Povestea asasinilor mei - FORMAT PDF

    Cu accente de thriller și ecouri kafkiene, presărată cu umor negru, suspans și erotism, „Povestea asasinilor mei” este un roman despre putere, identitate și echitate.        Într-o duminică dimineață, un jurnalist de investigație faimos în presa din New Delhi află de la televizor că tocmai a fost salvat de la moarte.
Citește tot rezumatul cărții Povestea asasinilor mei... Complotul de asasinare a fost dejucat de poliție, iar cei cinci ucigași plătiți să îl elimine au fost arestați. Înainte să își dea seama despre ce este vorba, jurnalistul este pus sub supravegherea permanentă a guvernului până la finalizarea procesului. În câteva ore, viața i s-a schimbat radical. Cu toate că este păzit zi și noapte de indivizi bine înarmați, încearcă să își desfășoare activitățile obișnuite. Se străduiește să găsească o sursă de finanțare pentru revista pe care o conduce, îi face vizite regulate unui guru faimos și își continuă relația extraconjugală, tumultuoasă și plină de pasiune, cu Sara, o intelectuală activistă pentru egalitatea de gen, emanciparea marginalilor și o societate echitabilă. Deranjată de pasivitatea amantului său și sceptică față de bună-credință a autorităților în soluționarea cazului, Sara demarează propria investigație. Așa vor ieși la lumină poveștile cutremurătoare ale celor cinci suspecți. Cu toții provin din clase sociale defavorizate și au fost victime ale violenței extreme, mizeriei și abuzurilor. O Indie brutală, nemiloasă, îi ia astfel locul Indiei fascinante din discursurile occidentale, sub a cărei strălucire exotică se ascunde o realitate crudă.      Fragment din roman:       „Când am intrat din nou în sală, i-am văzut imediat.      Sara, sprijinită de un dulap de lemn, îi fixă cu privirea. Stăteau în colțul opus, sub platforma; erau cinci și stăteau unul lângă altul, cu fața spre judecător. De-o parte și de alta a lor stăteau doi polițiști în uniformă, ținând fiecare de încheietură pe cel de lângă el. În spatele lor erau alți cinci polițiști, cu puști Enfield butucănoase — infamele 303-uri — atârnate pe umăr. Erau arme din al Doilea Război Mondial, armamentul standard pentru poliția indiană în cele mai multe state, secondată de armata indiană, și erau atât de grele și de incomode, încât se spunea că oricine ar fi putut fugi din Delhi înainte ca pușca să fie dată jos de pe umăr, încărcată și gata de tras. Singurele calități ale puștilor 303 erau raza de tragere și forța — așa că, dacă erai un țintaș bun, îți nimereai omul și dac-ar fi apucat să treacă în statul vecin.     În camera plină de oameni, cei cinci ieșeau în evidență pentru că erau încătușați și legați cu sfori lungi între ei. Unul — doar unul, cel mai din dreapta — avea și gleznele încătușate. Pantofii de sub cătușe erau niște Nike roșii ultimul răcnet. Era corpolent, umplea blugii și cămașa mov, iar în locul de unde îl ținea polițistul se vedea brațul plin de mușchi. Părea tânăr, poate de nici treizeci de ani, și avea pielea neobișnuit de deschisă la culoare. Avea mustăți de tâlhar, cu vârfurile răsucite ca un cap de floretă și îndepărtate de obraji. Din când în când, se întindea — luând mâna încătușată odată cu mâna polițistului și le mai învârtea o dată zdravăn. Stătea cu picioarele depărtate, avea coapse puternice de alergător, umeri largi și musculoși. Nimic din privirea sau din poziția lui nu sugera teamă sau remușcări. Când m-a văzut, în ochii lui am zărit o licărire de recunoaștere, înainte ca disprețul impasibil să îi cuprindă din nou." Citește mai puțin...