Conjuratia imbecililor - FORMAT PDF

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatură Un roman clasic al literaturii comice, Conjurația imbecililor este povestea lui Ignatius J. Reilly, un medievist în vîrstă de 30 de ani, un soi de pierde-vară care își scrie „marea operă” pe foi rupte din blocnotes (pe care apoi le băga sub pat!) și își terorizează mama.
Citește tot rezumatul cărții Conjuratia imbecililor... Viața i se schimbă radical cînd, în urma unor întîmplări nefericite, aproape aruncat în stradă, Ignatius se vede nevoit să-și caute o slujbă. Aventurile abia acum încep și Ignatius e prins într-un cerc de personaje care de care mai ciudate: o stripteuză, o secretară septuagenară ce încearcă în zadar să se pensioneze, homosexualul Dorian Greene, sinistră domnișoara Lee, proprietara clubului Night of Joy, și Myrna Minkoff, fața pe care o iubește pînă la ură.   Cea mai mare realizare a lui Toole este Ignatius Reilly însuși, intelectual, ideolog, trîndav, mîncau, fraier, care în mod normal ar trebui să-i repugne cititorului prin înfumurarea lui gargantuesca, prin disprețul lui bubuitor și războiul de unul singur împotriva a toți și toate – Freud, homosexuali, heterosexuali, protestanți și alte variate excese ale vremurilor moderne.” (Walker Percy)   O capodoperă comică. Ignatius J. Reilly, eroul lui John Kennedy Toole, este un Gargantua al zilelor noastre, un Don Quijote din New Orleans. - Chicago Sun-Times   O epopee comică, un roman ca o avalanșă, tumultuos, plin de viață. - The Washington Post Conjurația imbecililor este o capodoperă de o inventivitate uimitoare, o simfonie comică. - The New York Times Book Review Fragment din roman: "Prăvălia lui Mattie Ramble se găsea într-un colț al cartierului Carrollton, unde St. Charles Avenue și fluviul Mississippi, după ce înaintau în paralel vreo șase, șapte mile, se întîlneau, ca apoi bulevardul să se termine. Aici se formează un unghi, bulevardul cu șinele tramvaiului de o parte, fluviul cu cheiul și cu șinele de cale ferată de cealaltă parte. În acest unghi se afla un mic colț aparte al orașului. În aer plutește tot timpul mirosul greu și îmbîcsit pe care-l emană distileria de alcool de pe malul apei, un miros care devine sufocant în după-amiezile calde de vară, cînd briza bate dinspre fluviu. Aici orașul a crescut la întîmplare, în urmă cu un veac sau cam așa ceva și astăzi abia dacă are un aspect urban. Străzile orașului, pe măsură ce traversează St. Charles Avenue și ajung în acest loc, se schimbă gradat de la asfalt la pietriș. E o mică așezare rurală care are chiar și cîteva hambare; un sat pierdut, microcosmic, în mijlocul orașului. Prăvălia lui Mattie Ramble arată că toate clădirile din cvartalul în care se află: scundă, nezugrăvită și imperfect verticală. Era ușor înclinată spre dreapta, înspre șinele de tramvai și rîu, iar fațada ei părea aproape invulnerabilă, acoperită toată cu afișe care făceau reclamă la diferite mărci de bere, țigări și băuturi răcoritoare. Chiar și pe ușă se vedea o reclamă la bere. Prăvălia lui Mattie era o combinație de bar și băcănie, partea de băcănie rezumîndu-se la un sortiment limitat de mărfuri, băuturi nealcoolice, pîine și mai ales conserve. În afară de bar, mai era o ladă cu gheață unde stăteau la rece cîteva kilograme de carne conservată și crenvurști. Și nu există nici un Mattie; domnul Watson, proprietarul liniștit, de culoare cafi au lait, era singura autoritate care dispunea de puținele mărfuri. — Chestia-i că n-am meserie, îi spunea Jones lui Watson, Stătea cocoțat pe un scaun de lemn și-și ținea picioarele îndoite dedesubt, ca niște clești de luat gheață, gata să ridice scaunul șl să plece cu el sub ochii bătrîni ai domnului Watson. Să am și eu, bre, o calificare, n-aș mai șterge podelele unei curve bătrîne, — Fii cuminte, răspunse vag domnul Watson. Poartă-te frumos cu doamna. — Cuum? Aau! Nu-ntegi nimic, omule. Slujba mea-i să lucrez c-o pasăre. Cum ți-ar place să lucrezi c-o pasăre? Jones suflă niște fum peste bar. Adică, nu-mi pare rău că fata aia are o șansă. Lucrează pen' mama Lee de atîta vreme. Nu-i strică o pauză. Da' pun pariu că pasărea aia cîștigă mai mult bănet ca mine. Aau! — Fii cuminte, Jones. — Aau! Da' știu că ți-s spălați creierii, spuse Jones. Tu n-ai pe nime' să vie să-ți frece podelele. Cum așa? Spune-mi cum? — Nu te bagă-n bucluc! — Hei! Vorbești ca mama Lee. Păcat că nu v-ați întîlnit voi doi. I-ar place de tine. Ar zice: „Hei, băiete, ești taman un negru prost ca pe vremuri, cum am cătat eu toată viața". Ar zice: „Hei, ce drăguț ești, ce-ai zice să-mi freci podelele și să-mi spoiești pereții? Ești așa de treabă, ce zici să-mi cureți closetu' și să-mi lustruiești pantofii?" Și tu ai zice: „Da, doamnă, da, doamnă. S't cuminte". Și ți-ai rupe fundu' cazin' cin' ștergi prafu' de p-o lustră. Și cin' altă curvă de pretena de-a ei vine să vadă prețurile. Și Lee-ncepe să-ț' arunce niște mărunțiș la picioare și-ți zice: „Uite ce, băiete, mie nu-mi place ce to' faci acolo. Da banii 'napoi, pînă nu chem puliția". Aau! — A zis doamna aia că cheamă puliția dacă-i faci necazuri? — Cu asta m-a prins. Hei! Cred că Lee aia are pe careva la puliție. Tot timpu-mi trăncănește despre pretenu' ei din puliție. Și zice că baru' ei i-așa un loc de mînă-ntîi, că nici un pulițăi nu-i călcă pragu'.  " Citește mai puțin...