Rezumat Iisus ma iubeste - David Safier

Catastrofa este iminentă în Malente, o mică așezare din Germania. Sosia lui George Clooney (în rolul Diavolulului) stă la pândă, recrutând călăreți pentru Apocalipsa programată săptămâna următoare.
Citește tot rezumatul cărții Iisus ma iubeste... Și are de unde alege... Unii și-ar putea pune speranțele în intervenția salvatoare a Arhanghelului Gabriel, care se află și el în oraș. Doar că acesta este ocupat peste măsură cu maratonul de sex tantric izbăvitor. Între timp, Joshua, tâmplarul cel blând în sandale, o întâlnește din întâmplare pe Măria, o burlacită cam trecută. La cei treizeci și ceva de ani ai ei, Măria a ajuns într-un punct mort al carierei și, colac peste pupăză, tatăl său are o relație cu un soi de nimfomană din Europa de Est. Prin urmare, atunci când arătosul Joshua apare în viața ei ca să-i repare acoperișul, Măria își dă seama că nu are nimic de pierdut dacă îl invită în oraș. Dar cum rămâne cu misiunea lui divină? Apocalipsa se declanșează mai devreme decât era programată. Și lucrurile nu arătă grozav… Mucalită și lejera, „Iisus mă iubește“ este o carte provocatoare, plină de surprize. O meditație surprinzătoare pe tema credinței, a liberului-arbitru și a naturii umane. Cartea prezintă și ilustrații alb-negru. Fragment din cartea "Iisus mă iubește" de David Safier "Când m-am trezit, auzeam în jurul meu un fel de „cip, cip, cip". Mă aflam pe un pat de spital, legată de o mașinărie care făcea „cip, cip, cip". Dar de ce atât de tare? Nu puteau să-i lase pe bolnavi să se odihnească în liniște și să nu-i chinuie cu „cip, cip"-ul asta? M-am uitat să văd cum arăt: mă dezbrăcaseră și acum aveam pe mine o cămașă de noapte de spital. Afară deja se întunecase. Oare s-o chem pe asistență de gardă? „Cip, cip, cip..." Hai că i-am tras una mașinăriei cu pricina și s-a oprit, în sfârșit, din piuit. Abia acum m-au cotropit gândurile care trebuiau să-mi vină în minte când eram pe lac: „Joshua m-a scos de pe fundul lacului", „Mi-a salvat viața" și mai ales: „Fir-ar să fie, asta-i chiar Iisus!" Pe urmă, am mai conștientizat o chestie și mai gravă: „Doamne, asta-i Iisus, iar eu m-am uitat la fundul lui cu jind!" Am tras aer adânc în piept și am încercat să mă liniștesc. Dar dacă toate astea nu se petrecuseră decât în imaginația mea? Dacă sejurul pe fundul lacului mi-o fi deranjat creierul și oi fi fost victima unor halucinații? Dacă de fapt nu m-a salvat Joshua și am ieșit singura din apă? Doar bunul Dumnezeu știe cum. Mă rog, într-un fel sau altul. Da, dar... cum m-am descurcat de una singură? N-aș fi fost în stare niciodată să înot până la mal. Atunci care era cealaltă soluție? Dacă n-am fost victima unor halucinații, Joshua este într-adevăr Iisus! În cazul ăsta, puteam oare să mă bucur că nu m-am înecat, pentru că eram taman coaptă pentru iad. Practic, nu i-oi fi propus lui Joshua să urce în camera mea cu gândul să mă culc cu el? Mă rog, adevărul e că m-ar fi trimis la plimbare. " Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Iisus ma iubeste?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Iisus ma iubeste și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ