Cei patru mari - FORMAT PDF

Hercule Poirot pare că și-a găsit în sfârșit un adversar pe măsură: un cartel criminal cu puteri nelimitate, decis să cucerească întreaga lume. Atunci când un musafir neașteptat îi vorbește, înainte de a muri, despre "Numărul 1" - creierul  "Celor patru mari", "Numărul 2" - un multimiliardar,  "Numărul 3" - o franțuzoaică și "Numărul 4" - distrugătorul, Poirot nici nu bănuiește că acesta este începutul unei lupte ce îl va pune în pericol de moarte pe prietenul său Hastings și chiar pe el însuși.
Citește tot rezumatul cărții Cei patru mari... O înmormântare neașteptată, un frate geamăn despre care nu s-a mai pomenit și o veche prietenă a lui Poirot vor provoca o răsturnare spectaculoasă de situație...       Fragment din roman:       “Am luat telegrama și tocmai mă pregăteam să cobor, când mi-a venit o idee. Oare nu puteam lăsa vreun indiciu total insignifiant pentru dușmani, dar semnificativ pentru Poirot? Am alergat la bibliotecă și am lăsat să cadă patru cărți pe podea. Poirot le-ar fi văzut imediat, iar dezordinea avea să-l șocheze. Am aruncat apoi o lopată de cărbuni în foc, având grijă să las patru bucățele în afara șemineului. Am făcut tot ce am putut. Nu-mi rămânea decât să sper că Poirot va interpreta cum trebuie semnele.     M-am grăbit să. cobor. Chinezul a luat telegrama, a citit-o, apoi a băgat-o în buzunar și mi făcut semn să-l urmez.     După un marș lung și obositor, am luat un autobuz și apoi un tramvai. Ne îndreptăm mereu către est. Am traversat cartiere stranii, a căror existență n-o bănuisem niciodată. Ajunsesem la docuri, și astfel mi-am dat seama că ne aflăm în inima cartierului chinezesc.     Deși încercasem să-mi păstrez stăpânirea de sine, m-am înfiorat. Călăuza mea a continuat să meargă, străbătând un labirint de străduțe. La un moment dat ne-am oprit în fața unei case dărăpănate. După patru lovituri la ușă, un alt chinez a deschis și s-a dat la o parte ca să ne lase să intrăm. Bătăile în ușă fuseseră ultima mea șansă. Acum mă aflam într-adevăr în mâinile dușmanului.     Al doilea chinez m-a condus pe niște scări șubrede și apoi într-o pivniță plină cu baloturi care degajau un miros puternic de mirodenii. Mă simțeam înconjurat de atmosfera Orientului: obscură, înșelătoare, sinistră...     Însoțitorul meu a dat la o parte două dintre nenumăratele baloturi, dezvăluind un mic tunel în perete. M-a obligat să intru acolo. Tunelul era destul de lung și prea jos ca să ridic capul. Curând, am ajuns într-o altă pivniță.     Chinezul a bătut de patru ori într-unul din pereți. O bucată de zid s-a ridicat, lăsând la vedere un culoar îngust. Am intrat și, spre uimirea mea, m-am trezit într-un palat desprins parcă din “O mie și una de nopți”.” Citește mai puțin...