Rezumat Securitatea 19481989 vol. 1 Monografie - -

În mod firesc, modelul adoptat în august 1948 pentru serviciul de securitate al regimului comunist din România a fost cel sovietic. Nici nu putea fi altfel, câtă vreme obiectivele ideologice erau similare, iar suportul logistic, consilierea de specialitate, precum și unele cadre de nădejde, veneau tot din Uniunea Sovietică.
Citește tot rezumatul cărții Securitatea 19481989 vol. 1 Monografie... În plus, activitatea organelor similare din Est se dovedise a fi una de succes, asigurând, în condiții extrem de dificile, triumful partidului bolșevic și menținerea sub ascultare a unei populații imense, disipată pe un teritoriu la fel de imens. De asemenea, penetrarea informativă a Occidentului, în timpul și imediat după Al Doilea Război Mondial, a fost una de amploare. Era evident că novicii români aveau ce învață de la maeștrii sovietici! Menținut cu duritate într-o stare de totală obediență față de factorul politic, aparatul de securitate a fost pus în incapacitatea organică de a evolua în direcția profesionalizării și transformării într-un veritabil serviciu de informații. Concepută de către liderii regimului drept „sabia și scutul” Partidului, Securitatea a fost nevoită să-și înscrie activitatea pe anumite linii de forță recognoscibile pe parcursul întregii sale existențe. Astfel, marile „dosare-problema” din sectorul specific poliției politice rămân aceleași timp de patru decenii: „Fostele partide politice burgheze”, „Mișcarea Legionară”, „Culte – Secte”, „Tineret studios”, „Justiția”, „Contrainformații militare”, „Presa – Tipărituri”, „Naționalism – iredentism”, „Emigrație dușmănoasă”. De aici a decurs, în bună măsură, și imposibilitatea Securității de a se achita de sarcinile trasate de partid. Ambiția de „a ști tot”, de a nu lăsa „neacoperit” nici un segment al existenței sociale, ambiție specifică oricărui regim totalitar, a condus la dispersarea forțelor și la o estompare a amenințărilor veritabile, pierdute printre fapte anodine, lipsite de orice semnificație politică. *** Securitatea, a cărei existență a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depășit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producție din unitățile industriale, până la situația din licee și facultăți sau din spitale, de la foștii membri ai partidelor politice interbelice și până la diplomații trimiși peste hotare, actori, jurnaliști, sportivi, magistrați, tot și totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potențiali dușmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obținerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”. Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neinițiat în avatarurile instituției, dar și (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum și viitorilor specialiști (studenți și doctoranzi la facultăți de profil). Nu în ultimul rând, am avut în vedere, ca public-țintă, jurnaliștii și reporterii din diversele mass-media, foarte interesați și activi în a scrie despre Securitate, dar aflați, din nefericire, în numeroase ocazii, captivi ai unor șabloane de abordare și interpretare, unele vechi de zeci de ani. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Securitatea 19481989 vol. 1 Monografie?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Securitatea 19481989 vol. 1 Monografie și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ