Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertam greșiților noștri Se întâmplă deseori în viața noastră să vedem păcatul prin două lentile total diferite. Înainte de a-l săvârși îl vedem prin lentila nesimțirii, astfel încât considerăm păcatul ceva absolut firesc.
Însă după săvârșirea lui, îl vedem pe acesta prin lentilă deznădejdii, care-l mărește și ne conduce la convingerea că nu-i posibil să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznădăjduim pentru mântuirea noastră. Însă Hristos ne descoperă o cale sigură prin care putem primi iertarea păcatelor noastre, oricât de mari ar fi ele: Să-i iertăm din toată inima și să-i iubim pe cei care ne-au nedreptățit în vreun fel. Iubirea este culmea virtuților. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pământ și tot aceasta L-a înălțat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestema, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vătăma și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți… Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv. Așadar iubirea noastră este adevărată doar atunci când imita iubirea lui Dumnezeu și se oferă tuturor, fără deosebire. Nu-i posibil să spunem că avem iubire și să nu-i iubim pe toți, adică și pe cei care ne nedreptățesc sau uneltesc împotriva noastră, pe vrăjmașii noștri. Tocmai în acest punct se va vedea dacă avem iubire adevărată.
