Cartea lui Serghie Bucur se alătură, așadar, unor opere Îiterare celebre, așezând pentru prima oară literatura română pe harta noii confruntări dintre viață și moarte. Și ceea ce aduce ea cu adevărat nou nu este ca în alte cazuri de pe mapamond - investigarea cumplitei boli prin incidența socială pe care o implică (problema homosexualității, a relațiilor sexuale neprotejate, etc.).
în cazul său avem de-a face cu strigătul unui înger intrat în viață, fără să bănuie că semenii săi vor fi cei care-I vor condamna din start și iremediabil la moartea ce se opune tuturor lucrurilor însuflețite. (Titus Vijeu) Serghie Bucur, născut la 15 septembrie 1935, la Moreni - Dâmbovița. Ziarist și istoric. Absolvent al Facultății de Istorie și Arheologie a Universității „Spiru Haret” București, 2009. Cărți publicate: „Sunt - ești”, poezii, 1999, „Apter” , roman istoric, 2012. Fragment din volum: “Credeți că îl vor primi?, stau înmărmuriți în scaune, Lia și Nic. Groaza ne-o sporește și faptul că mai toate școlile din România refuză seropozitivii, știți bine, domnule doctor! Ce ne-om face, în cazul respingerii, cu el? Cine o să ni-l învețe carte? Cum se va simți el între ceilalți - sănătoși, care au voie să alerge, să facă gimnastică și, când o fi mare, să meargă în armată, să se căsătorească!?! Este al șaptezeci și șaptelea caz înregistrat, unicul care, dacă ar fi fost descoperit în primele șase luni de la infestare, azi nu s-ar fi aflat în evidențele dispensarului său. Ce să le spună, cum să îi calmeze și mai ales să le dea speranță - un fir de speranța de care ei să se agate cu încredere de ea (dar aici totul este categoric și ireversibil; „O dată produsă seroconversia, pacientul rămâne infectat în mod cronic cu hiv până la deces, virusurile imunodeficienței fiind incluse sub forma particulară de provirusuri între acizii dezoxiribonucleici din nucleul celulelor contaminate"). Asemenea formulări le-ar lua mințile. Finalul bolii însă, e același pentru toți. Nu i se poate opune nimic, cercetările sunt în toi, însă până la vaccinul care se tot anunța, vor muri alte milioane de oameni. De dimineață i-a căzut sub ochi un titlu încurajator pentru el, ca medic, descurajant pentru Lia și Nic și alții asemenea lor : „Sida va fi vindecată în 2006". Acoperea două coloane din pagina a 3-a a „Cotidianului" din 25-26 februarie 1995, plasat în subsolul genericului contradictoriu: „Camera treisprezece". „Nu de mult Ministerul Japonez al Cercetării a întocmit un studiu, de fapt un calendar al invențiilor pe care le poate realiza omenirea până în 2020". Parcursese lista, pe ani, și reținuse - consternat de pașii de melc pe care îi fac oamenii de știință - penultima precizare de pe prima coloană: „2006 - Vindecarea de sida". Următoarea previziune îl înfuriase, știind ce ridicolă e realitatea zilnic străbătută de acasă la cabinetul său și înapoi: „Protecția invizibilă împotriva surselor de zgomot". Probabil că tipii de la ministerul nipon al Cercetării nu trecuseră prin Bucureștii anului 1995, pe la spitalul său și pe la părinții lui Corin.”
