Zbor deasupra unui cuib de cuci a dat titlul unei celebre ecranizari, in regia lui Miloš Forman, avindu-i in distributie pe Jack Nicholson, Michael Berryman, Peter Brocco si Louise Fletcher. Zbor deasupra unui cuib de cuci, romanul care a lasat urme de nesters in literatura contemporana, este povestea zguduitoare a pacientilor dintr-un ospiciu condus cu mina de fier de sora-sefa Ratched, adepta unor metode de tratament barbare, precum electrosocurile si lobotomia. Singurul care i se opune este scandalagiul Randle Patrick McMurphy, simbolul revoltei impotriva autoritatii tiranice. Prin ochii altui pacient, seful Bromden, un indian urias, asistam la inclestarea dintre cei doi, care capata proportii aproape mitologice. "Fragment din roman "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Ken Kesey: "Dumnezeu stie cit raminem suspendati in starea asta! Apoi, treptat, ea slabeste butonul cu cite-o gradatie si asta-i inca si mai rau. Rabd mai bine starea mea de impietrire moarta decit sa vad mina ingalata ca in ulei a lui Scanlon, de cealalta parte, chinuindu-se trei zile sa puna pe masa o carte de joc. Plaminii mei se opintesc sa traga aerul gros, de plastic, printr-o gaura ca de ac. Incerc sa ma duc la closet, dar simt ca-s ingropat sub o tona de nisip, ce-mi striveste vezica pina ce scintei verzi ma strafulgera si-mi piriie la timple. Ma opintesc din fiecare muschi si oscior si ma aburc din scaun sa ma duc la closet, ma muncesc sa ma ridic pina ce bratele si picioarele-mi tremura in spasme si dintii ma dor. Ma imping iar si iar si nu reusesc sa ma misc mai mult de-o jumatate de centimetru de pe scaunul de piele. Asa ca-mi dau drumul sa cad la loc si renunt si las urina sa tisneasca din mine, activind o sirma fierbinte si umeda de pe cracul sting al pantalonilor, care pune-n functiune o alarma umilitoare, sirene si reflectoare; toata lumea sare in picioare si alearga imprejur cu tipete speriate, iar negrii imbrincesc multimea la o parte, napustindu-se drept la mine, agitind somoioage inspaimintatoare din sirme de cupru care trosnesc si scuipa scintei cind ating apa. Cam singura data cind ne mai slabeste cu controlul asta asupra timpului e in toiul cetii; atunci timpul nu mai conteaza. Se pierde si el in picla ca toate celelalte. (Dar azi n-au mai dat drumul la ceata cu toata forta, cel putin de la venirea lui McMurphy. Sint sigur c-ar mugi ca un bivol de-ar vedea ceata imprejur.) Chiar cind te scutesc de altele, ai de-nfruntat ceata si controlul asupra timpului, dar azi pesemne s-a-ntimplat ceva: nu ne-am mai pomenit cu nici unul din lucrurile alea abatindu-se asupra-ne, cel putin de la ora barbieritului. In dupa-amiaza asta toate par sa fie la locul lor. Cand intra-n tura schimbul al doilea, ceasul arata patru treizeci, asa cum trebuie. Sora-sefa le da liber tuciuriilor si mai arunca o privire prin sectie. Extrage un ac lung de argint din cocul siniliu cu reflexe metalice, si-si scoate din cap boneta alba, depozitind-o cu grija intr-o cutie de carton (cu bobite de naftalina impotriva moliilor) si-si infige acul inapoi in par c-o miscare experta. O vad dincolo de geam cum le ureaza o seara buna la toti. Ii da infirmierei micute, cea care are un semn din nastere, un biletel; apoi mina ei se intinde spre tabloul de comanda de pe usa de fier, cupleaza c-un pocnet difuzoarele din salonul comun: "Buna seara, baieti. Purtati-va cum trebuie". Si pune muzica mai tare decit de obicei. Sterge cu incheietura miinii geamul; privirea ei dezgustata ii da de-nteles grasanului negru, care tocmai a intrat in tura, c-ar fi cazul se-apuce sa-l curete, iar el incepe sa-l stearga c-un servet de hirtie cind ea nici n-a apucat sa incuie usa de la intrare dupa ea. "
Publicat pentru prima data in Italia, in 1957, in plina criza mondiala, romanul Doctor Jivago e povestea vietii si a iubirilor unui medic in perioada Revolutiei ruse. Parasind Moscova pentru linistea Muntilor Urali, unde spera sa-si puna familia la adapost, Jivago se trezeste in plin conflict intre albi si rosii. Dragostea lui pentru frumoasa si tandra Lara se consuma pe fundalul cruzimii si al talazurilor revolutiei, o reprezentare surprinzatoare a unor vremuri memorabile. Romanul a fost ecranizat in 1965 de David Lean, cu Omar Sharif si Julie Christie in rolurile principale, iar pelicula a fost distinsa cu cinci premii Oscar, cinci Globuri de Aur si doua premii Grammy si e inclusa pe lista celor mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor. Adaptarea pentru televiziune din 2002, in regia lui Giacomo Campiotti, cu Hans Matheson si Keira Knightley, a obtinut trei nominalizari la premiile BAFTA.
Cartea face parte din Colectia "Teatru".
Romanul lui Maxim Gorki este imaginea stratificata a lumii adolescentei, vazuta prin ochii lui Aliosa. Ramas inca de mic fara tata, el este luat in grija de bunici si crescut intr-un mediu pestrit, uneori lipsit de orice urma de umanitate. Traieste neputincios instrainarea mamei si destramarea familiei, izbucnirile bunicului, dar uita de toate invatind sa citeasca si pierzindu-se nopti intregi in povestile spuse de bunica sa. De altfel, intregul roman, fie ca trece prin situatii imposibile, prin simple amintiri sau descrieri de natura, are in fundal prezenta, discreta sau mai pronuntata, a povestii.
Cartea autorului Alain Fournier are un pronuntat caracter autobiografic, intamplarile derulandu-se in perioada critica dintre adolescenta si maturitate, atunci cand visul se impleteste cu realul si dragostea cauta absolutul. Afectiunea lui Augustin, eroul romanului pentru frumoasa Yvonne este inspirata din zbuciumul unei iubiri neimpartasite a scriitorului. Doi prieteni, Augustin si Francois, aflati in cautarea unei relatii sentimentale pure, constietizeaza, fara a o marturisi, ca orice incercare de gasire a perfectiunii este sortita esecului. Prietenia poate sa cunoasca tradarea, pasiunea idealizata se poate transforma intr-o realitate carnala si cele mai pure vise ale tineretii pot fi schimbate de reversul crud al experientei. O poveste romantica, ca un final absolul mirific, poate cea mai frumoasa din cate s-au scris despre dorinta neimplinita. Si, mai mult ca sigur, o lectura ce va rezona cu sufletul cititorului, readucandu-i in memorie fiorii primei iubiri.
Tragedia Othello se crede ca a fost reprezentata pentru prima oara in 1604. Intre 1601 si 1608 Shakespeare a scris cele mai insemnate dintre piesele sale, intre care: Julius Caesar (1601); Othello (1604); King Lear (1605); Machbeth (1606).
Camil Petrescu a excelat in toate capitolele spiritului enciclopedist, care-l caracterizeaza... E poet, cu adevarat poet; e prozator, cu adevarat prozator... In toate diametralele opuse Camil Petrescu are talent... E autor de teatru adevarat... poate fi asemuit cu o boare de mireasma, care trece prin toate apartamentele intelectului, din odaie in odaie, egal, nemodificat si irezistibil. - Tudor Arghezi
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Profesiune de credinta individualista, respingere a fiecarei doctrine, blamare a lumii guvernate de bani si de putere, elogiu al vietii contemplative si al peisajului unei Indii recreate cu maiestrie, Siddhartha este, in esenta, un roman initiatic, devenit, de-a lungul timpului, text "sacru". Calatoria spre Soare-Rasare - o poveste despre redescoperirea naturii umane si refacerea drumului spiritual dupa efectele devastatoare ale celor doua razboaie mondiale, traite de autor. Fragment din volumul "Siddhartha. Calatoria spre Soare-Rasare" de Hermann Hesse: "In seara aceleiasi zile ii ajunsera din urma pe asceti, pe uscativii samani, fata de care se obligara sa-i insoteasca si sa-i asculte cu supusenie. Fura acceptati. Siddhartha isi darui vesmantul unui brahman sarac de pe strada. Nu mai avea pe el decat o bucata de panza in jurul soldurilor si o pelerina dintr-o bucata de stofa pamantie. Nu manca decat o data pe zi, niciodata mancare gatita. Posti cincisprezece zile. Posti douzaeci si opt de zile. Carnea de pe solduri si din obraji i se topi. Din ochii sai mariti se revarsau flacarile unor vise fierbinti, la degetele uscative ii crescura unghii lungi, pe barbie ii crescu o barba uscata, tepoasa. Privirea ii ingheta cand in cale ii ieseau femei; gura i se schimonosea de dispret cand mergea printr-un oras cu oameni frumos imbracati. Vedea cum negustorii faceau negot, cum bogatasii se duceau la vanatoare, cum cei incercati de durere isi plangeau mortii, cum se ofereau tarfele, cum doctorii se ingrijeau de bolnavi, cum preotii stabileau ziua semanatului, cum se iubeau indragostitii, cum mamele isi alaptau pruncii - dar la toate acestea nu merita sa privesti nici macar cu un singur ochi, totul era minciuna, totul duhnea a minciuna, totul voia sa lase impresia unui sens anume, impresia de fericire si de frumusete, pe cand, in fond, totul nu era decat o nemarturisita descompunere. Lumea avea un gust amar. Viata era un chin. Siddhartha nu avea decat un scop, unul singur: sa se goleasca, sa se deserte de sete, de dorinta, de vise, de bucurie si suferinta. Sa moara de la sine, sa nu mai fie un eu, sa-si gaseasca linistea cu inima desertata, sa fie pregatit, in gandirea sa depersonalizata, pentru minune - iata care era scopul sau. Invingandu-si si omorandu-si orice strop al propriului sau eu, reducand la tacere orice ispita, orice ghes al inimii, numai astfel putea sa trezeasca in el Iucrul cel mai de pe urma, lucrul cel mai profund al fiintei, ceea ce nu mai tinea de eu, marea taina. Tacut, Siddhartha statea in arsita soarelui, arzand de durere, arzand de sete, si statu asa, pana nu mai simti nici durerea, nici setea. Statu tacut cat dura perioada ploilor, din par apa i se prelingea pe umerii infrigurati, pe soldurile si picioarele infrigurate, statu asa, pocaindu-se, pana ce umerii si picioarele nu mai simtira frigul, pana ce tacura, pana se linistira. Orbecaia tacut printre ramurile cu spini, din pielea arsa ii picura sangele, din buboaie i se scurgea puroiul si Siddhartha statea incrancenat, statea nemiscat, pana ce nu-i mai curse sange, pana nu-l mai intepa nimic, pana nu-l mai arse nimic. Siddhartha statea drept, invatand sa-si reduca respiratia, invatand sa se multumeasca cu putina respiratie, invatand sa-si opreasca respiratia. incepand cu respiratia, el invata sa-si potoleasca apoi bataile inimii, invata sa-si reduca bataile inimii pana ce se rareau, pana ce acestea aproape ca nu se mai auzeau. Sub indrumarea celui mai varstnic saman, Siddhartha exersa abandonarea de sine, exersa meditatia profunda dupa niste reguli noi ale samanilor. Un batlan porni in zbor peste padurea de bambusi - si Siddhartha inchise batlanul in sufletul sau, zbura peste paduri si munti, se facu batlan, se hrani cu pesti, suferi de foame ca un batlan, grai cu croncanit de batlan, muri de moartea batlanilor."
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Intr-o tara al carei nume nu este mentionat, se intimpla ceva ce nu s-a mai pomenit de la inceputul lumii: moartea decide sa-si suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi sa traiasca vesnic. Dupa o scurta perioada de euforie, lumea se cufunda insa in haos si disperare si incepe sa caute diferite moduri de a convinge moartea sa-si reintre in drepturi, in urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor ingrozite de batrinii ce insista sa faca umbra pamintului, a sinucigasilor si a companiilor de pompe funebre. Fragment din romanul "Intermitentele mortii" de Jose Saramago: "Desi fusese imediat ridiculizata de ziarele concurentei, care reusisera sa smulga inspiratiei redactorilor lor principali cele mai diverse si substantiale titluri, uneori dramatice, alteori lirice, si, nu rareori, filozofice sau mistice, atunci cind nu erau de o ingenuitate induiosatoare, ca in cazul acelui ziar popular care s-a multumit cu intrebarea Si Acum Ce Se Va intimpla Cu Noi, adaugind drept coada a frazei ostentatia grafica a unui enorm semn de intrebare, deja amintita manseta An Nou, Viata Noua, in ciuda banalitatii sale apasatoare, pica la tanc pentru unii care, prin temperament sau educatie, preferau mai presus de orice fermitatea unui optimism mai mult sau mai putin pragmatic, chiar daca aveau motive sa creada ca ar fi vorba de o simpla si poate trecatoare aparenta. Traind, pina in aceste zile de confuzie, in cea mai buna dintre toate lumile posibile si probabile, asa cum si-o imaginasera ei, descopereau, incintati, ca acum se intimpla tot ce putea fi mai bun, realmente mai bun, ca aparuse chiar aici, la usa lor, o viata unica, minunata, fara frica zilnica de foarfeca scrisnind a parcei nemurirea in patria care ne-a dat fiinta, la adapost de incomoditati metafizice si gratis pentru toata lumea, fara vreo scrisoare sigilata care trebuie deschisa in ceasul mortii, tu in paradis, tu in purgatoriu, tu in infern, fara de raspintia in care se desparteau, pe vremuri, tovarasi dragi din aceasta vale a plingerii numita pamint, destinele noastre in lumea cealalta. Data fiind aceasta stare de lucruri, periodicele reticente sau circumspecte, si odata cu ele televiziunile si radiourile similare, n-au avut alta solutie decit sa se ralieze la fluxul de bucurie colectiva care se raspindea de la nord la sud si de la est la vest, inviorind mintile tematoare si tirind departe de priviri umbra lunga a lui thanatos. Pe masura ce zilele treceau si vazind ca realmente nimeni nu murea, pesimistii si scepticii, cite putini la inceput, apoi in masa, s-au alaturat la marele magnum de cetateni care profitau de orice ocazie ca sa iasa in strada si sa proclame, sa strige in gura mare ca acum da, viata e frumoasa. Intr-o zi, o doamna, vaduva de curind, negasind o alta modalitate de a-si manifesta fericirea cea noua care-i inunda fiinta, desi cu usoara durere de a sti ca, nemurind, nu avea sa-l mai vada niciodata pe raposatul dupa care plingea, se gindi sa arboreze, in balconul plin de flori al sufrageriei, drapelul national. Zis si facut, cum se spune, in mai putin de patruzeci si opt de ore, actiunea de arborare a drapelelor nationale se raspindi in toata tara, culorile si simbolurile drapelului se instapinira peste peisaj, mai vizibile in orase, datorita faptului evident ca beneficiau de mai multe balcoane si ferestre decit zonele de la tara. Era imposibil sa rezisti unei asemenea fervori patriotice, mai cu seama ca, venite de nu se stie unde, incepusera sa se raspindeasca anumite declaratii nelinistitoare, ca sa nu spunem de-a dreptul amenintatoare, cum ar fi, de exemplu, Cine nu pune drapelul nemuritor al patriei la fereastra casei sale nu merita sa traiasca."
Chemarea cucului este primul roman din seria Cormoran Strike. Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling. Atunci cand un topmodel celebru isi gaseste moartea cazand de la un balcon acoperit de zapada din Mayfair, se presupune ca fata labila emotional s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuza sa creada concluzia politiei si ii cere detectivului particular Cormoran Strike sa se ocupe de caz. Strike este un veteran de razboi - cu traume atat fizice, cat si psihice -, a carui viata e un dezastru. Desi ii ofera o siguranta financiara, ancheta are pretul ei: cu cat Strike patrunde mai adanc in lumea complexa a tinerei fete, cu atat lucrurile devin mai sumbre si pericolele nu intarzie sa apara. Captivant, cu o scriitura eleganta, impregnat de atmosfera londoneza - de la strazile tacute din Mayfair si puburile dosnice din East End, la agitatia din Soho -, Chemarea cucului este o carte remarcabila. Aducandu-l in scena pe Cormoran Strike, acesta este primul roman politist al scriitoarei J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith si care s-a bucurat de o primire entuziasta. Chemarea cucului imi aminteste de ce m-am indragostit pe loc de genul politist. - Val McDermid Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecator in persoana detectivului particular Strike, care cu siguranta va fi vedeta unei serii. Strike si asistenta sa, Robin, formeaza o echipa - una ale carei aventuri viitoare cititorii le asteapta cu sufletul la gura. - The New York Times Rareori apare un detectiv particular care sa capteze imaginatia cititorilor din prima clipa. Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui incepator: are un talent iesit din comun de a evoca Londra si a crea un erou. Un debut extrem de promitator. - Daily Mail O intriga detectivistica incantatoare si magistral construita. - Mirror Chemarea cucului este un roman stralucit, plasat intr-o lume populata de topmodele, rapperi, creatori de moda, toxicomani si legaturi interzise. - The Times Din seria Cormoran Strike fac parte volumele: • Volumul 1: Chemarea cucului • Volumul 2: Viermele de matase • Volumul 3: Cariera malefica • Volumul 4: Alb letal • Volumul 5: Glasul sangelui
Romanul Femeia la treizeci de ani povesteste, alegind fundalul tulbure al razboaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din inalta societate franceza de secol XIX. Uneori pasionala, alteori palind in fata esecului, viata lui Julie d’Aiglemont se schimba dupa iubirile care o framinta, fie ele venite din partea unui tata posesiv, a unui protejat al lui Napoleon, glorios, insa fara merite, ori a unui nobil englez care-i salveaza viata, dar pe care dragostea fata de frumoasa femeie il duce la moarte. Fragment din romanul "Femeia la treizeci de ani" de Honore De Balzac: „In acea clipa, sufletul tinerei Julie parca ar fi trecut in cel al ofiterului. Un gand inca si mai crud decat toate cele ce-l infricosasera pe batran ii crispa trasaturile chipului suferind atunci cand il vazu pe d'Aiglemont ca schimba, trecand prin fata lor, o privire tainica cu Julie, ai carei ochi se umezisera si al carei obraz capata o stralucire extraordinara. El o tari brusc pe fiica sa spre gradina Tuileries. - Dar, tata, spunea ea, mai sunt inca in piata Carrousel regimente ce trebuie sa continue manevrele. - Nu, copila mea, toate trupele defileaza. - Cred ca te inseli, tata; ar fi trebuit ca domnul d'Aiglemont sa le dea ordin sa inainteze... - Mi-e rau, draga mea, si nu mai pot sa stau. Julie n-avu cum sa se mai indoiasca de vorbele tatalui sau, dupa ce isi arunca ochii asupra acelei fete, careia ingrijorarile de parinte ii dadeau un aer abatut. - Ti-e rau tare? il intreba ea indiferenta si cu gandul aiurea. - Oare nu stii ca fiecare zi este pentru mine ca un dar? raspunse batranul. - Asadar, vrei iar sa ma mahnesti vorbindu-mi de moartea ta? Eram atat de vesela! Nu vrei mai bine sa-ti alungi gandurile astea amare si negre? - Ah! exclama tatal, scotand un suspin, copil rasfatat ce esti! Dar si inimile cele mai duioase sunt uneori foarte crude. Ca va inchinam viata noastra, ca nu ne gandim decat la voi, ca va pregatim tihna, ca ne jertfim bucuriile pentru toanele voastre, ca va adoram, ca va daruim pana si sangele nostru, astea nu-nseamna nimic, nu? Vai! da, voi primiti totul cu nepasare. Ca sa capatam pentru totdeauna zambetul si dragostea voastra dispretuitoare, ar trebui sa avem puterea lui Dumnezeu. Si pana la urma, vine un altul! un iubit, un sot - si ne rapeste inima voastra. Uluita, Julie isi privi tatal, care pasea incet, aruncandu-i priviri posomorate. - Si va mai si ascundeti de noi, urma el, ba poate chiar si de tine insati... - Tata, ce tot spui? - Ma gandesc, Julie, ca ai secrete fata de mine. Iubesti, continua repezit batranul, bagand de seama ca fiica lui incepuse sa se imbujoreze. Ah! Nadajduiam sa te vad alaturi de batranul tau tata pana la moartea lui, nadajduiam sa te tin fericita si stralucitoare langa mine! Sa te admir asa cum erai tu odinioara. Necunoscandu-ti soarta, as fi putut sa cred ca te asteapta un viitor linistit; acum, insa, mi-e cu neputinta sa duc cu mine o speranta de fericire pentru viata ta, de vreme ce-l iubesti mai mult pe colonel decat il iubesti pe varul tau. N-am cum sa ma mai indoiesc. - Si de ce n-ar trebui sa-l iubesc? exclama ea, cu o vie expresie de curiozitate. - Ah, scumpa Julie, n-ai sa ma intelegi! raspunse tatal, suspinand. - Spune-mi, totusi! izbucni ea, facand fara sa vrea un gest de razvratire. - Ei bine, copila mea, asculta-ma. Adeseori tinerele fete isi creeaza imagini marete, fermecatoare, chipuri cu totul ideale, si isi fauresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume; apoi, naive, ele atribuie unui oarecare desavarsirile pe care le-au visat si se incred in el; si astfel iubesc in barbatul ce si-l aleg aceasta faptura imaginara; dar, mai tarziu, cand e prea tarziu ca sa se mai smulga din nenorocire, inselatoarea aparenta pe care au infrumusetat-o, primul lor idol, in sfarsit, se schimba intr-un schelet odios. Julie, mai degraba as vrea sa te vad indragostita de un mosneag, decat sa te vad indragostita de colonel. Ah! Daca ai putea sa te inchipui cu zece ani mai tarziu in viata, i-ai da dreptate experientei mele. Il cunosc pe Victor: hazul lui e un haz lipsit de spirit, un haz de cazarma, el n-are nici un talent si e cheltuitor. E unul dintre acei oameni pe care Cerul i-a creat ca sa infulece si sa mistuie patru mese pe zi, sa doarma, sa iubeasca pe cea dintai venita si sa se bata.”
Liceeni guralivi si plini de umor, o fetita care, in timp ce deseneaza un sopron, povesteste cu inocenta lucruri ciudate de acasa, o femeie fara miini care are drept hobby pictura, o prietena flusturatica, indivizi proaspat imbogatiti… Aceasta este lumea Baietilor de gasca, o lume pestrita in care intilnim deopotriva argoul adolescentilor de dinaintea caderii comunismului si metamorfozele Romaniei contemporane. Uneori povestirile ne poarta in afara granitelor, la Lille sau Viena. Oriunde ar avea loc, toate intimplarile sint pline de neprevazut si de un haz umbrit de o unda de nostalgie.
Traducere din limba engleza de Mihaela Negrila Imparateasa Orhidee este povestea unei tinere manciuriene care, pentru a-si salva familia din ghearele saraciei si pentru a evita casatoria cu varul ei, participa alaturi de alte trei mii de fete la selectia concubinelor imperiale. Odata aleasa una dintre cele sapte sotii ale imparatului Hsien Feng, Orhideea trebuie sa infrunte misterele, intrigile, ritualurile si superstitiile Orasului Interzis, in care va ramine vreme de 46 de ani.
Magicianul a fost ecranizat in anul 1968, in regia lui Guy Green, avindu-i in rolurile principale pe Michael Caine, Anthony Quinn si Candice Bergen. Plasata intr-o insula greceasca, actiunea romanului Magicianul pivoteaza in jurul tinarului profesor de engleza Nicolas Urfe. Acesta, incercind sa scape de plictiseala si depresie, cunoaste printr-o intimplare lumea bizara a lui Moris Conchis, „magicianul”, si devine „victima” unui lung sir de incercari, spectaculoase jocuri cu masti si psihodrame, in care abunda fantasmele erotice si manipularea istoriei. Carte recomandata de Iulia Badea-Gueritee in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din roman "Magicianul" de John Fowles: „— TE URASC! Am palmuit-o. A inceput sa suspine salbatic, chircita la capul patului, aruncindu-mi insulte printre lacrimi si suspine. — Lasa-ma in pace... lasa-ma in pace... ticalosule... derbedeule... egoistule... Suspinele se inteteau. Umerii tremurau in convulsii. M-am ridicat in picioare si m-am dus la fereastra. Cuvintele nu mai exprimau ce voia, asa ca a inceput sa loveasca cu pumnii in drugii de fier ai patului. Atunci am simtit ca o urasc pentru lipsa de control, pentru scena de isterie. Mi-am adus aminte de sticla de whisky din camera mea. Mi-o facuse cadou in prima zi. — Fii atenta. Ma duc sa-ti aduc ceva sa bei. Termina cu vaicarelile. M-am aplecat asupra ei. Nici nu a observat, a continuat sa loveasca in drugii patului. M-am dus la usa, am ezitat, m-am uitat la ea si am iesit. Trei greci, doi barbati, dintre care unul mai in virsta, si o femeie, stateau in fata camerei, facindu-ma sa ma simt ca un criminal. Am coborit la mine, am deschis sticla, am tras o inghititura zdravana si m-am dus inapoi. Usa era incuiata. Cei trei spectatori erau tot acolo, uitandu-se la mine cum incerc iar, cum bat la usa si o strig. Batrinul s-a apropiat de mine. — S-a intimplat ceva? M-am strimbat si am mormait. — Caldura. Nu era nevoie, dar a repetat pentru ceilalti. „A, caldura", spuse femeia ca si cum asta ar fi explicat totul. Dar tot nu s-au miscat. Am incercat o data, am strigat-o prin crapaturile dintre doua placi de lemn. Nu se auzea nimic. In ochii grecilor am ridicat din umeri si am coborit la mine. Dupa zece minute m-am intors, m-am mai intors de patru sau cinci ori intr-o ora, dar de fiecare data ma bucuram in sinea mea ca usa este incuiata. M-au trezit la ora opt asa cum ii rugasem, m-am imbracat si m-am dus la camera ei. Am batut, dar nu a raspuns nimeni. Am incercat clanta, era descuiata. Patul era ca si cum s-ar fi dormit in el, dar Alison plecase, nu mai era nici un lucru de-al ei in camera. Am alergat la receptie unde am gasit un batrin cu ochelarii pe nas, cam ramolit, tatal proprietarului. Fusese in America si vorbea destul de bine englezeste. — Stiti fata cu care am venit aseara, a plecat in dimineata aceasta? — Da, a plecat. — Cind? Se uita la ceas. — Acum o ora. A lasat asta. Spus dau la dumneata cind coboriti. Era un plic pe care mizgalise numele meu: N. Urfe.”
• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura ...Sa ucizi o pasare cintatoare este un roman brutal si onest, ce se construieste pe marginea unor subiecte mereu de interes: rasismul, conflictele sociale si pierderea inocentei copilariei, totul filtrat prin ochii unei fetite; Scout Finch este martora la intimplarile dramatice declansate intr-un orasel sudist atunci cind un barbat de culoare este acuzat ca a violat o femeie alba. Tatal naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apararii, trebuie sa tina piept unor prejudecati pina atunci latente si, din acest moment, Scout si fratele ei, Jem, sint atrasi intr-o succesiune rapida de evenimente care le depasesc intelegerea. Pe timpul procesului, oraselul decade treptat in grotesc si violenta, insa exista oameni care nu se lasa contaminati de setea generala de linsaj, iar Atticus Finch ramine reperul moral care ii ofera lui Scout – si totodata cititorilor – un punct de vedere empatic si echilibrat. Multi dintre fanii ei sint convinsi ca Harper Lee, autoarea unui roman devenit aproape instantaneu o opera clasica a literaturii americane, a incetat de mult din viata. Cartea ei avind ca subiect conflictele rasiale din Sudul Statelor Unite, distinsa cu Premiul Pulitzer in 1960, ramine unul dintre marile succese literare ale ultimei jumatati de secol, iar autoarea insasi este un personaj- cheie in recent lansatul film Capote, care a readus-o in lumina reflectoarelor. Dar, in ciuda faimei de care se bucura, Harper Lee a disparut din viata publica de mai bine de patru decenii, urmind exemplul altor pustnici, ca J.D. Salinger sau Thomas Pynchon, retrasi din lume pentru a evita efectele secundare ale celebritatii. - The Observer Tot ce-mi doream era sa existe cineva caruia cartea mea sa-i placa indeajuns incit sa ma incurajeze sa merg mai departe… Nu aveam mari sperante, dar m-am pomenit coplesita de onoruri, iar acesta a fost, intr-un fel, un lucru la fel de inspaimintator ca executia rapida la care ma asteptam. - Harper Lee Traducere din limba engleza, note si prefata de Tatiana Malita Fragment din romanul "Sa ucizi o pasare cintatoare" de Harper Lee: "— Retrage-ti cuvintele, baiete! Aceasta invitatie categorica, pe care i-o faceam lui Cecil Jacobs, a fost inceputul unor vremuri destul de intunecate pentru mine si pentru Jem. Cu pumnii inclestati, eram gata sa ma napustesc, Atticus se jurase ca ma desfiinteaza daca mai aude vreodata ca ma bat: eram acum prea mare ca sa-mi ingadui asemenea copilarii, si cu cit voi invata mai repede sa ma stapinesc, cu atit va fi mai bine pentru toti. Lucru pe care era cit pe ce sa-l uit. Sa-l uit din pricina lui Cecil Jacobs. Ieri, in curtea scolii, s-a apucat sa strige in gura mare ca tatal lui Scout Finch ii apara pe cioroi. Eu tagaduisem, dar i-am povestit lui Jem intimplarea. — Ce voia sa spuna, Jem? l-am intrebat. — Nimic. Intreaba-l tu pe Atticus, sa-ti explice el. — Ii aperi pe cioroi, Atticus? m-am interesat eu chiar seara aceea. — Sigur ca da, Scout. Dar nu spune „cioroi", e vulgar. — Asa zic toti la scoala. — De acum incolo, vor spune toti, minus o anumita persoana. — Daca nu vrei sa vorbesc asa, de ce ma trimiti la scoala? Tata m-a privit blind si ochii i-au sclipit inveseliti. Cu tot compromisul dintre noi, campania mea impotriva scolii continua, sub o forma sau alta, de cind cu portia din prima zi, inceputul lui septembrie imi adusese momente de slabiciune brusca, ameteli si mici tulburari stomacale. Mersesem atit departe, incit imi cumparasem cu o moneda de cinci centi dreptul de a-mi freca fruntea de capul baiatului bucataresei domnisoarei Rachel, care avea niste bube grozave. Dar nu m-am molipsit. Alta preocupare isi facea loc acum in mintea mea. — Toti avocatii ii apara pe cior... pe oamenii de culoare, Atticus? — Desigur, Scout. — Atunci, de ce a zis Cecil ca-i aperi pe cioroi? A zis asa, de parca ai fabrica alcool de contrabanda. Atticus ofta. — Apar, pur si simplu, un negru, pe nume Tom Robinson. Locuieste in mahalaua de peste maidanul de gunoi al orasului. Face parte din comunitatea Calpurniei - ea ii cunoaste bine familia. Zice ca sint oameni de treaba. Scout, tu nu esti inca destul de mare ca sa intelegi unele lucruri, totusi iti voi spune ca prin oras s-a vorbit in fel si chip, si mai ales ca n-ar trebui sa ma amestec si sa-l apar pe omul acela. Este un caz ciudat, nu va fi judecat pina in sesiunea de toamna. John Taylor a avut bunatatea sa ne dea o aminare... — Daca nu trebuie, atunci de ce-l aperi? — Din mai multe motive, raspunse Atticus. Principalul e ca daca as proceda altfel, n-as mai putea iesi cu fruntea sus in orasul acesta, n-as mai putea reprezenta tinutul in legislatura. Si nici nu v-as mai putea spune, tie si lui Jem, ce se cuvine si ce nu se cuvine sa faceti. — Vrei sa zici ca daca nu l-ai apara pe omul acesta, Jem si cu mine n-ar trebui sa te ascultam? — Cam asa. — De ce? — Fiindca nu v-as mai putea pretinde niciodata sa ma ascul-tati. Uite ce-i, Scout, orice avocat are, prin natura muncii sale, cel putin o data in viata un proces care-l afecteaza personal. Si cred ca acesta este pentru mine un astfel de proces. S-ar putea sa auzi la scoala vorbe urite in legatura cu procesul, dar te rog sa faci pentru mine un lucru: tine capul sus si pumnii jos. Orice ti s-ar spune, nu-ti iesi din fire. Incearca macar de data asta sa-ti folosesti si capul... caci e un cap bun, chiar daca opune rezistenta invataturii. — Atticus, vom cistiga procesul? — Nu, draga mea. — Atunci, de ce... — Numai fiindca am fost batuti cu o suta de ani inainte de a fi inceput, nu e un motiv sa nu mai incercam sa cistigam, zise Atticus.”
Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena. Romanul Musashi, povestea lui Miyamoto Musashi, cel mai faimos samurai din istoria civilizatiei nipone, este o saga in buna traditie a literaturii japoneze. O poveste vie, subtila si imaginativa, pusa in scena prin personaje memorabile, multe dintre ele cunoscute figuri istorice.
Fara suferinta, cum am putea sti ce e bucuria? Isi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viata mea? Ce vreau sa las in urma? Desi un medicament miraculos i-a prelungit viata, Hazel Grace Lancaster, in varsta de 16 ani, are impresia ca de cand se stie a fost „in faza terminala". Insa atunci cand fermecatorul Augustus Waters, suferind si el de aceeasi boala cumplita, apare la intalnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisa. Spirite inrudite, impartind acelasi farmec si acelasi simt al umorului, Hazel si Gus incep o cursa contra cronometru in care invata ce inseamna sa iubesti. Sub aceeasi stea este un amestec de melancolie, duiosie, intelepciune si umor. The New York Times International Bestseller #1 TIME Magazine Fiction Book – 2012 Entertainment Weekly Best Fiction Book – 2012 #1 New York Times Bestseller #1 Wall Street Journal Bestseller USA Today Bestseller The Huffington Post Best Books – 2012 Publishers Weekly Best Book School Library Journal Best Book „Povestea de iubire dintre Hazel si Augustus este cu atat mai reala, cu cat este condamnata inca de la inceput. Curajul si seninatatea de care dau dovada sunt o lectie de viata dintre cele mai impresionante.” - Entertainment Weekly „Gandurile mele sunt stele pe care nu le pot aduna in constelatii.” -- Augustus Waters John Green s-a nascut la 24 august 1977. Pentru romanul sau de debut, Looking for Alaska, a fost recompensat cu Michael L. Printz Award (2006). Cea mai recenta carte a sa, Sub aceeasi stea, a ocupat prima pozitie pe lista de bestselleruri a publicatiei The New York Times. Fiind unul dintre cei mai activi scriitori pe platforme virtuale, John Green a creat, impreuna cu fratele sau, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din intreaga lume. Fragment din roman: " Imi placea mama, dar faptul ca era mereu langa mine imi dadea o stare ciudata de nervozitate. Si imi placea si Kaitlyn. Cu adevarat. Dar dupa cei trei ani in care fusesem indepartata de expunerea scolara propriu-zisa la cei de varsta mea, resimteam acea perioada ca pe o prapastie creata intre noi, peste care nu se putea construi nicio punte. Cred ca prietenii mei de la scoala voiau sa ma ajute pana la capat in lupta mea cu cancerul, dar in cele din urma au descoperit ca le era imposibil. In primul rand, nu exista niciun capat. Asa ca m-am scuzat motivand ca am dureri si ca sunt obosita, dupa cum procedam adesea cand ma intalneam cu Kaitlyn sau cu ceilalti prieteni ai mei. Ca sa fiu sincera, durea mereu. Durea mereu sa nu poti respira ca o persoana normala, sa fii nevoita sa le reamintesti fara incetare plamanilor tai sa fie plamani, fortandu-te sa accepti ca e fara leac durerea sfredelitoare din interior spre exterior cauzata de oxigenarea insuficienta. Deci, nu minteam, de fapt. Pur si simplu alegeam dintre adevaruri. Am gasit o banca in jurul careia era un magazin Irish Gifts, Fountain Pen Emporium si un magazinas in care se vindeau sepci de baseball -un colt din mall de unde nici macar Kaitlyn n-ar cumpara vreodata, si am inceput sa citesc Zorii de la miezul noptii. Raportul fraza-cadavru era de 1:1, asa ca am devorat cartea fara sa-mi ridic macar o data privirea din ea. Imi placea sergentul-major Max Mayhem, in pofida faptului ca nu avea prea multe din punctul de vedere al unei personalitati tehnice, dar cel mai mult imi placea ca aventurile lui continuau sa se intample. Apareau mereu si mai multi tipi rai de omorat, si mai multi tipi buni de salvat. Noi razboaie izbucneau inainte sa fi fost castigate cele vechi. ca sa fiu sincera, nu mai citisem o serie ca asta inca din copilarie si eram incantata sa traiesc iar intr-o fictiune infinita. "
Domnul Ibrahim si florile din Coran a fost adaptat pentru marele ecran in 2003, filmul avandu-i in distributie pe Omar Sharif si Isabelle Adjani. Nominalizata la Golden Globe, pelicula a fost distinsa cu Premiul Cesar si Premiul Publicului la Festivalul de film de la Venetia. Parisul anilor '60. Cartierul evreiesc. Moise, un pusti singuratic, parasit de mama, locuieste cu un tata neurastenic si observa lumea cea mare si ciudata de la inaltimea celor unsprezece ani ai sai. Domnul Ibrahim, bacanul musulman care pare sa cunoasca secretul fericirii, sade de dimineata pana seara pe taburetul din pravalie si contempla aceeasi lume cu detasarea senectutii. Dar intr-o buna zi privirile celor doi se intalnesc si, din vorba in vorba, din poveste in poveste, Moise ajunge invatacelul bacanului arab care-i desluseste tainele iubirii de oameni. Dupa ce tatal baiatului dispare fara urma, batranul il adopta pe micul orfan si impreuna traverseaza Europa spre Cornul de Aur, taramul vegheat de legile sfinte ale Coranului. Calatoria spre lumea nebanuita si stranie din inima Orientului cu moschei si dervisi rotitori e o parabola a vietii si a mortii, care surprinde si indeamna la meditatie. ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a nascut pe 28 martie 1960 la Lyon. In 1983 absolva cursurile prestigioasei Ecole Normale Superi-eure cu o diploma in filozofie. Trei ani mai tarziu obtine titlul de doctor in filozofie. Debuteaza in 1991 cu o piesa de teatru, Noaptea la Valognes. Ii urmeaza Vizitatorul, care ii aduce consacrarea si pentru care este distins cu trei premii Moliere, Variatiuni enigmatice, Libertinul etc. In 1994 ii apare primul roman, Secta Egoistilor, dar scrie in continuare piese de teatru care fac sali pline in Franta si in strainatate. In 2001 este recompensat de Academia Franceza cu Grand Prix du Theatre pentru intreaga activitate. De acelasi succes rasunator se bucura si romanele sale Evanghelia dupa Pilat (2000), Partea celuilalt (2001), Pe cand eram o opera de arta (2002), precum si eseul Viata mea cu Mozart (2005). Volumele care alcatuiesc Ciclul Invizibilului – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim si florile din Coran (2001), Oscar si Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptatorul de sumo care nu se putea ingrasa (2009) si Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodata (2012) – s-au aflat luni intregi pe listele de bestselleruri din numeroase tari. Emmanuel Schmitt este autorul a patru volume de nuvele si povestiri: Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri (2006), Visatoarea din Ostende (2007), Concert in memoria unui inger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvela, si Cei doi domni din Bruxelles (2012). In 2008 publica romanul Ulysse from Bagdad, in 2011, Femeia in fata oglinzii, iar in 2013, Papagalii din Piata Arrezzo. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douazeci de premii si distinctii literare, iar in 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cartile lui sunt traduse in peste patruzeci de limbi.
Povestea vietii lui Adrian Leverkuhn - biografia fictiva a unui compozitor care isi vinde sufletul diavolului - reprezinta pentru Thomas Mann un bun prilej de a cuprinde laolalta toate etapele de dezvoltare ale vechii legende a lui Faust si a le pune in legatura cu problematica amenintatoare a vremurilor noastre, a „recaderii catastrofale a spiritului supra si hiperdezvoltat intr-un primitivism arhaic“. Cadrul temporal include perioada dintre 1884-1945, asadar propria epoca a autorului. Acesta insusi numea Doctor Faustus „o carte a vietii de o sinceritate aproape zdrobitoare, un straniu fel de autobiografie transferata, o opera care m-a costat mai mult si m-a macinat mai profund decat oricare alta anterioara“. In ciuda unui narator aparent detasat si obiectiv, participarea afectiva puternica a autorului in naratiune se simte in fiecare capitol.
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura In momentul aparitiei romanului Fructele miniei, in 1939, America se lupta cu efectele Marii Crize Financiare. Personajele puse in scena de John Steinbeck, o familie scapatata din Oklahoma, nu au alta solutie decit sa-si lase in urma ferma si sa ia drumul pribegiei, alaturi de citeva animale strinse intr-o masina hirbuita. Un adevarat drum al fagaduintei, calea spre California este calea sperantei, pe care familia Joad o apuca impinsa de gindul la o viata mai buna. Ca in mai toate romanele lui Steinbeck, in spatele unei povesti aproape eroice sta placerea micilor detalii: limbajul plin de culoare, situatiile luate parca dintr-un film mut, hotarirea de neclintit a unui protagonist ce imprima ritmul unei povesti parca fara sfirsit. Fructele miniei este cel mai dur, dar si cel mai tandru roman al lui Steinbeck, cu istoria cea mai aspra, dar si cea mai dulce, mai aproape de realism si, pina la urma, cea mai melodramatica, cea mai furioasa, dar si cea mai idilica. - Time O carte care naste emotii puternice, indignare, furie, mila. Un document al protestului si al compasiunii, ca o poveste ce arde sa fie spusa, ca o carte ce tinjeste dupa cititorul ei. - The Nation Traducere din limba engleza si note de Dumitru Mazilu Carte recomandata de Tudor Ganea in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Actiunea din romanul „Pe aripile vantului“ continuata in primele doua volume din Scarlett, nu inceteaza sa-l captiveze pe cititor. Dupa ce Rhett Butler a parasit-o, Scarlett primeste alte lovituri din partea lui: divortul si casatoria cu o alta femeie. Curand ea hotaraste sa evadeze din societatea sudista americana guvernata de precepte rigide, ajungand in blanda tara a bunicilor paterni, unde se simte in largul sau. Aici da nastere unei fetite concepute cu Rhett. Scarlett continua sa-l iubeasca dar el pare din ce in ce mai indiferent. Sotia lui se pregateste sa aduca pe lume al doilea copil, mai mult, Rhett, aflat sub influenta alcoolului, ajunge sa o insulte atunci cand se intalnesc intr-un loc public. Intre timp, unul dintre cei mai bogati oameni in Europa o cere in casatorie si, in cele in urma, obosita sa mai lupte cu un destin potrivnic, Scarlett accepta. S-ar parea ca in sfarsit lucrurile incep sa se aseze pentru ea. Darparca poti sa stii ce se mai poate intampla pana la finalul cartii?
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura In Jocul cu margele de sticla clasicismul armonios si echilibrat se interfereaza cu romantismul avantat si patetic, ambele au numeroase puncte de tangenta cu realismul si nu se refuza contactului innoitor cu expresionismul si suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebreaza in scrisul lui Hermann Hesse intalniri amicale, ca pentru a demonstra ca nimic nu este inutil si pe deplin perisabil in experienta creatoare a secolelor. Carte recomandata de Gabriela Alexandrescu in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ". Fragment din cartea "Jocul cu margele de sticla" de Herman Hesse "Jocul cu margele de sticla, odinioara mijloc special de amuzament cand pentru matematicieni, cand pentru filologi, cand pentru muzicieni, a adus din ce in ce mai mult toate activitatile cu adevarat spirituale sub puterea vrajii lui. Cateva vechi academii, unele loji si mai ales stravechea Liga a calatorilor in Orientul Apropiat si-au indreptat atentia spre el. Chiar si unele ordine catolice au presimtit aici o noua atmosfera spirituala si s-au lasat fermecate de ea, mai ales in unele manastiri benedictine s-a acordat jocului un interes atat de viu, incat inca de atunci s-a pus acut problema, reactualizata mai tarziu cand si cand, daca in definitiv Biserica si curia papala ar trebui sa tolereze, sa sprijine sau sa interzica acest joc. De la marea realizare a invatatului din Basel, jocul a evoluat rapid si pe deplin spre ceea ce este si astazi: chintesenta activitatilor intelectuale si a muzicii, cultul sublim, acea Unio Mystical a partilor distincte ale intregii Universitas Litterarum. In viata noastra, el a preluat in parte rolul artei, in parte pe cel al filosofiei speculative si a fost numit nu rareori, de exemplu in vremea lui Plinius ZiegenhalB, cu acea expresie ce provine inca din literatura epocii foiletonistice si care pentru acea epoca exprima telul visat de multe spirite capabile de intuitie: teatru magic. Daca, de la inceputurile lui, jocul cu margele de sticla progresase incomensurabil ca tehnica si volum al materiei si, in ceea ce priveste exigentele spirituale impuse jucatorilor, devenise o arta si stiinta superioare, totusi, in vremea invatatului din Basel ii mai lipsea inca ceva esential. Anume, fiecare joc era pana atunci o inscriere, ordonare, grupare si opunere de reprezentari concentrate din numeroase domenii ale gandirii si ale frumosului, o ra-pida reamintire de valori si forme eterne, un iute si vir-tuos zbor prin imperiul spiritului."
„Marele secret al lui Stendhal, marea lui dibacie este de a scrie imediat... De aici acel caracter de vioiciune, de spontaneitate si de libertate fata de conventii, de subit si de sinceritate care ne incanta mereu in stilul sau.“ - Andre Gid „Stendhal a inserat in cele trei romane principale ale sale (...) istoria unei vointe. Rosu si Negru, Manastirea din Parma si Lucien Leuwen fac ca Stendhal sa fie, intre romancierii de dinainte de 1900, cel mai citit de tinerii de astazi. Motivul este ca aceste carti pun, in termeni limpezi, o unica problema: cum isi va fauri «destinul» un tanar de douazeci de ani!“ - R.M.Alberc „Cant de iubire romantica, tragica, patimasa, invesmantata in hainele obiectivitatii si ale lucidului simt critic, Manastirea din Parma rezuma visarile de dragoste si duiosie ale autorului sau, realizand in arta ceea ce dorise acesta sa infaptuiasca in viata.“ - Micaela Slavescu
Cu douazeci de ani in urma, procurorul Tommy Molto il acuzase pe Rusty Sabich, colegul sau, de uciderea unei foste iubite, intr-o rasturnare de situatie care il transformase pe acesta din urma din acuzator in acuzat. Acum, Rusty - in varsta de saizeci de ani si devenit intre timp judecator - se confrunta cu un alt cosmar. Sotia sa, Barbara, moare inconditii suspecte si, din nou, Rusty este principalul suspect. Va reusi el sa-si dovedeasca si de aceasta data nevinovatia?
Plasata in colectia "Clasici romani", cartea de fata se alatura celorlalte, in care se valorifica potentialul creativ al poporului roman prin reprezentati de seama. Prin cuvantul clasic se poate intelege clasicismul ca si curent literar, dar si o valoare perena ce strabate timpul si care, prin repetitie constanta, se pastreaza in constiinta unei comunitati. Desfasurarea existentei in cercul stramt intre viata si moarte pastreaza constiinta treaza unui popor, a unei natiuni in concertul culturii universale. Colectia "Clasici romani" nu face altceva decat sa reinvie cateva dintre cele mai importante creatii artistice ale celor ce au plasat valorile nationale in context universal si sa refaca astfel geneza si moartea, pentru a se pastra vie viata spirituala. Volumul "Poezii alese" semnate de Vasile Alecsandri, prin structura lui, cuprinde grupajele de poezii intitulate pe rand "Pasteluri", "Doine", "Margaritarele", "Legende", "Legende noua", "Ostasii nostri", "Varia", "Suvenire", "Postume", grupand 55 de texte poetice. De asemenea, cartea cuprinde repere biobibliografice, unde sunt evidentiate cateva dintre cele mai importante momente ale vietii si creatiei lui Vasile Alecsandri. Grafica este in acord cu intreg continutul cartii, descoperindu-se cu fiecare pagina migala si talentul de artizan al poetului, care strabat timpul si reusesc sa-l invinga. "Dupa varsta de 40 de ani, cand incepu sa simta cu tarie voluptatea trandaviei, Alecsandri incepe sa dea in «Pasteluri» o poezie noua, in care tehnica picturala predomina. Luate in total pastelurile reprezinta o lirica a linistii si a fericirii rurale, un horatianism. Pentru intaia oara se canta la noi intimitatea recluziunea poetului, meditatia la masa de scris, fantasmele desprinzandu-se din fumul tigarii, somnolarea in fata sobei cu catelusul in poala (...)" G. CALINESCU
Romanul Kafka pe malul marii este povestea plina de fantezie a aventurilor unui adolescent care pleaca de acasa in cautarea mamei si a surorii disparute cu mult timp in urma, dar si o relatare a sirului de coincidente care-l leaga de un vagabond pe nume Nakata, ce sufera de pe urma unei traume din timpul razboiului. Atractia irezistibila dintre aceste doua personaje care par sa nu aiba nimic in comun nu este singurul detaliu inexplicabil din cuprinsul romanului: in universul construit de Murakami, pisicile vorbesc, pestii cad din cer, iar spiritele isi parasesc trupul, minate de nevoia de dragoste sau de singe.
Rece ca piatra este cartea a treia din seria Clubul Camel Rece ca piatra este un thriller al lui David Baldacci publicat la editura RAO, care il prezinta pe Oliver Stone, conducatorul unui grup misterios autointitulat Clubul Camel, un barbat deopotriva temut si respectat. Acest club ii supravegheaza indeaproape pe liderii de la Casa Alba, castigandu-si aliati, dar si dusmani formidabili. Annabelle Conroy, o membra onorifica a Clubului Camel, este o maestra a escrocheriilor. Cand un fost si foarte puternic coloborator din trecut o urmareste, clubul incearca s-o protejeze, dar un nou pericol apare la orizont. Cativa barbati pe care Stone ii cunoscuse in trecut sunt ucisi. In spatele acestor crime se afla Harry Finn. Pentru toti cei care il cunosc, acesta este un tata si un sot iubitor care-si foloseste abilitatile ca sa apere securitatea Americii. Dar Finn este si un ucigas de neoprit care-l ia in vizor pe insusi Oliver Stone.
Etalon al romanului dostoievskian, Crima si pedeapsa nu are nevoie de vreo recomandare speciala din partea criticului, el se recomanda singur ca o capodopera a litera turii ruse si universale, receptata ca atare pretutindeni, alaturi de Don Quijote, Hamlet, Faust, Rosu si negru, Razboi si pace, Madame Bovary… Prin problematica pe care o intruchipeaza, Raskolnikov a devenit arhetipul intelectualului inzestrat, protestatar ispitit de teoria supraomului, instrainat, in sensul modern al cuvantului, dar mai ales al celui care, savarsind o crima, isi asuma, pana la urma, si pedeapsa-ispasire. Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".
Alexandra Ripley continua impresionanta si tulburatoarea saga a celebrului „Pe aripile vantului“, cea mai frumoasa poveste de dragoste de la Romeo si Julieta incoace. Scarlett reprezinta o carte asteptata de toti cei care doreau ca romanul autoarei Margaret Mitchell sa nu se termine. Si daca in Pe aripile vantului, fermecatorul Rhett Butler nu o mai iubeste pe Scarlett si o paraseste, lasand-o cu inima zdrobita, aceasta isi aduna puterile si se lanseaza in tentative de a-l recuceri, afirmand plina de speranta „e si maine o zi!“. Un final voalat de multe incertitudini, ce naste numeroase intrebari: va reusi Scarlett sa redobandeasca afectiunea lui Rhett sau va reveni la Ashley, prima sa iubire?
Opera File din cartea naturii de Ion Agarbiceanu face parte din colectia Clasicii literaturii romane. Ion Agarbiceanu este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani. Includerea nuvelei sale, Fefeleaga, in manualele scolare a deschis zecilor de generatii de elevi o fereastra spre lumea trista a satelor sarace din Muntii Apuseni. Insa Ion Agarbiceanu a fost mai mult decat un scriitor de nuvele. Viata scriitorului clujean ar putea servi drept subiect de film.
In fiecare dintre povestirile acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt dezvaluie cat de puternic este impactul imaginatiei asupra existentelor noastre. Cinci istorii emotionante conduse magistral de un Prospero modern, care ne conving ca visul este adevarata tesatura din care sunt plasmuite intamplarile de zi cu zi. Pentru a-si vindeca inima ranita, un scriitor se refugiaza la Ostende, pe tarmul anodin si rece al Marii Nordului. Va sta in vila cocheta a Emmei Van A., o fosta frumusete tintuita intr-un scaun cu rotile. Mereu asezata in dreptul ferestrei din salon, Emma pare sa priveasca spre marea schimbatoare, dar ochii ei nu vad decat imagini din trecut. Un trecut in care, marturiseste ea, a trait o iubire aproape imposibila, alaturi de un barbat cu sange princiar. Sa fi fost aceasta femeie fragila capabila de gesturile indraznete, de imbratisarile senzuale pe care le evoca, sau imaginatia ei se hraneste din miile de volume ale bibliotecii din Vila Circe. Alaturi de personajele acestui volum, cititorul va incerca sa distinga evanescentul adevar al unei vieti. Admiratia unui orb care ii este pacient o face pe timida si complexata Stephanie sa se vada cu alti ochi. Pedantul Maurice Plisson nu mai deosebeste casuta idilica unde-si petrece vacanta de teatrul unor misterioase comploturi oculte. Gabrielle de Sarlat descopera dupa 30 de ani de casnicie adevaratul chip al sotului ei, iar femeia cu buchetul asteapta zi de zi un necunoscut, sau poate necunoscutul. Cu mana sigura, autorul schiteaza destinul fiecaruia la hotarul dintre aparenta si esenta, dintre realitate si vis. ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a nascut pe 28 martie 1960 la Lyon. In 1983 absolva cursurile prestigioasei Ecole Normale Superi-eure cu o diploma in filozofie. Trei ani mai tarziu obtine titlul de doctor in filozofie. Debuteaza in 1991 cu o piesa de teatru, Noaptea la Valognes. Fragment din volumul de povestiri "Visatoarea din Ostende", de Eric Emmanuel Schmitt "Intorcandu-ma la Emma, am dat peste un detaliu care mi-a servit drept cheie pentru toate usile: deasupra marchizei, era un mozaic din aur si argint cu numele locului: Villa Circe! Se vedea ca fusese adaugat dupa constructia cladirii. Totul devenea limpede: Homer era matricea! Ernma isi tesuse episoadele avand ca punct de plecare autorul preferat. Intalnirea ei cu Guillaume anuntata de un vis premonitor era transpunerea celei dintre Ulise si Nausicaa, tanara care descopera un barbat pe malul apei. Daduse vilei numele de Circe ca sa se identifice mai bine cu nimfa din Odiseea care-si punea in aplicare siretlicurile magice asupra barbatilor. Detesta femeile care tricoteaza sau tes, acele Penelope care asteptau intoarcerea atat de intarziata a lui Ulise. Cat despre meniul retetelor erotice, ele erau inspirate de Grecia antica. In concluzie, Emma isi croise pretinsele amintiri dupa tiparul amintirilor ei literare. Ori isi batuse joc de mine, ori era o mitomana. In ambele cazuri, tinand cont de infirmitatea ei - ascunsa era evident ca falsificase adevarul. Am impins usa de la intrare, hotarat sa-i dovedesc ca nu ma lasam tras pe sfoara. Dar, de indata ce am ajuns in fata siluetei firave ce privea golful din scaunul cu rotile rulant, enervarea mea s-a domolit. Am fost napadit de un sentiment de mila duioasa. Avea dreptate Gerda cand spunea "biata de ea" despre matusa ei. Nefericita asta n-a fost obligata sa munceasca ca sa-si duca viata, dar ce viata a putut trai cu acest corp - placut, indiscutabil - umilit de infirmitate? Cum sa n-o ierti ca s-a folosit si ea de ce-i mai ramanea, imaginatia, ca sa evadeze, sau sa-si imbogateasca existenta? Si cu ce drept i-as reprosa eu, un romancier, improvizatia poetica? M-am apropiat. Ea tresari. Imi zambi si-mi arata cu degetul un scaun. M-am asezat in fata ei si am intrebat-o. - De ce nu scrieti toate astea? E atat de palpitant. Scrieti o carte, schimbati toate numele si numiti-o "roman". Se uita la mine de parca discuta cu un copil. - Eu nu sunt scriitoare. - Cine stie? Ar trebui sa incercati."
Romanele lui Marc Levy au fost traduse in 41 de limbi si au fost publicate in peste 20 de milioane de exemplare in lumea intreaga. - Acum, stai jos, trebuie sa vorbim, a spus umbra. M-am asezat turceste pe podea. Umbra a luat aceeasi pozitie, in fata mea. Aveam impresia ca statea cu spatele la mine, dar asta nu era decat efectul razelor de luna. - Tu ai o putere foarte rara, trebuie s-o accepti si sa te folosesti de ea, chiar daca te sperie. - Si ce sa fac cu ea? - Gaseste, pentru fiecare dintre cei carora le furi umbra, acea scanteie ce le va lumina viata, o frantura din memoria lor ascunsa, asta-i tot ce vrem noi de la tine. - Noi? - Noi, umbrele, a soptit cea careia ii vorbeam. Si daca adultul de acum l-ar intalni pe copilul care ai fost candva... Amuzant si tandru, Hotul de umbre este cel de-al unsprezecelea roman al lui Marc Levy. Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan din lume. Nascut in 1961, la Paris, el a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai intai voluntar la Crucea Rosie, apoi antreprenor in SUA, dupa care fondeaza una dintre cele mai importante companii de arhitectura din Franta. Cariera sa de scriitor demareaza cu maximum de succes in anul 2000, cand publica romanul Si daca e adevarat…, vandut in intreaga lume in milioane de exemplare si ecranizat de Steven Spielberg (2005). Cartea a aparut in limba romana la Editura Trei, alaturi de celelalte romane ale lui Marc Levy: In alta viata; Te voi revedea; Prietenii mei, iubirile mele; Sapte zile pentru o eternitate; Copiii libertatii; Prima noapte etc.
„Oricine se indragosteste cauta de fapt bucati pierdute din propria-i viata. Si oricine se indragosteste se intristeaza cind se gindeste la cel iubit. E ca si cum te-ai intoarce intr-o camera cu amintiri dragi, o camera de mult parasita.” (Haruki Murakami) Tsukuru are 36 de ani si multe, multe amintiri, care nu-l lasa sa-si traiasca prezentul. Gindurile il poarta adesea la o gasca aventuroasa din liceu, in care fiecare membru avea, in loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra si Dalba, iar baietii Albastru si Rosu. Al treilea baiat din gasca era el, Tsukuru, omul fara de culoare, al carui nume inseamna „cel care face”. Tsukuru are 36 de ani, este inginer si are un vis: sa construiasca gari. Are insa si o nefericire: se vede pe sine ca pe un vas fara continut, parasit de toti din pricina golului sau launtric. El isi traieste viata in singuratate pina in momentul in care o cunoaste pe Sara. Ea il asculta, ii afla nefericirile si incearca sa-l ajute, indemnindu-l sa plece in cautarea prietenilor din liceu si sa se-mpace cu ei. Abia apoi se va intoarce la ea si o va iubi si va fi fericit.
1975, New Hampshire: Nola Kellergan, o adolescenta in varsta de 15 ani, dispare fara urma. 33 de ani mai tarziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crima, atunci cand trupul fetei este descoperit in timpul unor sapaturi in gradina casei sale. Tanarul Marcus Goldman, scriitor in pana de inspiratie, nu ezita sa plece la New Hampshire si sa inceapa propria ancheta pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul si prietenul sau. Acolo este depasit rapid de evenimente: investigatia intra in impas, iar Marcus incepe sa primeasca amenintari. Pentru a dovedi nevinovatia lui Harry si a-si salva cariera de scriitor, e absolut necesar sa raspunda la trei intrebari: cine a omorat-o pe Nola Kellergan? Ce s-a intamplat in New Hampshire in vara lui 1975? si cum se scrie un roman de succes? Roman noir, roman politist fara indoiala, dar si roman psihologic cu rasturnari de situatie surprinzatoare sau hilare, Adevarul despre cazul Harry Quebert prezinta moravurile societatii americane, bine ascunse in spatele unei fatade impecabile. - Le Figaro Exploatand un fapt divers, Joel Dicker a construit un thriller alert care este, in acelasi timp, un roman in roman, un studiu sociologic asupra Americii clasei de mijloc inainte de alegerea la presedintie a lui Barack Obama, ancheta unei crime si un curs de literatura. Ca un maestru, Dicker alterneaza epocile, registrele stilistice (raportul politiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) si exploreaza America in toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditand, in acelasi timp, asupra conditiei scriitorului. O lectie de scris si o lectie de viata. - L’Express - Stii, a zis el, Nola mi-a schimbat viata. si putin ar fi contat pentru mine sa devin marele Harry Quebert, uriasul scriitor. Putin ar fi contat gloria, banii si maretul meu destin daca as fi putut sa o pastrez pe Nola. Nimic din ce-am putut face de cand ea a disparut nu a dat atata sens vietii mele ca vara pe care am petrecut-o impreuna. - Pentru prima data de cand il cunosteam, il vedeam pe Harry asa de zguduit. Dupa ce m-a privit o clipa, a adaugat: - Marcus, nimeni n-a stiut despre povestea asta. Esti acum singurul care o cunoaste. si trebuie sa pastrezi secretul. Joel Dicker s-a nascut la Geneva, pe 16 iunie 1985. A studiat dreptul la Universitatea din Geneva, absolvind in 2010. A obtinut „Premiul scriitorilor genovezi" pentru primul sau roman, Les Derniers Jours de nos peres. Joel Dicker a publicat al doilea roman al sau, Adevarul despre cazul Harry Quebert, in septembrie 2012, primind Marele Premiu al Academiei Franceze. De asemenea, a facut parte din selectia finala pentru Premiul Goncourt. A fost distins cu Premiul Goncourt al Liceenilor pe 2012.
• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura in 1981 Romanul Copiii din miez de noapte este povestea celor 1001 copii nascuti la miezul noptii dintre 14 si 15 august 1947, cind India isi proclama independenta fata de Marea Britanie. Toti acesti copii sint inzestrati cu puteri supranaturale, iar romanul urmareste indeaproape destinele a doi dintre ei: Saleem, fiul nelegitim al unei femei hinduse sarace, si Shiva, singurul mostenitor al unei familii musulmane instarite; cele doua destine se incruciseaza in chip straniu in clipa in care copiii sint schimbati la nastere. Majoritatea lucrurilor importante din viata se petrec in lipsa noastra; dar se pare ca am invatat - nu se stie cum - sa-mi maschez lacunele, asa incit am totul in cap pina in cele mai mici detalii... absolut totul, nu doar cele citeva indicii peste care dai de obicei din intimplare, bunaoara deschizind un cufar vechi care ar trebui sa ramina inchis si ingropat in pinzele de paianjen. - Salman Rushdie O epopee comparabila cu Toba de tinichea a lui Gunter Grass sau cu Un veac de singuratate a lui Garcia Marquez. Ar trebui ca acesti copii ai lui Rushdie, orfani ai istoriei, sa cucereasca lumea. Un roman extravagant, exuberant, disperat. - The New York Times India si-a gasit in Salman Rushdie un romancier stralucit, inzestrat cu o imaginatie uimitoare, un maestru al povestirii eterne. - The New Yorker Cel mai bun roman din istoria premiului Booker.
Paginile bizare au inlauntrul lor sensul modern al "tragediei limbajului", aflat mereu in ipostaza de "intrat in sablon”, capabil mereu de stereotipii, toate inevitabile in ordinea comunicarii umane. Astfel, Urmuz nu ne spune numai despre mecanismele (anti)literaturii, ci si despre capacitatea limbii de a se lasa folosita. Urmuz e continuat (pastisat) de multi alti avangardisti (si nu numai), dar, ca atitudine, si de Eugen Ionesco, in a carui viziune el este "unul dintre premergatorii revoltei literare universale, unul din profetii dislocarii formelor sociale, ale gandirii si ale limbajului".
Romanul Musashi a inspirat sapte ecranizari celebre, doua seriale de televiziune si numeroase puneri in scena. „In clipa in care isi dadu seama ca atinsese virful, vointa sa incordata plesni ca o coarda de arc. Pe culme, vintul ii biciuia spatele cu nisip si pietre. Aici, la hotarul dintre cer si pamint, Musashi simti o bucurie de nedescris umflindu-i pieptul, umplindu-i intreaga fiinta. Spiritul omului si spiritul muntelui savirseau mareata opera a procrearii in imensa intindere a naturii, in zori. Invaluit de un extaz divin, dormi somnul pacii.”
Sonata Kreutzer, povestea unei gelozii care duce la crima, interzisa la vremea publicarii, face parte dintr-un ciclu de scrieri care critica morala vremurilor, institutiile statului, biserica, civilizatia si cultura, intregul mod de viata specific „claselor cultivate“. Moartea lui Ivan Ilici isi poarta personajul prin spaimele de dinaintea trecerii „dincolo“. Aflat la apogeul carierei, Ivan Ilici sufera un accident banal. Incetul cu incetul, urmarile acestui accident, o vaga durere intr-o parte, un gust rau in gura, incep sa-l chinuie. Doctorii nu reusesc sa-i aline suferinta si, mai ales, sa dea de cap misterioasei boli care-i macina viata. In cele din urma va muri impacat, cu gandul ca suferinta exista atat timp cat exista teama. Cand teama a disparut, „s-a sfarsit cu moartea. Nu mai este“. Carte recomandata de Cristian Teodorescu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din roman: „Ivan Ilici fusese coleg cu cei de fata si toti il iubisera. Se imbolnavise cu doar citeva saptamini in urma. Umbla vorba ca boala lui era incurabila. Ii pastrasera postul, dar se zvonea ca, in eventualitatea mortii sale, pe locul lui va fi numit Alekseev, iar locul lui Alekseev va fi ocupat fie de Vinnikov, fie de Stabel. Asa ca la vestea mortii lui Ivan Ilici, primul gind al fiecarui domn prezent in cabinet se indrepta spre urmarea pe care acest eveniment o putea avea prin mutarea pe alt post sau prin avansarea lui personala ori a cunoscutilor sai. „De buna seama, o sa primesc postul lui Stabel sau al lui Vinnikov, isi spuse Feodor Vasilievici. Mi l-au promis de mult, iar avansarea asta ar insemna opt sute de ruble in plus la salariu, in afara indemnizatiei de serviciu." „Trebuie sa cer neaparat transferul cumnatului din Kaluga, se gindi Piotr Ivanovici. Nevasta-mea o sa fie tare bucuroasa. Acum n-o sa mai aiba de ce sa-mi spuna ca niciodata n-am facut nimic pentru neamurile ei." - Ma gindeam eu ca nu se mai ridica din pat, vorbi cu glas tare Piotr Ivanovici. Imi pare rau. - Da' ce-a avut de fapt? - Doctorii nu i-au putut pune un diagnostic. Adica i-au pus, insa fiecare dintre ei in alt fel. Cind l-am vazut ultima data, am avut impresia ca o sa se faca bine. - N-am mai trecut pe la el de la sarbatori. Imi tot ziceam sa ma duc. - Stiti cumva daca avea ceva avere? - Se pare ca nevasta-sa are cite ceva, dar nu cine stie ce. - Da, trebuie sa ma duc pe la ei, insa locuinta lor e ingrozitor de departe. - Adica e departe de dumneata. Pai de dumneata orice e departe. - Nu poate nicicum sa-mi ierte ca stau dincolo de riu, spuse Piotr Ivanovici, zimbindu-i lui Sebek.”
In China antica „cititorii de cadavre“ reprezentau elita de medici legisti din serviciul imparatului care aveau sarcina de a rezolva, chiar si riscandu-si viata, orice crima, pentru ca niciun criminal sa nu ramana nepedepsit. Aceasta este povestea lui Ci Song, un tanar de origine umila care datorita pasiunii si ambitiei sale a reusit sa ajunga in aceasta pozitie invidiata, de „cititor de cadavre“. Ci Song este considerat azi primul medic legist din istoria medicinii, recunoscut pentru metodele sale inovatoare de cercetare, dar si pentru rezolvarea unor cazuri spectaculoase de crima de la Curtea Imperiala. Un captivant thriller istoric, foarte bine documentat, in care ambitia si ura merg mana-n mana cu iubirea si moartea in exotica si fastuoasa China medievala.
Bestseller international aflat in topurile de vanzari ale publicatiilor New York Times, Sunday Times si Der Spiegel. Recompensat in 2011 cu Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. Din primele ei trei romane publicate, Casa de la Riverton, Gradina uitata si Orele indepartate, scriitoarea australiana Kate Morton a vandut peste 8 000 000 de exemplare in peste 40 de tari. O scrisoare care ajunge la destinatar la cateva zeci de ani dupa ce fusese trimisa bulverseaza existenta unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionata, descopera astfel un mister surprinzator legat de mama ei, Meredith, care implica un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru – Raymond Blythe, si pe cele trei fiice ale acestuia – Percy, Saffy si Juniper. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Meredith este evacuata, alaturi de alti copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai buna prietena a lui Juniper. Dar castelul, desi aparent un loc minunat, inconjurat de o gradina fabuloasa, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuieste, pentru ca fiica ei, Edie, sa le descopere ani mai tarziu. Povesti despre tradare, intamplari dramatice, iubiri nefericite alcatuiesc un labirint periculos in care Edie e pe cale sa se rataceasca, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumatate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele intunecate si intortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai stiu insa toate povestile de demult, si Edie nu trebuie decat sa le asculte pentru a le deslusi. „In traditia romanului gotic, cu o extraordinara calitate cinematografica si personaje perfect conturate, care dezvaluie mereu noi secrete, povestea complexa a lui Kate Morton se citeste pe indelete si isi tine cititorul in priza pana la capat.“ (Library Journal) Fragment din romanul "Orele indepartate" de Kate Morton: „Surorile Blythe. Cam in acele momente incepusem sa ma refer la ele asa: cuvantul „surorile" imi venea mereu in minte inaintea numelui de familie Blythe, cam ca la Fratii Grimm si n-aveam cum face altfel. Ce ciudat cum se intampla unele lucruri! Inainte de sosirea scrisorii lui Juniper nici nu auzisem de castelul Milderhurst, iar acum eram atrasa de el ca un fluture de o lampa stralucitoare. La inceput a fost din cauza mamei, desigur, neasteptata poveste despre evacuarea ei, castelul misterios cu numele lui avand o rezonanta gotica. Apoi mai era si legatura cu Raymond Blythe - locul unde fusese creat Omul Noroaielor. Dar acum, ca ma apropiam de lampa arzatoare, imi dadeam seama ca era si altceva care imi facea inima sa-mi bata mai repede. Poate ca si ceea ce citisem sau povestile doamnei Bird de la micul dejun din dimineata respectiva imi starnisera o curiozitate fata de surorile Blythe insele. Trebuie sa marturisesc ca intotdeauna m-au interesat relatiile de fraternitate. Ma intriga si ma nedumereste deopotriva apropierea dintre frati: impartirea aceleiasi zestre genetice, distribuirea intamplatoare si, uneori, nedreapta, a mostenirii, imposibilitatea de a iesi din aceasta legatura. Ceva inteleg si eu din asta: candva am avut si eu un frate, dar nu pentru mult timp. A murit inainte sa apuc sa il cunosc si, pana sa constientizez eu toate elementele care sa ma faca sa-mi fie dor de el, toate urmele trecerii lui prin lume fusesera inlaturate cu grija. Doar doua certificate: cel de nastere si cel de deces, puse intr-un dosar subtire intr-un sertar, o fotografie mica in portofelul tatei, o alta in sertarul de bijuterii al mamei: asta era tot ce ramasese de pe urma lui care sa poata spune: „Am fost si eu aici!" Asta, amintirile si durerea din mintea parintilor mei, pe care insa nu mi le-au impartasit niciodata. Ceea ce vreau eu insa nu este sa va stanjenesc sau sa va starnesc mila, ci doar sa va spun ca, desi nu am nimic material sau sentimental care sa imi aminteasca de el, am simtit toata viata aceasta legatura dintre noi. Ne leaga un fir invizibil, la fel de strans cum ziua e legata de noapte. Si-am simtit asta intotdeauna, inca de cand eram mica, caci daca in casa se simtea prezenta mea, absenta lui era resimtita deopotriva, asemenea unui gand nerostit de fiecare data cand ne simteam fericiti: „Daca ar fi fost si el cu noi!” Sau cand ii dezamageam: „El n-ar fi facut asta!” Sau, de fiecare data cand incepeam scoala: „Aceia ar fi fost colegii lui de clasa, baietii aia mari de acolo!” Privirea pierduta din ochii lor cand credeau ca nu-i vad. Acum sa nu va inchipuiti ca sustin ca interesul meu fata de surorile Blythe avea vreo legatura cu Daniel. Sau nu una directa, in orice caz. Dar aveau o poveste foarte frumoasa: surorile mai mari renuntand la propria lor viata ca sa o ingrijeasca pe cea mai mica. O inima zdrobita, minti ravasite, o dragoste neimpartasita. Totul ma facea sa ma intreb cum ar fi fost, in cazul nostru, daca Daniel ar fi fost o persoana pentru care sa-mi sacrific viata ca sa-l protejez. Asa ca vedeti de ce n-am putut sa-mi iau gandul de la cele trei surori, legate in felul acesta pe viata. Imbatranind impreuna, imputinandu-se, trecandu-si zilele in casa lor straveche, ultimele vlastare ale unei marete familii romantice.”
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Eseu despre orbire a fost ecranizat in anul 2008, in regia lui Fernando Meirelles, cu Julianne Moore si Mark Ruffalo in rolurile principale. Premiul Nobel pentru Literatura 1998 Eseu despre orbire este un roman cutremurator, o marturie a neincrederii autorului in societatea contemporana, incapabila sa-si gestioneze si sa-si rezolve crizele. Intr-un oras anonim, populat de personaje fara nume, izbucneste o boala ingrozitoare ce provoaca orbirea. Fara o cauza aparenta, in afara de cea morala, oamenii isi pierd, unul cate unul, vederea si barbaria se dezlantuie. Unica reactie a politicienilor este represiunea, urmata in curand de aparitia lagarelor. Din motive necunoscute, o singura persoana scapa de flagel - sotia unui medic, cea care ii va conduce pe oameni spre lumina.
Cea mai mare parte a acestei opere, daca nu in intregime, tine de perioada care a urmat publicarii Stapanul Inelelor. In acei ani, Copiii lui Hurin a devenit pentru el povestea dominanta de la sfarsitul Zilelor de Odinioara si o vreme indelungata ei si-a dedicat toate gandurile. Dar ii era greu sa impuna o structura narativa ferma, deoarece povestea devenea tot mai complexa atat in privinta personajelor, cat si a evenimentelor si, intr-adevar, intr-un fragment lung povestea se compune dintr-un mozaic de ciorne nelegate intre ele si schite de intrigi. Totusi, Copiii lui Hurin, in ultima sa forma, este principala poveste a Pamantului de Mijloc dupa Stapanul Inelelor, iar viata si moartea lui Turin sunt descrise cu o forta convingatoare si un ritm presant rar intalnite in cazul altor popoare ale Pamantului de Mijlocul. Din aceasta pricina, dupa un studiu indelungat al manuscriselor, am incercat in cartea de fata sa alcatuiesc un text ce ofera o naratiune continua de la inceput pana la sfarsit, fara introducerea altor elemente care nu sunt autentice in conceptie. Fragment din volumul "Copiii lui Hurin" de J.R.R. Tolkien: "- Daca Mim ne duce la casa lui fara viclesuguri si casa e buna, inseamna ca si-a rascumparat viata; si nu va fi rapus de nici un om care ma urmeaza pe mine. Jur. Atunci Mim i-a sarutat lui Turin genunchii si a spus: - Mim va fi prietenul tau, stapane. A, crezut intai ca esti elf, asa i s-a parut dupa cum iti sunt vorba si glasul. Dar, de esti om, cu atat mai bine. Mim nu-i iubeste pe elfi. - Si unde, ma rog, e casa aia a ta? a dorit sa stie Androg. Daca e ca Androg s-o imparta cu un gnom, trebuie sa fie o casa buna. Pentru ca lui Androg nu-i plac gnomii. Neamul meu venit din rasarit n-a prea avut lucruri bune de povestit despre semintia asta. - Povestile ce au ramas dupa neamul asta au fost si mai urate. Judeca singur dupa ce vei fi vazut-o, i-a zis Mim. Numai ca aveti aveti nevoie de lumina pe drum, oameni impiedicati ce sunteti! Ma duc si ma-ntorc cat ai clipi, ca sa va calauzesc intr-acolo. - Nu, nu! a strigat Androg. Doar n-o sa-l lasi sa faca asta, capitane? N-o sa-l mai vezi pe pisicherul asta batran. - Se-ntuneca, a zis Turin. Sa zicem ca ne lasa ceva drept zalog. Tu ce zici, Mim, ramane sacul asta la noi, cu tot ce-i in el? Dar, la aceste vorbe, gnomul a cazut din nou in genunchi, vadit tulburat, si le-a spus: - Daca Mim n-ar avea de gand sa se intoarca, nu s-o intoarce dupa un sac plin cu radacini. O sa ma intorc. Lasati-ma sa plec! - Nu te las, i-a retezat-o Turin. Daca nu vrei sa te desparti de sacul tau, atunci ramai aici cu el. Poate ca, daca-ti petreci o noapte noi sub frunzis, o sa ne plangi si tu de mila. Dar lui Turin nu-i scapase, cum nu le scapase nici celorlalti, ca Mim punea pe sac si povara dinauntru un pret mult mai mare decat parea sa merite la o prima vedere. L-au dus pe batranul gnom la tabara lor jalnica si, in timp ce , mergeau, l-au auzit bolborosind intr-un grai ciudat, ce parea inasprit de o ura straveche, dar, cand i-au legat picioarele, Mim a tacut dintr-odata. Iar cei care au stat de straja in noaptea aceea l-au vazut cum a sezut tot timpul tacut si nemiscat ca o stana; doar ochii fara somn ii scllipeau cercetand nelinistiti intunericul.”
Continuarea romanului „Pe aripile vantului“. Povestea vietii implacabilei Scarlett O’Hara Hamilton Kennedy Butler continua sa se deruleze intr-o maniera surprinzatoare. Pentru prima oara, ea isi va utiliza statutul de femeie libera in afara normelor societatii. Cand varul sau, Colum, o convinge sa viziteze Irlanda, patria bunicilor materni, devine clar ca eforturile depuse de mama ei, Ellen O’Hara, de a face o lady au esuat. Lasand in urma societatea sudista, ea patrunde intr-o lume lipsita de griji, cualteconceptii, care o ajuta sa se descopere pe sine. Vestile venite din America sunt insa zguduitoare: Rhett a divortat de ea si s-a recasatorit. Zdrobita de durere si plina de remuscari ramane in Irlanda unde decide sa inceapa o noua viata fara Rhett. Va ramane Scarlett neclintita in aceasta hotarare? Cum ar reactiona daca ar afla ca Rhett evita orice prilej de a o intalni, stiind ca nu i-ar putea rezista?
O frumoasa poveste de dragoste desfasurata incet, in stilul lui Sebastian. Mai incet decat sentimentele lui Paul, unul din eroii romanului. Caci sentimentele, trairile si situatiile complicate, de altfel marea experienta a autorului, sunt desfasurate minutios pe parcursul romanului, situatii confuze sau clare dar de neexplicat, sau explicate incet si cu talc, fac din aceasta poveste de dragoste matura o alta capodopera a romanului romanesc de dragoste. O alta poveste cu final imprevizibil, inceputa de aceasta data in inzapezitul Bucuresti si finalizata pe partiile de schi de la Brasov. Brasovul era, in ultima zi de vacanta, la fel de vioi si de populat ca in primele zile. Strazile pline de schiori pareau niste imense peroane, pe care o multime grabita, agitata si volubila astepta sosirea si plecarea trenurilor. Birourile de voiaj din centru erau luate cu asalt de oameni grabiti sa-si vizeze biletele, sa cumpere tichete sau sa ceara informatii. Lumea care coborase de la cabanele din imprejurimi sau venise de mai departe, din Fagaras, din Bihor, dupa o vacanta de schi, se aduna inca o data la Brasov, unde se intalneau atatea drumuri. Erau figuri arse de soare, care isi suradeau pe strada ca si cum s-ar fi recunoscut. — E posibil, Nora, ca toti oamenii astia sa se intoarca la viata lor dinainte? E posibil oare, dupa ce au fost in munti, sa mai creada in lucruri pe care le-au lasat jos? De care s-au despartit? Pe care au vrut sa le uite? — Cine a fost in munti e un om liber, raspunse Nora. „Un om liber. Un om liber”. Paul repeta cuvintele ei. I se parea ca e foarte tanar, ca vine dintr-o lunga vacanta cu soare, ca toate drumurile sunt deschise in mintea lui. Fragment din carte: "...Trecu drumul spre Gradina Icoanei si nu recunoscu, in micul parc de iarna, imaginea gradinii pe langa care trecuse de atatea ori ziua. Totul era strain: aleile inzapezite, copacii negri, goi in nerniscaea lor de lemn, bancile rare, lampile electrice care ardeau inutil, ca si cum cineva ar fi vrut sa le stinga inainte de plecare. Undeva spre poarta din stanga trebuia sa mai fie banca pe care intr-o dimineata de octombrie 1932, il asteptase Ann, cu un bloc de desen in mana, venita sa ia cateva schite de copii, pentru un proiect de afis la care lucra pe atunci. Nu avu curajul sa caute acea banca si poate nici nu ar fi gasit-o in gradina atat de schimbata. Se uita la ceas si baga de seama ca e totusi mai putin tarziu decat isi inchipuise: doua fara zece. La ora aceasta, Ann era poate la barul din Bulevardul Basarab, ca de obicei. Iesea mereu in ulti:ma vreme, si de ce tocmai astazi ar fi ramas acasa? „Noaptea asta nu poate sa treaca fara Ann", isi spuse Paul, si gandul ca o poate intalni, daca vrea, ii infiora. Vede barul din Basarab, peretii lui cu reflexe metalice, luminile albastre, ringul circular de dans, ca o insula de lumina. La masa lor dintotdeauna, intr-un grup de prieteni, trebuie sa fie Ann. Se indrepta spre ea si ii spuse privind-o in ochi: „Ann, implinesc in noaptea asta treizeci de ani. Nici eu nu stiam; mi-am adus aminte intamplator adineauri si am venit sa ciocnim un pahar impreuna. Stii bine cat sunt de superstitios". Ea il priveste surazand. „Te asteptam, Paul. Stiam ca ai sa vii. Noaptea asta nu putea trece fara tine". Totul este halucinant de viu: simte caldura cuvintelor ei, aburul lor pe obraz. Totul e atat de prezent, atat de aproape: rochia ei neagra, mica brosa de argint pe sanul stang, poseta de matase stralucind pe masa, paharul cu whisky, pe care ea l-a dat cu un gest nervos deoparte, ca si curn ar fi vrut ca intre ea si el sa nu fie nimic care sa-i desparta. "
O poveste admiraba despre tranzitia de la copilarie la maturitate a Adrianei Dunea. Schimbarile sentimentale si de comportament ii trezesc suspiciuni eroinei, care descopera treptat, ca toate acestea nu sunt altceva decat sentimente de iubire. Sentimentele, dezvoltate pe tot parcursul romanului, nu sunt altceva decat modul prin care autorul reuseste sa astearna pe hartie o admirabila poveste de dragoste adolescentina cu eroi ce vor fi intrat in istoria romanelor de dragoste. O carte citita de milioane de adolescenti si nu numai, o carte pe care numai tineretea spiritului o poate aprecia, o carte dulce-amara ca si senzatiile inevitabile ale maturitatii adolescentine. si cum altfel se puteau mai bine explica aceaste situatii inocente de neexplicat decat prin consumarea lor in Bucurestiul troienit. Un roman ce trebuie citit, un roman care, odata citit, se va reciti inevitabil si mai tarziu. Un roman ramas in constiinta „tinerilor” de mai tarziu. Un roman nelipsit din panoplia sentimentelor de iubire ale omului, ce explica in foarte multe cuvinte ceea ce nu poate fi explicat: PRIMA IUBIRE.
'The From Hell Companion' contains a selection of the best of Alan Moore's actual script sequences, supported by a selection of sketches from his private notebooks for individual pages.
Reinterpretare a povestii naufragiatului Robinson Crusoe, romanul lui Tournier il prezinta pe acesta ca un quaker fanatic, care nu poate trai in afara ordinii bine definite a societatii vremii sale. Un om perfect integrat in sistemul din care face parte va fi aruncat pe insula botezata mai tarziu Speranza, pentru a se confrunta cu adevaratul sau cosmar: lumea a incetat sa mai existe. Tournier pune accent tocmai pe acest aspect: omul obisnuit, gentilomul in declin, aruncat in afara lumii sale si nevoit sa reconstruiasca societatea.
Volumul de fata pune la indemana cititorilor pagini alese din creatia lirica si satirica a poporului nostru. Pentru selectionarea materialului, au fost cercetate numeroase colectii, antologii si periodice de foclor. In organizarea lucrarii, ne-am straduit sa imbinam criteriul estetic, tematic si de gen, cu cel istoric si regional, cuprinzand lalolalta ghicitori, proverbe si zicatori din toate regiunile tarii, din clasica folclorica si din creatia folclorica contemporana. Este conform programelor scolare pentru clasele I-VIII, aprobate de M.E.C.I
Sufletul romanesc nu se declina intre degenerarea evadatului din ghetoul comunist care fura acum in Occident si omul politic dee azi care a distrus Romania mai mult decat orice dusman, ci intre cel care si-a dat viata pentru acest pamant si tacerea romanului de azi care are memoria acestui lucru si nu cedeaza. - Dan Puric Fragment: "Eram de noua lunii in armata si nimeni in afara de mama nu venise sa ma vada. Eram uitat de toti. „Alice"! mi-am spus. Sa fie, oare, Alice? Era prima fata de care ma indragostisem in liceu. Ce frumoasa si tandra era Alice! Inima-mi incepu sa-mi bata cu putere. Daca o fi ea? O fi decis sa vina sa ma vada. Nu-i scrisesem decat o singura data o scrisoare, la care ea mi-a raspuns. in rest, nimic Si totusi, daca este ea?! M-am dus la baie. Mi-am aranjat uniforma de soldat asa cum am putut. Mi-am indreptat gulerul, petlitele. Mi-am aranjat centura cu stema Republicii Socialiste Romania, sa stea mai bine pe mine. Apoi am incercat sa-mi fac din parul tuns scurt un fel de freza. mi-am inmuiat degetele in apa, tremurand de emotie, si mi le-am trecut prin par in zona fruntii ca sa stea parul putin intr-o parte. Apoi mi-am asezat incet peste el, asa ca sa mi-l deranjez, boneta militara. Am plecat. Ma indreptam spre punct control. Aveam emotii. Inima-mi batea cu putere. O ceata groasa mi se-asezase pe gandurile care ma strabateau ca niste fulgere. "
…subiectul incitant si, in egala masura, emotionant al cartii Omul amfibie, cea mai cunoscuta creatie fantastica a lui Beleaev, a prilejuit, pe langa tiparirea a zeci de editii in toata lumea, si cateva memorabile adaptari cinematografice. Locuitorii unui oras aflat pe coasta oceanului sunt cuprinsi de panica si spaima, ca urmare a stirilor senzationale, aparute in ziare, privind o creatura monstruoasa care isi facuse simtita prezenta in apele golfului.Unora, aceasta fiinta ciudata le pricinuia tot felul de necazuri, dar altora le venea pe neasteptate in ajutor. Despre „diavolul marii” se urzeau deja legende impresionante, pe care marinarii si le povesteau in soapta, de teama sa nu fie auziti chiar de el. „E zeul marilor - spuneau indienii batrani - el iese din adancul oceanului o data la o mie de ani ca sa faca dreptate pe pamant.” Nimeni nu banuia insa taina acelei misterioase fiinte "om-peste" si prin ce hotarare a destinului parasise ea lumea terestra. Autor a peste 50 de romane, nuvele si povestiri, scriitorul rus ALEKSANDR BELEAEV este unul dintre reprezentantii proeminenti ai literaturii stiintifico-fantastice universale. Eroii operelor sale sunt oameni care traiesc in imprejurari si conditii cu totul insolite, asa cum a fost si viata creatorului capodoperelor Omul-amfibie, Capul Profesorului Dowell sau Traficantul de aer. Din cuprins: Diavolul marii Calare pe delfin Zurita n-are nororc Doctorul Salvador Nepotica bolnava Gradina miracolelor Al treilea zid Atacul Omul Amfibie O zi in viata lui Ichtyandro Fata si negriciosul Servitorul lui Ichtyandro In oras Din nou in ocean O mica razbunare Zurita e neindurator O intalnire nedorita Lupat cu caracatitele Un nou prieten
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura In anul 1986, romanul a fost distins cu prestigiosul premiu Whitbread si a fost nominalizat la Booker Prize. Aflat la varsta senectutii, pictorul si profesorul de arta Masuji Ono porneste intr-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbarile radicale dintr-o Japonie abia iesita din ruinele celui de-al Doilea Razboi Mondial, care incearca sa-si exorcizeze trecutul militarist si sa-si construiasca un altfel de viitor. Rand pe rand pictor manufacturier, artist al lumii trecatoare, al figurilor melancolice de gheise, apoi maestru influent si artist militant integrat propagandei expansioniste, Masuji Ono se vede acum cazut in dizgratie, respins de generatia postbelica, dornica sa rupa cu trecutul indezirabil. Fragment din romanul "Un artist al lumii trecatoare" de Kazuo Ishiguro: „Ofiterul ma studie banuitor cateva clipe, apoi se intoarse si disparu in casa. Reaparu repede si imi facu semn cu mana sa intru. In timp ce il urmam prin casa, am vazut peste tot dulapurile si sertarele golite si continutul lor azvarlit pe podea. Am bagat de seama ca unele carti fusesera asezate una peste alta si legate in teancuri, in timp ce in camera de zi rogojinile de tatami fusesera date la o parte si un ofiter cerceta cu o lanterna scandurile podelei de dedesubt. Din spatele unui paravan o auzeam pe mama lui Kuroda plangand si un ofiter punandu-i intrebari cu un glas rastit. Am fost condus la veranda din spatele casei, in mijlocul curtii, un alt ofiter in uniforma si un barbat in haine civile stateau in jurul unui rug aprins. Agentul in civil se intoarse si facu cativa pasi spre mine. — Domnul Ono? ma intreba foarte respectuos. Ofiterul care ma condusese realiza probabil ca mai devreme daduse gres cu grosolania lui disparu repede in casa. — Ce s-a intamplat cu domnul Kuroda? — A fost dus la interogatoriu, domnule Ono. Vom avea grija de el, nu va faceti probleme. M-am uitat la rugul care aproape se stinse in spatele lui. Ofiterul scormonea jarul cu un bat. — Aveti autorizatie sa ardeti tablourile? l-am intrebat. — Politica noastra este sa distrugem toate materialele ofensatoare de care n-avem nevoie ca probe in ancheta. Pana acum am adunat suficient material. Ce mai ramane din acest gunoi e pur si simplu pus pe foc. — Nici nu mi-a trecut prin minte ca se va intampla asa ceva, am spus. Eu i-am propus comitetului doar sa trimita pe cineva sa stea de vorba serios cu domnul Kuroda, spre binele lui. M-am uitat lung la gramada fumeganda din mijlocul curtii. — De ce a fost nevoie sa ardeti lucrurile astea? Nu trebuia sa dati foc la tablouri. Printre ele erau multe opere de valoare. — Domnule Ono, va multumim pentru ajutorul dumneavoastra. Dar acum, ca am demarat investigatiile, trebuie sa lasati autoritatile in drept sa-si faca datoria. Vom avea grija ca domnul Kuroda sa fie tratat corect. A zambit, apoi s-a intors la foc, spunandu-i ceva ofiterului in uniforma. Acesta scormoni din nou in jar si mormai cu glas scazut „gunoi nepatriotic" sau cam asa ceva. Am ramas pe veranda, privind, fara sa-mi cred ochilor. Pana la urma agentul in civil se intoarse iarasi spre mine si spuse: — Domnule Ono, va propun sa mergeti acum acasa. — Lucrurile au mers mult prea departe, i-am raspuns. Si pentru ce o interogati pe doamna Kuroda, ma rog? Ce are de-a face cu toate astea? — Acum este treaba politiei, domnule Ono. De acum incolo pe dumneavoastra nu va mai priveste. — Lucrurile au mers mult prea departe. Intentionez sa discut cu domnul Ubukata. Sau poate o sa ma duc direct la domnul Saburi in persoana. Barbatul in civil striga spre cineva din casa si ofiterul care imi deschisese usa se posta langa mine. — Multumeste-i domnului Ono pentru ajutorul sau si condu-l afara, spuse agentul in civil.”
Seria Sotiile regelui David, volumul 3 O trilogie despre inceputurile monarhiei lui Israel, in care evenimentele sunt infatisate prin perspectiva a trei dintre sotiile regelui David, femei remarcabile care au iubit, au suferit si au cunoscut indurarea din partea lui Dumnezeu. Intr-o clipita cursul vietii ei s-a schimbat – va putea redobandi vreodata tot ce pierduse? Batseba este o femeie care tanjeste dupa iubire. Sotul ei fiind plecat departe, luptand in razboiul regelui, ea se lupta cu singuratatea – ceea ce o determina sa cedeze mult prea usor avansurilor din partea regelui David. Oare o noapte de pasiune nestavilita va ruina tot ceea ce avea ea mai scump? Va gasi oare iertare la picioarele Celui Atotputernic? Ori pacatul ei o va desparti de Dumnezeu pe vecie? Cu un ochi de istoric atent si cu talentul ei de romanciera, Jill Eileen Smith da viata unei povesti emotionante si pline de pasiune in care personajul central este cea mai renumita si cea mai batjocorita dintre sotiile regelui David. Dupa lectura acestui roman, nu veti mai citi niciodata povestea lui David si a Batsebei cu aceiasi ochi. JILL EILEEN SMITH scrie de mai bine de douazeci de ani, primind aprecieri la diverse concursuri. Studiul vietilor sotiilor lui David a condus-o de la Biblie, la Israel, fiind fascinata de viata femeilor din vremea Vechiului Testament. Jill locuieste, impreuna cu familia, in Michigan. Ea este autoarea primelor doua romane ale seriei, Mical si Abigail.
Stalpii Pamantului este un bestseller international, cu vanzari record; romanul istoric semnat de Ken Follet a fost tradus in peste 30 de limbi, cumuland mai mult de 150 de milioane de exemplare vandute in intreaga lume. Cartea este apreciata deopotriva de critici, cat si de publicul larg, devenind rapid o lectura obligatorie a vremurilor noastre - ca dovada, a fost aleasa de Oprah Winfrey ca lectura propusa in editia cu numarul 60 a Oprah's Book Club si a fost inclusa in selectia facuta de Exclusive Books in lucrarea "1001 de carti de citit intr-o viata" (Editura RAO, 2010). Mai mult, cartea a fost adaptata intr-o miniserie de succes realizata de BBC, nominalizata la premiile Golden Globe. Fragment: "Ori de cate ori se gandea la vremurile acelea de demult, cand il avea alaturt pe tatal ei cel inteligent, mandru si sever, se simtea cuprinsa de o nostalgie dureroasa ca o rana. Viata ei isi incepuse cursul descendent si haotic din clipa in carto tatal fusese rapit de langa ea. De atunci incoace, tot ceea ce facuse parea sa fi fost lipsit de inteles si de substanta: viata la castel cu Matthew, intr-o lume iluzorie, calatoria la Winchester in speranta vana de a se infatisa dinaintea regelui; pana si eforturile de a-l intretine pe Richard pe cand acesta lupta in razboiul civil. Reusise un lucru care, in ochii altora, reprezenta succesul: devenise un negustor prosper de lana. Dar acest lucru nu-i adusese decat un simulacru de fericire. Isi gasise un drum in viata si un loc in societate care-i ofereau siguranta si stabilitate, dar, in adancul sufletului, fusese tot nefericita si dezorientata pana cand Jack intrase in viata ei. De atunci, faptul ca nu se putea casatori cu Jack umbrea totul. Ajunsese sa-l urasca pe staretul Philip, pe care altadata il considerase a fi salvatorul si mentorul ei. Nu mai avusese o discutie voioasa, amicala cu Philip de ani buni. Bineinteles, nu era vina lui ca ei nu izbuteau sa obtina anularea casatoriei, dur era cel care insista ca ei sa locuiasca separat, iar Aliena nu se putea abtine sa nu-i poarte ranchiuna. Isi iubea copiii, dar isi facea griji in privinta lor, pentru ca erau crescuti Intr-o gospodarie atat de ciudata, cu un tata care pleca seara, inainte de culcare. Din fericire, pana acum nu pareau afectati: Tommy era un baiat voinic si aratos caruia ii placeau jocul cu mingea, intrecerile de alergare si joaca de-a soldatilor iar Sally era o fetita dulce si isteata care le spunea povesti papusilor si careia ii pIacea sa-l urmareasca pe Jack desenandu-si proiectele. Nevoile lor de zi cu zi si dragostea simpla pe care i-o aratau reprezentau singurele elemente cu adevarat normale in viata excentrica a Alienei. Avea in continuare afacerea ei, bineinteles. Se ocupase de negot aproape toata viata ei adulta. In momentul de fata, avea zeci de femei din satele din imprejurimi care torceau si teseau pentru ea in casele lor. in urma cu cativa ani, fusesera sute, dar resimtea si ea, ca toata lumea, efectele foametei, si nu avea niciun rost sa faca mai multa stofa decat putea vinde. Chiar daca ar fi fost maritata cu Jack, tot ar fi vrut sa aiba propria cariera independenta. Staretul Philip spunea mereu ca anularea putea fi aprobata de la o zi la dar Aliena si Jack traiau in modul acesta frustrant de sapte ani, mancand crescandu-si copiii impreuna, dar dormind separat. Resimtea nefericirea lui Jack chiar mai dureros decat pe a sa. Il adora. Nici nu stia cat de mult il iubea, cu exceptia, poate, a mamei lui, Ellen, care intelegea ce se petrecea. Ii iubea pentru ca o readusese la viata. Fusese ca o omida inchisa int r-un cocon, iar el o scosese de acolo si ii aratase ca era un fluture. Daca el nu ar fifi venit in luminisul ei secret, daca nu si-ar fi Impartasit poemele-poveste cu ea, daca nu ar fi sarutat-o atat de bland, Aliena ar fi trait toata viata imuna la bucuri ile si la durerile iubirii. incet, usor, Jack trezise dragostea care dormea in sufletul ei. in ciuda varstei fragede, fusese extraordinar de rabdator si de tolerant. Pentru toate aceste lucruri, avea sa-l iubeasca pentru totdeauna. Pe cand trecea prin padure, se intreba daca nu cumva avea sa se intalneasca, din intamplare, cu Ellen, mama lui Jack. O vedeau din cand in cand, la cate un targ organizat in orasele dimprejur si, cam o data pe an, se strecura in Kingsbridge la amurg si petrecea o seara cu nepotii ei. Aliena simtea o simpatie speciala pentru Ellen: erau amandoua ciudate, femei care nu se incadrau in tipare. Totusi, iesi din padure fara sa o fi vazut pe Ellen. in drumul printre ogoare, cerceta cu atentie culturile care se parguiau sub razele soarelui. "O sa fie o recolta buna", isi zise. Nu avusesera parte de o vara buna, pentru ca plouase si fusese frig. Dar nu se procopsisera cu inundatii si nici cu bolile de plante care afectasera ultimele trei recolte. Aliena ii multumea lui Dumnezeu. Mii de oameni traiau la limita inanitiei, iar inca o iarna fara provizii avea ucida. Se opri sa-si adape boii la iazul din mijlocul satului numit Monksfield, care facea parte din domeniul contelui. Era o asezare destul de mare, inconjurata de unele dintre cele mai bune terenuri din tinut, si isi avea propriul preot, care oficia intr-o biserica de piatra. Cu toate acestea, numai jumatate din terenuri fusesera semanate anul acesta. Cele arate erau acum acoperite cu spice aurii, iar restul erau pline de buruieni. Doi alti calatori se oprisera la iazul din mijlocul satului pentru a-si adapa caii. Aliena ii privi circumspecta. Uneori era bine sa te alaturi altor oameni la drum, pentru protectie; dar putea fi si riscant pentru o femeie. Aliena descoperise ca un barbat precum carutasul ei se arata mereu dispus sa-i Indeplineasca ordinele atunci cand erau singuri, dar, de fata cu ceilalti, era posibil sa nu o mai asculte. Insa, unul din cei doi calatori opriti in Monkspond era o femeie. Aliena privi mai atent si Isi rectifica prima impresie, dandu-si seama ca era vorba de o fata. Aliena o recunoscu. O vazuse in catedrala din Kingsbridge, de Rusalii. Era contesa Elizabeth, sotia lui William Hamleigh. Parea nefericita si speriata. Cu ea se afla un ostean ursuz, care indeplinea, in mod, evident, rolul de garda de corp. "Aceasta putea fi soarta mea, isi spuse Aliena, daca ma maritam cu William. Multumesc lui Dumnezeu ca m-am razvratit." Osteanul dadu scurt din cap catre carutas, in semn de salut, si o ignora pe Aliena. Aceasta se razgandi in privinta intentiei de a le sugera sa plece impreuna. Cat timp se odihneau, cerul se innegri si se porni un vant sfichiuitor."
#1 New York Times Bestseller Sa stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie sa intri in ring. Primul an de liceu e cel mai greu. Iti faci noi prieteni, te indragostesti cu adevarat, nu te mai intelegi deloc cu parintii. Sa cresti mare e mai complicat decat ti-ai imaginat vreodata. Jurnalul unui adolescent timid a facut senzatie la aparitie, dobandind statutul de carte cult, vanata asiduu de adolescenti. - The New York Times Intra in lumea lui! Aflat in pragul adolescentei, Charlie se hotaraste sa-si povesteasca viata unui prieten imaginar, caruia ii trimite o serie de scrisori intime. Prins intre dorinta de a si trai viata si tendinta de a fugi de ea, Charlie, se trezeste obligat sa exploreze un teritoriu pana acum necunoscut. Acela al primelor intalniri si al casetelor cu compilatii, al problemelor de familie si al prietenilor adevarati. si cauta neincetat „melodia perfecta" a unei „calatorii perfecte" in care „sa se simta infinit". O poveste despre trecerea de la copilarie la adolescenta in traditia celebrului De veghe in lanul de secara. Reflectiile lui Charlie asupra vietii, dragostei si prieteniei sunt profunde si induiosatoare, iar vocea narativa are o muzicalitate aparte. - USA Today Stephen Chbosky a scris si a regizat adaptarea pentru ecran a romanului sau de debut, Jurnalul unui adolescent timid, un adevarat fenomen literar. Nascut in Pittsburgh, Pennsylvania, Stephen Chbosky a urmat cursul de scenaristica de la University of Southern California. De asemenea, a scris scenariul pentru Rent (2005) si a fost producator executiv si unul dintre creatorii seriei Jericho pentru postul de televiziune CBS, serie lansata in 2006.
Traducere si note de Stefania Mincu Postfata de Marin Mincu Pendulul lui Foucault este un roman elaborat cu ingeniozitate inginereasca, in care misterul ia nastere printr-o banala intimplare. Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasa a unui Complot urias, initiat de Cavalerii Templieri (dupa dizolvarea Ordinului de catre regele Frantei) pentru pastrarea in custodie a Secretului absolut al cunoasterii si al puterii. Tot jocul porneste de la un manuscris delirant si ia proportiile unui „virtej” care, de la un anumit punct, nu mai poate fi dominat de initiatorii lui. Cuvintele (semnele) se razbuna chiar pe cei care le manevreaza, in momentul in care acestia transforma jocul combinatoriu in scop in sine. Cind inchizi aceasta carte ai senzatia ca ai incheiat o experienta necesara. Este marea carte despre vidul acestor ani, daca stii cum s-o citesti. Si e cartea metalica, dura, care te invata sa traiesti cu acest vid, sa devii adult in singurul timp ingaduit tie. - Il Manifesto Pendulul lui Foucault este Alice in Tara Minunilor pentru adultii care si-au pastrat spaimele copilariei. - La Stampa Fragment din cartea "Pendulul lui Foucault" de Umberto Eco " In fond, traiam de doi ani cu templierii in gand si-i indrageam. Obligat oarecum de snobismul interlocutorilor mei, ii prezentasem ca pe niste personaje de desene animate. Poate ca era vina lui Guillaume din ,Tyr. istoriograful acela incredul. Nu erau chiar asa acesti cavaleri ai Templului, ci erau barbosi si inflacarati, cu frumoasele lor cruci rosii pe mantiile albe ca zapada, saltand in sa la umbra stindardului lor alb cu negru, vestitul Beauceant, gata oricand sa mearga - si inca apiendid - la petrecerea lor de moarte si de cutezanta, fir sudoarea de care vorbea sfantul Bernard era probabil un luciu aramiu ce imprumuta o noblete sarcastica surasului lor datator de fiori, in timp ce erau gata sa-si ceiebreze cat se poate de crunt despartirea de viata. Adevarati lei in razboi, cum zicea Jacques de Vitry, miei plini de blandete pe timp de pace, darji in batalie, plini de credinta in rugaciune, cruzi cu dusmanii, binevoitori cu cei ce le erau frati, marcati si de albul, dar si de negrul stindardului lor, fiindca erau plini de nevinovatie pentru prietenii lui Cristos, crunti si inspaimantatori de cei care-i stateau impotriva..." Patetici campioni ai credintei, ultim exemplu al unei cavalerii ce se stingea, de ce ma purtasem cu ei ca un Aristo oarecare, cand as fi putut sa fiu un Joinville al lor? Imi venira in minte paginile inchinate lor de catre autorul Istoriei Sfantului Ludovic, care impreuna cu Ludovic cel Sfant se dusese in Pamantul Sfant, ca scrib luptator in acelasi timp. Templierii existau deja de o suta cincizeci de ani, avusesera loc destule cruciade pentru ca orice ideal sa se fi frant. Disparusera ca niste tasme figurile eroice ale reginei Melisenda si regelui Balduin al IV-lea cel Lepros, se stinsesera luptele interne din Libanul insangerat inca de pe atunci, cazuse deja o data Ierusalimul, cu Barbarossa inecat in Cilicia, cu Richard Inima de Leu, invins si umilit, se intorsese in patrie deghizat chiar in vesminte de templier, crestinatatea si-a pierdut batalia, maurii au un simt cu totul diferit confederatiei ce se incheaga intre potentati autonomi, dar care sunt uniti in apararea unei civilizatii - ei l-au citit pe Avicenna, nu sunt ignoranti ca europenii, cum sa poti ramane timp de doua secole expus unei culturi tolerante, mistice si totusi libertine fara sa cedezi ispitelor ei, mai ales cand ai putinta s-o compari cu cultura occidentala, necioplita, greoaie, barbara si germanica? Pana ce, in 1244, se petrece caderea ultima si definitiva Ierusalimului; razboiul, inceput cu o suta cincizeci de ani in urma, e pierdut, crestinii vor trebui sa inceteze sa-si mai poarte armele pe o campie destinata pacii miresmei cedrilor din Liban, sarmani templieri, ce s-a ales din toata aceasta epopee a voastra? Duiosie, melancolie, palirea unei glorii pe cale de imbatranire, atunci cum sa nu-si plece urechea la doctrinele secrete ale misticilor musulmani, la acea ingramadire hieratica de comori ascunse? Poate ca de aici se naste acea legenda despre cavalerii Templului ce inca obsedeaza mintile pline de deziluzii si arzatoare de dorinte, povestea despre o putere fara margini care de atunci incolo nu mai stie asupra cui sa se exercite... Si totusi, chiar pe la apusul mitului, soseste Ludovic, regele sfant, regele care sta la masa cu marele Aquinat, el inca mai crede in cruciada, in ciuda celor doua secole de visuri si incercari esuate din cauza stupiditatii in gatorilor, merita oare sa mai incerce o data? Merita, zi Ludovic cel Sfant, templierii sunt de acord, il urmeaza in infrangere, pentru ca asta e meseria lor, ce justificare ar avea Templul fara cruciada? Ludovic ataca de pe mare Damietta, tarmul dusman e tot numai o scanteiere de lanci si halebarde si palanchine, scuturi si iatagane, oameni de mare vaza, zice Joinville din cavalerism, ce poarta arme aurite tintuite de soare. Ludovic ar putea astepta, insa se hotaraste sa debarce cu orice pret. „Credinciosi ai mei, vom fi de neinvins daca vom fi nedespartiti in iubirea de aproapele. De vom fi invinsi, vom fi niste martiri. De vom triumfa, slava lui Dumnezeu va spori prin aceasta." Templierii nu cred, dar au fost educati sa fie niste cavaleri ai idealului, si aceasta e imaginea pe care trebuie s-o lase despre ei insisi. Il vor urma pe rege in nebunia lui mistica."
Arthur, aventurosul personaj al singurului roman terminat de Edgar Allan Poe, porneste intr-o lunga calatorie, alaturi de prietenul sau, Augustus. Astfel, ia fara sa vrea parte la o revolta, naufragiaza si aproape ca-si pierde viata, este cit pe ce sa fie mincat de viu de semenii lui, plinge pierderea neasteptata a lui Augustus si cunoaste minunile-capcana ale unei insule exotice. Aventurile sale se sfirsesc in apele albe ca laptele ale unei mari misterioase, odata cu aparitia unui zeu necunoscut.
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura E greu sa nu observi asemanarile cu Proust. Insa modul de a cauta al lui Hesse difera de cel al scriitorului francez. In vreme ce Proust urmareste sa aduca la suprafata, din penumbra subconstientului, trairea ca atare, aparent fara insemnatate, Hesse recheama din intunericul trecutului, randuieste si interpreteaza acele porniri care, aproape intotdeauna, sunt adiacente componentei morale si care pun constiinta in fata dificultatii de a lua o decizie. - Friedrich Sieburg
Naratorul, un pretins detectiv particular are, impreuna cu fratele sau geaman, o agentie ilegala. Intr-o zi, cei doi frati sunt angajati de Lluis Font, un deputat din Barcelona, pentru a-i spiona sotia, intrucat acesta descoperise intr-o expozitie pariziana un portret al Lidiei Font si dorea sa afle daca ea il insela cu pictorul. Dar sotia deputatului este asasinata in ziua de Craciun, cu niste bomboane primite intr-un misterios cadou. „Detectivii“ descopera apoi ca deputatul are o amanta: sora Lidiei si, prin urmare, ar fi putut sa-si ucida chiar el sotia. Sa fie oare deputatul adevaratul asasin? Cei doi frati vor reusi sa descifreze acest mister, ajungand la concluzia ca nicio crima nu este „perfecta“.
In noapte este un puzzle de personaje cum nu se poate mai diferite: Eri Asai, un fotomodel cufundat intr-un somn care dureaza de luni de zile, sora ei, Mari, o studenta pasionata de lectura, un trombonist de jazz, o tinara prostituata chinezoaica brutalizata si abandonata intr-un love hotel, un simplu angajat la o firma de calculatoare. Toti sint oameni ai noptii bintuiti de secrete si dorinte nelamurite, iar legaturile dintre ei se limpezesc incetul cu incetul pe parcursul cartii, construind un univers nocturn plin de farmecul, subtilitatea si umorul caracteristice romanelor lui Murakami. Fragment din cartea "In noapte" de Haruki Murakami: "Nu s-a schimbat nimic in incapere. Doar silueta barbatului asezat pe scaun este acum in prim-plan. O vedem cu destul de multa claritate. Semnalul inca mai are interferente si din cand in cand imaginea se clatina, se contorsioneaza si se subtiaza. Zgomotul neplacut de fond se inteteste. Uneori se insereaza secvente fara nici o legatura. Dar totul se regleaza rapid si imaginea initiala reapare. Eri Asai este tot pe pat si continua sa doarma dusa. Lumina artificiala, nuantata, emisa de ecranul televizorului, arunca umbre miscatoare pe chipul ei, insa nu ii tulbura somnul. Barbatul de pe ecran poarta un costum maro-inchis, care poate candva a fost elegant si aratos, dar acum e ponosit. Pe maneci si pe spate e plin de puncte albicioase, ca o pulbere fina. E incaltat cu o pereche de pantofi negri din piele, cu varful rotund, dar si acestia sunt plini de praf. Sa fi trecut printr-un loc inecat in praf ca sa ajunga in camera aceasta? Poarta o camasa alba, simpla si o cravata banala din lana. Si pe camasa, si pe cravata se vad aceleasi urme de oboseala. Are parul carunt. De fapt, poate ca acelea nu sunt fire albe. Poate ca are parul negru, presarat cu praf alb. In orice caz, nu pare sa se fi pieptanat serios de ceva timp. Cu toate acestea, in mod surprinzator, nu da senzatia de neingrijit. Nu arata nici saracacios, ci doar epuizat si prafuit din cap pana in picioare, din cine stie ce cauza inevitabila. Nu ii putem vedea fata. In acest moment, camera de luat vederi il filmeaza fie din spate, fie pe bucati, cu exceptia chipului. Poate ca e din cauza unghiului sub care cade lumina, poate e intentionat, dar chipul ii este mereu cufundat in umbra, inaccesibil privirilor noastre. Barbatul nu face nici o miscare. Cand si cand, respira adanc si prelung, iar umerii ii urca si ii coboara usor in ritmul respiratiei. Arata ca un prizonier inchis de mult timp intr-o incapere. In jurul sau pluteste un aer accentuat de resemnare. Dar nu este legat. Doar sta pe scaun, cu spatele drept, respira linistit si priveste fix un punct in fata."
„Eu sunt poezie si ma transform in carte. Tot de poezie." Marius Tuca Te iubesc, Indiferent de cand, cum, de ce Te iubesc, Chiar daca, poate ca, pentru ca, Te iubesc, Tocmai, indeosebi, intr-un fel, Te iubesc, Fiindca, si, oricum, Te iubesc, Unde, care, ca si cand, Te iubesc, Cine, ce, deoarece, Te iubesc, Pe care, pe cine, pe tine, Te iubesc. - See more at: http://www.editura-art.ro/carte/am-sa-te-iubesc-pana-la-sfarsitul-lumii#sthash.2OcK9QAf.dpuf e iubesc, Indiferent de cand, cum, de ce Te iubesc, Chiar daca, poate ca, pentru ca, Te iubesc, Tocmai, indeosebi, intr-un fel, Te iubesc, Fiindca, si, oricum, Te iubesc, Unde, care, ca si cand, Te iubesc, Cine, ce, deoarece, Te iubesc, Pe care, pe cine, pe tine, Te iubesc - See more at: http://www.editura-art.ro/carte/am-sa-te-iubesc-pana-la-sfarsitul-lumii#sthash.2OcK9QAf.dpuf Te iubesc, Indiferent de cand, cum, de ce Te iubesc, Chiar daca, poate ca, pentru ca, Te iubesc, Tocmai, indeosebi, intr-un fel, Te iubesc, Fiindca, si, oricum, Te iubesc, Unde, care, ca si cand, Te iubesc, Cine, ce, deoarece, Te iubesc, Pe care, pe cine, pe tine, Te iubesc. - See more at: http://www.editura-art.ro/carte/am-sa-te-iubesc-pana-la-sfarsitul-lumii#sthash.2OcK9QAf.dpuf "Femeile Mamoase. Copilaroase. Rasfatate. Victimizate. Pregatite (de orice). Orgolioase (pana la Dumnezeu). Sensibile (si inapoi). Cicalitoare (zi si noapte). Spirituale. Barfitoare (mai tot timpul). Discrete (numai cand au interesul). Serioase. Gratioase! Slabe (cu dieta). Rubensiene (fara dieta). Feminine. Malitioase (zi si noapte). Sufletiste (ziua). Ganditoare (noaptea). Profunde (de sarbatori). Veninoase (arareori). Pline de compasiune. Cu simtul umorului. Cinice (niciodata prea mult). Sarcastice (dupa nunta). Grijulii (dupa botez). Resemnate (dupa al doilea divort). Implinite (dupa primul sau al doilea copil). Distruse (dupa primul avort). Renascute (dupa prima zi de scoala a copilului). Mature (la datorie). Luminate (dupa primul nepot). Sfarsite (dupa o despartire). Mancacioase (de la un ruj). Copilaroase (de la un zambet). Timide (de la o privire). Rosii in obrajori (de la un gand ascuns). Perverse (de la te miri ce). Senzuale (de la un sarut). Acre (din nimic). sarmante (de la cercei). Rapitoare (e de la ei sau de la ea). Fericite (din mai nimic). Misterioase (din copilarie). Mistuite (din dragoste). Mironosite (din rochite sau fustite). Magulite (din auzite). Nepasatoare (dupa moft). Martire (din fire). Dulci (cu suflet din vata de zahar ars). Razboinice (in filme). Diafane (Primavara si Toamna). Translucide (tot pe atunci). Razvratite (de cate ori au chef). Transparente (de la suferinta). Opace (de la indiferenta). Usoare (de la bijuterii). Grele (de la ele). Subtiri (de la carte). Avute (de la parte). Sofisticate (din toate cate putin). Alambicate (din curiozitate). Complexate (din nedreptate). Neimpacate (din pacate). Puternice (din credinta). Senine (de la ochi). Fragile (de la glezne). Vulnerabile (de la sani). soptite (de la buze). Supuse (de la genunchi). Plutitoare (de la par). Salbatice (de la natura). Fabuloase (pline de dor si dorinta). Icoane (pentru copiii lor). Femeile (ca un joc de cuvinte si de viata). Femeile..." Te iubesc, Indiferent de cand, cum, de ce Te iubesc, Chiar daca, poate ca, pentru ca, Te iubesc, Tocmai, indeosebi, intr-un fel, Te iubesc, Fiindca, si, oricum, Te iubesc, Unde, care, ca si cand, Te iubesc, Cine, ce, deoarece, Te iubesc, Pe care, pe cine, pe tine, Te iubesc. - See more at: http://www.editura-art.ro/carte/am-sa-te-iubesc-pana-la-sfarsitul-lumii#sthash.2OcK9QAf.dpuf
<Steaua fără nume şi Ultima oră reprezintă o reluare în mediu românesc a unuia din tipurile frecvente şi caracteristice ale dramaturgiei aceluiaşi timp: naivul.(...) Conturul personajelor, valoarea lor ca simboluri de viaţă, situaţiile dramatice, gradaţia conflictului se împlinesc de la o piesa la alta.> Valeriu Rapeanu
Publicat in 30 de tari, Eseuri de indragostit s-a vandut in peste doua milioane de exemplare. Combinatie inedita de fictiune si nonfictiune, Eseuri de indragostit surprinde inefabilul unei povesti de dragoste, in sublimul si ridicolul, patima si spleenul, frumusetea si uratenia ei. Ochiul scrutator al barbatului indragostit de Chloe observa cele mai insignifiante detalii, iar mintea lui analitica le interpreteaza pana la epuizare. Demersul lui este sortit esecului (cine poate explica misterul iubirii?), iar cerebralul tanar o va afla pe pielea lui. Degeaba ii invoca pe Platon, Kant, John Stuart Mill, Nietzsche, Wittgenstein, Pascal, La Rochefoucauld, Stendhal, Goethe, Freud sau Roland Barthes; nu va scapa de nici una dintre emotiile unei idile care-si urmeaza cursul. Narativ si reflexiv, rational si sentimental, romanul Eseuri de indragostit cartografiaza un teritoriu la a carui harta fiecare dintre cititori va adauga coordonatele experientei personale.
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Ceea ce n-as fi indraznit sa sper a fost ca interesul pentru aceasta carte sa depaseasca, obiectiv si subiectiv, granitele Germaniei, ca istoria „declinului unei familii“ sa-i viziteze si pe altii, ca burghezia europeana din Copenhaga sau Marsilia sa se regaseasca in ea, ca scriind - in forma si continut - o carte foarte germana, sa redau o bucata de istorie europeana. - Thomas Mann
Cele trei volume ale cartii au vazut lumina tiparului in intervalul 1934-1936, fiind scrise in limba engleza, de altfel fragmente fiind publicate in presa britanica si in cea americana, inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Memoriile se intind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotaratori pentru istoria Romaniei (izbucnirea Primului Razboi Mondial, Marea Unire), dar si o perioada in care regina Maria s-a remarcat printr-o deosebita implicare in directia promovarii Romaniei. Povestea vietii mele Volumul 1 (320 pagini) Povestea vietii mele Volumul 2 (384 pagini) Povestea vietii mele Volumul 3 (448 pagini)
Autoarea bestsellerului Cel care ma asteapta, roman interzis de doua ori, cea mai vinduta carte a tuturor timpurilor in Iran Intr-o lume in care grija parintilor pentru copii ajunge sa ii indeparteze sufleteste de acestia, romanul Tatal celuilalt copil reaminteste un lucru fara de care orice efort, oricit de bine intentionat, e in van: sa te arati preocupat nu inseamna sa fii mihnit ori sa descoperi lipsuri si ciudatenii pe care sa vrei cu orice pret sa le repari, ci sa arati incredere si sa te porti cu intelegere. Cu iubire. Ceva atit de simplu si atit de fragil... Aniversarea a douazeci de ani ii ofera lui Shahab prilejul unei introspectii asupra copilariei sale, marcata de conflictele provocate in familie de refuzul lui de a vorbi si de relatia tensionata cu parintele sau. Povestea romanului Tatal celuilalt copil contureaza, prin ochii a doua personaje, viata unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, in care fiecare sufera, intr-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune traditia. Tatal lui Shahab, Naser, este convins ca datoria sa fata de familie se limiteaza la a-i asigura confortul material, ignorind nevoile afective ale sotiei si copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoita sa isi sacrifice viata profesionala pentru a se ocupa de casa si de cei trei copii, iar sentimentele de neimplinire care o macina ii umbresc viata de familie. In momentul in care mutenia lui Shahab este interpretata de adultii din jur drept simptom al deficientelor mintale, neajunsurile existente intre membrii familiei se acutizeaza tot mai mult. Shahab isi pierde treptat increderea in sine, ajungind la concluzia ca a esuat in datoria filiala si ca nu este, de fapt, copilul tatalui sau. Una dintre primele mele amintiri este o zi fierbinte de vara in care mergeam de mina cu tatal meu si pe linga noi a trecut un camion plin cu oameni care strigau diverse lozinci. N-am sa uit niciodata sentimentul pe care l-am avut cind o lacrima de-a tatei mi-a cazut pe mina. - Parinoush Saniee Fragment din cartea "Tatal celuilalt copil" de Parinoush Saniee "Imi aduc foarte bine aminte prima data cand m-au dus la un medic specialist pentru ca nu vorbeam. Am ajuns intr-o incapere intunecata, unde toate erau maro. Pe perete atarna un desen care-mi dadea fiori, semana cu un fluture pictat de un idiot. Shadi avea un an si jumatate si deja spunea o sumedenie de lucruri. Fiecare cuvant copilaresc al ei era pentru mine ca o palma zdravana. Ori de cate ori spunea cate ceva, cei din jur se uitau stramb la mine si ma intrebau: - Tu de ce nu vorbesti? Ea e mult mai mica decat tine si vorbeste. Treptat, simplul gand de a vorbi ajunsese sa nu-mi mai dea pace. Ori de cate ori trebuia sa rostesc ceva, inima incepea sa-mi bata nebuneste. Urechile incepeau sa-mi tiuie si cuvintele celor din jur deveneau sterse si de neinteles. In ziua aceea, tatal i-a spus doctorului: - Domnule doctor, are aproape patru ani si inca nu vorbeste. Sora lui de un an si jumatate ciripeste mereu si poate spune orice. Fara sa vrea, mama a adaugat „sa nu-i fie de deochi" si a ciocanit de cateva ori cu degetul in masa din fata ei. - Doctorul lui zice ca nu e nimic, a continuat tatal. Ca se va porni el singur, incet-incet. Dar eu cred ca e deja foarte tarziu, poate ar trebui sa ne gandim la altceva. - In afara de faptul ca nu vorbeste, mai are alte probleme? - Da, domnule doctor, a raspuns mama. De ceva vreme face pe el, desi nu s-a mai intamplat de mult. M-am holbat atunci la mama. Nu-mi venea sa cred ca poate sa ma faca de ras cu atata usurinta in fata strainilor! Mai ales ca nu se intamplase decat de doua ori si, pe deasupra, fusese chiar vina ei, pentru ca nu era atenta la mine si a intarziat, iar eu nu m-am mai putut tine."
Prizonierul cerului, cel de-al treilea volum din ciclul de romane din care mai fac parte Umbra vintului si Jocul ingerului, revine la misterioasa si fascinanta lume din Cimitirul Cartilor Uitate, in centrul vechi al Barcelonei. In dimineata de Craciun a anului 1957, Daniel Sempere, cunoscutul protagonist, se afla singur in anticariatul tatalui sau, cind apare un personaj misterios. Acesta isi manifesta interesul fata de unul dintre cele mai pretioase volume din magazin, tinut sub cheie, o editie frumoasa, cu ilustratii unice, din Contele de Monte-Cristo. Desi nu pare sa aiba o pasiune aparte pentru carti, strainul insista sa cumpere aceasta editie scumpa si sa i-o daruiasca celui mai bun prieten al lui Daniel, impreuna cu o dedicatie stranie. Vizita sa declanseaza o serie de aventuri uluitoare, presarate cu urmariri, tradari, povesti de iubire, evadari spectaculoase din temnita, schimbari de identitate si reintoarceri din morti care schimba destinele tuturor si la care cititorii fideli vor lua parte cu sufletul la gura. Un roman al splendorii si al capcanelor, care la rindul lor ascund alte si alte capcane. In miinile lui Carlos Ruiz Zafon, fiecare scena imprumuta aerul misterios din primele filme ale lui Orson Welles. Trebuie sa fii cu adevarat romantic ca sa-i poti aprecia intreaga valoare. Abia atunci lectura ta va fi exceptionala. - Stephen King Curata magie, doar astfel de cuvinte pot descrie romanul lui Carlos Ruiz Zafon. Istorie si arta scrisului, intriga si caracter, personaje si profiluri sinuoase, totul ca la carte. Scriitura lui Zafon e aidoma unui parfum care se risipeste, seducator si senzual, dar a carui aroma persista si dupa ce ai uitat de el. - Hamburger Abendblatt Am gasit inca o carte care dovedeste ce minunat e sa te cufunzi intr-o poveste plina de resurse: seductie, risc, razbunare si un mister pe care autorul il tese magistral. - The Philadelphia Inquirer
Mai intai a fost visul unei vacante in Provence, apoi... casa pe masura acestui vis. Mutarea in acel loc de la poalele muntilor Lubaron, undeva intre Aix si Avignon, a insemnat inceputul unei vieti noi, minunate si pline de surprize. Caci, britanic fiind, nimic nu-i mai normal decat sa te visezi meridional, sa scapi de ceturi si fierturi grele pentru a te praji la soare si a savura rafinamentul bucatariei frantuzesti. Un an in Provence incepe la o masa de pranz, iar la sfarsitul lui, personajele acestei carti au supravietuit rafalelor Mistralului, curiozitatii localnicilor, invaziilor repetate ale unor mesteri si musafiri, dar si numeroaselor ocazii in care s-a mancat si s-a baut mult si memorabil.
Nu este obiceiul de a vedea o eroina ca epilog, dar aceasta nu este mai nepotrivit decat de a vedea pe erou ca prolog. Daca este adevarat ca vinul bun n-are nevoie de reclama, este adevarat si ca o piesa buna n-are nevoie de epilog; totusi unde e vin bun se pune in fata pravaliei o coroana de iedera si piesele bune se dovedesc si mai bune cu ajutorul unor bune epiloguri. In ce incurcatura ma aflu eu, care nici nu sunt un bun epilog, nici nu pot sa va cer bunavointa pentru o piesa buna! Nu sunt imbracata ca cersetor, si nici nu-mi sta bine sa cersesc; de aceea am sa va rog fierbinte; si am sa incep cu femeile. Va poftesc, o femeilor, din dragostea ce aveti pentru barbati, sa aratati ca va place si cat va place aceasta piesa; si va poftesc, o barbatilor, din dragostea ce o aveti pentru femei, – si cum vad dupa zambetul vostru niciunul din voi nu le uraste, – sa va intelegeti cu femeile ca sa placa piesa.
„Adevarul este ca, pentru oamenii epocii victoriene, personajele lui Hardy puteau sa para adevarati monstri. In realitate, existenta lor este, de cele mai multe ori, banala. Sunt oameni oarecare, cu defecte obisnuite: pot fi betivi, egoisti, violenti, pot fi ingrati cu cei care ii iubesc sau, dimpotriva, sa le atribuie insusiri nemaiintalnite celor de care sunt indragostiti. Dragostea lor e insa nimicitoare: ea ii mistuie deopotriva pe cel care o nutreste si pe obiectul dragostei lui, incheindu-se totdeauna cu moarte sau nebunie. Nici cei care o refuza nu se pot salva. Un vant blestemat sufla peste oamenii cartilor lui Thomas Hardy: toti devin victime ale patimii si, cautandu-si izbavirea, se pierd in intinderile landei Egdon. Poate insa ca marea lor infirmitate e lipsa marilor visuri. Singura exceptie, in aceasta privinta, e Tess.” – DAN GRIGORESCU „Locul de frunte pe care Thomas Hardy il detine printre scriitorii literaturii engleze moderne este unul binemeritat, iar sensul ultim al scrierilor lui ne face mai constienti de natura noastra umana.” – RICHARD C. CARPENTER
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura E greu sa nu observi asemanarile cu Proust. Insa modul de a cauta al lui Hesse difera de cel al scriitorului francez. In vreme ce Proust urmareste sa aduca la suprafata, din penumbra subconstientului, trairea ca atare, aparent fara insemnatate, Hesse recheama din intunericul trecutului, randuieste si interpreteaza acele porniri care, aproape intotdeauna, sunt adiacente componentei morale si care pun constiinta in fata dificultatii de a lua o decizie. - Friedrich Sieburg
Silmarillion - o ingemanare uluitoare de mit si epos, care premerge trilogia Stapanul Inelelor. Aceasta este istorisirea razvratirii elfilor, faurarii inelelor puterii, impotriva stapanului intunericului, Morgoth, si a razboiului crunt care a insangerat primul ev al Pamantului de Mijloc. Un mit al creatiei de o frumusete unica... Magnific! - Washington Post Silmarillion "iti impune comparatia cu mitologiile antice si, pe alocuri, se ridica la inaltimea adevaratelor mituri". - Financial Times Silmarilii sunt cele trei giuvaieuri create de Feanor. Sauron a creat unul singur: inelul suprem, inelul stapan, cel pe care il descopera hobbitul si lupta pentru a-l distruge vitejii stransi in jurul stapanului inelului. In Silmarillion este redata istoria antica a Pamantului de Mijloc, mitologia aparitiei lui si a popoarelor care-l locuiesc. Traducere din limba engleza de Irina Horea. Fragment din romanul "Silmarillion" de J.R.R. Tolkien: "Carcharoth i-a vazut inca de departe pe cei doi cum se apropie si s-a cam mirat: doar de multa vreme ajunsese in Angband vestea mortii lui Draugluin. Cand au fost ei la poarta, nu i-a lasat sa intre, ci le-a poruncit sa stea pe loc; s-a tarat pana langa ei, amenintator, caci in aerul din jurul lor adulmeca ceva ciudat. Dar, dintr-odata, o putere ce venea de undeva din stravechimea unei semintii divine a pus stapanire pe Luthien. Si-a lepadat ea cu iuteala vesmantul hidos si a ramas in fata infioratorului Carcharoth, micuta, dar stralucitoare si naprasnica. Ridicand mana, i-a poruncit lupului sa doarma, spunand: - Cazi in neagra uitare, spirit al ticalosirii, si uita o vreme haina ursita a vietii! Abia a ispravit aceste cuvinte, si Carcharoth s-a prabusit ca lovit de trasnet. Poarta era libera. Si au intrat Beren si Luthien, apoi au coborat scarile labirintice si impreuna au implinit cea mai mareata fapta cutezata vreodata de elfi si de oameni, deopotriva. Caci au ajuns la tronul lui Morgoth, in cea mai afunda sala, pe care groaza o sapase, focul o lumina, iar arme ale mortii si schingiuirii o umpleau. Beren, in infatisarea lui de lup, s-a aciuat de indata sub tron, dar Luthien prinsa de privirea neinduratoare a lui Morgoth, s-a pomenit deodata despuiata de vesmantul ei de imprumut. Nu s-a pierdut cu firea in fata ochilor lui, ci, spunandu-si numele, i-a cerut lui Morgoth, ingaduinta sa-i cante, asa cum fac barzii. Frumusetea ei l-a tulburat pe Morgoth, starnindu-i dorinte necurate si un gand mult mai intunecat decat toate pe care le gandise de cand fugise din Valinor. Astfel a cazut el in plasa propriei ticalosii, caci, incantat de noul sau gand, a ramas o vreme cu privirile atintite la Luthien. Pe nepusa masa, fata s-a facut nevazuta in umbre, de unde a inceput sa ingane un cant atat de frumos si de o forta atat de coplesitoare, incat Morgoth l-a ascultat fara voia lui; si ca un fel de orbire l-a cuprins si ochii ii jucau in cap ca zanatici, cautand-o pe Luthien. Toti slujitorii lui s-au prabusit loviti de un somn adanc, au focurile palit si s-au stins; numai silmarilii din coroana de pe capul lui Morgoth au prins dintr-odata sa straluceasca, asemenea unei flacari albe; povara coroanei si a nestematelor i-a indoit grumazul lui Morgoth, de parca intreaga lume ii statea pe crestet, plina de toate grijile si temerile, si dorintele ei, pe care nici macar vointa lui Morgoth nu le putea duce. In acea clipa, Luthien si-a imbracat vesmantul inapoi si s-a inaltat iute in aer, de unde vocea ei picura asemenea stropilor de ploaie intr-un iaz adanc si plin de umbre. Apoi si-a aruncat mantia vrajita in fata ochilor lui, cufundandu-l pe Morgoth intr-un vis la fel de intunecat precum Nimicnicia din afara lumii, pe unde haladuise el odata de unul singur. Deodata, a inceput sa alunece de pe tron ca un deal ce porneste la vale prabusindu-se, si asemenea unui tunet s-a pravalit intins cu fata-n jos, pe podeaua infernului."
In lunile de dinaintea revolutiei franchiste, tinara croitoreasa Sira Quiroga paraseste Madridul, minata de nemarginita iubire pentru un barbat aproape necunoscut. Se stabileste impreuna cu acesta in Tanger, oras monden, exotic si vibrind de pasiune, unde i se intimpla ceva de neimaginat. Caci aici va fi Sira si tradata, si parasita. Asa se naste romanul Iubirile croitoresei, o aventura pasionanta, traita in saloane haute couture si hoteluri de lux, unde conspiratiile politice si nestiutele misiuni ale serviciilor secrete se impletesc cu loialitatea fata de cei apropiati si forta de neinfrint a dragostei. Bestsellerul spaniol al anului 2010, cu peste un milion de exemplare vindute! Romanul a fost adaptat pentru TV, intr-o serie de 13 episoade care se vor difuza la inceputul anului 2014 in Romania, la Euforia TV. Fragment din romanul "Iubirile croitoresei" de Maria Duenas: „Primele zile au trecut in zbor. Trudeam fara preget si ieseam foarte putin, abia cat sa fac o scurta plimbare la caderea serii. Intalneam indeobste vecini: mama si fiul de la usa din fata, tinandu-se de brat, doi sau trei dintre copiii de deasupra, care coborau scara in goana mare, ori cate o doamna grabita sa intre in casa, unde era asteptata pentru a pregati cina familiei. O singura umbra mi-a intunecat treaba in prima saptamana: blestematul de costum de tenis. Am trimis-o pe Jamila cu un biletel pe Strada Luneta: „Am nevoie de reviste cu modele de costume de tenis. Chiar si vechi". - Duamna Candelaria spus Jamila vine maine. Jamila s-a dus a doua zi la pensiune si a revenit cu un teanc de reviste pe care abia il putea duce in brate. - Duamna Candelaria spus ca dimisoara Sira priveste revistele astea mai intai, m-a informat cu dulceata in glas in spaniola ei stangace. Era imbujorata de atata graba, deborda de energie si iluzii. Intr-un fel, imi amintea de mine in primii ani de munca la atelierul din Strada Zurbano, cand trebuia doar sa alerg de colo-colo cu comisioane si comenzi, strabatand strazile sprintena si fara griji, ca o pisicuta maidaneza, profitand de orice mica distractie ce-mi ingaduia sa zabovesc cateva minute peste ora de intoarcere si sa ma incui cat mai tarziu cu putinta intre patru pereti. Nostalgia ma ameninta cu loviturile ei, dar stiam sa ma feresc la vreme si sa ma fofilez, eschivandu-ma gratios: invatasem arta fugii si o practicam ori de cate ori ii presimteam amenintarea in apropiere. Am rasfoit cu nerabdare revistele. Toate vechi, inulte foarte ponosite, unele chiar fara coperte. Putine de moda, cele mai multe pe teme generale. Cateva din Franta, majoritatea din Spania sau chiar din Protectorat: La Esfera, Blanco y Negro, Nuevo Mundo, Marruecos Grafico, Ketama. Multe pagini aveau colturile indoite; Candelaria le rasfoise, poate, la iuteala si-mi marcase unele. Le-am deschis si n-am zarit nimic din ceea ce asteptam. Intr-o poza, doua doamne date cu briantina, in alb din cap pana-n picioare si tinand fiecare in mana stanga o racheta, dadeau mana peste o plasa. In alta imagine, un grup de femei foarte elegante aplaudau un jucator de tenis caruia i se inmana un trofeu. Mi-am dat seama ca in biletelul trimis Candelariei nu pomenisem ca era un costum de tenis pentru femei. Eram gata s-o chem pe Jamila si s-o trimit iar la pensiunea de pe Strada Luneta, cand am scos un strigat de bucurie. In a treia dintre revistele marcate aparea chiar ceea ce-mi trebuia. Un amplu reportaj prezenta o jucatoare de tenis cu un jerseu deschis la culoare si un soi de fusta din doua parti, o fusta obisnuita si un pantalon amplu: ceva ce nu mai vazusem in viata mea, ca si, mai mult decat probabil, majoritatea cititorilor acelei reviste, daca judecam dupa cat de amanuntit reproduceau acele poze echipamentul femeii. Textul era in franceza si abia l-am priceput, dar pomenea de multe ori de jucatoarea de tenis Lili Alvarez, de designera Elsa Schiaparelli, de un loc numit Wimbledon. In ciuda bucuriei de a gasi cateva indicii dupa care sa lucrez, m-a cuprins teama. Am inchis revista si am cercetat-o pe indelete. Era veche, ingalbenita. Am cautat anul. 1931. Lipsea ultima coperta, avea urme de umezeala pe margini si cateva pagini rupte. M-a coplesit spaima. Nu puteam sa-i arat vechitura aia nemtoaicei si sa-i cer parerea despre costum; riscam sa-mi distrug faima de croitoreasa distinsa, detinatoare a celor mai recente tendinte. Umblam nervoasa prin casa, incercand sa gasesc o iesire, o strategie, orice m-ar fi ajutat sa depasesc situatia.”
Fresca sublima a curtii otomane si a unui imperiu de o incomparabila putere, acest roman de dragoste si de aventuri ne cufunda in inima civilizatiei musulmane, a rafinamentelor si cruzimilor ei. In vremea cand a domnit peste Imperiul Otoman, Suleyman Magnificul a fost considerat cel mai mare lider al lumii, atat de catre musulmani, cat si de crestini. El este sultanul care a condus Imperiul Otoman la apogeul sau, si a lasat o uriasa si complexa mostenire cultural-istorica nu doar civilizatiei musulmane, ci si intregii omeniri. Un politician desavarsit, un stralucitor strateg militar, Suleyman a reusit sa semene spaima in sufletele liderilor europeni din acele vremuri. S-a ridicat cu adevarat la inaltimea renumelui sau-a fost Magnific. Si in plan sentimental, Suleyman a fost un reformator. Indragostit de celebra sclava Roxelana, cea care avea sa devina Sultana Hurrem, Suleyman s-a rupt de traditia otomana si s-a insurat cu o cadana din harem de care a fost indragostit toata viata, si pe care a sustinut-o pana cand, spre sfarstiul vietii sale, ea devenise adevarata stapana a uriasului imperiu. I se spunea Hurrem sau Vesela. Sosita din Rusia ca sclava, Roxelana fascineaza cu frumusetea si inteligenta ei. La Istanbul straluceste si se face remarcata printre cele 300 de femei din haremul sultanului. O carte nemaipomenita despre adevarata poveste a sultanului care a fascinat o lume intreaga si despre cea care i-a cucerit pentru totdeauna inima, sotia sa, Sultana Hurrem.
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura O familie de mestesugari, olari din tata-n fiu, traieste si iubeste in umbra Centrului, o constructie menita sa le asigure oamenilor fascinati de ea absolut totul, de la produse de consum pina la „senzatii naturale”: muscatura gerului, mingiierea soarelui, ba chiar sentimentul de a se gasi in pestera din mitul platonic, model restrins al unei lumi in care intoarcem spatele realitatii, privind halucinantele umbre deformate aruncate pe un zid. Ca si in romanele anterioare ale scriitorului portughez, in Pestera se confrunta doua universuri distincte: unul aflat intr-un rapid proces de disparitie si altul care creste si se multiplica asemenea unui joc de oglinzi, confruntare ce reflecta criza sfirsitului de secol si de mileniu.
O serie integrala in 10 volume care contine nu mai putin de 75 de romane si 28 de povestiri ce il au ca protagonist pe unul dintre cei mai indragiti detectivi ai secolului XX, comisarul Maigret. Volumul II cuprinde: Prima ancheta a lui Maigret • Raspintia mortii • Cine a ucis-o pe Cecile? • Inspectorul Cadavre • Maigret si gangsterii • Maigret se teme • Maigret si prietenul din copilarie • Maigret la New York
John Galsworthy, unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, laureat al Premiului Nobel, si reconfirmat geniul literar cu romanul “Dincolo”, o poveste impresionanta, plina de sensibilitate si de sensuri profunde. Eroina cartii, o tanara femeie, face un prim pas gresit in viata, urmare a unei decizii pripite. Din pacate, greselile trecutului se repeta iar consecintele sunt dintre cele mai neplacute. Dar, pe parcursul acestor intamplari o relatie speciala o ajuta sa ramana ancorata in realitate. Tatal sau ramane mereu un stalp de sustinere, umarul pe care se sprijina. Curand, crede ca si-a gasit fericirea mult-visata langa un tanar magistrat. Numai ca slabiciunile pe care acesta nu si le poate stapani ii erodeaza sentimentele iar iubirea sa incepe sa se ofileasca. Peste toate, un eveniment tragic demonstreaza faptul ca dragostea ramane si dincolo de moarte. O capodopera literara, o carte de neuitat.
• Autor distins cu Booker Prize pentru literatura in 1992 Pacientul englez a fost ecranizat cu acelasi titlu in 1996, in regia lui Anthony Minghella, cu Ralph Fiennes si Kristin Scott Thomas in rolurile principale. Pacientul englez are drept personaje centrale patru oameni cu existente pustiite, impinsi de hazard sub acoperisul unei foste manastiri italiene, la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. E vorba de Hana, o infirmiera amortita de spectacolul suferintei si mortii atitor soldati ingrijiti; Caravaggio, un hot si spion mutilat, dependent de morfina; Kip, un genist sikh care-si pune zilnic viata in pericol dezamorsind bombe; si mai e misteriosul pacient cu trupul ars, de nerecunoscut, ingrijit de Hana, pe care lumea il ia drept englez si care incepe sa dezvaluie o poveste de dragoste, cu aventuri in desert si scene de razboi, ce ajunge sa-i bintuie si sa-i transforme pe ascultatorii sai.
J.D. Salinger este autorul romanului-cult De veghe in lanul de secara, roman situat de ani de zile in topul preferintelor cititorilor din Romania. De veghe in lanul de secara continua sa fie, la peste cincizeci de ani de la aparitie, cartea de capatii a adolescentei. Volumul exploreaza o lume dominata de violenta irationala, paranoia, materialism vulgar si ipocrizie. Personajele autorului sint copii confruntati cu misterele lumii adulte, oameni maturi excedati de greutatile vietii, cinici si iresponsabili. Din cuprins: Teddy • Jos, in barca • Omul-care-ride • O zi desavirsita pentru pestii banana • "Ochii verzi si gura mica" • Sarmana glezna scrintita • Chiar inaintea razboiului cu eschimosii • Pentru Esme - cu dragoste si abjectie • Perioada albastra a lui de Daumier-Smith Carte recomandata de Cristian Teodorescu si Tudor Ganea in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din povestire "Pentru Esme - cu dragoste si abjectie" de J.D. Salinger: “— Pot sa va intreb cu ce v-ati ocupat inainte de a intra in armata ? se interesa Esme. I-am raspuns ca nu ma ocupasem cu nimic, ca abia parasisem colegiul de un an, dar ca-mi placea sa ma cred scriitor profesionist. Ea dadu din cap. — Ati publicat vreodata? Era o intrebare obisnuita, dar intotdeauna delicata, la care nu puteam raspunde cu una, cu doua. Am inceput sa-i explic ca majoritatea editorilor din America erau o sleahta de... — Tata scria minunat, ma intrerupse Esme. Pastrez o parte din scrisorile lui pentru posteritate. I-am spus ca, dupa opinia mea, era o idee foarte buna. Din intimplare, privirea mi se opri din nou asupra ceasului ei cu cadran enorm si aspect de cronograf. Am intrebat-o daca fusese al tatalui ei. — Da, spuse ea. Mi l-a dat chiar inainte Charles si cu mine sa fim evacuati. Ca un memento, bineinteles, spuse ea stinghera, retragindu-si miinile. Apoi schimba subiectul discutiei: M-as simti extrem de magulita daca ati scrie intr-o zi o povestire doar pentru mine. Sint o cititoare pasionata. Am asigurat-o ca asa as face, daca mi-ar sta in putinta. Dar ca nu eram prea prolific. — Nici nu trebuie sa fie prea prolifica! Doar atit cit sa nu para copilareasca si stupida. Reflecta un moment. Prefer povestirile despre abjectie. — Despre ce? am facut eu, aplecindu-ma spre ea. — Abjectie. Ma intereseaza foarte mult abjectia. Eram pe punctul de a-i cere mai multe amanunte, cind l-am simtit pe Charles piscindu-ma zdravan de brat. M-am intors spre el, strimbindu-ma usor. Pustiul statea chiar linga mine. — Ce-i spune un perete celuilalt? ma intreba el pe un ton cunoscut. — I-ai mai pus intrebarea asta, spuse Esme. Ispraveste odata! Neluind-o in seama pe sora lui si catarindu-se pe unul din picioarele mele, Charles repeta intrebarea-cheie. Am remarcat ca nodul cravatei ii alunecase putin intr-o parte. I l-am potrivit la loc, apoi, uitindu-ma in ochii lui, am sugerat: — Ne-ntilnim la colt? Dar in aceeasi secunda as fi preferat sa nu fi spus nimic. Charles ramase cu gura cascata. M-am simtit vinovat, de parca eu i-o deschisesem, lovindu-l peste fata. Cobori de pe piciorul meu si, cu o demnitate ultragiata, se intoarse la masa lui, fara sa se uite inapoi. — E furios! zise Esme. Are o fire violenta. Mama avea tendinta sa-l cam alinte. Tata a fost singurul care nu l-a alintat. Am continuat sa ma uit la Charles, care se asezase intre timp pe scaun si incepuse sa-si bea ceaiul, apucind cu amindoua miinile ceasca. Speram ca-si va intoarce capul spre mine, dar nu l-a intors. Esme se ridica. — Il faut que je parte aussi, spuse ea cu un suspin. Stiti frantuzeste? M-am ridicat de pe locul meu cu sentimente amestecate de consternare si regret.”
Cauți noi cărți cu care să te delectezi? Îți prezentăm Top 100 Bestsellere din România în anul 2013. Descoperă cele mai bune cărți și bucură-te împreună cu noi de magia lecturii.
Avem pentru tine Cele mai vândute cărți din 2013 în format PDF. Înainte să cumperi cărțile, poț citit primele câteva pagini în format PDF ca să te poți decide dacă merită să cumperi cartea sau nu. Vezi cărțile cu butonul albastru PDF din lista de mai sus. În această listă de cărți găsești:
Copyright © 2014-2024 Booknation.ro