Regatul aripilor si al pieirii. Seria Regatul spinilor si al trandafirilor. Vol.3 - FORMAT PDF

Regatul aripilor și al pieirii este volumul al III-lea din seria Regatul spinilor și al trandafirilor Un război iminent amenință tot ceea ce Feyre prețuiește mai mult în cel de-al treilea volum al seriei Regatul spinilor și al trandafirilor.
Citește tot rezumatul cărții Regatul aripilor si al pieirii. Seria Regatul spinilor si al trandafirilor. Vol.3... Feyre a revenit în Regatul Primăverii, hotărâtă să adune informații despre strategiile lui Tămlin și despre amenințarea invadării de către acesta, a Prythianului, pe care-l vrea îngenuncheat. Pentru a atinge acest scop însă, Feyre este nevoită să joace jocul extrem de periculos al imposturii. Un simplu pas greșit poate fi fatal atât pentru Feyre, cât și pentru poporul său. Războiul este pe cale să izbucnească, iar Feyre trebuie să-și dea seama în care dintre Marii Lorzi poate avea încredere și să-și caute aliați în cele mai nebănuite locuri. Pământul va fi înecat în sânge. Unele alianțe sunt încă periculoase - să recrutezi monștri pentru a lupta împotriva monstruosului va fi mereu o provocare riscantă -, iar agenții dubli sunt numeroși. Războiul este întrețesut cu poveștile romantice ale personajelor secundare, aducând laolaltă oameni din ținuturi îndepărtate. - Kirkus Reviews Fragment din volumul 3: "Regatul aripilor și al pieirii" al seriei "Regatul spinilor și al trandafirilor" de Sarah J. Maas "Frigul mă lovi primul. Un frig aspru, care purta un iz de humă și rosturi în putrefacție. În amurg, lumea de dincolo de peștera îngustă era o țesătură de roșu, auriu, maro și verde, copaci groși și bătrâni, pământ acoperit cu mușchi și împestrițat cu pietre și bolovani care aruncau umbre lungi. Am ieșit cu săbiile scoase, abia respirând, însă nicio santinela din Regatul Toamnei nu păzea intrarea spre tărâmul lui Beron - niciuna pe care să o vedem sau să o mirosim. Fără magie, eram din nou oarbă, incapabilă să arunc o plasă de veghe printre copacii vechi și vibranți ca să dau de urma minților creaturilor Fae din apropiere. Complet neajutorată. Mai fusesem așa. Cum de supraviețuisem atât de mult fără magie... Nu voiam să mă gândesc la asta. Ne-am furișat printre mușchi, pietre și copaci, respirația transformându-se în aburi în fața noastră. Am continuat să mergem spre nord. Până acum, Rhys și-ar fi dat seama că legătura noastră se întunecase și, foarte probabil, încercă să afle dacă plănuisem asta. Dacă merită să riște să ne dezvăluie planurile ca să mă găsească. Dar până ar fi făcut-o... până m-ar fi putut auzi, găsi... Trebuia să merg în continuare.  Așa că l-am lăsat pe Lucien să meargă în față, dorindu-mi să fi fost cel puțin capabilă să pot pătrunde cu privirea întunericul pădurii. Dar magia mea era încă înghețată. O cârjă pe care ajunsesem să mă bazez prea mult. Am mers prin pădure, frigul întețindu-se cu fiecare rază de soare care dispărea. Nu vorbisem de când intrasem în peștera dintre regate. După rigiditatea umerilor lui, a încordării maxilarului când se mișcă tăcut calm, mi-am dat seama că doar nevoia de a rămâne ascunși îl împiedică să-mi pună întrebările arzătoare. Întunericul se lăsă complet și luna încă nu răsărise atunci când ne conduse într-o altă peșteră. Am ezitat la intrare. - Nu duce nicăieri, spuse Lucien pe un ton egal și rece ca aerul. Cotește în spate - putem să ne ascundem aici. Cu toate acestea, l-am lăsat să intre primul. Am început să mă mișc lent și dureros, dar l-am urmat peștera, după cotitura pe care mi-o arătase. Cremenea scoase scântei și m-am trezit uitându-mă la un fel de tabără improvizată. Lumânarea pe care o aprinsese Lucien stătea pe o margine din piatra naturală, iar pe podeaua din apropiere erau trei saltele și paturi vechi, acoperite cu frunze și pânze de păianjen. O mică groapă de foc se află în centrul înclinat al spațiului, tavanul de deasupra fiind înnegrit. Nimeni nu mai fusese aici de câteva luni. Sau poate chiar de câțiva ani. - Obișnuiam să stau aici când vânăm. Înainte să plec, spuse el, studiind o carte prăfuită, legată în piele, lăsată pe marginea de piatră de lângă lumânare și lăsând-o jos cu un zgomot surd. Rămânem doar în noaptea asta. Vom mai găsi ceva de mâncare mâine-dimineață.” Citește mai puțin...