Visatorii nu mor niciodata - FORMAT PDF

     „Am convingerea că Visătorii nu mor niciodată va fi o carte foarte apreciată de public, că fiecare cititor va găsi în paginile ei mângâiere, învățăminte, răspunsuri și inspirație pentru viață.
Citește tot rezumatul cărții Visatorii nu mor niciodata... În încheiere, dacă mi-ar fi permisă îndrăzneală, aș compara scrierile lui Carmen Voinea - Răducanu cu opera lui Emil Cioran. E cumva firesc: Cioran este, declarat, autorul ei preferat. Și nu întâmplător mi-am prefațat aceste rânduri cu citatul meu favorit din marele filosof deoarece, parafrazându-l, vreau să sintetizez astfel esența cărții de față: „A scrie înseamnă a suferi și, cum mulți fug de suferință, puțin știu să scrie.“ Cu drag și prețuire, Irina Binder     „Ne știm și lucram împreună de 20 de ani. Ne-am mărâit în total de trei ori. Încă mai cred că eu am avut dreptate și ea a greșit. Asta ca să punctăm, de la bun început, căpoșenia mea și răbdarea ei cu mine, chiar și atunci când eu greșeam...     Ne-a dat soarta una dintre acele prietenii pe viață: cu toată încrederea una în alta, cu toată înțelegerea aia din priviri, fără prea multe cuvinte... Chiar așa, Carmencită nu vorbește mult. Poate și din vina mea, mă știți doar... :) Are defectul ăla major – de a pune totul în suflet, de a sta să aranjeze rafturile alea interioare cu o răbdare de chinez, pe categorii. Puțini am avut șansa să dăm o raită prin sufletul ei, doar că plimbarea e riscantă. Dai acolo de niște trăiri pe care nu știi cum a putut să le ducă pe picioare și cum i-a rămas totuși zâmbetul ăla magic și atât de tânăr în ochii ei albaștri. [...]     Nu m-am mirat deloc când am auzit că s-a apucat de scris, cum nu mă miram nici până atunci de toate cărțile pe care le citea și care i se lipeau de suflet. E o ființă dependentă de poveste, care stăpânește magica deprindere de a ști ce să facă din cuvinte bine alese și inspirat potrivite. Am citit tot ce a scris până acum și, dacă pentru ceilalți era doar o surpriză plăcută că scrie atât de profund, pentru mine e o liniște că la ea în suflet s-a făcut lumină și ordine și că poate sta acolo, cu laptopul în brațe, scriind cu zâmbet și pace. Carmencita mea scrie exact așa cum zâmbește: ochi în ochi, fără niciun falset, fără nicio floricica de stil inutilă. Scrie adevărat, exact ca-n viață, exact ca în orice suflet de femeie căreia i s-a dat, i s-a luat, a pornit într-o direcție, dar fericirea ei în alta, i s-a ridicat în față un zid înalt cât casa, l-a dărâmat cărămida cu cărămidă sau l-a umplut de flori cățărătoare, i-au murit suflete dragi, dar i-au ieșit altele în cale, a dat de iubire când alte femei închid subiectul, a tăcut când ar fi avut atâtea de spus și a început să scrie exact atunci când totul în jurul ei era...muzica aceea. A ei.     Nu-i de mirare că o citești de parcă asculți o muzică bună, cu armonii neașteptate și ritm ca bătăile inimii... Și ca să nu credeți că va fi o lectură cu șervetele obligatorii, vă avertizez că Cîtă are umor și nu-l ține numai pentru ea. Tocmai de aceea, și finalul meu va fi neașteptat: în versuri. I le recită fii-miu când avea 4 ani, dar exprimă exact starea de spirit și motivul pentru care Carmencita s-a apucat de scris:    Cită, Cită, zăpăcită,    S-a jucat cu dinamită.    Dinamită a luat foc    Și-a făcut poc, poc!    Acu’ sper că e și mai clar de ce o iubesc!” - Mihaela Rădulescu Schwartzenberg Carte recomandată de  Irina Binder  în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți ".     Fragment din volum:       “Așa se petrec lucrurile mai mereu când trăim între vămi, între realitate și visare, de parcă am fi mereu siliți să alegem, de parcă dualitatea ființelor noastre n-ar putea exista de ambele părți ale barierelor existențiale, de parcă în cântarul vieții noastre lucrurile și faptele ar atârna diferit. Iubirea există, iar dacă la început ne ridică pe nori de zahăr, la un moment dat dă cu noi de pământ și ne aduce cu picioarele, cam rupte ce-i drept, direct în țărâna pe care o speram lăsată în urmă și foarte departe de noi. Și sufletele ne rămân ancorate într-o iubire aparent banală, unde utopiile năroade sunt repede spulberate. Unde ființa aceea celestă care ne-a furat inima se preschimbă într-un pământean cu defecte mii, unele mai sâcâitoare decât altele. Unde iluziile pozitive se termină în fața adevărului pur și simplu de necontestat, iar ochelarii cu lentile roz ne cad de pe vârful nasului direct pe unghiile degetelor de la picioare - unde nu ne mai sunt de niciun folos.     Luați exemplul meu: prințul sosit pe un cal alb și înaripat nu mi-a fost nicicând ideal, nici măcar pe vremea când citeam povesti nemuritoare. Poate și pentru că le-am citit cu dragoste din copilărie și până hat, departe, prin adolescență, când ochii îmi erau deja larg deschiși către viața fără pampoane și fundițe? Ori poate pentru că am înțeles prea devreme că perfecțiunea se ascunde în cele mai simple și mai omenești greșeli, în lucrurile comune, în oameni și niciodată în statui lipsite de viață? Astfel că iubirea mea s-a bucurat mereu de consistența realității, iar visurile le-am lăsat întregi doar nopților și celor încă orbi.     Aleg și-acum să văd lumina în bezna neagră și cred cei supuși greșelii sunt mult mai buni decât orice muzică plină de armonii perfecte, ridicată la rang de ideal." Citește mai puțin...