Prin zapada si cenusa Vol.1. Seria Outlander - FORMAT PDF

Prin zăpadă și cenușă Vol.1. Seria Outlander. Partea a VI-a Suntem în 1772, în pragul Revoluției Americane, străzile Bostonului sunt pline de morți, iar în pădurile izolate din Carolina de Nord cabanele ard din temelii.
Citește tot rezumatul cărții Prin zapada si cenusa Vol.1. Seria Outlander...   Guvernatorul apelează la Jamie Fraser ca să încerce să unifice tărâmul și să îl protejeze în numele Coroanei. Dar acesta știe de la Claire cum se termină povestea: cu independența tuturor statelor americane. Și mai știe, dintr-un ziar apărut în 1776, ca el și toți ai lui pier în luptă.   Pentru prima dată, Jamie spera că viitorul se poate, totuși, schimbă.   Al șaselea roman al aventurilor lui Claire și Jamie se concentrează pe experiența înaintării în vârstă, cu melancolia ei implicită, dar, ca de obicei, și pe atenția la detaliul istoric: intrigile se leagă atât de bine între ele, punând problema dificilă a predestinării. - Toronto Star   Fragment din romanul "Outlander. Volumul 1: Prin zăpadă și cenușă" de Diana Gabaldon: "M-am trezit din nou ceva mai târziu. Instantaneu, pe deplin conștientă, cu inima bubuind. Dar nu era inima mea, ci o tobă. Din direcția focului au răzbătut strigăte de surprindere, semn că oamenii se trezeau speriați. - Indienii! a strigat cineva, iar lumina focului s-a dispersat și a scos scântei, deoarece unul dintre bandiți încercă să împrăștie tăciunii. Nu era o tobă indiană. M-am ridicat în șezut și am ascult cu atenție. Era o tobă care scotea un sunet ca o inimă care bate, rar și ritmic, apoi un duruit rapid, că zbaterea frenetică a unui animal vânăt. Le-aș fi putut spune că indienii nu foloseau tobele drept arme; celții făceau asta. Erau sunetele scoase de un bodhran. Ce urmă? m-am întrebat, puțin isterică. Cimpoaie? Era Roger, bineînțeles; doar el putea face o tobă să glăsuiască astfel. Era Roger, iar Jamie se află în apropiere. Am sărit în picioare, dorind, simțind nevoia de a mă mișca. Cuprinsă de frenezie  și nerăbdare, am smucit de frânghia din talie, dar nu am reușit să mă eliberez. S-a auzit apoi altă tobă, bătăi mai lente, mai puțin pricepute, dar la fel de amenințătoare. Sunetul parcă se deplasa - se mișcă. Se stingea, apoi revenea cu mare forță. A început să bată încă o tobă, iar acum hubuiturile veneau de pretutindeni, rapide, rare, disprețuitoare. Panicat, cineva a tras spre pădure. - Stați! s-a auzit vocea lui Hodgepile puternică și furioasă, dar degeaba. A urmat o sumedenie de pocnete ca acelea scoase de boabele de porumb care plesnesc, aproape acoperite de bubuiturile tobelor. Am auzit un țiuit lângă cap și un mănunchi de ace m-a atins în cădere. Mi-am dat seama că greșesc dacă rămân în picioare în timp ce bandiții trag orbește și m-am lipit imediat de pământ, îngropându-mă în acele uscate, străduindu-mă să am trunchiul între mine și grupul de oameni. Cei care băteau în tobe mergeau șerpuitor, când apropiindu-se, când îndepărtându-se, iar bubuitul lor era deconcertant chiar și pentru cineva care știa ce însemna asta. Dădeau roata taberei, așa am avut avut impresia. Să strig dacă se apropiau de mine? Dar am fost cruțată de chinul de a alege: făceau atâta zgomot în jurul focului de tabără, încât n-aș fi fost auzită nici dacă aș fi răcnit până răgușeam. Se strigau alarmați, întrebau, urlau ordine - care, evident, nu erau ascultate, dacă judecăm după hărmălaia oamenilor derutați. Cineva a trecut printr-un tufiș din apropierea mea, fugind de zgomotul tobelor. Donner? Gândul mi-a venit brusc și m-am ridicat în capul oaselor, dar m-am aruncat din nou la pământ când un glonț a trecut peste capul meu. Sunetul tobelor a încetat pe neașteptate.” Citește mai puțin...