Oglindiri in acuarela - FORMAT PDF

Poemele lui Cristian Muntean din acest volum, Oglindiri în acuarelă, sunt reflectări secunde, barbiene, ale creației în integritatea ei. Până și titlul fiecărui poem, începând cu cele din volumul precedent, Semne de carte, nu mai strivește textul, ci se întinde cuminte, conclusiv, în josul paginii.
Citește tot rezumatul cărții Oglindiri in acuarela... Poemele lui Cristian Muntean, oglindind contemplativ totalitatea, diferit așadar de reflectarea fragmentară narcisiacă, au virtuți iconografice: un limbaj tainic, purtând patina unor vremuri de dincolo de generațiile literare fragmentare, trimite la arhetipuri. Oglindirea din titlu e o simplă capcană pentru posibile interpretări în linie narcisiacă. Jocul secund și reflectarea iconografică sunt cele ce călăuzesc parcursul în înțelegerea dimensiunii liturgice din poemele acestui volum. Îndrăznim a căuta în „grupurile apei" nu simpla reflectare în oglindă a metaforei navigării în „mântuit azur" a bisericii construite în formă de navă (votți); căutam, ghidați de poezia părintelui Cristian Muntean, plutirea în apele secunde ale poeziei pe care aceasta oglindireIn suflet o aduce prin așezarea bisericii navigând pe ceruri și a ființei întoarse din cădere prin mântuire. - Adrian Lesenciuc Luminozitatea serafimică degajată de creația lui Cristian Muntean, prezentă în volumele sale anterioare de poezie, rămâne constantă și a acestui nou grupaj liric, intitulat semnificativ și metaforic Oglindiri în acuarelă. E un ciclu unitar de prozopoeme pe care poetul le scrie și ni le dăruiește sub semnul alegoric al oglindirii, simțită ca formă de sinteză superioară a existenței și a trecerii. [...] Oglindirea, pentru poet, nu este numai un mod efemer de viață, e însăși viața, oferindu-i, prin memorie și memorare, unitate și personalitate: Multe dintre locurile vieții le-am trăit ca amintiri, de la prima vedere. Se oglindiseră. În pagini excelente, de vibrație interioară, poetul ne convinge că oglindirea e în fapt drumul de la un univers aparent exterior către un univers cert, vast interior. Lumea își găsește locul, se reîntregește prin oglindire în universul spiritual al autorului ca și al cititorului. Poeziei românești îi era tare dor de asemenea pagini de lirică tulburătoare. - Florin Șindrilaru Fragment din volumul "Oglindiri în acuarelă" de Cristian Muntean: "În oglinzile nocturne ale unei ferestre din Răsărit chipurile noastre par înapoiate în întunericul unor vise nevisate pe de-a 'ntregul în propriu chip. Visele din oglinzi sunt de o altă esență... reverii sfâșiind unghiile de lumină din amintiri.   Marea, pământul lacrimilor, nu se deslușea de cer. Pe măsură ce se lumina cerul, din închisoarea lumii acesteia, o linie întunecată desenă orizontul despărțind pânza cenușie dintre mare și cer. S-a deschis Poarta, Doamne, drumul veacului nou a început să miroasă aer curat. Încep să curgă lacrimile, maica de obște a tuturor naște prunc duhovnicesc potrivit cu lumina veacului viitor. M-a liniștit Nichita: Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă...    A cunoaște înseamnă a face loc în tine ființei cunoscute, a te naște împreună cu ea nerănînd-o cu atingeri de spirit. E floarea pe care-o țin în mână, a cărei rădăcină străpunge pământul uscat ca lutul ars de mâna Creatorului. Ochii păsărilor scrutează printre frunze adâncul cerului.   Goana vieții noastre e o cufundare în văzduhul luminii. Ne împresoară ceața spre un ținut imaterial iar noi ne cufundăm precum îngerii, care abia ating fundul cerului cu vârful aripilor, într-o singură ceată de care sunt prinși stropi de lumină albă. Când intri în pământul păcii gândurilor ceața se risipește și totul devine lumina cuprinsă de mulțime de lacrimi." Citește mai puțin...