Moartea intr-o gaura neagra si alte dileme cosmice - FORMAT PDF

    O colecție de peste patruzeci dintre eseurile preferate ale lui Tyson, Moartea într-o gaură neagră abordează nenumărate subiecte, de la firavele eforturi ale industriei filmului de a crea cerul înstelat, până la ce-ar însemna să te afli în interiorul unei găuri negre.
Citește tot rezumatul cărții Moartea intr-o gaura neagra si alte dileme cosmice...     Cel mai cunoscut astrofizician al Americii, Tyson este un profesor înnăscut, care știe să explice pe înțelesul tuturor teoriile complicate ale astrofizicii și în același timp să ne transmită fascinația pe care o are față de univers.     „Este absolut obligatoriu să găsim oameni de știință care să ne poată explica nu doar ceea ce descoperim, ci și modul în care facem acele descoperiri. Neil deGrasse Tyson este unul dintre ei." - Boston Sunday Globe     Fragment din volumul "Moartea într-o gaură neagră și alte dileme cosmice" de Neil deGrasse Tyson:     “Una dintre problemele cercetării științifice este să știi când trebuie să faci un pas înapoi — și să știi cât de mare trebuie să fie acest pas — și când trebuie să te apropii. În anumite situații, aproximația conferă claritate. În altele, duce la simplificare exagerată. Uneori, un set de complicații scoate în evidență complexitatea tabloului, dar alteori pur și simplu îl aglomerează. De exemplu, dacă vrem să cunoaștem toate proprietățile unui ansamblu de molecule în diferite stări de temperatură și presiune, este irelevant și uneori chiar de-a dreptul înșelător să dăm atenție comportamentului individual al moleculelor cu pricina. Așa cum o să vedem în Partea a treia, o singură particulă nu poate avea temperatura, fiindcă însuși conceptul de temperatură presupune media mișcării tuturor moleculelor din grup. Dimpotrivă, în biochimie nu putem înțelege mai nimic dacă nu suntem atenți la felul în care o moleculă interacționează cu alta.     Așadar, când are o măsurătoare, o observație sau pur și simplu o hartă suficiente detalii?     În 1967, Benoit B. Mandelbrot, matematician care a lucrat pentru Centrul Thomas J. Watson al IBM din Yorktown Heights, New York, dar și la Universitatea Yale, a pus în revista Science o întrebare: „Cât de lungă este coasta Marii Britanii?" O întrebare simplă, la care ați putea aștepta un răspuns la fel. Doar că răspunsul este mai profund decât și-ar fi putut imagina cineva.     Exploratorii și cartografii au stabilit de multe secole liniile de coastă. Primele desene ne prezintă niște continente cu margini brute, cu aspect caraghios. Astăzi, hărțile foarte amănunțite obținute cu ajutorul sateliților sunt la ani-lumină distanță când vine vorba de precizie. Totuși, pentru a încerca un răspuns la întrebarea lui Mandelbrot, nu avem nevoie decât de un atlas al lumii și de un ghem de ață. Suprapunem firul peste perimetrul Marii Britanii, de la Dunnet Head până la Lizard Point, asigurându-ne că am urmat toate curbele, apoi îl întindem și îl comparăm cu scara hârtii. Gata! Am măsurat coastele insulei.” Citește mai puțin...