Rezumat Inneguratul inceput - Lemony Snicket

Dragă cititorule!  Ții în mâinile tale o poveste care este extrem de neplăcută. Îmi pare rău, dar acesta este adevărul. Cartea aceasta istorisește povestea nefericită a trei copii nespus de ghinioniști.
Citește tot rezumatul cărții Inneguratul inceput... Frații Baudelaire sunt fermecători și inteligenți, dar asta nu-i scutește de nenorociri și de suferință. Dezastrul nu încetează o clipă să-i pândească, de la prima pagină, când sunt pe plajă și primesc o veste îngrozitoare, și până la sfârșit. S-ar putea spune că nenorocirile se țin ca scaiul de ei. Numai că în această scurtă carte, cei trei frați ajung să locuiască împreună cu un ticălos lacom și dezgustător, primesc haine care îți irita pielea, primesc vestea unui incendiu catastrofal, au parte de terci rece la micul dejun și au de dejucat un plan mârșav prin care se urmărește furarea averii lor. Este trista mea datorie să aștern pe hârtie aceste povești neplăcute, însă pe voi nimic nu va împiedica să lăsați cartea deoparte și să vă apucați de ceva mai vesel dacă asta preferați. Cu deosebit respect, Lemony Snicket   Din O serie de evenimente nefericite fac parte: • Cartea 1: Înneguratul început • Cartea 2: Refugiul reptilelor • Cartea 3: Fereastra fantastică • Cartea 4: Fabrică fatală Fragment din volumul "Înneguratul început" de Lemony Snicket: “Contele Olaf întinse o mână scheletică și îi mângâie bărbia, privind-o adânc în ochi. - Ba vei participa la această reprezentație. Aș prefera s-o faci de bună voie, dar, după cum cred că v-a explicat deja domnul Poe, vă pot ordona să luați parte la ea, iar voi trebuie să vă supuneți. Unghiile ascuțite și murdare ale contelui îi zgâriară ușor bărbia, iar Violet se cutremură. În bucătărie domnea o tăcere profundă. Contele îi dădu în sfârșit drumul, se ridică și plecă fără să mai spună ceva. Copiii îi auziră pașii grei urcând treptele care duceau în turnul în care le era interzis să intre. - Ei bine, zise Klaus șovăielnic, cred că n-ar strica să fim în piesă. Pare să țină mult la asta și e bine să nu-l supărăm. - Dar sigur pune ceva la cale. - Doar nu crezi că zmeura aia era otrăvită, nu? întrebă el îngrijorat. - Nu. Olaf umblă după averea pe care o s-o moștenim. Nu i-ar folosi la nimic să ne omoare. - Dar la ce-i folosește să ne pună să jucăm în piesa aia idioată? - Nu știu, mărturisi Violet cu tristețe. Se ridică și începu să spele bolurile. - Mi-aș dori să știm mai multe despre legea moștenirii, zise Klaus. Pun pariu că Olaf a urzit un plan murdar ca să pună mâna pe banii noștri, dar nu-mi dau seama despre ce-ar putea fi vorba. - Cred c-am putea să-l întrebăm pe domnul Poe, spuse Violet neîncrezătoare. Doar știe toate formulele acelea juridice în latină. - Iar domnul Poe probabil că-l va suna din nou pe Contele Olaf, care își va da seama că bănuim că pune ceva la cale, îi atrase atenția Klaus, care venise lângă ea și o ajută să șteargă vasele. Poate c-ar trebui să vorbim cu Judecătoarea Strauss. E judecătoare, sigur știe totul despre legi. - Dar este și vecina lui Olaf. Deci e posibil să-i spună că am întrebat. Klaus își scoase ochelarii, așa cum obișnuia când se concentra intens." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Inneguratul inceput?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Inneguratul inceput și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ