Gheron Iosif Isihastul, viata si invatatura - FORMAT PDF

    E demnă de remarcat congenialitatea între mișcarea patristică din mediile teologice și spiritualitatea despre care dădea mărturie Gheron Iosif. În viața lui Gheron Iosif va urma perioadă când în jurul lui se va strânge o veritabilă obște de ucenici, care vor duce mai departe moștenirea duhovnicească isihastă.
Citește tot rezumatul cărții Gheron Iosif Isihastul, viata si invatatura... De numele ucenicilor, dintre care să îi amintim doar pe Efrem Filotheitul și pe Iosif Vatopedinul, se leagă atât perpetuarea spiritualității isihaște, cât și o autentică restaurare a experienței monahale în Muntele Athos, prin numeroșii ucenici care au ajuns stăreți la câteva dintre mănăstiri. - Arhid. IOAN I. ICA jr.     Fragment din volumul "Gheron Iosif Isihastul, viața și învățătura" de Cristian Groza:     “Rugăciunea     Cea mai mare parte a timpului era dedicată rugăciunii, fiind considerată apa cea dătătoare de viață, hrana sufletului, toate celelalte exerciții ascetice urmărind susținerea acesteia, pentru că, fără lucrarea minții, este puțin folosul celor din afară. Deci, lucrarea rugăciunii este totuna cu lucrarea minții pentru că „Rugăciunea inimii" nu este altceva decât lucrarea minții în inimă, iar aceasta reprezintă, pentru început, lupta cu gândurile cele rele, pentru ca ele să nu pună stăpânire pe minte.     Rugăciunea practicată de Starețul Iosif era de mai multe feluri. În primul rând, era canonul monahal, făcut cu șiragul de metanii, apoi rugăciunea alcătuită din cuvinte proprii, folosită la începutul privegherii, și, bineînțeles, rugăciunea minții (cea mai des folosită). De asemenea, rugăciunea avea atât un caracter personal, cât și unul universal (pentru lumea întreagă).     Indiferent de tipul de rugăciune folosit, sfatul dat de Cuvios era mereu același: de a se ruga cu simplitate. Aceasta înseamnă că ascetul era mereu conștient de motivul pentru care se roagă și ce trebuie să ceară de la Dumnezeu. Unul ca acesta „nu spune cuvinte de prisos, nu cere lucruri de prisos, cunoaște și locul, și modul, și timpul potrivit, și cere cele ce sunt potrivite și folositoare sufletului său", adică „iertarea păcatelor și mila Domnului, fiind încredințat că Dumnezeu pe toate le dă cu rânduială". În același timp, rugăciunea, ca de altfel toate exercițiile ascetice, trebuie săvârșită sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc, pentru evită orice rătăcire.     Subiectul rugăciunii îl constituie Persoanele Sfintei Treimi, apoi Maica Domnului și, de asemenea, sfinții. Acest lucru se poate lesne observă în rugăciunile rostite de Stareț la începutul fiecărei privegheri de noapte, alcătuite potrivit inspirației de moment, dar păstrând mereu același caracter penitențial, care urmărea „atragerea" harului.” Citește mai puțin...