Ce este viața pentru fiecare și pentru toți, ce sens are ea, cum se constituie rostul în cuprinsul unei comunități, ce conflicte surmontabile sau insurmontabile apar, cum trăiesc ființele umane dilemele morale în situații existențiale deschise sau închise? Într-un cuvânt, și teoriile etice, și literatura au în comun un concept: cel de unitate a unei vieți de om.
Etica și, în genere, marile doctrine morale ale umanității, ajung obligatoriu și explicit la acest concept, indiferent dacă este vorba de iudaism, socratism, de budism, de confucianism, de creștinism sau de islamism. Toate stabilesc un tip moral ideal, toate îl văd într-un „om întreg", într-o ființă care are unitate de sens în propria sa viață, unitate dată de congruența dintre gândire și fapte, dintre norme, principii, imperative și actele simple de viață. Literatura ajunge și ea, nu direct și nu imperativ, la conceptul de unitate a unei vieți de om. La limită, diferența dintre perspectiva etică și cea literară poate fi surprinsă în acest fel: unitatea unei vieți de om apare în cuprinsul teoriilor etice indisolubil legată de conceptul de unitate morală a vieții, în timp ce în narațiunea literară nu apare în chip obligatoriu ca unitatea unei vieți de om să fie una exemplar morală, întotdeauna și pretutindeni. Morala pretinsă de etică nu poate fi tot una cu morala literaturii. - Vasile Morar, Etică și Literatură. Valorile morale și unitatea unei vieți
