Top 77 Cele mai vândute cărți din 2014

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Scrise si publicate la interval de mai multi ani - 1910, 1914, respectiv, 1920 - cele trei proze reunite in acest volum au un element comun: desi in moduri diferite, ele abordeaza problematica artistului. Gertrud este povestea a doi prieteni muzicieni, complet deosebiti prin fire si destin, uniti si despartiti prin dragostea lor pentru aceleasi femei; Rosshalde este povestea unei casnicii de artist sortite destramarii; in timp ce Ultima vara a lui Klingsor evoca ultimele luni din existenta unui pictor a carui sete de viata si intensitate a creatiei ne trimit cu gandul la destinul lui Vincent van Gogh. Fragment din volumul "Gertrud. Rosshalde. Ultima vara a lui Klingsor" de Hermann Hesse: "Cand Johann Veraguth cumparase cu zece ani in urma Rosshalde si se stabilise acolo, aceasta era o veche curte boiereasca in paragina, cu potecile gradinii napadite de plante, banci acoperite cu muschi, trepte sparte si un parc salbaticit, de nepatruns, iar pe domeniul de opt pogoane nu se aflau alte cladiri decat conacul frumos, dar cam darapanat, grajdul si, in parc, un mic pavilion in forma de templu, al carui portal atarna stramb de balamalele deformate si pe ai carui pereti, tapetati odinioara cu matase albastra, crestea muschi si mucegai. Imediat dupa cumpararea mosiei, noul proprietar puse sa se darame micul templu darapanat si pastra doar cele zece trepte de piatra care coborau din pragul acestui colt al dragostei pana la marginea iazului. In locul pavilionului fu construit atelierul lui Veraguth unde vreme de sapte ani acesta picta si isi petrecu cea mai mare parte a timpului; locuinta insa o avea la conac, pana cand neintelegerile crescande din familie il facura sa-l indeparteze pe fiul mai mare si sa-l trimita la scoala departe de casa, sa cedeze conacul sotiei si servitorilor, iar pentru propria folosinta sa adauge doua, incaperi la atelier, in care de atunci locuia ca un burlac. Pacat de frumoasa casa boiereasca; doamna Veraguth folosea impreuna cu Pierre, in varsta de sapte ani, numai etajul superior; primea desigur vizite si oaspeti, insa niciodata o societate numeroasa, asa incat un rand de incaperi ramasera goale ani in sir. Micul Pierre nu era doar odorul ambilor parinti si singura legatura dintre tata si mama, care mentinea un soi de contact intre conac si atelier; el era de fapt si unicul stapan si proprietar al locului."

 De cand se stie, Lorna, a vazut ingeri. In copilarie, ea era convinsa ca toata lumea putea sa vada fiintele supranaturale care o insoteau mereu. Cu toate astea, in ochii adultilor, comportamentul ei era anormal si considerat un simptom de deficienta mentala. Astazi, oameni bolnavi si chinuiti spiritualiceste sunt atrasi spre ea pentru a gasi alinare si confort, pana si teologii ai diverselor religii cautandu-i sfatul. Lorna a devenit o persoana de incredere pentru multa lume, datorita abilitatii ei de a comunica cu spirite - iar prin faptul ca ne impartaseste cunostintele ei despre lumea spirituala, ea ne ofera un mesaj de iubire si speranta.   Ingeri in parul meu este o cronica detaliata a povestii vietii Lornei. Cu mult calm si intelegere, ea povesteste despre copilaria traita intr-o Irlanda saraca, despre locurile unde a muncit in Dublin si despre viata ei alaturi de barbatul visurilor ei – o viata in doi care a fost marcata de tragedii personale. Povestea ei le ofera cititorilor o privire unica asupra ajutorului angelic care ne inconjoara si ne sta la dispozitie oricand pentru a-l cere. Lorna ne indeamna: “Nu trebuie decat sa cerem.”

„Aceasta carte perfect argumentata constata raul lumii noastre. Nu e capitalismul, cum poate ati crede, daca i-ati asculta pe socialisti, care azi ocupa piete, ca sa nu mai existe piata. Socialistii, care au ruinat cu principiile lor trei sferturi din lume in doar doua generatii, ar trebui sa stie mai bine ca fara ajutorul statelor marxiste nu ar fi putut niciodata obtine aceste rezultate. Raul lumii noastre civilizate e statul, statul care ne-a nationalizat societatile, ne-a etatizat vietile, ne-a ipotecat proprietatile, a pus botnita libertatilor - uniformizand egalitatile si inregimentand fraternitatile. Statul este monstrul cel mai rece, monstrul care ne-a confiscat totul in numele minciunii ca el, statul, este poporul, este societatea, este civilizatia. Nu, nu este. Iar din cartea lui Bogdan Calinescu aflati, din observatii, si nu din teorii, de ce nu este si ce anume, de fapt, este. Concluzia sa, atent si indelung sustinuta de dovezi, este transanta: «Iar singura reforma posibila a statului este renuntarea acestuia la prerogativele sale, asa cum se intampla in alte tari. Cu cat mai putin stat, cu atat mai bine.»“ - Horia-Roman Patapievici

Roman ecranizat in 1970, intr-o productie de exceptie, avindu-i in distributie pe Alan Arkin, Buck Henry, Anthony Perkins si Orson Welles.   Actiunea romanului Catch-22 se concentreaza asupra evenimentelor dintr-o baza militara americana fictiva, in ultimele luni ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Neobisnuitul protagonist al povestii este Yossarian, un erou de o inventivitate si o energie inepuizabile, hotarit sa supravietuiasca razboiului cu orice pret. Romanul oscileaza intre comic si teroare cu o usurinta fenomenala, explorind ingenios absurdul existentei intr-un mediu in care oamenii au incetat sa-si mai vorbeasca. Birocratia si autismul sint acum la ordinea zilei, ca si violenta si amenintarea mortii, iar pastrarea judecatii si a simtului realitatii necesita eforturi aproape supraomenesti.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Tanarul dascal si elevul dintr-o scoala monahala: Narcis si Gura-de-Aur. Intre cei doi ia nastere o prietenie profunda, dar drumurile lor se despart. Gura-de-Aur se lasa prada placerilor carnii si va pribegi ani in sir din femeie in femeie. Este salvat de Narcis, devenit intre timp Abatele Ioan. O ultima calatorie ii provoaca boala si, in cele din urma, moartea.  Fragment din cartea "Narcis si Gura-de-Aur" de Hermann Hesse "Narcis se pleca inflacarat spre acest suflet tanar, ale carui soi si chemare le recunoscu repede. Gura-de-Aur il admira cu ardoare pe invatatorul sau cel frumos si cu mult mai invatat decat el. Insa Gura-de-Aur era timid; nu gasea alt mod de a-l cuceri pe Narcis decat sa se straduiasca pana la epuizare sa devina un elev atent si studios. Si nu numai timiditatea il retinea. Il mai retinea presimtirea ca Narcis ar reprezenta o primejdie pentru el. Nu si-l putea alege drept ideal si exemplu pe abatele cel bun si umil, si totodata pe eruditul, pe lucidul Narcis. Totusi, jinduia cu toate puterile tineretii dupa aceste doua idealuri neimpacate, ceea ce adesea il facea sa sufere. Cateodata, in primele luni de scoara, Gura-de-Aur isi simtea inima atat de tulburata si patrunsa de sfasietoare indoieli, incat era teribil de ispitit sa fuga sau sa-si descarce necazul si mania launtrica in raporturile sale cu colegii. Adeseori el, blajinul, se dezlantuia pe neasteptate, o gluma sau vreo mica obraznicie a unui scolar il facea atat de naprasnic, de salbatic si de rau, incat nu se mai putea stapani decat cu pretul unei incordari extreme si atunci intorcea spatele celui din fata lui, fara o vorba, cu ochii inchisi si palid de moarte. Apoi il cauta in grajd pe calutul sau Bless, isi rezema capul de gatul lui, il saruta si plangea langa el. Incetul cu incetul, suferinta lui spori si deveni evidenta. Obrajii i se subtiau, privirea ii era stinsa, rasul lui, indragit de toti, devenea tot mai rar. El insusi nu-si dadea seama de starea sa."

Utopia lui Morus a fost scrisa in limba latina si cuprinde doua parti, dintre care cea de-a doua, descriind locul (Nusquama, cum il numeste uneori in scrisorile sale – „Nicaieri”), fiind finalizata undeva spre sfarsitul anului 1515, iar prima parte, cea introductiva, la inceputul lui 1516. Cartea a fost tiparita prima data la Louvain, la sfarsitul anului 1516, avandu-i ca editori pe Erasmus, Peter Giles si alti prieteni din Flandra ai lui Morus. Apoi a fost revizuita de Morus si tiparita de Frobenius la Basle, in noiembrie 1518. A fost retiparita la Paris si la Viena, dar nu si in Anglia, in timpul vietii lui Morus. Prima tiparire a sa in aceasta tara a fost traducerea in engleza facuta in timpul domniei lui Edward al VI-lea (1551) de Ralph Robinson. A fost tradusa cu mai multa indemanare de Gilbert Burnet, in 1684, curand dupa ce condusese apararea prietenului sau, lordul William Russell, participase la executia acestuia, ii razbunase amintirea si James al II-lea ii luase, drept razbunare, postul de lector la St. Clement’s. Burnet a fost atras de traducerea Utopiei de acelasi simt al lipsei de ratiune din pozitiile inalte care l-a facut pe Morus sa scrie cartea. Numele cartii a dus la crearea unui adjectiv in limba noastra: numim „utopic” ceva ce este impracticabil. Totusi, sub valul unei fictiuni jucause, afirmatiile sunt cat se poate de sincere si sunt bogate in sugestii practice. Este opera unui englez invatat si intelept care ataca in felul lui principalele rele din sfera politica si sociala din vremea lui. Pornind de la fapte, Morus povesteste cum a fost trimis in Flandra cu Cuthbert Tunstal, „pe care, in cele din urma, spre marea bucurie a tuturor, Maiestatea Sa l-a preferat pentru slujba de maestru al sulurilor”; cum trimisii lui Carol i-a intalnit la Bruges si s-au intors imediat la Bruxelles pentru instructiuni, si cum Morus a mers apoi la Antwerp, unde s-a bucurat de compania lui Peter Giles, care i-a alinat dorul de a-si revedea sotia si copiii, pe care nu-i mai vazuse de patru luni. Apoi, faptele aluneca spre fictiune in episodul gasirii lui Raphael Hythloday (al carui nume, compus din doua cuvinte grecesti, inseamna „cunoscator de fleacuri”), un om care fusese cu Amerigo Vespucci in ultimele trei calatorii spre noua lume recent descoperita, despre care s-a tiparit prima data in 1507, cu numai noua ani inainte de a fi scrisa Utopia. Intentionat fantastica in sugerarea detaliilor, Utopia este opera unui invatat care citise Republica lui Platon si care si-a insufletit imaginatia dupa lectura povestirii lui Plutarh cu privire la viata spartanilor sub Lycurgus. Sub valul unui comunism ideal, in care s-a inclus o extravaganta spirituala, se afla un nobil argument englezesc. Uneori, Morus pare sa vorbeasca despre Franta cand se refera la Anglia. Uneori aflam laude ironice la adresa bunei credinte a regilor crestini, salvand cartea de la a fi cenzurata in calitate de atac politic impotriva politicii lui Henry al VIII-lea. Erasmus i-a scris unui prieten in 1517 ca ar trebui sa faca rost de Utopia lui Morus daca nu a citit-o si daca vrea sa vada „care este adevarata sursa a tuturor relelor din politica”. Iar lui Morus, Erasmus i-a scris despre cartea lui: „Un stapan burghez din Antwerp este atat de incantat de ea incat o stie pe toata pe dinafara.”

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit ne-am fi gindit vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin. - Ernest Hemingway

24 de ore in culisele celebritatii. Un portret necrutator al timpului nostru. O zi la Cannes. Scena: stralucitorul festival de film. Personaje principale: Igor Malev si Ewa, fosta lui sotie. Personaje secundare: actorii principali si figurantii fastuoasei lumi a filmului si a modei. Dupa o despartire dureroasa, Igor, un om de afaceri rus, elaboreaza un plan pentru a-si recastiga fosta sotie. E dispus sa faca orice sacrificii, inclusiv umane, in numele acestei iubiri devastatoare, care distruge totul in jur, dezintegrandu-i inclusiv pe cei care o traiesc. Cu un scenariu imaginat de autorul care a vandut peste 150 de milioane de exemplare din cartile sale, Invingatorul este intotdeauna singur e o parabola a superficialitatii, lacomiei si cultului celebritatii, un crud portret al lumii de azi. „Cand m-am hotarat sa fac o descriere fotografica a epocii in care traim, am scris acest roman“, spune Paulo Coelho. Invingatorul este intotdeauna singur e o meditatie asupra laturii intunecate a succesului, asupra destinului visurilor inocente intr-o societate marcata de o profunda disolutie a valorilor.

Cantecul maorilor este partea a doua a trilogiei In Tara Noului Alb O saga de familie plina de culoare in minunatele tinuturi din Noua Zeelanda. Noua Zeelanda, 1893: William Martyn este un barbat mult mai cultivat si mai elegant decat oamenii care ajung in mod obisnuit in cautare de aur la Queenstown. Nici nu e de mirare, caci Will este fiul unor nobili irlandezi. Temperamentala Elaine se indragosteste de el, iar el pare sa-i impartaseasca sentimentele. Insa deodata soseste in vizita Kura-Maro-Tini, verisoara lui Elaine, care e pe jumatate maori si a carei frumusete si libertinism il cuceresc definitiv pe William. Din trilogia In Tara Norului Alb fac parte: •  In Tara Norului Alb •  Cantecul maorilor •  Strigatul pasarii kiwi Fragment din cartea "Cantecul maorilor" de Sarah Lark: "Pielea Kurei avea culoarea cafelei in care se amestecase din belsug smantana alba si groasa. Si mai avea o sclipire aurie ce dadea impresia de caldura si te ademenea. Parul neted si lung pana la coapse era negru ca pana corbului si stralucitor, asa incat parea ca o perdea de onix ii acoperea umerii. Genele ei lungi si sprancenele usor arcuite scoteau in evidenta prin negrul lor profund ochii mari, de un albastru azuriu ca ai bunicii Gwyn. Privirea ei nu licarea ironic sau zglobiu ca la Gwyn, ci era calma si visatoare, aproape plictisita, ceea ce ii dadea acestei frumuseti exotice o tenta de mister. Pleoapele grele adanceau impresia de visatoare care astepta doar sa fie trezita. Buzele Kurei erau pline, de un rosu intunecat, si luceau umed. Avea dinti mici, regulati si albi ca zapada, expusi irezistibil. Chipul ei era ingust, gatul lung, usor arcuit. Purta o rochie de calatorie de un rosu-inchis, simpla, dar formele corpului i s-ar fi profilat si de sub o rasa calugareasca. Avea sanii fermi si plini, soldurile late. Acestea se unduiau lasciv in mers, dar nu exersat, ca la fetele lui Daphne, ci la Kura parea ceva innascut. O pantera neagra... William vazuse odata o asemenea fiara la gradina zoologica din Londra; miscarile unduitoare ale acestei fete si frumusetea ei plina de temperament ii amintira imediat de ea. William nu se putu retine sa nu-i zambeasca scurt Kurei si aproape ca i se taie respiratia cand ea ii intoarse zambetul. Desigur foarte scurt, pentru ca ce putea sa insemne pentru aceasta zeita chipul unui tanar aflat pe marginea strazii? - Tu... aa.... esti Kura? Fleurette isi reveni prima si ii zambi fetei ceva cam fortat. Trebuie sa marturisesc ca nu te-as fi recunoscut... Ceea ce inseamna ca nu am mai fost de prea mult timp la Kiward Station. O mai stii pe Elaine? Si pe Georgie? Orele la scoala tocmai se incheiasera, si George se apropie magazin cand Kura isi regiza aparitia pe care el o urmarise cu aceeasi expresie tampa ca si restul privitorilor de sex barbatesc. Insa acum isi folosi imediat sansa si se apropie de mama lui, deci si de minunata verisoara. Numai de ar sti ce sa ii spuna! - Kia ora, se lupta el sa rosteasca, pentru a se arata umblat. In definitiv, Kura era o maori; i-ar face placere ca el sa o salute in limba ei. Kura zambi. - Buna ziua, George. O voce ca un cant. George isi aminti ca auzise asta odata, undeva, si ca, o considerase o mare tampenie. Dar fusese inainte sa o fi auzit pe Kura-maro-tini spunand „Buna ziua". Elaine incerca sa isi depaseasca frustrarea. Da, Kura era frumoasa, dar inainte de toate era verisoara ei. Un om absolut normal si, in plus, mai mica decat ea. Nu exista absolut niciun motiv sa se zgaiasca la ea. Zambi si incerca sa o salute pe Kura cat se putea de normal. Dar salutul ei suna putin cam fortat."

Christopher, un baiat de 15 ani, sufera de sindromul Asperger, o forma de autism. Are o memorie fotografica. Intelege matematica. Intelege stiinta. Ceea ce nu poate intelege el sunt oamenii. Cand il gaseste pe Wellington, cainele vecinului sau, zacand mort pe o peluza din apropiere, se decide sa porneasca in cautarea asasinului si sa scrie un roman politist despre aceasta. In incursiunea sa va descoperi insa alte mistere ce pot face ca intreaga lume din jurul sau sa se prabuseasca. Aparut in Anglia, romanul O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii s-a bucurat de un enorm succes, devenind un bestseller absolut in majoritatea tarilor in care a fost publicat si fiind recompensat cu 17 premii literare, printre care Whitbread Award si Los Angeles Times Book Prize. Nu am mai citit niciodata o carte atat de plina de umor si seriozitate in acelasi timp... Va sfatuiesc sa o cumparati in dublu exemplar, o sa vreti s-o dati la prieteni, dar nu va veti indura sa o imprumutati pe a voastra. - Arthur Golden Christopher e un studiu de caz fascinant si, mai presus de toate, un baietel cu care empatizezi imediat: nu blocat, ci uluit de senzatii, lipsit de filtrele prin care oamenii normali examineaza ce e in jur. Modul straniu in care observa lumea si o interpreteaza literal compune un soi de sensibilitate poetica si o personalitate aparte. Desi Christopher insista ca „aceasta nu va fi o carte amuzanta. Nu stiu sa spun glume pentru ca nu le inteleg", romanul e impregnat de un tip de umor ironic si emotionant totodata. Mark Haddon a construit o voce literara unica si extrem de convingatoare. Cand merg cu autobuzul la scoala ma uit la masinile care trec pe langa noi si le retin culorile. 3 masini rosii la rand inseamna ca va fi o Zi Destul de Buna. 4 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Buna. 5 masini rosii inseamna ca va fi o Zi Foarte Buna. Iar 4 masini galbene la rand inseamna ca va fi o Zi Neagra, adica o zi in care nu vorbesc cu nimeni si nu mananc la pranz nimic si Nu-mi Asum Riscuri, fiindca galbenul e culoarea cremei de oua, a liniilor duble galbene si a frigurilor galbene, care e o boala mortala. Dar daca vad 3 masini rosii la rand sau 4 masini rosii la rand sau 5 masini rosii la rand, ma simt in siguranta si este o zi buna pentru un proiect. Mark Haddon este un scriitor lucid si, in acelasi timp, extrem de amuzant, care intra perfect in mintea personajului sau. - Ian McEwan Mark Haddon s-a nascut in 1962 in Northampton, Anglia. Este scriitor, grafician si ziarist. A scris numeroase carti pentru copii si a castigat doua premii BAFTA. Locuieste in Oxford.

Acum o ecranizare de exceptie de la Twentieth Century Fox Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului Munchen. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi.  Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre. Te pune pe ganduri, este o proza triumfatoare si tragica in acelasi timp, iti taie rasuflarea. - The Guardian Superba si deosebit de ambitioasa. Este genul de carte care iti poate schimba viata, e credibila si plina de speranta. - The New York Times O poveste care te marcheaza si te cucereste. - The Miami Herald Ilustratii alb-negru de Trudy White. Traducere din limba engleza de Adelina Vasiliu. Fragment din romanul "Hotul de carti" de Markus Zusak:   "JURNALUL MORTII: KOLN   Primele ore ale zilei de 30 mai. Sunt sigura ca Liesel Meminger dormea dusa cand peste o mie de avioane de bombardament zburau spre un loc numit Koln. Pentru mine, rezultatul a fost cinci sute de oameni sau pe-aproape. Cinci mii de oameni ramasi fara adapost umblau in jurul mormanelor fantomatice de moloz, incercand sa-si dea seama ce apartinea cui si ce bucati de casa distrusa erau ale cui. Cinci sute de suflete. Le-am purtat in degete, ca pe valize. Sau le-am aruncat pe umar. Numai pe copii i-am dus in brate. Pana cand am terminat, cerul devenise galben ca un ziar in flacari. Daca ma uitam indeaproape, puteam vedea cuvintele, titlurile informative care comentau evolutia razboiului si asa mai departe. Cum mi-ar fi placut sa-l trag pe tot in jos, sa mototolesc cerul ca un ziar si sa-l arunc departe! Bratele ma dureau si nu-mi puteam permite sa-mi ard degetele. Inca mai era multa treaba de facut. Dupa cum v-ati astepta, multi oameni au murit instantaneu. Altora le-a trebuit ceva timp. Mai aveam cateva alte locuri de vizitat, ceruri de intalnit si suflete de colectat, iar atunci cand m-am intors in Koln, mai tarziu, nu mult dupa trecerea ultimelor avioane, am avut ocazia sa observ cel mai nemaipomenit lucru. Purtam sufletul carbonizat al unei adolescente cand am privit cu solemnitate in sus, la ceea ce era acum un cer sulfuros. Un grup de fete de zece ani erau prin apropiere. Una dintre ele a strigat: - Ce-i asta? Bratul i s-a intins si degetul a aratat catre un obiect negru, care cadea incet de sus. La inceput, arata ca o pana neagra, plutind, saltand. Ca o bucatica de cenusa. Apoi, a devenit tot mai mare. Aceeasi fata - o roscata, cu pistrui - vorbi din nou, de data aceasta nerabdatoare: - Ce e asta? - E un corp, sugera, o alta fata. Par negru, codite cu carare pe mijloc. - E o alta, bomba! Era prea lenta ca sa fie o bomba. Cu spiritul adolescentin inca arzand usor in bratele mele, am mers cateva sute de metri impreuna cu ele. Ca si fetele, am ramas cu privirea atintita spre cer. Ultimul lucru pe care il voiam era sa ma uit in jos, la fata chinuita a adolescentei mele. O fata, draguta. Avea toata moartea in fata."

Se pare ca soarele a rasarit si pe strada lui Clyde. El a obtinut un post mai bun, un salariu multumitor. Ba chiar are o iubita, Roberta, o fata deosebit de atragatoare. Dar lumea la care visa continua sa ramana inaccesibila pentru el;  pana cand o cunoaste pe frumoasa Sondra, fiica unui proprietar de fabrica din Lycurgus. Dintr-o data i se deschid orizonturi de neimaginat. Iar fascinatia pentru Sondra i-o sterge cu totul din inima pe Roberta, care devine un adevarat obstacol  in calea fericirii lui. Un obstacol care, nu numai ca nu intelege sa renunte la relatia lor, ci, dimpotriva, ajunge sa il santajeze. Situatia pare sa devina fara iesire atunci cand in viata celor doi mai apare o complicatie. Clyde este disperat simtind cum norocul i se strecoara printre degete. In acele momente, un plan diabolic ii incolteste in minte. Va avea Clyde taria sa-l aduca la indeplinire? Din seria O tragedie americana fac parte volumele: • Volumul 1: Mirajul bogatiei • Volumul 2: Pretul parvenirii • Volumul 3: Regrete tarzii

Basmul cult face parte dintre cele mai indragite forme de povestire ale literaturii universale. Niciun alt autor de limba germana al secolului XX nu a continuat aceasta traditie la fel de impresionant ca Hermann Hesse. Spectrul basmelor sale se intinde de la traditia de povestitor a lui Boccaccio si povestile din O mie si una de nopti, pana la satire fantastice si la poezia fantastica de inspiratie psihanalitica. Hesse modernizeaza temele clasice ale basmului: fericire si nefericire in dragoste, egoismul dorintelor, viata trecatoare si dorinta de protectie. Basmele sale fac mereu trimitere la viata. Magia din ele se refera la capacitatea evolutiva a omului, care pentru Hesse nu se epuizeaza odata cu pubertatea.

Torente reprezinta cel mai cunoscut si aclamat roman al autoarei Marie Anne Desmarest. In momentul aparitiei, in Franta, a avut un imens succes de librarie, titlul aducandu-i  autoarei premiul “Max Barthou” din partea Academiei Franceze, premiu destinat tinerilor autori sub 30 de ani.   Destinul tumultos al personajelor, obstacolele pe care trebuie sa le depaseasca, rasturnarile de situatie, confruntarile sufletesti  transforma acest roman intr-o memorabilia poveste de dragoste.   Protagonistul, doctorul Yvarsen, un chirurg de exceptie este mistuit de pasiunea pentru verisoara sa, Sigrid, care ii aduce insa, numai nefericire. Descopera mai tarziu iubirea  adevarata alaturi de o femeie care ii incredinteaza clipa de clipa dragostea ei.   Ciclul Torente reprezinta o tulburatoare si emotionanta poveste de dragoste, o capodopera a genului, plina de momente de maxima emotie si de neprevazut, ce dezvaluie destinul doctorului Jan Yvarsen, aflat sub semnul fascinantei Sigrid, simbolul femeii in stare de orice pentru a-si pastra alesul. Din seria Torente fac parte volumele: • Volumul 1: Iubire tradata • Volumul 2: Destin frant • Volumul 3: Surpriza • Volumul 4: Sclavul pasiunii • Volumul 5: Dezvaluire socanta

„O carte neobisnuita, socanta, provocatoare, de factura singulara in literatura romana. Despre Gellu Naum, poetul extraordinar al avangardei romanesti, nu s-a scris niciodata cu atita competenta ca in Zenobia.” (Lucian Raicu)   „In afara de dicteul automat – caruia, de altminteri, suprarealistii nu i-au fost totdeauna credinciosi –, toate refuzurile, implinirile si idiosincraziile suprarealismului pot fi regasite in acest roman sau, daca prefera autorul, in acest Pohem de iubire care este Zenobia.” (Monica Lovinescu)

Cu peste un mileniu si jumatate inainte de a fi fost create poemele homerice, pe vremea cand apele Tigrului si Eufratului nu se impreunasera inca - pentru ca intr-o singura albie, cea a Shat-El-Arab-ului, sa se verse in Golful Persic - in Mesopotamia, «tara dintre cele doua fluvii», scribii scrijeleau pe placi de caramida arsa, in ciudata lor scriere cuneiforma, cea dintai epopee a lumii. Mai veche decat Iliada si Odiseea, mai veche decat Biblia, epopeea care canta vitejiile si suferintele lui Ghilgames, legendarul rege al Urukului, avea sa-si ia locul de cinste - oranduita in douasprezece tablete numerotate cu grija - in faimoasa biblioteca a regelui asirian Assurbanipal, la Ninive, in cel dintai veac inaintea erei noastre. Ea constituia pentru Asia Occidentala ceea ce aveau sa fie poemele homerice pentru Grecia celui dintai mileniu inaintea erei noastre si, de pilda, Cantecul lui Roland pentru Franta celui de-al XII-lea secol: glorificarea unui erou, chintesenta a bravurii poporului sau.   Poemul nu-si datoreste insa valoarea universala numai vechimii, ci mai cu seama deosebitelor sale merite care privesc deopotriva calitatea si caracterul operei. Amestec de intamplari minunate, de multe ori dramatice, cu profunde invataturi morale, el ne infatiseaza pe cel dintai erou tragic al tuturor timpurilor. Traducere din limba engleza de Brebeanu Alina Loredana.

Victor traieste cu sentimentul ca, dupa copilarie si adolescenta, percepute drept cele mai frumoase perioade ale vietii sale, prezentul se deruleaza monoton. Nemultumirii pricinuite de munca sa bizara i se adauga obsesia ca sotia lui, vesela Veronica, s-a transformat in timp intr-o femeie ce nu mai are nimic din farmecul si visurile fetiscanei cu care s-a insurat. El isi proiecteaza mereu in minte filmul trecutului, cind, alaturi de gasca de colegi de liceu, totul avea sens si savoare. In preajma Craciunului are insa parte de o surpriza: intilneste un barbat care vorbeste o limba stranie. Alaturi de acesta si de traducatoarea sa, Victor intra intr-o aventura ce i-ar putea schimba viata.

Din cuprins: • Domnisoara Nastasia • Idolul si Ion Anapoda • Note si comentarii • Postfata • Tabel cronologic • Bibliografie

„Jay Gatsby, un simbol al povestii americane de succes, vrea sa recupereze trecutul si paradisul pe care le asociaza cu prima lui iubire, Daisy Buchanan. Este amagit de un vis care se dovedeste nedemn de el, iar Fitzgerald inalta caderea lui Gatsby la nivelul unui mit american esential. Romanul se incheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje lirice din literatura: «Gatsby crezuse pana la urma in luminita aceea verzuie, intr-un viitor frematator, care se indeparteaza insa cu fiece an in fata noastra. Ne-a scapat o data, dar ce importanta are... maine o sa fugim mai repede, ne vom intinde bratele mai departe... Si tot asa, pana intr-o dimineata... Si tot asa, trecem de la o zi la alta, barci impinse de curent, impinse fara incetare, tot mai inapoi, in trecut». In Marele Gatsby, Fitzgerald realizeaza ceea ce nu va mai face in toata cariera sa ulterioara: o satira a moravurilor contemporane care contine adevarurile - personale si sociale - cele mai profunde. Daca subiectul predilect al lui Hemingway este razboiul, al lui Fitzgerald este Visul american si tradarea acestuia, subiect care face conexiunea intre viata privata a scriitorului, cariera lui si cartile sale intr-un intreg tematic. Fitzgerald ramane principalul cronicar al puterii seducatoare a bogatiei si faimei. Nici un alt scriitor american nu s-a pozitionat asemenea lui - chiar in adancul sufletului american.“ - Daniel S. Burt

Dupa ultima aventura a simpaticului detectiv Sam Levitt in Franta, el s-a gandit ca o vreme nu va mai pune piciorul in Marsilia, cu atat mai mult cu cat frumoasa Elena Morales ii retinea atentia in San Francisco. Dar miliardarul Francis Reboul, o mai veche cunostinta, le face lui Sam si Elenei o oferta de nerefuzat. Aceea de a petrece mai multe zile in insorita Marsilie, unde sa-l ajute la realizarea unui proiect imobiliar. Dar lucrurile se complica, deoarece nu doar Reboul era interesat sa castige proiectul. Iar unii dintre concurentii sai nu au scrupule... Va reusi oare Sam sa supravietuiasca si sa savureze inca o farfurie cu bouillabaisse?

Inca din adolescenta, Briony Tallis isi da seama ca vrea sa abandoneze lumea himerelor pentru a scrie despre oamenii din jur si despre viata reala. Simtul exagerat al ordinii si dreptatii o impinge insa catre un act social gresit, de pe urma caruia vor avea de suferit cei dragi ei. La batrinete, ajunsa scriitoare de succes, Briony va medita la consecintele faptei sale, care o urmareste intreaga viata. Romanul a inspirat o ecranizare de exceptie, in regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy si Vanessa Redgrave in rolurile principale. Fragment din romanul "Ispasire" de Ian McEwan: "Dintre cartile de peisagistica, alese volumul despre Versailles, imprumutat din biblioteca familiei Tallis. In ziua cand il luase, bagase pentru prima oara de seama cat de timorat se simte in prezenta ei. Ingenunchind la intrare ca sa-si scoata ghetele de lucru, isi daduse seama de starea sosetelor, gaurite la varf si la calcai si, poate, urat mirositoare. Ascultand de un impuls, si le scosese. Cat de ridicol se simtise lipaind in urma Ceciliei pe coridor si intrand descult in biblioteca! Unicul sau gand fusese sa scape de acolo cat mai repede. Iesise prin bucatarie si-l trimisese pe Darmy Hardman prin spatele casei dupa ghete si ciorapi. Probabil ca ea n-ar fi citit tratatul acesta despre hidraulica gradinilor de la Versailles, scris de un danez din secolul al optsprezecelea, care proslavea pe latineste geniul lui Le Notre. Folosind un dictionar, Robbie citise intr-o dimineata cinci pagini si pe urma renuntase, multumindu-se cu ilustratiile. Nu era o carte pe placul Ceciliei. De fapt, nu putea fi pe placul nimanui, dar ea i-o intinsese de pe scarita din biblioteca, asa ca amprentele ei se aflau undeva pe copertile de piele. Desi primul impuls a fost sa se infraneze, duse cartea la nas si o adulmeca. Praf, hartie straveche, aroma sapunului de pe maini - nimic altceva. Cum de se pomenise dintr-odata victima acestui fetisism in faza avansata fata de obiectele atinse de iubita? Fara indoiala ca Freud avea ceva de spus despre asta in Trei eseuri despre sexualitate. Aveau ceva de spus si Keats, Shakespeare, Petrarca si toti ceilalti, iar problema era tratata si in Romanul Trandafirului. Petrecuse trei ani studiind la rece simptomele, care nu i se parusera decat simple conventii literare, iar acum, in singuratate, aidoma unui curtean agitat, cu pene la palarie, refugiat la liziera padurii ca sa studieze un flecustet scapat din mana de doamna visurilor sale, ii adora urmele - si nu o batista, ci amprentele digitale! perpelindu-se din cauza dispretului stapanei. Cu toate acestea, cand introduse o coala de hartie in masina, nu uita indigoul. Batu data si formula de adresare si se avanta imediat intr-o scuza conventionala pentru "comportarea sa stangace si lipsita de respect". Apoi se opri. Avea sa-si dea in vileag sentimentele? Daca da, la ce nivel? "Daca aceasta poate constitui o scuza, am observat recent ca ma cam zapaceste prezenta ta. Vreau sa spun ca pana acum n-am intrat niciodata descult in casa cuiva. Zapuseala trebuie sa fie de vina!" Cat era de transparenta aceasta prefacuta lejeritate a tonului! Ca un tuberculos in faza avansata, care pretinde ca e racit. Impinse de doua ori inapoi carul masinii si scrise: "Stiu ca aceasta nu poate constitui o scuza, dar am observat ca in ultima vreme ma zapacesc cand esti pe aproape. Ce am cautat, descult, in casa voastra? Si am mai rupt vreodata buza vreunei vaze vechi?" isi odihni degetele pe taste, rezistand cu greu tentatiei de a-i mai dactilografia numele o data. "Cee, nu cred ca pot da vina pe zapuseala!" Acum tonul glumet cedase locul melodramei, tanguirilor. Intrebarile retorice aveau ceva cleios, iar semnul exclamarii era prima stratagema a celor care credeau ca trebuie sa tipe ca sa se faca intelesi. Ierta acest semn de punctuatie numai in scrisorile mamei, unde o serie de cinci indica o gluma foarte buna. Intoarse tamburul si batu un x peste el. "Cecilia, nu cred ca pot da vina pe zapuseala." Acum umorul fusese inlaturat si se ivise o nota de autocompatimire. Semnul exclamarii se cerea reintrodus. Evident ca avea si alt rol decat sa indice intensitatea rostirii."

Ierom. SAVATIE BASTOVOI - ”SINDROMUL CESAFAC” - Cum sa-ti alegi calea in viata in functie de darurile pe care ti le-a dat Dumnezeu. ”Societatea de consum a educat generatia in care persoana se poate eschiva de la responsabilitate si poate comite orice fapta daca are pentru aceasta o hirtie: un contract, un regulament al firmei sau al companiei, un vinovat pe care sa dea vina. Totusi viata nu este facuta doar din munca si contracte. Viata e un tumult de sentimente, de legaturi si sfisieri carora trebuie sa le faci fata. Uneori o hirtie de divort nu te elibereaza de omul pe care l-ai iubit, dupa cum nici un certificat de casatorie nu te face sa iubesti si sa fii iubit. Ce sa faci cu tine in viata de dincolo de hirtii, acolo unde nici un argument nu-ti poate impaca indoiala, unde regretele te pot distruge si unde o alegere care, formal, este un succes iti poate aduce prabusirea?”  

Nu imi e frica de moarte. stiu ca intr-o zi va suna telefonul ca s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Ca se va duce tata, care, deja jumatate paralizat, e jumatate mort. Ca intr-o zi va pleca si mama. Apoi sper sa urmez, firesc, eu. Dar daca nu va fi asa, ci altfel, stiu de pe acum ca nimic nu e intimplator si prin asta trebuie sa trec. Nu o sa ma mai intreb cu disperare: de ce mie? Sunt lectiile mele, crucile mele de dus. Ma stiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a facut doar exceptional de vie. Exista necesare si salvatoare guri de aer. Guri de apa. La o adica, si-o gura de lacrimi poate face o treaba foarte buna: te mantuieste de-un AVC. Traind insa cateva zile cu ochi si maini in cartea Petronelei Rotar, am fost obligata la o revelatie: gura de cuvinte. Una rarisima, de-o frumusete care frizeaza visul, rosie-camelie, pletorica, dulce-amaruie si parfumata cu licorile secrete ale Semiramidei. Nu s-a nascut ca s-o privesti de la distanta, sa te uimesti departe. Ti se deschide a sarut fierbinte, cateodata cast, alta data tremurat, iar de indata ce-ai atins-o, du-te incet catre oglinda, cu ochii-nchisi. Deschide-i si priveste: este a ta. Respira. Gura asta de cuvinte-inima esti tu. - Ana Barton

Volumul cuprinde: • Volumul I (528 pagini) • Volumul al II-lea (576 pagini) Fratii Karamazov, ultimul si cel mai complex roman al lui Dostoievski si in acelasi timp o chintesenta a experientei sale de viata, este povestea a patru frati si a unui paricid. Fiecare dintre cei patru intruchipeaza o ipostaza fundamentala a individului: Dmitri, cel mai in varsta, reprezinta senzualitatea patimasa; Ivan este intelectualul, ratiunea; Aleksei (Aliosa), protagonistul romanului, e un simbol al trairii spirituale si al apropierii de Dumnezeu; iar Smerdeakov, cel de-al patrulea fiu, nelegitim, este slujitorul tatalui sau si dedicat sofismului, ceea ce il va duce in final la sinucidere. Moartea neasteptata a tatalui, mosierul Feodor Pavlovici Karamazov - zgarcit, amoral, desfranat - arunca suspiciuni asupra tuturor celor patru frati, deoarece fiecare dintre ei are motive intemeiate pentru a-i dori disparitia, si da nastere la numeroase teorii, culminand cu un proces. In cele din urma, soarta se dovedeste potrivnica si fortele destinului ii doboara pe Karamazovi, in vietile lor impletindu-se tragedia, spaimele, atrocitatile, ura si obsesiile. Fratii Karamazov este sinteza finala, ce reia problemele-cheie din cartile precedente, reformuleaza toate intrebarile care l-au framantat candva pe scriitor si incearca sa le solutioneza prin prisma unei experiente artistice totale. - Ion Ianosi

Nimic nu parea sa o predestineze pe Ines Suarez, o croitoreasa spaniola frumusica si modesta, unei vieti iesite din comun. Insa Ines se hotaraste sa-si regaseasca sotul, plecat la razboi dincolo de Ocean, si astfel tanara ajunge in Americi, unde o asteapta o noua iubire, dar si o viata plina de lupte grele si rare momente de fericire. Alaturi de capitanul Pedro de Valvidia, aceasta eroina a Spaniei de care istoria s-a ocupat atat de putin ajunge adevarata intemeietoare a Regatului Chile. Povestea de iubire dintre Pedro si Ines, ce dureaza mai bine de treizeci de ani, e traita cu intreaga disperare si intensitate conferite de o existenta mereu primejduita de iminenta unui razboi cu indienii mapuche. Trecand prin toate primejdiile imaginabile, convertindu-se deopotriva in sfetnic, strateg, infirmiera improvizata, dar si in mama spirituala a colonistilor, Ines isi asuma un ultim rol, pe cel de cronicar al evenimentelor care au precedat intemeierea statului Chile, si isi relateaza povestea de dragoste si tradare.

Julieta avea un pistol este un roman despre onestitate. Moartea Anei Stancu face sa cada mastile celor din jurul ei si sa iasa la iveala fetele lor adevarate. Fiecare dintre cei apropiati ei are si cate o agenda ascunsa, care poate constitui un mobil pentru crima. Oricare dintre cele opt personaje ar fi avut un motiv suficient de puternic pentru a fi ucis-o. Sentimentele lor fata de Ana sunt fie de iubire, fie de ura, nu exista indiferenta. Chiar daca este un roman politist, Julieta avea un pistol este si un roman despre dragoste, despre cat de frumos poate fi sa te indragostesti, dar si despre cum moare iubirea daca nu este hranita cu adevar, despre cum minciuna otraveste iubirea. Dezideratul suprem al fiintei umane este acela de a fi fericit. Daca acceptam ca fericirea este starea de bine sau de confort cu sine si nu o asimilam cu un fel de euforie continua, atunci eu ma consider un antrenor de fericire. Toate actiunile pe care le intreprind in calitate de scriitor, trainer, coach, terapeut sau profesionist in resurse umane sunt pentru a creste in cei din jurul meu capacitatea de a fi mai fericiti.   Starea de confort cu sine are insa o conditie esentiala, fara de care nu este posibila, si aceasta este adevarul. Asumarea faptelor si a realitatii pe care ele o construiesc nu este simpla, dar poate fi dezvoltata in timp.  Asta fac eu prin povestile pe care le spun, prin training-urile pe care le tin, le ofer celorlalti posibilitatea de a alege intre aparente si realitate, intre minciuna si adevar, intre disconfort si stare de bine. Ma consider extrem de fericita ca am descoperit ca cel mai mare talent al meu este de a le da celor din jur curajul de a-si dori sa devina cea mai buna varianta a lor. Cu conditia asumarii adevarului si a realitatii. - Autoarea Tony Mott este pseudonimul Antoanetei Gales.

A patra lucrare din seria Black cat. O colectie de nuvele dintre care amintim Misterul lui Marie Rogęt - O urmare la „Crimele din Strada Morgue”.   La publicarea originala a „Misterului lui Marie Rogęt” notele anexate acum au fost considerate a nu fi necesare, dar trecerea a catorva ani de la tragedia pe care se bazeaza povestea face potrivita adaugarea lor si, de asemenea, a catorva cuvinte care sa explice scopul general. O tanara fata, Mary Cecilia Rogers, a fost ucisa in apropiere de New York; si, cu toate ca moartea ei a creat o agitatie intensa si indelungata, misterul a ramas nerezolvat pana la momentul in care prezenta lucrare a fost scrisa si publicata (noiembrie 1842). In ea, sub pretextul ca relateaza soarta unei grisette pariziene, autorul a urmat in cel mai mic detaliu faptele esentiale, o data cu cele neesentiale si paralele, ale adevaratei ucideri a lui Mary Rogers. Astfel, toate argumentele fondate pe fictiune sunt aplicabile adevarului – si investigarea adevarului a fost scopul. „Misterul lui Marie Rogęt” a fost scris la distanta de scena atrocitatii si fara alte mijloace de investigatie decat ziarele pe care autorul si le-a permis. Astfel, scriitorului i-au lipsit multe dintre lucrurile de care s-ar fi putut folosi daca ar fi fost aproape si ar fi vizitat acele locuri. Nu ar fi nepotrivit, totusi, sa notati ca marturiile a doua persoane (una dintre ele fiind Madame Deluc din povestire) facute la perioade diferite, la mult timp dupa publicarea acestei lucrari, au confirmat pe de-a intregul, nu doar concluzia generala, ci absolut toate detaliile ipotetice principale prin care s-a obtinut aceasta concluzie.   ...si, intr-adevar, cel ce privea portretul vorbea cu voce scazuta despre asemanarea lui, ca despre o mare minune si o dovada a priceperii pictorului la fel de mare precum dragostea profunda pentru cea pe care o pictase atat de bine. Dar dupa o vreme, cand munca sa se apropia de sfarsit, nimeni nu a mai fost lasat sa intre in turn, pentru ca pictorul devenise tot mai cuprins de ardoarea operei lui si abia daca isi mai lua ochii de la panza, chiar si pentru a privi chipul sotiei sale. si el nu vedea ca nuantele pe care le intindea pe panza erau desenate dupa obrajii celei care statea langa el - Portretul oval

Cartea descrie triunghi amoros intre o femeie tanara, Elfride Swancourt, si doi pretendenti care provin din medii foarte diferite. Stephen Smith este un tanar om cu statut social inferior, dar ambitios, care o adora si cu care impartaseste acceasi dragoste pentru viata la tara. Henry Knight este un respectabil barbat in varsta, cu o situatie stabila si prospera, care reprezinta inalta societate Londoneza a vremii. "Aceste capitole au fost scrise intr-o vreme cand mania restaurarilor bisericesti, facute la intamplare, se raspandise pana la cele mai indepartate colturi ale vestului Angliei, unde infatisarea salbatica si tragica a coastei era de mult in desavarsita armonie cu aspra arta gotica a cladirilor ecleziastice, presarate de-a lungul ei, facand ca orice incercare de inovatie arhitectonica sa creeze un mare dezacord. Sa inlaturi invelisul medievalului din care pierise orice duh parea un act nu mai putin absurd decat sa te apuci de renovarea piscurilor inconjuratoare". Autorul Thomas Hardy, (n. 2 iunie 1840 — d. 11 ianuarie 1928) a fost un scriitor si poet naturalist britanic, cunoscut pentru romanele sale Tess si Departe de lumea dezlantuita. Evenimentele din majoritatea operelor sale se desfasoara in comitatul semi-imaginar Wessex si sunt marcate de descrieri poetice si fatalism. Prin opera sa, caracterizata prin studiul amanuntit al caracterelor si ambiantelor, simpatie umana pentru eroi, prin viziunea fatalista si pesimista, se opune conventionalitatii epocii victoriene.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Modiano este un arhitect al memoriei, reconstituind fiecare detaliu al trecutului. Aceasta ancheta interesanta si fascinanta, avand ca obiect o tanara disparuta, in care se recunoaste in mod misterios, este adanc legata de dorinta scriitorului de a-si regasi propria identitate. De aici provine si aura suprarealista a acestei povestiri. Dora Bruder este un adanc omagiu adus acestei deportate si tuturor celor uitati, pieriti in timpul razboiului. Prin aceasta carte, care ne permite sa nu uitam, Modiano ii reda un suflu de viata acestei persoane. Fara doar si poate ca nimeni nu-si mai amintea de Dora Bruder inainte ca Modiano sa-i consacre romanul sau, pentru a nu o lasa sa se piarda, definitiv, in uitare.   Fragment din cartea “Dora Bruder” de Patrick Modiano:   “Ma gandesc la Dora Bruder. Imi spun ca fuga ei nu a fost la fel de simpla ca a mea, in urma cu vreo douazeci de ani, petrecuta intr-o lume devenita pasnica. Orasul din decembrie 1941, interdictia de circulatie, soldatii, politia, totul ii era ostil si ii dorea pieirea. La saisprezece ani, lumea toata ii era impotriva fara ca ea sa stie motivul. In Parisul acelor ani, alti rebeli, la fel de singuri ca Dora Bruder, aruncau grenade asupra germanilor, asupra convoaielor acestora si a locurilor in care se adunau. Erau de o varsta cu ea. Chipurile unora dintre ei apar pe Afisul Rosu, si, in gandurile mele, nu ma pot impiedica sa nu-i asociez cu Dora.   Vara lui 1941. Unul dintre filmele turnate de la inceputul ocupatiei a fost prezentat in Normandia si apoi in salile de cinema de cartier. Era vorba despre Prima intalnire, o comedie draguta. Ultima oara cand am vazut-o am ramas cu o impresie ciudata, nejustificata nici de intriga lejera, nici de tonul vesel al eroilor. Imi spuneam ca Dora Bruder vazuse, poate, intr-o duminica acest film, al carui subiect este fuga unei fete de varsta ei. Aceasta fuge dintr-un pension asemanator cu Saint-Coeur-de-Marie. Pe drum, il intalneste pe cel numit in povesti si in romanele siropoase Fat-Frumos.  Filmul infatisa versiunea siropoasa si anodina a ceea ce i se intamplase Dorei in realitate. Asa venise ideea sa fuga? Ma concentram asupra detaliilor: dormitorul, culoarele internatului, uniforma elevelor, cafeneaua unde astepta eroina dupa ce se inserase... Nu descopeream nici unul care sa poata corespunde realitatii si, de altfel, majoritatea scenelor fusesera filmate in studio. Cu toate acestea, nu ma simteam in largul meu. Din cauza luminozitatii aparte a filmului, a asperitatilor peliculei. Toate imaginile pareau acoperite de un val care accentua contrastele si uneori le facea sa dispara intr-o stralucire boreala. Lumina era cand foarte transparenta, cand foarte intunecata, acoperind vocile sau dandu-le un timbru mult mai puternic si mult mai nelinistitor.”

Un roman cu subiect fermecator, in care adolescenta este prezentata ca o dimensiune unica a existentei umane, ca o perioada din viata fascinanta, traita cu exuberanta, simplitate si intr-un ritm tumultuos. Cartea Cismigiu et Comp. este de o certa actualitate si astazi, caci tipologia adolescentului, a liceanului, este aceeasi dintotdeauna, indiferent de epoca. Intamplarile captivante din viata liceenilor  "lazaristi", povestite de Grigore Bajenaru cu umor, cu o verva debordanta, dar si cu tresariri nostalgice, insufla bucuria lecturii si a regasirii intr-o varsta minunata orcarui cititor. Iata o carte pe care o citeste cu placere oricine, la orice varsta! Fragment din cartea "Cismigiu Et Comp." Grigore Bajenaru "A intrat in clasa abatut sa cu ochii scaldati in lacrimi. De obicei, cum se suia pe catedra, se si aseza pe scaun, pentru ca drumul pe scari, de la Cancelarie pana la clasa, il obosea nespus de mult. De data asta, insa, a ramas in picioare, facandu-ne semn sa ne asezam. Vazandu-i ochii inlacrimati, ne-am gandit ca i s-a intamplat vreo nenorocire in familie. Dar era cu totul altceva. A tacut cateva clipe, miscandu-si buzele si parand ca vrea sa-si aleaga cuvintele. Apoi a rostit incet, ca si cand ne-ar fi impartasit o mare taina: - Baieti... am sa va dau o veste nespus de trista... Marele nostru poet Alexandru Vlahuta nu mai este in viata! Un freamat se ridica din banci. Vlahuta era pentru noi, elevii, unul dintre cei mai mari poeti pe care-i cunosteam. Il iubeam cu totii si era prietenul nostru inca din clasele primare, cand ii invatam poeziile pe dinafara. Toti rezumaseram in caietele de „compunere" povestirile din chinuita copilarie a micului mester zugrav iconar Grigorescu... sau minunatele descrieri din „Romania pitoreasca" si toti ne amintiram cu surasul pe buze intamplarile pline de haz din viata istetului scolar-negustor Mogaldea.  Cum?! Era cu putinta oare ca acest iubit poet sa moara? Nu ne venea sa credem. - Sa nu uitati, copii, vorbi mai departe nea Tomita: Vlahuta a fost prieten si a vietuit ani si ani alaturi de cei mai de seama scriitori romani... L-a cunoscut indeaproape pe Eminescu, iar Delavrancea si Caragiale au fost nedespartitii lui prieteni. A tacut cateva clipe, apoi a adaugat: - M-am gandit ca ar fi frumos din partea clasei noastre sa trimitem o coroana de flori la inmormantarea marelui poet. Cine doreste si poate, il rog sa contribuie. Eu va multumesc dinainte si ma inscriu cel dintai pe lista..."

Autoarea bestsellerului international Bastarda Istanbulului Palatul Puricilor foloseste cu ingeniozitate structura narativa din O mie si una de nopti, ramificind naratiunea principala in nenumarate povesti, care mai de care mai amuzanta si mai uimitoare. Ceea ce leaga toate aceste intimplari este locul in care se petrec – Palatul Bomboana, o cladire de apartamente de pe strada Cabal, construita pe la jumatatea secolului XX de un cuplu de imigranti rusi. Altadata plin de farmec si cu personalitate, acum insa cazut in paragina, invadat de gunoaie si de paraziti de toate soiurile, Palatul Puricilor, asa cum a ajuns sa fie poreclit, este populat de personaje curioase, de la pitorestii coafori Celal si Cemal la obsedata de curatenie Tijen Igiena, familia Fiii-cei-iuti-din-fire, urmarita de blestemul nasurilor, sau frumoasa Amanta Trista. Palatul Puricilor este, de fapt, o metafora a Istanbulului, cu amestecul lui de vechi si nou, splendoare si mizerie si diversitatea lui culturala cuceritoare. „Elif Shafak are talentul rar de a gasi scenele cele mai ascunse, mai tainice, ale Istanbulului, unde nenumarate ramasite ale culturii vechiului Imperiu Otoman rasar in arborele genealogic al oricarei familii turce.” (The New York Times Book Review) „Palatul Puricilor este inceputul unei calatorii neobosite, uneori amuzante, alteori amestecind farsa cu pasiunea, in trecutul Turciei.” (The Independent)     Fragment din romanul "Palatul puricilor" de Elif Shafak:       „Totusi, cand si-au luat ramas-bun de la Celal, care le-a condus pana la usa, si au inceput urce treptele Palatului Bomboana, diferenta de varsta dintre ele a devenit dureros de vizibila. Copila se oprea des s-o astepte pe batrana, uneori coborand cateva trepte, ca s-o insoteasca apoi pana sus. Odata ajunse in felul asta la etajul al treilea, madam Auntie s-a oprit sa-si traga sufletul. Pe cand se sprijinea de usa, stand intr-un picior, de parca ar fi fost pedepsita, Su s-a folosit de prilej ca sa-i impartaseasca mai multe prietenei sale varstnice, langa care se sitea deja in largul ei.     — Trei fete din clasa mi-au pus o porecla. Stii etichetele alea de pe caiete, nu-i asa? Ei bine, pe-a mea au scris cu litere de tipar „SUPADUCHIOASA". Numele meu adevarat e Bengisu, eu doar l-am prescurtat.     — Stii, si eu am avut paduchi cand eram mica, a murmurat madam Auntie, in ciuda stingherelii pe care i-o starnea rasul fetitei.     — Chiar? Ti-au pus si dumitale o porecla? a intrebat Su, incercand sa-si dea seama cine era „bunicul" incruntat, cu barba roscata, care atarna de lantisorul ei de la gat.     — Nu, nu mi-au pus nici o porecla. Aveam o spalatoreasa care isi alinia toti copiii si-i despaduchea. Ea m-a scapat si pe mine de paduchi. Biata maica-mea a facut o criza. Era o femeie delicata, nu putea face fata la astfel de lucruri. Asa fusese crescuta. Ce putea face? Daca se usca un trandafir in gradina, se ducea la culcare indurerata, daca vedea un sobolan mort, nu-si revenea zile in sir. Cred ca se nascuse intr-o epoca nepotrivita...     Ochii albastri-cenusii ai femeii si-au pierdut stralucirea. Insa numai o clipa. Cu intuitia unica a celor care si-au impus sa nu isi mai aminteasca anumite evenimente si sa nu pomeneasca anumite nume, a simtit ca era gata sa patrunda in gradina interzisa a memoriei sale si a batut imediat in retragere. I-a facut smechereste cu ochiul copilei, al carei cap parea si mai mic dupa ce se tunsese, ca si cum i-ar fi impartasit secret.     — Sa nu-ti pese ca-ti spun „Supaduchioasa" ori mai stiu eu cum. Toata lumea ia paduchi in copilarie - si nu numai atunci. Oamenii iau paduchi si cand sunt mari. De unde sa stii cine are paduchi si cine nu? Poti sa vezi paduchii cu ochiul liber? Toti pretind ca sunt curati ca lacrima, dar, crede-ma, au si ei paduchi undeva inauntrul lor.     Convinsa mai degraba de bunele intentii din spatele cuvintelor decat de cuvintele in sine, Su a dat fuga sa sune la usa ei de indata ce-au ajuns la etajul al patrulea.     — M-am intooooors! a strigat ea cand s-a deschis usa.     Desi ingrijorata pentru ca intarziasera, Tijen Igiena parea sa-si fi invins nelinistea de mai devreme si i-a multumit vecinei sale.     — Arata bine, foarte scurt si foarte sic in acelasi timp, i-a raspuns madam Auntie.     Apoi s-au uitat incordate una la alta, simtindu-se obligate sa mai spuna ceva, dar nestiind prea bine ce-ar mai putea spune.     — Te-as invita inauntru, insa n-am terminat curatenia. Arn lasat totul balta cand a plecat femeia care ma ajuta, a ingaimat Tijen Igiena.     Femeia stresata si nervoasa de la coafor parca disparuse, lasand in locul ei o copie timida, reticenta.”

„E greu sa nu observi asemanarile cu Proust. Insa modul de a cauta al lui Hesse difera de cel al scriitorului francez. In vreme ce Proust urmareste sa aduca la suprafata, din penumbra subconstientului, trairea ca atare, aparent fara insemnatate, Hesse recheama din intunericul trecutului, randuieste si interpreteaza acele porniri care, aproape intotdeauna, sunt adiacente componentei morale si care pun constiinta in fata dificultatii de a lua o decizie“. - Friedrich Sieburg

The tale of Heathcliff and Cathy's ungovernable love and suffering, and the havoc that their passion wreaks on the families of the Earnshaws and the Lintons, shocked the book's first readers, with even Emily's sister Charlotte wondering whether it is right or advisable to create beings like Heathcliff. Replete with unforgettable characters and situations that have seared themselves into our literary consciousness, Emily Bronte's intense masterpiece is one of the most haunting love stories in the canon of English literature.

Romanul Sinuciderea fecioarelor a inspirat, in 1999, o celebra ecranizare in regia Sofiei Coppola, cu Kirsten Dunst, Josh Hartnett, James Woods si Kathleen Turner in rolurile principale.   Sinuciderea fecioarelor spune povestea unor barbati ale caror vieti au fost schimbate pentru totdeauna de obsesia lor violenta pentru cele cinci surori Lisbon: inteligenta Therese, pretentioasa Mary, ascetica Bonnie, libertina Lux si palida, neprihanita Cecilia, a carei spectaculoasa moarte deschide „anul sinuciderilor”. Romanul lui Jeffrey Eugenides creeaza un portret viu si captivant al tineretii si al inocentei disparute. El il transpune pe cititor in trecut, pe strazile marginite de ulmi ale Americii obisnuite, reinviind imaginile, mirosurile si senzatiile curtilor din spatele caselor si ale scolilor, pline de vraja si de mister. O poveste de neuitat despre iubire si pierdere, despre sex si sinucidere, despre amintiri si fantezie.

Trilogia Fratii Jderi este o epopee care reconstituie timpul si atmosfera din epoca de stralucire a domniei lui Stefan cel Mare, cuprinsa in perioada 1469 - 1475, dar in acelasi timp o cronica, o legenda, un poem folcloric, un roman realist, un roman de aventura, un roman de dragoste, un roman de familie, un roman social.     Fragment din roman:       “Pana intr-amurg de asemeni nu era pentru Ionut hodina.     Gandurile — dovedise comisul cel batran — sunt cei mai harnici dusmani ai omului. Nu-i alta doftorie pentru Jder cel mititel decat sa cada butuc in culcus si sa doarma somn fara vise. Cu toate acestea demonii care se cheama ganduri gaseau chip sa-l cerceteze si-l cercetau mai ales atuncea cand el parea mai alinat. Orice rana de asemeni are vindecare, adaogise batranul comis Manole. Omul, chiar tanar, are mai multa intelegere decat un cal; s-ar putea spune ca are si intelepciune; deci acolo unde calul sare in doua picioare si bate cu copitele, omul sta putintel si cugeta. De aceea vracii au pentru cai alte mestesuguri si pentru oameni altele.     Intr-o sambata, catre sfarsitul lunii septemvrie, amandoi fratii coborau la curte inainte de asfintitul soarelui, ca sa dea sama batranului comis de slujba lor si sa primeasca alte indreptari pentru alte treburi. Gasira la odaie un cal strain; argatii ii luau saua si-l grijeau. Comisul Simion cunoscu calul.     - Avem veste de la fratele nostru Damian, dadu el lamurire lui Ionut.     Mezinul casca de truda. Ajungand la pridvor, vazu pe Iosip slujitorul de la Liov, si se bucura intrucatva, ca de o cunostinta veche. Ii ramasese placuta amintire sfatul de la focul gospodarilor, in noaptea inaltarii, cand se intorcea singur la Timis.     Slujitorul negutatorului Damian se inchina cu voie buna inaintea fratilor. Dupa asta se intoarse iar la comisul Manole.     Sosise in prag, ca s-asculte numai c-o ureche, si jupaneasa Ilisafta; dar, cum aflase vestea cea buna, se asezase pe divan in cuibarul Domniei Sale. Vestea cea buna era ca jupan Damian, negutatorul, se afla pe cale, cu trei zile in urma, venind sa se inchine lui Voda, la Cetatea Sucevii, si sa-i aduca niste prea frumoase pielcele de soboli. Acele pielcele le primise de putina vreme prin Tara Ruseasca tocmai de la Marea de gheata si-i faceau numaidecat trebuinta Mariei Sale pentru un strai femeiesc; de unde se intelege ca nu tarzie vreme Voda are sa aduca la curtea sa Doamna noua."

     "Se poate spune, fara exagerare, ca, in biruirea greutatilor de inceput ale teatrului romanesc si in dezvoltarea sa de-a lungul unei jumatati de veac, contributia lui Alecsandri a fost hotaratoare. El a dat limbii cursivitate si, firesc, a reusit, pentru intaia oara pana la Caragiale, sa restituie senzatia vorbirii autentice a oamenilor, potrivit cu starea sociala si profesiunea lor, sa caracterizeze prin dialog. Pe taramul constructiei, a experimentat o mare diversitate de genuri si forme teatrale..." (G.C. NICOLESCU)     Cuprins: Chirita in Iasi sau Doua fete s-o neneaca • Chirita in Provintie • Despot-Voda • Postfata • Tabel cronologic • Aprecieri critice    Fragment din volum:       “BARZOI: Intelegi, cucoana, de ce ma aflu aici in Iesi, pe la ceasul aista, in loc de a horai boiereste la mosie... dupa obicei?...     CHIRITA (tulburata): In... ta... leg. (In parte.) Imi vine iesin la inima.     BARZOI: Potrivit ravasului ce ti-am scris din 15 a urmatoarei, anul 1844, am venit sa te umflu din Iesi, cu nepus in masa... Hai.... ca Brustur si Cociurla ne asteapta cu preotii...     CHIRITA: Brustur si Cociurla!... scapatatii ceia?... niste razasi!.... Nu ti-i greu sa vorbesti, frate?     BARZOI: Ian taca-ti gura cu fleacuri de-aiste... auzi cuvinte!... scapatati!... razesi!... da noi ce suntem? imparati cu steaua-n frunte?... scoborati cu harzobul din cer?...     CHIRITA: Harzob sau neharzob... nu stiu... dar cat pentru familia lui Brustur si Cociurla...  ma inchin cu plecaciune... razasi si alta nimica.     BARZOI: Cucoana Chirita... sa stii d-ta ca razesii din ziua de astazi au fost cele mai mari familii in vremea veche. Ei au aparat tara si au scapat-o cu pieptul lor din mana dusmanilor, pentru ca pe atunci tot romanul era viteaz si tot viteazul era boier... boierit pe campul razboiului in fata Patriei intregi!     CHIRITA: Ei! iar ai sa incepi cu litopisitu.... Ma rog, ajunga-ti...     BARZOI: In sfarsit... vorba multa, saracie!... Brustur si Cociurla sunt feciori de oameni cu mosioarele lor, cu banisorii lor...     CHIRITA: Cu vitisoarele lor... le stiu...     BARZOI: Gospodari buni si nedatori cu nimic nimanui... intelesu-m-ai, cucoana?... nu-s datori nici c-o letcaie, pentru ca nu-si ridica nasul mai sus decat se cuvine... ca de-alde d-ta, care vrei sa te-nalti ca ciocarlia... si vii pin Iesi, cale de zece poste, ca sa-ti faci fetele de rasul lumii... si ca sa le gasesti barbati ca de-alde BONDICI si PUNGESCU... niste taraie-brau, ce sorb zestrele cu lingura...     PUNGESCU (lui BONDICI): Aoleo! ne-a pocnitara in palarie.     BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!...”

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Romanul Eseu despre luciditate debuteaza cu un scrutin general in capitala unei tari imaginare, dar perfect obisnuite. La sfirsitul zilei, se numara voturile si reiese ca aproximativ saptezeci la suta dintre electori nu alesesera pe cineva. Duminica urmatoare oamenii sint din nou chemati sa voteze si, de data aceasta, numarul de voturi fara optiune depaseste optzeci la suta. Membrii guvernului intra in panica, o molima pare sa le submineze demersurile politice si, daca este asa, atunci aceasta trebuie anihilata. Incercind sa afle care ar putea fi explicatia unui asemenea fenomen, ei incep o vasta operatiune politieneasca, culminind, in lipsa de rezultate, cu instaurarea starii de asediu si retragerea guvernului din capitala – provizoriu, sustin mai-marii, pina cind populatia capitalei va reveni la sentimente mai bune in ceea ce priveste puterea politica, cea despre care se presupune ca ar trebui sa-i reprezinte. Izolati si lipsiti de indrumare, cetatenii capitalei au reactii dintre cele mai imprevizibile. Fragment din cartea "Eseu despre luciditate" de Jose Saramago "Ministrului apararii, un civil care nu facuse armata, nu i se paruse destul declararea starii exceptionale, ceea ce dorea el era o stare de asediu serioasa, din cele autentice, o stare exceptionala in cea mai stricta acceptiune a cuvantului, dura, fara fisuri de nici un fel, ca un zid in miscare capabil sa izoleze razmerita, pentru ca apoi s-o zdrobeasca intr-un contraatac fulminant, inainte ca pestilenta si cangrena sa se intinda in partea inca sanatoasa a tarii, avertiza el. Prim-ministrul recunoscu ca gravitatea situatiei era extrema, ca patria fusese victima unui infam atentat impotriva fundamentelor esentiale ale democratiei reprezentative, Eu as numi-o mai degraba o torpila lansata impotriva sistemului, isi permise ministrul apararii sa nu fie de acord, Asa este, dar cred, si seful statului este de acord cu punctul meu de vedere, ca, fara sa pierdem vreodata din vedere pericolele conjuncturii imediate, in scopul varierii mijloacelor si obiectivelor actiunii in orice moment care ar justifica-o, ar fi de preferat sa incepem prin a ne folosi de metode discrete, mai putin ostentative, dar poate mai eficiente decat sa trimitem armata sa ocupe strazile, sa inchidem aeroportul si sa instalam bariere la intrarile in oras, Si ce metode ar fi acestea, intreba ministrul militarilor fara sa faca cel mai mic efort pentru a-si ascunde contrarietatea, Nimic ce nu cunoasteti deja, va amintesc ca fortele armate au si ele propriile lor servicii de spionaj, Pe ale noastre le numim contraspionaj, E acelasi lucru, Da, inteleg unde vreti sa ajungeti, Stiam ca aveati sa intelegeti, spuse prim-ministrul facandu-i un semn ministrului de interne."

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Publicarea in 1981 a romanului “Cronica unei morti anuntate” a stirnit entuziasmul unanim al criticii si cititorilor. Garcia Marquez isi dovedeste, inca o data, in aceasta opera de mica intindere, extraordinarele-i daruri de povestitor construind un roman perfect, pe temeiul unui fapt simplu: o crima anuntata, pe care nimeni nu se straduieste s-o opreasca.   Fragment din volumul "Cronica unei morti anuntate" de Gabriel Garcia Marquez: "Multi dintre cei care se aflau in port stiau ca Santiago Nasar avea sa fie omorat. Don Lazaro Aponte, colonel de la academia militara, acum in rezerva, si primar de unsprezece ani, ii adresa un salut cu degetele. „Aveam motivele mele bine intemeiate sa, cred ca nu mai era nicio primejdie pentru el", imi zise. Nici parintele Carmen Amador nu se nelinisti: „Cand l-am vazut teafar, am crezut ca totul fusese o minciuna", imi zise. Nimeni nici macar nu se intreba daca Santiago Nasar fusese prevenit, pentru ca tuturor li se paru imposibil sa nu fie. In realitate, sora mea Margot era una dintre putinele persoane care inca, nu stiau ca aveau sa-l omoare. „Daca, as fi stiut, l-as fi luat acasa chiar de-ar fi trebuit sa-l leg", declara judecatorului. Era ciudat ca n-o stia, dar era mult mai ciudat ca nici mama n-o stia, caci ea le afla pe toate inaintea tuturor din casa, in ciuda faptului ca de ani de zile nu mai iesea pe strada, nici macar pentru a se duce la biserica. Eu pretuiam virtutea aceasta a ei de cand am inceput sa ma scol devreme pentru a merge la scoala. O gaseam asa cum era pe atunci, palida, si tacuta, maturand curtea cu o matura de nuiele in lumina cenusie a rasaritului si, intre doua, sorbituri de cafea, imi povestea ce se mai intamplase pe lume in timp ce noi dormeam. Parea ca are niste fire de comunicare secreta cu ceilalti oameni din sat, mai ales cu cei de varsta ei, si uneori ne surprindea cu vesti anticipate pe care nu le-ar fi putut afla decat prin darul ghicitului.”

Actiunea romanului debuteaza intr-o suburbie linistita din Tokyo, unde tinarul Toru Okada isi duce existenta deloc iesita din comun alaturi de sotia sa. O intimplare aparent banala – disparitia motanului familiei – da peste cap viata protagonistului, ce se vede prins in paienjenisul unei lumi fantastice, care intersecteaza in mod straniu realitatea de zi cu zi. In virtejul evenimentelor neobisnuite care se succeda ametitor, Toru Okada se vede dintr-odata nevoit sa faca fata si disparitiei misterioase a sotiei. Filmul cautarii acesteia e o serie de intilniri cu personaje care-si schimba permanent perspectiva asupra propriei existente: doua surori bizare, din care una practica prostitutia la nivel spiritual, un politician tarat psihic, o pustoaica morbida in virsta de saisprezece ani si un veteran al razboiului din Manciuria, marcat pentru totdeauna de ororile la care a fost martor.

Viata lui Freud este o opera monumentala, care a necesitat sase ani de scris si cercetari neintrerupte, precum si interviuri cu urmasii lui Sigmund Freud, construind un portret fascinant si nuantat al parintelui psihanalizei de-a lungul evolutiei sale, atit in viata intima si de familie, cit si in lungii ani de cercetari chinuitoare ce au dus la descoperirile sale revolutionare. Cartea isi poarta cititorul prin Viena sfir sitului de secol XIX si inceputului de secol XX, precum si prin mintea ingenioasa a lui Freud, urmarind indeaproape complexa retea de revelatii care au dus la o intelegere cu totul noua a psihicului si civilizatiei umane. Astfel, conceptele sistemului freudian sint explicate limpede, din interior, odata cu impactul pe care l-au avut asupra discipolilor si vietii medicale a vremii. Dincolo de imaginea supradimensionata a figurii ramase in istorie, este schitat portretul unui om exceptional, cu defectele si excesele sale, devorat mai presus de orice de pasiunea pentru spiritul uman.   „Ne plac iluziile, caci ne sting durerile si ne ajuta sa ne bucuram. Citeodata insa ele se destrama in fata unei farime de realitate si atunci trebuie sa acceptam lumea reala.” (Sigmund Freud) „Odata cu publicarea prelegerii in Rundschau, impotriva lui Sigmund Freud s-a dezlantuit un adevarat uragan. Numele ii era luat in raspar, era numit dezaxat, maniac sexual, amator de pornografie, defaimator al calitatilor spirituale ale omului, indecent, nerusinat, libidinos, bestial, o rusine a profesiei sale, un Antihrist. Criticii lui, la fel ca prietenii, ii reprosau mai ales materialele referitoare la sexualitatea infantila, adunate de la pacientii care se intorceau, unul dupa altul, in copilarie, trecind prin nenumarate straturi ale memoriei ca sa ajunga la amintirile ascunse despre sexualitatea timpurie.” (Irving Stone)

Pastorala americana este o naratiune de proportii si de mare forta, unul din marile romane ale lui Philip Roth si ale literaturii americane din secolul XX. De altfel, cartea, aparuta in 1997, a cistigat premiul Pulitzer si a fost inclusa pe lista celor mai importante o suta de romane din toate timpurile, realizata in 1998 de revista Time. Personajul principal, Seymour Levov, poreclit „Suedezul”, fosta vedeta a echipelor de baseball, baschet si fotbal american din liceu, este un american instarit din Newark, care detine o prospera afacere de familie si pare sa aiba tot ce si-ar dori un om. Viata lui este insa data peste cap atunci cind izbucnesc amplele miscari pentru drepturi civile si manifestatiile de protest impotriva razboiului din Vietnam, ce au dominat America deceniului sapte. Orasul Newark e ravasit de revoltele populatiei de culoare din 1967, iar fiica lui Levov Suedezul se opune activ razboiului din Vietnam, devenind membra unei grupari teroriste.   „Pastorala americana este o tragedie de dimensiuni clasice... Un roman extraordinar!” (The Times)   „O creatie exceptionala – spirituala, furioasa, dureroasa, scrisa cu o virtuozitate coplesitoare.” (Sunday Times) „Un roman profund si patrunzator, in care abunda rasturnarile de situatie surprinzatoare, comentariile spirituale asupra idealismului american si comicul teribil...” (Financial Times)   „In fraze ample si pline de seva, de o cutremuratoare vitalitate, cu propozitii iluminate de candelabrele tuturor scenelor pe care le descriu, in detalii fascinante, Roth deapana o poveste care te tine permanent cu sufletul la gura.” (Guardian)

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Distins cu IMPAC Dublin Literary Award 2003   Ma numesc Rosu, despre care Orhan Pamuk spune ca este „cel mai plin de culoare, mai optimist” roman al lui, acopera noua zile potopite de ninsoare in Istanbulul anului 1591. Miniaturistul Delicat Efendi e tocmit sa ilustreze o carte spre gloria maritului sultan. Nu peste multa vreme insa, isi sfirseste zilele pe fundul unui put, iar imprejurarile mortii lui sint, pe masura ce trece timpul, din ce in ce mai greu de lamurit, creind toate premisele unui policier medieval. Dupa disparitia lui Delicat Efendi, cu cit firul romanului se desfasoara, apar tot mai multe personaje, fiecare cu povestea lui, cu drama neimpacata sau cu fericirea lui inca nemarturisita, cu furia picurind din virful penitei sau cu incintarea ramasa muta in fata minunatei arte a miniaturii.

Viata linistita a lui Hajime, proprietarul unui bar din Tokyo, este tulburata de amintirea unei povesti de dragoste din tinerete. Ceea ce il obsedeaza pe erou nu e neaparat imaginea iubitei din trecut, ci caracterul unic si irepetabil al relatiei dintre doi oameni si convingerea ca destinul uman e o problema de optiune. Reintilnirea cu una dintre iubite echivaleaza cu o incercare disperata de a recupera timpul pierdut, fie si cu riscul ruperii legaturilor cu prezentul. O poveste aproape ireala despre dragoste si despre moarte, ca mai toate povestile lui Murakami, invaluita in acordurile melodiei lui Nat King Cole „South of the Border”.     Fragment din romanul "La sud de granita, la vest de soare" de Haruki Murakami: “— Hajime, nu crezi ca unele sentimente sunt dureroase tocmai pentru ca nu ne parasesc? Saxofonistul a venit la mine sa-mi multumeasca pentru tratatie, iar eu l-am felicita pentru concert. — In ultima vreme cantaretii de jazz a devenit foarte politicosi, i-am spus eu lui Shimamoto. Pe vremea cand eram student, nu se intampla asa ceva. Majoritatea se drogau si erau niste terchea-berchea. Cu toate acestea, din cand in cand mai dadeau concerte extraordinare. Mergeam deseori la clubul din Shinjuku si ascultam jazz si de fiecare data ma simteam tulburat. — Am impresia ca-ti plac asemenea tipi, nu? — Cred ca da. Probabil ca nu exista oameni pe care sa nu-i atraga lucrurile iesite din comun. Chiar daca noua din zece cazuri fac exceptie, tot ramane unul prin care se tinteste la o experienta sublima si tocmai faptul acesta pune lumea in miscare. Dupa parerea mea aceasta inseamna arta adevarata. Mi-am privit mainile care se odihneau in poala si apoi am ridicat ochii spre chipul ei. Astepta sa continuu. — Acum lucrurile nu mai stau asa. Am un bar si treaba mea este sa investesc si sa obtin profit. Nu sunt artist sau o persoana care sa creeze ceva. Nici macar nu promovez arta. Ca-mi place sau nu, trebuie sa recunosc acesta nu e un loc care sa tinda spre asa ceva. Pentru un manager, important este sa aiba o mana de oameni politicosi si distinsi pe care sa-i manipuleze cu usurinta. Asta e, n-am ce face. Mai bine asa decat o adunatura de Charlie Parkeri. Shimamoto a mai comandat un cocteil si a mai fumat o tigara. Am tacut amandoi o vreme. Ea parea dusa pe ganduri. Eu l-am ascultat pe basist interpretand solo-ul din „Embraceable You". Pianistul il mai acompania din cand in cand, iar tobosarul isi stergea sudoarea de pe frunte si mai lua cate o inghititura de bautura."

Punct contrapunct surprinde grava criza spirituala a societatii londoneze de dupa Primul Razboi Mondial, o epoca framintata, ce tradeaza deruta si disolutia lumii moderne. Constient de iremediabila transformare a realitatii sociale si de complexitatea universului uman, romancierul renunta la maniera asa-zis traditionala de a oglindi viata, preferind o tehnica narativa noua pentru epoca sa, imprumutata din repertoriul cinematografic. Astfel, naratiunea descriptiva este inlocuita de monologul interior, iar „actiunea” se subordoneaza tehnicii contrapunctice, care sparge unitatea spatiala si temporala si transforma insiruirea evenimentelor intr-o uriasa scena, in care totul se petrece instantaneu. La toate acestea se adauga muzica, insotind aproape in permanenta decupajul cinematografic atit de minutios regizat. Carte recomandata de  Dorin Boerescu   in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ".

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Literar, cartea mea cea mai importanta, cea care poate sa ma salveze de la uitare este Toamna patriarhului... A fost romanul care m-a facut cel mai fericit scriindu-l, caci este cel pe care am vrut dintotdeauna sa-l scriu si, in acelasi timp, cel in care mi-am impartasit plenar propriile experiente si confesiuni... Intr-adevar, este un roman-marturie, o autobiografie incifrata... Daca ar fi sa-l definesc prin doar cateva cuvinte, l-as defini ca pe un poem despre singuratatea puterii... Tema puterii a reprezentat o constanta a literaturii latinoamericane de la inceputurile ei, de inteles fiindca dictatorul este unicul personaj mitologic zamislit de America Latina... Am scris Toamna patriarhului asa cum se scriu versurile, cuvant cu cuvant... Structura sa este in spirala, ceea ce permite ca timpul sa se comprime si sa se depene simultan mai multe fire narative... Monologul multiplicat la nesfarsit face posibila interventia a nenumarate voci neidentificate, asa cum se petrec lucrurile in realitate... Dintre toate cartile mele, este cea mai experimentala si cea care ma intereseaza in cel mai inalt grad ca aventura politica... - Gabriel Garcia Marquez

"Ia aminte spre mine si ma asculta; mahnitu-m-am intru nelinistea mea si m-am tulburat de glasul vrajmasului si de necazul pacatosului. (Psalmul 54, 2) Cainta, cainta. Pocanie. Pocainta. A doua zi, precum ma intelesesem cu Petre, ne-am intalnit la intrarea in Gradina Botanica. Era o zi de iulie tocmai potrivita pentru o plimbare si o sedere de cateva ceasuri intr-un astfel de loc. Am convenit sa ne vedem, pe cat cu putinta, in fiecare zi, afundandu-ne in trecuturi spre a cauta sa intelegem diacronia prezentului. In om e inchisa enigma universului, afirma Parintele nostru Daniil de la Rarau. Dezlegarea aceasta se face insa prin Hristos . Hristos este libertatea in suferinta, in vreme ce Antihristul este fericirea in constrangere. Parca nicicand Planeta n-a respirat mai necesar indemnul Botezatorului "Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia Cerurilor!" Si parca niciodata omenirea n-a fost mai ignoranta fata de substantialitatea acestui indemn si fata de toate celelalte mesaje centrate pe apelul la pocainta, repetate de nenumarate ori de Mantuitorul Hristos si de catre Apostoli. Am langa mine prototipul automutilatului. Omul care a pierdut esenta vocatiei umane: asemanarea cu Dumnezeu. Sfintii Parinti il privesc pe om ca pe acea faptura creata de Dumnezeu dupa Chipul Sau, menita sa-si dobandeasca asemanarea cu El spre a deveni, conform naturii sale, el insusi dumnezeu prin Har. Omul s-a indepartat insa de Dumnezeu, despartindu-se in fapt de sinele sau autentic, de aproapele sau, de semenii sai, pierzandu-se instrainat in salbaticia fantasmelor unei lumi create de el. O lume a lacomiei, a iubirii de bani si de bogatii, a maniei si agresivitatii, a patimilor legate de sexualitatea exacerbata, a fricii, a tristetii, a falselor valorizari ale eului si, desigur, a deznadejdii. Sunt toate acestea maladiile omului cotropit de iubirea de sine, de antropolatria suprimatorie, de egocentrismul extreminator."

De o mie de ani oamenii n-au mai vazut soarele sau o floare, de cand Lordul Legiuitor a inceput sa conduca lumea. Omenirea e impartita in doua clase: skaa si nobili. Singurul lucru care le deosebeste este ca nobilii se nasc uneori cu anumite abilitati de a folosi metalele in actiuni ca Domolirea, Atatarea sau Impingerea. Ocazional insa imperecherea dintre clase produce un skaa cu talente de nobil; de aceea, Lordul Legiuitor ucide copiii nascuti din asemenea relatii. Uneori insa cate unul scapa cu viata. Iar Kelsier este un astfel de Supravietuitor… legendarul „Nascut din ceata", care aduce acum speranta pentru skaa. „Pe langa unul dintre cele mai interesante concepte de magie din literatura fantasy, Nascuti din ceata pune intrebari profunde despre religie si societate." -- New York Times Book Review Seria Nascuti din ceata este o trilogie, la care a fost adaugat ulterior un al patrulea volum a carui actiune se petrece la 300 de ani dupa evenimentele din seria originala. Brandon Sanderson (n. 1975) a obtinut masteratul in Creative Writing la Universitatea Brigham Young, pe cand facea parte din redactia Leading Edge, revista semiprofesionista de fictiune speculativa a universitatii. A debutat in 2005 cu romanul Elantris. Sanderson a fost ales pentru a scrie volumul final din seria Roata timpului dupa moartea lui Robert Jordan. Este laureat al Premiului David Gemmel Legend (2011) pentru cel mai bun roman fantasy, The Way of Kings.

Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului Munchen. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a crea lumi. Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre. Fragment din romanul "Hotul de carti" de Markus Zusak:   "JURNALUL MORTII: KOLN   Primele ore ale zilei de 30 mai. Sunt sigura ca Liesel Meminger dormea dusa cand peste o mie de avioane de bombardament zburau spre un loc numit Koln. Pentru mine, rezultatul a fost cinci sute de oameni sau pe-aproape. Cinci mii de oameni ramasi fara adapost umblau in jurul mormanelor fantomatice de moloz, incercand sa-si dea seama ce apartinea cui si ce bucati de casa distrusa erau ale cui. Cinci sute de suflete. Le-am purtat in degete, ca pe valize. Sau le-am aruncat pe umar. Numai pe copii i-am dus in brate. Pana cand am terminat, cerul devenise galben ca un ziar in flacari. Daca ma uitam indeaproape, puteam vedea cuvintele, titlurile informative care comentau evolutia razboiului si asa mai departe. Cum mi-ar fi placut sa-l trag pe tot in jos, sa mototolesc cerul ca un ziar si sa-l arunc departe! Bratele ma dureau si nu-mi puteam permite sa-mi ard degetele. Inca mai era multa treaba de facut. Dupa cum v-ati astepta, multi oameni au murit instantaneu. Altora le-a trebuit ceva timp. Mai aveam cateva alte locuri de vizitat, ceruri de intalnit si suflete de colectat, iar atunci cand m-am intors in Koln, mai tarziu, nu mult dupa trecerea ultimelor avioane, am avut ocazia sa observ cel mai nemaipomenit lucru. Purtam sufletul carbonizat al unei adolescente cand am privit cu solemnitate in sus, la ceea ce era acum un cer sulfuros. Un grup de fete de zece ani erau prin apropiere. Una dintre ele a strigat: - Ce-i asta? Bratul i s-a intins si degetul a aratat catre un obiect negru, care cadea incet de sus. La inceput, arata ca o pana neagra, plutind, saltand. Ca o bucatica de cenusa. Apoi, a devenit tot mai mare. Aceeasi fata - o roscata, cu pistrui - vorbi din nou, de data aceasta nerabdatoare: - Ce e asta? - E un corp, sugera, o alta fata. Par negru, codite cu carare pe mijloc. - E o alta, bomba! Era prea lenta ca sa fie o bomba. Cu spiritul adolescentin inca arzand usor in bratele mele, am mers cateva sute de metri impreuna cu ele. Ca si fetele, am ramas cu privirea atintita spre cer. Ultimul lucru pe care il voiam era sa ma uit in jos, la fata chinuita a adolescentei mele. O fata, draguta. Avea toata moartea in fata."

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Roman ecranizat in 1962, in regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck, John Megna si Frank Overton in rolurile principale.   Scout Finch este martora la intimplarile dramatice declansate intr-un orasel sudist atunci cind un barbat de culoare este acuzat ca a violat o femeie alba. Tatal naratoarei, Atticus, desemnat ca avocat al apararii, trebuie sa tina piept unor prejudecati pina atunci latente si, din acest moment, Scout si fratele ei, Jem, sint atrasi intr-o succesiune rapida de evenimente care le depasesc intelegerea. Pe timpul procesului, oraselul decade treptat in grotesc si violenta, insa exista oameni care nu se lasa contaminati de setea generala de razbunare, iar Atticus Finch ramine reperul moral care ii ofera lui Scout, si totodata cititorilor, un punct de vedere empatic si echilibrat. Fragment din cartea "...Sa ucizi o pasare cintatoare" de Harper Lee: "Tot cicalindu-l, am reusit pina la urma sa-l conving pe Jem si, spre usurarea mea, o vreme a lasat-o mai moale cu jocul. Continua sa sustina totusi ca Atticus n-ar fi spus ca n-avem voie, ceea ce inseamna ca, in realitate, aveam. Ei, si chiar daca Atticus ar spune nu, ar gasi el, Jem, o portita de scapare: n-am avea decit sa schimbam numele personajelor si gata, nimeni nu ne-ar mai putea invinui ca ne jucam de-a cineva anume.  Dill a imbratisat din toata inima planul acesta de actiune! Oricum, Dill, care-i tinea hangul lui Jem in toate privintele, imi cam punea rabdarea la incercare. La inceputul verii ma ceruse in casatorie, ca indata dupa aceea sa uite. Ma insemnase ca pe un lucru al lui, zicindu-mi ca sint singura fata pe care o va iubi vreodata, apoi ma neglijase. L-am batut in doua rinduri, dar nu mi-a folosit la nimic, dimpotriva, s-a imprietenit si mai mult cu Jem. Petreceau zile intregi in „casa din copac" complotind si planuind, iar pe mine ma chemau numai cind aveau nevoie de un al treilea. Asa ca un timp nu m-am amestecat nici eu in proiectele lor mai temerare si, cu riscul de a fi numita „fata", mi-am petrecut amurgurile care mai ramasesera din vara aceea mai mult cu dorrmisoara Maudie Atkinson, pe veranda ei.  Jem si cu mine aveam totdeauna dreptul de libera intrare in curtea domnisoarei Maudie, cu conditia sa nu ne apropiem de azalee, insa relatiile noastre nu erau definite suficient de clar. Inainte ca Jem si cu Dill sa ma excluda din planurile lor, nu era decit o cucoana oarecare din vecini, ce-i drept insa, o prezenta destul de blajina.  Acordul nostru tacit cu domnisoara Maudie prevedea ca avem voie sa ne jucam pe gazonul ei, sa mancam struguri, cu conditia de a nu-i strica vita, si sa exploram vasta ograda din dos - clauze atit de generoase, incit arareori vorbeam cu dinsa, caci aveam grija sa pastram echilibrul delicat al relatiflor noastre; prin purtarea lor insa, Jem si cu Dill m-au facut sa ma apropii mai mult de ea.  Domnisoara Maudie nu isi putea suferi casa: timpul petrecut inauntru i se parea timp pierdut. Era vaduva si, in plus, o doamna cu insusiri cameleonice, care-si lucra straturile de flori cu o veche palarie de pai pe cap si in salopeta barbateasca, pentru ca, dupa baia de la ora cinci, sa se instaleze pe veranda si sa troneze asupra strazii in chip de frumusete atot-stapinitoare.  Tinea la tot ce creste pe pamintul Domnului, chiar si la buruieni. Cu o singura exceptie. De gasea o frunza de ciufa in curtea ei, era ca la a doua batalie de pe Marna: navalea asupra plantei, inarmata cu un hirdau de tinichea si o dinamita la radacina cu o substanta otravitoare care, zicea dinsa, e atit de puternica, incit ne-ar da gata pe toti daca nu ne-am feri.  — De ce n-o smulgeti pur si simplu? am intrebat-o o data, dupa ce asistasem la o campanie prelungita impotriva unei frunze de cel mult trei toli.  — S-o smulg, fetito, s-o smulg? Si domnisoara Maudie ridica de jos lastarul rapus si strivi intre degete tulpina firava: citeva seminte microscopice cazura jos. — Afla ca o ramurea din planta asta, una singura, poate distruge o curte intreaga. Asa sa stii. Cind vine toamna, asta se usuca si vintul o imprastie in tot tinutul Maycomb!  Dupa chipul domnisoarei Maudie, se vedea cit de colo ca o atare eventualitate e pentru ea ca ciuma din Vechiul Testament. Avea un fel de a vorbi cam raspicat pentru o doamna din tinutul Maycomb. "

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Dupa ce-si ucide fratele intr-un moment de frustrare, Cain ajunge la o intelegere cu Dumnezeu si scapa cu viata, condamnat la vesnica pribegie, cu un sac de merinde si avind drept tovaras un magar. Cutreierind lumea si timpurile, calatorul fara virsta perturba povestile unei intregi distributii de personaje familiare – Noe, Moise, Isaac –, schimbind pentru totdeauna cursul legendelor in drumul sau pe tarimul biblic. Cu caracterul sau nevolnic si cu desavirsire uman, Cain se straduieste sa inteleaga ideea credintei, socotelile si faptele unui Dumnezeudenepatruns.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura O capodopera a literaturii secolului XX, Muntele vrajit strange intr-o adevarata fresca intelectuala toate fortele ce actioneaza asupra omului modern. Thomas Mann descrie in romanul sau societatea europeana de dinainte de Primul Razboi Mondial, o lume bolnava ce se indreapta catre o catastrofa. Ce v-as putea spune despre aceasta carte si despre felul in care ar trebui ea citita? Cred ca modul deosebit in care este construita compozitia ei face ca placerea lecturii sa fie mai mare si mai profunda cand o citesti a doua oara - asa cum si muzica trebuie sa-ti fie cunoscuta ca s-o poti savura cu adevarat.  - Thomas Mann Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Fragment din roman: "Suspect politic! In ritmul obisnuit al zilelor intervenira schimbari: mai intai veni o duminica, o duminica, in care sosi o orchestra, pe terasa, ceea ce se intampla la fiecare paisprezece zile si se intampla si acum, in cea de-a doua jumatate a saptamanii in care sosise Hans Castorp. Venise marti, asadar, era a cincea zi dupa, nemaipomenita furtuna si acea intoarcere a iernii — o zi primavaratica, gingasa si proaspata, cu nori albi pe cerul de un albastru-deschis si cu lumina potolita, a soarelui pe povarnisuri si in vale unde reaparuse verdele estival potrivit sezonului, caci zapada fusese osandita sa se topeasca repede. Era evident ca fiecare se silea sa tina seama si sa, dea importanta acestei duminici; administratia si pacientii se ajutau intre ei cu sarguinta. Chiar la ceaiul de dimineata, se servise cozonac cu migdale, in dreptul fiecarui loc de la masa, era asezat un paharel cu cateva flori, garoafe salbatice sau chiar bujori de munte, pe care domnii si le puneau la butoniere (procurorul Paravant din Dortmund isi pusese fracul si o vesta, cu picatele), toaletele doamnelor erau de-o eleganta sarbatoreasca si diafana, — doamna Chauchat aparu la micul dejun intr-o rochie de dimineata din dantela, cu maneci scurte, pe care o puse acum pentru prima oara, izbind cu zgomot usa de sticla, privind sala si prezentandu-se cu o oarecare gratie inainte de-a se indrepta cu pasi tiptili catre masa ei, iar aceasta rochie de dimineata o prindea atat de bine, ca vecina lui Hans Castorp, profesoara de la Konigsberg, se arata intru totul entuziasmata, — ba chiar si perechea barbara de la masa rusilor de rand tinuse socoteala, de ziua inchinata Domnului, adica barbatul isi schimbase bluza de piele cu un veston scurt si paslarii cu niste ghete, iar ea, ce-i drept, avea pentru ziua aceasta, sub esarfa de pene ponosite, o bluza de matase verde cu guleras de dantela... Hans Castorp incrunta din sprancene cand ii zari, apoi pali, adica avu o comportare la care atmosfera de aici il indemna destul de des. Concertul incepu imediat dupa a doua gustare de dimineata: diferite instrumente de suflat de alama si de lemn se gaseau acolo si cantau, alternand arii usoare sau mai serioase, pana la ora pranzului. In timpul concertului, cura de odihna nu mai era absolut obligatorie. Fireste, cativa se delectau ascultand de pe balcoane aceasta muzica incantatoare, dar si in pavilionul din gradina erau cateva scaune ocupate; insa majoritatea pacientilor stateau pe terasa acoperita, la micile mese albe, pe cand grupul petrecaretilor, gasind ca este prea corect sa stea pe scaune, ocupa treptele de piatra care duceau spre gradina, fiind cu totii foarte binedispusi; erau bolnavii tineri, domni si domnisoare, dintre care Hans Castorp ii cunostea pe cei mai multi fie dupa nume, fie dupa infatisare. Printre ei se aflau atat Hermine Kleefeld, cat si domnul Albin care se invartea cu o cutie mare si inflorata, plina, cu ciocolata, invitand pe toata lumea sa se serveasca, in timp ce el insusi nu manca deloc, in schimb fuma tigari cu cartonul aurit, afisand o mutra provocatoare; printre altii mai erau tanarul buzat din Clubul jumatatilor de plamani, domnisoara Levi, slaba, si cu obrazul de culoarea fildesului, un tanar blond-cenusiu pe care-l strigau cu numele de Rasmussen si care din pricina ca avea incheieturile slabe lasa sa-i spanzure mainile ca niste aripioare de peste in dreptul pieptului, doamna Salomon din Amsterdam, o femeie imbracata in rosu (...)"

Traducere din limba engleza si note de Alexandra Coliban   Roman distins in 2003 cu Premiul Pulitzer.   Middlesex este povestea unui hermafrodit american: Cal Stephanides, naratorul si protagonistul romanului, sufera de o anomalie genetica rara. Depasind criza declansata la paisprezece ani, cind isi descopera adevarata identitate sexuala, Cal decide sa evite procedurile chirurgicale de schimbare a sexului si sa ramina o persoana cu sex „de mijloc”. In jurul acestui destin se tese cronica unei familii pret de trei generatii, parcursul ei emigrational din Asia Mica pina la Detroit si reinventarea unei identitati individuale si de familie.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura   Scriitorul adevarat este un om singur. Si, pe masura ce creste in ochii celorlalti, se cufunda tot mai mult in singuratate. Iar daca este suficient de bun, in fiecare zi e nevoit sa se confrunte cu eternitatea sau cu absenta ei. Pentru un scriitor adevarat, fiecare carte este un nou inceput, o noua incercare de a atinge ceva care ramine mereu de neatins. Misiunea lui este de a merge pe cai ce n-au mai fost umblate sau de a izbuti acolo unde altii au dat gres. Dar sa scrii literatura nu inseamna doar sa spui cu alte cuvinte ceea ce deja s-a spus – tocmai pentru ca au existat marii scriitori ai trecutului, noi, cei de astazi, sintem nevoiti sa mergem mai departe decit am fi crezut vreodata ca putem ajunge, sa iesim in larg, pina cind raminem cu totul singuri, lipsiti de orice sprijin. - Ernest Hemingway Ernest Hemingway este laureat al Premiului Pulitzer (1953) si al Premiului Nobel pentru Literatura (1954). Carte recomandata de  Ioana Maria Lupascu  in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ".

Romanul Maestrul si Margareta este o uriasa punere in scena a doua lumi istorice cu totul diferite. In plina epoca stalinista, in care ratiunea exclude orice interventie a supranaturalului, Moscova e rascolita de ispravile unui magician si ale acolitilor sai, un motan negru si-un personaj ciudat, cu pince-nez, care-i pedepsesc pe moscoviti pentru pacatele ascunse. Retras fara speranta intr-un sanatoriu, autorul unui roman monumental, acum ars, despre viata in vremea lui Pilat din Pont, isi traieste deznadejdea amoroasa, caci nu-si vede viitorul alaturi de frumoasa lui iubita, Margareta. Intr-o alta vreme, Pilat din Pont ingaduie scirbit executia lui Yeshua Ha-Nozri, cunoscut mai apoi ca Iisus, si-l blestema inciudat pe preotul Caiafa cel ticalos. Totul isi gaseste insa reparatie in lumea draceasca, „cu cinci dimensiuni”, a lui Bulgakov: maestrul isi revede iubirea pierduta, pe Margareta, dar si romanul, caci „manuscrisele nu ard”; Iuda, tradatorul lui Yeshua, isi pierde argintii si viata, iar lumea moscovita putrida isi primeste lectia. Carte recomandata de Teodor Baconschi in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Proza fantastica - Volumul I + volumul II Lucrare in doua volume ce cuprinde: • Volumul I: Domnisoara Christina, Sarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore, Un om mare, Douasprezecemii de capete de vite, Fata capitanului, O fotografie veche de 14 ani, La tiganci, Ghicitor in pietre, Podul, Adio, Pe strada Mantuleasa • Volumul II: In curte la Dionis, Ivan, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, Pelerina, Les trois graces, Tinerete fara de tinerete, Santurile, 19 trandafiri, Dayan, La umbra unui crin.

”Putine carti sunt minunat scrise; si mai putine sunt cu adevarat importante; acest roman intruneste ambele calitati.” - THE WASHINGTON POST Glasul unei fete rupe tacerea istoriei. V-ati intrebat vreodata cat valoreaza o viata de om? In dimineata aceea, viata fratelui meu a valorat cat un ceas de buzunar. Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescenta de cincisprezece ani, fiica de rector universitar, se pregateste sa urmeze din toamna cursurile Scolii de Arte din Vilnius, si asteapta cu nerabdare vacanta de vara de dinainte. Dar, intr-o noapte, bubuituri amenintatoare se aud la usa, iar din acel moment viata ei si a familiei ei se schimba pentru totdeauna. Politia secreta sovietica, NKVD, ii aresteaza pe Lina, pe mama ei si pe fratiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuati din caminul lor si tarati in vagoane de transportat vite, descoperind curand ca destinatia lor era Siberia. Despartita de tata, Lina incearca sa strecoare indicii in desenele ei, pe care reuseste sa le expedieze in secret, din mana in mana, sperand sa ajunga in lagarul unde este el incarcerat. In aceasta sfasietoare si tragica poveste, Lina se lupta cu disperare pentru viata ei si a celor apropiati, cu singura arma de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o tina in viata? ROMAN NOMINALIZAT LA CARNEGIE MEDAL Fragment din roman: "DUPA SASE SAPTAMANI, si a treia zi fara mancare, trenul s-a oprit. Nu au deschis usa. Barbatul cu chelie, care facuse o foaie de parcurs mentala dupa tablele indicatoare ale oraselor strigate de la ferestruica, a presupus ca eram undeva prin regiunea Altai, chiar in nordul Chinei. Am incercat sa trag cu ochiul prin crapaturile scandurilor din vagon, dar era intuneric afara. Am batut cu putere in usi. Nu a venit nimeni. M-am gandit la painea lasata pe pervazul ferestrei, proaspat scoasa din cuptor, aburinda si rotofeie. Ce bine ar fi fost sa pot sa gust si eu o bucatica. Doar una mica. Stomacul ma ardea de foame si capul ma durea atat de tare incat simteam ca imi plesneste. Imi lipsea desenatul pe hartie adevarata si tanjeam dupa lumina pentru a face schite ca lumea. Imi era sila sa stau in imediata apropiere a atator oameni. Ma copleseau cu respiratia lor acra si cu coatele si genunchii care ma inghionteau tot timpul in spate. Uneori simteam nevoia imperioasa sa-i imping pe oameni departe de mine, dar ce folos! Eram precum chibriturile in cutie. Pana la urma, dimineata tarziu, am auzit un zanganit. Gardienii au deschis usa si ne-au spus ca vom iesi afara. In sfarsit. Imi tremura tot corpul din pricina contactului cu lumina puternica a zilei. Am mai insemnat un reper pe batista: „Altai". - Lina, Jonas, veniti incoace si pieptanati-va, ne-a instruit mama. Ne-a netezit hainele, un efort in zadar, apoi m-a ajutat sa imi rasucesc parul intr-o cununa. Rasucit insa, ma manca scalpul si mai tare. Tineti minte, trebuie sa ramanem cu totii impreuna. Sa nu va indepartati sau sa va rataciti de mine. Ati inteles? Am dat din cap afirmativ. Mama inca isi mai tinea haina strans sub brat. - Unde suntem? s-a interesat Jonas. Ne vor da o galeata cu apa? - Nu stiu, deocamdata, a raspuns mama, aranjandu-si parul. A scos un etui si, cu o mana tremuranda, si-a aplicat rujul topit pe buze. Jonas a zambit. Ea i-a facut cu ochiul in chip de raspuns. Ofiterii NKVD aveau pustile cu baionete pregatite. Soarele se reflecta in lamele lor ascutite in forma de pumnal. Puteau sa ne strapunga in mai putin de o fractiune de secunda. Domnisoara Grybas si doamna Rimas i-au ajutat mai intai pe copiii mici, dupa care am urmat noi. Andrius si barbatul cu parul carunt l-au coborat pe brate din vagon pe barbatul cu chelie. Nu ne aflam in vreo gara. Eram intr-o vale larga si adanca, inconjurata de dealuri impadurite. In departare se zareau muntii. Cerul nu fusese niciodata atat de albastru, atat de frumos. A trebuit sa imi pun mana pavaza la ochi din pricina soarelui intens. Am inspirat adanc si am simtit aerul curat si inviorator umplandu-mi plamanii imbacsiti. NKVD-istii au grupat deportatii din fiecare vagon pe iarba, la vreo cativa metri de vagon. Ne-au dat galeti cu apa si borhot. Copiii s-au repezit la ele. Era pentru prima oara cand ii vedeam pe ceilalti pasageri. Erau mii de oameni. Oare aratam si noi la fel de jalnic ca ei? Multimi de lituanieni cu valize zdrentuite si genti burdusite se revarsau in vale, murdari si pamantii la fata, cu haine soioase, de parca ar fi trait prin santuri ani de zile. Cu totii mergeau cu incetinitorul, unii dintre ei fiind prea slabiti ca sa isi mai poata cara bagajele. Nu imi puteam controla picioarele, la fel ca majoritatea dintre noi. Multi se prabuseau la pamant sub propria lor greutate. - Trebuie sa ne dezmortim picioarele inainte de a ne aseza, draga mea, m-a povatuit mama. Muschii ni s-au atrofiat in mod cert in ultimele saptamani. "

Viata lui Freud este o opera monumentala, care a necesitat sase ani de scris si cercetari neintrerupte, precum si interviuri cu urmasii lui Sigmund Freud, construind un portret fascinant si nuantat al parintelui psihanalizei de-a lungul evolutiei sale, atit in viata intima si de familie, cit si in lungii ani de cercetari chinuitoare ce au dus la descoperirile sale revolutionare. Cartea isi poarta cititorul prin Viena sfirsitului de secol XIX si inceputului de secol XX, precum si prin mintea ingenioasa a lui Freud, urmarind indeaproape complexa retea de revelatii care au dus la o intelegere cu totul noua a psihicului si civilizatiei umane. Astfel, conceptele sistemului freudian sint explicate limpede, din interior, odata cu impactul pe care l-au avut asupra discipolilor si vietii medicale a vremii. Dincolo de imaginea supradimensionata a figurii ramase in istorie, este schitat portretul unui om exceptional, cu defectele si excesele sale, devorat mai presus de orice de pasiunea pentru spiritul uman.     „Cartile mele sint nascute intr-o proportie covirsitoare din documente. Imi petrec ani intregi in mintea si in inimile personajelor mele, le ascult vocile launtrice, le citesc scrisorile si, cind trebuie sa leg intre ele faptele care le marcheaza viata, incerc sa ma slujesc de intuitie, sa privesc in gindurile ce-i mina pe acesti oameni de la spate.” (Irving Stone)   „Un om ca mine nu poate trai fara o obsesie, o pasiune care sa-l subjuge: un tiran, cum ar spune Schiller. Mi-am gasit tiranul, iar in slujba lui nimic nu ma poate opri. Tiranul meu e psihologia.” (Sigmund Freud)

Acum intr-un serial disponibil pe HBO GO Miles Halter, un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre in ultimele lor clipe de viata – pleaca la scoala cu internat Culver Creek in cautarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut“. Acest Necunoscut se dovedeste mai tulburator decat si-ar fi imaginat vreodata cand in noul sau cerc de prieteni isi face intrarea seducatoarea Alaska Young. Inteligenta, amuzanta, imprevizibila, Alaska il atrage intr-o lume misterioasa de lumini si umbre, ce sta sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simon Bolivar, faimosul general imortalizat de Gabriel Garcia Marquez: „Cum o sa mai ies eu din labirintul asta?“ Nimic nu va mai fi la fel... Fragment:   "Cu o suta de zile inainte  - N-as vrea sa pun aceasta intrebare evidenta, dar de ce Alaska? am intrebat-o eu. Tocmai primisem inapoi testul la algebra avansata si am fost strabatut de un val de admiratie pentru Alaska, de vreme ce lectiile ei imi pavasera calea catre un minus opt. Ne aflam in sala TV, uitandu-ne la MTV sambata mohorata si innorata. In sala TV, mobilata cu canapele lasate in urma de generatiile anterioare, plutea un miros de praf si de mucegai - si, probabil din acest motiv, nu era aproape niciodata ocupata. Alaska a luat o gura de Mountain Dew si mi-a luat mainile intr-ale ei.  - Intr-un tarziu tot soseste. In regula, deci mama era un fel de hipiota cand eram mica. Stii tu, purta pulovere pe care si le impletea singura, fuma multa iarba etcetera. Si tata era genul de republican convins, asa incant, atunci cand m-am nascut, mama a vrut sa-mi puna numele de Harmony Springs Young, iar tata voia Mary Frances Young.  In timp ce vorbea, dadea din cap pe ritmul muzicii de la MTV, cu toate ca acel cantec era genul de balada pop la comanda pe care ea pretindea ca o detesta.  - Asa ca in loc sa-mi puna numele de Harmony sau Mary, ei s-au pus de acord sa ma lase pe mine sa hotarasc. Asa ca, atunci cand eram mica, ma strigau Mary. Adica, spuneau scumpo sau ceva de genul, dar pe formularele de la scoala si in chestii de-astea, numele meu era Mary Young. Iar apoi, la cea de-a saptea aniversare a mea, cadoul pe care mi l-au facut a fost sa ma lase sa-mi aleg numele. Misto, nu? Asa ca mi-am petrecut intreaga zi studiind globul pamantesc al tatalui meu si incercand sa gasesc un nume dragut. Iar prima mea alegere a fost Ciad, ca tara aia din Africa. Dar apoi tata mi-a spus ca Ciad era un nume de baiat, asa ca am ales Alaska.  Mi-as fi dorit ca parintii mei sa ma fi lasat pe mine sa-mi aleg numele. Dar au ales singurul nume pe care primii nascuti Halter l-au avut vreme de secole.  - Dar de ce Alaska? am intrebat-o. Mi-a zambit.cu coltul drept al gurii.  - Ei bine, mai tarziu am aflat ce insemna. Provine dintr-un cuvant din limba populatiei aleute, Alyeska. inseamna „locul de care se sparg valurile" si imi place la nebunie. La acea vreme n-am vazut decat ca scria Alaska pe glob. Si era mare, asa cum voiam si eu sa fiu. Si era al naibii de departe de Vine Station, Alabama, asa cum voiam sa fiu si eu. "

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura In cafeneaua tineretii pierdute este asemenea unui portret cubist: cartea spune, din mai multe perspective si pe mai multe voci, povestea lui Louki, o femeie tanara care incearca sa scape de rutina propriei vieti, fugind de mama si mai apoi de sot, pentru a se retrage in Parisul cafenelelor obscure si al boemilor plictisiti. Dar pe cat este de cuceritor acest Paris al umbrelor, pe atat de usor poti sa te pierzi in el. Romanul – unul dintre cele mai importante dintr-o opera vasta – este o poveste despre memorie si cautare: toate cele patru relatari incearca sa reconstruiasca, ca intr-un roman politist, viata mereu incompleta a lui Louki, iar autorul nu numai ca reuseste sa dea fiecarei voci timbrul sau propriu, dar le si dispune pe toate intr-o polifonie subtila. Ce anume ne place in textele lui Patrick Modiano? Tonul acesta, atmosfera aceasta de nedefinit care nu-i apartine decat lui: incepi sa citesti si te lasi prins in ea. - Le Figaro Romanele sale sunt usoare si elegante, la fel de volatile precum memoria. - Der Spiegel

Un barbat si o femeie se intilnesc pe peronul unei gari pustii. El este profesor si a fugit din orasul in care locuia, terorizat de imblinzitorii de cobre. Ea se numeste Eleonora si si-a parasit la rindul ei orasul de teama dresorilor de ciini. Gara in care cei doi asteapta pare rupta de lume: ceasul nu functioneaza, iar pe un panou sint notate orele sosirilor si plecarilor, insa nu si destinatiile trenurilor. In apropiere nu se afla decit o mlastina, iar dincolo de ea – desertul. Profesorul si Eleonora sint convinsi ca pot incepe aici o viata noua, pina in ziua cind din pustiu isi fac aparitia imblinzitorii de cobre, dind tircoale refugiului lor.

Discover here the works of bestseller author, Colleen Hoover . From Colleen Hoover, the #1 New York Times bestselling author of It Ends With Us . When Tate Collins finds airline pilot Miles Archer passed out in front of her apartment door, it is definitely not love at first sight. They wouldn't even go so far as to consider themselves friends. But what they do have is an undeniable mutual attraction.   He doesn't want love and she doesn't have time for a relationship, but their chemistry cannot be ignored. Once their desires are out in the open, they realize they have the perfect set-up, as long as Tate can stick to two rules: • Never ask about the past and don't expect a future. • Tate is determined that she can handle it, but when she realises that she can't, will she be able to say no to her sexy pilot when he lives just next door?

Romanul O tragedie americana, apartinand ilustrului autor Theodore Dreiser, reprezinta o epopeee zguduitoare a omului care, atras de mirajul bogatiei,  incearca prin toate mijloacele sa-si realizeze visul. Inspirat de o intamplare reala petrecuta in statul New York, cartea releva cat de puternic este impactul unei asemenea dorinte asupra constiintei umane. Personajul principal, Clyde, crescut in saracie si lipsuri, se straduieste din rasputeri sa-si depaseasca conditia sociala, cautand fericirea in lumea luxului si a bogatiei. Un drum lung, presarat cu multe incercari, spre tinta propusa: primul loc de munca, primii prieteni, prima pasiune, fuga de acasa dupa un accident de circulatie, viata rebela de la Chicago, intalnirea cu un unchi bogat, sosirea in Lycurgus. Aici, se indragosteste de o subalterna, Roberta, cu care ajunge sa pacatuiasca, urmarea fiind iminenta sosire pe lume a unui copil. Curand este cucerit de frumoasa Sondra Finchley, care ii ofera perspectiva mult ravnita a intrarii in inalta societate. Dar, Roberta si copilul ce va sa vina ii incurca teribil de mult planurile. Disperat, Clyde cauta cu infrigurare o solutie...   Din seria O tragedie americana fac parte volumele: • Volumul 1: Mirajul bogatiei • Volumul 2: Pretul parvenirii • Volumul 3: Regrete tarzii

Since it was first published in 1818, Mary Shelley's seminal novel has generated countless print, stage and screen adaptations, but none has ever matched the power and philosophical resonance of the original. Composed as part of a challenge with Byron and Shelley to conjure up the most terrifying ghost story, Frankenstein narrates the chilling tale of a being created by a bright young scientist and the catastrophic consequences that ensue.   Considered by many to be the first science-fiction novel, the tragic tale of Victor Frankenstein and the tortured creation he rejects is a classic fable about the pursuit of knowledge, the nature of beauty and the monstrosity inherent to man.

Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. In 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, in 2009, Premio Principe de Asturias de las Letras si in 2015, Jerusalem Prize. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in peste patruzeci de tari. „Eu, calugarul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, stiind ca pre limba noastra inca nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continua sa se vorbeasca despre el vrute si nevrute, multime de scorneli si vorbe mincinoase, acum, cand podul a fost deja ispravit si chiar stropit in trei randuri cu sange, la temelie si pe culme, m-am hotarat sa-i astern cronica pe hartie…“ In primavara lui 1377, pe malul raului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutasului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din calatorii martori ai intamplarii. Calugarul Gjon se indoieste de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse in miscare. Contele Gjika, stapanul locului, permite construirea unui pod de piatra, care sa-i „puna capastru“ Ujanei. Insa apa nu pare sa-si accepte infrangerea, iar picioarele podului, la care lucreaza con­structorii ziua, se surpa noaptea. Sa fie mana celor care administreaza plutele si nu vor sa-si piarda castigurile, sau podul are nevoie, cum spune stravechea balada balcanica, de zidirea unui om intre pietrele sale? Indiferent de raspuns, podul cu trei arce se intemeiaza pe crima. In cronica lui, calugarul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnand „minciuna, adica ceea ce se vede, si adevarul, cel care nu se vede“ si deslusind in faptele infricosatoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninta Bizantul si Balcanii.

Asemenea creatorului sau, Ossyan Ketabdar, eroul romanului Scarile Levantului, este un erudit, un spirit iscoditor si ironic si, mai presus de orice, un excelent povestitor. Istorisirea lui, populata de personaje cu identitati multiple, fragmentate, problematice, ne poarta printr-un univers plin de culoare si farmec, dar al carui echilibru fragil este doar o iluzie care ameninta sa se sfarime sub apasarea istoriei. Spatiu de granita (titlul cartii face trimitere la sirul de porturi comerciale prin care negustorii si calatorii europeni dornici de aventura patrundeau in Orient), Levantul lui Maalouf este o punte intre lumi, scena pitoreasca a unei tulburatoare si dureroase povesti de dragoste.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Hemingway te face sa simti farmecul unor aspecte mai mult sau mai putin complexe ale vietii: fascinatia relatiilor complicate, precizia vinatorii sau a unui simplu mic dejun, tensiunile unei intrigi sexuale... Pe scurt, un festin. - Chicago Tribune Books   Bestseller international la aparitie, Gradina Raiului este povestea unui tinar scriitor american si a incintatoarei sale sotii, aflati in anii ’20 pe Coasta de Azur, pretindu-se la un joc erotic, periculos, amoral. Un text incordat, cu serpentine, elegant si straniu, dar si foarte contemporan. - Time   Ernest Hemingway isi ia bun-ramas: o carte emotionanta si lipsita de inhibitii, dar mai ales loiala creatorului sau si ei insesi, lipsita de stiinta intunericului ce avea sa urmeze. - The Washington Post Book World

Viata Ellei Rubinstein – o mama casnica si o sotie nefericita din suburbiile Bostonului zilelor noastre – se schimba din temelii cind, la aproape patruzeci de ani, se angajeaza la o agentie literara unde i se cere sa scrie un referat despre romanul unui autor necunoscut. Astfel descopera povestea fascinantei legaturi spirituale dintre faimosul poet persan Rumi si dervisul sufit Shams din Tabrīz, astfel cunoaste forta eliberatoare a iubirii care a schimbat destinele celor doi prieteni si care il va schimba curind si pe al ei: intre Ella si Aziz Zahara, autorul romanului, incepe un schimb epistolar, apoi se infiripa o minunata poveste de dragoste. O apologie a iubirii, privita in multiplele sale ipostaze, romanul Cele patruzeci de legi ale iubirii puncteaza cu subtilitate diferentele dintre religie si spiritualitate, dintre datorie si iubire. Fragment din cartea "Cele patruzeci de legi ale iubirii" de Elif Shafak: " Shams  Bagdad, 30 septembrie 1243  Biciuit de vant, am plecat in goana calului, la prima geana de lumina. O singura data m-am oprit sa ma uit in urma. Locasul dervisilor semana cu un cuib de pasare ascuns printre duzi si tufisuri. O vreme, chipul istovit al lui Baba Zaman mi-a aparut intruna in minte. Stiam ca-si facea griji pentru mine. Dar nu vedeam nici un temei pentru asta. Pornisem intr-o calatorie launtrica a Iubirii. Ce rau putea sa iasa de-aici? Era cea de-a zecea mea lege: Soare-rasare, soare-apune, miazazi ori miazanoapte, nu are nici o insemnatate. Oriincotro te-ai indrepta, ingrijeste-te doar sa prefaci fiecare calatorie intr-una launtrica. Daca vei calatori inlauntrul tau, vei putea colinda intreaga lume, cat e de intinsa, si dincolo de ea.  Cu toate ca intrezaream multe greutati in cale, asta nu ma nelinistea prea tare. Orice soarta m-ar fi asteptat in Konya, o intampinam cu bratele deschise. Ca sufit, am fost invatat sa primesc ghimpele impreuna cu trandafirul, greutatile impreuna cu bucuriile vietii. Din asta urma o alta lege: Moasa stie ca atunci cand nu sunt dureri, calea copilului nu poate fi deschisa si mama nu poate da nastere. La fel, pentru ca un nou Eu sa se nasca, e nevoie de greutati.  Asa cum lutul trebuie sa treaca prin vapaie ca sa ajunga mai trainic, Iubirea nu poate fi desavarsita decat prin durere.  In noaptea de dinainte de-a parasi locasul dervisilor, am deschis toate ferestrele odaii mele ca sa las zgomotele, mirosurile si intunericul sa se strecoare inauntru. La lumina palpaitoare a unei lumanari, mi-am taiat parul lung. Suvitele groase au cazut pe podea. Apoi mi-am dat jos barba si mustata si mi-am scurtat sprancenele. Cand am ispravit, mi-am cercetat chipul in oglinda, acum mai luminos si mai intinerit. Fara fir de par, fata mea era eliberata de orice nume, varsta, parte barbateasca sau femeiasca. Nu avea nici trecut, nici viitor, inchisa pe vecie in aceasta clipa.  - Calatoria asta te schimba deja, a zis invatatorul cand m-am dus in chilia lui sa-mi iau ramas-bun. Si nici n-a inceput inca.  - Da, am bagat de seama, am spus incet. E inca una dintre cele patruzeci de legl: Cautarea Iubirii te schimba. Nu e nici un cautator printre cei ce pornesc in cautarea Iubirii care sa nu se coaca la minte pe drum. In clipa in care pornesti cautarea Iubirii, incepi sa te schimbi pe dinauntru si pe dinafara.  Cu un zambet usor, Baba Zaman a scos o cutie imbracata in catifea si mi-a intins-o. inauntru am gasit trei lucruri: o oglinda de argint, o naframa de matase si un sip cu unsoare. - Lucrurile astea o sa te-ajute in calatorie. Slujeste-te de ele cand ai nevoie. Daca iti pierzi vreodata pretuirea de sine, oglinda iti va arata frumusetea ta launtrica. Daca numele iti este patat, naframa iti va aminti cat de curata ti-e inima. Cat despre balsam, iti va tamadui ranile, cele dinlauntru si cele din afara.  Am mangaiat fiecare lucru, am inchis cutia si i-am multumit lui Baba Zaman. Apoi n-a mai ramas nimic de zis. Pe cand pasarile ciripeau si stropii marunti de roua atarnau pe crengi la prima geana de lumina a diminetii, am incalecat. Am pornit spre Konya. nestfind la ce sa ma astept, dar avand incredere in soarta pe care mi-o harazise Allah."

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Oameni precum Knulp nu sunt, ce-i drept, folositori; in schimb, sunt mult mai putin daunatori decat majoritatea celor folositori. Atunci cand un astfel de Knulp, inzestrat cu suflet si talent, nu-si afla locul in lume, lumea e si ea la fel de vinovata ca insusi Knulp. - Hermann Hesse   De neuitat ramane impresia de-a dreptul electrizanta pe care demian-ul acelui misterios Sinclair a provocat-o din clipa aparitiei sale; o povestire ce atingea cu inspaimantatoare claritate nervul timpului, primita cu incantare si recunostinta de o intreaga generatie ce-si regasea in ea cele mai adanci simtaminte. - Thomas Mann   Fragment din volumul "Knulp. Demian" de Hermann Hesse: "Knulp suflase in lampa sa si o stinsese de cum incepuse sa se desfasoare scena de peste drum, pentru a nu fi vazut, si acum statea linistit la panda, aplecat peste ferestruica lui. Tanara servitoare de dincolo era genul care-i placea. Avea poate optsprezece sau nouasprezece ani, nu era prea inalta si avea o fata smeada, cu ochi caprui si par inchis si des. Acest chip linistit si placut vederii nu arata defel vesel, si intreaga faptura sedea framantata si trista pe cufarul ei verde si tare, astfel ca Knulp, care cunostea lumea si pe fete, de asemenea, isi putea lesne da seama ca tanarul suflet nu plecase de mult prin strainataturi si era cuprins de dor de casa. Isi lasa mainile subtiri sa odihneasca in poala si cauta o mangaiere trecatoare zabovind un pic, inainte de a merge la culcare, pe micul ei avut, gandindu-se la odaia de acasa. La fel de neclintit ca si ea in camaruta ei statea si Knulp la ferestruica lui si privea incordat, in mica si straina viata omeneasca de peste drum, care-si strajuia cu atata inocenta gingasul ei dor la lumina lumanarii si care nici nu banuia ca este privita. Vazu ochii caprui si blanzi, cand privind fara sfiala intr-acoace prin intuneric, cand acoperiti din nou de gene lungi, si pe obrajii inchisi copilaresti, jucandu-se linistita lumina rosietica, privi mainile tinere si subtiri cum erau obosite si mai amanau inca nitel ultima mica osteneala a dezvesmantatului, in timp ce odihneau pe rochia de bumbac de un albastru-inchis. In cele din urma tanara fecioara isi inalta cu un oftat capul cu parul prins in doua cozi grele, legate la spate intr-o barcuta, privi ingandurata, insa nu mai putin abatuta, in gol, si apoi se apleca adanc pentru a-si dezlega sireturile de la ghete. Knulp n-ar fi vrut sa plece de pe acum, insa i se paru nedrept si aproape odios sa priveasca la sarmana copila cum se dezbraca. Ar fi chemat-o bucuros, ar fi palavragit un pic cu ea si ar fi facut-o, cu o vorba de gluma, sa mearga ceva mai vesela la culcare. Dar se temea ca ea se va speria si va stinge lumina de indata ce s-ar auzi strigata de el. In schimb, incepu sa foloseasca unul dintre multele sale mici mestesuguri. Cu nesfarsita gingasie si simtire porni sa fluiere, ca de departe, si fluiera cantecul „intr-un tinut racoros se invarte roata unei mori"; reusi s-o faca atat de usor si de delicat, incat fata asculta o vreme, fara a sti prea bine ce este, si abia la al treilea vers se indrepta, se ridica si trecu la geam, cu auzul incordat. Intinse capul in afara si asculta, in timp ce Knulp continua sa fluiere incet. Legana capul cateva tacturi in ritmul melodiei, pe urma ridica brusc privirea si se dumiri de unde vine muzica. - E cineva dincolo? intreba ea cu jumatate de glas. - Doar o calfa de tabacar, raspunse el, de asemenea, incet. Nu vreau s-o stanjenesc pe fecioara din somn. Am avut doar nitel dor de casa si mi-am fluierat un cantec. Dar stiu si din cele hazlii. Esti cumva si tu straina aici, fetisoara? - Sunt din Padurea Neagra."

„Fiecare poveste de dragoste este o calatorie“ – iata deviza sub care sta romanul al Paulo Coelho. Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public,dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi,a disparut fara urma. A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie. Mai mult, „Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.

Hanul lui Finn a fost conceput initial ca o serie de fabule, bucati in proza: scurte, concise si concentrate («epiclete», pentru a folosi neologismul creat de Joyce), staruind asupra unor momente formatoare din istoria si mitologia irlandeza, care cuprind un mileniu si jumatate de la sosirea Sfantului Patrick in Irlanda. (...) Episoadele din Hanul lui Finn sunt scrise intr-o diversitate de stiluri unica si in cea mai mare parte intr-o engleza inteligibila. Privite in ansamblu, ele alcatuiesc adevaratul (si pana acum necunoscutul) precursor al vocilor cu multiple modulatii din Priveghiul lui Finn. Joyce a compus aceste episoade rand pe rand, pe unele revizuindu-le, pe altele lasandu-le in ciorna inainte de a le pune deoparte. Si asa au ramas, aproape complet uitate, unele timp de saisprezece ani (pana cand a scotocit prin dulap in cautarea materialului pentru ultimele episoade scrise din Priveghiul), iar altele pentru totdeauna, adica pana in prezent. - Danis Rose

Puffin Classics: the definitive collection of timeless stories, for every child.   Only the right name gives beings and things their reality. A wrong name makes everything unreal. That's what lies do. Bastian is nobody's idea of a hero, least of all his own. Through the pages of an old book he discovers a mysterious magical world - a world of dragons, monsters, witches and giants. A world that is doomed unless a human can save it. Can Bastian succeed in battling terrible foes and find the strength he needs to give the Empress a new name?   The epic and unforgettable classic fantasy adventure which has captured the hearts of readers of all ages and inspired the much-loved, immersive 1984 movie.   A rich, enjoyable read... drawing in the most potent elements of fairytale, myth, and invented fantasy. - Observer

Povestirea „Zapezile de pe Kilimanjaro” a inspirat o celebra ecranizare in regia lui Henry King, cu Gregory Peck, Ava Gardner si Susan Hayward in rolurile principale.   „La vreo treiscinci de metri, intre ierburi, marele leu zacea lipit de pamint. Isi tinea urechile ciulite, statea nemiscat si numai coada lunga, terminata-ntr-un smoc de par negru, zvicnea usor in sus si-n jos. Se pusese la pinda de cum ajunsese la adapost, dar rana din stomac ii facea greata, iar cea din plamini ii slabea puterile si cu fiecare respiratie gura i se umplea de o spuma rosie. Avea coastele umede si fierbinti, mustele se ingramadisera in micile deschizaturi pe care gloantele le facusera in pielea sa cafenie, privea drept inainte cu ochii mari si galbeni ingustati de furie, clipind doar cind durerea respiratiei il sageta si rascolind cu ghearele pamintul infierbintat si moale. Tot ce era el, durerea, slabiciunea, ura si toata forta care-i mai ramasese erau adunate intr-o totala concentrare asupra atacului. Ii auzea pe oameni vorbind si ii astepta, adunindu-se, pregatindu-se sa sara de indata ce aveau sa apara dintre ierburi. Auzind glasurile care se apropiau, coada i se ridica si intepeni, si apoi, cind ei intrara intre ierburi, scoase un miriit icnit si sari.” (Ernest Hemingway)

Regatul Furtunilor este al doilea volum din trilogia Grisha Un tinut fabulos: Ravka • O elita magica: Grisha • O eroina cu superputeri: Alina Starkov "Intunecatul", conducatorul Grishei, a supravietuit bataliei din Falia Umbrei si reapare cu o putere inzecita si un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se intoarce in tara pe care a parasit-o, hotarata sa lupte cu fortele ce ameninta Ravka. Dar pe masura ce puterea ei creste, se vede prinsa tot mai mult in jocul de magie interzisa al Intunecatului, ce o indeparteaza de Mal. Alina trebuie sa aleaga intre tara ei, puterea pe care o are si dragostea pentru Mal - altfel risca sa piarda totul in fata asaltului iminent. Bardugo populeaza lumea fantastica pe care o creeaza cu fiinte tridimensionale stranii... Cartea a doua a Trilogiei Grisha va face senzatie. - Booklist Suspans, actiune, un ritm alert: finalul te va surprinde si te va face sa astepti cu nerabdare continuarea. - Kirkus Reviews Leigh Bardugo s-a nascut la Ierusalim, a crescut in Los Angeles si a absolvit Universitatea Yale. A lucrat in publicitate, jurnalism si, mai recent, s-a specializat in make-up si efecte speciale. In prezent, locuieste si scrie la Hollywood. Este membra a trupei Captain Automatic. Din seria Trilogia Grisha fac parte: • Volumul 1. Regatul Umbrelor  (coperta inspirata de filmul Netflix Shadow and Bone) • Volumul 2. Regatul Furtunilor • Volumul 3. Regatul Luminilor De aceeasi autoare, la Editura Trei au aparut toate volumele duologiei Banda celor sase ciori: • Volumul 1.  Banda celor sase ciori • Volumul 2.  Razbunarea ciorilor • Daca doresti volumul 1 avand coperta inspirata de serialul Netflix  Shadow and Bone, un serial din lumea  Grisha, il gasesti aici:  Banda celor sase ciori   Fragment din volum: "Ravka arata cel mai incantator pe timpul verii, cand pe deasupra campurilor verzi si aurii plutea mirosul dulce al fanului. In ciuda protestelor lui Nikolai, am insistat sa las deoparte confortul calestii. Ma durea sezutul, iar seara, cand coboram din sa, aveam coapsele intepenite, dar mersul calare imi oferea sansa de a respira aer proaspat si de a-l vedea zilnic pe Mal. Nu vorbea mult, dar parea sa fi revenit la sentimente mai bune. - Nikolai le povestise celor din anturajul sau ca Intunecatul incercase sa-l ucida pe Mal in Falie, ceea ce ii adusese lui Mal increderea soldatilor, ba chiar si un pic de celebritate. Din cand in cand, mergea in recunoastere cu iscoadele unitatii si incerca sa-l invete pe Tolya sa vaneze, desi uriasul nu se dadea in vant dupa furisatul prin padure. Intr-o zi, dupa ce am iesit dintr-un orasel numit Sala, si am intrat intr-un crang de ulmi, Mal si-a dres glasul a spus: - Stii, m-am tot gandit... M-am indreptat de spate si m-am uitat la el cu toata atentia. De cand plecaseram din Kribirsk, era prima oara cand incepea o conversatie. S-a rasucit in sa, fara sa se uite in ochii mei. - M-am tot gandit pe cine am putea include in garda. M-am incruntat. - Ce garda? Mal si-a dres glasul si a spus: - Garda ta personala. Nikolai are cativa oameni de isprava si cred ca ar trebui sa-i luam in calcul si pe Tolya si Tamar. Sunt shuhani, dar sunt Grisha, deci n-ar trebui sa fie o problema. Si as mai fi... eu. Nu credeam c-am sa-l vad vreodata pe Mal rosind. Am zambit. - Adica vrei sa fii capitanul garzii mele personale? Mal m-a privit in ochi, iar buzele i s-au arcuit intr-un zambet. - O sa port un chipiu elegant? - Cel mai elegant, i-am zis. Poate chiar si o pelerina. - Chipiul o sa aiba pana? - Oh, da, multe pene. - Atunci accept. As fi vrut sa las lucrurile asa, dar nu m-am putut abtine. - Am crezut... am crezut ca poate vrei sa te intorci la unitatea ta, sa fii din nou iscoada. Mal s-a uitat la haturile sale. - Nu ma pot intoarce. Sper ca Nikolai ma va putea scapa de spanzuratoare... - Speri? am zis eu cu respiratia taiata. - Am dezertat, Alina. Nici macar regele nu ma poate face iscoada din nou. Vocea lui Mal era ferma si calma. Incepe sa se obisnuiasca, mi-am spus in sinea mea. Dar stiam ca o parte din el intotdeauna avea sa tanjeasca dupa viata pentru care se pregatise, viata pe care ar fi avut-o fara mine. Mal a facut un gest cu capul spre spinarea lui Nikolai, care calarea putin mai in fata, inconjurat de soldatii sai.  - Si nici nu-mi trece prin cap sa te las singura cu Printul Perfect.”

• Autor distins cu  Booker Prize  pentru literatura in 2002 Acum si un film de exceptie, in regia lui Ang Lee.   Pi Patel, fiul unui director de gradina zoologica din Pondicherry (India), are doua mari pasiuni: religia - viziteaza pe rind si cu egala fervoare biserica, sinagoga si moscheea - si animalele. Cind tatal lui Pi hotaraste ca familia va emigra in Canada, adolescentul politeist nici nu banuieste aventura ce-l asteapta. Nava pe care, alaturi de ai lui, Pi isi incepe calatoria peste ocean se scufunda. Putinii supravietuitori, adunati in pripa pe-o barca, fac cunostinta abrupt: o superba zebra oloaga, o hiena patata, un urangutan, un roi de gindaci si paraziti, Richard Parker - un tigru bengalez ametit de raul de mare - si, ingrozit de neasteptatii tovarasi de calatorie, Pi Patel. Legea junglei si conditiile precare ale Pacificului isi spun cuvintul si pe barca, supravietuind alaturi timp de 227 de zile, ramin Pi si Richard Parker. Ajunsi la tarm, tigrul dispare fara urma, iar Pi isi spune povestea celor ce-l asculta.

Harry Potter and The Goblet Of Fire is the 4th book in the Harry Potter  Series. The fourth adventure in the spellbinding Harry Potter saga, the series that changed the world of books forever   The Triwizard Tournament is to be held at Hogwarts. Only wizards who are over seventeen are allowed to enter, but that doesn't stop Harry dreaming that he will win the competition. Then at Hallowe'en, when the Goblet of Fire makes its selection, Harry is amazed to find his name is one of those that the magical cup picks out. He will face death-defying tasks, dragons and Dark wizards, but with the help of his best friends, Ron and Hermione, he might just make it through - alive!   These classic editions of J.K. Rowling's internationally bestselling, multi-award-winning series feature thrilling jackets by Jonny Duddle, bringing Harry Potter to the next generation of young readers. It's time to pass the magic on...