În contextul evoluției generale a societății românești în ultimii ani, și sistemul juridic românesc a cunoscut și cunoaște metamorfoze și îmbunătățiri. Controlul constituționalității este încredințat Curții Constituționale, ca autoritate publică ce îndeplinește funcția de garant al supremației Constituției.
Astfel, lucrarea de față, care are la bază cursul Contencios constituțional apărut în anul 2009, este o ediție revizuită și adăugită, unde s-au avut în vedere, pe lângă doctrina și jurisprudență de specialitate, ultimele modificări legislative aduse la zi. Lucrarea, structurată în nouă capitole, cuprinde, printre altele, analiza privind organizarea, funcționarea, competența și actele Curții Constituționale, modalitățile de sesizare etc. Un loc aparte în explicații s-a acordat procedurilor jurisdicționale și jurisprudenței constituționale, în special a problemelor importante ce s-au aflat pe rolul Curții Constituționale din România, desigur, în sinteză. Printre aspectele de noutate, menționăm: includerea unor secțiuni în care sunt prezentate și analizate decizii recente ale Curții Constituționale privind conflictele juridice între autoritățile publice, noile încercări de revizuire a Constituției sau recunoașterea unor drepturi derivate din căsătoriile între persoane de același sex; în partea finală a lucrării sunt redate integral dispozițiile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Lucrarea este destinată cu prioritate studenților care au ca disciplina de studiu Contenciosul constituțional, precum și celor interesați să aprofundeze problematica justiției constituționale. Totodată, constituie un instrument util pentru profesioniștii în domeniul dreptului, în special pentru cei care apelează la serviciile Curții Constituționale, precum și pentru cei implicați în procesul de guvernare ca oameni politici.
