Hendrik de Mol si Planeta de Jad - FORMAT PDF

    „Poartă‑te frumos cu jucăriile tale, fiindcă e posibil ca într‑o bună zi chiar viața ta să depindă de una dintre ele.“     Hendrik de Mol s‑a întors cu bine de pe Planeta de Aur și acum merge la școală ca orice băiat de 11 ani.
Citește tot rezumatul cărții Hendrik de Mol si Planeta de Jad... Dar totul se schimbă într‑o clipă: mama lui dispare, maleficul unchi Severin îl amenință că îl va trimite la orfelinat și, pe deasupra, Floris și gâșca lui îl terorizează. Transformat din nou într‑o cârtiță de pluș, dar de data aceasta cu o navă spațială nemaipomenită la dispoziție, Hendrik decide să se întoarcă în spațiu pentru a‑și regăsi părinții.     Planeta de Jad nu este ce pare a fi, ursuleții de pluș sunt războinici încercați în bătălii, monștrii pufoși se dovedesc mai puțin primejdioși decât se zvonise, iar situația se răstoarnă (cu susul în jos, chiar) spectaculos. Aventurile lui Hendrik de Mol continuă!     K.J. Mecklenfeld este un scriitor olandez, de origină romană, și scrie cărți pentru copii, mai ales despre Aventurile lui Hendrik de Mol printre planete misterioase ("Hendrik de Mol și Planeta de Jad" și "Hendrik de Mol și Planeta de Aur".)     Fragment din roman:       “O tăcere stânjenitoare domnea în Arici, deși ar fi avut toate motivele să se bucure: lemnoșii părăseau Planeta de Jad.     Hendrik ședea în scaunul său de pilot și urmărea prin ecranul navei șirul de bufnițe de lemn care decolau și se pierdeau în întunecimea spațiului, una după alta. Îl ținea încă pe Floris pe genunchi, uitându-se la el din când în când, de parcă nu îi venea a crede.     Ce avea să le spună părinților lui Floris? Că fusese o greșeală? Nu intenționase să îl ucidă pe Floris, asta știa sigur, dar probabil apăsase prea mult butonul și încărcătura razei fusese mai mare decât se așteptase. Dorise doar să îl vadă dându-se de-a dura un pic mai departe în spațiu, ca să îi plătească înapoi cu aceeași monedă. Apoi l-ar fi adus în navă, bineînțeles. Îl scosese din sărite să vadă cum Hildegard îi luă din nou apărarea. Nu mai reușise să se controleze și toată furia să acumulată răbufnise. Surprinzător, constată nu se simțea mai bine. Îi plesnea capul de durere, iar inima îi era mai grea decât clopotul de bronz al bisericii din Siepelstad.     - Ticălosul! De ce m-a aruncat în tomberonul de gunoi? De ce eu? De ce a trebuit să fiu tocmai eu? își șopti Hendrik îndurerat.     Apoi veni un răspuns:      „Tată! El va ști ce am de făcut!", își spuse Hendrik răsuflând dintr-odată ușurat.     Brusc însă, își simți din nou inima grea.     „Dar dacă nu va mai dori să stea de vorbă cu mine vreodată? Sunt un ucigaș de copii!", realiza deodată Hendrik și lacrimile începură să-i curgă pe obraji.     De această dată nimeni nu veni să îl consoleze. Fiecare stătea în colțul lui, pe gânduri. „Îmi voi petrece întreaga viață la închisoare, părăsit de toată lumea și privit ca un ciumat. Ce idiot am fost! Nu am fost mai breaz decât Floris, a avut dreptate Hildegard, i-am plătit cu aceeași monedă — atâta m-a dus capul! Iar acum este prea târziu!" Citește mai puțin...