Cartea de colorat care te însoțește peste tot Cărticică de buzunar pătrată este ideală pentru mânuțele copiilor și numai bună de strecurat în geantă când plecam la plimbare. Indiferent unde se deschide, din cărticică apar fructe zâmbitoare și legume drăgălașe dornice să prindă culoare.
Copiii vor fi încântați de întâlnirea cu vânătă care poartă papion, ceapă cu mănuși galbene, morcovul care își admira machiajul în oglindă, cireșele îmbrățișate, ciupercuta entuziastă și multe alte fructe și legume. Unele ilustrații sunt însoțite de modele colorate integral, altele cuprind o sugestie de culoare, iar restul depind în totalitate de imaginația copiilor care le pot da viața după pofta inimii. Coloratul, o activitate aparent simplă, joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Colorând, cei mici descoperă lumea din jurul lor într-un mod distractiv, dezvoltându-și în același timp îndemânarea, puterea de concentrare și creativitatea.
