Sub semnul paradoxului cotidian - FORMAT PDF

Din cuprins: ◊ Despre teapă ca practica socială; ◊ Sărmăluță moldovenească față cu NATO; ◊ Vacanță cu Elena Udrea; ◊ Presa și mediul politic în campania electorală; ◊ Tovarășe Iliescu, jos pălărioara!; ◊ Candidații unui "popor de oieri"; ◊ Mitul electoratului "de elită"; ◊ Canonul fundamentalismului politic la romani; ◊ Intelectualii publici, între "trădare" și "opiu"; ◊ Construc­ția dreptei, o dulce iluzie intelectuală; ◊ Ideologia, capcana lui Marx și epoca noastră Cartea de față (...) este o “colecție” de articole, publicate de autor în ultimii trei patru ani în ziare și reviste sau pe blogul personal.
Citește tot rezumatul cărții Sub semnul paradoxului cotidian... O colecție, un puzzle care reușește o excelentă “analiza spectrală” a zilelor noastre. (...) Daniel Șandru își împarte “materia” în trei secțiuni: Paradoxuri sociale, Paradoxuri politico­electorale și Paradoxuri intelectuale, însă împărțirea nu e dogmatică, se referă la dominanta avută în vedere, pentru simplul și bunul motiv că nici în realitatea supusă analizelor sale lucrurile nu sunt atât de împărțite, de vreme ce, de pildă, societatea e “modelată” de jocul politic și electoral, iar intelectualii au căderea – și mai mult sau mai puțin competență! – să se aplece cu interes asupra celor ce se petrec în lumea din jurul lor. Încercând și ei să “modeleze” sau măcar să înțeleagă și să aplice corecțiile pe care le socotesc necesare. Că, măcar uneori, dau cu oiștea în gard – și Daniel Șandru pune în lumină și aceste cazuri – printr­o respingere nenuanțată sau prin îmbrățișarea afectivă, deloc intelectuală, a unor cauze pierdute, e altă poveste! În fond, liberul arbitru înseamnă și dreptul la eroare. Nu înseamnă însă și dreptul la minciună, fie și dacă e vorba de auto­mistificare. Iată, ajungem din nou la Ionesco! (Liviu Antonesei) Un volum ilustrat cu fotografii de Doru Halip Fragment din cartea "Sub semnul paradoxului cotidian" de Daniel Sandru "Trei mioritici și-un pașalâc E, de departe, cel mai vocal, masculul alfa al grupului. E privit cu admirație de toți ceilalți, el dă tonul încă din avion. Ora somnoroasă nu-1 împiedică, dimpotrivă, și noaptea se retrage în hăul universului, lăsând loc unui răsărit ce mângâie coasta europeană a Turciei. Jos, la autocar, decide rapid, cu simț de răspundere, unde se depun bagajele, cum se-ocupă locurile și când trebuie să se plece. Nu se lasă-nduplecat nici de agitația tinerei moldovence de la agenție, nici de pornirea motorului de către șofer. E sarcina lui să se-asigure că lucrurile se-ntâmplă așa cum și-a propus: „Mimi, e toți?". Consoartă aruncă o privire blândă și cuprinde interiorul mașinii în diametru. „E" toți din grup, plus câțiva care „nu-i de-ai noștri". Partea finală o simt din privirea superioară ce mă țintuiește preț de-o secundă. Masculul alfa trage, dintr-un fum, jumătatea de țigară rămasă, după care dă chișțocului un bobârnac, urcă și spune, liniștit de sentimentul lucrului bine făcut: „Atunci, putem pleca!". Și plecăm, cu o întârziere de douăzeci de minute. *** Agățat de balustrada balconului într-un balans ce-ar putea da palpitații celor cu naturelul simțitor, mioriticul se zgâiește curios spre terasa camerei de-alături. Cum niciun semn nu-1 convinge că acolo s-ar mișca ceva, în afară de aerul pe care balansul său îl deranjează, strigă spre-ntrebare: „Veciiineee! Mergem?". Urletul urcă și-apoi se prăbușește cu greutatea unei tone spre liniștea grădinii de vară de la parter, tulburând, mai întâi, cristalinul apei din fântâna arteziană. De sub umbrelele de la mese, câteva capete, tulburate și ele, se îțesc timid. De după draperia ce apără camera alăturată de soarele ucigător al Antalyei, vocea vecinului nu întârzie să-și trimită undele: „Acușica! Decât să-1 pregătim pe-asta micu'! Ne vedem la lift!". Chiar dacă e vorba de un hotel de cinci stele și nu ți-ai putea imagina așa ceva, în fiecare cameră există telefon. " Citește mai puțin...