Cinci fete talentate sosite din cele patru colțuri ale lumii au plecat din țările lor ca să facă primii pași la Academia Bergstrom. Departe de casă, ele vor inventa un cod secret, își vor descoperi culturile diferite și vor deveni prietene pe viață. Naïmă e o afro-americană a cărei pasiune este circul.
Răjani e indiancă. Adora să danseze mai ales dansuri tradiționale din țara ei. Alexa este australiancă. Visează să devină campioană la echitație. Kumiko e japoneză. E o pictoriță talentată, pasionată și de fotografie și de modă. Idalina este spaniola. Cânta la chitară și e o minunată cântăreață de flamenco. Fragment din cartea "Kinra Girls: Cheia de aur" de Moka: "Rajani se bucură pentru verișoara sa, la care ținea foarte mult. Cu zâmbetul pe buze, Răjani urcă scara. Ajungând la al doilea etaj, se opri o clipă. În fața sa era culoarul lung care ducea la bibliotecă... părăsit și tăcut. Lui Rajani i se strânse inima. Cuvintele pe care i le spusese Alexa îi reveniră în minte. Să fie cu adevărat „specială"? Rajani încremeni. Reacționase ca o fricoasă! Alexa și Kumiko erau mereu primele care să pornească în aventură. Chiar și Naima timidă de Idalină dădeau dovadă de îndrăzneală. Iar ea ce făcea? Domnișoară-da-lecții-tuturor-și-e-o-față-model! Și ea era în stare să-și asume riscuri! La prostii, ca la toate celelalte lucruri, Răjani voia să fie cea mai bună. Deja se vedea povestindu-le prietenelor sale cum, neascultând decât de propriul curaj, se dusese la bibliotecă. Singură! Și hop, fără să-și dea seama de fapt, Răjani înainta. Ajunsă în fața ușii bibliotecii, ridică din umeri. Ei, dar ce fraieră! La ora asta, era închis, bineînțeles! Răjani era dezamăgită și totuși puțin ușurată. Se întoarse pe jumătate și încetini pasul. Încet, Rajani se întoarse cu totul... Pisica-fantomă era în mijlocul culoarului și o privea fix cu niște ochi transparenți și luminoși."
