca niste aripioare de peste in dreptul pieptului, doamna Salomon din Amsterdam, o femeie imbracata in rosu (...)" carti literatura clasica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit ne-am fi gindit vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin. - Ernest Hemingway literatura clasica universala

Colectia Clasici ai literaturii universale va ofera o noua capodopera a altor vremuri: Randuiala firii de Samuel Butler. „Randuiala firii este una dintre bombele cu ceas ale literaturii. [...] Aceasta carte a zacut ascunsa in biroul lui Samuel Butler vreme de treizeci de ani, abia asteptand sa arunce in aer familia victoriana si, odata cu aceasta, intregul edificiu maret al romanului victorian, cu pilastrii sai de sustinere cu tot...”   V.S. Pritchett „Daca vreodata casa mea ar fi cuprinsa de un incendiu, singurul roman victorian pe care l-as salva din flacari ar fi Randuiala firii... Fiecare scriitor contemporan care are un simt dezvoltat al ironiei ii este, probabil, intr-o oarecare masura, indatorat, direct sau indirect, lui Butler, care a avut nenorocul de a fi un om al secolului al XX-lea nascut in anul 1835.”   - William Maxwell, The New Yorker Fragment din roman: "Ernest auzise relatari ingrozitoare despre firea doctorului Skinner si despre teroarea la care erau supusi baietii mai mici din scoala de la Roughborough de catre elevii mai mari. Suferise deja pana aproape de capatul puterii, si simtea ca o sa-i mearga rau daca poverile de tot soiul urmau sa sporeasca. Nu a plans cand a plecat de acasa, dar ma tem ca a facut-o cand i s-a spus ca se apropie de Roughborough. Taica-sau si maica-sa erau cu el, fiindca plecasera de acasa cu propria trasura; Roughborough nu avea inca drum de fier si, cum se afla la numai 64 de kilometri de Battersby, aceasta era cea mai simpla cale de a ajunge acolo. Vazandu-l ca plange, maica-sa se simti magulita si-l mangaie. Ea spuse ca stia ca se simtea foarte trist ca paraseste o casa asa de fericita si ca merge printre oameni care, desi vor fi foarte buni cu el, nu vor putea fi, nicicand si niciodata, atat de buni cum fusesera taticul lui drag si cu ea; totusi, ea insasi era — iar lui Ernest cu greu i-ar fi trecut prin minte cu mult mai vrednica de compatimire decat era el, fiindca despartirea era mult mai dureroasa pentru ea, ca mama, decat ar fi putut sa fie pentru el etc., iar Ernest, spunandu-i-se ca plange de durere fiindca paraseste casa parinteasca, accepta totul pe incredere, si nu-si mai batu capul sa cerceteze adevarata cauza a propriilor lacrimi. Pe masura ce se apropiau de Roughborough, incepu sa-si vina in fire si, pana sa ajunga la doctorul Skinner, aproape se calma. Dupa sosire, luara masa cu doctorul si cu sotia lui, iar apoi doamna Skinner o duse pe Cristina sa vada dormitoarele si ii arata unde avea sa doarma scumpul ei baietel. " literatura clasica carti

"...spatiul bucurestean: un oras plin de semne, epifanii, un oras initiatic, cu strazi care ascund mistere vechi si indivizi care poarta cu ei, fara sa stie, mituri. E o alta fata a spatiului din proza lui I. L. Caragiale. Eliade sacralizeaza lumea lui Mitica, orasul torpit de caldura e un vast labirint de semne, Mitica insusi, omul care se grabeste mereu, dar paraseste rareori cafeneaua, devine un erou mitic. [...] Un oras sacru, ca o veche asezare elenica, o sursa inepuizabila de mituri- acesta este Bucurestiul lui Eliade. " literatura clasica carti

Cum o sa ne traim viata asta? Ce o sa ni se mai intimple? Cind le citesti in carti, toate ti se par invechite, de parca le-ai fi stiut de cind lumea, dar cind iubesti tu insuti, iti dai seama ca nimeni nu stie nimic! Ca fiecare trebuie sa hotarasca singur pentru el. Dragile mele... scumpele mele surioare... Acum v-am spus tot... acum o sa tac... Voi grai numai ca nebunul lui Gogol: Tacere, tacere!... - A.P. CEHOV Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". carti literatura clasica

literatura clasica carti

Volumul contine urmatoarele proze: Buchetierei de la Florenta, Balta-Alba, Borsec, Iasii in 1844, O primblare la munti, Dridri, Istoria unui galban, Vasile Porojan, Introducerea la scrierile lui Constantin Negruzzi. carti literatura clasica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i-a adus premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii - dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste "Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este de fapt istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul Jose Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul, se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind de fapt istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, "mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit". Carte recomandata de Tudor Chirilă , Cristian Teodorescu, Tudor Ganea  si  Bogdan Aron  in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment din volumul "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez:   "Deschise geamantanul intesat de obiecte ciudate si scoase de acolo o cutie cu mult flacoane. Ii dadu lui Jose Arcadio Buendia sa bea o licoare stravezie, si in mintea acestuia se facu lumina. Ochii i se umezira de lacrimi inainte de a se vedea pe sine intr-o incapere absurda unde toate obiectele erau insemnate, si inainte de a se rusina de prostiile colosale scrise pe pereti, si chiar inainte de a-l recunoaste pe nou-venit intr-o strafulgerare de imensa bucurie. Era Melchiade. Pe cand Macondo sarbatorea recucerirea amintirilor, Jose Arcadio Buendia si Melchiade scoasera la lumina vechea lor prietenie. Tiganul era dornic sa ramana in sat. Fusese pe taramul mortii, intr-adevar, dar se intorsese pentru ca nu putuse indura singuratatea. Repudiat de tribul sau, vaduvit de orice virtute supranaturala drept pedeapsa pentru credinta sa fata de viata, s-a hotarat sa se refugieze in acel colt de lume inca nedescoperit de moarte, ca sa puna in functiune un laborator de dagherotipie. Jose Arcadio Buendia nu auzise vorbindu-se niciodata de inventia asta. Dar cand s-a vazut pe sine impreuna cu intreaga familie oglinditi pe vecie pe o placa din metal cu reflexe, a ramas mut de uimire. Din acea epoca data dagherotipul ruginit in care aparea Jose Arcadio Buendia cu parul zbarlit si cenusiu, cu gulerul de la camasa scrobit, prins cu un bumb de arama, si cu o expresie de solemnitate mirata, despre care Ursula spunea, prapadindu-se de ras, ca e ca „un general speriat". Intr-adevar, Jose Arcadio Buendia era speriat in acea dimineata diafana de decembrie cand i-au imprimat imaginea cu aparatul, pentru ca isi inchipuia ca oamenii se consuma incetul cu incetul, pe masura ce chipul li se intipareste pe placa metalica. Printr-o curioasa intorsatura a lucrurilor fata de cum se intampla de obicei, Ursula a fost cea care i-a scos ideea asta din cap, si tot ea si-a uitat ranchiuna de odinioara si a luat hotararea ca Melchiade sa ramana la ei, dar n-a ingaduit niciodata sa i se faca un dagherotip, fiindca (dupa propriile cuvinte) nu voia sa ajunga de rasul nepotilor. In dimineata aceea i-a imbracat pe copii cu hainele de sarbatoare, le-a pudrat fata si le-a dat la fiecare cate o lingura de zeama de maduva ca sa stea absolut nemiscati pret de aproape doua minute in dreptul impresionantului aparat al lui Melchiade. Pe dagherotipul de familie, singurul care a existat vreodata, Aureliano a aparut imbracat in catifea neagra, intre Amaranta si Rebeca, si cu aceeasi expresie de sfarseala si aceeasi privire clarvazatoare pe care le va avea dupa ani de zile, in fata plutonului de executie. Insa nu-l incercase inca presimtirea destinului sau.” carti clasice universale

 Desi a fost in general bine primit imediat dupa aparitie de cri­tica de intampinare in exercitiu (au scris favorabil Perpes­si­cius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o naratiune de performanta, la nivelul capo­do­perelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) si Padurea span­zuratilor (1922). Criticii (in mod special Pompiliu Constan­ti­nes­cu) i-au reprosat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzationala, fie artificiozitatea conflictului melo­dra­matic. Autorul insusi a marturisit in jurnal usurinta cu care a scris micul roman intr-o perioada de tatonare si mo­bi­li­za­re a eforturilor de constructie pentru Rascoala. Transcrie­rea finala a romanului, in august 1927, a avut totusi dificul­ta­ti­le ei, datorita indoielilor autorului, suspiciunii ca naratiunea su­fera de artificialitate: „Parca e ceva livresc in viata pe care o tra­iesc figurile“ – noteaza scriitorul in jurnal la data de 8 au­gust 1927. carti clasice universale

Intr-un eseu din 1988, reluat in volumul „Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii“, Matei Calinescu vorbeste despre natura specifica a fantasticului in proza lui Mircea Eliade, in care relatia dintre structurile cotidianului si cele ale fantasticului este in­versata: „transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezinta o ame­nintare la adresa coerentei lumii; dimpotriva, el constituie singura pro­mi­siune reala a unei asemenea corente; si tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atenta, se dovedeste a fi de neinteles, crud si, in ultima instanta, lipsit de sens. Numai atunci cand recunoastem atractia secreta, dar puternica, a celeilalte lumi a «miracolului», sacrului si miticului putem merge dincolo de inerenta lipsa de sens a vietii coti­di­e­ne, avand poate sansa de a ajunge la adevaratul inteles al existentei.“ Originala si consistenta, conceptia autorului roman asupra fan­tas­ti­cu­lui isi are radacinile in ceea ce Eliade insusi numeste „teoria mea despre «irecognoscibilitatea miracolului» – sau, in general, in credinta mea ca, dupa Intrupare, «transcendentul» se camufleaza in lume sau in istorie, si astfel devine «irecognoscibil»“. Preocupat sa descopere si sa inteleaga sensul autentic si profund al existentei umane, Mircea Eliade imagineaza lumi posibile paralele intre care personajele sale circula frecvent, se pierd si se regasesc, tra­ver­sand in aceste calatorii initiatice nu doar spatii, ci si momente tempo­rale situate la mare departare – 12 ani, in cazul lui Gavrilescu, profesorul de pian care descopera, post factum, ca timpul petrecut de el in gradina tigancilor a curs diferit in realitate si in aparenta, sau „doar“ 40 de zile in „Douasprezece mii de capete de vite“, povestirea in care Iancu Gore, „om de incredere si de viitor“, traieste o experienta tulburatoare si de neinteles pentru ceilalti, alunecand pe nesimtite intr-un spatiu-timp paralel. literatura clasica carti

Mara, unul dintre cele mai importante romane ale literaturii romane, poate deschide dialoguri fertile atat cu istoricii literari de azi, cat si cu sociologii de maine, atat cu cei care vor sa cunoasca secolul al XIX-lea al periferiilor Europei centrale, cat si cu cei care vor sa se aseze temeinic in secolul XX al ofensivelor feministe. Roman al femininului invingator, Mara le poate propune regizorilor imagini retro memorabile dintr-o lume care a fost. Si personaje care merita marile competitii ale artei, fie teatrale sau cinematografice. Mara este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile, in confruntarea cu indivizii pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupunere. Colectivitatea face legea pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata, in aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el. - N. Manolescu Cuprins: - Saracutii mamei - Maica Aegidia - Furtuna cea mare - Primavara - Ani de tinerete - Ispita - Zbuciumare - Datoria - Inima, saraca - Cine ce poate - Alta lume - Doua porunci - Datorii vechi - Rostul lui Bandi - Ispravile lui Trica - Greul vietei - Birtul de la saracie - Blestemul casei - Verboncul - Norocul casei - Pace si liniste carti clasice universale

Repovestire de Sean Connolly Gatsby, misteriosul vecin al lui Nick Carraway, priveste catre o indepartata lumina verde, dincolo de golful scufundat in intuneric. Intr-o vara, Nick este atras in lumea lui Gatsby, o lume a masinilor de lux, a iahturilor si a petrecerilor extravagante. Dar cu cat aude mai multe lucruri despre Gatsby – chiar din ceea ce ii spune insusi Gatsby – cu atat devine mai putin sigur de adevar. A studiat intr-adevar Gatsby la Universitatea Oxford? A fost erou de razboi? A ucis oare candva un om? Nick isi aminteste cum a ajuns sa-l cunoasca pe Gatsby si povesteste cum a intrat in lumea verisoarei sale, Daisy, si a bogatului ei sot, Tom. Dar banii pe care-i au ii fac mai fericiti? Cum se leaga povestile tuturor personajelor? Veti ajunge sa-l cunoasteti pe adevaratul Gatsby dupa ce veti fi citit istorisirea lui Nick despre vara aceea fatidica? Cu ani în urmă, tatăl meu mi-a dat un sfat pe care i-am luat în serios: „Nick, ori de câte ori simţi impulsul de a critica pe cineva, pur şi simplu adu-ţi aminte că nu toţi oamenii de pe această lume au avut parte de avantajele de care te-ai bucurat tu. Am prins ideea: de trei generaţii, familia Carraway se ocupa cu o prosperă afacere cu articole de menaj, în Vestul Mijlociu. carti clasice universale

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura   Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit am fi crezut vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin. - Ernest Hemingway Ernest Hemingway este laureat al Premiului Pulitzer (1953) si al Premiului Nobel pentru Literatura (1954). Carte recomandata de  Ioana Maria Lupascu  in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". carti literatura clasica

„Ulita copilariei“ este prima carte tiparita de Ionel Teodoreanu (1897-1954) si cuprinde cateva texte: „Bunicii“, „Ulita copilariei“, „Vacanta cea mare“ si „Cel din urma basm“. Cartea s-a bucurat de aprecieri dintre cele mai elogioase, in care se subliniaza „intimitabila capacitate de evocare si retraire a varstei infantile“. „In casa bunicilor“ cuprinde o suita de note lirico-epice fermecatoare, inspirate din propria copilarie, si un ciclu de nuvele si povestiri. Ionel Teodoreanu este, in aceste carti de amintiri, un „poet al starilor nelamurite ale adolescentei“, urmarind neintrerupt „vibratiile nuantate ale sufletului copilaresc“. Descrierile de o caldura si de o sensibilitate aparte a anturajului si a personajelor te indeamna sa te cufunzi in lectura cat mai rapida a acestor pagini. literatura clasica universala

Tanar, nonconformist si cu un urias talent artistic, Puskin a scris o literatura ce refuza sa se invecheasca, mereu proaspata pentru fiecare generaþie de cititori. Alaturi de Evgheni Oneghin, Fata capitanului si alte cateva scrieri de mare intindere, el a creat si mici bijuterii prozastice, reunite in antologia Dama de pica si alte proze. carti clasice universale

„O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?” – iata intrebarea care il macina necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un asasinat de o salbaticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski analizeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibilitatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine. Carte recomandata de  Ioan-Aurel Pop, George Banu si Tudor Ganea in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Crima si pedeapsa" de F.M. Dostoievski "- De-atunci, domnul meu, continua dupa o scurta pauza, de-atunci, printr-o intamplare nenorocita si pentru ca niste persoane rauvoitoare au umblat cu vorba - iar aici si-a adus contributia si Daria Frantovna, fiindca nu i se aratase, chipurile, respectul cuvenit de-atunci fiica mea, Sofia Semionovna, a trebuit sa-si scoata condicuta si nici n-a mai putut sa locuiasca la noi. Ca nici gazda, Amalia Fiodorovna, n-a vrut s-o ingaduie (chit ca inainte ii daduse apa la moara. Dariei Frantovna), dar nici domnul Lebeziatnikov... mda... Din pricina Soniei i s-a si intamplat povestea aia cu Katerina Ivanovna. La inceput alerga chiar el dupa Sonecika, lar apoi l-a apucat deodata ambitia: „Cum adica, sa locuiesc eu, un om instruit, in aceeasi casa cu una din astea?". Dar Katerina Ivanovna nu i-a permis, s-a repezit la el... ei, si asta a fost... Acum, Sonecika vine pe la noi mai mult seara, ii mai da o mana de ajutor Katerinei Ivanovna, ne-ajuta sa ne mai carpim cu banu... Sta la croitorul Kapernaumov, a luat o camera cu chirie la el. Kapernaumov e schiop si balbait, iar familia lui care creste intruna tot balbaita e. Nevasta-sa e si ea balbaita... Stau cu totii intr-o camera, dar Sonia are odaia ei, despartita printr-un perete... Hm, da... Dupa ce ca sunt asa de saraci, mai sunt si balbaiti... da... Apoi, intr-o dimineata., m-am sculat, mi-am pus zdrentele pe mine, mi-am ridicat bratele spre cer si am plecat la Excelenta Sa Ivan Afanasievici, binevoiti sa-l cunoasteti? Nu? Apai e painea lui Dumnezeu, sa stiti! Ceara e... ceara inaintea bunului Dumnezeu, precum ceara se topeste! I-au dat si lacrimile, dupa ce a binevoit sa ma asculte pana la capat. „Ei, a zis, Marmeladov, mi-ai inselat deja o data asteptarile... Te mai iau o data pe ras-punderea mea personala, asa a zis, tine minte, a zis, hai, du-te!" I-am sarutat praful de pe cizme, doar in gand, ca n-ar fi ingaduit el una ca asta de-adevarat, o persoana de rangul lui, cu idei noi si culte despre ce-i ala stat." opere clasice din literatura universala

Primul roman al lui Liviu Rebreanu, "Ion", aduce in centru, ca un bloc de granit, figura taranului roman, prin intermediul personajului principal. Zvarcolirea traverseaza intreaga opera epica si putem afirma, fara greseala, ca este romanul unei patimi. (Prof. Victor Drujinin) literatura clasica universala

“Sodoma si Gomora I si II, tomu­rile din In ca­u­ta­rea tim­pu­lui pier­dut pu­bli­cate in mai 1921 si in apri­lie 1922, au ca tema in­ver­si­u­nea se­xu­ala. Subiec­tul acesta se afla poate in inima in­tre­gu­lui ro­man al lui Proust, dar ti­tlul Sodoma si Gomora nu s-a im­pus de­cat in tim­pul Primului Razboi Mon­dial.”  Antoine Compagnon         “Tema «in­ver­si­u­nii se­xu­ale» (Proust pre­fera sa nu spuna «ho­mo­se­xu­a­li­tate», for­mula ce in­ce­pea sa se im­puna, dar pe care el o ga­seste «prea ger­ma­nica si pe­danta», tra­dusa fi­ind in fran­ceza dupa zi­a­rele berlineze) apare la Proust, sub o forma mai mult sau mai pu­tin di­recta, mai mult sau mai pu­tin cul­tu­rala (re­fe­rinte recurente la opera, dar si la bi­o­gra­fia lui Baudelaire, la unele ro­mane ale lui Balzac, la Socrate etc.), inca din pri­mele scri­eri.         Aceasta grila de lec­tura, multa vreme ocultata, ig­no­rata, sau abor­data doar par­tial, cu ti­mi­di­tate, se do­ve­deste a fi foarte adec­vata si produc­tiva, ca­pa­bila chiar a «con­trola» in­treaga opera a lui Proust. In­ver­si­u­nea sexuala nu nu­mai ca este prin­ci­pala cheie pen­tru a in­te­lege ti­pul de sen­si­bi­li­tate proustiana, dar, ca tema, poate fi lo­cul ideal de in­tal­nire in­tre prin­ci­pa­lele ob­se­sii ale vi­zi­u­nii proustiene, ale no­u­lui uni­vers inventat de acesta: maladia, viciul, pro­fa­na­rea.” Irina Mavrodin Fragment din capodopera literara „In cautarea timpului pierdut: Sodoma si Gomora” de Marcel Proust "Si cat de mult se schimbase din acea dupa-amiaza cand il intalnisem — de fapt cu cateva ore mai devrerne — in cabinetul ducelui de Guermantes! Avusese oare loc cu adevarat intre el si print o scena care-l tulburase peste masura? Dar de ce o astfel de presupunere? Pana si cele mai mici eforturi cerute cuiva care este foarte bolnav devin curand pentru el cumplite. Daca trebuie sa indure, obosit fiind, caldura unui salon insufletit, chipul i se descompune si i se invineteste stricandu-se parca precum o para prea coapta sau o cana cu lapte statut. Mai mult, parul lui Swann se rarise, si, dupa cum spunea doamna de Guermantes, ar fi avut nevoie, precum o blana care naparleste, de ingrijiri. Tocmai voiam sa strabat salonul unde se fuma si vorbesc lui Swann cand, din nefericire, am simtit cum cineva imi pune mana pe umar: „Buna ziua, dragul meu, ma aflu la Paris pentru patruzeci si opt de ore. Am trecut pe la tine, mi s-a spus ca esti aici. Asa ca tie iti datoreaza matusa mea cinstea sa ma aiba aici de fata". Era Saint-Loup. I-am spus cat de minunata mi se pare acea casa. „Da, seamana cu un monument istoric. Dar pe mine asta ma plictiseste de moarte. Sa nu ne asezam langa unchiul Palamede, pentru ca n-o sa mai scapam de el. Doamna Mole (caci ea e ultima lui victima) tocmai a plecat si este cu totul descumpanita. Se pare ca era un adevarat spectacol, ca nu a parasit-o nici macar o singura clipa, ca nu s-a dezlipit de ea decat dupa ce a urcat-o in trasura. Nu am nimic cu unchiul, numai ca gasesc cam ciudat ca acel consiliu de familie care s-a aratat intotdeauna atat de sever cu mine este alcatuit tocmai din rudele cele mai desfranate, incepand cu cel mai desfranat dintre toti, cu unchiul meu Charlus, ce-mi este si tutore, care a avut tot atatea femei cat si Don Juan si se tine dupa fuste si la varsta lui." opere clasice din literatura universala

Povestea vietii lui Adrian Leverkuhn - biografia fictiva a unui compozitor care isi vinde sufletul diavolului - reprezinta pentru Thomas Mann un bun prilej de a cuprinde laolalta toate etapele de dezvoltare ale vechii legende a lui Faust si a le pune in legatura cu problematica amenintatoare a vremurilor noastre, a „recaderii catastrofale a spiritului supra si hiperdezvoltat intr-un primitivism arhaic“. Cadrul temporal include perioada dintre 1884-1945, asadar propria epoca a autorului. Acesta insusi numea Doctor Faustus „o carte a vietii de o sinceritate aproape zdrobitoare, un straniu fel de autobiografie transferata, o opera care m-a costat mai mult si m-a macinat mai profund decat oricare alta anterioara“. In ciuda unui narator aparent detasat si obiectiv, participarea afectiva puternica a autorului in naratiune se simte in fiecare capitol. literatura clasica universala

La Medeleni - Volumul I. Hotarul nestatornic La Medeleni - Volumul II. Drumuri La Medeleni - Volumul III. Intre vanturi   Cuprins - Volumul I. Hotarul nestatornic Partea intai   I. Potemkin si Kami-Mura II. Casuta alba si rochita rosie III. Herr direktor   Partea a doua   I. Mediul moldovenesc II. Robinson Crusoe III. Papusa Monicai IV. Mos Gheorghe, nu tragi din lulea?   Cuprins - Volumul II. Drumuri Partea intai   I. Sfarsitul unui an scolar II. Il etait un petit pommier III. Escapada Olgutei   Partea a doua   I. O noapte II. O zi III. O noapte   Partea a treia   I. Ioana Palla II. Rodica III. Monica IV. Titlul romanului V. Tanarul romancier   Cuprins - Volumul III. Intre vanturi Partea intai Partea a doua Partea a treia Partea a patra Epilog Tabel cronologic carti clasice universale

    Contele de Monte Cristo este una dintre cele mai captivante carti si una dintre cele mai cunoscute romane ale lui Alexandre Dumas. Este genul de carte care speri sa nu se mai termine.     Actiunea cartii incepe odata cu intoarcerea in Marsilia a tanarului marinar Edmond Dantes. Ambitios, provenind dintr-o familie saraca si sustinut de capitanul corabiei din al carui echipaj facea parte, Dantes este avansat, iar aceasta bucurie ii este amplificata de gandul revederii tatalui si a logodnicei sale, Mercedes. Dar aceasta bucurie nu dureaza mult timp, fiindca "prietenul" sau il denunta ca fiind conspirator Bonapartist ("calitate" pe care o obtinuse fara voia sa); motivul acestei "tradari" este, pe de-o parte, frumoasa Mercedes, iar pe de alta parte, invidia lui Fernand pe succesul tanarului marinar. carti clasice universale

Evitat de criticii canonici, pentru esteti casa adolescentina, Orasul cu salcami (publicat pentru intaia data in 1935) si-a castigat cititori, multi fanatici, si a stors lacrimi de emotie multor generatii. Ce i-a cucerit pe acesti pasionati de Sebastian? Tocmai spatiul evaziunii imaginat de prozator, pana la urma doar o ni sa ascunsa in datelecotidianului, ireperabila celor din exterior. Eroii din Orasul cu salcami se izoleaza voluntar intr-o oazace cuprin de suma tuturor virtualitatilor posibile si necesare. Proscrisi sau inadaptati, ei isi configureaza instinctual o lume autosuficienta. ( lucian Pricop) Fragment din romanul Orasul cu salcami de Mihail Sebastian " Astfel viata continua obisnuita intre aceleasi deprinderi, intre aceiasi oameni. Fuga din primavara a lui Victor Ioanid si tot ce se legase de ea nu schimbase nimic din mersul lucrurilor. Adriana, Cecilia, Gelu, Victor nu o uitasera: stiau bine ca ceva a ramas intre ei patru, ceva care trebuie lamurit si dus pana la un sfarsit. Dar, nestiind cum sa se apropie unul de altul, amanau intalnirea sperata si asteptau ca timpul sa descurce el greutatile inceputului. Intre timp continuau sa traiasca asa cum apucasera. Baietii cu pasiunile lor vechi: cartile, afacerile tenebroase ale lui Buta, plimbarile saptamanale pe „ulitr. Fetele cu misterele lor marunte. Daca intre atatea lucruri straine incercau vreodata sa-si amintcasca ceea ce ii apropia pe toti patru si sa lege pe aceasta amintire prietenia lor inca nesigura, incercarea cadea. isi vorbeau greu, se inte - legeau mai greu. De aceea pe strada se ocoleau de departe si schimbau doar saluturi speriate. Noiembrie ii gasi obositi de asteptare si doritori de un fapt nou. Primira vremea rea cu bucurie. Anotimpul ii intorcea in casa si ii aduna iar ca altadata. Numai Victor era strain acolo, in jurul acelei mese de ceai din odaia Adrianei, unde se intalneau acum uneori, spre seara. Ceilalti cunosteau din anul trecut legile si moravurile acestor intalniri. Erau ceasuri indiferente, pe care le petrecea fiecare dupa voia lui, vorbind rar, schimband uneori un semn de amicitie, dar ramanand singur sa citeasca, sa scrie, sa se uite pe fereastra, sa rasfoiasca un album. La inceput, mai ales din cauza lui Victor caruia ii lipsea experienta, intalnirile acestea aveau un aer silit. Ceva din ezitarile primei lor intalniri din primavara, in mansarda prefecturii, rama-nea intre ei si ii tinea la oarecare departare. Pierdusera obisnuinta acelor ceasuri calme. Li se pareau straine si greoaie, asa cum ti se par straine hainele de iarna, cand le imbraci in prima zi de frig. Dar cu vremea te regasesti in ele, deprinzi din nou gesturile instinctive cu care puneai mana in buzunarele calde, iti incheiai nasturii, le purtai pe tine. Si cum e de ajuns ca intr-o asemenea haina sa gasesti un lucru de nimic uitat acolo, contramarca unui bilet de teatru, plicul unei scrisori vechi, o moneda, o carte de vizita, pentru ca deodata acest lucru sa-ti aminteasca viu tot timpul de care amintirea lui e legata si sa-ti readuca in minte imprejurarile amanuntite ale unei clipe trecute, biletul de teatru, amintindu-ti de rochia femeii iubite cu care ai fost la acel spectacol si rasul ei alb, plicul vechi readucand intocmai o durere de altadata, pe care o incercasesi atunci la aflarea unei vesti sau la simplul sunet al unui cuvant aruncat intamplator in fraza — tot astfel era de ajuns ca ei sa gaseasca la acele adunari intime de dupa-amiaza un mic detaliu din trecut, pentru ca fosta lor buna intelegere sil revie la fel. " carti literatura clasica

Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena.   Romanul Musashi, povestea lui Miyamoto Musashi, cel mai faimos samurai din istoria civilizatiei nipone, este o saga in buna traditie a literaturii japoneze. O poveste vie, subtila si imaginativa, pusa in scena prin personaje memorabile, multe dintre ele cunoscute figuri istorice. opere clasice din literatura universala

Toti acei tineri tristi reuneste noua povestiri scrise de Scott Fitzgerald intr-o perioada mai putin luminoasa a vietii, marcata de deziluzii artistice si sentimentale, de dificultati financiare si de boala. Volumul realizeaza o tranzitie de la povestirile slefuite din epoca jazzului la unele mai mature, admirabil construite, care abordeaza teme extrem de variate, precum cautarea adevarului absolut sau a femeii ideale, destramarea visurilor din tinerete, dar si vanitatea, egoismul, neastimparul si plictiseala femeii din America anilor ’20-’30. Sentimentul de profunda deceptie fata de femei ce impregneaza aceste povestiri nu devine insa nici o clipa apasator, fiind contrabalansat cu o dexteritate de jongler de umor spumos, ironie acida si rasturnari de situatie absolut surprinzatoare.   „Doamnele gratioase si egoiste ale lui Fitzgerald descopera ca lumea nu e jucaria lor. In aceste scurte povestiri, tinerii tristi se lupta sa-si pastreze spoiala de frumusete pina cind descopera ca scaparea nu se afla in afara, ci inauntrul lor.”  (The New York Times)   „Cind spun stil, ma gindesc de fapt la culoare. Vreau sa fiu in stare sa exprim orice prin cuvinte: sa fac descrieri inflacarate si sfichiuitoare ca ale lui Wells si sa folosesc paradoxul cu limpezimea lui Samuel Butler, cu generozitatea lui Bernard Shaw si cu umorul lui Oscar Wilde, vreau sa zugravesc lumile inabusitoare ale lui Conrad, apusurile aurite si cerurile pestrite ale lui Hichens si Kipling, zorii si amurgurile pastelate ale lui Chesterton. Toate astea sunt doar niste exemple. De fapt, sint un hot literar declarat, care tinjeste sa-si insuseasca cele mai bune procedee ale fiecarui scriitor din generatia sa.” (F. Scott Fitzgerald) opere clasice din literatura universala

Publicata initial in foileton in revista National Era, romanul Coliba unchiului Tom a schimbat in secolul al XIX-lea felul in care era privita sclavia si a devenit un bestseller de la prima publicare, cu 300 000 de exemplare vandute in doar trei luni. Cartea a avut un asemenea impact asupra societatii americane, incat Abraham Lincoln a salutat-o la o intalnire pe autoare drept "micuta doamna" care a declansat Razboiul Civil. Dincolo de toate aceste controverse, scriitoarea creeaza o poveste impresionanta, dramatica si emotionanta, cu personaje credibile in ciuda stereotipiilor folosite. opere clasice din literatura universala

Casa Buddenbrook. Declinul unei familii Vol.2 Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Ceea ce n-as fi indraznit sa sper a fost ca interesul pentru aceasta carte sa depaseasca, obiectiv si subiectiv, granitele Germaniei, ca istoria „declinului unei familii“sa-i viziteze si pe altii, ca burghezia europeana din Copenhaga sau Marsilia sa se regaseasca in ea, ca scriind - in forma si continut - o carte foarte germana, sa redau o bucata de istorie europeana. - Thomas Mann carti literatura clasica

Unul dintre cei mai importanti si mai influenti scriitori ai lumii, autorul capodoperelor Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov, Idiotul sau Demonii, carti traduse in toate limbile, adaptate pentru teatru sau ecranizate.   Diferit de celelalte romane ale lui Dostoievski, Adolescentul e istorisit din perspectiva unui tinar de nouasprezece ani, a carui naivitate se reflecta intr-o voce narativa la fel de ingenua precum este si protagonistul cartii. Fiul nelegitim al unui mosier depravat, tinarul Arkadi Makarovici Dolgoruki oscileaza neincetat intre pornirea de a scoate la iveala greselile tatalui si dorinta ascunsa de a-i cistiga pretuirea. Inarmat cu un document despre care isi inchipuie ca ii va oferi puteri depline asupra celorlalti, Arkadi pleaca la Petersburg sa-si intilneasca tatal, insa aceasta experienta initiatica ii dezvaluie mizeriile concrete ale vietii adulte si ii schimba din temelii viziunea asupra lumii. Dostoievski vede trecerea prin adolescenta a personajului sau ca pe o stare continua de nesiguranta, ignoranta si nedesavirsire, dar si de fantezie si exuberanta in care totul este posibil. Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Adolescentul" de F.M. Dostoievski "Curios este ca, inca de la saptesprezece an m-am lasat sedus de acest tablou (un tablou re list, sa recunoastem).   Nu vreau sa oropsesc si sa chinui pe cineva si nici n-o voi face; dar stiu ca, daca as vrea sa-i fac rau unui om anume, unui dusman de-al meu, nimeni nu mi-ar putea sta in cale, ci toti m-ar sluji; dar ajunge cu asta. Si nici nu m-as razbuna pe cineva. M-am mirat totdeauna cum a putut sa consimta James Rothschild sa devina baron! De ce, pentru ce, cind si-asa era mai presus de toti din lume? „O, n-are decit sa ma ofenseze acest general insolent in statia unde asteptam amindoi caii de schimb; daca ar sti cine sint eu, s-ar grabi el insusi sa mi-i inhame si ar sari indata sa ma urce in tarantasul meu amarit! Scria undeva ca, pe una din liniile de cale ferata vieneze, un conte sau un baron strain, in public, i-a pus pantofii in picioare unui bancher de pe acolo, iar acesta a fost atit de vulgar, incit a acceptat asta. O, n-o sa-mi pese cind aceasta frumusete inspaimintatoare (exact, inspaimintatoare, exista asemenea frumuseti!), aceasta fiica a unei oristocrate elegante si celebre, intilnindu-ma din intamplare pe un vapor sau in alt loc, se va uita urit la mine si, strimbind din nas, se va mira dispretuitor cum de a indraznit sa apara la clasa intia alaturi de ea, acest omulet modest si jalnic cu o carte sau un ziar in mina. Dar daca ar sti ea cine ii sta alaturi! Si va afla, va afla asta, si-atunci se va aseza linga mine de buna voie, supusa, umila si amabila, cautindu-mi privirea, fericita daca ii zimbesc..." opere clasice din literatura universala

     “De doua mii de ani...” este un roman. In acelasi timp, De doua mii de ani... este un scandal, o etapa dintr-o istorie a antisemitismului romanesc. Intr-un proces al conflictelor interrasiale, “De doua mii de ani...” este o piesa incriminatorie pentru miscarea intelectualilor romani dezabuzati. Revoltatoare pentru omul rational, ciocnirea intre politic si literar a dat nastere unui alt fandom, justificabil tot cu instrumentar ideologic: evreul — victima, scriitorul — exponent al ultrajului romanesc. Toate aceste constatari nu fac altceva decat sa aseze taxonomic pozitionarile istorice ale criticii fata de roman. (Lucian Pricop)     Prefata e scrisa de Nae Ionescu. Acesta nu putea sa prevada nimic din ce avea sa vina, dar prefata a generat cel mai important scandal din literatura noastra interbelica.      Mihail Sebastian (pesudonim al lui Iosef. M. Hechter si Victor Mincu) este un prozator, dramaturg, romancier, eseist, gazetar si traducator. Aparitia, in 1934, a romanul autobiografic “De doua mii de ani...” declanseaza atacuri furibunde din partea presei, carora scriitorul le raspunde, in ”Cum am devenit huligan” (1935).             Fragment:       “Iata-ma asadar aparand drepturile tumultului spiritual impotriva luciditatii. Stefan Parlea, daca ar sti, ar jubila. Pentru el eram un monstru sceptic. Pentru Maurice Buret, devin, dimpotriva, un metafizician.     Exista cred in spiritul iudeu o lupta mereu deschisa intre biologie si inteligenta, lupta de extreme, pe care nimeni dintre noi nu le-a impacat. De aceea putem fi pentru unii monstruos de lucizi, iar pentru altii monstruos de patetici. Se va gasi mereu un Stefan Parlea sa ne denunte spiritul critic. Se va gasi mereu un Maurice Buret sa ne deteste spiritul tragic. Ar trebui gasita linia de mijloc, dar e greu de gasit, si, odata gasita, e greu de pastrat. Ne angajam cu imprudenta, cu patima pe un drum sau pe altul, exces pe care-l platim mai tarziu, cu oboseala noastra si cu adversitatea celorlalti. Naiv, Maurice Buret, care isi imagina a-mi spune lucruri noi. Mi le-am denuntat de cate ori mai sever? Este in mine un personaj care iubeste tensiunea, valtoarea, tumultul marilor vanturi dezlantuite. Si este un altul care iubeste ideile reci, distinctiile precise, rezerva, asteptarea. Intre acesti doi oameni, acordul e dificil, dar toate eforturile mele personale sunt in cautarea acestui acord, care trebuie incheiat si mentinut.     „Antisemitismul" lui Maurice Buret nu este, in fond, decat o rezerva psihologica, singura forma de antisemitism posibila in Franta. In acelasi sens pot fi eu antifrancez sau, mai just vorbind, anticartezian. Este o definire de pozitii intelectuale, nu o adversitate. Exista intre spiritul evreu si valorile franceze o zona de izolare pe care timpul o poate desigur atenua, iar trecerea generatiilor o poate suprima, dar care la prima luare de contact se dovedeste foarte serioasa. A strabate aceasta zona de raceala este o problema de ordin individual, fiecare avand de invins dificultatile propriului sau temperament.” opere clasice din literatura universala

Tinarul locotenent Giovanni Drogo isi doreste o viata eroica si o moarte pe masura si spera ca le va gasi aparind zidurile Fortaretei Bastiani. Alaturi de camarazii sa, el traieste cu iluzia ca, odata cu zorii unei noi zile, va auzi si trimbita ce anunta atacul „tatarilor“. Nici unul din ei nu stie insa care la va fi adevaratul sfirsit; doar gindul unui moment glorios ii mai tine alaturi, doar naluca dusmanului inca nevazut le hraneste sperantele. carti literatura clasica

O, ce fiinta e si omul ca se poate plinge de el insusi! Vreau in aceste clipe, iubite prietene, iti fagaduiesc, vreau sa ma indrept, nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni-l harazeste, asa cum am facut pina acum; vreau sa ma bucur de clipa de fata, si tot ce e trecut sa ramina trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei – Dumnezeu stie de ce sint facuti astfel! – nu s-ar ocupa cu un atit de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator. - Johann Wolfgang von Goethe Fragment din romanul "Suferintele tanarului Werther", de Johann Wolfgang von Goethe "21 august Zadarnic intind bratele spre ea dimineata, cand ma trezesc din visuri apasatoare; in van o caut noaptea langa mine in pat, cand m-a amagit un vis fericit si nevinovat, in care stau langa ea in iarba si ii tin mana in mana mea si i-o acopar cu mii de sarutari. Ah! Si atunci cand, inca pe jumatate adormit, intind bratele dupa dansa si ma trezesc... inima mi se strange, si din ea tasneste un suvoi de lacrimi si plang nemangaiat, cu gandul la un viitor intunecat.  22 august E o nenorocire, Wilhelm; puterile mele active sunt dezacordate si cufundate intr-o trandavie plina de neliniste; nu pot sa stau fara sa fac nimic, si totusi nici nu sunt in stare sa fac ceva. Nu mai am pic de imaginatie, nu mai simt nimic in fata naturii, iar cartile ma dezgusta. Cand ne lipsim noua insine, totul ne lipseste. Iti jur ca, de multe ori, as vrea sa fiu muncitor cu ziua numai ca sa pot avea dimineata, cand ma scol, o nadejde in ziua care incepe, un imbold, o speranta. De multe ori il invidiez pe Albert, pe care il vad scufundat pana peste cap in acte, si imi inchipui ca mi-ar fi mai bine daca as fi in locul lui! De cateva ori pana acum m-am gandit sa-ti scriu tie si sa-i scriu si ministrului, ca sa cer postul de la legatie, care, dupa cum ma asiguri, nu mi s-ar refuza. Si eu cred tot asa. Ministrul ma pretuieste de multa vreme si de mult mi-a tot spus ca ar trebui sa ma apuc de o treaba oarecare. Cateodata vreau si eu tot asa. Pe urma, cand ma gandesc iarasi, imi aduc aminte de fabula cu calul care, nerabdator sa-si capete libertatea, lasa sa i se puna saua si fraul, si apoi e calarit pana la istovire... In clipa aceea, nu mai stiu ce trebuie sa fac... Si, dragul meu, nu e oare dorul meu de schimbare o neprielnica nerabdare interioara care ma va urmari pretutindeni? E adevarat ca, daca boala mea ar putea fi vindecata, oamenii acestia ar putea s-o vindece. Azi e ziua mea de nastere. Dis-de-dimineata primesc un pachetel de la Albert. Cand il deschid, dau de una din fundele roz pe care le purta Lotte cand am cunoscut-o si pe care, de-atunci incoace, am rugat-o de multe ori sa mi-o dea. Alaturi mai erau doua carti in format mic, Homer, in editia lui Wetstein, editie pe care mi-am dorit-o adesea, ca sa nu mai car dupa mine, in plimbarile mele, pe aceea a lui Ernesti. Dupa cum vezi, ei imi preintampina dorintele! " opere clasice din literatura universala

 Proza literara a lui Eminescu reprezinta, cercetand-o mai adanc si in toata intinderea ei, expresia unui moment important din dezvoltarea romantismului romanesc: momentul structuralizarii estetice, al dimensionarii lui spirituale. Eminescu lasa deschise, prin epica sa, cel putin doua drumuri in literatura romana: drumul prozei fantastice si cel al epicii filozofice, dand el insusi modele in aceasta privinta. "Sarmanul Dionis" si "Avatarii faraonului Tla" raman doua prototipuri de literatura, in care se intalnesc si se unifica reprezentarile unui liric vizionar si incertitudinile unei firi meditative, darze in aspiratia ei de a gasi, cu pretul unor dureroase infrangeri, solutii in problemele esentiale ale existentei. literatura clasica universala

Enigma Otiliei este un roman de tip balzacian scris de George Calinescu in anul 1938. Enigma Otiliei nu te angajeaza afectiv, nu te absoarbe intr-o alta realitate, care sa anuleze pe a ta proprie, ci te atrage, te amuza, te farmeca, te subjuga estetic, iti da o placere pur intelectuala, gratuita, ludica [...] -  I. Negoitescu Fragment din cartea "Enigma Otiliei" de George Calinescu "Otilia sfarsise de depanat ibrisinul si acum repara degetele manusilor, fredonand o romanta italiana. - Cine era domnul gras de aseara? indrazni sa intrebe Felix. Fata ridica o privire indignata asupra-i. - Leonida Pascalopol gras? De ce e gras? Da, intr-adevar ca e cam gras - recunoscu ea ganditoare - am sa-i spun sa slabeasca. - Este tot un unchi? se hazarda Felix cu jumatate de gura. Otilia izbucni intr-un ras cristalin. - Unchi? Ce bine ar fi! Nu e unchi, e un... prieten al lui papa. Findca fata tanarului se adumbrise putin, Otilia incepu sa-i dea explicatii volubile: - Nu stii ce om bun este Pascalopol si ce bogat e! Are o mosie imensa in Baragan si cai de calarie. Mi-a fagaduit ca-mi da unul. Ah, si cum as vrea sa am o trasura luxoasa, cu doi cai frumosi! Este foarte chic! Daca n-ar veni Pascalopol, ne-am plictisi grozav, fiindca papa e cam ursuz si nu-l prinizi pe-acasa. Tu nu te plictisesti iiiciodata? Eu, da! ofta Otilia. Cateodata imi vine sa tip, si atuncea ma razbun pe pian. Stli ca m-am inscris la Conservator, dar nu sunt inca bine hotarata. As fi vrut urmez mai degraba clasa de drama. Drama! Sa fiu actrita, sa am admiratori. Mi-au spus insa ca nu prea am glas sonor. Tu ce zici? Otilia se ridica in picioare pe banca din chiosc si intinzand mainile declama cavernos: - Voi sunteti urmasii Romei, niste rai si niste fameni. De sus, zarise pe Marina in bucatarie. - Marino - tipa ea de departe - ai fier de calcat? - Este, este, confirma femeia, morocanos. In curand, Otilia calca in fata lui Felix, pe care nu-l elibera deloc din captivitate, rochia de tul, fluierand acum fragmente de sansonete de Fragson." carti literatura clasica

Ion este primul roman obiectiv din literatura romana, fiind aparut in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare, asa cum insusi autorul mentioneaza in finalul operei. Aparitia romanului a starnit un adevarat entuziasm in epoca, mai ales ca nimic din creatia nuvelistica de pana atunci nu anunta aceasta evolutie spectaculoasa. Nimic din ce e publicat inainte nu ne putea face sa prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a inceput si a continuat vreo zece ani, nu numai fara stralucire, dar si fara indicatii de viitor. -  Eugen Lovinescu. Pentru initiatorul modernismului romanesc, al carui principiu de baza era sincronismul literaturii romane cu cea europeana, romanul Ion este cel care „rezolva o problema si curma o controversa“. Aceasta afirmatie a lui Lovinescu se refera la faptul ca aparitia primului roman obiectiv directioneaza literatura romana catre valoare europeana si stinge polemica pe care criticul o avea cu samanatoristii epocii. Cuprins: - Volumul I: Glasul pamantului Inceputul Zvacolirea Iubirea Noaptea Rusinea Nunta - Volumul II: Glasul iubirii Vasile Copilul Sarutarea Streangul Blestemul George Sfarsitul literatura clasica carti

carti literatura clasica

„Ori de cate ori vorbeste, la Exuperyiti apare omul; si chiar cand o face la persoana intai - iar asta se intampla asa de ades! - inainte de orice, vine inaintea atentiei tale pluralul. De parca intreaga rasa umana ar respira prin el si nu s-ar mai auzi decat pe sine din frazele lui - fraze ca niste santinele la portile umanitatii. Anevoie de presupus ca exista pe vreun meridian sensibilitate careia Exupery sa nu-i comunice. Caci deopotriva cu stelele, cu constiinta, cu responsabilitatea si dragostea, el a descoperit limbajul eternitatii acestora. Iar lumina unei stele, pentru Exupery, este o constiinta si e chiar mai mult: miracol... Din opera cator alti autori epici te mai insotesc, la sfarsitul lecturii, atat de multi eroi, aproape fiecare introducand o idee in circuitul cotidian?“ - Ion Caraion literatura clasica universala

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Una dintre cele mai importante creatii existentialiste ale lui Jean-Paul Sartre, Zidul este o colectie de cinci nuvele, reprezentative pentru scrierile sale ulterioare. Prima dintre ele, care da si titlul volumului, descrie, pe fondul experientelor crude si, totodata, absurde prin care a trecut Sartre ca voluntar in Razboiul Civil din Spania, ultimele clipe de viata ale unor prizonieri condamnati la moarte, inchisi in aceeasi celula. Absurditatea naturii umane in lumea moderna, lupta pentru supravietuire si pentru pastrarea libertatii si demnitatii individuale jaloneaza un parcurs initiatic in care aceste teme extrem de actuale sunt urmarite cu o totala obiectivitate si, nu rareori, cu un profund dezgust.  „Lumea este oglinda libertatii mele.“ - Jean-Paul Sartre Fragment din cartea "Zidul" de Jean-Paul Sartre "Discurile au inceput sa se roteasca. si Eve a vazut tremura mainile: „Sunt momente cand simt ca innebunesc. Ba nu, s-a gandit cu amaraciune, eu, una, nu pot sa, innebunesc. E pur si simplu o stare de nervozitate". Pe neasteptate, a simtit mana lui Pierre peste a ei. - Agathe, i-a zis Pierre cu duiosie. Ii zambea, dar ii tinea mana doar cu varful degetelor, cu un fel de repulsie, ca si cand ar fi luat de spate un crab si ar fi vrut sa se fereasca de clestii lui. - Agathe, zise el, as dori asa de mult sa am incredere in tine! Eve a inchis ochii si a respirat adanc: „Nu trebuie sa-i raspund, altfel devine banuitor si nu mai spune nimic". Pierre isi luase mana de pe a ei. - Imi esti foarte draga, Agathe, ii zise el. Dar nu pot sa, te inteleg. De ce stai tot timpul in camera? Eve n-a raspuns. - Spune-mi de ce. - Stii bine ca te iubesc, zise ea dur. - Nu te cred, raspunse Pierre. De ce sa ma iubesti? Ar trebui sa-ti inspir oroare: sunt bantuit. A zambit, dar brusc a redevenit grav. - intre noi exista un zid. Te vad, vorbesc cu tine, dar esti de partea cealalta. Oare care e piedica din calea dragostei noastre? Parca era mai usor odinioara. La Hamburg. - Da, zise Eve cu tristete. Iarasi Hamburg. Niciodata nu vorbea despre trecutul lor adevarat. Nici Eve, nici el nu fusesera, la Hamburg." carti literatura clasica

Oare cunoscutii si prietenii mei se poarta cu mine cum s-ar purta cu un om sanatos? „Ce mai scrii?” „Ce ne vei mai darui?” Mereu aceleasi cuvinte, aceleasi cuvinte! Si mi se pare ca toata atentia cunoscutilor, laudele si entuziasmul, toate sint numai inselaciune. Ma mint ca pe un bolnav, si uneori mi-e teama ca se vor apropia de mine pe furis, pe la spate, ca ma vor insfaca si ma vor duce ca pe Popriscin la balamuc!... Si asa mereu, pina la groapa, totul va fi dragut si scris cu talent; dragut si scris cu talent si nimic mai mult. Iar cind voi muri, cunoscutii mei, trecind pe linga mormintul meu, vor spune: „Aici odihneste Trigorin. A fost un scriitor bun, dar a scris mai prost decit Turgheniev”. literatura clasica universala

In noapte este un puzzle de personaje cum nu se poate mai diferite: Eri Asai, un fotomodel cufundat intr-un somn care dureaza de luni de zile, sora ei, Mari, o studenta pasionata de lectura, un trombonist de jazz, o tinara prostituata chinezoaica brutalizata si abandonata intr-un love hotel, un simplu angajat la o firma de calculatoare. Toti sint oameni ai noptii bintuiti de secrete si dorinte nelamurite, iar legaturile dintre ei se limpezesc incetul cu incetul pe parcursul cartii, construind un univers nocturn plin de farmecul, subtilitatea si umorul caracteristice romanelor lui Murakami.   Fragment din cartea "In noapte" de Haruki Murakami:   "Nu s-a schimbat nimic in incapere. Doar silueta barbatului asezat pe scaun este acum in prim-plan. O vedem cu destul de multa claritate. Semnalul inca mai are interferente si din cand in cand imaginea se clatina, se contorsioneaza si se subtiaza. Zgomotul neplacut de fond se inteteste. Uneori se insereaza secvente fara nici o legatura. Dar totul se regleaza rapid si imaginea initiala reapare.  Eri Asai este tot pe pat si continua sa doarma dusa. Lumina artificiala, nuantata, emisa de ecranul televizorului, arunca umbre miscatoare pe chipul ei, insa nu ii tulbura somnul.  Barbatul de pe ecran poarta un costum maro-inchis, care poate candva a fost elegant si aratos, dar acum e ponosit. Pe maneci si pe spate e plin de puncte albicioase, ca o pulbere fina. E incaltat cu o pereche de pantofi negri din piele, cu varful rotund, dar si acestia sunt plini de praf. Sa fi trecut printr-un loc inecat in praf ca sa ajunga in camera aceasta? Poarta o camasa alba, simpla si o cravata banala din lana. Si pe camasa, si pe cravata se vad aceleasi urme de oboseala. Are parul carunt. De fapt, poate ca acelea nu sunt fire albe. Poate ca are parul negru, presarat cu praf alb. In orice caz, nu pare sa se fi pieptanat serios de ceva timp. Cu toate acestea, in mod surprinzator, nu da senzatia de neingrijit. Nu arata nici saracacios, ci doar epuizat si prafuit din cap pana in picioare, din cine stie ce cauza inevitabila.  Nu ii putem vedea fata. In acest moment, camera de luat vederi il filmeaza fie din spate, fie pe bucati, cu exceptia chipului. Poate ca e din cauza unghiului sub care cade lumina, poate e intentionat, dar chipul ii este mereu cufundat in umbra, inaccesibil privirilor noastre.  Barbatul nu face nici o miscare. Cand si cand, respira adanc si prelung, iar umerii ii urca si ii coboara usor in ritmul respiratiei. Arata ca un prizonier inchis de mult timp intr-o incapere. In jurul sau pluteste un aer accentuat de resemnare. Dar nu este legat. Doar sta pe scaun, cu spatele drept, respira linistit si priveste fix un punct in fata."   carti clasice universale

literatura clasica carti

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Tanarul dascal si elevul dintr-o scoala monahala: Narcis si Gura-de-Aur. Intre cei doi ia nastere o prietenie profunda, dar drumurile lor se despart. Gura-de-Aur se lasa prada placerilor carnii si va pribegi ani in sir din femeie in femeie. Este salvat de Narcis, devenit intre timp Abatele Ioan. O ultima calatorie ii provoaca boala si, in cele din urma, moartea.  Fragment din cartea "Narcis si Gura-de-Aur" de Hermann Hesse "Narcis se pleca inflacarat spre acest suflet tanar, ale carui soi si chemare le recunoscu repede. Gura-de-Aur il admira cu ardoare pe invatatorul sau cel frumos si cu mult mai invatat decat el. Insa Gura-de-Aur era timid; nu gasea alt mod de a-l cuceri pe Narcis decat sa se straduiasca pana la epuizare sa devina un elev atent si studios. Si nu numai timiditatea il retinea. Il mai retinea presimtirea ca Narcis ar reprezenta o primejdie pentru el. Nu si-l putea alege drept ideal si exemplu pe abatele cel bun si umil, si totodata pe eruditul, pe lucidul Narcis. Totusi, jinduia cu toate puterile tineretii dupa aceste doua idealuri neimpacate, ceea ce adesea il facea sa sufere. Cateodata, in primele luni de scoara, Gura-de-Aur isi simtea inima atat de tulburata si patrunsa de sfasietoare indoieli, incat era teribil de ispitit sa fuga sau sa-si descarce necazul si mania launtrica in raporturile sale cu colegii. Adeseori el, blajinul, se dezlantuia pe neasteptate, o gluma sau vreo mica obraznicie a unui scolar il facea atat de naprasnic, de salbatic si de rau, incat nu se mai putea stapani decat cu pretul unei incordari extreme si atunci intorcea spatele celui din fata lui, fara o vorba, cu ochii inchisi si palid de moarte. Apoi il cauta in grajd pe calutul sau Bless, isi rezema capul de gatul lui, il saruta si plangea langa el. Incetul cu incetul, suferinta lui spori si deveni evidenta. Obrajii i se subtiau, privirea ii era stinsa, rasul lui, indragit de toti, devenea tot mai rar. El insusi nu-si dadea seama de starea sa." carti literatura clasica

„Devuskin [Oameni sarmani] este, prin definitie, un sfios, primul dintr-un sir lung de sfiosi si sfioase care se preling ca niste umbre prin toata opera lui Dostoievski...“ - Valeriu Cristea Produs publicat in 2015 de Corint literatura clasica universala

Acum suntem gata sa-l abordam pe Dickens. Suntem gata sa-l acceptam pe Dickens. Suntem gata sa ne bucuram de Dickens. Cand am avut de-a face cu Jane Austen, a trebuit sa depunem un oarecare efort pentru a ne alatura doamnelor in salon. In cazul lui Dickens, ramanem la masa cu paharul nostru de porto rubiniu. Cu Dickens ne deschidem… Pur si simplu ne lasam in voia glasului sau… Daca nu putem sa savuram literatura, atunci hai sa renuntam la tot si sa ne concentram pe benzile desenate, pe filmele video, pe bestsellerurile saptamanii. Dar eu cred ca Dickens se va dovedi mai puternic. - Vladimir Nabokov   Desigur, ar fi absurd sa se afirme ca Dickens este un scriitor imprecis sau pur si simplu melodramatic. O mare parte din scrierile lui sunt extrem de realiste, iar in privinta fortei sale de evocare vizuala, probabil ca nu a fost niciodata egalat. Odata ce Dickens a descris ceva, imaginea iti ramane in minte pentru intreaga viata. - George Orwell literatura clasica carti

Cea mai inalta, precum si cea mai joasa forma de critica este o forma de autobiografie. Cei care gasesc intelesuri urate in lucrurile frumoase sunt corupti fara a avea vreo urma de farmec, ceea ce reprezinta un defect major. Cei care gasesc semnificatii frumoase in lucrurile frumoase sunt cei cu adevarat cultivati. Pentru acestia exista speranta pe lume. Acestia sunt cei alesi, pentru care lucrurile frumoase inseamna frumusete in stare pura. Nu exista carti morale sau imorale. Cartile sunt scrise bine sau prost, atata tot.   „... Intra fara zgomot, incuind usa in urma sa, dupa cum ii era obiceiul, si inlatura cuvertura violeta de pe portret. Imediat, lasa sa-i scape un tipat de durere si de indignare. Nu putea detecta nicio schimbare, cu exceptia faptului ca ochii aveau acum o stralucire de viclenie, iar gura era incadrata de o cuta curbata, tradand ipocrizia. Portretul era in continuare oribil – mai oribil, daca era cu putinta, decat inainte – iar roua stacojie care pata mana portretului parea mai vie, ca si cum ar fi fost improspatata de sange abia varsat. Apoi incepu sa tremure. Oare doar vanitatea il impinsese sa duca la capat aceasta fapta buna? Sau dorinta de a incerca o senzatie noua, asa cum sugerase lordul Henry, cu un hohot batjocoritor? Sau pasiunea aceea de a juca un rol care ne face uneori sa facem lucruri mai nobile decat suntem noi? Sau, poate, toate acestea? si de ce era pata rosie mai mare decat inainte? Parea sa se fi strecurat, ca o boala teribila, peste degetele acelea ridate. Era sange si pe picioarele tabloului, ca si cum lichidul acela ar fi picurat – era sange chiar si pe mana care nu tinuse cutitul.” carti literatura clasica

Carte de extaz senzorial si mistica daruirii, Maitreyi este mult mai mult decat o suma de febre erotice, traversate in decorul "literaturii coloniale" cu fervori gidiano-papiniene s.a.m.d. Ea presupune o anume educatie a simturilor, o incarcare spirituala a voluptatii, paralel cu fragezirea senzuala a experientelor livresti. Cum bine observa Allan, "patima de joc" a acestei feminitati explozive anuleaza „obsesia pacatului" - iata cheia morala a cartii. - Dan C. Mihailescu Fragment din cartea "Maitreyi" de Mircea Eliade: "Maitreyi mi se parea mandra si dispretuitoare. Adesea, la masa, ii surprindeam un zambet distant si putin rautacios. Pleca intotdeauna mai devreme, ca sa manance pan, si cum trecea intr-o odaie vecina incepea sa rada si sa vorbeasca bengali. Cu mine nu vorbea niciodata cand ne aflam mai multi laolalta; iar daca o intalneam singura, nu indrazneam eu. Mi-era teama sa nu calc vreo regula din acel necunoscut ceremonial al bunei purtari indiene. De aceea ma prefaceam adeseori ca n-o vad si ma retrageam in odaia mea. Ma intrebam cateodata ce crede ea despre mine, ce fel de suflet ascunde sub expresia aceea atat de schimbatoare a fetei (caci erau zile cand se uratea si zile cand era frumoasa de nu ma puteam satura privind-o). Ma intrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e intr-adevar simpla ca o primitiva, asa cum imi inchipuiam eu ca sunt indienele. Si apoi, ca sa nu ma las furat de ganduri inutile, scuturam cenusa pipei si ma reintorceam in lectura. Biblioteca inginerului ocupa doua odai la parter si in fiecare zi aduceam pe masa mea alte carti. Odata - trecusera numai cateva saptamani de la venirea mea in Bhowanipore - m-am intalnit cu Maitreyi in veranda. O salutai aproape automat impreunand palmele in dreptul fruntii, caci nu stiu de ce mi se parea stupid sa ridic cascheta coloniala in fata unei indiene (poate credeam ca as putea-o jigni cu un salut strain rasei ei; sau poate o salutam asa ca sa-i capat increderea). - Cine v-a invatat salutul nostru? intreba ea, zambindu-mi neasteptat de prieteneste. - Dumneata. (Imi amintii scena, penibila, a intalnirii din masina.) Ma privi o clipa, figura i se descompuse de o frica aproape carnala, buza ii tremura si fugi pe coridor, fara sa-mi spuna un alt cuvant. Intrai in camera stanjenit. Ma hotarai sa-i spun inginerului toate acestea, sa-i marturisesc cat de incurcat sunt, sa-i cer sa ma invete ceva. La cateva zile dupa aceea, cand eu ma intorsesem de la birou si stateam trantit pe pat, obosit, fara ganduri, Maitreyi a batut la usa mea. - Va rog sa-mi spuneti cand se intoarce tata, vorbi ea rezemandu-se intimidata de usa. Sarii in sus zapacit (marturisesc ca nu stiam cum sa ma port cu fata aceasta) si-i spusei tot ce stiam, in mai multe cuvinte decat ar fi fost nevoie si fara sa indraznesc s-o poftesc inauntru sa sada. - Mama m-a trimis sa va intreb, adauga ea, timida, tintuindu-si totusi privirile in ochii mei. Nu va distrati destul in casa noastra si de aceea ramaneti ceasuri intregi singur, aici in odaie. Mama spune ca daca lucrati dupa apusul soarelui va imbolnaviti. - Ce as putea face altceva? o intreb. - Daca vreti, vorbiti cu mine... Sau va plimbati. - Nu mai am prieteni, ii spun sincer, apropiindu-ma de usa. Nu mai am la cine sa ma duc. Ma plimb destul cand ma intorc de la lucru. - Va distrati mult mai bine acolo, in Wellesley Street, vorbi ea zambind. Apoi, parca si-ar fi amintit ceva, se indrepta catre veranda. - Ma duc sa vad daca au venit scrisori. Ramasei rezemat de usa, asteptand-o. Fredona un cantec fara melodie, asa cum auzeam serile inainte de a adormi, din odaia ei. Stiam ca sus, cu ferestrele in ulicioara ce strabate maidanul si cu o usa in balconul bine invesmantat in glicine cu floare rosie, se afla odaia ei.” literatura clasica universala

Dostoievski ne este indispensabil: satira lui, asemenea celei a lui Jonathan Swift, denunta egoismul, cruzimea, ipocriziile noastre si, mai presus de orice, aceasta infirmitate pe care o numim constiinta de sine. Acest Shakespeare al romancierilor isi inzestreaza personajele cu o intensitate a trairii pe care doar operele Marelui Will au atins-o si, in plus, le face sa poarte povara rusinii, un lucru pe care Shakespeare nu a fost capabil sa-l realizeze. - Harold Bloom Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". carti clasice universale

Faust este rodul unei preocupari obsesive si al unei munci de acumulare si de creatie de peste sase decenii. Este, chiar si in sensul cel mai propriu al cuvantului, opera vietii lui Goethe. literatura clasica universala

opere clasice din literatura universala

Nuvela Sonata Kreutzer a lui Lev Nicolaevici Tolstoi se contureaza ca o analiza a societatii de sfarsit de secol XIX, dezbatand in principal diferentele dintre statutul barbatilor si cel al femeilor si modul in care acestia sunt educati. In timpul unei calatorii cu trenul, naratorul remarca in vagonul in care se afla prezenta unui personaj deosebit de interesant: Posdnicev, cunoscut pentru faptul ca isi ucisese sotia intr-un acces de gelozie. O data ce calatorii reuniti in acelasi compartiment adopta drept tema de discutie modul de realizare a casatoriilor in prezentul povestirii comparativ cu felul in care se faceau in trecut, fiecare personaj isi arata preferinta pentru vechile reguli (casatorii aranjate) sau, din contra, pentru cele noi (casatorii din dragoste). Identificarea lui Posdnicev ca cel care savarsise o crima face ca toti calatorii sa paraseasca compartimentul, mai putin naratorul. Astfel, incepe confesiunea lui Posdnicev privind toate suferintele indurate in timpul casniciei – suferinte care deriva din educatia necorespunzatoare primita de femei si barbati. literatura clasica universala

Utopia lui Morus a fost scrisa in limba latina si cuprinde doua parti, dintre care cea de-a doua, descriind locul (Nusquama, cum il numeste uneori in scrisorile sale – „Nicaieri”), fiind finalizata undeva spre sfarsitul anului 1515, iar prima parte, cea introductiva, la inceputul lui 1516. Cartea a fost tiparita prima data la Louvain, la sfarsitul anului 1516, avandu-i ca editori pe Erasmus, Peter Giles si alti prieteni din Flandra ai lui Morus. Apoi a fost revizuita de Morus si tiparita de Frobenius la Basle, in noiembrie 1518. A fost retiparita la Paris si la Viena, dar nu si in Anglia, in timpul vietii lui Morus. Prima tiparire a sa in aceasta tara a fost traducerea in engleza facuta in timpul domniei lui Edward al VI-lea (1551) de Ralph Robinson. A fost tradusa cu mai multa indemanare de Gilbert Burnet, in 1684, curand dupa ce condusese apararea prietenului sau, lordul William Russell, participase la executia acestuia, ii razbunase amintirea si James al II-lea ii luase, drept razbunare, postul de lector la St. Clement’s. Burnet a fost atras de traducerea Utopiei de acelasi simt al lipsei de ratiune din pozitiile inalte care l-a facut pe Morus sa scrie cartea. Numele cartii a dus la crearea unui adjectiv in limba noastra: numim „utopic” ceva ce este impracticabil. Totusi, sub valul unei fictiuni jucause, afirmatiile sunt cat se poate de sincere si sunt bogate in sugestii practice. Este opera unui englez invatat si intelept care ataca in felul lui principalele rele din sfera politica si sociala din vremea lui. Pornind de la fapte, Morus povesteste cum a fost trimis in Flandra cu Cuthbert Tunstal, „pe care, in cele din urma, spre marea bucurie a tuturor, Maiestatea Sa l-a preferat pentru slujba de maestru al sulurilor”; cum trimisii lui Carol i-a intalnit la Bruges si s-au intors imediat la Bruxelles pentru instructiuni, si cum Morus a mers apoi la Antwerp, unde s-a bucurat de compania lui Peter Giles, care i-a alinat dorul de a-si revedea sotia si copiii, pe care nu-i mai vazuse de patru luni. Apoi, faptele aluneca spre fictiune in episodul gasirii lui Raphael Hythloday (al carui nume, compus din doua cuvinte grecesti, inseamna „cunoscator de fleacuri”), un om care fusese cu Amerigo Vespucci in ultimele trei calatorii spre noua lume recent descoperita, despre care s-a tiparit prima data in 1507, cu numai noua ani inainte de a fi scrisa Utopia. Intentionat fantastica in sugerarea detaliilor, Utopia este opera unui invatat care citise Republica lui Platon si care si-a insufletit imaginatia dupa lectura povestirii lui Plutarh cu privire la viata spartanilor sub Lycurgus. Sub valul unui comunism ideal, in care s-a inclus o extravaganta spirituala, se afla un nobil argument englezesc. Uneori, Morus pare sa vorbeasca despre Franta cand se refera la Anglia. Uneori aflam laude ironice la adresa bunei credinte a regilor crestini, salvand cartea de la a fi cenzurata in calitate de atac politic impotriva politicii lui Henry al VIII-lea. Erasmus i-a scris unui prieten in 1517 ca ar trebui sa faca rost de Utopia lui Morus daca nu a citit-o si daca vrea sa vada „care este adevarata sursa a tuturor relelor din politica”. Iar lui Morus, Erasmus i-a scris despre cartea lui: „Un stapan burghez din Antwerp este atat de incantat de ea incat o stie pe toata pe dinafara.” opere clasice din literatura universala

Odiseea — considerata de multi specialisti drept cea mai valoroasa creatie artistica a antichitatii — se retipareste in fidela traducere proza) a lui E. Lovinescu, realizata in maniera povestilor populare. Gratie talmacirii marelui critic, cartea devine accesibila tuturor varstelor. Fragment: "Corabia iesi din suvoiul apei si plutiram pe marea intinsa spre insula Ea, unde soarele rasare si sade zana diminetii; acolo o traseram pe nisip si iesiram la mal, si toropiti de somn, dormiram pana la zi.     A doua zi, cand se ivira zorii trandafirii, imi trimesei tovarasii sa caute la curtea Circei trupul lui Elpenor; taiaram copacii crescuti pe varful stancilor coastei si mahniti, cu ochii scaldati in lacrimi, ii arseram lesul; dupa ce flacara il mistui cu arme cu tot, ridicaram un mormant peste care asezaram o coloana, in varful careia ii implantaram vasla.     Asa facuram, dar Circe prinse de veste de venirea noastra si in graba se gati si sosi si ea cu slugile ce aduceau friptura din belsug si vin ros. Frumoasa intre frumoase, ea se opri in mijlocul nostru si ne grai asa: — Bietii de voi, inca de vii ati fost in bezna iadului, asa ca aveti sa cunoasteti de doua ori moartea, pe cand ceilalti mor o data. Hai, mancati si saturati-va, beti cat tine ziua, ca sa puteti porni in zori. N-aveti grija, ca o sa va arat eu drumul si o sa va spun eu toate, ca sa nu mai patiti nimic pe mare ori pe uscat. Asa grai si ne indupleca pe toti si, cat tinu ziua pana seara, ospataram linistiti cu friptura si bauram un vin bun. Cand soarele apuse si se lasa noaptea, tovarasii se intoarsera langa odgoane. Circe ma lua de mana si ma trase la o parte, ca sa ma culc cu ea si sa-i povestesc calatoria. I-o povestii cu de-amanuntul. Atunci zana imi vorbi asa: — S-a ispravit cu bine asta, dar asculta acum ce am sa-ti spun si de care un zeu are sa-ti mai aminteasca. Ai sa dai intai peste Sirenele ce ademenesc pe toti ce se apropie de dansele si vai de cel ce le asculta, ca nu se mai intoarce la femeie si la copiii dragi. Ele il incanta cu versul lor armonios si sed intr-o livada intre mormane de oase omenesti si de carnuri in putrezire. De aceea departeaza-te repede; astupa urechile tovarasilor cu ceara moale si baga de seama ca nici unul sa nu le auda. Numai tu poti sa le asculti, dar pune sa te lege de catarg, de picioare si de maini, ca sa te bucuri de versul lor. Iar de te rogi de tovarasi, ori de le poruncesti sa te dezlege, ei sa te lege si mai strans. " literatura clasica carti

carti clasice universale

Ii avertizez de la inceput pe fanii lui Rebreanu ca Adam si Eva este cu totul diferita de operele ce l-au consacrat (poate putin asemanatoare cu Padurea Spanzuratilor in ceea ce priveste iubirea dintre Apostol Bologa si Ilona). O carte de metafizica desfasurata pe fundalul unei iubiri. Sau invers. Poate fi interpretata in ambele feluri, pentru ca pana la urma iubirea este metafizica. Ideea principala a cartii este reprezentata de cautarea sufletului pereche de-a lungul mai multor vieti. Astfel, sub incarnarea a 7 personaje in diferite epoci si spatii geografice – Mahavira in India, Unamonu in Egiptul Antic, Gungunum in Babilon, Axius in Roma Antica, Hans in Germania medievala, Gaston in Franta revolutionara si Toma Novac in Romania interbelica – principiul masculin isi cauta perechea pentru a se reintregi, deoarece dupa cum explica autorul prin intermediul personajului Aleman: Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila e insusi rostul vietii omului. Povestea de iubire este mai dramatica decat toate celelalte povesti cunoscute, chiar decat a faimosului cuplu Romeo si Julieta, deoarece in vreme ce eroii lui Shakespeare sufera din cauza iubirii neimplinite o singura data, eroii cartii “Adam si Eva” traiesc de nenumarate ori aceasta deznadejde. Acest lucru se intampla fiindca: O viata omeneasca nu ajunge pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia. Spatiul si timpul sunt piedici pe care sufletul, strans in obezile materiale, numai treptat le poate invinge…intervin (si) obstacolele conventiilor sociale, care de multe ori sunt mai puternice decat puterile oricarui om. De-abia dupa parcurgerea a 7 vieti (numar magic dupa cum ne spune Rebreanu) cei doi se pot regasi si realiza “unitatea desavarsita prin dualitate”. Surprinzatoare este latura metafizica a lui Rebreanu, descoperita de-abia cu prilejul acestei carti. Descrierile sale, in special cele in care prezinta traseul sufletului si transformarile pe care le sufera constiinta demonstreaza o solida cultura in acest domeniu (cine s-ar fi asteptat). La fel de tulburatoare sunt descrierile suferintelor fizice pe care le sufera personajele in carte si care modifica povestea clasica de iubire. Cu siguranta nu sunt recomandate celor slabi de inger! Si cei care nu sunt impresionati nici de povestea de iubire, nici de disertatiile spirituale pot gasi ceva care sa le placa in carte: descrierile spatiilor prin care se perinda sufletele intrupate ale celor doi. Rebreanu reuseste sa suprinda cu mare arta si veridicitate momente din epocile trecute si ne induce senzatia pregnanta ca suntem contemporani cu cele descrise. Adam si Eva este cu adevarat o carte inedita in peisajul literaturii romanesti, o carte care te indeamna la visare, la reconsiderarea perspectivei asupra iubirii si care te face sa iti pui intrebari. Multe intrebari… opere clasice din literatura universala

Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena.   „In clipa in care isi dadu seama ca atinsese virful, vointa sa incordata plesni ca o coarda de arc. Pe culme, vintul ii biciuia spatele cu nisip si pietre. Aici, la hotarul dintre cer si pamint, Musashi simti o bucurie de nedescris umflindu-i pieptul, umplindu-i intreaga fiinta. Spiritul omului si spiritul muntelui savirseau mareata opera a procrearii in imensa intindere a naturii, in zori. Invaluit de un extaz divin, dormi somnul pacii.” opere clasice din literatura universala

Romanul Maestrul si Margareta este o uriasa punere in scena a doua lumi istorice cu totul diferite. In plina epoca stalinista, in care ratiunea exclude orice interventie a supranaturalului, Moscova e rascolita de ispravile unui magician si ale acolitilor sai, un motan negru si-un personaj ciudat, cu pince-nez, care-i pedepsesc pe moscoviti pentru pacatele ascunse. Retras fara speranta intr-un sanatoriu, autorul unui roman monumental, acum ars, despre viata in vremea lui Pilat din Pont, isi traieste deznadejdea amoroasa, caci nu-si vede viitorul alaturi de frumoasa lui iubita, Margareta. Intr-o alta vreme, Pilat din Pont ingaduie scirbit executia lui Yeshua Ha-Nozri, cunoscut mai apoi ca Iisus, si-l blestema inciudat pe preotul Caiafa cel ticalos. Totul isi gaseste insa reparatie in lumea draceasca, „cu cinci dimensiuni”, a lui Bulgakov: maestrul isi revede iubirea pierduta, pe Margareta, dar si romanul, caci „manuscrisele nu ard”; Iuda, tradatorul lui Yeshua, isi pierde argintii si viata, iar lumea moscovita putrida isi primeste lectia. Carte recomandata de Teodor Baconschi in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". carti clasice universale

Voiam sa scriu romanul "tinerei generatii", asa cum ii intelegeam eu acum. Intoarcerea din Rai insemna pierderea beatitudinii, a iluziilor si a optimismului care dominasera primii doisprezece ani ai Romaniei Mari. Impreuna cu o parte a generatiei mele, traisem adolescenta si prima tinerete in aceasta atmosfera de euforie, incredere si tembelism. Stiam acum ca acest Rai se afla undeva in spatele nostru. Il pierdusem inainte de a ne fi dat seama ca-l cunoscusem, ca, de fapt, fusesem prima si singura generatie care se putuse bucura de Raiul instaurat in 1919-1920. - Mircea Eliade, Memorii literatura clasica carti

Frumoasa Kitty Fane este surprinsa cu alt barbat de sotul ei, un renumit medic bacteriolog pe care-l insoteste in China coloniala. Acesta o va lua cu el intr-o zona devastata de holera, unde medicul incearca sa combata efectele teribilei maladii. O calatorie in timpul careia tinara femeie se va confrunta cu aspecte ale vietii ce-i fusesera total necunoscute pina atunci, ajungind astfel sa se descopere pe sine insasi, dar si pe cel ce-i este tovaras de viata.    Romanul a fost transpus cinematografic in 1934, Greta Garbo intruchipind‑o pe Kitty Fane. Noua ecranizare, din 2006, ii are in rolurile principale pe Naomi Watts si Edward Norton. carti clasice universale

Ma socoteam pregatit sa scriu un roman. Era mai mult decat un roman autobiografic. Voiam sa fie in acelasi timp un document exemplar al adolescentei. Imi propusesem sa nu inventez nimic, nici sa nu infrumusetez, cred ca m-am tinut de cuvant. Imi spuneam ca, pentru intaia oara, un adolescent scrie despre adolescenta si scrie intemeiat pe "documente".  - Mircea Eliade, Amintiri Fragment din cartea "Romanul adolescentului miop" de Mircea Eliade "Intotdeauna mi-a placut sa pastrez un Jurnal regulat si complet. Caietul acesta l-am inceput in ziua cand m-am hotarat sa lucrez la Romanul adolescentului miop. Dar am luat obiceiul sa scriu prea mult. Note scurte, insemnari din clasa, impresii continuu sa adun in Jurnalul intim. Si iata ca si acest caiet se sfarseste. Am sa transcriu tot aici o parte din insemnarile marunte, mai ales cele care imi pot sluji drept material pentru roman. Imi plac si le recitesc de cate ori am vreme, pentru ca sunt vii si pretioase pentru mine. Fireste, in roman, toate le voi schimba, le voi exagera. Altminteri, nu le va citi nimeni.  O zi de la sfarsitul lui mai. Pe Caleia il asculta Noisil la istorie. Ca intotdeauna, Caleia nu stie nimic. indruga la rastimpuri cele ce-i sufla din spate Tolihroniade. (Tolihroniade sufla ca sa i se sufle.) E vorba de expeditia lui Marco Polo. - Pe unde au luat-o? Caleia se gandeste. Ca sa castige timp, intreaba si el: - Pe unde au luat-o? - Da. - Au luat-o pe la Capul Bunei-Sperante. - Atunci nu-i spunea asa. - Voiti sa va spun cum ii spunea atunci? - Da. Tace. Tolihroniade sopteste, mereu mai tare. A auzit. - Ii spunea Capul Furtunilor. - Si apoi pe unde au luat-o? - In Brazilia. Rasete. Caleia isi priveste vecinii cu ura si dispret. - Si unde au ajuns? - In Brazilia. - Si ce-au gasit acolo? - Pamanturile indice. - Si altceva? - Altceva ce voiti sa mai gaseasca?   Pake va ramane repetent. In clasa a doua a fost premiant, in clasa a patra lua mentiune la matematica. Acum, va ramane repetent. Pake e tot atat de senin, si mananca tot atat de mult, si balbaie ca si mai inainte." carti literatura clasica

Pe urmele unui barbat sleit de puteri care traverseaza un tinut salbatic, se taraste un lup muribund; un copil de doisprezece ani nu vede niciodata lumina soarelui pentru ca lucreaza toata ziua intr-o fabrica; soarta Revolutiei Mexicane depinde de rezultatul unui meci de box. Fie ca urmareste subiecte sociale, fie ca eroii lui aventurieri sunt pusi fata in fata cu fortele naturii, Jack London e interesat de lupta pentru supravietuire a omului marunt. Cele sapte povestiri reunite in acest volum alcatuiesc o selectie reprezentativa din vasta opera a unuia dintre cei mai cititi scriitori americani din toate timpurile. „Lui Jack London ii placea sa palmuiasca lumea cu povestirile lui, ca mai apoi sa o farmece. Usturimea loviturii va trece, dar farmecul povestilor sale va dainui!” - Los Angeles Times carti literatura clasica

„Norocul ne calauzeste pasii mai bine decit ne-am putea noi dori, caci ai in fata, prietene Sancho Panza, o priveliste care ne descopera treizeci si mai bine de uriasi, nemasurat de mari, cu care am de gind sa ma lupt si sa le fac la toti de petrecanie, si ce-om lua de la ei drept prada sa ne fie cheag imbogatirii; ca-i batalie dreapta, si inseamna sa-l slujesti pe Dumnezeu daca stingi saminta lor afurisita de pe fata pamintului.” „Ce uriasi?” zise Sancho Panza. „Acestia pe care-i vezi», raspunse stapinul sau, «acestia cu brate cit toate zilele, ca sint unii la care masoara cit doua leghe”. „Ia seama, Luminatia Ta”, i-o intoarse Sancho Panza, „ca astia care se vad aicea nu-s uriasi, ci mori de vint, iar ceea ce iei dumneata drept brate sint aripile, care, invirtite de vint, misca pietrele morii”. „Se vede cit de colo”, raspunse don Quijote, „ca nu prea esti citit cind e vorba de aventuri cavaleresti; sint uriasi, si daca ti-e frica de ei, sterge-o de-aici si pune-te pe rugaciuni, cit timp m-oi inclesta eu cu ei in lupta crincena si defel dreapta". - Miguel de Cervantes Don Quijote de la Mancha vol.1 (704 pagini) Don Quijote de la Mancha vol.2 (720 pagini) Fragment din cartea "Don Quijote de la Mancha" de Miguel de Cervantes: "Scoase Sancho din desaga scama si alifia, dar don Quijote, care de-abia atunci isi vazu coiful bucatelit, numai cat nu-si pierdu mintile si, ducand o mana la manerul spadei si, ridicand ochii la cer, rosti: - Fac juramant celui ce-a zamislit vazutele toate si nevazutele si celor patru sfinte Evanghelii, acolo unde-or fi stand ele scrise de la un cap la altul, sa duc aceeasi viata pe care a dus-o marele marchiz de Mantua cand s-a jurat sa razbune moartea nepotului sau Baldovinos, cu alte cuvinte, nici paine pe fata de masa sa mananc, nici cu sotia mea sa ma desfat, si nici altele sa savarsesc, pe care, cu toate ca nu mi le aduc acuma aminte, le tin drept rostite in clipa de fata, si toate astea pana in clipa in care ma voi putea razbuna pe deplin pe cel care mi-a adus asemenea ocara. Auzind acestea, Sancho vorbi asa: - Ia seama, Luminatia Ta, stapane don Quijote, ca daca acel cavaler o fi facut cum i-ai poruncit Maria Ta, si s-o fi dus sa se infatiseze dinaintea stapanei mele Dulcineea din Toboso, si-a facut datoria asa cum se cuvine si nu merita alta pedeapsa daca nu savarseste vreo noua nelegiuire. - Bine-ai grait, si ai pus degetul pe rana, raspunse don Quijote, asa ca-mi iau inapoi vorba in ceea ce priveste dorinta de-a ma razbuna din nou, dar fac iarasi juramant si-l intaresc o data mai mult, cu hotararea de a-mi duce viata cum am spus, pana in ziua in care voi putea lua cu de-a sila alt coif la fel, si tot atat de bun ca si acesta, de la vreun cavaler. Si sa nu-ti treaca prin gand, Sancho, ca spun asta de florile marului, fiindca eu am pe cine imita in privinta asta, caci intocmai asa s-a intamplat, fara sa schimb o iota, cu coiful lui Mambrino, care l-a costat asa de scump pe Sacripante." literatura clasica universala

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Oameni precum Knulp nu sunt, ce-i drept, folositori; in schimb, sunt mult mai putin daunatori decat majoritatea celor folositori. Atunci cand un astfel de Knulp, inzestrat cu suflet si talent, nu-si afla locul in lume, lumea e si ea la fel de vinovata ca insusi Knulp. - Hermann Hesse   De neuitat ramane impresia de-a dreptul electrizanta pe care demian-ul acelui misterios Sinclair a provocat-o din clipa aparitiei sale; o povestire ce atingea cu inspaimantatoare claritate nervul timpului, primita cu incantare si recunostinta de o intreaga generatie ce-si regasea in ea cele mai adanci simtaminte. - Thomas Mann   Fragment din volumul "Knulp. Demian" de Hermann Hesse: "Knulp suflase in lampa sa si o stinsese de cum incepuse sa se desfasoare scena de peste drum, pentru a nu fi vazut, si acum statea linistit la panda, aplecat peste ferestruica lui. Tanara servitoare de dincolo era genul care-i placea. Avea poate optsprezece sau nouasprezece ani, nu era prea inalta si avea o fata smeada, cu ochi caprui si par inchis si des. Acest chip linistit si placut vederii nu arata defel vesel, si intreaga faptura sedea framantata si trista pe cufarul ei verde si tare, astfel ca Knulp, care cunostea lumea si pe fete, de asemenea, isi putea lesne da seama ca tanarul suflet nu plecase de mult prin strainataturi si era cuprins de dor de casa. Isi lasa mainile subtiri sa odihneasca in poala si cauta o mangaiere trecatoare zabovind un pic, inainte de a merge la culcare, pe micul ei avut, gandindu-se la odaia de acasa. La fel de neclintit ca si ea in camaruta ei statea si Knulp la ferestruica lui si privea incordat, in mica si straina viata omeneasca de peste drum, care-si strajuia cu atata inocenta gingasul ei dor la lumina lumanarii si care nici nu banuia ca este privita. Vazu ochii caprui si blanzi, cand privind fara sfiala intr-acoace prin intuneric, cand acoperiti din nou de gene lungi, si pe obrajii inchisi copilaresti, jucandu-se linistita lumina rosietica, privi mainile tinere si subtiri cum erau obosite si mai amanau inca nitel ultima mica osteneala a dezvesmantatului, in timp ce odihneau pe rochia de bumbac de un albastru-inchis. In cele din urma tanara fecioara isi inalta cu un oftat capul cu parul prins in doua cozi grele, legate la spate intr-o barcuta, privi ingandurata, insa nu mai putin abatuta, in gol, si apoi se apleca adanc pentru a-si dezlega sireturile de la ghete. Knulp n-ar fi vrut sa plece de pe acum, insa i se paru nedrept si aproape odios sa priveasca la sarmana copila cum se dezbraca. Ar fi chemat-o bucuros, ar fi palavragit un pic cu ea si ar fi facut-o, cu o vorba de gluma, sa mearga ceva mai vesela la culcare. Dar se temea ca ea se va speria si va stinge lumina de indata ce s-ar auzi strigata de el. In schimb, incepu sa foloseasca unul dintre multele sale mici mestesuguri. Cu nesfarsita gingasie si simtire porni sa fluiere, ca de departe, si fluiera cantecul „intr-un tinut racoros se invarte roata unei mori"; reusi s-o faca atat de usor si de delicat, incat fata asculta o vreme, fara a sti prea bine ce este, si abia la al treilea vers se indrepta, se ridica si trecu la geam, cu auzul incordat. Intinse capul in afara si asculta, in timp ce Knulp continua sa fluiere incet. Legana capul cateva tacturi in ritmul melodiei, pe urma ridica brusc privirea si se dumiri de unde vine muzica. - E cineva dincolo? intreba ea cu jumatate de glas. - Doar o calfa de tabacar, raspunse el, de asemenea, incet. Nu vreau s-o stanjenesc pe fecioara din somn. Am avut doar nitel dor de casa si mi-am fluierat un cantec. Dar stiu si din cele hazlii. Esti cumva si tu straina aici, fetisoara? - Sunt din Padurea Neagra." carti clasice universale

    "Cehov a fost un scriitor polivalent [...]. Proza scurta i-a permis in mod special sa construiasca o imagine mozaicala a lumii moderne. [...] Nu intamplator, particularitatile inovatoare ale artei narative cehoviene sunt probate de impresionantele portrete psihologice ale personajelor, realizate, de obicei, intr-o maniera care permite folosirea mai multor perspective, a mai multor puncte de vedere (pe de o parte, viziunea naratorului, pe de alta parte, reflectarea contradictorie a protagonistului in constiinta celorlalte personaje, precum si autocaracterizarea cu numeroase retractari). [...] Duelul (1891) este unul dintre cele mai lungi texte cehoviene.     [...] La Cehov, duelul este prezentat ca un anacronism si determina un discurs cu conotatii grotesti si tragicomice. [...] Drama la vanatoare poate fi interpretata ca o alternativa parodica si polemica la unele motive dostoievskiene fundamentale din Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov si Visul unchiului.. [...] In ansamblu, Drama la vanatoare este o combinatie si o sinteza a mai multor clisee culturale si forme narative, un produs unic al timpului sau.” Camelia Dinu       Fragment:        „Nadejda Fiodorovna se duse de dimineata sa faca o baie in mare si in urma ei mergea bucatareasa Olga, cu urciorul, gheanul de alama, cearsafurile si buretele. In rada portului erau doua vapoare necunoscute, cu cosuri albe murdare, probabil niste vase straine de marfa. Niste barbati imbracati in alb si cu pantofi albi in picioare umblau pe chei si strigau tare in franceza, iar altii le raspundeau de pe vapoare. La bisericuta din oras clopotele bateau vesel.     „Astazi este duminica!" isi aminti cu placere Nadejda Fiodorovna.     Se simtea cat se poate de sanatoasa si era intr-o dispozitie vesela, de sarbatoare. In rochia noua, larga, din santung gros, barbatesc si cu palaria mare de paie, ale carei boruri largi erau indoite mult spre urechi, astfel ca fata ei parea ca priveste dintr-o cutie, Nadejda Fiodorovna se considera foarte dragalasa. Se gandea la faptul ca in tot orasul nu era decat o singura femeie tanara, frumoasa, intelectuala, si aceasta era ea, si ca numai ea stia sa se imbrace ieftin, elegant si cu gust. De exemplu, rochia aceea nu  costase decat 22 de ruble, dar cat era de frumoasa! In tot orasul numai ea putea sa placa barbatilor, si cum acolo erau multi barbati, fara indoiala ca, vrand-nevrand, toti il invidiau pe Laevski.     Era bucuroasa ca Laevski fusese in ultima vreme rece si retinut fata de ea, uneori chiar mojic si badaran; mai inainte, la toate iesirile lui, la privirile dispretuitoare, reci sau ciudate, de neinteles, reactiona prin lacrimi, reprosuri si amenintari ca il va parasi sau ca se va infometa ca sa moara, dar acum doar rosea, il privea vinovata si se bucura ca el nu o mai dezmiarda. Daca ar fi dojenit-o sau ar fi ar fi amenintat-o ar fi fost inca si mai bine si mai placut, deoarece se simtea cat se poate de vinovata fata de el.” opere clasice din literatura universala

„Toate personajele sale sunt daruite cu acea vitalitate infocata care l-a animat si pe el insusi. Toate fictiunile sale sunt la fel de profund colorate ca si visele […], pe scurt, toti in Balzac, pana si portarii, sunt geniali. Toate sufletele sunt pline ochi de vointa.” Charles Baudelaire „Dintre toate romanele si nuvelele lui Balzac, Verisoara Bette este, poate, opera sa exemplara sub raportul dramatismului. [...] «Dramatismul» [...] trairilor acestor personaje ale caror pasiuni ajung pana la monomanie este inextricabil sustinut de dramatismul unor evenimente «exterioare», in care sunt implicate mari categorii umane, evenimente pe care ele nu le pot controla, dupa cum nu-si pot controla, la un moment dat, propriul comportament, mai mult sau mai putin bine strunit in primele lui date, dar care se deregleaza, se deterioreaza pana la a deveni monstrous si a iesi din zona umanului. Procesul acesta, lent la inceput, aproape invizibil, devine tot mai evident, «accelerandu-se», «precipitandu-se» spre «catastrofa» finala.“ - Mioara Izverna literatura clasica universala

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Hemingway nu s-a ascuns niciodata intr-un turn de fildes. Stia prea bine ca substanta operei unui artist este artistul insusi, viata si trairile lui, si a reusit ceea ce putini scriitori din epoca lui sau dintotdeauna au izbutit sa faca: sa devina, ca om si in vazul lumii in mijlocul careia traia, imaginea vie a semnificatiei celei mai autentice si mai profunde a operei sale, iar acest lucru a continuat sa-l faca neabatut si cu cea mai deplina onestitate pina in momentul mortii. - Tennessee Williams   Hemingway a fost unul dintre cei mai straluciti, mai indrazneti si mai rigurosi stilisti din intreaga literatura universala, urmarind neclintit principalul scop al artei sale: acela de a surprinde insasi esenta umanitatii, asa cum apare ea in spectacolul tragicomic al vietii. Iar cei care l-au cunoscut pot depune marturie ca era la fel de bun ca om pe cit a fost ca scriitor. - William Faulkner carti literatura clasica

Vitelul de aur este, alaturi de Douasprezece scaune, capodopera lui Ilf si Petrov, un amestec de absurd, viziuni futuriste si sensiblerii suprarealiste ce urmareste povestea lui Ostap Bender in hatisurile birocratice ale Uniunii Sovietice. In parte anarhist cu alura donquijotesca, „mare strateg” autodeclarat, Ostap Bender isi urmareste norocul: „...palmieri, femei, expresuri albastre, marea azurie, un vapor alb, un smoching aproape nepurtat, un lacheu japonez, o nevasta contesa, un biliard propriu, dinti de platina, ciorapi necirpiti, bucate gatite cu unt adevarat si, cel mai important, micii mei prieteni, gloria si puterea pe care ti-o dau banii”. Planurile lui paradoxale, visele burlesti si proiectiile fanteziste se alatura situatiilor absurde pe care le creeaza intilnirile cu semenii sai, si ei lacomi, stupizi, burlesti, dupa caz. literatura clasica carti

Romeo si Julieta este o tragedie scrisa de William Shakespeare despre soarta a doi indragostiti care lupta impotriva prejudecatilor sociale, a urii intre familii, a ambitiei vanitoase si a destinului. Tragedia celor doi adolescenti, fatal indragostiti unul de altul este probabil cea mai cunoscuta piesa a Bardului, unul dintre succesele sale timpurii, fiind considerata cea mai tipica poveste de dragoste a Renasterii. literatura clasica universala

Traducere si note de Ovidiu Constantinescu si Isabella Dumbrava   Fratii Karamazov, cel din urma si cel mai complex roman al lui Dostoievski, este in acelasi timp povestea scrisa magistral a unui paricid si o meditatie filosofica asupra intrebarilor esentiale ale umanitatii: existenta lui Dumnezeu, liberul-arbitru, natura colectiva a vinei si consecintele dezastruoase ale rationalismului. Intruchipind patru ipostaze fundamentale ale individului, fratii Karamazov au, fiecare, motive bine intemeiate, desi de naturi diferite, sa-si ucida tatal, mosierul Fiodor Pavlovici Karamazov, care duce o viata amorala si desfrinata. Moartea neasteptata a acestuia arunca suspiciuni asupra tuturor celor patru frati si da nastere la numeroase teorii, Dostoievski exploatind cu o abilitate remarcabila filonul politist al povestii, ce creeaza un suspans capabil sa sustina intreaga structura romanesca. Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din cartea "Fratii Karamazov" de F.M. Dostoievski: "Se povesteste, de pilda, ca odata, in vremurile stravechi ale crestinismului, un frate n-ar fi indeplinit ascultarea data de staretul sau, pe care l-a parasit, fugind din manastire si trecind in alta tara, adica din Siria in Egipet. Acolo, dupa o viata indelungata plina de fapte minunate, s-a invrednicit sa patimeasca pentru credinta si sa moara ca un mucenic. Drept pentru care Biserica s-a gindit ingroape cu cinste trupul neinsufietit, socotindu-l din momentul acela printre sfinti; insa in clipa in care, diaconul a rostit „iesiti cei chemati", sicriul, in care se aflau rarnasitele sfintului, s-a smuls din loc si a zburat afara din biserica. Lucrul acesta s-a repetat de trei ori. Abia atunci a iesit la iveala ca sfmtul mucenic incalcase ascultarea pe care o datora staretului sau, parasindu-l si, prin urmare, cu toate slavitele sale fapte, nu putea dobindi iertarea pacatelor fara dezlegarea acestuia. Asadar, ingropaciunea nu s-a putut, indeplini decit dupa ce l-au chemat pe staret sa-i dea dezlegarea. Fireste, nu este decit o veche legenda, dar iata mai jos un caz autentic si ceva mai recent. Un calugar din zilele noas-tre venise sa-si caute mintuirea la Muntele Athos, cind, intr-o buna zi, staretul sau i-a poruncit sa paraseasca manastirea pe care o indragise ca pe un sfint lacas si un liman linistit si sa plece spre Ierusalim, sa se inchine la locurile sfinte, ca dupa aceea sa se intoarca in nordul Rusiei, undeva in Siberia. „Acolo ti-e locul, nu aici." Calugarul, uimit si vrednic de prins, s-a inflintat la patriarhul ecumenic de la Constantinopol cerindu-i dezlegarea; patriarhul i-a raspuns ca nu este nicidecum in masura sa-l dezlege si ca nu exista pe toata fata pamintului si nici nu e posibil sa existe o putere care sa-l dezlege de ascultarea primita in afara de staretul insusi." carti clasice universale

Inca din adolescenta mi-a placut sa scriu nuvele, povestiri si chiar romane fantastice. De lapt, descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe masura ce scriam. Universurile paralele pe care le dezvaluia povestirea erau rodul imaginatiei creatoare, nu al eruditiei nici al hermeneuticii pe care o stapanea istoricul religiilor comparate. - Mircea Eliade  literatura clasica carti

literatura clasica carti

Liviu Rebreanu, intemeietorul romanului romanesc modern, a carui opera se caracterizeaza printr-o diversitate tematica, a surprins, in scrierile sale, o multitudine de aspecte umane, reusind sa prezinte viata in complexitatea ei sociala si psihologica. De altfel, Liviu Rebreanu este autorul primului roman obiectiv din literatura romana, "Ion", si al primului roman de analiza psihologica din proza romaneasca, Padurea spanzuratilor. carti literatura clasica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Dragostea lui Hermann Hesse pentru Francisc de Assisi o cunoastem din romanul sau Peter Camenzind, caruia ii dedica in acelasi an o mica monografie. "Despre un om modern nu am putea scrie asa", nota el dupa incheierea lucrarii intr-o scrisoare catre redactor, "dar aici trebuia sa le redam glasul unor martori de mult amutiti, dintr-o perioada indepartata." Hesse descrie povestea vietii acestui sfant intr-un stil anume ales de legenda transmisa din vremuri indepartate pana la noi, asa cum a descoperit-o printre altele in biografia medievala a lui Francisc scrisa de Toma de Celano si in cele mai recente relatari ale lui Henry Thode si Paul Sabatier. Timp de aproape 80 de ani, aceasta mica monografie nu ne-a fost accesibila, caci Hesse a decis curand dupa scrierea ei ca este "o lucrare prea simpla, scrisa in entuziasmul tineretii, fara profunzime si plina de obraznicie, un stil in care nu ma mai regasesc". In schimb, criticii au primit volumasul cu entuziasm. Fragment din volumul "Francisc de Assisi" de Hermann Hesse: "Viata unui om curat si marinimos este un lucru sfant si minunat de la care pornesc forte care actioneaza pana departe. Acest lucru il putem constata mult mai clar la viata lui Poverello de Assisi decat la alti eroi sau alte mari spirite din epocile stravechi. Chiar daca o privim doar superficial si de departe, tot ne putem da seama usor ca, in decursul mai multor secole, pe pamantul Italiei niciun om nu a fost atat de iubit si de venerat ca modestul si umilul Francisc. Mai ales artistii l-au celebrat, caci pentru ei a fost un salvator si un deschizator de drumuri. Vedem adesea cum un copil slab isi descopera puterea si curajul de indata ce este sfatuit de un om bun la suflet si tot asa artistii au dat curs chemarii invatatorului de Assisi, caci meseria lor fusese mult neglijata pana atunci, dar apoi dintr-odata ea a izbucnit la fel ca primavara si a inflorit. Mai ales renumitul Giotto, primul pictor maestru al vremurilor mai noi, a fost inspirat de recunostinta si marea iubire pentru Francisc si datorita spiritului acestuia, minunatele sale opere au capatat o superba profunzime si pasiune fierbinte. As fi putut sa tac si sa ma abtin sa scriu toate aceste cuvinte cu privire la sfantul de Assisi daca in locul acestora as fi putut sa va conduc in minunata biserica din Assisi, pe peretii carora Giotto a pictat viata lui Francisc. Caci aceste imagini ilustreaza nu doar fapte si intamplari ale vietii sale, ci sunt si un imn plin de entuziasm nascut din spiritul sfantului. Arta indrazneata si patimasa a lui Giotto nu este de fapt nimic altceva decat ecoul urias al vocii acestui cantaret si predicator. Adesea ne dam seama ca un spirit puternic si profund capata mereu noi forme si transformari si incearca sa comunice cu noi; astfel, bunaoara, spiritul lui Cristos ni s-a adresat in functie de spiritul vremii in multe alte feluri. Nu ne-a vorbit el oare in vremuri in care invatatura si predica secasera si isi pierdusera din forta, prin opera poetilor, vizionarilor si marilor muzicieni? Iar in vremuri in care biserica decazuse, ajungand prada pacatelor si dezintegrarii, nu ni se adresa cu forta noua prin operele pictorilor, mesterilor constructori si zidarilor? Asa s-a intamplat si ca mesajul dumnezeiesc delicat si sfant care a sosit pe pamant in fiinta lui Francisc nu s-a stins odata cu moartea sa." literatura clasica universala

Volumul de debut al lui F.M. Dostoievski, Oameni sarmani, aparut in 1846, este o carte antologica, marcind o mutatie radicala: dupa el literatura lumii nu va mai fi la fel. Complexitatea si profunzimea acestui roman epistolar il fac sa-si pastreze si astazi capacitatea de a fascina. Considerat „primul roman social” din literatura rusa, Oameni sarmani este o satira a epocii, moravurilor si chiar a literaturii timpului. In centrul povestii se afla inocenta si trista afectiune dintre un functionar de rangul cel mai umil, Makar Devuskin, si verisoara sa indepartata, tinara orfana Varvara Dobroselova. Cei doi traiesc intr-o saracie lucie si se lupta sa supravietuiasca de la o zi la alta, cu speranta unei minuni improbabile. Schimbul de scrisori dintre cei doi dezvaluie, pas cu pas, o intreaga lume, cu framintarile ei, prinsa in lupta pentru supravietuire. Tema gogoliana a omului marunt, a slujbasului umil, e revalorizata constient de Dostoievski, facind din Makar Devuskin unul dintre personajele memorabile ale literaturii universale.   Aparitia acestui roman a reprezentat un eveniment in literatura noastra. S-au auzit laude entuziaste, dar si reprosuri serioase, a inceput o disputa. Numele dlui Dostoievski a ocupat paginile revistelor pe parcursul citorva luni. Aceasta agitatie a spiritelor a dovedit ca e vorba de o opera si de un talent deosebite. - V.G. Belinski   „Omul nu este nicicind identic cu el insusi, de aceea nu i se poate aplica formula identitatii: A egal cu A. Potrivit ideii artistice a lui Dostoievski, adevarata viata a personalitatii umane se produce tocmai in punctul acestei neconcordante a omului cu sine, in punctul trecerii lui peste hotarele a ceea ce este el ca viata materiala, care poate fi observata, definita si prezisa fara vointa lui. Adevarata viata a personalitatii omului este accesibila numai in cazul unei patrunderi dialogale, careia ii raspunde ea insasi printr-o dezvaluire libera si nestingherita. - Mihail Bahtin Nominalizare la Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania, editia 2015, sectiunea „Traduceri” Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". carti literatura clasica

Romanul La rascruce de vanturi ocupa in literatura engleza a secolului al XIX-lea un loc cu totul aparte. Caracterele pe care le creeaza Emily Bronte nu seamana cu nimic din ceea ce publicau scriitorii englezi ai epocii victoriene. Creatia unei tinere prozatoare provenind dintr-o familie de provincie, La rascruce de vanturi este publicat initial sub pseudonimul Ellis Bell, la finele anului 1847, socandu-si cititorii prin violenta simbolica a picturilor morale si prin detasarea de conventionalismul unei lumi conservatoare. Fara indoiala ca tragismul interior al povestii este trasatura care a facut posibila comparatia cu Hamlet si a condus spre un succes de public postum, consacrand-o pe Emily Bronte drept unul dintre cei mai mari scriitori englezi. - Lucian Pricop literatura clasica universala

carti literatura clasica