O antropologie mistica - FORMAT PDF

    „Învățătura părintelui Dumitru Stăniloae este o provocare permanentă către un mod autentic de a te situa în lume. Convingerea sa că termenul «lume» vine de la cuvîntul lumen, care înseamnă lumina, este relevantă pentru invitația sa permanentă de a trăi în lumina lumii, pe care el o situează pe terenul luminii iubirii hristice.
Citește tot rezumatul cărții O antropologie mistica... Este o invitație permanentă adresată cititorilor. Sînt convins de următorul lucru: dacă veți găsi o cale potrivită de a vă apropia, această carte poate să schimbe ceva semnificativ în viața voastră. Am credința și nădejdea că dragostea transfiguratoare propovăduită de Dumitru Stăniloae o să ducă la o metamorfoză luminoasă a ființei voastre interioare. Cu acest gând am republicat volumul de față.” (Autorul)      Fragment din volum:       “O antropologie mistică - Sandu Frunza  Vorbind de „rugăciunea curată", trebuie să lămurim care e semnificația unirii minții cu inima și consecințele ontologice pe care le are cunoașterea obținută prin acest efort al rugăciunii ca depășire a conținuturilor mentale. Am anunțat încă de la început legătura pe care o stabilim între ceea ce isihaștii desemnează prin „minte" și „inima" și realitatea antropologică pe care Biblia o instituie drept „chipul dumnezeiesc din om." Am vorbit despre acest chip ca despre realitatea cea mai intimă și mai profundă a ființei umane care nu se identifică cu o parte a organismului acesteia ci ține de unitatea trupului și a sufletului omului ca ființă creată.     Vom face aici precizarea că acest chip ține, în aceeași măsură, de unitatea minții și a inimii, adică de partea pe care, de obicei, o investim cu atributele raționalității și de partea pe care o punem sub semnul simțirii, al sesizării transcendentului că prezență.     Rugăciunea curată este rugăciunea care activează această deschidere a omului spre o întâlnire în urma căreia conștiința umană își găsește libertatea prin întâlnirea cu o altă conștiință și își potențează această libertate în „îmbrățișarea conștiinței iubitoare a unei alte persoane." Această întâlnire este prilejuită de întâlnirea minții cu inima pe care isihaștii o concep ca pe o reunificare a inimii și a minții care nu este bine să stea nici o clipă singure. Dacă rugăciunea realizată doar cu mintea este o rugăciune rece, de ghiață, rugăciunea pur sentimentală este numită de Părintele Stăniloae „o rugăciune fără orizont și fără perspectivă."     Concepută ca partea cea mai intimă a omului, inima trebuie să fie locul de odihnă a minții. Abia coborâtă aici, ea începe să descopere obiectul căutării sale. Adâncul inimii, ca adânc al ființei umane, actualizează în ființa creată acel adânc infinit semănat în om la botez. „Adâncul pe adânc cheamă", scrie teologul. Dar acest adânc nu este un hău pe care îl percepem prin mijloacele rafinate ale sensibilității noastre. Mintea care a intrat în inimă. „știe că acest infinit este infinitul Dumnezeului personal." Citește mai puțin...