Draga, ma duc la Charlie - FORMAT PDF

Confesiunea soției caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo” De ce a fost asasinat Georges Wolinski? Probabil dacă ar fi putut să fie întrebat, caricaturistul ar fi ridicat neputincios din umeri și ar fi răspuns că nu are habar.
Citește tot rezumatul cărții Draga, ma duc la Charlie... „Dragă, mă duc la Charlie” este o carte-eveniment care prezintă fața ascunsă a tragediei care a zguduit întreaga lume. Jurnalistă și scriitoarea Maryse Wolinski povestește într-un mod tulburător cum a trăit momentul atacului terorist din 7 ianuarie 2015 și toate zilele dramatice care au urmat. Maryse și Georges erau căsătoriți de 47 de ani. O zi absolut banală, din care nu lipsesc plictisitoarele ritualuri casnice de dimineață și obișnuitele discuții administrative între soți, se transformă într-un coșmar fără sfârșit. Ritmul și stilul relatării sunt perfect coordonate cu stările de spirit ale autoarei la diversele ore ale acelei zile fatidice. Pentru Maryse, desenatorul-vedetă de la „Charlie Hebdo” nu a fost Wolinski, așa cum era știut de o lume întreagă, ci Georges, pur și simplu. Un om cu bune și cu rele, cu tabieturi enervante, dar și cu momente de exaltare, de care o legau o sumedenie de emoții și amintiri. Soțul ei. Replici cu sau fără miez rostite într-un moment sau altul, zâmbete abia schițate sau expresii de tristețe ori de melancolie, păstrate într-un colț de memorie, obiecte dragi și poze vechi, de tot felul, completează de minune imaginea omului și artistului Georges Wolinski. Ultima replică auzită, în momentul în care soțul ei închidea pentru ultima oară ușa casei lor, „Dragă, mă duc la Charlie” devine un laitmotiv al cărții. Alături de ea, apare și întrebarea care îi străbate ca un fir roșu paginile: De ce? Cititorii vor avea rareori ocazia să citească un text atât de tensionat din punct de vedere existențial, aflat, de multe ori, aproape de limita suportabilității. Fragment din cartea "Dragă, mă duc la Charlie" de Maryse Wolinski: "Chantal aude prima sirenă a unei mașini de poliție la ora 11 și 45 de minute. Ea va fi urmată apoi de multe altele. Un adevărat concert de sirene. Unii după alții, angajații de la SAGĂM ies din adăposturile lor. Treizeci de minute care au dat peste cap viața lui Chantal, devenită de atunci claustrofoba, cuprinsă de panică la cel mai mic zgomot, insomniacă și în permanent concediu medical de la atentat încoace. Înainte de a o șterge, fără să fie cu adevărat grăbiți, unul dintre cei doi asasini și-a ridicat o gheață pe care o pierduse când s-a repezit pe urmele lui Ahmed Merabet și a strigat: „Să spuneți jurnaliștilor că asta este din partea Al-Qaeda Yemen!" Cei doi bărbați nu au fost, cu siguranță, așa cum s-a mai spus pe ici-colo, prin presă, niște lupi solitari. Ei au acționat la ordin. De altfel, la câteva zile după atentat, Al-Qaeda Yemen a făcut publică o înregistrare video în care confirmă faptul că este la originea masacrului de la Charlie Hebdo. Foarte repede, anchetatorii au identificat filiera de complici, dintre care unii deja fugiseră în Turcia și Siria. Printre ei se aflau și frații Belhoucine. Din Turcia, ei au expediat familiei acest mesaj: „Nu vă faceți griji, am ajuns în califat. Mai bine să trăim într-o țară guvernată de săria decât într-una supusă legilor în-ventate de oameni"." Citește mai puțin...