Top 98 Cărți de Publicistică din 2025

Editie ingrijita si traducere de Sorina Balanescu   „Am de gind sa-mi sigilez toate scrisorile si sa le las prin testament, cu clauza sa fie desigilate peste 50 de ani...”, glumea Cehov, dupa ce citise un articol inflamat al lui A.I. Goncearov despre dreptul scriitorilor de a dispune interzicerea publicarii postume a unor texte de interes privat. Era sau nu era Cehov constient de valoarea propriilor scrisori in postumitate? Este o intrebare la care raspunsul intirzie. Cert este ca, in numai 29 de ani (scriitorul se sfirsea la 2 iulie 1904), a expediat aproape 4.400 de scrisori. Din lunga serie, acest prim volum selecteaza o parte restrinsa, care are in vedere mai degraba momente din viata literara a autorului, decit detaliile marunte ale vietii de zi cu zi.   Corespondenta este, pentru el, o necesitate vitala. Cehov scrie scrisori asa cum respira. Pentru istorici si sociologi, scrisorile isi pastreaza pina astazi interesul prin valoarea lor de informatie autentica, de traire nemijlocita a realitatilor culturale, sociale si (mai putin) politice ale Rusiei de la sfirsitul secolului XIX. Pentru istoricii literari, scrisorile sunt un bun nepretuit, o cardiograma precisa care surprinde palpitul vietii si al creatiei autorului de geniu, depasind valoarea strict biografica. - Sorina Balanescu   Intelectualul lui Cehov e un om in care se amesteca cea mai profunda buna-cuviinta de care e in stare fiinta umana cu o aproape fatala incapacitate de a-si realiza idealurile si de a-si pune principiile in aplicare; un om devotat frumusetii morale, bunastarii poporului sau, bunastarii universului sau, dar care nu poate sa faca nimic folositor pentru el; risipindu-si putin cite putin existenta provinciala intr-un abur de visuri utopice, stiind exact ce e bine, stiind care sunt lucrurile pentru care merita sa existi… Intr-o epoca in care toti traiesc sub semnul lui Goliat, e foarte folositor sa citesti despre delicatul David. - Vladimir Nabokov carti publicistica

Din 16 martie 2020 pina in 15 mai 2020, Capitala, asemenea intregii tari, a stat sub Dictatura Coronavirus. Ca urmare a unor interdictii nemaivazute pina acum, bucurestenii au fost practic arestati la domiciliu. Magazinele, parcurile, restaurantele, cofetariile, terasele, muzeele, teatrele, pina si cimitirele au fost inchise. Adaugate spaimei de infectare, alimentata de cioclii apocaliptici din media, aceste interdictii au transformat peste noapte Bucurestiul dintr-un oras plin de viata intr-un oras mort. A iesi din casa a fost o aventura pentru omul obisnuit. Ba chiar si pentru multi ziaristi. Poate si la indemnul meu, desi, asa cum o cunosc, a fost vorba in primul rind de indemnul launtric, Cora Muntean a iesit din casa pentru a realiza o serie de reportaje din Capitala urgisitului an 2020. Un reporter are fata de cititor doua avantaje: 1. Ajunge acolo unde cititorul n-are cum sa ajunga. 2. Observa amanunte semnificative dintr-un anume loc, care ar scapa cititorului daca acesta ar ajunge, totusi, in locul respectiv. Cora Muntean are insa si al doilea mare avantaj al reporterului. Stie sa observe. Acolo unde privirea cititorului luneca fara sa se opreasca, reporterul Cora Muntean descopera amanunte semnificative pentru halucinanta atmosfera data de un oras care traieste sucit, mai ceva ca acel Canuta al lui Caragiale. Asa cum am banuit, reportajele Corei Muntean vor ramine pentru viitorime ca documente scrise despre unul dintre momentele cind Omenirea a fost lovita de un delir la care nici macar autorii de High Fantasy n-au visat. - lon Cristoiu carti publicistica

 Spectacolul propagandei ni se prezinta zilnic sub multe si nebanuite forme. Ni se strecoara in minte si in suflet tasnind pe neasteptate, uneori chiar atunci cand ne simtim mai bine si suntem mai relaxati, din paginile ziarelor, dintr-o secventa de film, dintr-un refren la moda, dintr-un afis la colt de strada sau dintr-o vorba auzita la radio sau la televizor in timpul cinei. Aceasta carte incearca sa identifice si sa analizeze prezenta si rolul propagandei in spatiul public in care traim. (Calin Hentea) publicistica

Convorbirile au valoare de izvor istoric si doctrinar. Izvor istoric, pentru ca ne permit sa cunoastem cum a reactionat sfantul Josemaria la anumite evenimente, pozitive sau nu, care s-au produs in decada 1960. Izvor doctrinar, pentru ca ne prezinta o expunere riguroasa si sintetica a mesajului sau, atat pentru a afirma aspectele fundamentale ale credintei catolice, cat si pentru a infatisa trasaturi ale Opus Dei; concret, pentru a cita doar cateva: finalitatea supranaturala a Bisericii; filiatia divina ca fundament al vietii spirituale; demnitatea preotiei; transcendenta vocatiei si misiunii laicilor, crestini obisnuiti, chemati sa traiasca in mijlocul lumii; sfintirea muncii; considerarea casatoriei ca vocatie divina; rolul important al femeilor in viata lumii si a Bisericii; libertatea si responsabilitatea catolicilor in chestiunile temporale; respectul autonomiei relatiilor lumesti; pretuirea prieteniei si a virtutilor omenesti. - Javier Echevarria, Prelat al Opus Dei   Toti cei botezati – barbati si femei – se bucura in mod egal de demnitatea, libertatea si responsabilitatea care sunt comune tuturor copiilor Domnului. In cadrul Bisericii exista aceasta radicala unitate fundamentala, pe care o propovaduia chiar Sfantul Paul primilor crestini: „Caci cati in Cristos v-ati botezat, in Cristos v-ati imbracat. Nu mai este iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici liber; nici barbat si nicii femeie.” (Gal. 3, 27-28)   Josemaria Escriva de Balaguer Albas (1902-1975) − preot spaniol, sfant al Bisericii catolice. Este fondatorul prelaturii Opus Dei, care a deschis noi cai de sfintenie in Biserica Catolica, sustinand ca toti barbatii si toate femeile pot ajunge la sfintenie indeplinindu-si munca lor precum si indatoririle vietii zilnice. Printre scrierile sale se numara: Stareta din Las Huelgas (studiu teologico-juridic), carti de spiritualitate care au fost traduse in numeroase limbi: Drum, Sfantul Rozariu, Cristos e cel care trece, Prietenii lui Dumnezeu, Via Crucis, A iubi Biserica, Brazda si Forja. Volumul Convorbiri cu Mons. Escriva de Balaguer reuneste cateva dintre interviurile publicate in presa. publicistica

  „Am pornit, pas cu pas, pe urmele amazoanelor, ca sa le impresor si cuceresc ca pe-o cetate. Intii, am atacat reduta cea mai expusa a intregii povesti: insusi numele lor. Apoi, a trebuit sa aflu ce scriu poetii, dar si istoricii din vechime, greci si romani, despre neamul amazoanelor. Iar in finalul atacului, cu hartile in fata, am vrut sa intru in Amazonlandia: in zecile de tarimuri, unele aflate la granita dintre mit si realitate, unde anticii credeau ca ar fi trait si luptat aceste femei. Ca sa cuceresc in fine mareata cetate a amazoanelor si, deopotriva, cititorul, am convocat cele mai de efect trupe, cu arme si paveze stralucitoare, gata oricind sa-ti ia ochii si sa te invaluie. Am pregatit doua unitati de asalt. Prima avea menirea sa dea un iures prin amazonstyle, caci capturile promiteau mult: cum arata trupul razboinicelor, cum era el pregatit pentru infruntari, ce mincau, cum se inarmau si calareau amazoanele, care era linia modei pe-un cimp de bataie, dar si cum se travesteau aceste femei belicoase. Cit despre a doua unitate, ce trebuia sa lupte sub stindardul lui Eros, tinta ei putea fi lesne ghicita. Acolo s-ar fi vazut ce patimase istorii de-amor stirnesc razboinicele… Asa s-a nascut Amazoanele. O poveste.” (Adriana Babeti)   Din cuprins: Onomastikon Fiicele Mamei, fiicele Lunii? Ucigase, dar si iubitoare de barbati Ares si fiicele O lume pe dos Amazonland Evul Mediu. Crestinism contra amazoane Renasterea si noile viragos Femeile virile, Stendhal si Balzac Spadasine, corsare, pistolare Lara Croft, Catwoman et comp. „Zoe, fii barbata!” sau amazoneritul la romani Mit si realitate Cinci batalii care-au zguduit lumea In slujba Dianei. La vinatoare Barbatii. Mod de intrebuintare Mame si fiice Mame si fii Bodybuilding Androfagele si Lumea Noua Linia modei. Vesminte, incaltari, bijuterii Pantaloniada Hairstyling Travestiuri Nimfomane si sadice Masochisti de serviciu carti publicistica

    Volumul contine in principal articolele publicate de-a lungul a doi ani (2006-2007) intr-o rubrica permanenta in revista Tomis, din Constanta, pe o tema de fiecare data liber aleasa. Autorul a inteles sa beneficieze de aceasta libertate pentru a trata de fiecare data un subiect care intr-un fel sau altul i s-a impus la data respectiva: fie ca era in acel moment insistent dezbatut in media - si in aceasta privinta culegerea reprezinta un fel de jurnal al perioadei, fie ca se tacea in privinta lui (rubrica se numea de altfel Blidul fierbinte),ca fiind o banalitate cronicizata. Se mai adauga interventii ocazionale in reviste, in principal Observatorul cultural. Fara sa fie explicit polemice, decat foarte rar si aproape accidental, volumul polemizeaza in subtext cu un anumit fel instituit de a vedea lucrurile, realitatea culturala imediata, cu o anumita rutina a privirii, un anumit fel prudent si calculat de a numi situatiile, intr-un climat cultural imburghezit si imbatranit inainte de maturizare, stapanit de calcule prudente si de partipriuri foarte putin inocente. Rezulta o imagine proaspata, ca atunci cand privesti lucrurile de departe si cumva din exterior, fara teama de a pierde ceva spunand ce vezi. Si, din acest punct de vedere, volumul reprezinta o marturie de credinta: cel mai important lucru pentru un scriitor-publicist este libertatea de spirit.     Din cuprins:   Omagiu Rabinului;   Un suras pentru Virgil Ierunca, la aniversare;   Misterioasele marii nedreptati intelectuale;   Pacala, Omul lenes si etica muncii la romani;   Cum am spanzurat-o pe Emma Bovary;   Ceausescu, obsesia nemarturisita a romanilor si misterul comunismului romanesc;   Un psiholog in temnitele comuniste.    Fragment din volum:       “La saisprezece ani de la caderea regimului comunist, problema complicitatilor cu fosta Securitate a populatiei „civile" pare mai greu de abordat decat la cincisprezece ani distanta de evenimente si mult mai greu decat la paisprezece. Avem toate motivele sa credem ca pe masura ce trece timpul aceasta dificultate creste si rezolutia problemei va fi imposibilitatea de a o rezolva. Eu una am sperat o vreme ca epuizarea tuturor fondurilor alocate cauzei ar putea fi o iesire onorabila. Nu e cazul. Fonduri vor fi pana la sfirsitul veacurilor, fiindca pana atunci contribuabilii vor plati impozite, care se vor redistribui si pentru cauze onorabile. Iar dosarele fostei Securitati sunt cea mai onorabila dintre cauze. Sunt insasi onorabilitatea. De unde lefurile de la CNSAS despre care nu prea poti sa vorbesti deschis, daca nu vrei sa devii susceptibil de una dintre urmatoarele banuieli: 1. faci parte din categoria celor pentru care relatia cu fosta Securitate e o amintire urata din tinerete, de care CNSAS-ul prin insasi existenta lui, nu te lasa sa uiti; 2. esti situat de aceeasi parte a baricadei, solidar si chiar simpatizant ai catorva dintre membrii luati in parte, ai CNSAS-ului, si desigur, cu cauza, dar prea atent la unele detalii si ignorant in privinta altora, faci criticandu-i, jocul adversarului. 3. esti de saisprezece ani adeptul infiintarii unor organisme — bugetare!!! — menite sa igienizeze relatia noastra cu regimul comunist, dar nefiind cooptat in ele, atitudinea ta e deformata de invidie; 4. orbit de propria-ti obsesie, ignori realitatea si traiesti in trecut, si speri in chip ridicol sa-ti faci auzita vocea desi, sondajele o spun, populatia in general, nu este interesata de dosarele fostei Securitati.      Acestea fiind zise, propun ca simpla ipoteza de lucru ideea ca exista si oameni pe care-i intereseaza dosarele fostei Securitati si care nutresc convingerea ca fara clarificarea relatiei noastre cu trecutul nicio Europa si niciun NATO nu ne vor fi de niciun folos." carti publicistica

Gand si cuvant – cugetari ale personalitatilor din Basarabia (1940 -2012) Selectie text: Ala Bujor   Cartea cuprinde circa 3000 de reflectii la 300 de subiecte, exprimate de peste 100 de personalitati din Basarabia. Gand si Cuvant – o carte-puzzle – o incercare inedita de a recrea tabloul gandirii din Basarabia (1940-2012). Cugetarile incluse in carte au fost adunate, farama cu farama, de prin tot ce a fost scris sau rostit de peste o suta de personalitati, maestri in domeniile lor de activitate: scriitori, ziaristi, pictori, actori, compozitori, interpreti, savanti, politicieni. In virtutea faptului ca oamenii de litere au avut la indemana foaia de hartie si ca menirea lor este de a cugeta, in proza sau vers, ei ne-au lasat o bogatie de ganduri, fapt care explica de ce dominanta acestei lucrari este cea literar-publicistica. In prezenta carte sunt incluse reflectiile „batranilor”, ale celor „care au fost” (L. Deleanu, G. Meniuc, V. Coroban, M. Grecu etc.), dar si ale „tinerilor” (Em. Galaicu-Paun, D. Crudu etc.), trecuti si ei de varsta frageda, iar puntea intre aceste doua generatii e reprezentata de „generatia de aur” a culturii basarabene (Gr. Vieru, Vl. Besleaga, I. Vatamanu, E. Loteanu, N. Sulac etc.). Or, miscarea de eliberare nationala a inceput chiar din primii ani de ocupatie sovietica si s-a manifestat, in primul rand, ca o rezistenta prin cultura, pastrand nealterat Gandul si Cuvantul in rostire stramoseasca.   Totusi, reflectiile selectate depasesc cadrul strict al contextului national si istoric, incadrandu-se in formatul cugetarii general-umane. Astfel, cititorii vor afla ce s-a spus despre libertate, popor, limba, dragoste, femeie, bine / rau, viata / moarte si despre multe altele. La sfarsitul volumului sunt date prezentari succinte ale vietii si activitatii personalitatilor incluse. Indicele tematic anexat va ajuta cititorul sa se descurce in labirintul cartii. publicistica

„Oamenii nu vorbesc decit despre ceea ce ascundem”, observa, nu fara amaraciune, Cioran, adaugind: „Dac-am comis o greseala in trecut, cu cit o marturisim mai putin, cu atit ceilalti revin asupra ei si-o comenteaza”. Filosoful roman refugiat la Paris si devenit unul dintre marii autori de limba franceza stia ce spune: in Franta, el a fost permanent in situatia de a-si ascunde trecutul romanesc, adica articolele politice extremiste si volumul Schim-barea la fata a Romaniei (1936). Cartea Martei Petreu reconstituie, minutios si documentat, circumstantele filosofice si istorice care l-au dus pe tinarul Cioran la o optiune politica extremista si analizeaza insolita sa combinatie de idei —de extrema dreapta legionara si de extrema stinga bolsevica —, aducind dovezile despartirii de trecutul sau „deocheat”.  Cuprins: Convertirea politica a lui Cioran. Noiembrie 1933 Doctrina legionara Doctrina legionara si intelighentia interbelica Filosofii paralele: Spengler si Cioran Critica fizionomica a Romaniei” Filosofii paralele: Lovinescu si Cioran Problema „strainilor” „...gindul unei alte Romanii Cioran sau un trecut deocheat Cioran in peisajul ideologic romanesc Pasii sofistului carti publicistica

Ion Agarbiceanu  Dimitrie Anghel  Tudor Arghezi  I.A. Bassarabescu  N. Batzaria  Nicolae Banescu Andrei Barseanu Al. Bratescu-Voinesti Elena Farago Emil Garleanu  Octavian Goga Nicolae Iorga Simion Mehedinti Ion Minulescu Cincinat Pavelescu Cezar Petrescu Sextil Puscariu Liviu Rebreanu Mihail Sadoveanu  Henri Stahl  Zaharia Stancu G. Topirceanu Tudor Vianu si multi altii. carti publicistica

Paginile Apelului catre lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru ca au fost puse pe hartie sub febra urgentei de a evacua trecutul si sub teama ca ar putea sa ni se intample ceea ce intre timp ni s-a intamplat. Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societati invinse si, confruntat cu ceea ce a urmat si cu momentul in care ne aflam, un document al triumfului lichelelor. El este totodata un proiect tipic de intelectual umanist (si iluminist), care crede ca o lume poate fi schimbata cu ajutorul cuvintelor. De aceea, in cele mai multe dintre paginile acestei carti care are ca tema o miza a istoriei, cuvintele sunt incinse la rosu, sunt patetice, sunt fortate sa isi atinga limita, sunt urlate, imprecate, alearga pe scena despletite si se bat cu pumnii in piept. Si, pentru ca intre timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt in aceeasi masura tragice si ridicole. Cu ce disperare am vrut atunci, cativa dintre noi, sa mutam cursul lucrurilor in directia cea buna! Iar «directia cea buna» — de asta nu ma indoiam nici o clipa, asa cum nu ma indoiesc nici acum — trecea prin eliberarea societatii romanesti de figura emblematica si dominatoare a lichelei iesite din comunism si care se pregatea acum sa faca din nou istorie. publicistica

    Testamentul unui mare ganditor, o colectie de eseuri sincere si pline de intelepciune de la autorul cartilor Europa postbelica. O istorie a Europei de dupa 1945 si Reflectii asupra unui secol XX uitat. Reevaluari, descriind o cariera de implicare intelectuala extraordinara.     Prima colectie de eseuri a lui Tony Judt, Reevaluari, se concentra asupra Europei secolului XX in istorie si memorie. Acum, in Cand se schimba lucrurile, vaduva lui Tony Judt, istoricul Jennifer Homans, a adunat eseuri importante de pe parcursul intregii cariere a lui Judt, care fac cronica atat a evolutiei gandirii sale, cat si a consistentei remarcabile a angajamentului sau pasionat si a elanului sau intelectual. Fie ca subiectul este saracia intelectuala a noii istorii sociale, orbirea voita a memoriei colective franceze cu privire la ceea ce li s-a intamplat evreilor din aceasta tara in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sau provocarea morala aruncata Israelului prin asa-zisa problema palestiniana, maretia operei lui Tony Judt sta in combinatia de onestitate fara concesii, inteligenta intelectuala si claritate etica. Cand se schimba lucrurile exemplifica utilitatea, chiar necesitatea, de a fi atenti la istorie si de a nu lasa fictiunile ieftine sa ii ia locul. O demonstratie empatica a puterii unui mare istoric de a le conecta mai profund la lume asa cum a fost, cum este si cum ar trebui sa fie. Un punct final potrivit pentru o opera extraordinara. carti publicistica

Daniel Ciurel abordeaza, intr-o maniera proaspata si tentanta, un sector relativ putin investigat al creatiei eminesciene: cel publicistic. Inarmat cu achizitiile criticismului retoric traditional si ale neoretoricii, cu lecturi extinse in domeniul argumentarii mediatice, cu o cunoastere exemplara a tehnicilor jurnalistice de persuasiune, Daniel Ciurel identifica intr-un corpus vast de texte strategiile retorice abordate de Mihai Eminescu de-a lungul carierei sale de publicist. Forta persuasiva a articolelor eminesciene, demonstreaza autorul, provine din credibilitatea si autoritatea discursului (ethos), din apelurile la pasiunile audientei (pathos) si din structurarea logica a argumentelor (logos). Ethos-ul se manifesta prin strategii retorice precum: asumarea diverselor persona, argumentele autoritatii, strategiile citarii si strategiile prevenirii. Cititorul acestei carti poate descoperi cum Eminescu isi asuma diverse ipostaze retorice, intre dimensiunea stiintifica, pozitiva, savanta, cu trimitere la logos, cea vizionara, profetica, tributara pathos-ului si pana la atitudinea satirica sau didactica, vizand ethos-ul. Pathos-ul se manifesta prin procedee precum sermo (oralitatea), strategiile dialogice si interogative, strategiile comuniunii, amplificarea retorica si strategiile reprosului si amenintarii. Argumentarea retorica (logos) apeleaza la rationamente verosimile prin deductie, inductie, analogie si metafora. Cele trei mari articole de doctrina (Influenta austriaca asupra romanilor din Principate, Icoane vechi si icoane noua si Studii asupra situatiei) corespund celor trei etape ale publicisticii eminesciene, continand esenta gandirii lui sociale si politice, dar cuprind si principalele structuri retorice din opera jurnalistica. Demersul critic se incheie cu analiza strategiilor satirice, polemice si pamfletare, partea cea mai vie a publicisticii eminesciene, o adevarata literatura de idei. Din perspectiva apelurilor persuasive, satira mizeaza prioritar pe ethos, polemica este centrata pe logos, in timp ce pamfletul recurge prioritar la pathos. - Maria Cernicova-Buca publicistica

1990. Vremea in schimbare. Interviuri dupa 30 de ani Interviuri cu: Mihai Ursachi, Neculai Spirilote, Dan Petrescu, Vasile Gogea, Virgil Magureanu, Al. Paleologu, Paul Goma, Mircea Iorgulescu, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, Mihai Dinu Gheorghiu.   Imaginea de atunci a fost cea pe care cred ca au avut-o toti – si noi romanii, si intreaga Europa, si intreaga lume. De entuziasm pentru o izbucnire care avea un caracter eroic, fermecator. Tot tineretul in blugi, cu vorbele sale de spirit, cu gratia sa juvenila, asumind si infruntind primejdia, opunindu-se mitralierelor si carelor de asalt, cu umor si fara frica, cu o eleganta pe care as numi-o mozartiana. Pentru ca, la ei ca si la Mozart, era gratie si farmec si frivolitate aparenta pe o tema fundamentala care era moartea. Lucrul asta nu putea sa nu ne exalte si, dintr-odata, noi, toti romanii, dintr-odata, printr-un singur gest, ca printr-o bagheta magica, am fost vindecati de cumplitul nostru complex al lasitatii. - Al. Paleologu publicistica

Ciprian Chirvasiu nu este publicist, ci scriitor. Oriental prin vocatie si gene, viseaza cu interlocutorii sai carora le stie raspunsurile si de care se apropie prin inchipuirea duioasa ca ar fi om comun... carti publicistica

    Volumul 1 contine corespondenta lui Dinu Lipatti cu profesorii sai: Mihail Jora, Florica Musicescu, Nadia Boulanger.     "In ziua de 19 martie 2017 se implinesc 100 de ani de la nasterea lui Dinu Lipatti, pianist de geniu si compozitor de mare talent. In perspectiva timpului, Lipatti continua sa existe in constiinta internationala drept unul dintre simbolurile culturii romanesti, alaturi de George Enescu, Constantin Brancusi, Mircea Eliade si Eugene Ionesco.     Marele pianist si compozitor roman avea un adevarat cult pentru corespondenta. Scrisorile adresate profesorilor sai si unui mare numar de personalitati din prima jumatate a secolului XX sau prietenilor si familiei sunt documente de o exceptionala valoare umana si artistica.     Publicarea acestor scrisori, in mare parte inedite, pune la dispozitie iubitorilor distinsului artist si a publicului larg posibilitatea cunoasterii vietii, activitatii si aspiratiilor unuia dintre cei mai importanti reprezentanti ai muzicii romanesti si universale." - Grigore Bargauanu carti publicistica

Comedii la portile Orientului - Editia a IV-a Ce inseamna, de fapt, Comedii la portile Orientului? Inseamna mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra subrezeniilor indigene, verva cotropitoare, limbaj luxuriant si un farmec al rostirii care nu se obtine din dictionare si compendii. Aveti de-a face, asadar, cu un volum de gala. Rostul lui e sa ne binedispuna si sa ne reconecteze la literatura pura. Caci, dincolo de eventuala lor miza pedagogic-moralizatoare, Comediile asta sunt: bucati sau, mai degraba, bucate literare, din care nu lipseste nici o mirodenie si care alcatuiesc un ospat inubliabil. Andrei Plesu descrie o Romanie fara fard, dezbracata de sclipici si livrata cu toate scrantelile, ezitarile, boacanele, excesele si abdicarile ei postdecembriste. O Romanie haotica si deliranta, ambigua si abrupta, hazlie si inconsecventa. Un spatiu al candorilor si al coniventelor, al farafastacului pompos si al formei fara fond. Fragment din cartea "Comedii la portile Orientului" de Andrei Plesu: "cateva specii de imbecili   Ca si moartea, imbecilitatea e democratica: nu distinge intre saraci si bogati, intre prostime si aristocratie, intre est-europeni, vest-europeni si americani. Cu alte cuvinte, intalnesti imbecili peste tot si la toate nivelurile. Imbecilitatea are imaginatie: ea valorifica in chip diferentiat resursele de intunecime ale fiecarui individ si ale fiecarei natii, asa incat rezultatul sa fie sau sa para multicolor. In latura ei cinica, nocturna, orice calatorie este o explorare a imbecilitapi universale: descoperi neincetat noi variante si le percepi mai limpede pe cele de-acasa. Din America, de pilda, imbecilul roman mediu se vede foarte bine decupat, ca o umbra chinezeasca perfecta, ca o efigie. El straluceste prin cateva indemolabile certitudini: e sigur ca e destept, e sigur ca vreme de cinci sute de ani a aparat Occidentul de turci si e sigur ca e victima unei conspiratii mondiale. Imbecilul roman mediu se identifica intim cu toate gloriile neamului. El a castigat la Calugareni, el a murit la Marasesti, el i-a batut pe americani la fotbal. Ca atare, pretinde un respect unanim, neconditionat. Are aerul ca e credincios; in realitate, mai mult decat sa creada in Dumnezeu, el e ocupat sa demonstreze ca Dumnezeu crede in el, in el mai mult decat in altii. Cum altfel s-ar explica virtutile exceptionale cu care a fost daruit? E un unicat pretios, lume de moftangii. Asta nu inseamna ca imbecilul roman mediu nu are si oarecare insatisfactii: in perioada de tranzitie mai cu seama, el percepe dezghetul ca pe o disolutie. E trist ca nu se conserva „realizarile" anterioare („rod al muncii si suferintei noastre") si reuseste sa intoneze un „ce" ironic ori de cate ori se refera la „privatizare" (si „privatizati"), „democratie", „economie de piata" sau „FMI". Imbecilul roman mediu declara frecvent ca „orice s-ar zice, Ceausescu a fost un patriot" si ca Vadim Tudor „o fi cum o fi, dar in chestia ungureasca are dreptate"." publicistica

Umberto Eco si-a publicat primul roman, Numele trandafirului, cind avea aproape cincizeci de ani. Dupa mai bine de doua decenii, Confesiunile ofera o retrospectiva a activitatii sale de romancier si prezinta modul in care isi construieste operele, de la alegerea perioadei si a locului in care plaseaza actiunea pina la „asamblarea” imaginilor si a episoadelor. In imbinarea de real si imaginar sint prinsi si cei aflati in afara acestor lumi inventate. De ce ne impresioneaza lacrimile unui personaj? In ce masura Anna Karenina, Gregor Samsa si Leopold Bloom „exista”? Eco face o subtila analiza a operei literare, surprinzindu-ne din nou cu teoriile sale despre arta fictiunii, placerea lecturii si puterea cuvintelor.   Scrierea de la stinga la dreapta Ce este scrierea creativa? Dubla codificare Autor, text si interpreti Citeva remarci despre personajele de fictiune Ontologie versus semiotica Liste personale Definirea prin lista de proprietati versus definirea prin esenta publicistica

Cea mai mare afacere din toate timpurile. Cum a pariat John Paulson impotriva pietelor si a facut 20 de miliarde de dolari  In 2006, John Paulson, managerul unui fond speculativ, a prezis un eveniment pe care putini il anticipau: piata ipotecara avea sa se prabuseasca in scurt timp. Gregory Zuckerman prezinta povestea lui si a altor outsideri – investitori putin cunoscuti – din lumea investitiilor care ii impartaseau viziunea sceptica, reusind sa obtina in final castiguri de miliarde de dolari. Scrisa de un triplu castigator al Premiului Gerald Loeb, cea mai inalta distinctie oferita unui jurnalist in domeniul economic, Cea mai mare afacere din toate timpurile este istoria fascinanta a bulei pietei ipotecare si a neputintei celor de pe Wall Street de a prevedea iminenta criza economica.   Zuckerman este un jurnalist de prima marime, capabil sa explice pe intelesul tuturor lumea complexa a creditelor ipotecare. Pe alocuri, Cea mai mare afacere din toate timpurile se citeste ca un thriller. – New York Times   In Cea mai mare afacere din toate timpurile, Zuckerman arata cum Paulson si alti outsideri au dat lovitura anticipand dezastrul si profitand de pe urma lui. O poveste fascinanta. – Business Week   Cea mai valoroasa expunere a bizarelor si captivantelor evenimente care au dus la criza financiara. – Michael Lewis   De departe cea mai buna carte despre criza financiara. – Malcolm Gladwell  publicistica

Descoperit dupa moartea lui N. Steinhardt, Calatoria unui fiu risipitor i-a surprins pe cei obisnuiti cu volumele de critica literara sau cu accente memorialistice ale acestuia. Departe de a face referire la cunoscutul episod biblic, scrierea e una de fictiune. Romanul povesteste calatoria unui „copil modern“ in propria familie: un tinar evreu relateaza aventurile rudelor si prietenilor sai burghezi – personaje ciudate, adesea nu tocmai morale. Acest periplu al protagonistului in cautarea unui timp pierdut e un prilej pentru a descrie fascinante scene de salon, dar si pentru a satiriza inalta societate. Scris inainte de convertirea autorului la ortodoxie, Eseu romantat asupra neizbinzii a fost comparat adesea cu fanteziile narative ale lui Mateiu I. Caragiale sau Ionel Teodoreanu. Structura cronologica si cugetarile despre firea omului, despre idealurile sau temerile sale si despre felul in care isi poate depasi conditia anticipeaza scenariul Jurnalului fericirii. publicistica

In anul 1938, marele industrias si om de afaceri Nicolae Malaxa a ridicat, in partea de rasarit a Bucurestiului, prima fabrica din sud-estul Europei si una dintre cele mai mari de pe continent, care urma sa produca tevi fara sudura din oteluri-carbon si slab aliate. Tehnologia folosita in noua fabrica era una revolutionara — cea mai noua si mai productiva din lumea acelor timpuri. Denumirea fabricii nou-infiintate: Uzina de Tuburi si Otelarii „N. Malaxa" S.A.R. Dupa nenumarate peripetii — printre care demon-tarea ei completa si evacuarea din Bucuresti, jefuirea, de catre fosta Uniune Sovietica, in contul datoriilor de razboi, a unuia dintre cele mai mari, mai noi si mai modeme laminoare din Europa cu care fusese dotata uzina, iar apoi remontarea, repunerea in functiune a utilajelor si reconstructia de dupa bombardamentele din timpul razboiului uzina a fost nationalizata de comunisti. Denumirea primita dupa nationalizare: Uzina de Tevi „Republica" Bucuresti. Ulterior, timp de peste 40 de ani, cat a stat in proprietatea statului, uzina a devenit cunoscuta si recunoscuta, apreciata si respectata in toata lumea. carti publicistica

Prezentul volum de corespondenta contine scrisorile pe subiectul „Mircea Eliade” schimbate intre Maitreyi Devi si profesorul american Mac Linscott Ricketts (fostul student si biograful american al lui Eliade) in intervalul 1976‑1988. Scrisorile contin detalii despre viata celei cunoscute noua, romanilor, ca „personajul” Maitreyi Devi, dar si amanunte referitoare la perioada in care Mircea Eliade s‑a aflat la studii in India. Scrisorile redau sentimentele amestecate ale femeii care l‑a inspirat pe Eliade si detalii surprinzatoare despre revederea celor doi (Maitreyi si Eliade), care a avut loc la Chicago in 1973. Volumul este completat cu cateva importante anexe. Mai intai, cateva cuvinte despre adevarata Maitreyi, asa cum numai fiul ei, Priyadarshi Sen, le putea scrie. Apoi, patru scurte scrisori semnate Maitreyi Devi si destinate lui Eliade, descoperite de Liviu Bordas in arhiva Eliade de la Regenstein Library Chicago. Un interviu realizat de Traian Penciuc cu profesorul indian Pabitra Sarkar, prezent la revederea de la Chicago din 1973, fotografii inedite si fragmente de manuscris din arhiva profesorului Mac Linscott Ricketts, dar si o fotografie pusa generos la dispozitia noastra de profesorul Basarab Nicolescu imbogatesc, de asemenea, volumul. - Mihaela Gligor publicistica

In august 2018, Greta Thunberg, in varsta de cincisprezece ani, a decis sa nu mearga la scoala intr-o vineri si sa protesteze pentru apararea planetei in fata parlamentului sudez . Si a doua vineri la fel. Si a treia. Apoi in fiecare vineri. Astazi este nominalizata la Premiul Nobel pentru Pace si actiunile ei au devenit o miscare globala impotriva crizei climatice, inspirand milioane de elevi sa faca greva pentru salvarea planetei noastre, fortand guvernele sa asculte.   Cartea prezinta o selectie din cele mai importante discursuri tinute de Greta Thunberg, tanara activista care a devenit vocea unei generatii schimband istoria recenta si documenteaza un moment extraordinar, fara precedent din istoria noastra invitandu-va sa va alaturati in lupta pentru justitia climatica: sa va treziti, sa raspanditi mesajul si sa faceti diferenta. Nimeni nu este prea mic sa aiba un impact si sa schimbe lumea, asadar faceti ceea ce puteti   Una dintre cele mai mari aparatoare ale planetei. - Barack Obama   Vocea unei generatii care se confrunta cu toata forta catastrofei climatice ... linistita, suparata si neinfricata, spunand adevar la putere. - Penguin Books   Cartea continua colectia de mediu a editurii Seneca, prima editura Verde din Romania. La editarea fiecarei carti reducem la minim consumul de resurse naturale si alegem procesele de productie cele mai prietenoase cu mediul. Asezarea in pagina este gandita astfel incat textul sa ocupe cat mai putin spatiu (si, implicit, sa se consume cat mai putina hartie), iar la tipar sa rezulte o cantitate cat mai mica de straifuri; incepand cu anul 2016, am folosit exclusiv hartie 100% reciclata, cerneala vegetala si tipografii acreditate FSC. Resturile de hartie rezultate in urma productiei sunt folosite pentru a produce alte obiecte: carnetele, carti postale, flyere, semne de carte etc.). carti publicistica

In Arta interviului, Lawrence Grobel povesteste cele mai interesante intamplari din cariera sa, dar si cele mai savuroase momente din lista sa lunga de interviuri cu actori care au primit Premiul Oscar, cu scriitori laureati ai Premiului Pulitzer sau cu sportivi celebri. Grobel explica pas cu pas ce presupune un interviu – de la munca de documentare, la retusurile finale –, astfel ca Arta interviului va fi un rasfat atat pentru jurnalisti, cat si pentru devoratorii de cultura. Asta noapte am avut un vis – se facea ca interviul pe care il facem acum avea atat de mult succes incat mi s-a propus sa ma las de actorie si sa fac interviuri. Si m-am gandit la cum o sa calatorim noi in jurul lumii pentru a face interviuri – ne astepta un periplu de sase saptamani, cu cate trei interviuri pe zi. Al Pacino, intr-un interviu cu Lawrence Grobel Larry Grobel, celebru in randul jurnalistilor si numit „intervievatorul intervievatorilor”, a scris nenumarate biografii – printre care Truman Capote, Marlon Brando, James Michener si familia Houston – si articole pentru Rolling Stone, Playboy si New York Times. Si-a petrecut cei 30 de ani de cariera incercand sa convinga persoane dificile sa vorbeasca deschis. In Arta interviului, autorul ofera tot felul de sfaturi despre cum poate fi obtinut un interviu bun si le ofera cititorilor o imagine de culise din timpul interviurilor sale, in cadrul carora a primit raspunsuri savuroase cum ar fi: Anthony Hopkins: Mie nu-mi place Shakespeare. Prefer Malibu.  Mel Gibson: Feministele nu ma plac, dar nici eu nu le plac pe ele.  Drew Barrymore: Ma rog la Dumnezeu ca atunci cand mor prietenii sa-mi fure trupul de la morga si sa dea o petrecere.  Bob Knight: Vreau sa pleci de aici. Si vreau si nenorocitele alea de casete!  Anthony Kiedis: In 1973, cand aveam doar 11 ani, am fumat iarba cu tata... S-a gandit ca astfel imi va oferi posibilitatea unei experiente revelatoare asa cum alte dati imi oferea romanele lui Hemingway sau filmele lui Woody Allen. „Interviul – conversatia in care unul intreaba si‑l asculta pe celalalt – e baza relatiilor interumane. Din acest motiv cred ca Arta interviului nu este o carte doar pentru jurnalisti sau pentru oamenii din comunicare, ci si pentru cei care vor sa invete sa‑i asculte pe ceilalti ca sa inceapa sa fie ascultati.” – Cristina Bazavan, din prefata editiei in limba romana Fragment din carte: "Cum sa-i faci pe cei carora le iei interviu sa aiba incredere in tine Sa luam o situatie: esti pe punctul de a te intalni cu cel caruia ii vei lua interviul. Interlocutorul tau e prudent - in fond, este pe cale sa-si puna sufletul in mainile tale. E posibil sa fi citit cate ceva din interviurile tale anterioare, dar nu te cunoaste personal. S-a ars de cateva ori inainte si nu are incredere in tine, dar e firesc sa fie asa. Ii zambesti. Daca ai timp, povesteste-i ceva personal - fa tot ce poti ca sa se relaxeze. Nu incepe sa iei notite din primul moment, nu porni imediat reportofonul, stati vorba, pur si simplu. Incearca sa-i demonstrezi ca nu esti un monstru, ca nu-i esti dusman, ca nu te afli acolo ca sa-ti cladesti reputatia pe seama remarcilor lui egoiste si rautacioase. Esti acolo doar ca sa-ti faci cat mai bine meseria si vrei ca interlocutorul sa coopereze cu tine, tot asa cum coopereaza cu un partener de afaceri sau cu un regizor. Daca totusi nu reusesti sa-i castigi increderea, incearca macar sa obtii cateva afirmatii egoiste si rautacioase, pentru ca altfel interviul va fi plictisitor si tern si s-ar putea ca pe viitor sa nu mai capeti alte angajamente. Vorbind despre vremurile in care era un singuratic, Warren Beatty mi-a spus ca majoritatea jurnalistilor cu care statuse de vorba nu voiau doar sa-i ia un interviu; adesea aveau cate un scenariu pe care isi doreau ca el sa-l citeasca sau experiente fizice pe care sperau sa le impartaseasca cu el. In cele din urma, Beatty ajunsese sa se teama de oricine voia sa stea de vorba cu el. Si nu e singurul. Pe de alta parte, cine l-ar putea invinovati pe jurnalistul care scrisese acel scenariu, care i-ar fi putut aduce o gramada de bani, odata ce o mare vedeta ar fi jucat in filmul facut dupa el? In fond, jurnalistul ajunsese sa intervieveze una dintre acele vedete care i-ar fi putut schimba viata, asa ca de ce sa nu-i arate si scenariul cu pricina, odata interviul incheiat? Fireste ca vedeta respectiva va fi politicoasa si va spune ca-l va citi. In fond, tocmai ce a stat de vorba cu tine o ora sau doua pentru interviul pe care il doreste ziarul sau revista la care lucrezi si n-ar vrea sa te supere spunandu-ti adevarul: anume, ca nu-ti va citi scenariul si ca, de fapt, il scoate din sarite ca i l-ai adus. " publicistica

Cititi aici si interviul acordat de Teodor Baconschi blogului Libris. „Spiritual vorbind, Teodor Baconschi e un conservator de vana crestina privind cu mefienta la spectacolul modernitatii. Superstitia progresului il irita, laicizarea crescanda o deplange, tirania mass-media o repudiaza, iar exhibitionismul de pe retelele de socializare il predispune la stenahorie. In fond, nu se simte in largul lui in epoca noastra, avand ceva dintr-un intrus care nu poate rezista prezentului decat criticandu-l. Numai ca in Teodor Baconschi intalnim un critic moderat, fara vehemente polemice, tonul sau neatingand vreodata intensitatea diatribei. Mai mult, autorul nu are predispozitii elegiace si nu-l poti banui ca aureste trecutul in numele anomaliilor prezentului. De altminteri, de la un intelectual care si-a dat doctoratul cu o teza despre tema rasului in patristica greaca nu te poti astepta la mina posaca a unui observator atrabiliar, care zugraveste totul in tente negre. Teodor Baconschi nu e un spirit morocanos otravit de amaraciune, ci o fire mansueta judecand cu clementa aberatiile contemporane. In ciuda stramtorarii sufletesti pe care o resimte in mijlocul epocii, i se potrivesc cuvintele pe care Carl Schmitt, intr-un acces de luciditate sufe­rinda, le scria in franceza in jurnalul tinut in anii de ocupatie: «Tout ce qui arrive est adorable».“ - SORIN LAVRIC   „Necunoscuti noua insine si altora, cucerim pas cu pas un spatiu necunoscut lui insusi si noua insine. S-ar spune ca necunoscutul nu se opune cunoscutului, cat aptitudinii de a recunoaste. […] Admit ca pozitiile rigid «traditionaliste» au defectul paseismului. Ele preamaresc banalitatea trecutului preferabil: «„inainte era mai bine», «un nou Ev Mediu» si celelalte. Or, atata timp cat trecutul recent duhneste de barbaria bolsevica, e aproape imposibil sa nu fii relativ multumit cu situatia prezenta. Cand vii din iad, purgatoriul e plin de miresme. […] Ca orice pesimist care se respecta, nutresc inca speranta ca scandaloasele patologii ale spiritului comunitar pot fi vindecate: prin curajul de a pipai cauzele sale profunde, dar si prin satirizarea noului conformism «religios», intim legat de postmodernitatea dogmatica si de absolutizarea tuturor «drepturilor», in detrimentul oricaror «responsabilitati». Invocarea generica a «drepturilor» e doar o sursa de flaterie narcisica. Intr-un asemenea aranjament unilateral, locul cetatenilor lucizi e ocupat de «idiotii utili», care nu mai sunt aserviti prin ucaz (ca inainte de 1989), ci prin betia «opiniei» fara urmari. Se cuvine sa trecem de la democratia originala, la cea originara, care asaza cetateanul in mijlocul cetatii. Daca vom continua sa ne exercitam «drepturile» in detrimentul cadrului teologico-politic furnizat de natiune, daca tirania majoritatii hipnotizate se va agrava prin deriva parlamentarismului demagogic, atunci partea asiatic-infantila a sufletului nostru colectiv o va sufoca pe cea europeana, maladiv slabita de comunism.“ - TEODOR BACONSCHI publicistica

Reunesc intr’un volum o seama din articolele publicate in revista „Tara Noastra”. Sunt pagini smulse din sbuciumul cotidian, crimpeie din risipirea de suflet pe care o cer problemele noastre de existenta. Toate se reduc la un principiu fundamental de viata, la ideia nationala, misterul de procreatie a acestui neam si singura lui formula pentru ziua de miine. Astazi, cind totul este inca in prefacere, cind societatea noastra neinchegata e mustul care fierbe, numai acest crez ne poate tine in picioare. E un fenomen de sanatate a neamului ca noua generatie intelectuala afirma aceasta dogma si porneste la drum cu lozincile ei. E o garantie ca din fierberea actuala vor iesi biruitoare adevarurile noastre organice si ca drojdia se va duce la fund. Cu nadejdia marilor premeniri inchin cartea mea tinerei generatii. publicistica

Mereu dispus sa se intoarca pe firul memoriei, Octavian Paler evoca locuri, oameni si credinte care i-au influentat viata sau modul de a gindi. La Bruxelles, are senzatia permanentei infruntari intre trecut si prezent, incarnate in Contele de Egmont si Manneken Pis. La Atena, Parthenonul si zidul lui Temistocle ii prilejuiesc meditatii despre frumos si utilitar. Amintirile de calatorie se impletesc cu episoade memorialistice, cu discursuri imaginare ale lui Nero, Socrate sau Giordano Bruno, cu descrieri ale operelor lui Leonardo, Velazquez sau Rembrandt, intr-un tablou plin de culoare si, adesea, de nostalgie. Din cuprins: Un joc serios Amintiri dintr-o mahala La Teba, mult dupa moartea sfinxului  Decadenta lui Don Juan Surisul lui Voltaire Un vis cu Pilat din Pont Zodia racului Violenta calmului carti publicistica

Din cuprins: - Rusaliile si Sfantul Duh la Bruxelles; - Basescu si puterea oculta a flacarii violet; - Craciunitele sexy; - Sfantul Valentin. De la iubirea de Dumnezeu la vibratoarele superexcitante; - Avatar si reactivarea religiozitatii cosmice; - Anul 2012 sfarsitul lumii? - Noul cod al lui Dan Brown: Simbolul pierdut; - Filosofii creatiile de lux ale scolii de tampiti? - Creierul "un organ oarecum indispensabil capului"; - Universitarul roman un "negru" pe plantatie? Cartea de fata cuprinde editorialele publicate de autor in cotidianul Ziua de Iasi, in intervalul noiembrie 2008 - ianuarie 2010. Nicu Gavriluta observa foarte bine cum in peisajul comun si aparent insignifiant al vietii noastre cotidiene irump forme derivate (ca sa nu spun decazute) ale sacrului. Se impun fantasme si simbolisme noi, unele chiar stranii, legate de acele sarbatori laice care angajeaza omul mai ales in "saturnalii" domestice, spectacole si petreceri in piata, shopping pana la epuizare si show-uri pe ritmuri pop, cadouri swarovski si un vacarm popular organizat pana in cele mai mici detalii. Se adauga acestui peisaj prezenta unor idoli de o saptamana si a unor vip-uri de o noapte, "craciunite sexy", profeti de mahala, lideri aparuti oarecum din neant si vizionari ieftini ai balamucului general. Exista in continuare o foame uriasa de ocult si fantastic, o nevoie elementara de a seduce si de a fi sedus, forme noi ale fricii colective, spaime ce nasc placeri ascunse, ritualuri laice ivite in spatiul unei istorii deschise si cosmopolite. Mai mult decat atat, exista astazi destule forme ale prostiei, unele din ele acceptate ca absolut normale si aduse treptat in stadii aproape institutionalizate. La acestea din urma autorul se opreste destul de mult, din motive cA¢t se poate de serioase, O tipologie a prostiei colective, in lumea de astazi, devine astfel posibila si, probabil, utila, in masura in care mai putem crede intr-o terapeutica sociala a ei. Insa toate acestea, cum am incercat sa spun mai sus, reprezinta pentru autorul cartii simptome ale unei patologii care se cere bine descrisa. De altfel, cartea de fata se subintituleaza Sociologia patologiilor cotidiene. Mai mult chiar, fiecare din cele 4 sectiuni in care este delimitata are in vedere o specie distincta de patologie cotidiana: patologia vietii politice, cea a sacrului, patologia vietii religioase si cea sociala ca atare. Concluzia este una singura: " mama prostilor e mereu gravida "! Stefan Afloroaei carti publicistica

Acest volum editat de pr. Dorin-Demostene Iancu aduce la lumina scrisori ale Patriarhului Justinian Marina care evidentiaza aspecte precum caracterul sau de filantropic, dar si de patriot.   Totodata, lucrarea contine scrisori care evidentiaza latura de luptator a Patriarhului in perioada regimului comunist, dupa cum relateaza chiar editorul in Prefata volumului: „Faptul ca Biserica noastra a reusit sa supravietuiasca, in conditii in care nu parea sa aiba nicio sansa, se datoreaza exclusiv acestui providential Patriarh”.   Parintele Dorin-Demostene Iancu a cuprins in volumul de fata scrieri din corespondenta Patriarhului Justinian cu personalitati importante precum: T. M. Popescu, Nicolae Neaga, Andrei Scrima, ministrii ai vremii respective, dar si cu oameni simplii care i-au cerut ajutorul. publicistica

publicistica

Carte disponibila fara autograful autorului. „Exasperare, revolta, delir? Cite ceva din toate, dar sub semnul unei frici spasmodice de cliseu, de uniformizare, de confuzie impacata cu «cimpanzeii carnivori» (alte vietuitoare evocate de autor cu aceeasi greata sufocanta fiind libarcile si diversi gindaci umezi si puturosi). Nu e de mirare ca autorul acestei carti e fascinat de pumnale si poarta mereu cu el un «sis cu buton». Stie pe ce lume e, dar nu inceteaza sa se mire de ea, ca un martian strafulgerat de cosmarul vietii de pe Terra... Paginile cele mai bune din Copiii fiarei, tulburi de viziuni si proiectii sumbre (admiratia autorului pentru poezia Ilenei Malancioiu e mai mult decit estetica), din disperare se nasc. Nu stiu daca va rezolva sau nu in mod avantajos «problema genialitatii», insa Cristian Tudor Popescu imi pare a fi unul dintre cei mai proeminenti scriitori ai acestor ani.” (Mircea Iorgulescu) carti publicistica

Publicistica literara. Convorbiri literare, Curierul de Iasi, Timpul, Fantana Blanduziei Selectie, note si prefata de Catalin Cioaba si Ioan Milica A-l descoperi pe gazetarul Eminescu inseamna a trece peste cateva obstacole nevazute. Mai intai, faima sa de poet, care ne ispiteste sa credem ca tot ce a avut de spus a scris doar in vers. Apoi, varietatea deconcertanta a textelor publicistice, care-l descumpaneste pe cititorul de azi, parandu-i-se ca se pierde in noianul de relatari ale unor scene dintr-un alt veac. Se simte oare in ele spiritul lui Eminescu? Pe de alta parte, prea adesea s-a spus ca publicistica apartine mai mult unei ideologii decat autorului ei. Dar este acest lucru adevarat? Sau e doar o scuza pentru uitare? O voce se distinge totusi aici, aceeasi ca in marile poeme, daca avem rabdarea de a trece peste prejudecatile noastre hranite de nerabdare. Il vom descoperi pe scriitorul Eminescu, chiar si atunci cand rezuma stirile zilei, cand descrie faptul divers, cand redacteaza cronici de razboi sau cand polemizeaza. Aflam in aceste pagini un adevarat ziarist-regizor ce roteste caleidoscopul de intamplari al lumii si pune in miscare un cortegiu de imagini pline de nuante, vii si pregnante, indemnandu-l pe cititorul din orice epoca sa devina contemporanul sau. carti publicistica

Chipuri de lumina la Manastirea Varatec. Convorbiri cu Fabian Anton - Zoe Dumitrescu-Busulenga ( Maica Benedicta) Zoe Busulenga - un nume cu rezonanta in viata culturala a Romaniei. Fabian Anton a stat de vorba cu Zoe Busulenga, pe vremea cand aceasta era deja retrasa din lume, la Manastirea Varatec, sub numele de Maica Benedicta. Iar dialogurile sunt extrem de sugestive pentru cei dornici sa patrunda in universul literar romanesc - Maica Benedicta evoca fascinant figuri celebre ale literaturii romane in trecere pe la Manastirea Varatec:Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Gala Galaction, Steinhardt, Noica, Paleologu, George Toparceanu sau Mihail Sadoveanu. Este o carte pe care Maica Benedicta si-a dorit-o mult, din considerentul de a imortaliza marile personalitati ale aceste manastiri, pe duhovnicii, maicile, doctorii, pictorii, poetii si oamenii de seama ai Romaniei ce s-au oprit pentru oclipa sau mai mult la Minastirea Varatec. Convorbirile au fost realizate intre anii 1999 si 2004 si sunt ilustrate cu portrete mai vechi si mai noi ale vietii monahale si nu numai ale acestei manastiri. publicistica

Iubesc acest popor - Mihai Eminescu Cu ocazia comemorarii, la 15 ianuarie 2015, a 165 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, va prezentam cea mai recenta aparitiein colectia FID - Fapte, Idei, Documente, antologia Iubesc acest popor, de Mihai Eminescu.   Volumul cuprinde fragmente din articolele in care apar foarte sintetizat puse in evidenta marile directii din gandirea lui Eminescu, cu intentia de a sublinia actualitatea situatiilor descrise, stilul literar seducator, forta verbului. Textele sunt grupate pe teme si ordonate cronologic. carti publicistica

Isi bat joc de tine. Te fura, te invart pe degete, te mint. Iti castreaza legile si-ti rad in nas. Te fac sa-ti fie rusine sa scoti buletinul in aeroporturile lumii. Te trateaza cu dispret si, cand li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu presul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Saptamana de saptamana, zi de zi, ceas de ceas. Traiesti intr-o tara aflata in pragul cleptocratiei, intr-o democratura condusa de condamnati penal, de impostori si de analfabeti. Suporti zilnic rusinea de-a avea ministri care nu stiu sa scrie si sa vorbeasca nici macar in limba lor. Te revolti si iti strigi disperarea in piete. Iar uneori incerci sa scapi de sufocare razand. Macar cateva minute sau o ora. Orice om ii este teama, cartea-parastas a Romaniei dupa doi ani de guvernare PSD, e o amenda simbolica pentru partidul care mai are putin si isi ingenuncheaza tara. Dar nu numai. E in acelasi timp un instrument care masoara trei decenii de sperante inselate si de iluzii pierdute. - Radu Paraschivescu carti publicistica

Publicat in 1958, eseul lui Aldous Huxley este un comentariu pe marginea romanului Minunata lume noua, exprimind aceeasi viziune pesimista asupra vietii si angoasa indusa de progresul stiintific si tehnologic in detrimentul valorilor morale. Autorul constata ca previziunile sale din 1931, cind scria Minunata lume noua, se adeveresc mai repede decit era de asteptat, dobindind un caracter aproape inevitabil. Suprapopularea si supraorganizarea ameninta din ce in ce mai mult libertatea individului, iar incercarile de a contracara manipularea, propaganda mincinoasa si spalarea creierelor par sortite esecului. Fortele cu care ne confruntam sint poate prea mari pentru a fi invinse, conchide Huxley, dar „este de datoria noastra sa facem tot ce putem pentru a ne impotrivi lor”. carti publicistica

carti publicistica

Colectia Opera Omnia. Publicistica si eseu contemporan. carti publicistica

Iadul alb. De la Campulung la Cercul Polar. Doina Alexandru in dialog cu Titi Georgescu Regelui sa-i daruiesti viata si averea, dar onoarea este patrimoniul sufletului si sufletul ii apartine numai lui Dumnezeu. - acest motto il caracterizeaza integral pe eroul acestor povestiri. A fost dispus sa-si dea viata pe front in razboi pentru Rege si tara, averea din mosi-stramosi i-a luat-o statul comunist, dar onoarea nu i-a rapit-o nimeni, niciodata. Nu a acceptat sa-si calce juramantul depus ca sa-si scurteze macar cu o zi robia in Gulagul sovietic, iar sufletul si l-a pastrat neprihanit pe pamant aproape un secol, stiind ca apartine numai lui Dumnezeu.   Titi a platit cerbicia sa cu un deceniu de viata, din care 5 ani de patimiri in lagarele de la Cercul Polar. Amintirile lui Titi Georgescu - din paradisul natal bonom al Campulungului, pana la ladul alb de la Cercul Polar se intind pe aproape un secol. In balanta vietii sale, talerul celor 5 ani de prizonierat, de rob la rusi, injugat ca un animal la sanie, umilit, ros de foame, de plosnite si de soareci atarna mai greu decat restul lungii sale vieti. Povestea sa nu pornea din dorinta de a se mari pe sine, ci de a depune marturie. Parca ar fi vrut sa spuna „Am trecut si eu prin ladul Alb, vreti sa stiti cum a fost?" - Doina Alexandru   Toate fascinantele povestiri din prizonieratul din Uniunea Sovietica sunt pline, nu doar de adeseori inedite informatii istorice, ci mai ales de o constanta obiectivitate si moralitate, specifice generatiei din care a facut parte. Fara ura si partinire ne-a facut partasi nu doar la aventura tragica a unui tanar si eminent politehnician, ci mai degraba la drama unei intregi generatii de intelectuali romani care avea sa patimeasca in tara si peste hotare in numele unei moralitati nationale si crestine. - Sorin Vasilescu publicistica

O lume anapoda. Paradoxuri, mituri si crize in politica internationala Cartea insumeaza, pe aproape patru sute de pagini, eseuri si articole publicate (in perioada aprilie 2011 - mai 2013), in cea mai mare parte, in Ziarul de Iasi (recunoscut, pe buna dreptate, ca lider al presei iesene). Temele sunt foarte variate, dar, toate, se refera la relatiile internationale, la marile probleme si evenimente care domina si pun in miscare lumea de azi, si care, direct sau indirect, ne privesc si pe noi, romanii, si Romania. Am evitat, in general, sa fac previziuni - pentru ca lumea in care traim este de o complexitate deconcertanta care sfideaza orice previziune. In volumul Curierul diplomatic, am riscat unele estimari pentru viitor, dintre care unele s-au confirmat, altele nu, dar, una dintre ele (cea mai mare, de altfel), privitoare la sansa unui afroamerican de a ajunge la conducerea SUA, mi-a fost infirmata de istorie, in pofida tuturor rationamentelor cu grad inalt de probabilitate pe care ma bazam. De aceea, am numit acest al doilea volum de publicistica O lume anapoda, pentru a sublinia ca traim intr-o lume sucita, plina de surprize, de paradoxuri care sfideaza orice incercare de a ghici, cat de cat, viitorul. - Mihai Baciu Din Cuprins: Cum a ajuns Basescu nazist NATO si democratia Mitul unitatii arabe Moartea unui zeu Vina celui care se apara Pericolul galben Fratii musulmani si verii sionisti Ungaria cea pragmatica; O Primavara devenita Iarna Executia - mandria tarii Gesturi Reparatorii publicistica

Prefata de Emil Hurezeanu   Cu 16 fotografii din Coreea de Nord   Adelin Petrisor incearca sa schimbe registrul si sa transforme documentarul filmat in carte scrisa. Veti constata singuri daca a reusit. Oricum, notez cu placere ca teleagitatia lui contagioasa intra intr-un foarte nimerit contrapunct cu statica sumbra a celui mai interzis stat al planetei. Coreea de Nord este un fel de distopie infometata a absurdului ideologic cu bomba nucleara, asa cum, odinioara, un fost presedinte francez numea Uniunea Sovietica o Volta Superioara cu arma atomica. Cine ajunge azi in Coreea de Nord? Citeva zeci de ziaristi alesi pe sprinceana. Adelin Petrisor, dupa cum povesteste, s-a ales aproape singur. El surprinde inefabilul morbid al acestui topos carceral cu umor, bunavointa si reflex critic. Trasaturi indispensabile exploratorului de profesie fara polite de asigurare pentru intilnirea cu monstrii nonsacri. - Emil Hurezeanu carti publicistica

     Jurnal indirect III, alcatuit pe principiul precedentelor doua volume, cuprinde o selectie din articolele publicate, intre 2003 si 2007, in revista Romania literara. Se desfasoara in ordine strict cronologica paginile tiparite acolo sub rubrica Plecand de la carti, incepand cu luna noiembrie 2003. Fara a fi complet absenta, tonalitatii politice din volumele I si II i s-a pus acum surdina: comentarea unor carti de prim-plan aparute intre 2003 si 2007 reprezinta principala preocupare a autorului. carti publicistica

Northrop Frye, vorbind despre o „etica a schimbarii”, atragea atentia inca de la sfarsitul anilor ’60 – ani in care s-au extins la scara larga multe dintre experimentele si ingineriile sociale importate si in Romania dupa 1989 – asupra importantei protejarii continuitatilor structurale, a liniilor de forta culturale ale unei societati: „Adevaratul fundament al acestui sentiment al continuitatii timpului era, cred, sentimentul continuitatii institutiilor sociale. Secole la rand, omul occidental a fost sporit si civilizat de institutiile sale: doar continuitatea natiunii, a bisericii, a clasei sale sociale, a partidului, a genealogiei sau a breslei sale dadea vietii sale o dimensiune de mai mare importanta.   Pierderea increderii in permanenta acestor institutii, sau, mai degraba, in presupunerea ca sunt cumva mai bune tocmai pentru ca sunt permanente, a adus dupa sine o criza de stranie versatilitate. Nu e o criza politica sau intelectuala, sau religioasa: e toate aceste lucruri la un loc, o criza a spiritului. […] Motorul continuitatii institutiilor sociale este continuitatea cunoasterii si a procesului de invatare si, intr-o epoca in care proiectiile sociale nu se mai bucura de loialitatea nimanui, nu putem decat sa ne intoarcem la aceasta sursa a lor”.   Ceea ce a facut procesul de reforme (structurale si sistemice) ale invatamantului romanesc a fost, intr-o tara zguduita din temelii ca Romania trecuta printr-un comunism atroce pentru continuitatile istorice si un post-comunism haotic si iconoclast, tocmai sa ne rupa legatura cu acea sursa a proiectiilor sociale/ institutiilor permanente care e continuitatea cunoasterii si a invatarii. Ne-a taiat cu inconstienta sau cu sadism, deci, cu perversitate, ultima sansa de a redeveni o societate normala. - Mircea Platon carti publicistica

O lume in interviuri: pleci urechea si o auzi vorbind. Cu talent si rabdare, cu acea farama de eroism fara de care n-ar fi existat, in vechiul regim, si uneori nici in cel contemporan, literatura sau gazetarie adevarata, George Arion i-a transcris soaptele si tipetele, entuziasmele si disperarile, lasitatile si curajul, ceea ce nu tinea neaparat sa spuna si ceea ce nu putea sa taca. Pe scurt, istoria. In care reporterul intra odata cu lumea lui. - Nicolae Manolescu Iscoditor si ironic, manierat si obraznic, niciodata plicticos, George Arion isi poate aroga, cu justificata indreptatire, titlul de cel mai prolific si valoros autor de interviuri din publicistica romaneasca. - Revista Cuvantul 100 de interviuri cu 100 de personalitati — un spectacol plin de verva si culoare. carti publicistica

Ma uit in jur, rasfoiesc ziare, stau la televizor si constat ca problemele dintotdeauna ale vietii omenesti au fost evacuate. Despre drama se vorbeste mai curand in cheie telenovelistica, despre suferinta, in cheie clinic profilactica, despre idealuri si reusita — in cheie pragmatic corporatista. Avem puzderie de «manuale» care ne invata (in doi, trei, sau zece pasi) cum sa obtinem bunastarea launtrica si succesul profesional, avem nenumarate compendii de buzunar pentru deprinderea «tehnicilor» Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, in realitate, atentia noastra, reflexivitatea noastra au alte prioritati. Dincolo de o generala nevoie de «retetar», viata noastra interioara e pustie, amutita de urgente, de oboseala, de gata-facutul unei exterioritati sufocante, oferite, pana la indigestie, de scena publica. Am ajuns sa evacuam din spatiul nostru de comunicare tot ce priveste tulburarea noastra launtrica, zbaterea cotidiana, mereu nemarturisita, pe care suferintele, iubirile, spaimele noastre o intretin mocnit, dincoace de cuvinte. Nu ne rusinam sa «consumam», la lumina zilei, secrete de alcov «dezvaluite» de tabloide, sau de «picante» emisiuni de divertisment, dar suntem pudici cu sentimentele noastre, cu depresiile noastre, cu euforiile si nelinistile noastre. (Andrei PLESU) Fragment din lucrarea "Nelinisti vechi si noi" de Andrei Plesu "Oameni fericiti „Numai prostii sunt modesti" — era de parere Goethe. Se gandea, probabil, la oamenii inzestrati care, prin exces de timiditate, sau de spirit auto-critic, nu-si valorifica talentele. Pana la un punct, e adevarat ca a nu fi constient de calitatile, de potentialul tau e la fel de neinteligent pe cat este de neinteligent sa nu fii constient de limitele tale. Cunoscuta e si vorba (atribuita) lui Winston Churchill despre Clement Attlee, ministru in cabinetul sau din timpul razboiului: „E un om modest, si are multe motive sa fie..." Asadar, mereu, o asociere ironica intre modestie si precaritate functionala. intelepciunea autohtona merge insa, mai curand, in directia inversa: „Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul!" Carevasazica, prostul nu e modest. E tantos. E foarte multumit de sine. isi contempla euforic „realizarile", portretul, virtutile. Prostul dambovitean nu greseste, nu poate fi contrazis, nu poate fi „infrant". Are definitiv infipte, intre omoplati, aripile victoriei. E prost cu panas. Se iubeste, se admira, se simte de neinlocuit. Scena publica romaneasca e plina de asemenea exemplare, la toate nivelurile. Cati ministri si cati parlamentari ati vazut in Romania care sa admita, oricat de rar, ca au gresit, ca au batut campii, ca, in cutare disputa, au avut dreptate mai degraba adversarii? În cate discursuri publice ati auzit, fie si discret, un subton de incertitudine, de interogativitate, de tatonare prudenta? Prostul crede, de obicei, ca un discurs adevarat, un discurs eficient, trebuie sa fie linear, rastit, glorios. Fara penumbre, fara loc liber pentru ipoteze colaterale, pentru variante secunde, pentru o farama sanatoasa de relativism. E motivul pentru care cu prostul nu se poate dialoga. N-are incertitudini, n-are spatiu mintal pentru opinii diferite. De fapt, conteaza mereu, fara ezitare, pe inteligenta lui suverana. Puzderia personajelor de acest fel active pe piata semnaleaza, cred, o maladie cronica a clasei noastre politice, dar si a gazetariei, a „vedetelor" de profesie, a publicului insusi. Romanul e „dastept". Ştie. Daca insisti, iti explica. Daca nu esti de acord cu el, esti prost!" carti publicistica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura O naratiune dramatica reunind 14 episoade ale unui reportaj scris de Gabriel Garcia Marquez pe vremea cand lucra ca jurnalist. In 1955 el publicase interviul-serial luat unui marinar care a trecut pe langa moarte dintr-o neglijenta a marinei columbiene. In 1970,  Garcia Marquez a transpus reportajul intr-o carte. Luis Alejandro Velasco este marinar pe distrugatorul Caldas. Dupa o lunga sedere in Statele Unite, pentru reparatii, nava ridica ancora spre Columbia. Fiind supraincarcata, in mare parte cu marfa de contrabanda, atunci cand intra in Marea Caraibilor, valurile puternice ii matura puntea, o dezechilibreaza si, ca urmare , opt membri ai echipajului sunt aruncati peste bord. Dupa patru zile de cautari, cei opt marinari sunt declarati morti. Cu toate acestea, Velasco a reusit sa se urce in barca in care a plutit la voia curentilor, fara mancare, fara apa de baut, in fiecare zi temandu-se sa nu fie atacat de rechinii care dadeau tarcoale. La zece zile de la naufragiu, vede in sfarsit uscatul si se salveaza. Fragment din romanul "Relatarea unui naufragiat" de Gabriel Garcia Marquez Ultimele minute la bordul „navei lup de mare" „Am ajuns in golf", mi-a spus unul dintre camarazi cand m-am ridicat sa mananc. Era 26 februarie. Cu o zi in urma mi se facuse putin teama din cauza vremii din Golful Mexicului. Insa distrugatorul inainta usor, chiar daca se clatina putin. Mi-am zis, bucuros, ca temerile mele sunt neintemeiate si am iesit pe punte. Silueta tarmului se stersese. Numai marea verde si cerul albastru se intindeau de jur imprejurul nostru. Pe puntea mijlocie ofiterul Miguel Ortega statea jos, palid si schimbat la fata, luptand cu raul de mare. Asta incepuse dinainte. Inca de cand nu disparusera de tot luminile din Mobile, dar mai ales in ultimele douazeci si patru de ore, ofiterul Miguel Ortega nu se putea tine pe picioare, desi nu era un novice in navigarea pe mare. Miguel Ortega fusese in Coreea, pe fregata Almirante Padilla. Calatorise mult si era familiarizat cu marea. Totusi, desi golful era linistit, a fost nevoie sa-l ajutam sa, mearga pentru a-si putea face cartul. Parea un om in agonie. Nu tolera niciun fel de alimente si noi, colegii lui de cart, il asezam cand la pupa, cand pe puntea mijlocie, pana cand am primit ordin sa-l ducem in dormitor. Acolo s-a intins cu fata in jos in cuseta, cu capul pe marginea patului, gata sa verse. Cred ca Ramon Herrera a fost cel care mi-a spus, in noaptea de 26 februarie, ca treaba avea sa fie serioasa in Caraibi. Dupa calculele noastre, urma sa iesim din Golful Mexicului dupa miezul noptii. In postul meu de cart, in fata lansatorului de torpile, ma gandeam cu optimism la sosirea noastra la Cartagena. Noaptea era senina, iar cerul, inalt, desavarsit, era plin de stele. De cand am intrat in Marina, m-am deprins sa identific stelele. In noaptea aceea, am facut-o cu placere, pe cand ARC Caldas inainta linistit spre Caraibi. " publicistica

Cei care au impartatit, aidoma noua, conditia exilului se vor regasi pe ei, cel putin in parte, in aceasta corespondenta. Prietenia pe care am evocat-o consista in dorinta vie de-a face celuilalt binele; prietenul este, in reciprocitate si oglinda, cel mai devotat si mai spontan dintre terapeuti. In nici un caz el nu iti face morala, in nici un caz nu iti minimizeaza suferinta. Prietenia este un "da" permanent, un "da" neconventional si lipsit de ipocrizie. - Vianu Ion   E interesant ca nici Eliade, nici Cioran (Ionescu a fost salvat de partea lui franceza) n-au putut intelege, nici macar teoretic, totalitarismul – de dreapta sau de stanga, fascismul (pentru care au avut simpatii) sau comunismul. E, daca vrei, o forma de iresponsabilitate, si e justificat ca ei sa fie acuzati de asta. Noi am fost loviti atat de naprasnic, incat nu am avut prilejul sa dam dovada nici de responsabilitate, nici de iresponsabilitate; mentalitatea noastra a devenit una de supravietuitori (in sensul tehnic: cei care au supravietuit unei catastrofe). Orizontul nostru intelectual-psihologic e acela tipic supravietuitorului. Eliade, in concluzie, reprezinta generatia de imediat dinaintea Potopului (generatie care nu-si putea inchipui Potopul, desi, indirect – sau chiar direct ‒, putea fi "fascinata" de el); noi suntem cei dintai de dupa Potop, scapati ca prin minune de marea devastare, devastati totusi de insusi faptul ca am scapat. Ar fi de dezvoltat aceasta teorie a "supravietuirii" (un lucru teribil de trist) ca fenomen generational. - Calinescu Matei Fragment din cartea "Scrisori din exil. Corespondenta inedita" de Calinescu Matei, Vianu Ion "Cuvintele tale bune despre Fetele modernitatii ma bucura, dar stiu eu daca intr-adevar „m-am salvat intelectual"? Si-apoi, ce inseamna a te salva „intelectual"? Salvarea, daca asa ceva exista, nu poate fi decat indivizibila. De ce nu-mi trimiti comunicarile tale de la Milano de la Paris? Sunt nerabdator sa te citesc, definitia disidentei ma preocupa si pe mine foarte intens (preocupare care m-a facut sa pregatesc si sa tin un intreg curs, acum trei ani, despre filozofia cenzurii si problema disidentei). Cat despre „progresele comunismului", despre care vorbesti cu ingrijorare escatologica, tendinta mea e sa le privesc cu un ochi mai sceptic. Evident, alegerile din Franta sunt importante si o victorie a „stangii" e posibila. Probabil ca pentru rusi un astfel de scenariu e un adevarat cosmar. in masura in care „eurocomunismul" e o farsa, probabil ca si pentru comunistii francezi mai lucizi o victorie electorala a stangii nu e o perspectiva prea placuta. Un guvern socialist-comunist va deveni inevitabil si, foarte repede, impopular si, daca francezii vor reusi sa se debaraseze de el, Franta va avea o buna sansa sa regaseasca spiritul adevaratei democratii pe care-l cam pierduse. Primejdia reala n-o constituie comunismul ca atare, ci faptul ca Franta a devenit o tara atat de birocratica si, potential, cvasipolitista (asta a fost impresia mea cand am fost acolo in 1976). Aceste structuri nedemocratice, comunistii vor incerca desigur sa le loloseasca, tentatia va fi prea mare. Totul depinde de cat de rerme sunt ele - parerea mea e ca nu sunt chiar atat de rezis-tente pe cat par si ca, atunci cand comunistii vor incerca sa puna mana pe ele, mana lor grosolana, aceste structuri se vor farama. Dar toate astea nu sunt decat speculatii otioase, sa vedem ce se va intampla." publicistica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Volumul reuneste 22 de texte, majoritatea inedite, dar si unele ratacite sau uitate, destinate a fi citite in public, pe care autorul le-a scris de-a lungul prodigioasei sale vieti: primul, care da si titlul culegerii, este cel tinut la 17 ani, la absolvirea liceului, in prezenta colegilor de clasa, iar ultimul, din 2007, a fost citit in fata Academiei Regale a Spaniei si a academiilor hispanoamericane corespunzatoare, precum si a Regilor Spaniei.  Este impresionant evantaiul tematic al acestor texte, care alcatuiesc o sugestiva sinteza a obsesiilor literare ale celui care a scris romanul "Un veac de singuratate", dar si a sustinutelor lui preocupari in calitate de cetatean al Americii Latine si al lumii, de la problematica densa legata de Columbia natala, la cea privind viitorul tineretului si procesul de educatie in America Latina, sau la proliferarea nucleara si dezastrele ecologice pe plan mondial. De un interes major este, de buna seama, discursul la primirea Premiului Nobel, in 1982, intitulat Singuratatea Americii Latine, considerat o capodopera a genului. Fragment din cartea “N-am venit sa tin un discurs” de Gabriel Garcia Marquez:   “Cred ca toti am ajuns pana la urma la concluzia fostului presedinte Lacalle ca salvarea Americilor sta in educatie. La aceeasi concluzie ajunseseram in cadrul Forului de Reflectie al UNESCO, anul trecut, unde s-a configurat generoasa idee de „universitate la distanta.". A fost randul meu sa sustin atunci, o data in plus, ideea identificarii din timp a aptitudinilor si vocatiilor de care omenirea duce atata lipsa. Ne intemeiem pe faptul ca, daca unui copil i se pun in fata mai multe jucarii diferite, va ajunge sa aleaga doar una, iar datoria Statului este sa creeze conditiile ca micutul sa se bucure cat mai mult de acea jucarie. Sunt convins ca aceasta este formula secreta a fericirii si a longevitatii. Ca fiecare sa poata trai cum vrea si sa poata face numai ce-i place, din leagan pana la mormant. In acelasi timp, toti suntem pesemne de acord ca trebuie sa fim vigilenti in privinta tendintei Statului de a se dezinteresa de educatie si a o lasa pe seama particularilor. Argumentul contrar este zdrobitor: educatia particulara, buna sau rea, este manifestarea cea mai evidenta a discriminarii sociale.  Un finis bun pentru o cursa cu stafeta de patru ore, care ne poate fi de folos pentru a ne risipi indoielile daca in realitate America Latina exista, pe care fostul presedinte Lacalle si Augusto Ramirez ni le-au aruncat de la bun inceput pe aceasta masa ca o grenada brizanta. Ei bine, judecand dupa cele spuse aici in aceste zile, nu incape nici cea mai mica indoiala ca exista. Poate ca soarta ei de Oedip va fi sa-si caute in veci identitatea, ceea ce va fi un destin creativ care ne-ar face sa ne deosebim de restul lumii. Discreditata si razletita, inca nedesavarsita si vesnic in cautarea unei etici a vietii, America Latina exista. Dovada? Am avut-o in aceste doua zile: gandim, deci existam.”   carti publicistica

De ce se indragostesc strainii de Romania, ce-i motiveaza si ce experiente au avut aici? Multi vin la studii, cu afaceri, din motive personale sau umanitare si, desi sint convinsi ca vor ramine doar un timp, la un moment dat isi dau seama ca nu mai vor sa plece acasa. In pofida inconvenientelor si a obstacolelor intilnite (de la infrastructura la fiscalitate, de la sistemul sanitar la cel educational si multe altele), ei descopera oportunitati si frumuseti pe care nu le gasesc in tarile natale. In Mai romani decit romanii?, straini celebri pentru realizarile lor sau altii, mai putin cunoscuti publicului larg, povestesc cum au ajuns in Romania si de ce nu mai vor sa o paraseasca. Veti descoperi povestile unor oameni care, avind lumea la picioare, au decis sa se stabileasca aici si veti afla cum ne privesc pe noi.   Raed Arafat Steven van Groningen Graham Perolls Rupert Wolfe-Murray Jakob Hausmann Werner E. Stein Alison Mutler Michael Kammrath Philippe Coupe Yuexia Lushi Liu Ian Tilling Alexandre Eram Tessa Dunlop Serge Gonvers Alessandro Amato Peter Hurley Jean Valvis Paulin Frank Nucea Andrew Begg Robbert Peter Oostveen Walid Abboud Nancy Rice Mbela Nzuzi Raegan Glugosh Paul Wood Leslie Hawke Pamela Roussos-Ratiu Roberto Musneci Joaquin Bonilla Debbie Stowe Laurent Couderc Michael Schroeder Sapta Sheel Don Lothrop Wajiha Haris Irina Budrina Giovanna Benazzo Bassetti Steven Borncamp Laurent Chrzanovski Krishna Bohat Nicolas Triboi Marco Ferraris Graham Robinson Tony Timmerman-Buzing Chris Agnew carti publicistica

„Doamne, ce-am mai scris in acesti aproape douazeci si cinci de ani de dupa 1989! Mi-am folosit inteligenta, talentul, pregatirea intelectuala, umorul (in masura in care le am) pentru a contribui la schimbarea in bine a tarii mele, care, dupa ce se desteptase din somnul cel de moarte in care-o adancisera barbarii de tirani, zacea nemiscata si se lasa invadata − ca un pom de omidele paroase − de barbarii de tirani reconditionati si reorganizati. Asa cum un copil aflat in autobuz, cu mainile pe spatarul din fata, are impresia ca el executa virajele sau, apasand cu piciorul pe podea, crede in mod naiv ca el face ca autobuzul sa mearga mai repede, si eu, orbit de entuziasm si recazut in infantilism, aveam impresia ca schimb ceva in tara mea. N-am schimbat nimic, nimic, nimic.“ - Alex. Stefanescu publicistica

Totul este scriitura. Wajdi Mouawad in dialog cu Sylvain Diaz - Wajdi Mouawad Imbogatit cu discutii inedite, dialogul dintre cunoscutul creator de teatru si Sylvain Diaz, avand la baza o convorbire cu public, exploreaza in cincisprezece tablouri demersul unui artist si ofera spre lectura un veritabil lexic al „poeto-eticii“ lui Wajdi Mouawad. Cufundarea uneori vertiginoasa pana in miezul operei confera discutiilor din Totul este scriitura valoarea unei marturii exceptionale.   Epoca noastra este una dintre cele mai traditionaliste, dintre cele mai moralizatoare cunoscute vreodata, traditionalista cu traditii pe care nimeni nu le-ar putea numi si moralizatoare cu o morala pe care nimeni n-ar putea-o descrie. Totusi, niciodata o epoca n-a avut o dorinta mai vie si imediata de libertate si de egalitate. Avand in vedere paradoxul, trebuie sa urmam calea bunatatii, a generozitatii, si tocmai in aceasta rezistenta se gaseste expresia unei insatisfactii imense pe care trebuie sa ne-o manifestam fara incetare, pentru sine si pentru ceilalti, atat prieteni, cat si dusmani. - Wajdi Mouawad   publicistica

    "Prezenta cercetare are drep obiectiv incercarea de a demonstra apartenenta "paignionului", specie de mica intindere a literaturii grecesti, la sfera expresivitatii comice si apropierea acestuia, prin structura intentionalitate, de alte forme similare din spatiul spiritualitatii europene." (Autoarea)      Fragment din volum:      “Ca si in cazul eroului Odiseu, aventurile lui Heracles par sa fi devenit foarte devreme, catre sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul celui de-al V-lea secol, subiectul predilect al comediografilor greci, dar meritul de a-i fi conturat trasaturile de personaj vesnic flamand, insetat de vin si plin de porniri lubrice revine lui in special lui Epicharm din Sicilia, secondat indeaproape de Cratinos.     Judecand dupa frecventa si continutul scenelor consacrate eroului Heracles in ceramografia epocii, s-ar parea ca personajul, familiar numit Herullos in drama satirica, evolueaza mai degraba pe linia comediei, decat pe aceea conceputa de fantezia eroica, de la care pastreaza doar reperele fundamenale (situatii, personaje) strict necesare desfasurarii actiunii.     In dramele satirice ramase de la Sofocle, avand ca subiect copilaria eroului (Herakleiskos: Micul Heracles) sau coborarea in Infern (Herakles epi Tainaro: Heracles la capul Tainaros), acesta este deja investit cu unele trasaturi de comportament comic. De pilda, inainte de a cobori in lumea subpamanteana, spre a-l aduce la lumina pe cainele Cerberos, Heracles se opreste in preajma renumitei porti de intrare in Hades — Psychopompeiona — si culege grijuliu cateva lemne, gandindu-se, probabil, la focul necesar pregatirii pranzului, de care un mancau redutabil ca el nu se poate lipsi, lasand, pentru o vreme, pe planul al doilea intreprinderea eroica.     Atributele sale de erou-salvator, calitate in care apare si in cateva piese din creatia lui Euripide — Theristai: Satirii seceratori, Syleus, Busiris — faciliteaza inserarea de catre autor a motivului „satirilor-prizonieri" specific dramei satirice, oricum strain ciclului de legende despre Heracles.     Dramele euripideice, construite pe schema generala, semnalata deja, a confruntarii eroului cu o creatura malefica, reprezentata, de asta data, de doi stapani tiranici (Litierses, Sileus) sau de un rege egiptean antropofag (Busiris), nu anuleaza, ci, dimpotriva, mentin caracterul justitiar al ispravilor eroului." carti publicistica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Ce se intimpla cu noi, si in noi, cind citim un roman? Cum se naste acel „efect de lectura a romanului”, atit de diferit de ceea ce simti cind privesti un tablou sau citesti o poezie? In aceasta colectie de eseuri despre literatura si despre el insusi, Orhan Pamuk ne arata cum se alcatuiesc cele doua lumi – a scrisului si a cititului – si cum ajung ele sa se uneasca.   La sfirsitul lecturii, aflam mai multe despre Pamuk insusi decit despre cum scrie Pamuk. Aflam ca e genial, ca nu inceteaza sa se priveasca mereu de aproape, ca nu-l intereseaza o teorie coerenta a romanului, ci o stare a scrisului si a cititului. - Financial Times   Oricine se crede romancier ar trebui sa citeasca eseurile lui Pamuk – pentru ca trebuie sa invatam de la aceia care chiar se pricep. - The Telegraph Premiul Nobel pentru Literatura 2006 Traducere din limba engleza si notede Rebeca Turcus carti publicistica

publicistica

Cand am inceput a intelege cele ce se petrec in lume, intrase de curand in cursul timpului un secol nou, secolul al XIX-lea, secol mare si luminos intre toate, menit a schimba fata lucrurilor pe pamant, de la apus la rasarit; secol care a adus cu dansul civilizatiune cu totul si cu totul noua, nebanuita si nevisata de timpii anteriori; civilizatiune iesita din descoperirile stiintifice datorite geniului omenesc, care a dat raurilor, marilor si oceanelor vapoarele, a inzestrat continentele cu drumuri-de-fier, a luminat pamantul cu gaz si cu scanteia electrica, ne-a daruit telegrafia, telefonia si fotografia; prin mecanica si chimie a transformat toate artele si maiestriile, a insutit si inmiit productiunea si a ridicat pe om din robie si din apasare la egalitate si libertate; a vazut renascand ca din cenuse state noua ca Grecia, ca Belgia, Romania, Serbia si Bulgaria. - Autorul   carti publicistica

Scrisori ale lui Emil Brumaru catre Petre Stoica. Interviu Emil Brumaru - Fabian Anton O prietenie frumoasa intre doi artisti ai cuvantului scris: Emil Brumaru si Petre Stoica. Volumul contine un dialog intre Emil Brumaru si Fabian Anton despre relatia cu Petre Stoica, dar si o serie de scrisori inedite adresate de Brumaru lui Stoica. Este o carte-document, care nu poate lipsi din biblioteca niciunui roman. Scrisorile lui Brumaru par pagini desprinse dintr-un jurnal de singuratate care se autocompatinneste din vanitate filoxerata de plictis, biciuita cu lecturi de-a valma, imbibata de nostalgii aiuritoare si marturisita picant-jucaus, imbibata de dorul unei comuniuni adevarate. Asa se intampla aici cu febrila asteptare a cuplului Nichita Stanescu-Gabriela Melinescu, intr-o Dolhasca invecinata ca spleen, exil si exasperare cu „amarul targ" al lui Grigurcu si cu deriziunea firoscoasa din Cajvana lui Luca Pitu. Uneori pe epistolierul solitar il apuca un dor nebun de Dickens. Alteori, „as vrea sa fiu din nou adolescent, sa trec dupa-amiaza pe langa Conservator (mereu exersa cineva, la pian, la flaut), iubind in gand fiecare femeie intalnita". Chiar daca cei nefamiliarizati cu legendele boemei literare bucurestene nu vor intelege o formula imperativa precum „Umple masina cu bobinocari si vino la Dolhasca", pentru oamenii din breasla acest indemn functioneaza ca o formula magica, Bobinocarii Gabrielei Melinescu avand cel putin meritul de a detine cea mai tandra dedicatie din literatura noastra: „Dinadins pentru Nichita". - Dan C. Mihailescu publicistica

O remarcabila profesoara de matematica scriind texte eseistic-confesive la indemnul unui critic literar: iata pariul riscant pe care Dana Heuberger l-a facut cu ea insasi, cu neincrederea initiala ca paginile sale pot sa intereseze si sa placa.   Spre deosebire de atatia autori hiperactivi si narcisisti, care nu au mai nimic de spus dar se incapataneaza sa tot publice, ea pune in randurile originalelor „scrisori“, pe langa modestie, anii sai de formare intelectuala, increderea in reperele culturale, febra supravietuirii prin literatura inainte de decembrie 1989 si adaptarea deloc simpla la epoca libertatii. Fiecare „scrisoare“ va fi parte a unui jurnal la vedere, destinatarul devenind dintr-o persoana, o categorie: generatia noastra, formata in regimul trecut, caruia i-a supravietuit. - Daniel Cristea-Enache publicistica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Pe la inceputul anului 1985, regizorul chilian de film Miguel Littin, al carui nume se afla pe lista celor cinci mii de exilati carora le era absolut interzis sa revina in patrie, a stat clandestin in Chile timp de sase saptamani si a filmat, folosind mai bine de sapte mii de metri de pelicula, chipul patriei sale dupa doisprezece ani de dictatura militara. Pornind de la marturia regizorului, Gabriel Garcia Marquez a creat un roman-reportaj care reconstituie aventura unui artist exilat nu numai din propria tara, ci si din propria viata. carti publicistica

In vreme ce tara noastra continua sa-si bata capul, rautacios si superficial, cu intrebarea daca a fost sau n-a fost comunista, cei mai alesi reprezentanti ai lumii literare americane se intrec in omagii tulburatoare aduse poetei recent disparute. „Nina Cassian a fost o artista sublima, ca Sappho, poeta a adancimilor pasionate si a marilor inaltimi“ scrie Edward Hirsch, Decanul Academiei Poetilor Americani si Presedintele Fundatiei Guggenheim pe coperta cartii superbe realizate de scriitoarea Carmen Firan, volum pe care il recomanda si Alice Quinn, Director Executiv, Poetry Society of America: „Doua poete se joaca atingand profunzimi intr-un dialog savuros, uneori incendiar. Frumusetea reiese din sinceritate si din eleganta punerii in scena pentru a reda postura Ninei Cassian - poeta absolut remarcabila, cu care voi continua si eu sa vorbesc pentru tot restul vietii.“ publicistica

Din articolele lui Sebastian din Cuvantul se construieste o imagine veridica a lumii interbelice, dar si una atemporala a societatii romanesti din secolele XX si XXI — inlocuind nume si ani, unele dintre articolele sale descriu situatii care se perpetueaza pana astazi, dovada a capacitatii sale de a patrunde esenta lucrurilor si a talentului sau scriitoricesc. Pentru volumul de fata, am selectat articole ce surprind viata culturala a epocii si mai ales manifestarile tinerei generatii din care facea parte Sebastian, precum si articole politice semnificative pentru orientarea autorului, in dorinta de a pune la dispozitia publicului Iarg textele integrale si a evita pe viitor citarea unor pasaje rupte din context si analizate netinandu-se seama de realitatile epocii in care au fost scrise. La fel ca si ceilalti congeneri ai sai, Sebastian este exponentul unei societati, al unor mentalitati, al unui cadru istoric si economic irepetabil; citirea textelor sale prin grile actuale este nu doar inutila ci si contraproductiva. Fragment: " „Particle de idei” A condamnat domnul Argetoianu „partidele de idei" sau nu le-a condamnat? Iata problema care de cateva zile agita cu un laudabil zel democratic presa noastra de stanga (?), ocupata cu declaratiile recente ale ministrului de finante. „Partide de idei"? Ce e aia? Avem noi asemenea mostre? Unde sunt si care sunt? Discutia asta e teribil de hazlie la noi. Sa te intrebi daca problemele actuale mai sunt de incadrat in programele vechlor discipline politice si economice (liberalism, conservatorism, radicalism-democrat etc.) poate sa fie o chestiune aiurea in alte tari. O chestiune facila si fara sens adanc — dar poate se fie. Pentru ca acolo vechile ideologii politice au existat realmente si continua sä existe si astazi dace nu prin functie, cel putin prin organ. Dar la noi problema aceasta este de-a dreptul puerila. Am avut noi vreodata partide politice, deosebite structural? Am avut. O singura data. La inceputurile noastre de stat modern, cand revolutia pasoptisa grupase, dupa temperament, dupa cultura, traditie, clasa, instinct, in fine, doua tabere profund distincte: liberali si conservatori. Dar de atunci lucrul se redusese la o evidenta caricatura. Inainte de razboi am avut rotativa celor doua „partide", care se succedau fare sä schimbe nimic. Iar dupa razboi am avut ce stie toata lumea ca am avut... Unde mai ramane in acest joc politic loc pentru „idei"? Ce lupta publica au dat la noi partidele pentru o „idee"? Ce victorie, ce infrangere, ce revansa? Cautati bine si cand veti gasi raspunsul sa ni-l comunicati si noua. Viata noastra politica nu cunoaste notiunea de incompatibil. Oricine se poate imperechea cu oricine. Once program cu orice program. Domnul Iuliu Maniu poate fi taranist. Domnul Averescu poate fi monarhic... Domnul Duca poate fi democrat. Pana si domnul Vasilescu-Valjean poate fi... agrarian. Partide de idei? Poate partidul liberal, care prin legislatia sa economica a facut... socialism de stat. Poate partidul taranist, care, prin domnul Madgearu, a facut... economie liberala. Partidele noastre, „fractiunile noastre politice", cum s-a spus odata in loc inalt, s-au nascut intamplator, dintr-o conjunctura parlamentara, dintr-o cearta, dintr-o invoiala, dintr-un capriciu. A fost totdeauna la baza for un element personal. Sunt cadre de activitate practica, sunt asociatii de interese mutuale, sunt firme comerciale, uneori vii, uneori puternice, dar in niciun caz nu organisme spirituale. La asemenea pravalii, noi nu cumparam idei. " publicistica

    Volumul de fata pune laolalta o suma de analize, expertize, idei, optiuni, framantari, nelamuriri ale unor intelectuali crestini incitati sa abordeze o altfel de perspectiva asupra Parintelui Arsenie Boca – de a carui sfintenie nu se indoieste niciunul. Am recurs astfel la experienta catorva oameni punandu-le o serie de intrebari, cat mai aspre, frontale, reluand totodata si acele intrebari incomode care persista de ani buni in spatiul public, referitoare la personalitatea Pr. Arsenie Boca.     Este interesant si tonic sa rezum aici specializarile participantilor la aceasta carte: teologie ortodoxa, filosofie, istoria religiilor, antropologia religiilor, istoria Bisericii, bizantinologie, istorie recenta, fizica (fizica cuantica, fizica laserelor), matematica, medicina (psihiatrie si neurologie), arhitectura, arhitectura spatiului sacru, filologie, literatura, presa, drept, diplomatie. Majoritatea dintre acestia au dobandit cele mai inalte calificari in domeniile lor de specialitate, sunt cercetatori, unii sunt profesori in mediul universitar etc.     Aleatoriu vor fi (re)amintite aici si cateva marturii mai putin cunoscute referitoare la viata si faptele Parintelui. De pilda, un tanar fizician l-a surprins pe Pr. Arsenie Boca, in anii ’80, ca avea pe masa de lectura un volum despre corpurile ceresti, ramase si astazi enigmatice, numite quasari. Era o carte de astrofizica docta, pentru specialisti, iar nu una de popularizare…     Pornind de la aceasta marturie ma gandesc ca, poate, dincolo de pojghita atat de sclipitoare a miracolului al carui intermediar este Parintele Arsenie, altceva se intrevede, si mai important: o noua varsta a antropologiei crestine anuntata nu numai de faptele sale miraculoase, ci si de vectorii cautarilor sale. Iata de ce viata si faptele Parintelui Arsenie Boca trebuie abordate din perspectiva interdisciplinara. (Marius  Vasileanu)      Fragment:       „TEODOR BACONSCHI (teolog, diplomat, scriitor):        Multora nu le-a convenit eroismul sau duhovnicesc, e limpede ca el s-a manifestat din plin, continuu si fara urma de spectacol fals: a fost o vocatie inalta, autentica si radioasa        Stimate domnule Teodor Baconschi, ati fost, intre alte importante functii publice, ambasadorul Romaniei la Vatican. Fara indoiala, fenomenologia miracolului crestin are particularitatile sale, pentru fiecare caz in parte, nu numai raportandu-ne la confesiunea care-l revendica. Prin amploarea sa, dar - partial - si prin manifestari, poate fi facuta o comparatie intre fenomenul Padre Pio (Italia) si fenomenul Arsenie Boca?     Stiind eu ca Dumnezeu produce numai unicate, ma feresc sa fac paralele intre diferitele personalitati religioase. Fiecare om desavarsit atinge o forma irepetabila a desavarsirii. Exista insa nevoia de modele, asa incat modelarea unei posteritati implica oricum o anumita reductie tipologica. Da, ceva din cultul spontan pe care poporul italian i l-a dedicat lui Padre Pio are ceva din fervoarea populara care insoteste, la noi, imaginea tot mai „iconica" a Parintelui Arsenie Boca. Padre Pio a fost multa vreme „gelozit" de ierarhia catolica: nu oricui ii e dat sa faca minuni sau sa poarte stigmatele sangerande ale Mantuitorului. Asa si in cazul Parintelui Arsenie: unii, mai lumesti, desi sunt poate sfintiti slujitori ai Domnului, privesc faptele minunate ale altora ca pe niste succese suparatoare.        Pentru a ramane in acelasi registru, se constata - inclusiv in cazul lui Padre Pio, recent sanctificat - ca recunoasterea oficiala a sfinteniei atrage un plus de evlavie internationala. Mormantul lui Padre Pio a devenit asta zi unul dintre cele mai vizitate din Italia. Ce preconizati ca se va intampla din aceasta perspectiva, la o eventuala canonizare a Pr. Arsenie Boca?     Cum spuneam, Padre Pio n-o dusese prea bine cu episcopii vremii sale.” publicistica

La zece ani de la aparitia volumului Cronica ideilor tulburatoare, Matei Visniec revine cu o selectie de articole si eseuri social-politice si culturale. Acestea ne infatiseaza portretul unei lumi in schimbare accelerata, dar si portretul unui om avid sa inteleaga realitatile tulburatoare din jurul sau. Mereu cu un pas inaintea armatei de istorici, eseisti, sociologi, filozofi, politologi, jurnalisti, lumea contemporana evolueaza atit de rapid, de subtil si de surprinzator, incit instrumentele cu care este studiata devin in scurt timp perimate. In aceasta situatie este necesar un efort continuu de reflectie critica pentru a intelege ce se intimpla si pentru a lua decizii privind viitorul. O intrebare ravasitoare traverseaza intreaga carte: oare va fi necesar, avind in vedere mersul istoriei prezente, sa se renunte la democratie si la libertate in schimbul securitatii si al conservarii mediului inconjurator?   De ce ar trebui sa abandonam jurnalismul pe mina celor care il niveleaza si il subordoneaza spectacolului mediatic? Jurnalistul nu este un fotograf, un tehnician care face o ecografie. El este (sau trebuie sa devina) un medic, cel care analizeaza ecografia, un interpret, in sensul ca interpreteaza ecografia realitatii si distinge zonele tumorale ale actualitatii. Inrolarea in masa a jurnalistilor in masina mediatica este o imensa pierdere pentru democratie, mai ales intr-o perioada cind democratia insasi a intrat in criza si tinde sa devina, dupa cum vedem si la Est, si la Vest, o mascarada. - Matei Visniec carti publicistica

Printre sportivi - Actiunile Securitatii in problema "Sport" Volumul Printre sportivi insista pe anumite particularitati, cvasiinexistente in diversele studii si articole postdecembriste, ale fenomenului sportiv romanesc postbelic si se bazeaza pe un corpus documentar relevant. Conceperea volumului reprezinta un atu, existand un echilibru atat calitativ, cat si cantitativ. Astfel, sub aspectul calitatii, se remarca respectarea metodologiei istorice asupra problematizarii si, din punct de vedere cantitativ, este de apreciat chibzuinta autorului in evitarea unui dezechilibru intre numarul de pagini alocat fiecarui capitol.   Inca din partea introductiva este sesizabila intentia izvoditorului de a imprima lucrarii o interpretare obiectiva, pornind de la relatiile internationale si efectele acestora asupra miscarii sportive mondiale, bazata pe principiul comparatiei. Totodata, registrul ideologic si propagandistic, redat in primul capitol, este adus la cunostinta lectorului intr-o maniera diacronica si analitica. Urmarirea informativa a celor care, in mod real sau eronat, se remarcasera potrivnic regimului sau puteau fi suspicionati de legaturi interzise, cu elemente inamice puterii de stat, deschide seria activitatilor specifice Securitatii. Mecanismele referitoare la urmarirea informativa sunt infatisate accesibil, usurand exercitiul de intelegere a respectivei indeletniciri a  Reteaua informativa, o alta preocupare de baza a Securitatii Statului, aduce clarificari in ceea ce inseamna colaborationismul, tipul de legaturi si finalitatea activitatii. Cazuistica prezentata limpezeste rolul indeplinit de reteaua informativa, care se intalnea, probabil, si in alte ramuri ocupationale. Un alt aspect, supus unei critici persistente in anii ’90, se refera la raspunderea penala, indeobste, pentru refuzul inapoierii in tara. Includerea, intr-un capitol distinct, este binevenita, deoarece explica felul in care regimul politic interpreta diverse actiuni ale cetatenilor, considerate infractiuni, tipurile de actiuni ale lucratorilor Securitatii si efectele juridice si financiare asupra celor condamnati. Precizarea cadrului juridic, competentele organelor de ancheta, instrumentarea cazurilor si verdictele instantelor de judecata ne sunt mai clare, dupa lecturarea capitolului. Din parcurgerea volumului, aflam ca la competitiile internationale majore, Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale, ofiterii de informatii insoteau delegatiile sportive, fiind confirmate pe baza de documente. Asadar, tabloul informativ, redat prin diverse lucrari memorialistice sau jurnalistice, este complinit de materialele arhivistice inedite (a se vedea, fondul Ministerul Apararii Nationale). Contemporanii acelor vremi, isi pot reaminti emotiile starnite de succesele, esecurile sau frustrarile de la editiile Jocurilor Olimpice. Ultimul capitol se concentreaza pe miscarea de resort, dar la nivel departamental, fiind urmata de actiunile Securitatii in anii ’70-’80 si precizarea unor elemente prevestitoare ale domino-ului politic din blocul totalitar socialist. Concluziile de la finele volumului intregesc efortul autorului in actiunea de sistematizare si interpretare a informatiilor, fiind insotite de bibliografia aferenta si indice de nume. - Mihai Retegan carti publicistica

   „Educatia este cea care defineste o natiune si o diferentiaza de toate celelalte. Impreuna cu profesorul Marian Stas, nutresc aspiratia ca Scoala va ramane un factor de emancipare pentru poporul roman si nu cadrul pentru analfabetismul viitorului in care vom avea generatii performante tehnologic poate, dar amputate intelectual. Este si un omagiu adus profesorilor mei carora le datorez ceea ce am devenit. Avem datoria morala si sociala de a da Romaniei un sistem educational din care sa iasa Oameni, nu doar absolventi!”  - FLORIANA JUCAN      CUPRINS: Filiatia afinitatii elective   Educatia, pantecul slab al Romaniei profunde Tacerea Presedintelui Romania. Evul mediu educational X: OUT!... Y & Z: IN! Leadership real. Noul val: George & Tianu  Presedintele a vorbit Teaching, stare de spirit  newedu.ro, durerile facerii  LMT la Chisinau  Ranile Educatiei supureaza monstri  newedu.ro: game change... game changer? 2016. Das Glasperlenspiel Ochiul Uraganului  Corabiile lui Columb  Frica ministrului Curaj Raul adanc Binomul Harvard-Spielberg Truth To Power Ministrul Mircea Dumitru. Liber sau captiv? Impuscarea in picior la romanii de peste Prut. Cazul L.A.S.M. #pebune Soapta Lebedei Negre   publicistica

Inceputurile feminismului romanesc din veacul al XIX-lea sunt fascinante prin diversitatea vocilor si temelor abordate si extrem de interesante pentru intelegerea dinamicilor si rezistentelor politice, sociale, culturale sau economice ale vremii. Din pacate, cu cateva exceptii, putine studii s-au oprit asupra acestei teme. Sofia Nadejde este una din pionierele feminismului autohton. Bogatia impresionanta a scrierilor si activitatii sale constituie o sursa importanta pentru toate cercetarile care exploreaza acest secol. Maria Cernat si Adina Mocanu ne ofera astfel un volum foarte pretios: pe langa un studiu introductiv care retraseaza contextul epocii si reconstituie traiectoria si activitatea Sofiei Nadejde, autoarele regrupeaza tematic articolele publicate pe teme legate de «chestiunea femenina», cum se numea pe atunci tematica legata de drepturile si statutul femeilor. Munca de regrupare si republicare a zecilor de articole ale uneia dintre primele feministe romane este extrem de utila si generoasa, caci le ofera un instrument excelent celor care se vor apleca asupra subiectului de acum inainte. - Ionela Baluta Editie ingrijita de Maria Cernat si Adina Mocanu.   carti publicistica

Un volum alcatuit din 14 interviuri cu 14 intelectuali publici care s-au exprimat in favoarea organizarii Referendumului pentru casatorie de acum un an: Teodor Baconschi, Vasile Banescu, Radu Carp, Pavel Chirila, Razvan Codrescu, Mihai Gheorghiu, Sorin Lavric, Mihail Neamtu, Preot Constantin Necula, Costion Nicolescu, Adrian Papahagi, Preot Radu Preda, Claudiu Tarziu si Marius Vasileanu.   Cei 14 analizeaza necesitatea acestei initiative cetatenesti – fara precedent ca amploare si ca forta de despartire a apelor in societatea romaneasca -, cauzele pentru care Referendumul a esuat si consecintele acestui efect, pe termen scurt si mediu.   Concluziile sint pe masura asteptarilor autorului, marturisite in Prefata: Am incercat, pina la urma, plecind de la referendum, sa aflu cum stam, acum, in mile­niul III, in fata lui Hristos. Si, mai ales, ce putem sa facem pentru El in aceste vremuri care, desi unora le pot parea libere si glorioase, mie, unuia, imi stirnesc ingrijorari. carti publicistica

publicistica

Volumul este o selectie din cele mai reprezentative articole ale autorului publicate in ziare si reviste cum ar fi Adevarul, Esquire, Altitudini, Tribuna, Evenimentul Zilei sau Observator cultural. Articolele au o natura critica si analitica, supunand discutiei publice probleme uitate sau ignorate de elitele culturale si politice, cum ar fi inegalitatea sanselor in educatie, dispretul fata de lumea rurala, modul in care faima si prestigiul cultural sunt construite in viata publica, felul in care fundamentalismul religios se intersecteaza cu tehnologia de varf, venalizarea bisericii si revolutia economiei de piata din Romania, ori faptul ca identitatea romaneasca este una hibrida, de frontiera. O parte din articole se bazeaza pe cercetari sociologice si sondaje de opinie special comandate sau in care autorul a participat personal, ceea ce adauga o nota de sobrietate analitica discursului sau. Articolele sunt in acelasi timp si chemari la depasirea sechelelor socio-culturale romanesti, propunand noi modele culturale si de comportament.  publicistica

Ne facem bine. O antologie de fapte extraordinare vazute si vorbite la "Romania, te iubesc!" Bestseller Gaudeamus 2019   Este o carte pe care o deschidem cu optimism, ne-o dorim inspiratie pentru cei care isi doresc sa faca binele si model tuturor celor care vad prea multe tonuri inchise in viitorul Romaniei.   Oamenii care fac binele sunt eroii acestei carti. Oameni care s-au ridicat deasupra propriei conditii, unii deasupra vremurilor, si si-au dus tot mai sus visul, familia, comunitatea. Ei si ele au harul de a-i ajuta pe altii – in suferinta sau in nevoie –, au darul si norocul sa devina lideri in munca lor. Ei si ele sunt dovezi ca se poate, ca vointa si munca aduc rezultate, implinire si chiar fericirea, dupa 30 de ani in care prea multi romani au fost alungati din tara de lipsa oportunitatilor oneste, de incompetenti sau ticalosi instalati peste noapte in posturi de decizie, de proiecte vesnic neincepute vandute ca promisiuni ferme. Volumul acesta le este inchinat oamenilor care imping lucrurile inainte in jurul lor, celor care lupta sa schimbe lucruri ce se incapataneaza sa ramana neschimbate. Cuvant inainte de Cristian Leonte   carti publicistica

Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Cartea, tiparita dupa moartea scriitorului, cuprinde o serie de cronici, rezultat al calatoriei facute de Gabriel Garcia Marquez in 1957, timp de mai multe luni, dincolo de Cortina de Fier. „Cortina de fier nu e o cortina. Si nici nu e de fier. E o bariera de lemn vopsita in rosu si alb.“ Cand in 1955 vine pentru prima oara in Europa, in calitate de corespondent al ziarului El Espectador din Bogota la Conferinta celor patru mari puteri de la Geneva, impactul cu vechiul continent avea sa fie atat de puternic, incat va ramane aici patru ani, pe care ii petrece, intr-o febrila activitate, la Paris, Roma, Viena, Londra. Interesul sau major de a cunoaste viata reala din tarile de dincolo de „Cortina de fier“ il determina ca, dupa multe incercari esuate de a obtine vizele necesare, sa reuseasca ss fie inclus in delegatia columbiana participanta la Festivalul Tineretului de la Moscova, din 1956, prilej cu care traverseaza mare parte din Europa de Est, cunoscand Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Rod al acestui memorabil periplu, reportajul „Calatorind prin Europa de Est“ este o marturie impresionanta nu numai a maiestriei sale narative, ci mai cu seama a unei profunde transformari ideologice: de la simpatia manifestata in tinerete pentru conceptiile comuniste, la concluzia fundamentala la care ajunge, ca „nu exista o dictatura a proletariatului, ci dictatura unei birocratii dogmatice, obtuze si rapace, condusa de o gerontocratie care, la randul ei, are in frunte un  dictator“. Pe langa aceasta revelatie a adevarului istoric, de importanta hotaratoare in constiinta sa si in evolutia lui ca scriitor, figura lui Stalin – al carui mausoleu il viziteaza cu mari eforturi – a marcat si inceputul conturarii cu mai multa claritate a figurii mitologice a dictatorului din celebrul roman ”Toamna patriarhului”. Fragment din volum:   “Moscova — satul cel mai mare din lume — nu e facuta pe masura omului. Este epuizanta, coplesitoare, fara copaci. Cladirile sunt aceleasi casute din satele Ucrainei, marite la dimensiuni eroice. Parca, acelorasi zidari li s-ar fi dat mai mult spatiu, mai multi bani si mai mult timp pentru a-si dezvolta nelinistitorul lor simt al ornamentarii. In plin centru, vezi curti de provincie, cu rufe atarnate la uscat pe sarme si femei care le dau copiilor sa suga. Chiar si aceste spatii goale rurale au proportii diferite. O modesta casa cu trei etaje din Moscova este tot atat de inalta ca un edificiu public de cinci etaje dintr-un oras occidental si neindoios mai costisitoare, mai greoaie si mai spectaculoasa. Unele par pur si simplu brodate la masina. Marmura nu a lasat loc sticlei. Nu se vede viata comerciala. Putinele vitrine ale magazinelor de stat — saracacioase si rare — se pierd in apasatoarea arhitectura, de patiserie. Prin amplele spatii destinate pietonilor circula o multime lenta, navalnica, precum un torent de lava. M-a incercat o emotie de nedefinit — care trebuia sa fie destinata primilor mei pasi pe Luna — cand automobilul care m-a dus la hotel s-a aventurat prin infinita perspectiva a bulevardului Gorki. M-am gandit ca e nevoie de cel putin douazeci de milioane de oameni pentru a umple Moscova. Interpretul mi-a confirmat cu modestie ca are doar cinci milioane si ca problema lor cea mai grava este penuria de locuinte. Nu exista strazi modeste. Exista un singur sistem de bulevarde care converg spre centrul geografic, politic si sentimental al orasului: Piata Rosie. Trecerea — fara bicicleta — e dezordonata, halucinanta. Cadillacul cu desavarsire nou al ambasadorului Uruguayului — cel al ambasadorului SUA e un model vechi — contrasteaza cu automobilele rusesti in culori neutre, copiate dupa, modelele americane de dupa razboi, pe care sovieticii le conduc de parca ar fi carute cu cai. Trebuie ca e la mijloc traditia troicii.” publicistica

   "Corespondenta marelui savant B.P. Hasdeu cu fiica sa depaseste cadrul unui simplu schimb epistolar, capatand alura unui nucleu romanesc, daca nu chiar a unei drame, cuprinzand in substanta ei, elementele complexe ale vietii in totalitatea ei, dirijate de un destin neindurator. In plus, scrisorile cate s-au mai pastrat, insumand 365 de texte, sugereaza parca intradins contururile anului, ca fragment al eternitatii. E si motivul prentru care volumul a primit titlul pe care il poarta." - I. Oprisan carti publicistica

Una dintre misiunile oricarui politist rutier este dirijarea traficului. Marian, politistul care e la datorie in fiecare dimineata in fata scolii lui Luca, isi asuma mai mult. E preocupat sa-l invete pe Luca regulile elementare de circulatie si sa elimine impresia gresit impregnata de unii parinti copiilor, ca politistii sunt oameni rai de care trebuie sa se fereasca. Nici Luca nu e un baietel oarecare. De la el Marian invata ca oricine poate fagadui un lucru, insa doar oamenii de caracter se tin de cuvant si duc o treaba la bun sfarsit. impreuna, cei doi indeplinesc o misiune in care afla o multime de lucruri despre circulatie, despre carti si mai ales despre prietenie. carti publicistica

Cu sange rece si cald deopotriva, lucrarea de fata continua mesajul de mobilizare romaneasca al primei carti semnate de autor, Blocati in labirint, dar iese din flancul de batalie analitica precedent si deschide un front mult mai larg de subiecte ale prezentului romanesc.   Titlul, combinatie de capitol de memorii si satira politica rablesiana, ne pozitioneaza in timpul fulgerator al unor alegeri prezidentiale imediate. Desi nu dezvaluie directia finala a mesajului, fraza din titlu anunta ca se vor trage niste clopote, si, cunoscandu-l pe Simion, vor fi clopote sonore si limpezi. Capitolele abunda in idei percutante ca lama ascutita a proverbelor, dar tot amanuntele si detaliile sunt cheia cifrului care desface codexul sigilat.   Sunt campiile noastre, si muntii tot ai nostri, O republica mica condusa de oameni mici, Centenarul cu doua taisuri, Subteranele puterii, Romanii din exil – o suta de ani de la Unire, 30 de ani de la Revolutie, 4 luni de la europarlamentarele 2019, Simion are constiinta istoriei la fiecare fraza. El chiar si atunci cand stie ca legea lustratiei va deveni desueta prin procrastinarea celor ce ascund dosare, tot o scoate sub laserul prezentului ca principiu si model, dar si ca steag de razboi si de igienizare a societatii. Sesiunea de intrebari din final e dialogul scurt, dar profund, al unui om care vorbeste si in tacere cu cei care ii sunt atat de apropiati sufletului: romanii de pretutindeni. Pentru democratie si libertate pretutindeni, dar, in primul rand, pentru romani, Simion ne reaminteste ca omul politic trebuie sa faca politica pentru polis.   Noua aparitie editoriala Cum i-am cunoscut pe Klannis, Dus Iohaan Barna, Traian Basescu si Ion Iliescu, semnata de George Simion, este o colectie de eseuri realizate de catre autor pe baza propriilor experiente din ultimii zece ani. Inaintea alegerilor prezidentiale din anul 2019, autorul isi pune problema calitatii conducatorilor pe care natiunea romana i-a avut in ultimii 30 si face o radiografie ingrijoratoare a situatiei actuale.   George Simion s-a nascut la Focsani, a crescut la Bucuresti, a absolvit Colegiul National „Gheorghe Lazar”, Facultatea de Administratie si Afaceri a Universitatii din Bucuresti si programul de masterat in Istoria Comunismului al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. A infiintat Platforma Unionista Actiunea 2012 si Alianta pentru Centenar, menita sa marcheze corespunzator cei 100 de ani de la Marea Unire. A contribuit la acordurile de infratire a localitatilor din Romania cu cele din Republica Moldova si la adoptarea Declaratiilor de Unire din anul 2018. Este autorul lucrarii Blocati in labirint, care prezinta o radiografie a situatiei actuale politice si sociale din Republica Moldova si care releva principalele mituri fondatoare pentru statul dintre Prut si Nistru. carti publicistica

Muzica este una din referintele esentiale in viata si opera lui Cioran. O prezenta constanta, inalterabila. De la prima pana la ultima sa carte, Cioran dedica muzicii pagini exaltate, judecati fara recurs, sintagme inspirate. Filozofia insasi, sustragandu-se oricarui sistem, se acordeaza muzicii, deopotriva ontologic si epistemologic. Antologia urmareste asezarea „fragmentelor muzicale“ din opera lui Cioran intr-o carte care sa-l fi putut tenta pe autorul Tratatului de descompunere, lectura in cheie muzicala a disperarilor si scepticismului lui. Selectia textelor este facuta de Aurel Cioran, iar Vlad Zografi s-a ingrijit de editia de fata, cea de-a doua a cartii. Fragment din antologia de texte: „Ce sunt toate melodiile fata de aceea pe care o inabusa in noi dubla imposibilitate de a trai si de a muri!    *  Trebuie sa existe o regiune de lumina launtrica unde traiesti fara sa traiesti si mori fara sa mori. Trebuie sa existe o regiune de muzica subtila, in ale carei sonoritati sa se destrame imaterial intreaga fire.  *  Teama ce se naste „din senin"... Singura, de altfel, si cea mai intunecata. Ea este echivoca asemenea unei inmuguriri sumbre — si genereaza o muzica de flaut trist si aiurit. In camere tacute de hotel sau pe strazi inguste ale unui oras vechi ea creste si ne verifica dezradacinarea. *  Ziduri negre intr-un oras de nord, ziduri afumate si inalte. Ceata, ploaie si tristete. In dezacorduri sinistre si uluitoare, evolueaza melodii vechi intr-o flasneta. Si sunetele parca se desprind din zidurile afumate si inalte, spre a se intalni, ca-ntr-un focar sonor, in propriul tau suflet. Si in prada acestor dezacorduri de flasneta ruginita, iti intonezi discursul funebru la propria ta inmormantare.  *  Dorinta de a muri este o melodie fara capat. In zadar incercam s-o inabusim, avantul ei interminabil se sustine din nesfarsitul mortii. Nu-ti poti identifica muzica, nu te descurci intre valuri sonore, delicate si duioase? Nu stii ce canta in tine? Este melodia infinita a mortii, ce se desfasoara sub toate celelalte aparente, carora le gasesti un nume ca sa le poti uita mai usor. Cand ai descoperit-o, o pastrezi anonima, fiindca n-o sa poti uita prezenta eterna si ascunsa a cantecului de sfarsit care incepe in clipa nasterii. Cati au ureche pentru substratul muzical permanent? Si cine banuieste leganarile de vis melodic ce preced inima si lacrimile?”   publicistica

(1978-1988) publicistica

Sectantii a fost distins cu Premiul „Matei Brancoveanu” pentru Literatura in 2015. Din Mica trilogie a marginalilor mai fac parte volumele Banditii (Premiul Observator cultural pentru Eseistica/Publicistica, 2017) si Izgoi-Jidi (in curs de aparitie). In Bugeac exista o comunitate religioasa care reuseste sa supravietuiasca de patru generatii, cu toate ca a trebuit sa treaca prin tot atitea regimuri diferite: imperiul tarist, Romania Mare, URSS si Republica Moldova. Comunitatea a fost fondata la sfirsitul secolului al XIX-lea de un negustor din Transilvania, ajuns undeva intre Chilia, Ismail, Cetatea Alba si Odessa. Sub influenta rusilor rascolnici si molocani, a colonistilor germani protestanti si a evreilor mesianici, tinarul transilvanean simte o chemare ce il indeparteaza de religia ortodoxa si il arunca intr-o aventura incredibila. Este vorba despre o secta cu idealuri inalte si un stil de viata de o puritate nemaiintilnita. Statul, Leviatanul secolului XX, majoritatea pravoslavnica si, mai ales, „lumea aceasta” laica au fost mereu adversari de temut, dar si o provocare pentru comunitate, care face eforturi sa le salveze si sa le aduca pe calea cea buna. Cum a rezistat micul grup in fata fortelor cumplite ce il amenintau? Cum a facut fata marilor ispite ale secolului XX? Vasile Ernu spune povestea fascinanta a acestei comunitati – o poveste care continua si azi. „Da, sint sectant, pentru ca asa ne-a botezat Cezarul, asa ne strigau dregatorii si carturarii «lumii acesteia», asa ne etichetau majoritarii pravoslavnici. Da, sint «oaia neagra» a unei secte radicale si marginale. Sint la a patra generatie de sectanti care de-a lungul a peste o suta de ani au trait in Bugeacul Basarabiei, in patru tari diferite, chiar daca nu ne-am mutat prea mult. Am trait sub atitea regimuri si dregatorii intr-un veac, incit le-am uitat numele. Ei insa nu ne-au uitat si ne-au numit mereu cu ura si dispret: sectanti. In cele ce urmeaza va voi marturisi – atit cit am aflat si mi s-a spus, atit cit stiu si eu din experienta directa – Tora sau Pentateuhul sectei mele. Sa pornim la drum, in fata ne asteapta stepa Bugeacului si Cartile lui Moise repovestite prin istoria familiei si comunitatii mele: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii si Deuteronomul.” (Vasile Ernu) carti publicistica

Mai actual ca oricind, volumul de „polemici cordiale” abordeaza o varietate de teme morale si estetice problematizate in eseuri ce iau forma unor scrisori, discursuri ori convorbiri imaginare. Dupa ce explica sensul paradoxalei formule din titlu, Octavian Paler ne poarta de la Judecata lui Paris la Judecata de Apoi, face elogiul izgonirii din paradis si comentarii la razboiul troian, ne prezinta conferinta imaginara a unei femei in fata unei sali pline de barbati, ne vorbeste despre Platon cu gindul la Lorca, face o scurta istorie a Afroditei si ne povesteste un vis cu Pilat din Pont. Iar acestea sint doar citeva dintre statiile unei calatorii la capatul careia nu ajungem niciodata... carti publicistica

Centrata pe publicistica politica a lui Sebastian si pe psihologia tinarului scriitor – ce l-a fixat afectiv, ca pe-o iedera, de Nae Ionescu si de Eliade –, cartea examineaza rolul pe care l-a avut Nae Ionescu in formarea discipolului sau si cit de tare a fost influentat invatacelul de ideile politice si filosofice ale maestrului. De pe urma acestei cercetari, facute in presa anilor 1927-1936, autoarea demonstreaza ca Mihail Sebastian a fost (ca mai tirziu Cioran, Eliade, Noica s.a.) un reprezentant al aripii de extrema dreapta a generatiei sale, generatia ’27. Fragment din lucrarea Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu-Mihail Sebastian de Marta Pet "„Aspiratia — de origine luminista — spre invatamintul generalizat, spre accesul neingradit la scoala si cultura nu a gasit, asadar, un partizan in Sebastian. Fapt uimitor, daca ne gindim ca, prin evreitate, apartinea „poporului cartii" sau ca debutul tulburarilor antisemite in Romania intregita e.a produs, in 1922, sub pretextul accesului nelimitat al evreilor in universitati. Or, in publicistica sa de pina in ianuarie 1934, Sebastian, sustinind numarul inchis sau limitat, numerus clausus de scolarizati, se intilneste cu pozitia antisemitilor, care cereau restrictionarea accesului evreilor in scolile superioare romanesti. A.C. Popovici, la inceputul secolului al XX-lea, apoi antisemitii (de la A.C. Cuza la legionari), in epoca interbelica, au sustinut acelasi lucru, dar pe criteriul de rasa. Sebastian, repet, nu a indicat criteriul dupa care sa fie Iimitat accesul la invatamint, multumindu-se sa ceara categorica lui ingradire. (In exact aceiasi ani, ca democrat de stinga, Vinea cerea, dimpotriva, cultura, studenti care invata carte, si arata explicit ca nu reducerea numarului de scolari si studenti este solutia somajului intelectual: „...guvernul este preocupat de problema somajului intelectual. Si ni se ofera, ca o solutie, reducerea numarului studentimii, ceea ee implica, desigur, restringerea invatamintului secundar si o multime de alte masuri de intuneric [...]. Un asemenea program nu poate fi al unui partid care se pretinde democratic.” publicistica

A invata sa traiesti vesnicia. Un dialog cu Sandu Frunza Ioan Chirila este poet, eseist, filosof si teolog al traditiei iudaice si crestine, un om de cultura care face ca, pe oriunde trece, lucrurile sa rodeasca si sa se umple de lumina prieteniei si a bucuriei de a fi impreuna. Apropiat de Maxim Marturisitorul in modul sau de a filosofa si mai degraba philonian in modul sau de a se situa in lume, este una dintre cele mai remarcabile voci ale teologiei ortodoxe contemporane. Urmarind excelenta in tot ceea ce face, cel mai adesea Parintele profesor Ioan Chirila ajunge sa o atinga si ii ajuta si pe altii sa se impartaseasca de ea. - Sandu Frunza publicistica

Prefata de Ioana Parvulescu Volumul reuneste texte aparute in Suplimentul de cultura si in Romania literara, la care Emil Brumaru a avut de-a lungul timpului rubrici permanente, precum si un jurnal inedit, din perioada in care autorul a locuit la Dolhasca. Eseurile, corespondentele, prozele si jurnalul, toate reflecta extraordinarul talent literar al scriitorului. Prin stilul direct, inconfundabil, dar foarte sensibil, Emil Brumaru da dovada de multa maiestrie si in proza, iar Dumnezeu se uita la noi cu binoclul, care incheie seria de opere, este o carte ce nu trebuie sa lipseasca din nici o biblioteca. „Publicistica lui Emil Brumaru, strinsa in acest volum, nu este decit una dintre multele masti ale poeziei lui, este poezie undercover, indiferent de tema aleasa, iar gazetarul este, la rindul lui, poet sub acoperire. In pagina de revista, semnatarul articolelor traieste intr-un univers plin de personaje pitoresti, de prieteni trainici, iar daca acestia sint din viata reala sau din carti, daca ii cunoaste personal sau din auzite sint lucruri secundare. Oricit de diferite ar fi, articolele lui Emil Brumaru au macar doua caracteristici comune, esentiale: intimitatea si nevoia de interlocutor. Intimitate inseamna aici confesiune, reverie, amintire, atingere a cite unei miini livresti, intinse de dincolo de coperta cartii. Intimitate inseamna scrisoare mai mult sau mai putin mascata – ce spatiu mai intim poate exista decit un plic plin de cuvinte?” (Ioana Parvulescu)   „Undeva intre Leonid Dimov si Serban Foarta, Emil Brumaru e un jongleur si un performer al versificatiei. Pe de alta parte si in prelungita consonanta cu aceia, el aplica acest mecanism retoric asupra unei materii care, in loc sa fie «lirica», vaga, abstracta, e concret-descriptiva si bogat-epica, plina de materialitate obiectuala si populata de personaje «ca de proza», prinse in «actiuni» fanteziste, amuzante, cuceritoare. Manierismul formal se dovedeste un paravan pentru relansarea poeziei ca structura mixta, lirica, dar si – obligatoriu! – narativa, apta sa construiasca pe spatii mai largi, refuzind sa se mai consume in fractiunea de secunda a sugestiei, a sensului inexprimabil, care luceste scurt si dezamagitor.” (Ion Bogdan Lefter) publicistica

Despre serviciile de intelligence. Ganduri, perspective, opinii. Pledoarie pentru incredere Prezenta lucrare este un compendiu de articole publicate anterior si care se refera, atat din perspectiva teoretica, cat si din unghiul practicianului, la aspecte complexe ale problematicii de intelligence. Gandurile, perspectivele si opiniile expuse se adreseaza tuturor ofiterilor si cadrelor din domeniul securitatii nationale, dar in egala masura pot capta interesul specialistilor din mediul academic si studentilor. Acestea pot fi utile chiar publicului larg, pentru o mai buna intelegere a problematicii de intelligence atat in plan intern, cat si international. Unele dintre aceste materiale isi pastreaza valoarea de actualitate, altele constituie o radiografie punctuala, dar ele trebuie intelese si interpretate in cheia momentului la care au fost scrise. In societatea democrata moderna, spune autorul, rolul primordial al serviciilor de intelligence consta in a apara securitatea nationala, a preveni si a combate orice amenintari la adresa acesteia, a proteja valorile democratice si a promova interesele strategice de securitate. Serviciile de informatii sunt astfel furnizori de cunoastere strategica pentru decidenti, pentru beneficiarii legali si pentru partenerii institutionali din arhitectura sistemului national de securitate, aparare nationala si ordine publica. Rolul, locul, atributiile si responsabilitatile serviciilor de intelligence fac obiectul unor dezbateri ample atat la nivelul mediilor academice, cat si la nivelul decidentilor politici, fiind analizate aspecte privind puterea pe care aceste structuri o pot avea la nivelul societatii si, in contrapartida, asigurarea unui cadru legislativ adecvat si care sa permita un control efectiv din partea comisiilor constituite la nivel parlamentar, din partea organismelor financiare sau a instantelor judiciare. - Autorul carti publicistica

Discretia lui Brancusi, care nu se afisa la seratele mondene, preferand sa-si primeasca prietenii in atelier, precum si aceea a lui Duchamp, care nu evoca niciodata in public legaturile sale cu el, a facut ca prietenia care-i lega sa fie uitata. Se stia ca Duchamp ii deschisese sculptorului roman usile pietei de arta americane si ca el avea aici un interes financiar, dar nu se banuia adanca intelegere care putea sa existe intre cei doi artisti, ale caror demersuri erau atat de diferite.   Corespondenta este pastrata integral la Biblioteca Kandinsky de la Centrului Pompidou din Paris. Toate scrisorile (cablograme, telegrame, carti postale etc.) expediate de Marcel Duchamp, ca si ciornele pe care Constantin Brancusi avea obiceiul sa le scrie, au fost pastrate de sculptor in atelierul lui. Cat despre Marcel Duchamp, acesta nu si-a pastrat corespondenta. carti publicistica

In primele doua decenii ale secolului al XX-lea, Parisul a fost, cu adevarat, centrul cultural al Occidentului. Aici au trait si au creat artisti de geniu (Pablo Picasso, Auguste Rodin, Henri Matisse, Igor Stravinski, Maurice Ravel, Marcel Proust), oameni de stiinta (Pierre si Marie Curie), dar si inovatori (Andre Citroen, Louis Renault, Auguste si Louis Lumiere), fiecare in parte izbutind sa revolutioneze propriul domeniu de activitate.   Orasul Luminilor a devenit capitala haute couture si a produselor de lux, aici au aparut unele dintre primele cinematografe si a fost construit le metro. Numai ca samburele disolutiei la Belle Epoque fusese deja sadit si Primul Razboi Mondial se profila la orizont. Iar conflagratia avea sa ii puna la grea incercare pe toti locuitorii extravagantei citadele.   Mary McAuliffe  isi foloseste talentul scriitoricesc [...] pentru a zugravi [...] o fresca de neuitat a Parisului. - The New York Times   McAuliffe reinvie o epoca plina de viata si de contradictii [...] intr-o naratiune extraordinar de captivanta.” Publishers Weekly   Cand, in 2018, Editura Corint publica Parisul anilor nebuni, descopeream in Mary McAuliffe o autoare inzestrata cu harul povestitului. A doua sa carte aparuta in romaneste ne duce acum in sus pe firul timpului, in «anii frumosi» dinaintea Marelui Razboi. Parisul boem al lui Picasso, Braque, Modigliani traieste fericit in aceasta perioada alaturi de Parisul aristocratic al lui Proust si de Parisul sarman, dar darz al lui Zola. - Alina Pavelescu publicistica

Antologie, editie ingrijita, note si postfata de Lisette Daniel-Brunea   Unul dintre cei mai buni reporteri din perioada interbelica, supranumit „printul reportajelor”, F. Brunea-Fox a marcat istoria presei romanesti prin celebre articole precum „Cinci zile printre leprosi”, „Ali Kadri, "Sultanul" din Ada Kaleh” si „Trenul-fantoma”, incluse in cartea de fata. O marturie in acelasi timp simpla si profunda, realista si plina de compasiune, despre viata celor aflati la periferia societatii.   O lume intreaga de dezmosteniti ai soartei, toti cei care n-aveau dupa ce bea apa, toti cei de pe treptele tribunalului, toti cei pe care ii astepta spitalul sau puscaria, toata suferinta si mizeria Capitalei si a provinciei si-au gasit ecou in scrisul acestui mare, neobosit si generos reporter. […] Oricit si oriunde se va vorbi despre reportaj, va trebui sa se spuna ca Brunea-Fox a pus piatra de temelie a reportajului romanesc. O istorie a presei romane – a gazetelor care apar in fiecare dimineata si sint citite, cind e cazul, pe nerasuflate, dimineata – va trebui sa-i inchine un capitol intreg, asa cum istoriile literaturii romane inchina capitole intregi lui Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu. - Geo Bogza publicistica

carti publicistica

Despre poezie, dar si despre moarte, despre ranile trecutului si problemele prezentului discuta Ileana Malancioiu cu intervievatorii sai romani si straini.   Convorbiri cu: Gabriela Adamesteanu Victoria Milescu Daniel Cristea-Enache Radu Doru Cosmin Lucia Ivanescu Eva Iova Laura Albulescu Simona Chitan Doinel Tronaru Simona Sora Clara Margineanu Lucia Negoita Irina Nechit Eugen Dedov Xavier Montoliu Pauli Iulian Boldea Paul Gorban Iulian Talianu Roberto Mussapi   „Experienta-limita traita de mine (cu citeva saptamini inainte de cutremurul din 4 martie 1977) a fost cea in care ma aflam intre viata si moarte, am fost gasita intimplator de cineva, pe ultima suta de metri, luata pe targa si dusa la Spitalul de Urgenta. Cind am ajuns acolo, nu mai aveam nici puls, nici tensiune. Intrebat la ce sectie trebuie sa fiu internata, doctorul de garda a spus «la reanimare», dar apoi s-a razgindit. Am fost intoarsa din drum si dusa direct in sala de operatie. Asistenta care trebuia sa faca denudarea pentru a-mi pune perfuzia era o fata frumoasa si cocheta. Medicii o grabeau, dar ea se chinuia sa-mi fixeze acul direct in vena si le spunea ca altfel imi ramine un semn. Convins ca nu-i aud ce vorbesc, unul dintre ei a spus: «Da, ii va ramine un semn pe mina si are sa se vada la morga». Nu stiu de ce, dar atunci nu m-am gindit nici o clipa ca as putea sa mor. Mai mult, acea experienta-limita nu a lasat urme prea adinci in poezia mea. Daca moartea a constituit o obsesie cind nu ma privea in mod direct, pe masura ce se apropie, parca as vrea s-o opresc din drum, vorbind din ce in ce mai rar despre ea.” (Ileana Malancioiu) Fragment din carte: "V.M.: In peisajul actual va individualizati printr-o sobrietate acuta ca stil si tema. Un motiv predilect este cel al mortii. De unde, as zice, aceasta fascinatie? I.M.: Am un acut sentiment al mortii, care cred ca tine de firea mea, dar iesirea lui la suprafata nu e fara legatura cu anumite imagini crude care mi-au marcat intr-un fel copilaria. Moartea celei mai mici dintre surorile mele, la virsta de 33 de ani neimpliniti, destinele tragice ale unor prieteni si destinul nostru, al tuturor, n-au fost nici ele de natura sa aduca o lumina care sa estompeze acest sentiment. Ceea ce ma fascineaza nu e totusi moartea, pe care o socotesc a fi raul suprem, ci, dimpotriva, misterul vietii. In poemul „Pasarea taiata", capul retezat este tinut intr-o mina si trupul care se zbate inca in cealalta, in iluzia refacerii legaturii dintre ele si a readucerii la viata a fiintei sortite pieirii. V.M.: Cum ati reusit sa treceti de cenzura care avea alergie la acest ton funebru? Ce volum a aparut mai greu din cauza cenzurii? I.M.: Am debutat in 1967, in scurta perioada de relaxare. La primele doua carti nu am intimpinat greutati din partea cenzurii. Desi s-ar fi putut intreba din ce lume se intorcea personajul meu Ieronim, care avea toate oasele farimate. Primul volum care mi-a fost tinut la Cenzura mai mult de un an a fost Ardere de tot. Initial se chema Exodul, termenul avind sensul din Biblie. Numai ca plecarile din tara se inmultisera si cenzorii se gindeau la exodul din zilele noastre, nu la cel petrecut in urma cu doua milenii. " carti publicistica

Cum se face ca dezordinea, violenta, haosul dau impresia ca au devenit noile reguli ale sistemului international, cata vreme, cu numai douazeci de ani in urma, pacea, prosperitatea si libertatea erau considerate ca urmari firesti ale incheierii Razboiului Rece? Ce dinamici domina m prezent lumea? Bursa sau violenta? Economia sau geopolitica? Va reusi cea dintai sa pacifice lumea si sa o unifice intr-un destin comun? Va duce oare cea de-a doua la destramarea unificarii pietelor, in favoarea dezordinii si a rivalitatilor scapate de sub control?   Raspunsurile date de Pascal Lamy si Nicole Gnesotto nu sunt identice decat in privinta Europei, si aceasta este tema pe care o abordeaza ei in cartea de fata, impreuna cu Jean-Michel Baer. Veti avea acces la o carte care aduce o lumina clarificatoare asupra mizelor noii „dezordini mondiale”.   Apropiat al lui Jacques Detors, Pascal Lamy a fost comisar european, apoi director general al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC). Nicole Gnesotto este profesor universitar la catedra de studii privind Uniunea Europeana din cadrul Conservatorului National de Arte si Meserii din Paris si presedinte al Consiliului de Administratie al Institutului de Inalte Studii de Aparare. Jean-Michel Baer a fost jurnalist la Liberation, membru in guvernul Iui Jacques Delors, director al Departamentului pentru Cultura si apoi al celui pentru Cercetare in Stiinte Sociale din cadrul Comisiei Europene. publicistica

Alaturi de literatura (proza scurta, roman si cronici de carte) sau de eseu, „livrarile” mele pe piata bunurilor simbolice s-au orientat, mai ales in ultimii 15 ani, si spre istoria presei locale.   Stau marturie cele doua volume consacrate presei bihorene intre anii 1989-2000 (Dogma si opinie, respectiv Jurnalism si tranzitie – 2007), in fapt subiectul tezei de doctorat realizata la finele anului 2006. Ulterior, preocuparile m-au condus spre un domeniu mai special, oarecum de nisa, acela al istoriei presei culturale. Dupa ce activitatea academica s-a intrepatruns cu aceea de muzeograf, am inceput sa studiez cu atentie prima serie a revistei Familia, fiind fascinat de alura unui om si editor de gazete, Iosif Vulcan, pe nedrept redus la statutul de nas literar al lui Mihai Eminescu. Chiar daca este deosebit de onorant faptul ca in paginile revistei sale l-a debutat pe cel ce mai apoi avea sa fie etichetat drept poet national, inclin sa cred ca este cu totul reductionist unchiul acesta de abordare, lasandu-se intr-un subsidiar pagubos dimensiunea cu adevarat importanta a personalitatii vulcaniene. Nu ma refer, tin sa precizez, la creatia sa literara, intr-adevar, lipsita de valoarea care sa o acrediteze pe un raft pretios al literaturii romane. - Florin Ardelean carti publicistica

publicistica

In vara lui 2009, Alain de Botton a primit acces pentru a rataci in jurul aeroportului Heathrow, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, fiind numit Writer-in-Residence. El a vorbit cu toti angajatii din cadrul companiilor aeriene, de la directori executivi la calatorii care trec prin acel punct. Pe baza acestor conversatii, a produs aceasta extraordinara relatare despre viata unui aeroport si despre impactul acestuia in existenta moderna.   Cititorul este plimbat prin salonul de plecari, „spatiul aerian” si sala de sosiri. De Botton sublineaza cu inteligenta si intelepciune ca petrecerea timpului intr-un aeroport poate fi mai utila si mai revelatoare decat ne-am putea gandi.     Alain de Botton: Romancier, eseist si jurnalist, Alain de Botton s-a nascut in Zurich, Elvetia in 1969, iar in prezent traieste in Londra. Cartile sale, considerate drept o “filosofie a vietii de zi cu zi” au devenit bestselleruri in 30 de tari. Este producator si realizator a mai multor programe de televiziune. In august 2008 a fost unul dintre membrii fondatori ai unei institutii de invatamant in centrul Londrei, care promoveaza o noua viziune asupra educatiei – The School of Life. carti publicistica

Singura intrebare… inteligenta care-mi trece prin cap in clipa de fata este: de ce ma voi fi lasat convins sa-ti raspund la intrebarile din cartea noastra? O intrebare pe care mi-am pus-o inainte de a o incepe si, de cateva ori, pe parcurs. (Cand recitesc: mi-o pun, probabil, pentru ultima oara.) Tocmai imi aparuse editia a treia din Viata si carti, in care, credeam, spusesem cam tot ce gasisem de cuviinta despre viata mea de cititor. Plus minime confesiuni de alta natura. La ce bun sa ma repet? Mai ales ca nu fusesem manat nici inainte de un irepresibil impuls memorialistic. In fond, imi placuse sa reiau lecturile care m-au format dintr-o perspectiva mai indepartata si in legatura cu evenimente de viata care ma condusesera la ele. Viata mea, ca atare, nu mi s-a parut niciodata a prezenta un interes in sine. A fost viata unei intregi generatii. Cu parti de umbra, respectiv de lumina, mai mari sau mai mici. Poate doar cartile sa fi facut diferenta. - Nicolae Manolescu Fragment din cartea "Convorbiri cu Nicolae Manolescu" de Daniel Cristea-Enache "3. „Topirceeaanu? Minoor!..."    Daniel Cristea-Enache: Cenzura dura din 1948 pana la inceputul anilor 1960, autocenzura, cum spuneti, in intervalu11965-1989, apoi, dupa 1990, lipsa de cenzura propriu si la figurat)? Cu variatiile, hibridizarile si exceptiile de la o anumita regula pentru fiecare segment istoric, aceasta credeti ca a fost regula? Ce pret ati fi fost dispus sa platiti epocii daca ati fi debutat cu zece ani mai devreme? Si cum ii priviti pe marii critici afirmati in perioada interbelica, de la Calinescu la Vianu si de la Cioculescu la Streinu, in evolutia lor (nu aceeasi la toti si nici lineara in cazul fiecaruia dintre ei) de-a lungul primului deceniu de socialism real romanesc? S-a vorbit destul de mult, dupa 1990, despre colaborationismul unor intelectuali romani, cu circumstanta agravanta pentru cei care, ca Sadoveanu sau Calinescu, fusesera foarte bine receptati in epoca democratica interbelica. Ei ar parea mai vinovati, moralmente, decat tinerii crezand sincer in comunism, precum Radu Cosasu, si care au facut realism socialist din convingere, nu din calcul. Care erau, in opinia unui critic al carui debut publicistic s-a sincro-nizat fericit cu inceputul liberalizarii (sau macar al destinderii ideologice), optiunile criticilor din generatia post-maioresciana anterioara?    Nicolae Manolescu: Nu stiu cum m-as fi comportat. Chiar nu stiu. M-a amuzat odata un raspuns al lui Marin Sorescu, la o intrebare asemanatoare, cum, adica, de n-a facut compromisuri in anii 1950. Sunt sigur ca ti-l amintesti: daca eram prea mic! Nu ma consider neaparat un om curajos, mai ales sub raport fizic. N-am idee cum as fi reactionat la o ancheta a Securitatii sau la tortura. Dumnezeu m-a crutat. Nici nu stiu daca o astfel de reactie e neaparat una individuala, daca nu cumva tine de natura umana, de niste limite obiective, nu subiective." carti publicistica

A devenit cunoscut datorita textelor cu haz de pe Facebook ce prezinta intamplari din viata de politist rutier si a reusit sa schimbe imaginea breslei sale. "Flash-uri din sens opus" reprezinta volumul de debut al lui Marian Godina, care trece de la uniforma la condei, devenind autor cu acte in regula. O carte actuala si amuzanta care se citeste cu sufletul la gura: momente din viata de zi cu zi in care deseori te regasesti, povestiri cu talc, personaje savuroase si memorabile intalnite in trafic, limbaj autentic presarat cu (auto)ironie si umor cat cuprinde. Este cartea pe care nu te poti abtine sa nu o recomanzi unui prieten dupa ce o citesti. Carte recomandata de  Bogdan Aron  in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment: "Un om inteligent nu te va şicana niciodată în trafic, cel puţin nu intenţionat. Poate greşi, poate avea o clipă de neatenţie sau orice alt motiv. Omul deştept te va face să înţelegi că işi cere scuze, va pune în funcţiune avariile, te va saluta (fără să ridice ambele mâini de pe volan, că iar naştem polemici). Ce avem de făcut, atunci când ne şicanează cineva în trafic? Am stabilit încă din prima frază că omul e prost. Acum avem variante: să-i arătăm că suntem la fel ca el sau chiar că-l întrecem. Dacă alegem varianta asta, putem să-i frânăm brusc în faţă, să claxonăm, să-i arătăm vreun deget, să deschidem geamul şi să-l scuipăm ori să aruncăm spre el cu vreun obiect nefolositor de prin maşină. Putem incerca să-l blocăm, iar după ce îl determinăm să oprească, să coborâm la el. Atenţie, la momentul ăsta, ştim despre el doar că e prost. S-ar putea să aflăm însă şi alte lucruri: că e un luptător de K1 uşor iritat, vreun boxer cam nervos ori poate genuI de şofer care are obiceiul să conducă având o sabie lângă el... " carti publicistica

Poate cea mai cunoscuta traducatoare din ultimii douazeci de ani, Antoaneta Ralian vorbeste cu dragoste despre carti pe care le-a redat in romana. Se gandeste daca nu cumva fictiunile la care a lucrat sunt mai reale, pentru ea, decat chiar viata ei. Cand vine vorba despre sine, incearca sa nu se puna deloc intr-o lumina favorabila. Vrea sa ramana cu picioarele pe pamant. Potrivit educatiei conservatoare primite, ale carei urme le resimte si la o varsta inaintata, nu se iubeste mai deloc pe sine. Dar tocmai prin asta i-a cucerit Antoaneta Ralian pe toti cei care au cunoscut-o, direct sau prin traducerile ei. Prima sectiune a cartii de fata aduna aproape toate textele ocazionale scrise de Antoaneta Ralian in ultimul deceniu de viata. In cea de-a doua sectiune, am pus laolalta, in ordine cronologica, sapte interviuri pe care traducatoarea le-a acordat, in perioada anilor 2002-2015, diverselor ziare, reviste si bloguri. Imi exprim speranta ca acest volum compozit, alaturi de numarul impresionant de traduceri, sa infirme temerea Antoanetei Ralian cum ca posteritatea ar avea o memorie scurta.- Marius Chivu Fragment din cartea "Nu cred in sfarsitul lumii" de Antoaneta Ralian "CA UN CIOB INFIPT IN FUNDUL SUFLETULUI Indragita prima colectie a „primei si primului" mi-a cerut cerut sa scriu despre „primul meu job". De ce „job" si nu „slujba", „post" sau „serviciu"? Ma rog, suntem cu totii UEisti, multilingvisti, cultivati, xenofobi, cosmopoliti, trendysti, cool si, mai ales, an-tisnobi. Incontestabil. De altfel, daca stau bine sa ma gandesc, cuvantul „slujba" iti aduce in nari miros de lumanari si de tamaie, „post" iti aduce in urechi ghioraieli de mate dintr-o zi lunga ca o zi de post, iar „serviciu" e ruda buna cu „servitute", „servil" si „mai serviti, va rog". Pe cand „job" nu-ti poate evoca decat jobenele de pe vremea lui Dickens. Dar, cand spui „job", spui, de fapt, „giob", si „giob" te duce spontan cu gandul la „ciob". Ei bine, primul meu „giob" a fost taios si intepator ca un ciob infipt in fundul... sufletului. Asa cum am mai scris in repetate randuri, am copilarit si am facut liceul in oraselul patriarhalo-moldovenesc Roman. Raspunsul meu invariabil la stereotipele intrebari de tipul „Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?" era: profesoara. Ca orice eleva de liceu provinciala, tocilara, am fost indragostita, pe rand, de profesoara de franceza, de cea de latina si de cea de filosofie. Voiam sa fiu si eu ca ele. Dar destinul are vointa proprie si mana lunga. " publicistica

Scrisori (1837-1859). Volumul I - F.M. Dostoievski. Editie ingrijita, traducere, note si studiu introductiv de Leonte Ivanov.   Ceea ce confera valoare segmentului epistolar al creatiei dostoievskiene este, in primul rind, deosebita sinceritate a autorului, dorinta de a-si deschide si despovara sufletul de multitudinea de griji, de intrebari si contradictii… Prin scrisori, ni se dezvaluie o perspectiva larga asupra Rusiei unei intregi jumatati de veac (anii 1830-1880), cu istoria, cu oamenii, cu zbuciumul ei, dar si o perspectiva asupra Apusului Europei, unde se resimteau atit roadele civilizatiei, cit si neajunsurile ei. - Leonte Ivanov   Cel mai important lucru… este ca anumite opere de arta merita efortul suplimentar de a trece peste toate impedimentele pentru a le aprecia; iar cartile lui Dostoievski merita cu siguranta acest efort. Si asta nu doar pentru felul in care domina canonul occidental, ci tocmai in ciuda acestui lucru. Pentru ca unul dintre aspectele pe care canonizarea si cursurile academice il ignora este ca Dostoievski nu e doar valoros, ci are si umor. Romanele lui au aproape mereu intrigi excelente, cumplite si complicate si profund dramatice. Au crime si tentative de crime si politie si dispute in familii disfunctionale si spioni, tipi duri si femei frumoase decazute si escroci alunecosi si boli debilitante si mosteniri neasteptate si ticalosi mierosi si tradatori si tirfe… - David Foster Wallace publicistica

Romania, te iubesc! a fost o idee care a crescut natural in redactia Stirilor PRO TV. Un format de reportaje, anchete si investigatii de calitate mereu mai buna, cu standarde mereu mai mari. 2018 este un nou capitol in istoria emisiunii. „Cum sa facem scris din imagine?“ Aveam cu totii in minte imagini superbe sau dezolante, fragmente de interviuri in care participantii puteau fi premiati pentru jocul artistic, scene dense si rapide in care totul era in miscare. Cum sa le descrii, ca sa ramana la fel de valoroase ca la televizor? Forma fizica, fireasca in care se asaza faptele si imaginile inainte de a deveni un reportaj finit este totusi scrisul. Materialele „au trecut sticla“, dupa cum ne arata reactiile publicului care ne urmareste. Suntem acum pe un teritoriu nou, curiosi daca universul creat de personalitatile corespondentilor prinde viata inca o data, in mintea cititorului de data aceasta. Fragment din volumul "Romania, te iubesc!" de Paul Angelescu, Alex Dima, Paula Herlo, Rares Nastase si Cosmin Savu: "In 2013, Comisia Europeana a anuntat autoritatile romane ca a declansat procedura de infringement impotriva Romaniei, din cauza avizarii haotice a distrugerilor de pe cursurile raurilor. Exista o corespondenta cu statul roman din care reiese ca alesii nostri nu recunosc dezastrul facut de santierele cu avize si anunta ca legislatia europeana de mediu a fost respectata, desi Comisia a semnalat ca a fost grav incalcata. De exemplu, Comisia a precizat clar care sunt proiectele vizate, tocmai pentru a ilustra incalcarile Directivei 2000 pentru Mediu. Oficialii europeni scriu ca in tara noastra au fost aprobate 425 de proiecte, din care peste 200 erau incepute la data infringementului. Autorizarea masiva a constructiei microhidrocentralelor pe cursurile de apa montane s-a facut fara ca in prealabil statul roman sa „elaboreze programe de monitorizare a starii apelor". Raul dirijat prin conducte creeaza o presiune in turbina centralei, care produce energie electrica din viteza apei ce trece prin tubulatura pe o distanta mare. La marile hidrocentrale, energia vine din forta caderii apei. Imagini ale microhidrocentralelor din alte tari arata ca acolo se foloseste tubulatura mult mai ingusta, conducte cu diametru mult mai mic decat cele de la noi. Nu este permis un debit mare la captare, astfel incat raurile si zonele din jur nu au de suferit. E drept, asemenea microhidrocentrale produc mai putina energie electrica, dar nici nu distrug natura. Comisia a amintit ca trebuie sa existe studii aprofundate, facute de autoritatile si administratorii zonelor protejate, din care sa reiasa in detaliu „parametrii biologici, conditiile de salinitate si de morfologie ale fiecarui rau", inainte ca un dezvoltator sa ceara sa-l exploateze. Si reprezentantii mai multor ONG-uri sustin ca statul, prin ministerele si agentiile din domeniu, ar trebui sa comande studii exacte ca sa vada situatia de pe rauri, si abia apoi sa permita construirea microhidrocentralelor. Nu statul este interesat de profitul din producerea energiei electrice; interesul este al dezvoltatorului privat. O investitie de doua milioane de euro intr-o microhidrocentrala cu o singura priza de captare poate fi amortizata in 4 sau 5 ani. Ulterior, ii poate aduce proprietarului un profit de cateva sute de mii de euro anual."   carti publicistica

Cu Slavici si Arghezi dupa gratii. Procesul ziaristilor din 1919 Ziaristii vor fi arestati la sfarsitul anului 1918 si la inceputul anului 1919, intr-un gest al puterii politice de a se rafui cu principalii lideri de opinie ale romanilor ramasi in capitala Bucuresti, ocupata de armatele germane, austro-ungare, turcesti si bulgaresti in perioada noiembrie 1916 – octombrie 1918. Era o epoca de mari framantari, in care succesul eliberarii, realizarea unirii cu Ardealul, Basarabia si Bucovina (fara Banat, deocamdata) si avansarea trupelor pana la Budapesta nu puteau ascunde degringolada si pierderea a milioane de vieti omenesti pe front sau pe la casele lor, din cauza lipsurilor. In 22 februarie (7 martie) 1919, in fata Curtii Martiale a Corpului II Armata, a inceput Procesul ziaristilor. A durat 15 zile. In rechizitoriu, comisarul regal a cerut pentru inculpati pedeapsa cu moartea. Sentinta s-a pronuntat in 9 (22) martie. Ioan Slavici, Tudor Arghezi si Dem Teodorescu au fost condamnati la cate cinci ani de puscarie, iar Dimitrie Karnabatt si Samuel Grossmann au primit o pedeapsa de cate zece ani. carti publicistica

Nascut in data de 5 martie 1910, in satul Candesti, judetul Arges, orfan de razboi, se inscrie la studii la Seminarul Orfanilor de Razboi din Campulung-Muscel (1922-1930), pe care il termina ca premiant. Este ales de Patriarhul Miron Cristea dintre absolventii tuturor Seminariilor din anul acela, 1930, si trimis cu o bursa de studii in Teologie la Universitatea din Atena. In anul 1934 se intoarce licentiat, cu aprecierea „magna cum laude”. Patriarhul Miron Cristea, urmarindu-i vocatia, l-a trimis pe tanarul licentiat in Grecia sa-si continue studiile de specializare la Facultatea de Teologie romano-catolica din Strasbourg, Franta (1934-1936). A sustinut doctoratul la Facultatea de Teologie din Atena, in anul 1937, cu teza: Evagrie din Pont. Viata, scrierile si invatatura, premiata de Academia de Stiinte din Atena. A fost apoi profesor la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucuresti (1937-1938), la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Varsovia (1938-1939), profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernauti-Suceava. In anul 1946 a fost transferat ca profesor la Facultatea de Teologie din Bucuresti, iar din anul 1948, la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti. Astfel, teologul Iustin Moisescu s-a evidentiat de-a lungul intregii sale vieti ca fiind un om cu o cultura temeinica si vasta. Eleganta si eruditia sa academica erau rodul unei vieti dedicate studiului, fiind, ca profesor, mitropolit si patriarh, o personalitate cu o solida formare universitara de tip occidental, dar folosind ca baza teologia Sfintilor Parinti. - Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane publicistica

Altfel despre arta Parintelui Arsenie Boca in convorbiri realizate de Marius Vasileanu cu Ion Grigorescu, Pr. Petru Moga, Vianu Muresan, Pr. Constantin Necula, Pr. Jan Nicolae, Silviu Oravitzan, Grigore Popescu-Muscel, Pavel Susara   Activitatea artistica a Parintelui Arsenie Boca nu se reduce strict la pictura, asa cum s-ar crede. Pictura este doar forma artistica principala in care s-a specializat si manifestat, fiind si absolvent al Academiei de Belle Arte (Bucuresti), ale carei cursuri le-a frecventat cu harnicie intre anii 1933 si 1938. Volumul de fata demonstreaza, fie si tangential, ca Parintele Arsenie Boca s-a mai ocupat, chiar daca aleatoriu, si de sculptura, si de amenajari ale unor gradini ale manastirilor Sambata de Sus si Prislop, asadar de arta ambientala, si de cateva constructii a caror arhitectura a conceput-o ori de alte forme ale artei plastice si bisericesti ale artelor vizuale. Apoi se mai poate vorbi si despre caligrafia uluitoare a Parintelui Arsenie Boca, si despre arta retoricii (omiletica) si, mai ales, despre arta de a trai discret, smerit, intr-o lume ostila, in mijlocul unei societati agresate de nenumaratele incercari si ispite ale interbelicului, apoi in plin razboi mondial si, mai tarziu, intr-o diabolica dictatura comunista. Nu in cele din urma, ar merita sa mai meditam la arta de a tacea a Parintelui... [...] Formele de arta practicata de Parintele Arsenie Boca pot fi tratate in multiple chei teologice (dogmatic, catehetic, pastoral, istoric etc.) ori culturale – vom descoperi impreuna in volumul de fata. Dar arta de a tacea – implicit rugaciunea – este incoronarea. Caci tacerea lucratoare a Parintelui Arsenie Boca ne imbratiseaza pe toti, deopotriva, si pe cei care cred, si pe cei care nu cred (inca) in sfintenia lui. - Marius Vasileanu Arta Parintelui Arsenie Boca nu e o forma secundara a personalitatii lui, ci o alta forma de manifestare si un alt vector de cunoastere. Materia cu care lucreaza Parintele, materia plastica, este de tip energetic. Pentru ca acel tip de energie spirituala, de energie launtrica, pe care noi o percepem in cele doua imagini ale lui Iisus de la Draganescu este si energia cu care el lucreaza asupra lumii profane, asupra celor care se duc si acuma la mormantul de la Prislop. Deci nu este o chemare prin limbaje conventionale, ci este un tropism pe care il creeaza, care nu este de ordin material. Iar acest tip de energie nu poate sa fie decat divina, pentru ca ea, fiind nonmateriala, nontangibila, provine exact din realitatea Logosului. Eu nu as judeca o productie artistica, asa cum este cea a lui Arsenie Boca, din perspectiva in care judec o expozitie dintr-o galerie sau dintr-un muzeu. Sunt lucruri total diferite. Si trebuie sa vedem exact in ce masura forma, stilistica lui, compozitiile lui ii acopera aspiratia. Si daca acestea sunt forme optime pentru a transmite mesajul pe care a vrut sa-l transmita, orice prejudecata a mea, daca nu e atat de puternica incat sa se transforme in dogma, trebuie sa cada. - Pavel Susara, critic de arta   Parintele a lucrat acolo, la biserica Draganescu, sub presiunea unei istorii ce-l arestase si a unui aparat bisericesc ce-l tradase. Sufletul lui e impregnat acolo. Cu bunele si relele, cu exagerarile identificate de unii, care citesc doar in plan canonic pictura. Or, cei care traim Biserica asemeni unui organism viu, caci este Trupul lui Hristos, nu biblioteca din Ierusalim, stim ca una dintre dimensiunile fundamentale ale vietii parohiei este dimensiunea pastorala. Parintele a pictat acolo pentru o comunitate in mijlocul careia a fost acceptat sa locuiasca pe cand toti il prigoneau. Pictura de la Draganescu este darul Parintelui pentru ospitalitatea netradatoare a oamenilor simpli. - Parintele Constantin Necula carti publicistica

La 27 februarie 1948, a trecut la viata vesnica Patriarhul Nicodim Munteanu. Moartea sa s-a petrecut intr-un climat de mare tensiune politica si sociala, cauzata de puterea comunista care venea din Rasarit asupra noastra. Patriarhul Nicodim Munteanu a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii noastre din secolul al XX-lea. [...] Patriarhul Nicodim, ca ierarh, a fost un om bine pregatit din punct de vedere al formarii teologice, deosebit de ferm in a apara interesele si demnitatea Bisericii. Putem spune despre el ca era un teolog misionar, un organizator harnic si un patriot marturisitor.  [...] Patriarhul Nicodim Munteanu era un om adanc legat de istoria poporului si, in acelasi timp, era un om care avea constiinta importantei si misiunii Bisericii in viata poporului roman. Iar cand era diplomat, era un diplomat cu demnitate. El a infruntat puterea politica, atunci cand era vorba despre prezentul si viitorul tarii, a infruntat forte politice straine, aparand demnitatea Bisericii si a neamului romanesc. Patriarhul Nicodim ramane in istoria Bisericii si a poporului roman o figura inalta, de verticalitate luptatoare, de demnitate inteleapta si de constiinta misionara intr-un popor crestinat odata cu formarea sa in istorie. - Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane carti publicistica