Scrisă din perspectiva unui personaj relativ nou, "Stele fără galaxii" ne poartă printr-un caleicoscop de sentimente, de la neputință, furie, revolta, remușcare, la descătușare, fericire și la diferitele nuanțe ale iubirii.
Suspansul bine dozat și răsturnările de situație ne determină chiar să ne întrebăm dacă personajele acționează într-adevăr după bunul plac sau dacă pașii le sunt orchestrați din umbră, dacă nu sunt decât niște pioni pe o imensă tablă de joc. Pentru Anna și Kate, eforturile de a nu mai gravita în jurul enigmelor se concretizează într-un drum inițiatic. Prinse într-o sală a oglinzilor în care până și amintirile par distorsionate, cele două încearcă să-și regăsească sensul, dar oare se vor regăsi vreodată una pe cealaltă? Granițele dintre real și fantastic se estompează, dar există într-adevăr viața după moarte? (Anca Anghel) Copertă extinsibilă. Fragment din roman: “Ajunsesem să mă gândesc la mine ca la o terță persoană. Nu mă mai regăseam în trecutul meu. În seara în care am întâlnit-o pe Anna mi-am dorit pentru o clipă să redevin Mark cel indiferent. Am fost atât de speriat, încât am intrat în apartamentul meu pe furiș, ca un hoț, fără să îndrăznesc s-aprind lumină. Am pornit laptopul convins că aveam să găsesc un nou mesaj de avertizare. N-a fost așa. Cursorul tremura în mijlocul aceleiași frazei lăsate în aer când am urcat la Maxinne. Niciun e-mail nou. Nicio fereastra apărută de nicăieri. Nimic. M-am întors în living și, ascunzându-mă în spatele draperiilor negre, am inspectat cu respirația tăiată fiecare ascunziș pe care vederea străzii principale mi-l oferea. Pustie. Nimic suspect. Imposibil. Cu siguranță e supravegheată! După câteva minute am abandonat ideea, revenind în birou. Ecranul era neschimbat. Epuizat din toate punctele de vedere, m-am așezat pe scaun. Simțeam că-mi explodează capul. „Cum e posibil? De ce acum? De ce tocmai acum, când aproape am reușit să merg mai departe? Totul a fost premeditat! Cineva se joacă cu mintea mea. A naibii de perversă situația! Ce dracu' să mai înțeleg eu din toate astea? Stai departe de morți pentru că avem câteva surprize printre cei vii?! Pentru începutul serii deschidem licitația cu minunata Maxinne - răpitor de frumoasă, inteligență și apetisantă. Dar... Surpriza! Nu era seara ei, a mea sau a noastră. Asul din mânecă l-a scos la final. Încă mai am impresia că era Kate, dar nu era ea. Anna doar arătă precum Kate. Bineînțeles! Sunt surori gemene!”"
