Ea este Rochelle, dar prietenii o alintă Shelly sau Elle. Este drăguță, amuzantă, populară și tânjește în taină după marea iubire. El este Noah, însă toată lumea îi spune Flynn, pentru că pare un nume mai potrivit pentru imaginea lui de băiat rău, fustangiu și aprig la mânie.
Atunci când Elle hotărăște să organizeze o cabină de săruturi cu prilejul mult așteptatului Carnaval al Primăverii, inevitabilul se produce, iar Elle și Noah ajung să formeze un cuplu. Tânără însă nu se poate bucura din tot sufletul de povestea de dragoste abia începută. În timp ce inima îi spune să dea o șansă iubirii, mintea îi cere să fugă. Asta pentru că Noah este fratele lui Lee, cel mai bun prieten al lui Elle, iar între ei există un pact: acela de a nu te îndrăgosti de rudele amicului tău. Așadar, ce va face Elle? Va alege iubirea sau prietenia? Oare nu există o cale de a le împăca pe cele două, fără lacrimi și suferința? O poveste de iubire cu peste 19 milioane de lecturi pe Wattpad! Fragment din carte: "RESTUL SĂPTĂMÂNII a trecut chiar repede: am fost ocupați cu alcătuirea listei de melodii pentru cabină, cu pictarea bannerului, cu adunarea decorațiunilor necesare, cu afișele și cu anunțurile. Ca să nu mai spun de treburile cotidiene, precum temele. Și am făcut tot posibilul să-l evit pe Noah când mă duceam acasă la Lee. Încă mai eram supărată pe el și nu mai voiam un alt scandal. Era vineri și nu aveam stare. În seara aia urma să merg cu Cody la film. Trebuia să mă întâlnesc cu el la șapte. M-am hotărât să apăr acolo la șapte și cinci. Trebuie să-l faci pe băiat să te aștepte puțin, nu? M-am dus acasă să-mi răscolesc șifonierul. Îmi tremurau puțin mâinile și respiram cam precipitat. Aveam o grămadă de griji și de dubii, dar refuzăm să le bag în seamă. Voiam ceva care să mă facă să arăt bine, dar nu disperată. Era doar un film, așa că, oricum, nu mă puteam îmbrăca prea elegant. Și cum Cody nu era mult mai înalt decât mine, pantofii cu toc ieșeau din discuție. M-am oprit la o pereche de blugi gri-închis. OK, bine. Era un început. Dar și așa, aveam doar jumătate din ținută. Nu cerusem sfaturi de la nicio față: eram prea jenată să recunosc că nu fusesem niciodată la o întâlnire și că nu știam cu ce să mă îmbrac la un film. Normal, fusesem deseori la film cu băieți, dar numai cu amici. Acum era altceva. Pe băieții cu care fusesem eu nu îi interesa cu ce eram îmbrăcată, dar acum... În fine, Cody avea să observe. Știam că intrăm în panică fără niciun motiv, dar nu mă puteam stăpâni. După multe ezitări, am ales, în stârșit, o bluză de lână roz pal, cu mâneci până la cot. Avea la gât o danteluță de un roz mai intens, așa că era ceva mai elegantă decât o bluză obișnuită. Mi-am pus un lănțișor de argint și niște brățări și am decis că era OK. Sau poate ar fi trebuit să-mi pun ceva care să mă avantajeze mai mult? "
