Strigat-am catre tine, Doamne... - FORMAT PDF

    Prigonitori și călăi, vă ascultam fără să vă urăm cum ne acoperiți cu invective și insulte după ce ne-ați trecut prin flăcările iadului. Vă ascultam minciunile, calomniile, disprețul, dezonoarea „emanate” de răutatea voastră, fără să osteniți.
Citește tot rezumatul cărții Strigat-am catre tine, Doamne...... Vă iertam și uneori, în clipe de grație, ne rugăm pentru voi. Eu nu vă pot contempla ca pe oricare dintre frații mei deoarece voi înjosiți în mine condiția de om și-mi ofensați iubirea. Mi-e milă de voi pentru că nu vă gândiți că este un timp pentru orice. Este un timp pentru viață și este un timp pentru moarte. Este un timp pentru faptă și este un timp pentru răsplata. Mi-a trebuit mult timp să vă pot ierta. M-am rugat și am postit ca să nu vă urăsc. Vă iert din toată inima pentru ce ne-ați făcut și mă rog să nu vă ardă adevărurile ce le-ați ascuns și nu le-ați recunoscut și lacrimile ce nu le-ați plâns, dar trebuia să le plângeți. (Autoarea)      Fragment din volum:       “Pledoariile au început. Cei mai mulți încercau să ne scoată niște iresponsabili, victime ale unei educații viciate de misticism și naționalism. Bizară apărare! Eram vinovați, dar eram vinovați pentru ne-am născut și ne-am format într-o societate burghezo-moșierească, eram vlăstarele unei societăți târâte. O pledoarie pe care am reținut-o că interesantă a fost a apărătorului Angelei. În timpul arestului Angelica a făcut hepatită și a fost internată în spital. Un preot, impresionat de tinerețea ei, la externarea lui din spital, i-a căutat părinții și i-a adus un pachet din partea lor. Pentru aceasta a fost arestat și acuzat de favorizarea infractorului. Avocatul pleda pentru amândoi. El a arătat că cei care au crescut în sufletul romanului conștiința de patrie creștină au fost preotul și învățătorul. Toate traditille satului, printre care cele caritabile aveau loc de frunte, erau creația acestor doi factori importanți. Părinții Angelei erau învățători. Era normal că fiica lor să nu abdice atât de ușor de la tot ce învățase în casa părintească, iar preotul nu putea acționa decât pe linia traditillor caritabile. Faptele lor nu puteau fi judecate în alt context. Ei nu cunoșteau comandamentele societății proletare și, ca atare, nu puteau leza cu nimic societatea nouă, care promova alte „valori". Prin urmare cerea achitarea lor și șansa de a se integra în noul tip de stat, de societate.     În sfârșit, ni s-a acordat și ultimul cuvânt. Tribunalul Militar care ne judecă aștepta de la noi autocritici plângăcioase, apeluri la clemența, deziceri categorice, dar s-a înșelat. În afară de câteva cazuri (care se puteau număra pe degetele de la o singură mână) acuzații au formulat asumări responsabile în fraze scurte dar hotărâte și clare pentru că, de fapt nu erau lăsați să-și legitimeze pe larg poziția perpendiculară. Cred că Ion Munteanu a fost primul care a sintetizat în puține cuvinte ceea ce trebuia exprimat. Pe scurt, cei mai mulți spuneau:     “- Îmi asum vina de a crede în Dumnezeu, de a-mi iubi patria și de a mă jertfi pentru binele neamului meu. Voi primi cu stoicism osânda și voi fi bucuros să o ispășesc."" Citește mai puțin...