Cartea de față are o istorie specială. E partea a doua a amplei panorame pe care Ion Bogdan Lefter a consacrat-o în 1984-1985 începuturilor poeziei românești postmoderne, deci colegilor săi de generație, atunci încă foarte tineri.
Nu s-a putut publica pînă la sfîrșitul lui 1989, cînd regimul comunist s-a prăbușit, apoi apariția i-a fost amînată de autor pînă în 2005, la 20 de ani de cînd fusese scrisă, drept care titlul a fost adaptat la situație: Flashback 1985. Începuturile „noii poezii”. Se reeditează acum în două volume separate: prima parte, „Generaționismul” literar. Concepte, istorie, mărturii, e introducerea teoretică, istorică și narativă, construită în jurul conceptului promovat în actualul frontispiciu; iar partea a doua, rebotezată Începuturile poeziei postmoderne (1977-1985), cuprinde analizele pe autori, convocați pentru o foarte precoce „strigare a catalogului”. De notat că evoluția ulterioară a poeților a confirmat viziunea de la start a colegului critic, devenit între timp – deloc întîmplător, deci! – unul dintre cei mai importanți exegeți ai fenomenului postmodern românesc. Fragment din cartea "Începuturile poeziei postmoderne (1977-1985)" de Ion Bogdan Lefter "MIRCEA CĂRTĂRESCU Atmosfera care a însoțit apariția lui Mircea Cărtărescu în literatura mmană aparține genului rezervat marilor poeți. Premiat la Cartea Românească, volumul său de debut a fost așteptat cu deosebit interes, deși poetul publicase extrem de puțin prin reviste. A funcționat în neeasta direcție, ca o undă transmisă din aproape în aproape, în cercuri concentrice pe apă, faima pe care și-o cîștigase prin lecturile de ccnaclu și statutul de „star" al bursei studențești a valorilor literare. Încă înainte de debutul editorial, se răspîndise deja zvonul că există un poet de calibru, unul Mircea Cărtărescu (se pronunță uneori „Cărturărescu)... Primirea volumului - Faruri, vitrine, fotografii (Editura Cartea Românească, 1980) - a fost, mai apoi, pe măsura așteptării: apreciat și contestat cu egală pasiune, el a devenit un „caz", atrăgînd privirile și primind votul de valoare din partea unor critici de prestigiu. În sfîrșit, după șirul furtunos al reacțiilor care i-au însoțit apariția, volumul lui Mircea Cărtărescu a fost - de astă dată fără să fie la mijloc o metaforă exagerată încununat cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Primele date „obiective" acestea sînt. Dacă el va fi „marele poet" al generației astăzi tinere e, desigur, prematur de spus. Nu e însă și lipsit de sens să riști un asemenea pariu. Argumente există. Primul lucru care mă face să am încredere în poezia lui Mircea Cărtărescu se află, paradoxal, înaintea poeziei propriu-zise: am în vedere spiritul critic ieșit din comun al poetului. Cine a avut ocazia să-l asculte comentînd lecturi de cenaclu sau literatura în general nu poate să nu fi fost frapat de acuitatea observației și de puterea de pătrundere a interpretării. În această privință, Mircea Cărtărescu poseda nu doar un remarcabil spirit critic implicit, care îi susține poezia, ci și capacitatea de exprimare artistică propriu-zisă, pusă în mișcare în cadrul unui sistem solid și original de a privi literatura."
