Descos si tes. Antologie de autor. 1971-2017 - FORMAT PDF

Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri și Semicentenarului Echinox, apărut sub egida Muzeului Național al Literaturii Române din București Grădini (fragment)   obscură sporește în noi greutatea morților plecați să ajungă undeva dedesubtul absenței lor că întunecimea sub partea însorită a norilor iar prin încăperile unde uitarea continuă să se îmbibe de mersul lor aceleași podele scot același sunet imperceptibil sub pașii ce se trezesc din neresemnare în timp ce neconsolatul suflet rămâne doar insistenta de a nu găsi o a treia cale Dinu Flămând s-a născut la 24 iunie 1947 în Susenii Bârgăului, sat din nordul Transilvaniei, din părinți țărani.
Citește tot rezumatul cărții Descos si tes. Antologie de autor. 1971-2017... „Dinu”, ales mai târziu ca pseudonim literar, este contractarea patronimului Anchidim (de la cuvântul grec akindynos – „inofensivul”, „seninul”, „omul sigur”), ce îl desemnează, în calendarul ortodox, pe un martir creștin care și-a sfârșit viața aruncat într-un cuptor pe data de 2 noiembrie 341 la curtea împăratului persan Săpor cel Mare. A făcut studii elementare și liceale în satul natal, la Brașov și la Cluj-Napoca, unde a absolvit, în 1970, Facultatea de Filologie. În timpul studenției a participat la înființarea cenaclului literar Echinox iar mai apoi a revistei cu același nume, care va grupa la sfârșitul secolului trecut una dintre cele mai importante mișcări literare din România. Debutează cu poezie în revista Tribună (1966), apoi începe să publice poezie, critică, reportaje și traduceri în mai toate revistele literare și publicațiile centrale: Steaua, Viața Românească, România literară, Luceafărul, Amfiteatru, Secolul 20, Argeș, Vatră, Convorbiri literare, Ateneu, Cronica, Orizont, Familia, Astra, Ramuri ș.a. După terminarea studiilor universitare este repartizat în Capitală, la o sucursală a Ministerului Culturii, Centrala cărții, care monitoriza toate editurile din România, pe acea vreme etatizate în totalitate. Cum refuză să respingă manuscrise pe criterii ideologice și nu participă la alegerea unor titluri de cărți deja tipărite, ce urmau să fie distruse, fiindcă nu mai conveneau regimului, este transferat disciplinar la Editura Enciclopedică, 1971. În acea perioadă supravegherea ideologică se înăsprește, iar Dinu Flămând se refugiază în comentarii literare și în traduceri, pentru a evita desele intervenții ale cenzurii în poemele sale. Scurtă și naivă trecere (1973-1974) prin redacția revistei Flacără, care se dorea o școală a reportajului social, înainte de a deveni la rândul ei vector de propagandă pentru regimul ceaușist. Un nou transfer, cu caracter punitiv, spre redacția revistelor Viața studențească și Amfiteatru. Rămâne la revistele studențești până în februarie 1987, reușind în acest timp să publice în paginile Amfiteatrului numeroși tineri scriitori care vor deveni nume de referință ale noilor generații, în preajma Revoluției din decembrie 89 și după aceea. Este destituit după ce publicase cele 4 faimoase poezii ale Anei Blandiana, care ridiculizau regimul comunist. Reușește, totuși, să se angajeze redactor la revista Secolul 20, până în februarie 1989 când, profitând de o călătorie profesională în Portugalia, cere și obține azil politic în Franța. Familia îi rămâne însă ostatecă în România, de unde va putea pleca doar după Revoluție. Acordă în primele zile de exil interviuri și publică articole în presa franceză, Le Monde, Liberation, în care denunța dictatură din patria sa. Devine corespondent radiofonic pentru Paris al posturilor de radio BBC și Europa Liberă. Colaborează intens și la Radio France Internaționale, unde va fi angajat și va deveni, timp de peste două decenii, una din vocile distincte ale presei internaționale. Citește mai puțin...