Intre doua vieti - FORMAT PDF

Îmi place să cred că lucrarea de față reprezintă un roman, dar poate fi numită și o ficțiune în proză de dimensiuni reduse, concentrată, compusă dintr-un “mini-mozaic” de trei nuvele, aparent fără nicio legătura între ele.
Citește tot rezumatul cărții Intre doua vieti... Am structurat oarecum atipic conținutul acestei cărți: trei capitole, dintre care primele două sunt denumite „manuscrise”, iar ultimul este denumit „Domnul Simion”. Primul capitol, “Am fost executat prin împușcare”, este o nuvelă psihologică, clasică, cu un puternic accent pe stările sufletești ale personajelor, fiind o cercetare în amănunt a vieții interioare, ajungând în unele momente chiar o investigare a “nelămuritului” inconștient. Cel de-al doilea capitol, “O complicată problemă în justiție”, este o nuvelă pe care eu o numesc „filosofico-polițistă”, caracteristica romanului nou, fiind de fapt o antiteză a genului clasic al primei nuvele, în care accentul cade, de data aceasta, mai mult pe acțiune decât pe psihologiile personajelor. Ultima nuvelă, “Domnul Simion”, aparține curentului realist, cu ipostaza clasică a naratorului omniprezent. Cronologic, este ultimul capitol al acestei cărți și la fel de bine putea fi și primul, dar am considerat că voi realiza o cursivitate epică mult mai bună prin această organizare “mai ciudată” a cărții. Tema predilectă și evidentă a întregului roman este reîncarnarea, un concept mitic, cunoscut, dar nu foarte întâlnit în literatura noastră. Precizez că această temă nu a fost scopul în sine al elaborării acestei lucrări. Prin această carte, am dorit de fapt să observ interacțiunea acestei teorii filosofico-religioase cu trei ficțiuni diferite între ele din punct de vedere literar, încercând să ating un subiect foarte puțin explorat de către scriitorii români. Fragment din carte: Timpul are ceva al său care face ca trecerea zilelor să pară imperceptibilă, mai ales atunci când ești tânăr, dar nu aveam cum să uit acele două zile de toamnă. Mi s-au întipărit în minte pentru totdeauna, exact ca o gravură pe metal, atât ziua în care l-am cunoscut pe Simion, cât și ziua în care am avut cele două vise. Toată experiența mea din acele zile a fost încărcată până la refuz de o emoție ieșită din comun, percepând totul ca pe un șoc electric care-mi convulsiona trupul, la fel ca o furtună bruscă într-o zi senină. Zilele care au urmat au curs liniștite. Cu Simion am avut în continuare o relație de amiciție excelentă, comunicăm destul de des pentru că ne înțelegeam foarte bine, dar și pentru că eu reprezentăm pentru el principala legătura cu satul în care locuiam amândoi.  “La ce oră închide magazinul din centru?”, “Când va fi următorul târg în sat?” sau “Cine-i omu’ care tocmai a trecut pe lângă noi?” erau întrebări mărunte, dar pe mine mă bucură atenția pe care mi-o oferea Simion, eram mândru că puteam să-l ajut să se integreze în comunitate. Nu știam ce mă împiedică de cele mai multe ori să redeschid subiectul reîncarnării. Probabil și pentru că vedeam că nici Simion nu făcea niciun pas în direcția aceasta, nu știu. Sfiala, acesta era cuvântul care mă caracteriza atunci. Aveam o oarecare jenă față de Simion și asta pentru că eram încă foarte tânăr. Mi-am propus, deci, să aștept ziua în care Simion va face el primul pas și va fi dispus să continue enigmaticele dezvăluiri. Toamna acelui an a fost foarte scurtă, ca un oaspete grăbit să plece cât mai repede din casă. De asemenea, țin minte că pentru câteva zile afară era parcă un vid, nu era nici toamna, nici iarna, era ceva între cele două anotimpuri, un fel de gol temporal. Iarna s-a ivit până la urmă, ca de obicei cu zăpadă, cu întuneric și cu vânt rece. Lacul de la marginea comunei noastre despărțea satul nostru de cel vecin, iar în acel an, pentru că înghețase bocna în doar câteva zile, puteai să mergi liniștit pe el până în satul de lângă noi, trecând la pas peste gheața. La mine acasă ultimele pregătiri pentru iarnă se încheiaseră cu bine, ca în fiecare an, de altfel. Tata se ocupase din timp de achiziția lemnelor de foc pentru lungă iarnă, mai ales că noi făceam deja foc în sobe încă de la mijlocul lui septembrie. Citește mai puțin...