Ai suspinat vreodată după o carte în librărie? Ori ai tânjit după un nou bookbag? Te uiti cu jind la agenda aia cool sau îți sclipesc ochii de fericire când găsești un semn de carte cu un citat din autorul tău preferat? E clar atunci, ai stofă de goodreader. Iar pentru că e sfârșit de lună, am întocmit un wishlist cu lucrurile după care m-am topit săptâmânile astea. Asta așa, ca să îmi aduc aminte și să mă imbolnăvesc de drag de ele.
Cana dependentului
„De fapt, sunt Diana și sunt bookaholic. Dar n-am venit aici să mă tratez, ci doar să mă laud”. Da, cam așa ar suna în mintea mea discursul de la o întâlnire a bookaholicilor anonimi. Ha, de parcă ar exista asta (poate într-un viitor Fight Club. Palahniuk, ne pregătești ceva?). Însă, dacă ar exista, m-aș duce la fiecare întrevedere fix cu cana asta și mi-aș bea ceaiul în timp ce aș discuta cu ceilalți. Oricum, la cum ne știu eu pe noi aștia de ne plac cărțile, sigur s-ar transforma toată tărășenia într-un club de lectură.
Semn de carte shakespeareian
To read or not to read… Ca și cum ar mai exista vreun semn de îndoială. De fapt, un semn tot e, unul de carte. M-aș de de trei ori peste cap numai dacă aș știi unde să găsesc minunăția asta shakespeareiană. Și jur că l-aș pune la loc de cinste, alături de cărțile dragului de William. Oh, tu Hamlet, ce spui? Să te citesc, sa nu te citesc…? Oricum, așa întrebare retorică e gustată doar de cei cu umor de goodreaderi.
Perdea de cititor
Da, am înțeles că e o modă să citești în baie. Mie una mi se pare cam…forțat. Însă nu m-ar deranja ca in timp ce fac un duș rapid să mai citesc câteva rânduri. Asta dacă nu-mi intră apa în ochi. Cert este că o perdea tip pagină de carte va face casă(sau baie) bună cu orice cititor împătimit.
Cititul de seară
Dacă tot am vorbit despre lucruri pe care un goodreader le-ar dori în casa lui, de ce să nu o luăm razna puțin și să ne imaginăm întreaga locuință decorată într-un stil bookfriendly. Așa că, următorul lucru pe lista de lucruri după care inima mi-o ia din loc este aceasta pernuță de decor. No, serios acuma, somnu-i bun și dulce, dar cine poate lăsa din mână o carte atunci când lucrurile devin din ce în ce mai interesante. Oricum, dacă adormi între timp, vei sta pe cea mai adorabilă pernă.
Time for reading!
Pe wishlist-ul meu intra și acest ceas. L-aș așeza deasupa bibliotecii ca sa îmi amintească să nu mai pierd vremea aiurea. Pentru că…vorba aia, timpul înseamnă cărți. Ce? Timpul înseamnă bani? Scuză-mă, nu eram atentă pentru că tocmai mi-l imaginam pe White Rabbit în Wonderland cum își scoate tacticos ceasul din veston. „E timpul…e timpul pentru citit, Alice, dragă.”
The Red Book
Nu cred că este carte pe care să mi-o doresc mai tare decât celebra Carte Roșie a lui Jung. I-aș face loc de cinste în casă dacă ar fi a mea. De fapt, ar avea camera proprie (pentru că, în caz de nu știai, are vreo juma’ de metru draga de ea). Cartea despre a cărei existență se știa de zeci de ani, nu a fost pusă la dispoziția marelui public decât recent. Ceea ce o face atât de specială este redarea după forma și dimensiunile unui facsmili în care Jung a scris vreme de câteva decenii.
”Publicarea Cărţii Roşii ne dă posibilitatea unei noi epoci în înţelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care şi-a recuperat sufletul şi a constituit o psihologie.” (Sonu Shamdasani)
Book of (T)Issue
Și ca să plâng în voie, internetul mi-a mai arătat un must have pentru goodreaderi, numai bun de trecut pe wishlist- o cutie de servețele sub forma unui volum atât de bine replicat încât îți vine să o pui pe rafturile bibliotecii. Iar de mi-o veni să mă smiorcăi (ca acum) o să am musai nevoie de așa ceva.
Draga Diana, ti-ai ales lucruri atat de frumoase !!! Dar unde le-as putea gasi si eu ?
Toate imi plac…si eu sunt o bookaholic 🙂 😉
Spor in continuare ! :*
Oh, sunt sigură că asta e doar un shortlist 🙂 urmează și al meu!
Maria, mare parte sunt de pe site-urile din afara. Pe viitor voi lasa link in descriere. Intre timp vezi ca unele produse le poti gasi pe etsy.com.
Pe 16 mai am reusit sa obtin si eu Cartea rosie dupa ani intregi de suspine. Ma simt foarte bine! Merita sa faci un sacrificiu pentru o carte deosebita! 😀
De acord, Valentin. Cred că orice bibliofil s-ar da de-a dura dacă ar avea comoara asta în colecție.
Si mie imi plac toate si tare mi-ar mai face placere sa le am,dar din pacate am doar o perna si o camasa,scrisa foarte frumos alb pe negru 🙂 si multe carti