Jurnal de razboi: Misiune in Romania - FORMAT PDF

     „Din spectacolul acelei mizerii și al instinctivei solidarități dintre acei amărâți a țâșnit brusc în mine o profundă simpatie pentru poporul român, pe care am păstrat-o neștirbită de atunci.“ (Marcel FONTAINE)     „La două săptămâni după dezastrul de la Turtucaia, autoritățile române au făcut primele demersuri pentru trimiterea în țară a unei misiuni militare de către guvernul francez; în fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot.
Citește tot rezumatul cărții Jurnal de razboi: Misiune in Romania... Cu ajutorul câtorva sute de ofițeri, subofițeri și soldați specialiști francezi, de la aviatori și medici până la mitraliori și artileriști, o armată distrusă se va transforma într-o forță capabilă să obțină singura victorie a Antantei împotriva Puterilor Centrale din anul 1917. Printre cei care au contribuit la miraculoasa renaștere a armatei române se află și căpitanul Marcel Fontaine. Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaților decât fiindu-le el însuși un model. Nici o fărâmă de fals eroism în însemnările de război ale ofițerului francez. Ne aflăm în fața unui jurnal al lungii și chinuitoarei așteptări, al monotoniei și al automatismelor dezvoltate în spatele frontului, dar și al ororilor războiului cărora le cad victime oameni cu chipuri și nume.“ (Daniel CAIN)     Fragment din volum:       “3 NOIEMBRIE De câteva zile nemții și-au făcut obiceiul trimită rafale violente de 77 în puncte precise situate pe terenul meu de inspecție, la ore precise. Nu obțin nici un rezultat, fiindcă dările de seamă nu semnalează aproape niciodată răniți. Totuși mă decid să nu mă mai încăpățânez să ignor sfaturile de prudență care mi se dau din toate părțile. În Franța n-aș fi dat atenție unui tir atât de puțin ucigător. Dar aici condițiile sunt diferite: din întreaga Misiune mai există în tranșee câte un ofițer pe brigadă, adică 30 în total. Față de ceilalți, acești 30 sunt un fleac. Ar fi stupid să risc, fără o utilitate nici pentru țara mea, nici pentru România, în afară de un accident grav, batjocură celorlalți care, în sate sau orașe, monopolizează confortul, distracțiile, chiar și ziarele, ciocolată, cafeau și celelalte produse trimise din Franța pentru Misiune, dar care sunt confiscate în trecere de compatrioții noștri din capitală pentru ei și prietenele lor...     În consecință, cum totuși nu suport să nu merg pe la soldații din tranșee ca să văd cu ochii mei ce se petrece acolo, am decis să schimb orarul deplasărilor mele. M-am sculat deci în plină beznă, la ora 6, și am ajuns în linia întâi în zorii zilei... spre surprinderea generală... a celor care nu dormeau. Fiindcă în tranșeele avansate se doarme pe săturate. Doar în câteva locuri veghează câte un om lângă un biet foc de cărbuni. Într-un mic post izolat în care mă aventurez, nu e nimeni; nemții ar putea veni nestingheriți să-l ocupe.     Încet-încet se face ziuă, se vede tot mai bine. Eram fără băgare de seamă: m-a atenționat în sensul ăsta un glonț care a trecut pe lângă mine. Pocnetul lui îmi asurzește urechea dreaptă. Dar cei câțiva pândari români, care, treji fiind, m-au văzut trecând fără acoperire, mă urmăresc din ochi... Atunci continui să înaintez ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic; fac fără grabă, dar nu fără îngrijorare, cei câțiva pași care mă despart de tranșeea cea mai apropiată și cobor acolo. Sigur ca rușinat de stângăcia sa, neamțul care mă ochise nu a îndrăznit să-și trimită al doilea glonț." Citește mai puțin...