Te urasc - nu ma parasi - FORMAT PDF

Relații interpersonale intense și haotice, accese de furie, impulsivitate, amenințări cu abandonul său cu suicidul… după ce ai cunoscut îndeaproape o astfel de persoană rămâi adesea cu un gust amar și cu întrebarea: „Unde am greșit?" În spatele acestui tablou înnegurat, se află însă drama protagonistului – temeri profunde, o senzație de vid interior, neîncredere fundamentală în sine.
Citește tot rezumatul cărții Te urasc - nu ma parasi...   Lumea unui „borderline" este în alb și negru, acută, directă, fără nuanțe, cu atât mai impresionantă, cu cât acești oameni sunt capabili să ducă o viață funcțională. Pot fi partenerul de cuplu, colega de serviciu, amicul din copilărie.   Cartea de față, bazată pe informații din cele mai noi cercetări în domeniu, reprezintă un ghid cuprinzător prin hățișurile acestei personalități aflate la granița dintre nevroză și psihoză. Scrisă într-un limbaj accesibil, ea se adresează atât terapeuților, cât și publicului larg, aducând lumina asupra posibilelor cauze ale acestei tulburări, descriindu-i plastic trăsăturile prin intermediul a numeroase exemple, ajutându-te să înțelegi persoana cu borderline de lângă tine și să creezi punți către ea. Fragment din cartea "Te urăsc - nu mă părăsi" de Jerold J. Kreisman, Hal Straus: "Teoria relaților cu obiectul și separarea-individuarea în pruncie   Teoria relațiilor cu obiectul, un model al dezvoltării bebelușului, subliniază semnificația interacțiunilor copilului cu mediul său, prin opoziție cu instinctele psihice interne și pulsiunile biologice nelegate de senzațiile din afara lui. Conform acestei teorii, relațiile copilului cu „obiectele" (oameni și lucruri) din mediul său determină funcționarea sa ulterioară.  Modelul relațiilor cu obiectul primare pentru fazele timpurii ale dezvoltării bebelușului a fost creat de Margaret Mahler și de colegii săi. Ei au postulat că primele două luni de viață ale bebelușului erau caracterizate de o opacitate totală față de orice în afară de sine (faza autistă). În timpul următoarelor patru sau cinci luni, numite faza simbiotică, el începe să-i recunoască pe ceilalți din universul său, dar nu ca pe ființe separate, ci ca pe prelungiri ale lui însuși. În următoarea perioadă de separare-individuare, ce se întinde pe parcursul vârstei de doi până la trei ani, copilul începe să se separe și să se decupleze de persoana de îngrijire primară, începând să-și formeze un sentiment separat al sinelui. Mahler și alții consideră crucială pentru viitoarea sănătate mentală a copilului abilitatea lui de a trece cu succes prin această fază de dezvoltare. Pe parcursul întregii perioade de separare-individuare, copilul aflat în dezvoltare începe să schițeze granițele dintre sine și ceilalți, sarcina complicată de două conflicte centrale - dorința de autonomie versus nevoia de apropiere și dependență, și frica de a fi înghițit versus frica de abandon. Un factor care complică lucrurile și mai mult în această perioadă este acela că un copil aflat în dezvoltare tinde să perceapă fiecare individ din mediu că pe două persoane separate. De exemplu, când mama este mângâietoare și sensibilă, ea este văzută ca fiind „atoatebună". Când nu este disponibilă sau incapabilă să aline și să mângâie, ea este percepută ca o mamă separată, „atoaterea"." Citește mai puțin...