Titlul, Vitraliul și fereastra, trimite, cum se poate deduce, la oscilațiile între poezia ca transfigurare, a modernității, și poezia ca transcriere, a ultimelor decenii. Cea dintâi – deasupra lumii, într-un efort de captare a esențelor; cea de-a doua – în văzul lumii, exhibând neputința de a ajunge la esențe.
Vitraliul are vechime, înălțime, armonie, mister. El depinde de lumină de afară, dar nu renunță la luminile proprii și la interpretarea intermediată a lumii. Prin vitraliu, se încheagă paradoxul lui ca și cum. Interogată, căutată, lumea rămâne, ba, mai mult, e chiar conservată că poveste, mit, taină. Frânturi de esențe se strecoară printre cioburi și propun simfonii. Fereastra, în schimb, e a poeziei care privește în fața realul, îi înregistrează mizeria, urâtul, concretețea, fără a mai tenta o salvare sau sperând, copilărește, că dezvrăjirea îi va fi contrazisă. Cu vitraliul ne aflăm în plină orchestrație euritmică. Vitraliile sunt înalte, pline de culoare. Zumzetul, foșnetul, cântecul sunt depline, iar poemul se desfată în de sine, cu superbia celui care, știindu-se trecător, are acces la veșnicii. Muritudinea e doar un chenar valorant, discret și vag amenințător, cât să condimenteze plinătatea clipei. Mai aproape de noi, geamul sumbru al realului privește el în interiorul poemului și îi amenința armonia. - Irina Petraș În cele din urmă, poemul e singurul loc la îndemâna omului în care rostirea marilor întrebări face deja cât un răspuns. Poezia e întrebare/ îndoială disimulată, căci dă ocol metaforal datelor lumii pentru a prinde în plasa vorbelor „enigma nesplicată”. „Ne aflăm în fața unui spirit senin și echilibrat, menținând dreapta măsură între noutate și tradiție, solidar cu literatura de calitate și dornic de substanță. Un spirit deloc ardelean prin finețea disocierilor și profund ardelean prin civilitate și responsabilitate. Pentru Irina Petraș, critica nu este un război pentru iluzoria putere literară, ci un angajament total în slujba Literaturii, înțeleasă ca numen și mod de viață. Criticul este un soldat al literaturii, dar un soldat veșnic insubordonat, conștient că ascunde în raniță bastonul de mareșal.” - Răzvan Voncu „Nu în ultimul rând e de amintit raportarea permanentă la noile promoții. Flexibilitatea ei proverbială. Poate cea mai frumoasă trăsătură a Irinei Petraș. […] Însă, indiferent de genul abordat, cred că în interioritatea ei secretă Irina Petraș este o poetă travestită în critic literar. Altfel nu se explică fascinația morții, a muritudinii, cum spune ea…” - Marius Mihet
