Trei urși tineri din specii diferite – polar, brun, grizzly – au fost separați de familiile lor pe când erau încă pui și s-au străduit să învingă dificultățile vieții în sălbăticie.
Destinul îi aduce împreună pe Kallik, Lusa și Toklo și îi forțează să funcționeze ca o echipă pentru a-și putea continua lupta pentru supraviețuire. Pe parcursul acestei aventuri nemaipomenite, li se alătură ursul alb Taqqiq si Ujurak, un misterios pui de urs grizzly înzestrat cu darul de a se preschimba în alte animale. Împreună, iau decizia de a călători spre paradisul urșilor. Acesta este locul în care pot trăi în pace, unde gheața de pe mare nu se topește, unde pădurile sunt pline de vânat și unde fetele-turtite – oamenii – nu se aventurează niciodată. însă drumul pe care au pornit este presărat cu pericole. Un râu învolburat și apariția unor fete-turtite dușmănoase îi îndepărtează pe călători de ținta lor. Semnele și prevestirile sunt contradictorii. Deși călătoresc împreună, fiecare urs trebuie să își urmeze propria stea. Unul dintre ei va părăsi grupul pentru totdeauna. Fragment din roman: „CAPITOLUL 17 Toklo În dimineața zilei următoare, Toklo nu o mai simți pe Lusa ghemuită lângă el. Îngrijorat, se ridică în capul oaselor și își roti privirea prin peșteră. Să fi fugit din nou? Apoi îi auzi vocea venind din afara peșterii. Ursoaica stătea de vorbă cu Kallik pe malul pârâului. Ujurak tocmai se trezise și el. Își întinse oasele, după care îi făcu un semn lui Toklo să îl urmeze afară. Ploaia se oprise, iar printre norii grei se puteau distinge mici crăpături, prin care razele soarelui se strecurau, timide. Pentru prima dată de când trăiau pe Muntele de Fum, briza aducea un aer proaspăt care răvăși blana urșilor. Toklo nu mai putea distinge decât un iz slab de fum. Iată un semn bun, gândi el amuzat, privind-o pe Lusa care pășea prin albia pârâului împreună cu Kallik, încercând să calce cu laba peștișorii care treceau pe lângă picioarele lor. Toklo se uita la Ujurak cu coada ochiului. - Când ai spus că vom porni la drum în dimineața asta, știai deja că ploaia va înceta? întrebă el. Ujurak dădu din umeri. - Poate, răspunse e1lplecând de lângă Toklo și pășind și el prin albia răului. Toklo pufni nemulțumit. - Ești gata? o întrebă Kallik pe Lusa, împroșcând cu apă în jurul ei. Și ești sigură că piciorul nu îți va face probleme? - Of! pufni Lusa. Sunt doar o grămadă de blană udă și nefolositoare, nu-i așa? - Nu, nu-i așa, răspunse Kallik, împungând-o pe Lusă cu botul în umăr. Tu ești raza noastră de soare. Ai văzut? De cum ai ieșit din peșteră, soarele s-a întors! spuse ea înălțându-și privirea către Toklo, care îi incuviință spusele cu o clătinare a capului. - Hmm, o rază de soare grasă, prostuță și șchioapă, se descrise Lusa oftând.”
