Un personaj care-mi poarta numele - FORMAT PDF

„Mă apucă amețeala… ori de câte ori pătrund în haosul pe care am reușit să-l clădesc din hârtie, în imediata mea apropiere. Dosare dolofane, pline de mărunțișurile cărora le-am acordat importanța în diverse momente ale vieții, se învecinează cu maldăre de ziare vechi, pline și ele de nisipul mărunt al unor evenimente cândva epocale.
Citește tot rezumatul cărții Un personaj care-mi poarta numele... Cum să alegi din noianul acesta de hârtie înnegrită lucrurile care pot rezista timpului…? Ce forma să dai vraiștei adunate în urma ta? — La aceste întrebări, și la multe altele, am căutat să răspund transcriind și comentând paginile și rândurile care mi s-au părut demne de a fi salvate din pletorica mea «arhivă personală»… În toate aceste hârtii se ascunde un personaj care-mi poartă numele, dar care mă intriga în multe privințe. Nu voi încerca să fiu clement sau complezent cu el. Je est un autre, spunea Rimbaud, și, dându-i perfectă dreptate, pun sub semnul acestui adevăr paginile care urmează.“ (Petre SOLOMON) PETRE SOLOMON s-a născut la 15 februarie 1923 la București. Exclus din învățământul oficial din cauza legilor rasiale, după absolvirea Liceului Comercial Cultura urmează cursurile Colegiului pentru evrei Onescu până în aprilie 1944, când pleacă în Palestina, de unde revine în august 1946.     Fragment din volum:       „Lae nu cunoștea arta oratorului. El începea direct, fără inutilă captare a bunăvoinței, și termină printr-o mormăială vagă sau, pur și simplu, printr-o înjurătură. Ne-a spus ceea ce avea de spus. Atât și nimic mai mult. Și anume, că a venit din Basarabia, unde «am împușcat eu mulți jidanii ca voi», și că va proceda tot așa cu noi, la prima ocazie. Iar cariera lui la poligon și-a început-o imediat printr-un exercițiu al vărgăi cu care venise. Lae fugea după câte unul din noi pentru a-l pedepsi, dar fuga lui era scurtă și fără rezultat. În schimb, Lae înjură, iar repertoriul lui de înjurături era într-adevăr original. Îmi amintesc, de pildă, că înjură de «patru sute» («tu-ți patru sute-a mă-tii», sau «patru sute-n casă») ori de «cornu' tău de jidan». O dată l-am auzit înjurând de «patru sute șase», dar cred că era o excepție. Lae avea să devină cu timpul spaima întregului poligon, cu toate că, în majoritatea cazurilor, era inofensiv. Ceea ce înspăimântă era perseverență să într-un antisemitism nespeculativ — simpla direcție a unei furii organice care de cele mai multe ori se traducea în gesturi oarbe, într-un fel de pantomimă a necazului. Lae îi ura pe jidani în mod sincer, aș putea spune — spre deosebire de celălalt plutonier al companiei noastre, Pateli — un grec bogat, cred care, sub aparența conștiinciozității, își desfășura răutatea, masivă și coerență.      Lae înspăimântă și ne făcea în același timp să râdem de el, când celălalt stârnea în noi un fel de respect animalic, absurd. Firește că Lae era și el, sau putea fi, la un moment dat, periculos. Când prindea pe câte unul, îl trăgea de urechi sau îl croia cu varga - cu destulă putere uneori -, dar în majoritatea cazurilor furia lui Lae avorta, ridicolă, și o înjurătură mototolită între dinți și limba punea punct zgomotului ei surd.” Citește mai puțin...