Din istoria familiei Ghika - FORMAT PDF

    Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântați nu numai cu avere și ranguri, ci și cu patriotism, spirit de sacrificiu și simțul datoriei.
Citește tot rezumatul cărții Din istoria familiei Ghika...     Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatura „cu staif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri.     Purtați de dorința de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon și să-l purtăm cu mândrie, pe o carte.     Fragment din volumul "Din istoria familiei Ghika" de Mihai Sorin Rădulescu:     “Arhitectului Nicolae Ghika-Budești, unul dintre fondatorii istoriografiei românești de arhitectură, alături de George Balș, nu i-a fost consacrată până acum nicio monografie. În anul 1974, unul dintre fiii săi, care i-a urmat în profesiune, a publicat totuși un consistent articol despre el în revista Arhitectură. Creația lui Nicolae Ghika-Budești, fructificată atât în proiectarea unor clădiri în stil neoromânesc (unele dintre ele devenind repere ale orașelor în care au fost ridicate), cât și în studierea atât de bogatei moșteniri de arhitectură ecleziastică a trecutului, merită să fie reînviată printr-o amplă expoziție, organizată într-un spațiu din centrul Bucureștilor. În ultimii ani au fost deschise astfel de expoziții restitutive pentru Horia Creangă, Ion Mincu, Marcel Iancu, Rudolf Frankel și alții, dându-se prioritate modernismului. În general, stilul neoromânesc e în permanență primejdie de a fi taxat drept „istorist" și desuet, putând fi lăsat cu conștiința împăcată într-un colț de umbră. Privirea admirativă spre ziua de ieri nu se potrivește cu avântul triumfalist spre viitor al celei de azi.     A readuce în atenție arhitectura neoromânească este, însă, nu numai un act de restituție a memoriei, ci — spus în cuvinte simple — unul de afirmare a identității naționale, a unui specific a cărui pierdere ar fi poate ireparabilă. Școlit la Ecole des Beaux-Arts din Paris, ca atâția dintre colegii săi de breaslă, căsătorit cu o franțuzoaică (Madeleine Landrieu, înrudită cu Jean Jaures) și puternic impregnat — prin atmosfera de familie, ca și prin cea a profesiunii sale — de cultura franceză, Nicolae Ghika-Budești a căutat în permanență, atât în scrierile sale, cât și în arhitectura clădirilor pe care le-a gândit, profilul specific românesc.     Scrisorile publicate aici mi-au fost încredințate în 1986-1987 de către doamnna Ilinca Ghika, strănepoată de frate a arhitectului, înainte de a pleca definitiv în Franța. Am publicat alte scrisori adresate arhitectului — primite de la Louis Brehier, Gabriel Millet și... Louis Barthou — în Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice din 1990-1991. Cele de acum sunt inedite și proiectează lumina asupra unor aspecte ale vieții profesionale a lui Ghika-Budești din perioada Primului Război Mondial.” Citește mai puțin...