Tare mult îmi mai place să merg la țară, la bunica. Aer curat că aici nu găsești nicăieri în altă parte. Curtea plină cu flori de toate culorile, care îmi răsfăța nările cu parfumul lor minunat.
Animalele și păsările din ogradă nu-ți lăsă nici măcar o clipă în care să te poți plictisi și este de o mie de ori mai plăcut să te joci cu ele, decât să-ți pierzi vremea pe telefon, vă rog să mă credeți. Sub fereastra mea s-a adunat un cârd de gâște. Fac un tărăboi de nedescris. Mac, mac, mac, pardon, ga, ga, ga. Rata face mac, broasca face oac, gâșcă face ga, iepurașul face tup, dar nu ne interesează, poate să facă și top, să facă cum o vrea, în povestea noastră nu-i nici un iepuraș. Despre broaște nu știu încă nimic, poate-o oracăi vreuna pe aici, mai vedem. Revenim la gâște și la tărăboiul lor. Recunosc, acum îmi plac, dar pe când eram un copil mic, tare mi-au mai dat de furcă. - Dorin Bujdei
