Rezumat Cetatenii si revolutia - Emanuel Copilas

Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur. Cartea de față trebuie salutată ca o încercare temeinică de a trece dincolo de stereotipurile familiare și de verdictele sumare cu care se hrănește această nouă gândire unică superficială, nu, desigur, pentru a schimba evaluarea globală negativă a funcționarii și (non)performanțelor statului comunist român, ci doar pentru a clarifica teoretic mecanismele și resorturile acțiunii publice instituționale a acestui stat.
Citește tot rezumatul cărții Cetatenii si revolutia... Numai o atare abordare, găsesc eu, poate fundamenta efectiv judecata finală competență asupra faimosului (odinioară) cuplu „organele noastre de partid și de stat”, cuplu care, nouă, celor ce am trăit acele vremuri, ne provoacă și azi fiori – nu de bucurie, desigur. - Adrian-Paul Iliescu Cetățenii și revoluția. Contradicții între partid și stat în Epoca de Aur, nu este un titlu ales în mod aleatoriu. Dimpotrivă, acesta reflectă preeminentă pe care statul a obținut-o gradual în raport cu partidul și care s-a reflectat în producerea subiecților politici mai degrabă ca cetățeni decât ca revoluționari comuniști, preeminența la care s-a ajuns mai degrabă involuntar pentru că, în conformitate cu discursul oficial, „rolul conducător al partidului” în cadrul societății era considerat indisputabil. - Emanuel Copilaș Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cetatenii si revolutia?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cetatenii si revolutia și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ