Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - Gabriela Cristina Frențiu După viață și libertatea persoanei, proprietatea constituie unul dintre drepturile cele mai de preț ale omului.
În vederea îndreptării sau, cel puțin, a atenuării abuzurilor regimului juridic al vremurilor, a fost adoptată Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Neclaritatea unor dispoziții ale legii, neconformitatea prevederilor Normelor metodologice de aplicare a acesteia cu legea în sine, ca act juridic cu forța superioară, practicile administrative diferite la nivelul țării, lentoarea în soluționarea notificărilor ori interpretarea excesiv de rigidă a unor norme au determinat sesizarea instanțelor de judecată cu diferite cereri legate de aplicarea acestei legi, respectiv condamnarea României de instanță europeană. Pornind de la o lucrare anterioară realizată în materie, am încercat o analiză teoretică și practică a problematicii, a aspectelor controversate, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Dată fiind paleta largă de situații juridice, soluțiile practice sunt vaste, însă teoreticienii și practicienii dreptului, cărora li se adresează lucrarea, pot contribui într-un mod remarcabil la stabilirea unei abordări legale, echitabile, juste, a modului de restabilire a unei nedreptăți a cărei victimă a fost proprietarul de bună-credință, știut fiind faptul că timpul îndelungat scurs între data formulării cererii de restituire și restituirea efectivă poate transforma justiția într-o injustiție.
