Inapoi la normalitate - FORMAT PDF

    E recreație, iar curtea școlii e plină de copii. Unii aleargă, alții se împing, alții șușotesc prin colțuri, iar alții stau singuri, adânciți în vreo carte sau, pur și simplu, privind.
Citește tot rezumatul cărții Inapoi la normalitate... Fiecare e diferit, iar acesta e farmecul lor. Dar sună clopoțelul și, dintr-odată, ei trebuie să se supună acelorași reguli, să devină uniformi. Copiii care ies din tipare, dificil de gestionat într-o lume tot mai grăbită, ajung, până la urmă, să fie diagnosticați cu una dintre tulburările psihice "la modă". Însă, Enrico Gnaulați ne invită să le acordăm o șansă și să revenim la normalitate acceptând zburdălnacia copiilor și nevoia lor de a fi activi fără să le punem eticheta de ADHD, fluctuațiile de dispoziție ale adolescenților fără a-i marginaliza numindu-i bipolari și atitudinea introvertită și intelectualizată a unora dintre copii fără a-i încadra în generosul spectru autist.     Această carte își bazează informațiile atât pe cercetări de ultimă oră din neuroștiințe, cât și pe experiența clinică a dr.-ului Enrico Gnaulați și conține numeroase exemple și date la zi, menite să-i ajute pe părinți și pe educatori să călăuzească viețile copiilor ce le sunt încredințați.     Enrico Gnaulați este psiholog clinician, cu o experiență de peste 25 de ani în terapia de familie, a copiilor și a adolescenților. A scris numeroase articole și cărți de specialitate, a susținut prelegeri și a predat la California State University.     Cuprins: • Introducere • Capitolul 1. Știința nebună și medicina nebună • Capitolul 2. Graba de a diagnostica • Capitolul 3. Victime ale diagnosticării aleatorii • Capitolul 4. Băieții, scoși din categoria normalului • Capitolul 5. Normalitatea comportamentului problema • Capitolul 6. ADHD? Sau narcisismul copilăriei dincolo de limite? • Capitolul 7. Tulburare bipolară? Sau furtuna a adolescenței și stres în stil secolul XXI? • Capitolul 8. Spectru autist? Sau un băiat deștept, voluntar și introvertit? • Capitolul 9. Părinți cu autoritate • Mulțumiri     Fragment din volumul "Înapoi la normalitate" de Enrico Gnaulați:     „Capitolul cinci. Normalitatea comportamentului problema   Una dintre marile satisfacții, când faci terapie cu un copil pe o lungă perioadă, este că ajungi să vezi cum problemele se rezolvă de la sine, în timp. Poți fi martor atunci când un copil aterizează pe picioarele lui la intrarea în vârată adultă sau când continua să se chinuie din răsputeri. Îți oferă, de asemenea, o oportunitate de a face o analiză retrospectivă despre diagnosticul stabilit mai devreme unui copil, să vezi data s-a confirmat sau s-a invalidat, și să decelezi gradul în care comportamentele problematice din copilărie și adolescentă au reflectat doar o dezvoltare întârziată - sau au fost dovezi ale unei tulburări adevărate, de durată.     Pentru a oferi un exemplu, vi-l voi prezenta pe Brad. Brad avea cincisprezece ani când părinții lui l-au adus la mine, la examinare, din pricina insubordonării lui. Era iute la mânie, certăreț și încăpățânat cu părinții. Conflictul devenise un mod de viață, acasă. Brad și părinții lui se luptau pentru ora când trebuia să fie seară acasă, pentru treburile gospodărești, pentru făcutul temelor și pentru excesul de timp pierdut cu jocurile video. Avusesră dispute și în privința legăturilor lui cu vreo câțiva adolescenți dubioși din cartier. Din punctul de vedere al învățăturii, prin gimnaziu trecuse ușor, fără efort. În general fusese un elev de nota zece. În primul an de liceu, pe la jumătatea semestrului, Brad rar scotea câte un 7. Ambii lui părinți erau asistenți universitari realizați. În mințile lor, menținerea excelenței academice era nenegociabilă.     Din când în când, izbucnirile emoționale ale lui Brad erupeau în violență. Într-un rând, la o ședință de terapie cu familia, în cabinetul meu, Brad s-a ridicat împotriva tatălui său și l-a contrazis vehement. A cerut voie să se mute din casă și să locuiască împreună cu unul dintre prietenii lui dubioși, în timpul săptămânii. Tatăl său a refuzat. Brad l-a amenințat în gura mare că-l va bate. M-am ridicat de pe scaunul meu și am intervenit. Calm, dar ferm, i-am spus lui Brad să înceteze sau chem poliția. Din fericire, s-a așezat la locul lui.     Și totuși, Brad fără îndoială era capabil de violență. Mi-a spus, la o ședință de terapie individuală, că se bătuse cu doi puști din cartier cu o bâtă de baseball. Îi plăcea din ce în ce mai mult reputația de „tip dur". Începuse să i se urce la cap. Se apucase să poarte un cuțit un cuțit, la școală, „doar pentru protecție". Un alt copil îl părase. Un administrator de la școală îi găsise cuțitul. Brad fusese exmatriculat fără prea multe discuții. Aceasta se întâmplase la jumătatea primului său an de liceu.     Exmatricularea lui Brad a fost catalizatorul pentru o abordare a terapeutică mai intensivă.” Citește mai puțin...