Din dragoste pentru cățelușul Lae, într-un ritm jucăuș, alert și plin de voioșie, autoarea creează o serie de poezii având drept personaje animale de casă îndrăgite: Lae, Mișu, Rocky și Jupân Motan.
Este un îndemn adresat copiilor, și nu numai, de a pătrunde în atmosfera minunată a jocului și a poeziei, de a îndrăgi și proteja toate animalele care, și ele, au o lume a lor.
