Rezumat Scrierile Noului Testament. Context. Canon. Continut - Ciprian-Flavius Terinte

Scriitorii sacri ai Noului Testament au scris, sub inspirația Duhului Sfânt, într-o perioadă istorică foarte îndepărtată de cea în care trăim noi. Prin urmare, pentru a interpreta corect lucrările lor, trebuie studiat mai întâi contextul în care au fost produse aceste texte.
Citește tot rezumatul cărții Scrierile Noului Testament. Context. Canon. Continut... Studiul introductiv al Noului Testament, propus în volumul de față, are drept obiectiv conturarea unei imagini de ansamblu asupra conținutului teologic al fiecărei scrieri nou-testamentare, în vederea înțelegerii nu doar a condițiilor în care a apărut respectiva scriere biblică, ci, mai mult, a mesajului transmis de scriitorii biblici inspirați de Duhul Sfânt. Astfel, odată ce am căpătat răspunsuri la eventualele întrebări pe care le-am avea în minte, înaintam spre dobândirea unei mentalități biblice, pe care apostolul Pavel o numea „gândul lui Hristos”. Ciprian-Flavius Terinte este lector universitar la Institutul Teologic Penticostal și păstor al Bisericii Penticostale „Vestea Bună”, din București. În 2009 și-a obținut doctoratul în teologie, cu o teză susținută la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, din Sibiu. Activitatea sa științifică vădește interes în eclesiologia biblică și contemporană, precum și în tendințele noi în comunicarea adevărului biblic. În urma studiilor doctorale, a rezultat o carte ce reflectă același interes pentru dinamica Bisericii în lumina Scripturii: Viața Bisericii conform metaforelor pauline (2010). Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Scrierile Noului Testament. Context. Canon. Continut?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Scrierile Noului Testament. Context. Canon. Continut și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ