Rezumat Lumea moderna - Rene Guenon

Lucrarea de față este o amplă colecție de articole ale cunoscutului autor Rene Guenon, personalitate influență din domeniul metafizic (știința sacră, inițiere, simbolism, studii tradiționale), publicate de-a lungul a 40 de ani (1910-1950).
Citește tot rezumatul cărții Lumea moderna... Acestea acoperă o gamă foarte vastă de teme legate de lumea modernă și efectele supunerii ei la un proces grav de desacralizare, de raportul dintre Orient și Occident, dintre sacru și profan, în general de o viziune inițiatică asupra existenței, a raporturilor umane și a „pseudo-inițierii”.   Oricine expune o doctrină tradițională, exoterică sau ezoterică, are nu doar dreptul strict, ci și datoria de a evita cel mai mic compromis cu punctul de vedere profan, în indiferent ce domeniu; dar unde sunt astăzi, în Occident, cei ce mai înțeleg că lucrurile trebuie să stea așa? Unii vor spune poate că, în fond, asta e problema teologilor și nu a noastră, deoarece ei trebuie luați ca exemplu; noi nu suntem însă din rândul celor care consideră că pot să se dezintereseze de lezările aduse unei tradiții oarecare, ba chiar se bucură de atacurile ce vizează o altă tradiție decât a lor, ca și cum ar fi vorba de lovituri îndreptate împotriva ≪concurenței ≫, de parcă aceste atacuri n-ar atinge, în definitiv, însuși spiritul tradițional. (Rene Guenon) Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Lumea moderna?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Lumea moderna și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ